02 October 2009

Ce are preşedintele României împotriva domnului Flutur?


Discursul domnului Preşedinte relativ la ruperea coaliţiei a conţinut şi câteva afirmaţii ciudate. De exemplu, domnul preşedinte a reparcat că nu a fost de acord ca domnul Flutur să fie ministru. Îmi amintesc despre "deranjul" domnului Flutur care a scris pe dealuri cu litere mari de câte o stână de oi BUCOVINA şi mă întreb ce anume are preşedintele cu domnia sa?

COMUNICAT DE PRESĂ
(01 octombrie 2009)


Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut joi, 01 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă.

Vă prezentăm, în continuare, textul acesteia:

„Bună seara,

La solicitarea Primului-ministru, am semnat decretele de revocare a tuturor miniştrilor care au demisionat astăzi din Cabinet. Ştiu că foarte mulţi caută un vinovat, eventual fabricarea unui vinovat şi că mulţi îşi îndreaptă gândurile şi eforturile de a convinge către Preşedinte. V-aş aduce aminte că am format această coaliţie cu gândul că ea va avea o majoritate suficient de mare pentru a impune în Parlament legile care să reformeze România şi, în acelaşi timp, o majoritate de peste 70 la sută care să facă şi reforma constituţională. Nu în ultimul rând, v-aş aduce aminte că astă vară, când, ocazionat de şcolile de vară, cele două partide ajunseseră să se atace zilnic, am dat un comunicat prin care i-am prevenit că spirala atacurilor poate duce la deprecierea relaţiei în interiorul coaliţiei. De asemenea, aş vrea să vă mai amintesc câteva lucruri. Primul-ministru a solicitat partenerilor de guvernare ori un interimat dintre miniştrii PSD ori să desemneze un alt membru PSD pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. După ce eu am primit solicitarea de revocare, am cerut mai multe acţiuni din partea ambelor partide, toate refuzate de PSD. Am cerut convocarea coaliţiei pentru discutarea situaţiei ministrului Nica, am propus ca soluţie un ministru neutru politic sau un ministru din partea opoziţiei, urmând ceea ce eu făcusem legat de serviciile de informaţii. De asemenea, v-aş aduce aminte că am discutat cu domnul ministru Nica sugerându-i să adopte soluţia unei demisii a domniei sale ca soluţie de deblocare a crizei, eu plecând de la premisa că hotărârea PSD de retragere a miniştrilor era legată de propunerea de remaniere a Premierului, şi nu de o eventuală demisie. De altfel, mi s-ar fi părut şi important ca un ministru să înţeleagă importanţa momentului. Pentru că au mai fost comentarii legate de atitudini, v-aş face precizarea că era imposibil să refuz o propunere de remaniere venită din partea Primului-ministru.

Dacă priviţi în toată perioada mandatului meu, veţi constata că niciodată nu am refuzat o remaniere, o propunere de remaniere venită de la Premier, chiar şi atunci când au fost remaniaţi miniştrii cu care nu eram de acord - vă aduc aminte cazul Flutur. Ca şi acum, am mai întârziat o revocare a unui ministru, este vorba de ministrul Ungureanu la Externe, dar atunci nu era vorba despre o propunere de remaniere, ci de o demisie, care se produsese în preajma Summit-ului NATO. În orice caz, spiritul şi litera Constituţiei, dar şi precedentele pe care le-am creat consecvent au fost acelea că orice remaniere propusă de Primul-ministru trebuie să devină realitate prin emiterea decretului de remanierea de către Preşedinte. Orice respingere a unei remanieri nu numai că este neconstituţională, dar pur şi simplu pulverizează autoritatea Primului-ministru în interiorul echipei guvernamentale, lucru pe care eu cred că niciun Preşedinte nu l-ar face. Pentru că am evitat să mă pronunţ până acum în ceea ce priveşte declaraţiile şi atitudinea domnului ministru Nica, o voi face acum, cu multă reţinere, dar în mod categoric, apreciez că atitudinea Primului-ministru a fost corectă. Un ministru care discreditează cu anticipaţie şi fără probe un proces electoral extrem de important nu are ce căuta în Cabinetul României. Intrarea în jocul politic care să pregătească explicaţia eşecului candidatului pe care partidul domniei sale îl susţine nu este justificată de pe scaunul de ministru al Administraţiei şi Internelor

