Mi-a plăcut chestiunea cu cilindrii, mai precis 12 cilindri în V din care funcţionează doar 6. Dar şi cei 6 contează care sunt ei exact, doar parent 6 din 12 înseamnă jumătate de putere.
Am dorit să fiu prezent la acest „Forum Invest”, pe o temă esenţială pentru România şi pentru societate, mai dezvoltată sau mai puţin dezvoltată. Deşi suntem în campanie, am să folosesc un ton reţinut şi am să vă spun un singur lucru, pe care îl ştiţi foarte bine, indiferent că reprezentaţi industria, cadrele medicale, că sunteţi specialişti sau simpli cetăţeni: la modul în care funcţionează azi sistemul de sănătate şi calitatea serviciilor pentru cetăţeni, este absolut clar pentru mine şi, cred, pentru orice observator lucid al fenomenului, că oricât de mulţi bani am pune în sistemul de sănătate pe modul în care el funcţionează astăzi, aruncăm bani şi aplicăm faimoasa metaforă a ciurului cu care vrei să duci apă sus pe deal. Spunea chiar şi preşedintele României azi şi, o dată în viaţă, trebuie să fiu de acord şi cu dânsul, degeaba avem un buget dublu al sănătăţii în termeni nominali faţă de acum patru ani de zile, degeaba spune PSD-ul că va aloca 6% din PIB – şi vom aloca! – pentru sănătate în mandatul nostru, degeaba spune Geoană că, în premieră, vom avea buget multi-anual în România şi vom şti pe ce bani te vom bizui în următorii patru ani de zile, existând predictibilitate, căci ceea ce va trebui să facem împreună, cu curaj şi responsabilitate, este să spunem că este nevoie de o revoluţie în sistemul de sănătate românesc. Vă spun asta încercând să găsim împreună soluţiile, pentru că oricât ar fi politicienii de inventivi, este nevoie să punem cap la cap un sistem coerent, în care să nu mai calculăm doar ceea ce băgăm în sistem, ci şi calitatea şi costul serviciilor pentru cetăţean. Este un lucru fundamental, pentru că eu unul nu sunt dispus să continui să finanţez un sistem care şi-a dovedit în aceşti ani – o spun cu tot respectul – ineficacitatea. Este problema pe care cetăţeanul o acuză cel mai mult în România – vor fi mai mulţi bani pentru sănătate, dar trebuie să avem curajul să spunem că trebuie să schimbăm modul în care privim sistemul.
Există câteva lucruri pe care trebuie să le facem şi, pentru că suntem un partid al dialogului, cei care sunteţi interesaţi să participaţi la dezbaterea politicii PSD pentru sănătate sunteţi invitaţi mâine la ora 11 la Sofitel, la Dialogurile Naţionale pentru oferta noastră. Eu reprezint o generaţie de politicieni care are încredere în dialog. Cred că nu putem scoate cu o baghetă magică un program perfect pentru România, trebuie să discutăm sistemul cu profesionişti şi cu parteneri din străinătate – salut prezenţa unor somităţi pe plan mondial! Mai mult decât atât, sunt dispus şi am şi lansat public ideea unui Pact Naţional pe Sănătate, iar dacă ajungem la câteva axe fundamentale ale arhitecturii şi obiectivului sistemului, sunt dispus să intru într-un parteneriat explicit cu oricare alt partid care înţelege că acest lucru este deasupra politicului. Este oarecum mai de stânga pentru că este mai social, dar este vorba despre eficacitate şi aici este nevoie de un larg consens politic, mai ales dacă vrem să introducem măsuri şi reforme necesare, dintre care unele vor crea deranj într-o zonă sau alta.
