08 November 2010

BPN! BPN! BPN al PDL!


Cele două Românii, cea a "opoziţiei" şi cea a "puterii", sunt din ce în ce mai diferite. Realitatea descrisă de PDL şi cea descrisă de ştiri au ajuns să fie precum televiziunea 3D, aparent arată acelaşi lucru, în realitate vezi o jumătate de imagină cacofonică pe roşu şi jumătate de imagine cacofonică pe cyan.

Iată realitatea PDL tocmai reieşită din laboratoarele PDL.

Deciziile Biroului Permanent National al PDL - 8 noiembrie 2010
Luni, 08 Noiembrie 2010 18:10

Cristian Boureanu: Buna ziua. In urma sedintei de astazi a Biroului Permanent National am trei puncte pe care as dori sa vi le precizez, dupa care va stau la dispozitie cu intrebari.

In primul rand, in urma sedintelor care au avut loc dimineata, sedinta coalitiei si sedinta de Biroul Permanent, am sa va transmit din partea PDL mesajul unei coalitii de guvernare extrem de solide. Ati vazut declaratiile partenerilor nostri de guvernare, cunoasteti declaratiile premierului Emil Boc. Suntem decisi sa trecem impreuna peste situatia creata in ultima saptamana, si aici as vrea sa precizez extrem de clar atat punctul de vedere al PDL, cat si punctul de vedere al partenerilor nostri de coalitie, UNPR si UDMR, a fost ferm si a fost acelasi. Nu exista o problema in coalitie, exista o nemultumire la nivelul tuturor partidelor generata de decizia finala a Curtii Constitutionale. Respectam aceasta decizie, asteptam insa motivarea, si in functie de motivarea acestei decizii vom merge mai departe cat se poate de repede cu promovarea Legii educatiei.

Exista doua vaiante practic pentru aceasta promovare. In masura in care dupa motivarea Curtii Constitutionale ni se va putea permite, suntem pregatiti sa mergem din nou cu asumarea raspunderii in Parlamentul Romaniei. In masura in care motivarea din decizia Curtii Constitutionale nu permite o noua asumare a raspunderii, vom urgenta procedurile de adoptare la Senat, deci vom intra in regim de urgenta si cat se poate de repede vom promova toate modificarile din Legea educatii astfel incat de anul acesta sa poata fi aplicabile.

In ceea ce priveste celelalte elemente importante pe care noi ni le-am asumat in proiectul de reforma, in programul de buget pentru anul viitor si indeplinirea obligatiilor fata de Fondul Monetar si Comisia Europeana Legea salarizarii unice probabil va fi adoptata prin asumarea raspunderii si este o decizie unanima a coalitiei. Legea pensiilor speram ca in maximum doua saptamani aceasta sa treaca de Senat si sa mearga la Camera Deputatilor si, bineinteles, Legea bugetului va fi facuta in termen, pana la sfarsitul acestui an, astfel incat Romania sa-si indeplineasca toate obligatiile pe care si le-a asumat in acordurile cu institutiile internationale. Stiti foarte bine, la Legea bugetului cel mai important lucru este ca inainte sa fie adoptata Legea salarizarii unice.

Un al treilea punct pe care as vrea sa-l aduc in actualitate, ca un raspuns la comentariile din ultimele zile. Eu cred ca niciodata nu au existat declaratii atat de ferme si de clare ale unor organisme internationale, fie ca ma refer la Comisia Europeana, fie ca ma refer la Fondul Monetar International sau unor structuri extrem de credibile in Romania, cum este Banca Nationala, prin vocea guvernatorului Mugur Isarescu, privind succesul masurilor de restructurare economica si de reforma luate de un Guvern al Romaniei. Daca privim cu obiectivitate declaratiile din ultimele trei saptamani, declaratiile misiunii Fondului Monetar, declaratiile Comisiei Europene, si declaratiile de ieri ale guvernatorului Mugur Isarescu, vom constata ca cel putin un punct comun il au. Au fost niste masuri dureroase dar corecte, si a fost precizarea facuta de toti cei pe care vi i-am pomenit, si mai ales au fost niste masuri care si-au aratat rezultatul.

Astazi Romania, economia romaneasca este vazuta ca o economie stabila, si intr-o perioada de criza este foarte important in momentul in care se stabilizeaza economia, iar perspectivele economiei romanesti, indiferent ca vorbim de agentii de rating sau de institutii internationale, sunt vazute ca bune, mult peste media statelor din jur, si in primele state din Uniunea Europeana. Sunt niste concluzii luate de niste organisme cu care avem atat relatii de parteneriat, dar pana la urma si relatii de supraveghere, pentru ca trebuie sa ne indeplinim niste obiective si, repet, daca ne uitam pe declaratiile acestor institutii, din ultimii trei, patru ani vom vedea ca niciodata un Guvern nu a avut o sustinere atat de mare pentru masurile pe care le-a luat. Cresterea economica este prevazuta din 2011 pe toate statisticile sau pe toate previziunile economice pe care le avem in momentul de fata la dispozitie si noi speram ca aceasta crestere sa inceapa sa se vada si in buzunarele romanilor, atat in sectorul privat, care sa nu uitam si-a inceput restructurarea cu cel putin un an si jumatate inainte, cat si in zona sectorului de stat unde avem garantia ca incepand cu anul viitor va exista crestere salariala, ma refer aici exclusiv la sectorul de stat, la bugetari. Eu atat am avut sa va spun, va stau la dispozitie pentru intrebari.