De asemenea, pentru că în aceste zile miza, apreciată de mulţi, dar şi de PSD, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost legată declarativ de fraudarea alegerilor, trebuie să vă spun şi convingerea, dar şi ceea ce eu ştiu: nu este posibilă fraudarea alegerilor de către Ministerul de Interne. Este o acţiune sau o abordare menită să discrediteze o instituţie care niciodată nu a influenţat alegerile într-o direcţie sau alta şi nu numai pentru că nu poate, dar şi pentru că oamenii acestui minister, în mod cert, nu se pretau şi nu s-au pretat vreodată la astfel de acţiuni în toată istoria postdecembristă. De aceea, vreau să se ştie că resping categoric orice afirmaţie sau speculaţie că o instituţie a statului român este implicată sau poate fi implicată în fraudarea alegerilor. Repet, niciodată până acum nu s-a pus problema fraudării alegerilor în România de către instituţii ale statului. Vă pot spune cu privire la afirmaţia domnului ministru Nica, legată de angajarea autobuzelor, că a fost în mod categoric o minciună şi eu am cerut verificarea contractării autocarelor pentru data de 22 noiembrie şi 6 decembrie de către partide sau firme apropiate partidelor sau persoane fizice apropiate partidelor şi nu a fost găsit nici măcar un caz, cel puţin până în momentul de faţă şi vă asigur că au fost verificate cam toate unităţile de transport. Sigur, sunt companii care efectuează transporturi regulate, dar nu există niciun caz de suspiciune că mijloace de transport au fost angajate în vederea mişcării alegătorilor de la o secţie de votare la alta. Acest lucru agravează abordarea nesinceră şi lipsită de responsabilitate a ministrului Nica. Eu nu exclud posibilitatea ca dânsul, dacă a fost cumva de bună-credinţă, să fi fost păcălit de vreun subordonat extrem de zelos, dar avea obligaţia să recunoască imediat, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat.

În momentul de faţă, PD-L se află, practic, singur la guvernare - am semnat decretele de revocare a miniştrilor demisionari - şi va trebui, utilizând prevederile constituţionale, să delege miniştrii aflaţi în funcţie şi pentru gestionarea obiectivelor politice ale altor ministere, adică obiectivele din programul de guvernare. Practic, deşi avem o restrângere masivă a numărului de miniştri şi, probabil, şi a altor funcţionari - numai dacă mă gândesc la cabinetele miniştrilor, la cabinetele secretarilor de stat, probabil - deşi, spuneam, are loc o restrângere a numărului de demnitari la nivel executiv, practic, Guvernul, în conformitate cu Constituţia, este în deplinătatea capacităţii sale de exerciţiu, fie că vorbim despre emiterea de hotărâri de guvern, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, proiecte de lege transmise spre Parlament sau posibilitatea de a-şi angaja răspunderea. De asemenea, nu este afectată sub nicio formă gestionarea resurselor financiare ale bugetului de stat. Aş ruga să se facă deosebirea între guvern demisionar, care are capacitatea de exerciţiu redusă, de guvern care, eventual, a fost înfrânt într-o moţiune de cenzură, care, de asemenea, are capacitatea de exerciţiu redusă; în momentul de faţă, Guvernul României are toată capacitatea de exerciţiu, aşa cum ea este prezentată de Constituţia României. Nu spun că este un lucru bun ce s-a întâmplat. Nu vreau să judec acţiunea politică în acest moment. Dar, deşi nu este un lucru bun, în mod categoric, este departe de a fi o situaţie de dificultate extremă, în care Guvernul n-ar putea să-şi exercite atribuţiunile.

Cred că, în perioada următoare, având în vedere că nu mai există motivaţia negocierilor între cele două partide, una din obligaţiile fundamentale ale Cabinetului, aşa cum el arată acum, asumat integral de PD-L, partidul care dă Premier, este să probeze capacitatea de a reduce costurile publice la nivelul aparatului central. N-aş vrea să văd că posturile de secretar de stat sau ştiu eu ce alte funcţii se umplu acum cu clientelă politică. Dacă se fac angajări, ele trebuie să fie pe criterii de competenţă şi strict numai acolo unde, prin plecarea PSD, s-au creat goluri care nu pot fi substituite. Acestea sunt câteva consideraţii pe care le fac. Repet, nu este un lucru bun, dar este departe de a fi o tragedie. Probabil, în perioada următoare, în perioada de 45 de zile, cât poate să dureze interimatul, Primul-ministru va trebui să găsească formule de a-şi asigura o majoritate în Parlament, în aşa fel încât să poată să meargă cu un nou guvern în faţa Parlamentului la momentul pe care-l va considera oportun. Eu sper să nu dureze 45 de zile. Acesta este comentariul meu la situaţia care s-a creat. Vă doresc o seară bună şi vă asigur că România merge înainte. Bună seara!”