Din punctul meu de vedere, ca om de stânga, şi spre că nu se supără nimeni pe mine, problema accesului egal şi garantat la sănătate rămâne principala provocare a sistemului. Ca şi în economie, în sănătate România este o ţară care are 12 cilindri în V, dintre care nu funcţionează decât 6: zona urbanului mare şi zona irigată cu investiţii şi infrastructură. Jumătate din România, oraşele mici şi mediul rural, lipsesc în acest moment din decor. 9 milioane de români nu există! Industria nu are singură capacitatea de a merge până acolo, pentru că nu sunt create mecanismele economice necesare, şi îi condamnăm, pur şi simplu, la subdezvoltare şi moarte prematură. Acest lucru trebuie să înceteze. Sistemul trebuie să găsească resursele pentru servicii medicale de calitate pentru toţi cetăţenii României. Cât va dura acest lucru? Este o discuţie pe care o putem purta. Dar ideea că abandonăm în mod deliberat jumătate din populaţia României şi ne concentrăm numai acolo unde este businessul mai lucrativ este una pe care nu o pot accepta. Cred că statul are obligaţia să creeze condiţii economice pentru ca şi în zone nerentabile din punct de vedere economic astfel ca industria, resursele şi specialiştii să vină după noi şi să dăm acces egal la sănătate tuturor. Este revoltător ce se întâmplă în România, această condamnare, practic, la moarte a milioane de cetăţeni doar pentru că nu există voinţă politică sau pentru că nu există decât logică de profit în acest domeniu. Este o provocare fundamentală pentru societate şi cred că nu numai cei de stânga, ci orice om decent din această ţară, indiferent de crezul politic, trebuie să fie de acord cu noi. Din punctul meu de vedere, cred că trebuie să alocăm mult mai multe resurse pe proiectele de prevenţie. Eu am făcut mult sport la viaţa mea, cred că şi sportul face parte din prevenţie – actualul program pe care ministrul şi Guvernul de acum l-au făcut, de testare a sănătăţii generale a populaţiei, a fost un proiect, hai să îl numesc blând, oportunist! Nu cred că a reprezentat o soluţie serioasă de investigare a stării de sănătate reale a populaţiei, în absenţa unui mecanism care să conducă, în funcţie de această bază de date, la acţiuni concrete. Pare mai degrabă o metodă de a împărţi bani clienţilor politici, nu o acţiune care face parte dintr-o operaţiune integrată de prevenţie. Trebuie să ne uităm cu mai multă atenţie la ambulatoriul de specialitate, la eficientizarea, modernizarea şi specializarea marilor spitale din România. Cred că este greşit ca fiecare mare spital din România să se dezvolte cu toate specializările la acelaşi nivel. Austria, care este destinaţia favorită a celor cu bani din România pentru intervenţii mai delicate, practică – asta ştiu eu din discuţiile cu medici austrieci – o specializare a marilor spitale. Te super-specializezi pe o chestiune pe care eşti cel mai bun din România şi din regiune şi aloci resurse acolo, iar în rest spitalul respectiv acordă condiţii decente pentru intervenţii de rutină, pentru că nu poţi avea în toate spitalele din Bucureşti acelaşi nivel de dotare la toate specialităţile, cu acelaşi nivel profesional al medicilor sau cadrelor medicale de care avem nevoie. Eficientizarea şi modernizarea serviciilor spitaliceşti cred că este importantă. Înainte să ne hotărâm dacă cele opt spitale regionale, faimoase, repetate de patru ani de zile, să ne întrebăm dacă acestea sunt soluţii acoperite sau dezvoltăm, mai degrabă, sistemul de urgenţe într-un număr mai mare de spitale. Nu dau răspunsul, nu-l cunosc, aştept cred că de la dumneavoastră şi, până la urmă, de la industrie şi de la profesionişti, care este formula cea mai eficientă de a investi într-o reţea spitalicească care să acopere uniform teritoriul României şi să asigure servicii de urgenţă de bună calitate pentru un număr cât mai mare de cetăţeni. De asemenea, cred că sistemul de medicamente trebuie regândit. Pentru cei din industrie cred că este anormal să stea la mila, la influenţa şi la tentaţia de corupţie care există, cu sistemul acesta imprevizibil de finanţare a achiziţiilor de medicamente. Că sunt compensate, că sunt gratuite, că sunt la liber – nu ştiu. Dar cred că acest sistem în care efectiv s-a transformat într-o încurajare a corupţiei, un sistem în care ministrul Sănătăţii şi nu ştiu cine stabilesc prin rectificări câţi bani se dau şi unde ajung, este un mecanism de sprijin atunci când apare o fluctuaţie de curs de schimb, cum a fost cazul acum, în situaţii extreme. Este un mecanism de urgenţă, pentru că altfel pui furnizorii de medicamente, că sunt naţionali, că sunt străini, într-o situaţie imposibilă. Şi până la urmă cine plăteşte? Plăteşte tot contribuabilul şi tot pacientul din spital care aleargă acum să-şi cumpere singur medicamente din afara spitalului. În ce ţară din lumea asta se mai întâmplă aşa ceva? Cred că nici în Tanzania nu se întâmplă să ai un pacient internat în spital, iar ministrul Sănătăţii, printr-un ordin, să accepte faptul că pleacă din spital în papuci, cumpără medicamentul, vine înapoi, apoi merge acasă. Ce sistem este acesta? Adică sunt chestiuni care sunt aberante şi care trebuie să înceteze. Predictibilitatea sistemului şi a finanţării sistemului este un lucru important. Abia atunci poţi să vorbeşti cu industria, să spui, măi fraţilor, avem nevoie de ceva sprijin şi de un preţ ceva mai omenos pentru anumite zone, pentru program de prevenţie real, pe cancer, pe col uterin, pe cardio vascular, ştiu şi eu care sunt priorităţile. Abia atunci poţi avea o discuţie omogenă şi coerentă cu aceşti oameni, când le spui: acestea sunt resursele, aveţi acces la ele, nu discreţionar, nu după pofta ministrului, nu după şmecheria unui directoraş din ministerul Sănătăţii, ci pur şi simplu într-o manieră corectă, transparentă. Abia atunci poţi să mergi la industrie şi să spui, am nevoie de sprijin ca stat, pentru că nu reuşesc să acopăr, din punct de vedere social, anumite necesităţi.