Cum comentati realegerea domnului Solomon? Unii reprezentati ai PDL au spus ca le este rusine cu aceasta realegere in fruntea organizatiei.

Cristian Boureanu: Descentralizarea exista trecuta in statutul PDL, a fost decizia celor din organizatie, probabil a fost ales pentru ceea ce a facut ca primar pentru comunitatea in care traieste. In ceea ce priveste vinovatia sau nu, rusinea sau nu, eu cred ca exista prezumtia de nevinovatie pana la o condamnare definitiva, iar faptul ca unii colegi au facut astfel de declaratii, este dreptul dansilor sa o faca si nu am sa fac niciun fel de comentariu. Cred ca nu suntem nici primul nici ultimul partid in care unii dintre colegi au o parere mai proasta decat altii dintre colegi, si in general s-a dovedit ca exista mentalitati diferite in cercurile intelectuale de la Bucuresti fata de baza partidului care este mult mai apropiata de oameni.

Ce ati hotarat in cazul lui Mihail Hardau? Ati luat vreo decizie in ceea ce priveste pozitia sa de la Senat?

Cristian Boureanu: Domnul Hardau are un mandat extrem de important, dupa cum va spuneam, in situatia in care motivarea Curtii Constitutionale nu ne va permite sa ne asumam din nou raspunderea pe Legea Educatiei, domnul Hardau are mandat ca in doua saptamani sa treaca Legea Educatiei prin Senatul Romaniei si, la cum il cunosc, eu cred ca se va ocupa si va duce la indeplinire acest mandat.

Sa o treaca prin Senat sau sa o termine in Comisie?

Cristian Boureanu: Sa o termine in Comisie si sa o treaca prin Senat. Noi ne-am propus in doua saptamani sa adoptam Legea. Va fi o diferenta mica de zile intre momentul trecerii prin Comisie si momentul adoptarii.

Si daca nu se va intampla acest lucru?

Cristian Boureanu: Eu cred ca se va intampla. Discutia de astazi de la Coalitie a fost extrem de ferma in aceasta directie dar, atentie, haideti sa asteptam motivarea Curtii Constitutionale pentru ca decizia este luata in Coalitie. Daca ne va permite aceasta motivare, vom merge cu asumarea raspunderii.

UDMR a acceptat solutiile gasite?

Cristian Boureanu: Ceea ce v-am spus sunt solutiile comune ale Coalitiei, deci sunt solutiile acceptate de partenerii de guvernare, in urma discutiilor din ultimele zile.

Ce strategie aveti in continuare apropo de revenirea salariilor la nivelul de dinaintea reducerii cu 25%, in conditiile in care Curtea Constitutiionala a spus ca acea reducere se aplica doar sase luni, pana la sfarsitul lunii decembrie? Ce veti face astfel incat sa nu aveti procese?

Cristian Boureanu: Legislatia permite astfel de lucruri si in momentul in care se va decide cresterea salariilor, practic devine caduca Ordonanta care a decis reducerea acestora. Sa nu uitam, inca o data, cei 1,3 milioane de bugetari sunt ultimii care au fost nevoiti sa suporte o scadere a veniturilor, restructurarea cu 25%, chiar si mai mult a veniturilor in sectorul privat facandu-se incepand cu octombrie 2008, si pana la sfarsitul anului 2009. Eu cred ca deja ce a fost trecut si ce a insemnat restructurare si-a aratat roadele. Va spuneam mai devreme, atat pe zona sectorului privat cat si pe zona sectorului de stat deja astazi vorbim despre posibilitati de crestere, eu personal nu le-as spune revenire. Si in bugetul anului 2011, in anvelopa salariala de 39 de miliarde de care vorbim, respectand un deficit de 4,4% va exista o data cu adoptarea Legii salarizarii unice si o crestere a salariilor personalului bugetar, estimata undeva peste zona de 10% in cele mai pesimiste asteptari. Ati vazut, cifrele sunt variabile, dar asteptam Legea bugetului final.

A fost finalizat proiectul?

