NOTĂ: PROGRAMUL A FOST RETRAS DIN SPAŢIUL INTERNET FĂRĂ SĂ SE ANUNŢE DE CE. Ceea ce urmează trebuie citit cu o oarecare rezervă până ce PNL lămureşte care este problema.
Spune-ţi părerea
1. FISCALITATEA ŞI BUGETULStrategia fiscal bugetară trebuie să ţină seama de constrângerile ce decurg din manifestarea crizei economice dar, în acelaşi timp, ea nu trebuie să sacrifice obiectivele pe termen mediu şi lung ale economiei româneşti. În perioada imediat următoare este necesară creşterea veniturilor bugetare. Dar opinia potrivit căreia principalul obiectiv trebuie să devină maximizarea cu orice preţ a veniturilor bugetare este dăunătoare.
Fiscalitatea trebuie să se subsumeze principalului obiectiv şi anume, dezvoltarea economică. Viziunea fiscală trebuie să fie calitativă, să stimuleze iniţiativa şi să răsplătească spiritul antreprenorial.
Politica fiscală trebuie să fie stabilă şi flexibilă. Stabilitatea politicii fiscale nu înseamnă neapărat stabilitatea impozitelor, ci înseamnă păstrarea aceleiaşi tendinţe în ceea ce priveşte politica fiscală.
Statul liberal se însoţeşte cu o politică de reducere şi de simplificare a fiscalităţii. Pentru a fi asigurată această tendinţă, politica fiscală trebuie să fie însoţită de un set cuprinzător de politici după cum urmează: arhitectura instituţională trebuie să tindă către statul minimal, conformarea voluntară trebuie să crească, ponderea economiei fiscalizate trebuie să sporească în dauna economiei naturale şi a economiei subterane, fluxurile financiare precum şi administrarea lor trebuie integral informatizate, eficienţa politicilor publice trebuie să se amelioreze.
Politica fiscală trebuie să funcţioneze în serviciul producătorilor de impozite şi nu în serviciul culegătorilor de impozite.
Politica bugetară este, cu siguranţă, rezultatul voinţei politice, dar este şi consecinţa eficienţei politicii fiscale.
Obiectivele politicii bugetare trebuie orientate către câteva scopuri precise, urmărite în evoluţie, de la an la an. Cel dintâi obiectiv este legat de reducerea, ca pondere în PIB, a cheltuielilor legate de funcţionarea administraţiei centrale, atât în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile, cât şi în ce priveşte cheltuielile de personal. Această acţiune trebuie să se desfăşoare cu o preocupare constantă pentru îmbunătăţirea performanţei guvernării, ceea ce presupune auditarea prealabilă şi pe parcurs a procesului de redimensionare a administraţiei centrale. Cel de-al doilea obiectiv se referă la transparenţa şi simplificarea procedurilor care pun în contact interesul public cu cel privat, cu deosebire în ce priveşte achiziţiile şi licitaţiile publice. Interferenţa dintre interesul public şi cel privat este principala zonă de proliferare a corupţiei de aceea ea trebuie bine delimitată şi sever reglementată, optând pentru formule transparente, care apără cât mai bine interesul public şi aşează în acelaşi timp, pe poziţii de egalitate de şanse pe toţi posibilii parteneri din zona privată. Cel de-al treilea obiectiv se referă la disciplinarea şi permanenta urmărire a cheltuielilor publice. Menţinerea plafoanelor de cheltuieli, înlăturarea asimetriilor între începutul şi sfârşitul perioadei, realizarea, până la modificarea Constituţiei, a proiecţiilor orientative multianuale, cu deosebire în ceea ce priveşte investiţiile, standardizarea costurilor pentru diferiţi ordonatori de credite bugetare, sunt doar câteva astfel de măsuri. Şi, cu siguranţă, pentru a menţine rolul activ al bugetului, trebuie asumat principiul potrivit căruia, atunci când exerciţiul bugetar se încheie cu deficit, el nu poate fi mai mare decât volumul cheltuielilor de capital, astfel încât deficitul bugetar să fie dedicat în exclusivitate investiţiilor.
Strategia fiscal-bugetară prezentată în cele ce urmează se întinde pe perioada 2011 – 2016, cu obiective asumate atât pe termen scurt (2011-2012), cat si pe termen mediu si lung (2013-2016). Ea este mai mult decât o strategie bugetar-fiscală. Este răspunsul nostru la chestiuni ce ţin nu doar de consolidarea finanţelor ţării, dar mai ales de stimularea mediului economic, pornind de la ideea că aceste două obiective se susţin reciproc.
Obiectivele strategiei fiscal bugetare:
Obiective pe termen scurt (2011-2012):
a. Stoparea declinului economic şi reluarea creşterii economice, astfel încât în anul 2012, potenţialul economic al României, exprimat prin evoluţia reală a Produsului Intern Brut, să-l depăşească pe cel al anului 2008;
b. Crearea unui cadru favorabil mediului economic;
c. Reforma fiscală:
- reducerea generală a impozitării, în special a impozitării directe, concomitent cu lărgirea bazei de impozitare;
- simplificarea sistemului de taxe;
- creşterea colectării veniturilor bugetare;
- reducerea evaziunii fiscale;
d. Crearea a 200.000 locuri de muncă noi în 2011-2012;
e. Consolidarea fiscală, astfel încât deficitul bugetar să coboare la 3% din PIB, in 2012;
f. Reforma bugetului public:
- redimensionarea rolului statului prin restructurarea administraţiei publice;
- restructurarea cheltuielilor bugetare în acord cu obiectivele politicilor macroeconomice;
- eliminarea risipei şi creşterea eficienţei în alocarea fondurilor;
g. Bugetarea multianuală şi prioritizarea investiţiilor publice la nivel naţional;
h. Eficientizarea sistemului de management şi control pentru absorbţia rapidă a fondurilor europene;
i. Investiţii străine directe (ISD) la nivelul a 12-14 mld euro;
j. Management coerent al datoriei publice, astfel încât ponderea acesteia în PIB să fie sub 35%, în anul 2012 (faţă de 34,6% în iunie 2010);
Obiective pe termen mediu şi lung (2013-2016)
a. Stabilitate macroeconomică şi reluarea sustenabilă a creşterii economice, cu o medie anuală de 4,5-5%;
b. Dublarea, practic, a PIB/locuitor (nominal) în 2016, respectiv 10 mii euro/locuitor, fata de 5,5 mii euro în 2009;
c. Creşterea ocupării, astfel încât numărul salariaţilor din economie să depăşească 5 milioane, fata de 4,2 milioane în prezent, ceea ce presupune coborârea ratei şomajului sub 5%, comparativ cu nivelul anului 2008;
d. Investiţii străine directe (ISD) la nivelul a 35 mld euro;
e. Creşterea exporturilor româneşti şi implicit a competitivităţii;
f. Absorbţia fondurilor europene alocate României, respectiv 34 mld euro, până la sfârşitul anului 2013;
g. Menţinerea deficitului de cont curent la un nivel de până la 10% din PIB, cu o acoperire de cel putin 60% în investiţii străine directe;
h. Creşterea veniturilor bugetare fiscale, astfel încât ponderea acestora în PIB să ajungă la nivelul mediei UE, respectiv 38%, în 2016;
i. Creşterea conformării voluntare la plata veniturilor bugetare, concomitent cu reducerea evaziunii fiscale – adică totalul sarcinii fiscale onorate de către contribuabili la timp şi potrivit legii – la peste 90%;
j. Aderarea la zona euro, aşadar îndeplinirea criteriilor privind convergenţa nominală, la 1 ianuarie 2016.
