Consiliul Naţional de Coordonare al PDL a readus în amintire concordia care odinioară plutea indestructibil peste partidele româneşti. Concordanţa ideilor este o stabilitate a raţiunii, implicit, stabilitatea se traduce în putere. Iată semnalele de la cel mai recent Consiliul Naţional de Coordonare...
Delegaţii democrat liberali la Consiliul Naţional de Coordonare au acceptat vineri, cu un singur vot împotrivă, modificările propuse la Statutul partidului, printre cele mai importante fiind majorarea la patru a numărului de prim-vicepreşedinţi. Una dintre cele mai importante modificări ale statului vizează alegerea a patru prim-vicepreşedinţi şi a secretarului general pe lista liderului de partid câştigător al alegerilor din cadrul Convenţiei Naţionale.
Conducerea centrală a partidului va fi formată, alături de lider, cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general, din 15 vicepreşedinţi, trei secretari general adjuncţi - aleşi pe regiuni istorice şi 14 secretari executivi.
Proiectul de Statut menţionează că PDL desfăşoară activităţi şi în afara graniţelor ţării, prin organizaţiile înfiinţate în diaspora. Decizia de vineri consfinţeşte păstrarea semnului electoral - trandafirul - şi eliminarea cratimei din denumirea partidului.
În structura de organizare generală au fost introduse două noi niveluri - cel al secţiei de votare şi cel al colegiului electoral. Statutul garantează membrilor PDL libertatea de exprimare a opiniilor în afara partidului, numai în măsura în care acestea nu contravin deciziilor luate de conducerea centrală.
Nu pot deveni membri ai PDL persoanele condamnate penal sau colaboratori ai fostei Securităţi.
Membrii PDL vor fi suspendaţi automat din partid, în cazul arestării preventive, urmând ca BPN-ul să ia act de suspendare în prima sa şedinţă.
Delegaţii au decis, de asemenea, înfiinţarea Consiliului Seniorilor, format din membri care au împlinit 65 de ani şi care au avut activitate politică în cadrul partidului şi/sau funcţii publice. Consiliul Seniorilor are rol consultativ, inclusiv la nivelul conducerii centrale a partidului.
In plus, miniştrii democrat-liberali şi ceilalţi membri PD-L care deţin funcţii în stat nu trebuie să neglijeze activitatea din partid, indiferent de cât ar fi de ocupaţi, pentru ca formaţiunea politică să câştige alegerile din anul 2012, a declarat, vineri, preşedintele PD-L, premierul Emil Boc.
'În primul rând, să nu uităm de partid. Nici eu, nici miniştrii, nici primarii, nici consilierii judeţeni, nici secretarii de stat nu au voie să uite partidul, oricât de ocupaţi am fi în funcţiile executive, pentru că în ultimă instanţă tot ceea ce avem fiecare dintre noi este produsul muncii militanţilor, membrilor, simpatizanţilor noştri', a spus Boc, la Consiliul Naţional de Coordonare al PD-L.
El a precizat că noul statut al partidului prevede 'un mecanism care să păstreze echilibrul între activitatea executivă şi activitatea de partid, care trebuie să aibă continuitate'.
De asemenea, Boc a arătat că PD-L trebuie să continue politica porţilor deschise pentru specialiştii care doresc să adere la partid.
'Prima condiţie este să păstrăm în continuare porţile deschise ale partidului pentru noi membri, noi competenţe care doresc să intre în PD-L', a afirmat Boc.
O altă condiţie invocată de Boc pentru performanţa electorală a PD-L este promovarea femeilor în partid, 30% dintre funcţiile de conducere ale PD-L urmând să fie ocupate de acestea.
'Să nu uităm că avem o prevedere pe care am întărit-o din nou în statutul partidului, care se referă la ponderea femeilor în structurile de conducere şi reprezentare a PD-L. 30% din aceste structuri vor trebui să aparţină femeilor', a mai afirmat premierul.
De asemenea, Guvernul şi Partidul Democrat-Liberal trebuie să implementeze, în acest an, fără întârziere, reformele privind pensiile publice, educaţia, trecerea la parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, pentru a putea câştiga alegerile din anul 2012.
'Acum este momentul acestor reforme, în acest an, nu mai târziu. Dacă le facem acum, vom culege roadele lor în 2011 şi 2012, pentru că, de la luarea unei decizii care reformează un sistem, până la consecinţele care se văd în buzunarul cetăţenilor, trece un interval de timp. Nu se văd peste noapte. Ştiu că astăzi încă mulţi români o duc greu, dar vreau să ştiţi că aceste măsuri pe care le avem în lucru îşi vor arăta beneficiile pe termen mediu şi lung', a spus Emil Boc.
Referitor la Legea educaţiei, preşedintele PD-L a arătat că acest proiect 'vine să dea crez la ceea ce doresc tinerii, studenţii, părinţii şi cadrele didactice care doresc o educaţie performantă în această ţară'.
De asemenea, el a precizat că PD-L are datoria să pună în aplicare rezultatul referendumului din noiembrie 2009, privind reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la Legislativul uninominal.
(sursa: http://pdlsenat.ro/presa-comunicate/consiliul-na-ional-de-coordonare-al-pdl-a-votat-modific-rile-la-statutul-partidului)
(sursa: http://www.realitatea.net/foto_1073236_emil-boc-vrea-disciplina-in-pdl_708350.html)
5 comments:
Intrebare naiva: credeti ca sunt obligati sa vina in costum-cravata ( barbatii) si Deux-pieces, femeile? sau o fi din foarte mult respect pentru intrunirea respectiva....
Oricum, pozele sunt mortale, deciziile la fel, aplauzele le presupun foarte puternice si sincere, ce-ar mai fi de spus?
