Cu spume de poliuretan...

---

Ieri nu ştia încă dacă să candideze sau nu, a fost nevoie de un imbold cetăţenesc pentru a se decide, astăzi deja există un program de campanie bine pus la punct.

După ce şi-a lansat candidatura la Sânnicolau Mare, astăzi preşedintele Traian Băsescu va merge în judeţul Mureş unde se va întâlni cu femieri, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele va participa la inaugurarea unei fabrici de spumă poliuretanică.


REALITATEA.NET - Traian Băsescu, un preşedinte în campanie: Astăzi, în vizită la o fabrică de spumă poliuretanică din Mureş.

(sursa: http://www.realitatea.net/traian-basescu--un-presedinte-in-campanie--astazi--in-vizita-la-o-fabrica-de-spuma-poliuretanica-din-mures--vezi-video_631432.html)

Cel mai premier dintre preşedinţi!

DISCURSUL
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la întâlnirea cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţul Timiş
(Timişoara, 03 octombrie 2009)

„În primul rând, bine v-am găsit!
Mă bucură faptul că într-o zi de sâmbătă, atâţia oameni şi-au lăsat timpul de odihnă pentru o întâlnire scurtă, dar, zic eu, importantă. Importantă pentru că, în primul rând, aş vrea să discutăm, să vă spun câteva gânduri legate de educaţie. Nu cum se face educaţia, ci mai degrabă legate de momentul intrării în vigoare a noii Legi a educaţiei naţionale. Înainte de a trece la acest subiect, am văzut din prezentarea domnului preşedinte, m-am documentat înainte de a veni şi, cu aceste două argumente, documentarea şi prezentarea domnului preşedinte, sincer să fiu, aş vrea să vă felicit pentru modul cum administraţia locală din Timiş a reuşit să se ancoreze în proiectele europene, fiind una din cele mai performante administraţii. De altfel, la nivel naţional, mi-aş permite să spun că, de unde, până la începutul acestui an, era foarte puternic pus sub semnul întrebării apetitul administraţiei locale pentru banii europeni, în momentul de faţă, este limpede că administraţiile locale acţionează extrem de eficient în vederea absorbţiei fondurilor europene nerambursabile, puse la dispoziţie.

Mă întorc la Educaţie, care reprezintă, din punctul meu de vedere, o speranţă, dar şi o îngrijorare. Îngrijorarea este legată de faptul că se face, practic, un transfer masiv de autoritate de la Minister către administraţiile locale în ceea ce priveşte şcoala. Şi de la bun început vă spun, pentru cei care n-au citit legea, că statul nu se retrage din finanţarea şcolii, dimpotrivă, prin lege are obligaţia să asigure şapte la sută din produsul intern brut pentru finanţarea şcolii, ceea ce înseamă că se va produce distribuţia de resurse de la nivel central către administraţiile locale pentru şcoală: salarii, investiţii şi aşa mai departe. Ceea ce se modifică, însă, este structura de autoritate în relaţia Minister – administraţie locală – şcoală. Dacă universităţile îşi cresc autonomia faţă de Minister, dar în acelaşi timp şi responsabilitatea, pentru că oricând se poate trece la desfiinţarea unei universităţi care nu respectă standardele cerute de lege, în ceea ce priveşte şcoala, ea devine o instituţie care se aşază în mijlocul comunităţii. Chiar modul de administrare a şcolii, cu un Consiliu de Administraţie format din o treime dascăli, o treime reprezentanţii părinţilor şi o treime reprezentanţi ai administraţiei locale arată o puternică debalansare între ceea ce până acum se numea autoritatea Ministerului Educaţiei către administraţia locală. Asta înseamnă că se realizează unul dintre obiectivele majore: descentralizarea şcolii. Însă nu este o simplă descentralizare, este o descentralizare cu transfer uriaş de responsabilitate către administraţia locală şi către managementul şcolii. Numai dacă privim la faptul că directorul este selectat în urma unui concurs organizat de Consiliul de Administraţie format, repet, din o treime dascăli, o treime reprezentanţii părinţilor şi o treime administraţie locală, rezultatul concursului se validează de primar, ceea ce duce responsabilitatea primarului, dar şi a Consiliului de Administraţie, la limita maxim posibilă. Profesorii intră în contract cu şcoala, se organizează concurs tot de către Consiliul de Administraţie şi profesorii fac contracte cu managerul desemnat prin concurs pentru o perioadă. Contractele nu sunt pe termen nedeterminat. Pe doi, pe cinci, pe un ciclu de învăţământ, pe două cicluri de învăţământ, în funcţie de viziunea pe care Consiliul de Administraţie o are asupra a ceea ce trebuie să facă şcoala.