k. Reforma sistemului de pensii şi de sănătate
Aceste ţinte în planul politicilor financiare şi fiscal-bugetare vor trebui însoţite de ameliorarea indicatorilor nivelului de trai şi de o reducere a deficitelor structurale ale României, ceea ce presupune o continuă preocupare spre îndeplinirea criteriilor de convergenţă reală.
Aceasta presupune corelarea strategiei fiscal-bugetare cu celelalte politici publice prezentate în prezentul program. Strategia fiscal-bugetară are în această privinţă un dublu rol: pe de o parte asigură susţinerea financiară a celorlalte politici publice, iar pe de altă parte realizează evaluarea indicatorilor de eficienţă politicilor respective, asigurând o formă de control atât ex-ante dar, mai ales, ex-post.
În viziunea PNL reforma fiscală înseamnă impozite mai mici, impozite pentru o reală prosperitate a cetăţenilor români şi planificare şi stabilitate legislativă pentru mediul de afaceri
Astăzi, necesitatea implementării unei reforme fiscale, în cel mai scurt timp, este evidentă pentru orice specialist, iar PNL şi-a asumat răspunderea faţă de mediul privat de a promova şi susţine adoptarea unui nou set de măsuri fiscale care să asigure atât un mediu stimulativ şi nediscriminatoriu, cât şi îmbunătăţirea transparenţei, stabilităţii şi predictibilităţii politicii fiscale.
Mediul de afaceri din România are nevoie de libertate economică şi fiscalitate prietenoasă pentru întreprinzători şi forţa de muncă, pentru angajator şi angajaţi. Filosofia finanţelor publice este, în prezent, în flagrantă contradicţie cu principiile dezvoltării economice sănătoase. România are nevoie de schimbarea fundamentală a filosofiei fiscale. În loc să acoperim găurile bugetare prin impozite tot mai mari, trebuie stimulată activitatea celor care sunt performanţi şi asteaptă de la stat un semnal pozitiv.
Problema realizării veniturilor bugetului nu se rezolvă fiscalizând suplimentar contribuabilii, ci îmbunătăţind administrarea şi colectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor reglementate de actualele legi fiscale, concomitent cu reducerea semnificativa a evaziunii fiscale.
Totodată consolidarea bazei de impozitare şi a modului de aşezare a impozitelor şi taxelor au rolul de a transforma România într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal, care să ducă la asigurarea resurselor necesare dezvoltării economice, la creşterea investiţiilor, precum şi la menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă. Obiectivul poate fi atins prin adoptarea unui set de măsuri de relaxare fiscală dar şi a unor măsuri de simplificare şi îmbunătăţire a capacităţii administrativ fiscale.
Opţiunea noastră este îndreptată, în principal, pe reducerea generală a impozitării, în special a impozitării directe, concomitent cu lărgirea bazei de impozitare.
Atingerea obiectivelor de mai sus ar putea să permită îndeplinirea simultană a două opţiuni de politică fiscal-bugetară: pe de o parte creşterea potenţialului de dezvoltare a României (dublarea PIB-ului în 2016, faţă de anul 2010, similar perioadei 20052008) şi implicit creşterea veniturilor bugetare la 40% (media UE) în 2016, ca pondere în PIB, iar pe de altă parte, reducerea fiscalităţii şi simplificarea sistemului fiscal.
Partidul Naţional Liberal îşi menţine opţiunea pentru cota unică de impozitare, care a asigurat suportul fiscal al creşterii economice din perioada 2005 – 2008 şi a permis creşterea veniturilor bugetare ca pondere în PIB. În ce priveşte impozitarea veniturilor, ea va fi nuanţată prin introducerea unor sisteme de deductibilităţi care să protejeze categoriile de salariaţi cu venituri mai mici dar să încurajeze, în acelaşi timp, un comportament fiscal corect din partea contribuabililor.
Tot mai frecvent auzim în ultima vreme vocile unor adepţi, cu viziune de stânga (PSD), ai introducerii cotelor progresive de impozit pe venit, voci care încearcă să demonstreze că acest sistem este, în condiţiile actuale, echitabil şi adecvat pentru România. Toţi cei care susţin introducerea impozitului progresiv invocă, drept argument hotărâtor, nivelul scăzut de colectare în PIB la impozitul pe venit.
În mod greşit însă, aceştia fac referire la date nereprezentative, neţinând cont nici de valorile indicatorilor macroeconomici din perioada 2000-2004, respectiv 20042008, nici de alţi factori importanţi macroeconomici care au în vedere contextul economic în care se află România şi fiecare dintre ţările vecine precum şi celelalte state membre ale U.E.