Departamentul de Comunicare Publică
01 Octombrie 2009

Din câte ştiu eu, dacă noul Guvern propus de domnul Boc ajunge în parlament şi parlamentarii nu acordă, prin vot, încredere noii echipe şi noului program politic (cel vechi era al coaliţiei care nu mai există), vechea echipă, inclusiv domnul Nica, revine în funcţie. Ar fi o situaţie interesantă, nu-i aşa?

5 comments:

ion adrian said...

Biblio,
De ce astfel de naivitati ipocrit- marunte?
Stii desigur la ce ma refer?

Vrei sa vezi daca te mai citeste cineva cu atentie?
Dupa cate vezi, eu inca ma mai ostenesc desi esti un caz disperat :)

Bibliotecaru said...

Am sesizat ambiguitatea creată în timpul discursului. Faptul că ambiguitatea a dispărut la transcriere şi a devenit evident ce am subliniat, anume că domul preşedinte are ceva cu domnul Flutur, edifică. Sunt naiv că citesc un comunicat oficial de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale? Nu cred. Naiv ar fi cel care ar considera astfel de situaţii greşeli inerente. Un preşedinte poate provoca războaie prin astfel de greşeli, nu şi le poate deci permite. E treaba domniei sale şi a celor de acolo dacă astfel de greşeli se întâmplă, eu unul nu am voie să le consider altfel decât reflectarea gândirii preşedintelui. Repet, nu este vorba de ceva găsit prin ziare, este vorba de transmisia în direct a ceea ce spune preşedinte şi de transcrierea oficială pe site-ul dedicat preşedintelui României.

Dacă eram răuvoitor, poate comentam faptul că preşedintele solicita acţiuni ale partidelor şi convocarea coaliţiei... neavând absolut nici o autoritate în acest sens, plus alte zeci de astfel de semene de autoritate dictatorială... Am ales însă să nu fac acest lucru.

Poate însă meditaţi la faptul că preşedintele a afirmat că nu va candida dacă România va ajunge în derapaj. Nimeni, absolut nimeni, nu poate nega faptul că România este în derapaj, iar astăzi domnul preşedinte a anunţat ca va candida. Este încă un neadevăr (al câtelea?) spus de domnul preşedinte Traian Băsescu pe parcursul celor 5 ani de mandat.

ion adrian said...

Si eu am auzit(intamplator) exact acelasi lucu in timpul discursului si tot asa a ramas, inteleg eu, si la transcriere. Nu este ambiguitate, este eroare materiala fiind in contradictie cu ce dorea sa sustina Presedintele.
Basescu este mult mai uman asa ca face si greseli.Pacat ca nu a fost observata.
La momentul istoric respectiv a spus de asemenea ca regreta gestul lui Tariceanu, dar considera ca este dreptul acestuia ca PM si asta a vrut sa spuna si acum. Orice alta interpretate este din panoplia kgbistasi a servicilor secrete sau mass media comuniste.
Jalnic Biblio, jalnic, si spui ca esti crestin?
PS Avea autoritatea sa faca tot ce spui tu ca i-ai fi putut reprosa. Ce anume i-ar fi interzis sa faca asa ceva?

PPS. Pentru chestia cu derapajul, afirmatie retorica conjuncturala pe care eu unul nici nu am bagat-o in seama ca nu ma ocup sa-i cad nod in papura cu orice pret, s-a acoperit caci azi a zis ca in cateva luni intram pe un trend ascendent si inclin sa cred ca daca scapam mai mult timp de PSD adica daca castiga si urmeaza un guvern doar PDl sunt toate sansele sa se intample asta desi sabotajul tot va fi enorm.

ion adrian said...

Erata: ...sa-i caut nod in papura...

ion adrian said...

PPPS>Si cuvantul "remaniere" a fost tot in mod gresit folosit. Nu sunt multi cei care deosebesc aceste nuante.Vezi ca si PSD sau PNL vaneaza greseli constitutionale care nu exista.De vina sunt consilierii insuficient de atenti.
Oricare din noi doi nu ar avea cred eu astfel de scapari...:)

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.