Ah, in ce an se intampla chestia asta? Si unde?
Nu are importanţă anul... roadele vor fi în 2011 şi 2012.
TRAGEDIA POLONEZA DA SPERANTE ROMANILOR .
BASESCU CRIMA SI PEDEAPSA !
Cu parere de rau trebue sa dezamagesc. Presedintele Basescu va muri de moarte naturala, la costum vargat intr-o imchisoare franceza sau romaneasca. La memoriile adresate urmatoarelor personalitati franceze French Minister of Justice Rashida Dati
Brice Hortefeux
Ministre de l’Intérieur, de l’Outre-Mer et des Collectivités territoriales
Michèle Alliot-Marie, Ministre d’État, garde des Sceaux, ministre de la Justice et des Libertés Erard Corbin de Mangoux Directorate-General for External Security (DSGE), France’s foreign intelligence service.[ Richard LIZUREY Général de brigade de la gendarmerie nationale Conseiller chargé de la sécurité
Marc BARONNET Premier conseiller du corps des tribunaux administratifs et des cours administratives d’appel
Chef adjoint de Cabinet Thibault de LA HAYE JOUSSELIN
Jean-Marc BERLIOZ Inspecteur général de l’administration Conseiller spécial pour les politiques de sécurité
raspusurile sunt mai mult decat incurajatoare. A inceput o ancheta preliminara si cazul este luat in consideratie.
Actualul şef de la Cotroceni este responsabil de incendierea a 38 de nave şi de poluarea portului francez Rouen, în 1981, din postura de căpitan al navei de cursă lungă „Argeş”. Exista si o declaraţie din 1998 a lui Traian Băsescu, în care acesta recunoaşte că a falsificat probe pentru a scăpa de sancţiunile autorităţilor franceze.
A urmat o anchetă. Traian Băsescu a stat aproape o lună la dispoziţia autorităţilor franceze. A fost chemat şi la tribunal. Nava românească a fost verificată şi echipajul a fost anchetat.
Abia după 17 ani, în 1998, Traian Băsescu, pe când era ministrul Transporturilor în guvernarea CDR, a recunoscut, într-un interviu la Prima TV, că incendiul din portul Rouen a pornit de la vasul său. Mai mult, Băsescu a admis că a falsificat probele pentru a scăpa de sancţiuni. La vremea aceea, el a spus adevărul doar Securităţii.
După pentru dezastrul din portul Rouen, autorităţile franceze au cerut daune de aproximativ 120 milioane de dolari.
Pentru mai multe amanunte despre acest act criminal deschideti blogul meu.
Robert Horvath Deva ziarist SUA http://devanewyork.blogspot.com/ http://www.devagallery.com/ PS CITITI DEASEMENEA PE BLOGUL MEU SERIALUL DE 12 ARTICOLE ” DESCONSPIRAREA SOBOLANULUI ROSU TISMANEANU”.

POLONIA INCEARCA SA-SI RECUPEREZE ISTORIA.
"victimele acestui accident urmau să participe la marcarea unei alte mari tragedii pentru poporul polonez – 70 de ani de la masacrul din pădurea Katyn, unde 22 de mii de ofiteri polonezi au fost ucişi la ordinele scelerate ale lui Stalin, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial."
ROMANIA TREBUE SA FACA ACELASI LUCRU SI SA IASA DIN MICIUNA.
ROMANII CRIMINALI SAU EROI ?
DECE ESTE ASCUNS ADEVARUL ?
TREBUE OOPRITA CREIARA UNEI ISTORII ASERVITA INTERESELOR
POLITICE SI ECONOMICE.
ARTISTUL ROBERT HORVATH CERE RESTABILIREA ADEVARULUI ISTORIC. EL NU NEAGA TRAGEDIA DIN TRANSNITRIA DEPLANGE SUFERINTELE EVREILOR ,DAR CERE CA LA SCOALA COPII SA INVETE DESPRE FAPTUL UNIC IN ISTORIE CAND UN POPOR SALVEAZA PE ALTUL.
PENTRU VINA DE A SPUNE CA ROMANII AU SALVAT DE LA O MOARTE SIGURA APROAPE UN MILION DE EVREI- OAMENI NEVINOVATI- CINEASTUL ROBERT ESTE DAT AFARA DE LA O INTALNIRE
PUBLICA TINUTA LA ICR NEW YORK.
DESCHIDETI
◦ http://video.google.com/videoplay?docid=-3001110215792007342#
DESI MATERIALUL A FOST EDITAT TENDENTIOS NU APARE NICI UNDE O FRAZA IN CARE CINEASTUL NEAGA HOLOCAUSTUL,
EL CERE SA SE RECUNOASCA FAPTUL CA DE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMANIEI ( EXCEPTAND ARDEALUL DE NORD CARE ERA SUB CONTROL MAGHIAR ) NU A FOST TRIMIS NICI UN EVREU SPRE LAGARELE DE CONCENTRARE NAZISTE
. EL CERE CA ACEST ‘MIRACOL AL ISTORIEI ” SA FIE CONSEMNAT IN CARTILE DE ISTORIE. CEACE A REALIZAT SOCIETATEA ROMANEASCA ALTII NU AU REALIZAT NICI CU PUTEREA GANDULUI . ROBERT HORVATH PROPUNE RIDICARII UNUI MONUMENT NUMIT " OMENIA " CARE SA CINSTEASCA ACEST
FAPT FARA PRECEDENT IN ISTORIA CELUI DE AL DOILEA RAZBOI MONDOAL
SI POATE IN INTREAGA ISTORIE A UMANITATII..
DESCHDETI
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/
Post a Comment