Astfel, aceştia ar trebui să ia în calcul, în analiză, şi factori precum: produsul intern brut, nivelul colectării tuturor veniturilor bugetare, volumul investiţiilor străine directe, numărul locurilor de muncă nou create, puterea de cumpărare a populaţiei, salariul minim pe economie, salariul mediu pe economie, etc.
Un element important, omis însă de cei care doresc eliminarea cotei unice, este reprezentat de faptul că, odată cu introducerea cotei unice, în perioada 2005-2008, nivelul veniturilor bugetare a crescut semnificativ, de la an la an, atât ca pondere în PIB – ajungând la 32,8% la sfârşitul anului 2008, faţă de 30% în anul 2004- cât şi în sume absolute (dublarea veniturilor bugetare -177,3 mld. lei în 2008, faţă de 74 mld. lei în 2004), în condiţiile reducerii semnificative a nivelului general al impozitarii. Veniturile bugetare din impozitul pe venit au fost în anul 2007 mai mari decât dublul veniturilor din această sursă, încasate în anul 2004; iar cele din impozitul pe profit au fost în anul 2007 cu 62,8% mai mari decât cele din 2004, în condiţiile in care impozitul pe profit s-a redus de la 25% la 16%.
Datorită creşterii economice, veniturile bugetului general consolidat pentru 2008 (177,3 mld. lei) au fost apropiate de nivelul întregului PIB al României din anul 2003(189,1mld.lei). Cota unică reprezintă sistemul de impozitare adecvat României pentru perioada actuală de dezvoltare a ţării în care se doreşte recuperarea decalajelor şi obţinerea unui grad de convergenţă reală cu ţările membre UE.
Cota unică va atrage în continuare investiţii străine şi ne va menţine gradul de competitivitate în grupul ţărilor emergente din CEE, va atrage, pe viitor, cetăţeni ai altor state europene să-şi stabilească rezidenţa fiscală în România şi să plătească taxe pe veniturile lor globale în România pentru a beneficia de un regim favorabil de impozitare.
Mai mult decat atât, trebuie avut în vedere că, în contextul economic global actual, când fiecare ţară doreşte să îşi menţină/să crească nivelul de competitivitate în scopul atragerii de cât mai multe investiţii străine şi de scoatere la suprafaţă a veniturilor din economia subterană, un sistem având cote de impunere progresive nu poate susţine aceste obiective, schimbarea cotei unice cu impozit progresiv arătând pe lângă o instabilitate a sistemului fiscal şi o împovărare a contribuabililor, motiv care ar duce la plecarea din ţară a companiilor care s-au stabilit în România atrase de beneficiile cotei unice de 16%.
Impactul pe termen mediu şi lung, în cazul concentrării poverii fiscale asupra celor care creează valoare, va rezulta într-un exod al profesioniştilor. Asta în contextul în care valoarea şi retenţia capitalului uman este o preocupare atât de importantă în întreaga lume. Este evident că un asemenea exod va afecta competitivitatea României pe pieţele internaţionale, iar lipsa de competitivitate ne poate condamna la subdezvoltare pe termen lung.
Criza financiară globală a relevat mari probleme de sustenabilitate ale modelului social European actual. Europa a pierdut mult în competitivitate în raport cu alte grupuri de ţări sau state din lume în competiţia globală. În timp, modelul social european a fost abuzat din motive populiste şi politicianiste, efectele nu au făcut decât să sporească îngrijorarea specialiştilor în legatură cu problemele grave de îmbătrânire demografică şi implicit de asigurare a forţei de muncă dar şi de susţinere a sistemelor de pensii cu care se va confrunta Comunitatea în viitor.
La începutul anilor ’90, ţările din CEE visau să aibă o creştere economică la nivelul ţărilor din Asia de Sud Est şi o protecţie socială la nivelul Scandinaviei. Aceasta a fost o iluzie amară.
Declinul economiei româneşti din ultima perioadă nu poate fi pus în totalitate pe seama crizei financiare globale, în condiţiile în care măsurile fiscale luate în anii 2009-2010, nu au făcut decât să accentueze slăbiciunile unui sistem, şi aşa zdruncinat de efectele respectivei crize.
În goana disperată după venituri la bugetul de stat, măsurile de creştere a fiscalităţii adoptate de guvernul PDL-PSD in 2009 si apoi PDL in 2010, respectiv creşterea contribuţiilor sociale cu 3,8 %, devansarea creşterii nivelului cotelor accizelor, introducerea impozitului minim, cresterea TVA cu 5 pp, de la 19% la 24% nu au avut rolul de a stopa declinul economic, ci, dimpotrivă, au dus la decapitalizarea şi falimentarea a peste 200.000 de IMM-uri, scăderea veniturilor populaţiei, reducerea consumului şi, totodată, au amplificat efectele crizei economico – financiare în România.
Pe lângă componenta anticriză, obiectivul strategic al reformei fiscale vizează, în acelaşi timp, transformarea României într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal şi al prosperităţii în Uniunea Europeană.
Aceasta este singura cale prin care putem accelera acumularea de capital, creşterea investiţiilor, crearea de noi locuri de muncă şi ridicarea nivelului de viaţă al românilor.
Considerăm că aceste obiective pot fi atinse prin adoptarea atât a unui set de măsuri de relaxare fiscală şi consolidare a bazei de impozitare, dar şi a unor măsuri de simplificare şi îmbunătăţire a capacităţii administrativ fiscale.
În ceea ce priveşte politica fiscală, ea se va derula în strânsă legatură cu administrarea fiscală.
1.1 Relaxare şi simplificare fiscală, pentru atragerea investiţiilor străine şi crearea locurilor de muncă
Obiectivul principal urmărit este reducerea generala a impozitării, în special a impozitării directe, concomitent cu lărgirea bazei de impozitare prin:
1. Menţinerea cotei unice de 16% pentru impozitarea veniturilor şi profitului şi introducerea unor sisteme de deductibilităţi pentru: primele plătite catre fondurile de pensii, asigurări private de sănătate, cheltuieli efectuate cu studiile profesionale, cheltuieli cu asigurarea locuinţei, reabilitare termică a locuintei, cheltuieli cu dobânzile platite pentru credite ipotecare contractate pentru o singură locuinţă, etc, care să protejeze categoriile de salariaţi cu venituri mai mici dar să încurajeze, în acelasi timp, un comportament fiscal corect în partea contribuabililor; reducerea cotei unice până la 10%.
