23 October 2009

Anti-sărăcie şi indiferenţă


Parlamentul European începe să fie o dezamăgire pentru mine. Politica europeană începe să semene cu cea dâmboviţeană, nu mai are rigoarea şi eleganţa cu care ne obişnuise. Priveam discursul doamnei Creţu şi absenţa celor din sala parlamentului. Trist...


4 comments:

gabicretu said...

@Biblio,
Am mai vorbit despre asta. Vorbitul in plen este un ritual. Nu are importanta pe care noi i-o atribuim. Sau are, dar pentru comunicarea inter-institutionala (cu Comisia si Consiliul).
Activitatea nu se desfasoara la plen. Din acest motiv, cu exceptia dezbaterilor de politica generala, nu sta nimeni acolo, in afara de cei care au lucrat la raportul care se prezinta in momentul respectiv. Sunt la comisii, grupuri, delegatii, etc. Daca exista asemanari cu politica damboviteana, ele vin din prezenta unora acolo, nu din absenta altora...

nimrod said...

@Biblio,

Pe mine activitatea politica paneuropeana ma mentine vigilent. De exemplu, ei au votat ca sa citim de acum inainte la lumina de arc electric, eu nu incetez sa-mi completez stocul de becuri cu incandescenta fiindca am obiceiul vetust, recunosc, sa citesc seara inainte de culcare, da sa si lucrez, in maniera clasica, necunoscuta probabil parlamentarilor europeni, adica intens, la lumina artficiala. Ei voteaza ca sa izolam termic(in zona temperata, n.n.)pereti din beton pe care vara ii incalzeste soarele asa ca sa-i incalzim doar noi, iarna, eu i-am alungat de la usa pe aia cu polistirenu' dati jos din jeep-uri. Ei cred ca se poate ateriza cu motoarele la ralanti asa ca eu cred ca, intr-adevar, unii dintre ei nu vin cu avionul de-acasa cum spun ci cu tramvaiul de dupa coltul ultimei strazi, ei la un moment dat Edith Cresson, ceea ce s-auzim de bine...

Bibliotecaru said...

@ gabicretu
Pe de altă parte, speram un pic de interes din partea celor care stăteau oricum pe acolo...

Bibliotecaru said...

@ nimrod
Dumneavoastră vă raportaţi la o politică de bunăstare. Vă garantez eu că în perioada care urmează foamea va fi un subiect mai important decât becurile şi lungimea firului de iarbă pe terenul de fotbal.

Există nişte preocupări legitime cu ţinta ecologică, numai că domniile lor gândesc superficial totul, m-am convins de acest lucru. Sunt sute de probleme care sunt rezolvate după ureche, fără nici o logică. De exemplu, se spune că a scădea consumul de hârtie este o chestiune ecologică, reciclarea hârtiei este o chestiune ecologică, ori nu este deloc adevărat. Dimpotrivă, hârtia înmagazinează în ea CO2 prin conţinutul de celofibră şi, atunci când este îngropată, de fapt ecologizează atmosfera pentru că este ca şi cum ai îngropa cărbunele înapoi în pământ. Nu hârtia este problema, ci faptul că pădurile tăiate pentru a face hârtie nu se regenerează într-un ritm eficace astfel încât volumul de masă lemnoasă vie să nu scadă ci să crească. Dacă împăduririle s-ar face într-un ritm susţinut care să acopere tăierile şi nu prin distrugerea pădurilor, nimeni nu ar trebui să aibă nimic cu tăierea copacilor.

La fel şi becurile cu filament sau cu halogen... adică, în principiu, becurile calde. Raportul de transformare a energie electrice în energie luminoasă are ca pierdere energia calorică disipată prin bec. Problema nu este însă să am un iluminat rece care oboseşte foarte tare ochiul, ci obţinerea unei energii electrice din resursă nepoluantă, precum energia valurilor, eoliană, solară, hidro...

Referitor la polistirenul expandat sau extrudat pe care vor domniile lor să-l pună pe clădiri, am insistat, fără nici cel mai mic răspuns din partea nimănui, să specifice în lege că această reabilitare termică să fie făcută după cea seismică, pentru că la reabilitarea seismică SE GĂURESC PEREŢII, adică se strică "anveloparea". Din ce am auzit informal de la diferite persoane cu care "mai pun ţara la cale", se pare că statul român de fapt subvenţionează constatarea (expertizarea, în fapt nişte poze în spectrul infraroşu, adică nici un ban) şi proiectul (adică ceva formal, pentru că din expertiză nu se ajunge la un proiect specific ci tot unul standard, de tip one-fit-all), care este plătit unor anumite firme şi ajunge la un total de miliarde de euro (60%-80% din valoarea lucrării), iar omul locatar îşi plăteşte de fapt lucrarea propriu-zisă, adică materiale şi manoperă. Să fie oare O MARE AFACERE pentru cine trebuie?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.