Sunt sigur că foarte multă lume îşi mai aminteşte spectacolele omagiale ridicate de popor pentru cel mai iubit dintre români. Sunt convins că Nicolae Ceauşescu nu credea despre el că este Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau o figură istorică vie, asta nu împiedica camarila să nu-i insufle, prin astfel de alăturări, cultul personalităţii.
Când domnul Gigi Becali şi-a făcut un clip electoral prin care se imagina Mihai Viteazu, lumea a văzut imediat legătură că "patriotismul" perioadei Ceauşescu...
Astăzi doamna Elena Udrea a făcut şi domnia sa o astfel de gafă. În urma unui cântec patriotic rupt din coasta Daciei şi-a Romei... Noi suntem urmaşi de-ai lui Traian... doamna Udrea a spus, citez, "Aşa este, noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu!". Nu ştiu ce concluzie a tras publicul din Cavadineşti de Galaţi, dar mie, de la Bucureşti, nu mi-a făcut deloc o impresie bună. Sper din inimă ca ştirea să fi fost tendenţioasă şi vorbirea doamnei Udrea să fie scoasă din context...
Sursa... http://www.realitatea.net/udrea--noi-suntem-urmasii-lui-traian----ai-lui-traian-basescu_648471.html
(sursa foto: http://quadratus.files.wordpress.com/2009/03/traian.jpg http://api.ning.com/files/tFAEOFJGt42DPbC463WYJetq5q46HeJkwlbq8h-gI5l21kuHMxpwZ4t1dm*oWs6Gw13rUhMWDPX7uWhozIq1gYmR6wr435T4/TraianBasescu1.jpg)
2 comments:
@Biblio,
In urma cu ceva ani, daca nu decenii, includerea fie doar si intr-un produs publicitar a unei trimiteri de orice fel la Antichitate era considerata o blasfemie. Astazi nu mai e vorba de asa ceva fiindca, intre timp, de exemplu, Mel Brooks a exploatat din plin intr-una din productiile sale momentele de umor involuntar din Vechiul Testament iar Alexandru Macedon, a ajuns "primul golan al istoriei". Acum ne miscam intr-un orizont kitsch in care orice este permis.Eu m-am obisnuit, asa ca, personal n-am obiectii la parafraza oarecum stangace. Cred in schimb ca, totusi, in jurul candidatului Basescu sunt prea multe femei. In aceeasi ordine de idei cred deasemenea ca unul dintre apropiatii sai i-a facut astazi un deserviciu mult mai mare, pe un post tv, lasand sa se inteleaga ca pentru Basescu, in continuare, Rusia inseamna KGB. Asta mi se pare, mai degraba, al naibii de grav...
Eu încep să cred că numai poporul îi creditează pe aceşti oameni cu o inteligenţă superioară. Astfel de gafe... zău aşa, mă pun pe gânduri.
Post a Comment