2. Reducerea contribuţiilor de asigurari sociale (în prezent printre cele mai ridicate din UE) cu 10 puncte procentuale, pentru a diminua costurile de personal şi a recâştiga competitivitatea cu ţările din zona UE în atragerea investiţiilor străine directe.
3. Reducerea integrală a cotelor de contribuţii sociale pentru întreaga perioadă a anilor 2010-2011, pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează persoane aflate de peste trei luni în şomaj. În anul 2012 reducerea cotelor de contribuţii sociale se va situa la un nivel de 50%;
4. Scutirea totală de la plata impozitului pe profitul reinvestit (în prezent prevederile codului fiscal nu fac decât să amâne plata impozitului pe profitul reinvestit)
5. Scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite sub forma majorării capitalului social la societăţile unde sunt acţionari, sau participarea la capitalul social al altor societăţi comerciale şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă.
6. Abrogarea, începând cu 1 octombrie 2010, a impozitului minim. Introducerea impozitului minim nu numai că nu a fost o măsură de combatere a evaziunii fiscale, aşa cum a fundamentat Guvernul PDL-PSD decizia, ci, dimpotrivă, a pus în pericol atât activitatea economică a contribuabililor mici şi mijlocii (fie împingându-i pe cei ce asigură aceste venituri spre faliment-peste 200.000 de firme numai în 2009 – fie încurajând noi forme de evaziune şi evitarea plăţii impozitelor şi taxelor), cât şi periclitarea şi realizarea celorlalte venituri bugetare.
7. Reintroducerea, începând cu 1 octombrie 2010, a impozitului de 3% asupra cifrei de afaceri pentru IMM-uri. Această măsură va contribui la sporirea potenţialului de creştere economică a clasei mici şi mijlocii, precum şi la simplificarea sistemului fiscal pentru această categorie de contribuabili.
8. Revenirea asupra majorării cotei standard TVA readucând-o la nivelul iniţial de 19% pentru a menţine competitivitatea economiei româneşti în UE.
9. Reducerea TVA pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi la 5%, pentru stimularea industriei construcţiilor şi a pieţei imobiliare.
10. Plafonarea contribuţiilor sociale pentru profesiile liberale la nivelul a 5 salarii medii brute pe economie. Asimilarea veniturilor profesiilor liberale cu cele salariale în privinţa contribuţiilor sociale în cazul în care nu va exista o plafonare a acestor contribuţii, va fi percepută ca un abuz asupra noţiunii de solidaritate şi va periclita încrederea acestei categorii de specialişti în contractul social, deşi în cea mai mare parte aceşti contribuabili au propriile sisteme de asigurare socială. Facilitarea şi susţinerea unui mediu propice pentru iniţiativă antreprenorială, necesitatea dezvoltării spiritului antreprenorial este o direcţie asumată de către Comunitatea Europeană. România şi-a asumat această răspundere nu numai prin preluarea unor măsuri pentru profesiile liberale în programul său de convergenţă, dar şi prin faptul că a permis încă de la începutul anilor ‘90 prin crearea unui cadru legislativ pentru diferitele categorii de liber profesionişti, adoptarea de către aceştia a formei de exercitare a profesiei în mod independent. A pune acum semnul egal între veniturile acestora şi cele salariale ar reprezenta practic o penalizare a celor care produc valoare şi constituie capitalul uman pe care se bazează dezvoltarea ţării în competiţia cu celelalte ţări din CEE. Se observă, din păcate în România ultimilor 2 ani, un fenomen de “demonizare” a categoriei profesiilor liberale. Această categorie împreună cu categoria angajaţilor de nivel managerial reprezintă în esenţă categoria specialiştilor, a celor care au atins un nivel ridicat de dezvoltare personală, dar şi financiară, bazat exclusiv pe forţe şi merite proprii, ei sunt aşa numiţii “bogaţi cinstiţi”, esenţiali în dezvoltarea ţării. Această categorie de mijloc nou formată va fi o potenţială victimă a schimbării sistemului de fiscalitate prin revenirea la cotele progresive şi concentrarea impozitării marginale pe veniturile lor, precum şi pe mărirea aberantă a contribuţiilor de asigurări sociale. Impactul pe termen mediu şi lung – în cazul concentrării poverii fiscale asupra celor care creeaza valoare – va rezulta într-un exod al profesioniştilor. Asta în contextul în care valoarea şi retenţia capitalului uman este o preocupare atât de importantă în întreaga lume.
11. Reaşezarea redeventelor şi taxelor de concesiune, ceea ce ar putea dubla veniturile statutui din aceste surse;
1.2. Îmbunătăţirea colectării veniturilor statului:
Obiectivul principal urmărit este creşterea veniturilor bugetare, astfel încât ponderea acestora în PIB să ajungă la nivelul de 38%, în 2016 prin:
12. Introducerea unor bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii care îşi plătesc impozitele şi taxele înainte de termen;
13. Reducerea majorărilor de întârziere la plata obligaţiilor fiscale către Bugetul General Consolidat la 0,02% pe zi, concomitent cu dublarea sanctiunilor (contravenţionale, penale şi penalităţilor) prevăzute de actuala legislaţie pentru evaziune fiscală şi contrabandă;
14. Consolidarea capacităţii operaţionale şi administrative a sistemelor IT şi de comunicaţii pentru toate structurile centrale şi teritoriale ale ANAF (administrare fiscală, vamă, garda financiară);
15. Modernizarea şi simplificarea procedurilor de declarare şi plată a obligaţiilor fiscale, cu precădere pe cale electronică;
16. Creşterea calităţii actului de inspecţie fiscală, prin elaborarea unor ghiduri de inspecţie fiscală, care să reglementeze interpretarea şi aplicarea unitară a legislaţiei fiscale; creşterea ponderii controalelor de documentare la sediul unităţii fiscale, în detrimentul controalelor la sediul contribuabililor, mai ales la cei cu un grad nesemnificativ de risc fiscal.