De asemenea, aş dori să găsim împreună un răspuns la problema asistenţei medicale în mediul rural şi în zonele care sunt efectiv părăsite şi abandonate. Este foarte greu. Nu ştiu, poate încercăm să mergem la ceea ce cred că trebuie să facă săraca România, cel puţin în zona aceasta, dacă tot suntem în spate, trebuie să avem curajul să găsim formule de ambulatoriu şi formule de acces a celor din mediul rural la servicii de calitate. Am fost la Milano acum câteva zile şi am făcut un apel la repatrierea forţei de muncă, pentru că vom avea mult de construit în România şi avem criză de forţă de muncă. Cum credeţi că un tânăr care munceşte în Italia sau în Spania ar putea reveni la ţară de unde a plecat în absenţa unor servicii minime de educaţie şi de sănătate şi de civilizaţie şi de servicii publice. Credeţi că se întoarce cineva, când a avut acces, împreună cu familia, la un sistem modern şi corect de sănătate publică sau de educaţie? Nu se întoarce cât îi hăul, oricât de mult am mări salariile şi oricât de multe autostrăzi am vrea să facem, şi o să facem, dacă nu ai servicii publice accesibile uniform, inclusiv în zona asta părăsită şi uitată de Dumnezeu din România. Cred că resurse masive pentru investiţia şi pentru motivarea personalului medical să meargă acolo suntem, cred că ştiţi, suntem astăzi în cea mai rapidă părăsire a României de cadrele medicale de specialitate, cele înalt specializate – medicii – şi cele mediu specializate. În acest moment, practic, este imposibil să-i mai ţinem acasă. În Franţa, într-un an de zile, a crescut numărul de medici români cu 20%. Deci este clar că ar trebui să găsim metode de stimulare şi de fixare, măcar temporară, a medicilor mai tineri sau a cadrelor medicale în zone mai delicate. Trebuie să creăm mecanisme de stimulare, credit pentru casă, o salarizare deosebită, un bonus deosebit pentru muncă în condiţii dificile sau mai departe de civilizaţia oraşelor mari, căci este intolerabil să continuăm şi să acceptăm să trăim într-o astfel de Românie. Este prost social, este prost economic şi este prost din punct de vedere business. Vrem să trăim într-o piaţă internă, mă adresez celor care reprezentaţi industria, într-o ţară care nu are decât 7-8 milioane de consumatori, sau vreţi într-o ţară care are 18 sau 20 de milioane de consumatori?
Un ultimul cuvânt, cred că trebuie să avem curajul să mergem cu deschidere suplimentară în sectorul privat. Cred că vine clipa în România să putem să intrăm într-un sistem privat de asigurări de sănătate care să completeze un pachet de bază pe care, din păcate, actuala administraţie nu l-a definit încă. Nu poţi să operezi eficient într-un sistem dacă nu defineşti pachetul de bază pe care sistemul public de asigurări îl garantează. Au fugit în mod deliberat, cred, actualii guvernanţi de această temă dificilă, pentru că ea creează un corset de eficacitate care nu este foarte plăcut de purtat. Dar cred că în perioada următoare trebuie să ne gândim şi la un sistem privat de asigurări de sănătate şi cred că ar trebui să găsim şi un sistem de deductibilităţi fiscale pentru a-i încuraja pe cei cu venituri mai modeste să poată să meargă către un astfel de sistem unic, astfel încât să putem să deschidem serviciile medicale din România către o finanţare mai bogată, nu doar din bugetul de stat. Bun, acest lucru este legat şi de sistemul de impozitare, cota unică este mai rigidă din punctul acesta de vedere, o cotă diferenţiată permite deductibilităţile, dar aceasta este o altă discuţie, nu vreau să intru astăzi în ea. Dar cred că şi încurajarea sectorului privat şi poate chiar punerea în competiţie în anul următor a caselor de asigurări nu ar fi o idee foarte rea. Dacă considerăm că sistemul concurenţial poate duce la creşterea calităţii şi la scăderea costurilor pe piaţă.
Îmi cer scuze dacă am fost prea agresiv, nu în ton, ci în provocări. Sunt, cred, lucruri pe care le gândim cu toţii, sunt decizii extrem de greu de luat pentru că ele reprezintă politici publice şi de acomodare de interese, de multe ori divergente, între industrie, între grupuri profesionale, clasa politică şi cei care, bine înţeles, trebuie să beneficieze de acest sector. Dar vreau să închei cu ceea ce am spus şi la început, dacă vrem într-adevăr să facem saltul în calitatea serviciilor de sănătate în România, mentalitatea business as usual nu mai poate fi acceptată. Va fi greu, resurse sunt, voinţă politică, nu numai de la partidul pe care îl reprezint, ci şi de la ceilalţi – cred că nu este un partid din România care să nu recunoască importanţa acestui domeniu – întrebarea este dacă putem să găsim împreună un dialog, un răspuns coerent şi, dacă ajungem la el, şi alte partide sunt doritoare să intre într-un astfel de pact naţional într-un număr de ani, pentru că va dura, eu sunt cel mai doritor şi mai deschis la un efort naţional pentru a schimba dramatic modul în care opera în această zonă. Este păcat de Dumnezeu şi este păcat de ţara asta şi de oamenii acestei ţări.
Vă mulţumesc foarte mult. (http://www.psd.ro)