Sigur, mai apare un fenomen care probabil va fi gestionat la potenţial maxim în următorul an şcolar, locarea timpului în care un elev poate să stea la şcoală la maximum 30 de ore – în preuniversitar vorbesc – maximum 30 de ore, dar şi cu timpul în care elevul îşi face temele. Deci elevul nu mai pleacă acasă să-şi facă două sau trei ore temele, programul zilnic trebuie să-i garanteze timpul în care el îşi face temele sub supravegherea dascălilor. Sigur, va interveni puternic, tot de anul viitor, reforma curriculară. Astăzi, în preuniversitar, în liceu în mod deosebit, avem treisprezece materii care se predau - inadmisibil de orice standard. Se va veni la şase, şapte obiecte care se predau într-un an. Obiectivul acestor modificări este să se poată încadra în ceea ce s-a stabilit ca din timpul în care elevul stă la şcoală, 60 la sută din ore să fie din trunchiul comun, 20 la sută la dispoziţia profesorului pentru a face ajustările de diferenţă de pregătire între elevi, şi va fi opţiunea profesorului dacă merge înainte cu olimpicii, în cele douăzeci la sută ore la dispoziţie, sau generează o politică de învăţare legată de sprijinirea copiilor care au rămas în urma mediei şi trebuie ajutaţi să scoată elevii cu o pregătire care să atingă acele opt criterii care sunt la baza noului mod de educaţie în România. Opt competenţe pe care copilul trebuie să le dobândească în timpul şcolii.

Toate aceste lucruri pot fi ratate până la urmă dacă profesorii, dascălii, nu acceptă schimbarea modului de a se preda. Până acum, sistemul nostru de educaţie a generat o puternică orientare către memorarea celor predate. Marea schimbare este că se trece la dobândirea de competenţe de către tinerii care merg la şcoală. Sigur, nu mai intru în detalii de genul: un an pregătitor înainte de intrarea în clasa întâi, ştiu motivaţia pentru care acest sistem a fost introdus, el va funcţiona tot de la anul, dar anul acesta trebuie pregătite toate cele necesare pentru intrarea în plin în funcţiune a noii Legi a educaţiei naţionale. Am punctat numai zonele în care administraţia locală este extrem de implicată. Dacă 60 la sută din ore sunt în trunchiul comun, 20 la sută la dispoziţia dascălului, 20 la sută sunt la dispoziţia Consiliului de Administraţie. Sigur, abordând simplist lucrurile, este evident că aici comunitatea se manifestă prin forţa de vot pe care o are Consiliul de administraţie. Pentru că părinţii şi reprezentanţii administraţiei locale sunt 60 la sută. Ei vor stabili ce se învată în 20 la sut din ore, pentru ca educaţia să fie adaptată şi specificului local, astfel încât forţa de muncă necesara pe plan local să fie produsă chiar la şcolile din unitatea administrativă respectivă.

Această autoritate majoră pe care administraţia locală şi comunitatea o dobândesc asupra şcolii implică şi responsabilitate pe măsură. Vreau să vă spun că ratarea acestui proces de transfer inteligent, liniştit şi eficient al autorităţii de la Minister şi Inspectoratul Scolar către administraţia locală înseamnă ratarea unui întreg proces de descentralizare. După cum aţi văzut, şi la Poliţie s-au făcut programe-pilot. Ele ar da rezultate, dar nu le-a împins nimeni înainte. La spitale, deja sunt 22 de mari spitale transferate în administraţie locală. Dau rezultate bune. La Educaţie, transferul se face total şi fără nicio excepţie. Sigur, el vizează învăţământul preuniversitar – de la grădiniţă până la terminarea liceului, până la Bacalaureat.

Am vrut să profit de această întâlnire pentru a atenţiona în mod deosebit administraţia locală, de responsabilitatea unui proces paşnic, dacă vreţi, a unui proces elegant, a unui proces care să se desfăşoare cu buna înţelegere între şcoală, inspectorat şi primărie. Este esenţial. Unul din elementele fundamentale pe care cred că administraţia trebuie să-l aibă în vedere este legat de ceea ce scrie în lege - depolitizarea şcolii. În primul rând, managerii nu mai pot fi membri ai vreunui partid, nu le interzice nimeni optiunile politice, şi le manifestă în ziua de vot, dar nu mai pot fi membri ai vreunui partid.

În al doilea rând, dincolo de politizare, trebuie să dispară sistemul clientelar în angajarea de către şcoală a managerului, a directorului şi a profesorilor care vor avea contract cu şcoala. Aş vrea să fiu bine înţeles: dascălii nu pierd titularizarea la nivel naţional. În momentul în care işi termină contractul sau i se întrerupe contractul din lipsă de performanţe, inspectoratul poate să-i propună un alt post, oriunde în ţară unde este nevoie de un profesor cu un anumit profil, dar şi acolo va da examen pentru a prelua contractul. Această trecere către administraţia locală este extrem de importantă, pentru că ea pune şcoala în centrul comunităţii, pe de-o parte. Pe de altă parte, şi acţiunea şcolii, performanţele şcolii, nivelul de satisfacţie al elevilor şi al părinţilor este sub controlul comunităţii. Si unul din fenomenele pe care eu le întrevăd este cel care va fi valabil şi când spitalele vor fi transferate, este că dacă ceva nu va merge bine în şcoală, Primăria va avea părinţii la uşa primăriei. Ori dacă se predă necorespunzător, dacă părinţii şi elevii sunt nemulţumiţi de performanţele şcolii sau ale unor profesori, cu certitudine, nu se vor mai uita neputincioşi către Bucureşti, ci vor veni la Primărie si vor cere masuri pentru îmbunătăţirea procesului de educaţie din şcoală.