17. Reforma structurilor de control operativ şi inspecţie fiscală din subordinea ANAF (inspecţie fiscală, garda financiară, antifraudă şi supraveghere vamală), eliminând suprapunerile în verificarea contribuabililor precum şi interpretarea şi aplicarea diferită a legislaţiei fiscale: Efectuarea inspecţiilor fiscale, pe baza analizei de risc a activităţii contribuabililor, concentrarea acestora să fie direcţionată către contribuabilii care prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală, faţă de situaţia actuală când selectarea contribuabililor se face arbitrar; Eliminarea controalelor repetate, de către toate structurile cu atribuţii de control, la acelaşi agent economic, cu excepţia celor care prezintă risc ridicat de evaziune fiscală. Verificările fiscale de fond se vor efectua la 2 ani de la încheierea primului exerciţiu fiscal, sau de la data ultimei verificări de fond. Desfiinţarea tuturor structurilor de control operativ, atât la nivel central, cât şi cele teritoriale din subordinea ANAF(Garda Financiară, Direcţia de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, etc) şi înfiinţarea unei singure structuri, cu rol operativ, de luptă împotriva fraudei fiscale la nivel central şi regional. Această structură va fi organizată în conformitate cu structuri similare din ţările membre ale UE care înregistrează cele mai scăzute niveluri ale evaziunii fiscale, precum Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa. Rolul acestei structuri va fi în principal de combatere a fraudei fiscale, lupta împotriva spălării banilor şi implicit de îmbunătăţire a conformării la plată a contribuabililor.
18. Utilizarea brigăzilor multilaterale de control din statele UE în ceea ce priveşte tranzactiile intracomunitare cu bunuri si servicii;
19. Utilizarea unor echipe internaţionale, specializate în control vamal în zonele de risc de la frontiera Romaniei cu ţări nemembre ale Uniunii Europene;
20. Adoptarea legislaţiei care să stimuleze utilizarea tranzacţiilor electronice şi reducerea semnificativă a operaţiunilor cu numerar, măsura ce va avea ca efect imediat creşterea veniturilor impozabile ale contribuabililor.
1.3. Alte măsuri financiare şi de simplificare legislativă
Obiectivele principale urmărite sunt: adoptarea monedei EURO în România la 1 ianuarie 2016; simplificarea drastică a legislaţiei economice şi asigurarea stabilitătii acesteia; condiţii mai bune de finanţare, legislative, administrative şi de susţinere a mediului de afaceri, în special IMM-uri, pentru crearea de locuri de muncă, care să absoarbă forţa de muncă disponibilizată în sectorul bugetar.
21. Elaborarea unui nou act normativ privind colectarea unificată a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale (CAS, CASS, şomaj, fond de risc) şi implementarea Declaraţiei Unice;
Principiile care stau la baza acestui act normativ sunt urmatoarele: Armonizarea şi unificarea legislaţiei existente, într-o singură lege, care acoperă toate aspectele privind colectarea unificată a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale; Armonizarea şi stabilirea bazei de contribuţie, pe o definiţie unică a veniturilor, pentru calculul contribuţiilor sociale; Implementarea Declaraţiei Unice pentru impozitul pe salarii şi contribuţiile sociale şi care poate fiutilizată de toate instituţiile implicate (ANAF, CNPAS, CNAS si ANOFM); crearea unei declaraţii simplificate şi integrate; colectarea unică a informaţiilor pentru toate instituţiile implicate; depunerea DECLARAŢIEI UNICE şi plata obligaţiilor cuprinse în aceasta se vor face de către contribuabili numai către o singura instituţie, respectiv ANAF; circuitul informaţional va fi sub formă electronică, iar declaraţiile pe hârtie vor fi utilizate în mod excepţional; colectarea, stocarea şi comunicarea informaţiilor către casele de asigurări sociale se vor realiza de către ANAF, pe cale electronică;
22. Adoptarea Legii Holding-ului pentru a permite înfiinţarea de societăţi corporative, eliminând impozitarea în cascadă a dividendelor şi a permite compensarea profitului/pierederii în cadrul unui grup.
23. Crearea unui fond imobiliar prin contribuţia în natură a dezvoltatorilor si/sau a băncilor(cu active sau imprumuturi), pe baza unei evaluări unitare făcută de către evaluatorul ales al fondului. Astfel, cele mai multe dintre proiectele întrerupte ar putea continua având impact pozitiv asupra evaluărilor, cererii, sectorului de constructii, etc.
24. Stimularea creării locurilor de muncă în zone defavorizate, şi stimularea dezvoltării clusterelor de competitivitate prin acordarea de stimulente fiscale la plata impozitului pe profit şi contribuţiilor sociale;
25. Acordarea de stimulente fiscale pentru dezvoltarea parcurilor industriale şi tehnologice şi finanţării proiectelor de cercetare;
26. Liberalizarea pieţei financiar-bancare, pentru a stimula circulaţia capitalului. Aceasta presupune liberalizarea sistemului de reglementare pentru a permite apariţia de noi instituţii financiare, nonbancare;
27. Dezvoltarea pietei de capital prin listarea Fondului Proprietatea, precum şi prin listarea şi vânzarea acţiunilor (inclusiv cele minoritare) deţinute de stat la societăţi (companii) comerciale şi naţionale;
28. Creşterea capitalizării Fondului de Garantare pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru a acorda garanţii IMM-urilor pentru asigurarea fondurilor financiare cu diferite destinaţii, cum ar fi: pentru export, pentru cofinantarea proiectelor cu finanţare europeană, pentru diverse obictive de investiţii etc.
29. Promovarea unui sistem de stimulente pentru export (asigurarea exportului, acordarea de credite cu dobândă bonificată etc.) de către EXIMBANK;
30. Fixarea adoptării monedei EURO în România la 01 ianuarie 2016 ca obiectiv prioritar al politicii monetare;
31. Revizuirea legislaţiei primare privind sistemul de asigurări, în scopul simplificării şi îmbunătăţirii acesteia, dar şi transpunerii Directivei 2009/138/EC privind noul regim de solvabilitate pentru companiile de asigurări.