Cristian Boureanu: Proiectul nu este final. Deci, se lucreaza, exista date, Legea salarizarii este absolut necesara. Ce as vrea sa va precizez, apropo si de discutiile cu Comisia Europeana si cu Fondul Monetar International, este foarte important ca in acest deficit de 4,4% exista niste asumari ferme din partea partenerilor nostri, ma refer la Fondul Monetar si Comisia Europeana, ca in cazul in care Romania isi respecta programul investitional, consuma banii de investitii si la un moment dat este in inposibilitatea de a atrage fonduri europene din cauza deficitului prevazut la 4,4% sa poata fi discutata o crestere a deficitului la anu’, exclusiv pentru asigurarea proiectelor de investitii. Ce inseamna acest lucru? Ca ultimele discutii pe care le stiti, incepute inca din luna august, in care oficialii romani au incercat in permanenta sa asigure o crestere a deficitului pentru investitii la anul au fost de succes, dar sub control extrem de ferm si pana la urma asa cum este corect. Deci, daca noi ne pastram tintele propuse pe cheltuieli si ne facem program de investitii pe un deficit de 4,4% putem sa discutam atunci de o crestere a deficitului exclusiv pentru programe de investitii.

Ce mai puteti negocia la Legea de aplicare a salarizarii pentru anul viitor in conditiile in care Legea bugetului este deja finalizata?

Cristian Boureanu: Eu tocmai v-am spus, sunt elemente din Legea bugetului finalizate, Legea nu este finalizata. Dimpotriva, v-am spus ca adoptarea Legii salarizarii unice este cea care permite inceperea inchiderii Legii bugetului. Deci, Legea salarizarii unice este prioritara in momentul de fata.

Aveti o anumita data stabilita pentru o eventuala asumare a raspunderii pe acest proiect?

Cristian Boureanu: Pasii celor doua asumari probabile, una sigura, vor fi stabiliti in coalitie, estimam imediat dupa aparitia motivarii Curtii Constitutionale. Calendarul parlamentar este legat de aceasta motivare.

Astazi de dimineata domnul Ialomitianu a spus ca bugetul este gata.

Cristian Boureanu: Nu. A spus ca se negociaza si ca este lucrat. Inca o data, noi nu putem sa inchidem proiectul bugetului fara Legea salarizarii, e cea mai importanta. Pana la urma acolo ne reglam deficitul.

Dar pe proiectul in lucru la Ministerul Finantelor, este luata in calcul Legea salarizarii sau nu?

Cristian Boureanu: Nefiind inchis proiectul nu este luata in calcul, pentru ca noi nu l-am inchis. Proiectul pe care ni-l facem, este un proiect, se lucreaza, Legea salarizarii va fi parte din acest proiect, eu nu va pot spune ca e finalizat din moment ce nu am Legea salarizarii, dar se merge pe un proiect de buget cu aceasta Lege a salarizarii. Guvernul este pregatit sa-si asume raspunderea. Deci, acest Guvern va ajunge in decembrie cu Legea salarizarii adoptata si cu bugetul adoptat pe baza acestei legi.

In ce sens calendarul celor doua asumari depinde de motivare, in sensul in care ramane Legea Educatiei?

Cristian Boureanu: Pai vom sti in momentul acela daca avem doua asumari sau una. Nu s-a discutat acest lucru. De aceea va spun, nu e o decizie luata, nu are rost s-o comentam.

Si ne puteti da cateva detalii despre mandatul pe i l-ati dat domnului Hardau? Pentru ca sa termine Legea in orice forma e simplu.

Cristian Boureanu: Nu. Mandatul e sa termine Legea in forma pe care si-o doreste Guvernul si cred, inca o data, ca aceste intrebari i le veti putea adresa direct dansului in momentul in care stim clar daca mergem in Senat cu viteza maxima sau mergem pe sumarea raspunderii.

Conducerea PDL a discutat cu domnul Hardau?

Cristian Boureanu: Nu am cunostinta. Nu stiu daca a fost o discutie sau nu, probabil va exista, inca o data, in momentul in care se merge clar pe Senat. E o chestiune de zile. Nu mai tin minte exact cand a spus Curtea Constitutionala ca trimite motivarea, dar o va trimite in urmatoarele zile.

A cerut cineva schimbarea domnului Hardau din functia pe care o detine in fruntea Comsiei?

Cristian Boureanu: Nu. Nu s-a discutat absolut deloc in Biroul Permanent National acest lucru si cu aceasta ocazie profit, si in calitate de vicepresedinte si in calitate de deputat, sa va spun ca nu se pune problema schimbarii domnului Toader sau a doamnei Roberta Anastase, ca sa fie lucrurile extrem de clare. Daca nu mai sunt alte intrebari, multumesc mult, o zi buna si o saptamana buna si La Multi Ani tuturor celor pe care ii cheama Mihai, Mihaela, Gabi, Gavril sau Gabriela.

(sursa: http://www.pdlsenat.ro/presa-comunicate/deciziile-biroului-permanent-national-al-pdl-8-noiembrie-2010)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.