În mod categoric, administraţiile vor trebui să dirijeze resurse relativ importante, pe care le dirijează şi acum, legate de reparaţie, întreţinere şi toate cele necesare şcolilor, dincolo de resursa garantată de la bugetul de stat care prin lege trebuie sa fie de şapte la sută. Această lege generează pe de-o parte satisfacţia ca în sfârşit un sector atât de conservator vine şi se aşază corect pe conceptul de subsidiaritate comunitatea implicată în şcoală, pe de altă parte îngrijorarea ca un rateu din acest punct de vedere poate duce la modificarea legii şi la pierderea avantajului unui proces de descentralizare. Să ştiţi că acest aspect a fost mult discutat. Până la urmă a învins ideea reformatorilor, dar cei care au pierdut, cei care voiau şcoala centralizată, şi când s-au terminat discuţiile şi acum spun: „o să vedeţi voi!”. Ceea ce mi-aş dori mult să se vadă ar fi capacitatea administraţiei locale de a gestiona cel mai important sector bugetar al României, şi nu este numai în România, educaţia, sănătatea sunt segmente care definesc, până la urmă, o ţară. Noi suntem pe punctul de a realiza un mare progres în sistemul de educaţie românesc. Problema este dacă vom putea să valorificăm această şansă sau o irosim. Eu cred că este un moment esenţial în procesul de modernizare al statului pe care nu trebuie să-l ratăm nici dascăli, nici responsabili ai administraţiei locale şi nici părinţi. Am convingerea că se va schimba şi viaţa socială. Întotdeauna, dascălii au fost în toată istoria României dacă vă uitaţi, dascălii şi avocaţii au fost în avangarda modernizării României şi au fost printre cei care au generat evenimente de progres în toată istoria României. Cred că, din acest punct de vedere, ne aflăm într-un astfel de moment.

Depinde de administraţia locală, de profesori, de inspectoratele şcolare dacă acest proces va fi o reuşită sau un eşec. Eu cred că administraţia locală a ajuns la maturitatea la care acest proces de transfer să fie o reuşită. Şi, în modul cel mai sincer, vă doresc mult succes pentru că o reuşită a dumneavoastră ar fi şi o reuşită a ceea ce eu am gândit şi am susţinut tot timpul: împingerea multor activităţi către administraţia locală, pentru că este singurul loc în care activităţile sunt controlate de comunitate. Nici spitalele care ţin de minister, nici şcolile care ţin de minister, nici poliţiile municipale care au subordonare la minister nu sunt ataşate de comunitate. Şi nu pot fi, pentru că sistemul lor de subordonare este altul. Şi nu raspund întotdeauna comandamentelor comunităţii pentru că sunt conduse de la nivel central pe anumite obiective care, de multe ori, sunt departe a fi şi obiectivele comunităţii.

Acestea au fost câteva cuvinte pe care am dorit să vi le spun despre Educaţie, să-mi exprim, în primul rând, o speranţă că veţi reuşi şi, în acelaşi timp, o îngrijorare pentru un eventual eşec.

Dar vreau să ştiţi că sunt optimist. Cred că şansele de reuşită sunt de peste 80 la sută. Acesta este pronosticul meu. Probabil că vor fi şi mici probleme. O să găsim într-o comună, într-un oraş neînţelegeri.Va trebui ca de la nivel judeţean să se intervină la timp pentru ca lucrurile să se desfăşoare într-o formă care să nu genereze tensiuni, ci să genereze încredere.

Acestea erau lucrurile pe care eu voiam să vi le spun în mod expres, restul timpului o să-l dedicăm dumneavoastră pentru eventualele întrebări.
Vă mulţumesc!”

Departamentul de Comunicare Publică
03 Octombrie 2009
(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=11497&_PRID=lazi)


REALITATEA.NET - Băsescu: Nici eu, nici Guvernul, nici BNR nu ne-am propus să scoatem ţara din criză. Cum comentaţi?
(sursa: http://www.realitatea.net/video_988422_basescu--nici-eu--nici-guvernul--nici-bnr-nu-ne-am-propus-sa-scoatem-tara-din-criza--cum-comentati_631742.html)

Abia acum e clar de ce nu se întâmplă nimic pe culoarele agitate şi pline de agitaţi (acum numai la jumătate de preş, pardon, de preţ) din Palatul Victoria, nu şi-au propus oamenii să scoată România din criză, după ce, dacă ne amintim, la început nici România nu-şi propunea să intre în criză (era crizată numai că aşa stă bine unei ţări în care frăţia e pe bani), pentru că la noi era altfel decât la ei. Halal, nasol, peşcheş, habar, ioc, rahat, huzur, kakaolu bisküvi, cumătru... Fatalitate. Mama lor de faliţii lor, să fie şi faliţii noştri, mânca-i forfetaru' minimal.