32. Simplificarea şi stabilitate legislativă pentru mediul de afaceri: republicarea şi simplificarea legislaţiei reglementată prin Codul fiscal şi Codul de Procedură Fiscală În România, guvernanţii şi administraţia acţionează astăzi mai mult ca oricând ca adversari ai întreprinzătorilor. Introducerea impozitului forfetar este elocventă. Ca efect al acestei măsuri, firmele fie s-au reorganizat, pentru a evita plata unei taxe mai mari, fie au falimentat. Procedurile numeroase cărora trebuie să le facă faţă cei care doresc să îşi deschidă o afacere în ţara noastră vorbesc de la sine despre piedicile puse mediului de afaceri. În plus, pentru orice modificare legislativă care vizează mediul economic, fundamentarea acesteia pe analize şi studii de impact cu previziuni ale efectelor pe termen mediu şi lung, este absolut necesară. Pagubele pe care le generează instabilitatea legislativă mediului de afaceri sunt egalate doar de extinderea birocraţiei. Cele mai importante acte normative care reglementează activitatea antreprenorială sunt unele dintre cele mai afectate de sarabanda schimbărilor de legislaţie (Codul fiscal, Codul de Procedura Fiscala, Codul Muncii,etc). Toate aceste capricii legislative au fost decontate din buzunarele întreprinzătorilor şi oamenilor obişnuiţi. Iată de ce schimbarea de viziune economică pe care o susţine PNL înseamnă simplificarea drastică a legislaţiei economice şi, bineînţeles, stabilitatea acesteia. Principiul nostru este “Reguli simple pentru o lume complexă”. Reducerea poverii fiscale asupra mediului de afaceri şi a forţei de muncă va contribui ca România să devină competitivă atât pe piaţa mondială, cât şi din punct de vedere al politicii fiscale. PNL consideră că este necesară instituirea unui parteneriat fiscal cu mediul de afaceri, cu toată gama de contribuabili. Aceasta înseamnă că anumite măsuri de stimulare de natură fiscală vor fi rezultatul acţiunii conjugate a bunei guvernări dar şi a ameliorării comportamentului fiscal al contribuabililor. Într-o anumită măsură, scăderea veniturilor bugetare s-a datorat deteriorării conformării voluntare, adică a disponibilităţii contribuabililor de a plăti taxele şi impozitele, aceştia preferând, adesea, să se refugieze în zona arieratelor bugetare sau a evaziunii fiscale. Conformarea voluntară a scăzut de la cca 83% în 2008 până la cca 73% în prezent. Prin măsurile deja anunţate mai sus, precum şi prin aplicarea politicilor de încurajare a investiţiilor publice şi private, conformarea voluntară se poate îmbunătăţi, ajungând până la peste 90%.
1.4. Reforma bugetului public; restructurarea cheltuielilor publice – stoparea risipei banilor publici prin proiecte şi măsuri populiste
Orice reformă trebuie să înceapă cu reforma statului. În viziunea liberală, reforma statului înseamnă reformarea principalelor sisteme publice. Aceasta reformă nu se face prin reducerea mecanică, nediferenţiată a cheltuielilor publice, ci prin redimensionarea rolului statului şi restructurare bugetară. Statul nu trebuie să se implice în calitate de jucător în activitatea economică. Rolul său trebuie să fie doar cel de arbitru al relaţiilor dintre agenţii economici, de a facilita manifestarea liberei concurenţe pe piaţă şi să împiedice şi să sancţioneze acţiunile neconforme cu interesul public şi instituţiile economiei de piaţă. În ultimul an şi jumătate am asistat la repetarea până la obsesie a temei privind reducerea cheltuielilor. Câtă vreme acest lucru se face fără o viziune corelată privind redimensionarea rolului statului, nu va fi altceva decât o campanie populistă şi ineficientă de demascare a unor abuzuri punctuale, de exagerare sau chiar de inventare a altora, numai şi numai pentru a da cetăţenilor sentimentul că cineva se preocupa de modul în care banii lor sunt cheltuiţi. Care este efectul unei astfel de campanii se observă prea bine în rezultatele bugetare ale anului 2009, şi semestrului I 2010, cele mai dezastruoase din ultimii douăzeci de ani. Eficienţa în cheltuirea banului public înseamnă reducerea aparatului birocratic, începând cu desfiinţarea unor ministere, reducerea bugetelor centrale. În ultimii 20 de ani, nici un guvern nu a avut curajul sau interesul de a da bătalia cu uriaşa birocraţie de stat, care a crescut mereu, hrănită din bugetul ţării, în defavoarea economiei, a educaţiei, a sănătăţii, a celor care aveau şi au cu adevarat nevoie de sprijin. Astăzi bătălia nu mai poate fi evitată şi, oricât ar fi de dură, trebuie să o câştigăm. În ciuda statutului de economie de piaţă funcţională şi a aderării la UE, economia României este încă departe de principiile pieţei libere şi ale dezvoltării economice sănătoase. În prezent, existenţa economiei româneşti este construită în jurul bugetului statului. Avem o economie asistată şi asaltată de recomandări nesuţinute de argumente din partea conducerii statului, o economie în care cea mai mare gaură neagră a ineficienţei şi risipei este chiar bugetul statului. Iată de ce trebuie răsplătită munca, eficienţa acesteia, şi să stopată risipa banilor publici cu proiecte şi măsuri populiste .
1.5. Reducerea aparatului birocratic.
Obiectiv principal urmărit este transformarea statului birocratic, clientelar, costisitor şi ineficient într-un stat suplu, eficient şi drept, prin descentralizare, debirocratizare şi dereglementare.
33. Restructurarea administraţiei publice centrale la dimensiunile unei birocratii strict necesare unei economii de piata corect reglementata prin: Reducerea numărului de ministere în funcţie de tipul politicilor publice pe care le realizează. Guvernul trebuie restructurat masiv fără însă a-i reduce capacitatea de elaborare politicilor publice şi monitorizare a rezultatelor acestora;
Reducerea, în continuare, a numărului de agenţii care trebuie să urmărească, pe de o parte, tipul de activitate pe care o prestează (autorizare, reglementare, control etc.), iar, pe de altă parte, să respecte principiul autonomiei funcţionale sau independenţei, şi evitarea conflictului de interese; Unificarea caselor naţionale de asigurări de sănătate (Casa Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa Naţională de Sănătate a Ministerului Transporturilor şi CNAS); Reorganizarea stucturilor teritoriale din subordinea ministerelor şi agenţiilor guvernamentale la nivel regional; Reducerea aparatului prefecturilor la care se vor păstra în principal atribuţii în domeniul controlului de legalitate.
34. Restructurarea administraţiei publice locale prin: Generalizarea standardelor de costuri şi de personal pe baza unor criterii de performanţă şi mărimea unităţii administrativ – teritoriale; Desfiinţarea structurilor deconcentrate în majoritatea domeniilor. Astfel, inspectoratele şi direcţiile judeţene din domeniile educaţiei, sănătăţii, culturii, agriculturii etc. vor fi desfiinţate şi atribuţiile lor vor fi transferate autorităţilor locale; Utilizarea fondului de rulment al autorităţilor publice locale numai pentru investiţii ( măsura temporară 2010 – 2011).
1.6.Reducerea cheltuielilor bugetare şi stoparea risipei, prin ajustarea unor capitole de cheltuieli: Obiectivul principal urmărit este stoparea risipei banilor publici cu proiecte şi măsuri populiste al căror caracter este gradul scăzut de utilitate publică.
35. Bugetul statului trebuie orientat spre priorităţi de politici publice transparente, în interesul contribuabililor şi nu spre clientela politicienilor;
36. Elaborarea de bugete multianuale care definesc priorităţile proiectelor de investiţii publice a caror finanţare este multianuală;
37. Cheltuielile trebuie ţinute mult mai bine sub control, inclusiv printr-o reglementare care să asigure transparenţa utilizării banilor în lucrările publice, pe toată durata derulării acestora (de la atribuire şi până la finalizare);
38. Introducerea standardelor de cost si calitate si a normativelor de personal in domeniul public si privat al statului;
39. Reducerea cu 50% a cheltuielilor prevăzute în legea bugetară cu: Achiziţii de imobile, dotări independente; Elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate;
- Deplăsări, detăşări, transferuri;
40. Reducerea cu 25% a cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat cu bunuri şi servicii (protocol, carburanţi, poştă, telecomunicaţii);
41. Instituirea prin lege a obligativităţii realizării de către autoritaţile publice locale de investiţii, în primul rând în domenii prioritare (alimentare cu apă, tratarea apelor uzate, canalizare, transport, sănătate şi educaţie); orice altă investiţie va fi aprobată numai după finalizarea celor din domeniile menţionate (mai ales în situaţiile în care acestea reprezintă angajamente ale României faţă de UE);
42. Instituirea obligativităţii ca instituţiile publice centrale şi locale să elaboreze proiectele de investiţii cu respectarea cerinţelor aplicabile proiectelor finanţate din fondurile europene, cuprinzând în finanţarea acestora, în mod obligatoriu, şi o cotă parte de finanţare europeană;
43. Asigurarea unui proces de licitatii transparent prin constituirea unui organism guvernamental pentru achiziţii publice, în scopul realizării achiziţiilor pentru toate instituţiile publice centrale si toate structurile din subordine sau în coordonare, în condiţii de eficienţă si economicitate, măsură ce va avea ca efect reducerea cu cca 30% a cheltuielilor la nivelului bugetului consolidat;
44. Plata prin card a pensiilor în mediul urban, pentru reducerea cheltuielilor poştale;
45. Modificarea cadrului legislativ referitor la achiziţiile publice în ceea ce priveşte: Introducerea posibilităţii de semnare a contractelor de achiziţii publice odată cu decizia autorităţii contractante de atribuire a contractelor (după expirarea termenului legal de contestare şi soluţionarea acestora de către autoritatea contractantă); Înfiinţarea, în cadrul Curţilor de Apel, a unor complete de judecată specializate în domeniul achiziţiilor publice, sprijinite de un corp de experţi acreditaţi în domeniul achiziţiilor publice; instituirea unui sistem de amenzi aplicabile autorităţilor contractante în cazul în care decizia acestora se invalidează de către instanţă; Stabilirea şi impunerea unui algoritm de eliminare a preţurilor neobişnuit de scăzute/mari în vederea eliminării ofertelor sub/supraevaluate; Definirea clară a modului în care se pot modifica contractele de achiziţii.
1.7. Redimensionarea rolului statului prin reducerea atribuţiilor sale şi transferarea acestora către mediul privat prin:
46. Scoaterea din sfera de cuprindere bugetară a unor instituţii de autorizare şi certificare, cu păstrarea acestora sub controlul autorităţilor de reglementare;
47. Crearea Camerelor agricole şi transferarea atribuţiilor specifice ale statului către acestea;
48. Stimularea privatizării în domenii precum educaţia, sănătatea, cercetarea;
49. Vânzarea participaţiilor minoritare ale statului deţinute de toate agenţiile, oficiile şi alte instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale.
50. Utilizarea pe scara larga a parteneriatului public-privat (PPP).
51. Înfiinţarea unei autorităţi de management, care urmează să asigure realizarea proiectelor majore la nivel naţional din domeniul infrastructurii, energetic, etc.
52. Restructurarea (privatizarea) companiilor şi societăţilor naţionale care înregistrează pierderi, precum şi a agenţiilor aşa zise “autofinanţate” aflate în proprietatea sau în autoritatea statului. Acestea sunt cele mai mari consumatoare de bani publici, proveniţi din taxe care nu se constituie în venituri la buget, dar în acelaşi timp înregistrează cele mai mari restanţe la plata obligaţiilor bugetare, în special a contribuţiilor sociale.
53. Reforma sistemului de pensii si de sănatate presupune: Renunţarea la principiul “solidărităţii între generaţii”, devenit nefuncţionabil la scară europeană şi înlocuirea acestuia cu principiul “beneficierii de sumele economisite de-a lungul vieţii”; Asigurarea pensiei prin redistribuire va fi înlocuită prin asigurarea pensiei prin acumulare. Este singura soluţie care poate da echitate şi sustenabilitate sistemului, care îl poate feri de arbitrariu şi poate, în acelaşi timp, să ofere şansa unor pensii decente. Aceasta înseamnă că fiecare persoană devine titulară a contribuţiilor sale, acestea nu mai sunt utilizate de stat în cadrul bugetului de asigurări sociale, ci sunt acumulate în contul de asigurat al persoanei respective. Sistemul stabilit pentru pensii va fi aplicat şi în ceea ce priveşte politicile în domeniul sănătăţii. În mod corespunzator, bugetul urmează să asigure un pachet minim de servicii medicale de urgenţă, restul urmând să fie achitat de firmele de asigurări de sănătate, în baza şi în limita contului de asigurări al fiecărei persoane. Contribuţia angajatorului se face venit la bugetul Ministerului Sănătăţii, care repartizează, în baza unor criterii unitare, fondurile aferente pachetului minimal de sănătăte. Restul serviciilor medicale sunt achitate de către firmele de asigurări pentru serviciile medicale executate de unităţile medicale. În acest fel, Casa de asigurari de sănătăte dispare, cu tot aparatul birocratic aferent. Fondurile de pensii si de sănătăte fiind de natură contributivă voluntară, sau prin efectul legii, vor fi reconstruite ca fonduri în întregime independente de bugetul de stat şi aflate în gestiunea unor instituţii de tip financiar, independente de puterea politică. Acest mod de derulare a politicilor publice, pe lângă cele doua consecinţe de o uriaşă importanţă, anume a) scoaterea sistemului de pensii de sub incidenţa arbitrariului politic şi pe cel de sănătate de riscul risipei şi a marii corupţii precum si b) asigurarea de resurse interne pentru finanţarea investiţiilor şi a deficitelor, are şi rolul de a scoate la iveală munca la negru.
Măsuri pentru combaterea întârzierii efectuării plăţilor în economie, inclusiv în relaţiile contractuale cu autorităţile publice Obiectiv principal urmărit este achitarea obligaţiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadentei, de către toate instituţiile din administraţia centrală şi locală către furnizori. Iata masurile preconizate:
54. Accelerarea plăţilor publice datorate tuturor operatorilor economici, dar mai ales IMM-urilor – ca regulă generală – în termen de 30 de zile, conform angajamentului din cuprinsul “SmallBusiness Act” – SBAE şi modificărilor aduse de Comisia Europeană Directivei 2000/35/EC privind combaterea întârzierii la plata în tranzacţiile comerciale;
55. Autorităţile publice vor trebui să işi plătească facturile, ca regulă generală, în termen de 30 de zile – sau să achite o compensaţie forfetară echivalentă cu 5% din suma datorată, la care se va adauga dobânda; Operatorii economici vor avea dreptul de a pretinde atât plata dobânzii de întârziere, cât şi rambursarea costurilor de recuperare; Aceasta propunere vizează îmbunătăţirea fluxurilor de numerar ale operatorilor economici, care sunt deosebit de importante într-o perioadă de recesiune economică.
56. Eficientizarea (externalizarea) sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, prin: Externalizarea unor funcţii atribuite în prezent administraţiei publice centrale, în baza prevederilor actelor normative europene (ex:administrarea cererilor de propuneri lansate in cadrul programelor operationale, funcţia de plată); Asigurarea transferului de fonduri în mod direct, de la nivel central către contractori, evitând astfel un circuit financiar prelungit; Acordarea avansului pentru IMM-uri şi autorităti publice locale se va realiza fără obligaţia prezentării garanţiei de avans, dar cu obligaţia efectuării plăţilor din contul de avans doar pentru facturi aferente proiectului aprobat; Verificările cheltuielilor pentru proiectele publice se vor realiza după efectuarea integrală a plăţilor, asigurând astfel un rulaj ridicat al fondurilor publice; Fondurile europene se vor derula fie prin trezoreria statului, fie prin bănci comerciale (la dobânda de piaţă), şi nu prin Banca Naţională a României; Realizarea de analize economico-financiare pentru proiectele publice de investiţii şi acordarea contribuţiei bugetului de stat, în completare, în funcţie de capacitatea de cofinanţare a beneficiarului final; Posibilitatea acordării unui bonus financiar (creşterea contribuţiei publice naţionale) pentru situaţiile în care proiectele europene sunt finalizate în avans faţă de termenele contractuale. Dacă măsurile pe termen scurt se axează îndeosebi asupra politicii fiscal-bugetare şi vizează stoparea declinului economic şi atenuarea dezechilibrelor ivite în anii 2009- 2010, masurile pe termen mediu si lung se adresează precumpănitor, prin intermediul politicii fiscale, mediului de afaceri, stimularii creşterii economice, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, consolidarea fiscală şi bugetară şi, totodată, implicarea investiţiilor publice în acest concept. Aceste măsuri au drept scop o reacţie macro-economică anticiclică la criză, sunt măsuri ambiţioase care vor sprijini economia reală şi vor reda încrederea consumatorilor si operatorilor economici, prin încurajarea rapidă a cererii din partea sectorului privat şi sporirea încrederii consumatorilor, cum ar fi: Redresarea economică prin stimularea investiţiilor private în economie şi a consumului populaţiei; Reducerea costurilor cu forţa de muncă in vederea încurajarii producţiei şi ocupării forţei de muncă prin reducerea cotelor contribuţiilor sociale totale; Instituirea unui ajutor în stoparea pierderii locurilor de muncă dar şi un ajutor acordat persoanelor pentru a reveni rapid pe piaţa muncii şi a evita şomajul pe termen lung; Asigurarea unor facilităţi la plata taxelor şi impozitelor;
Lăsarea mai multor resurse în mâna pieţei, a consumatorilor şi a producătorilor, îmbunătăţind eficienţa economică; Reducerea corupţiei, pentru că reduce rolul statului în economie.
Prin aplicarea tuturor acestor măsuri România îşi poate relua “marşul forţat” demarat în anii 2005-2008 pentru a deveni una dintre primele zece puteri economice ale Uniunii Europene.
