04 August 2011

Violent, dar pertinent


Nu sunt de acord cu violenţa de limbaj a domnului Cristian Tudor Popescu, trebuie însă să recunosc că sub învelişul dur al violenţei editoriale stau nişte adevăruri evidente.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/4237/8564044/1/5025.jpg?width=600
Abia făcuse dl. preşedinte nişte vorbiri care puteau fi calificate ca responsabile, respingând zvonul, lansat de politicieni, nu de presă, că se vor mări salariile şi pensiile de la 1 octombrie. Probabil că o nevoie internă, de o natură aproape fiziologică, să mai "trântească" una groasă îl taie în astfel de momente: chiar dacă PSD şi PNL, reunite în Alianţa USL vor aduna peste 50% din voturi la alegerile din 2012, T. Băsescu anunţă că va refuza să desemneze un prim-ministru de la USL pentru că sunt alianţă şi nu partid, iar în Constituţie scrie "partid". Nu ştiu dacă am văzut vreodată o "interpretare" mai cârciocar răuvoitoare a Constituţiei din partea unui om cu asemenea poziţie în stat. Pentru orice ins cu proprietatea semnificaţiilor şi cu bun simţ, "partid" în alegeri înseamnă orice formaţiune preelectorală înregistrată la tribunal sub nume propriu - aşa cum au fost Convenţia Democrată, Alianţa Dreptate şi Adevăr şi este Uniunea Social Liberală. Atâta vreme cât pe buletinul de vot scrie USL, şi nu PSD sau PNL, USL este "partidul" ales sau nu de cetăţeni.
(http://www.gandul.info/puterea-gandului/un-interlop-politic-8564044)
Mi se face, din ce în ce, mai frică. Mi-e tare frică de un război civil în România care apoi va genera o anarhie şi o bătaie generalizată pentru mâncare.

12 comments:

ADRIAN said...

Acest razboi civil se poate foarte simplu evita cu o suspendare urmata de demitere. La nevoie ar putea urma si o lectura colocviala la Targoviste sau macar o atribuire a unei garsoniere la Jilava pentru ce era inainte "subminarea puterii de stat" adica vointa populara exprimata prin vot ...

nimrod said...

Biblio,

1. Eu nu cred că excesele de limbaj din editorial sunt de la prea marea grijă pentru ţară ci de la sentimentul că tura asta, Mircea Dinescu l-a făcut marţ' cu "Crinul veştejit...".
2. Eu nu cred că românul are stofă de republican spaniol sau "roşu" rus şi nu vă ascund fatul că eu consider asta semn de superioritate. În rest, românii oricum se bat pe mâncare, chiar şi atunci când nu e neapărată nevoie... Aşa sunt ei, violenţi şi fără manieră, da' cam atât.

SimP/Stejarul said...

Bibliotecaru,
te rog citeste ce se va intampla in Ardeal din cauza prezentei mici la vot in 2012:

Basescu a vandut Ardealul UDMRului daca Voiculescu nu reuseste sa mobilizeze lumea sa-l suspendam pe basescu pana in 2012. Mare parte din primariile din Ardeal , in care maghiarii sunt minoritari , vor avea primari UDMR .

Din cauza

-unui singur tur care desemneaza castigatorul primariilor

-teniei ponta care prin inactiunea lui “convinge”/dezgusta electoratul sa nu mearga la vot

se va ajunge ca majoritatea Ardealului sa aiba primar un UDMRist.

Pare imposibil dar e logic. De ex un oras care are 10% populatie maghiara. Daca prezenta generala la vot este de 20% si ungurii merg toti sa voteze inseamna ca cele 10% din voturile ramase, exprimate de romani, se vor imparti intre USL si PDL/UNPR deci cu un singur tur de alegeri, castiga primaria UDMRul. In felul asta ungurii pot “lua” toate primariile in localitatile in care procentul maghiarilor este jumate din prezenta la vot.

Cu ocazia asta basescu va convinge “partidul unic” USL ca e nevoie ca toate partidele romanesti sa se uneasca impotriva pericolului maghiar, formand in acest fel partidul super-unic USL-PDL, o varianta mai “frageda” a “vestejitului” PCR!

Traiasca si infloreasca scumpa noastra patrie RSR , in frunte cu presedintele jucator tovul basecu !

Sper sa ne mai auzim….

SimP/Stejarul said...

Acum intelegi de ce refuza sa accepte USL si ii indeamna pe PNL si PSD sa fuzioneze?

Antonescu e facut sandwich intre ponta si basescu. basescu si ponta sunt mana in mana!

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN
Nu este foarte uşor să lupţi instituţional cu cei care nu respectă regulile. Să nu credeţi că ceilalţi politicieni nu au o problemă că construirea unor asemenea precedente. Poporul a ajuns o marionetă pentru că singura putere a rămas votul iar votul este foarte uşor de manipulat dacă există o minimă colaborare politică universală.

Bibliotecaru said...

@ nimrod
Oricum ar fi, un jurnalist, mai ales unul de asemenea calibru mediatic, ar trebui să aibă o responsabilitate a folosirii limbii române. Gândiţi-vă că peste 50 de ani aceste articole ar trebui predate la o facultate de jurnalism.

Bibliotecaru said...

@ SimP/Stejarul
Grija noastră nu ar trebui să fie etnia primarului, ci capacitatea sa de a-şi duce mandatul la final în folosul urbei. Dacă primarul UDMR este mai bun, ce importanţă are că este de la UDMR? Chestiunea este, şi se întinde pe toată ţara, ca nu cumva cetăţenii să propulseze, prin acest uninominal aberant din punct de vedere democratic, în posturi de primari şi consilieri persoane care nu sunt cea mai bună alegere dintre candidaţi.

Pe de altă parte, s-ar părea că şi minoritatea maghiară va fi spartă în două...

Nu cred nici că există o înţelegere între domnii Ponta şi Băsescu (dacă totuşi este, putem să pregătim România de trecere la cele sfinte). Domnul Antonescu, părerea mea, nu este, în acest moment de agitaţie, soluţia fericită pentru PNL. După părerea mea, domnul Antonescu nu are calităţi de lider, cel puţin nu de un lider cu ştaif pentru PNL. Poate greşesc, dar până acum, după umila mea părere, PNL a scăzut ca valoare politică în loc să crească, firesc după schimbarea liderului. Există o stare de agitaţie, de exuberanţă provocată de apropiere a alegerilor, totuşi este lipsită de coerenţă şi deloc motrice. Toţi se agită cu scopuri bune, dar par că trag în direcţii diferite. Dacă mergeţi pe blogurile PNL veţi vede că scurgerea postărilor este un pic haotică, semn că PNL este un partid care pe moment nu are politicienii însărcinaţi cu anumite capitole de activitate. Deşi în parte PNL are politicieni de viitor, lipsa de coerenţă va duce, la surparea din interior a PNL. Părerea mea este deci că PNL ar trebui să se întărească foarte bine ca direcţie şi coerenţă, abia apoi ar trebui să aibă grija atacurilor care, fără doar şi poate, vin din toate părţile.

Motanul_Incaltat said...

@SimP/Stejarul
"De ex un oras care are 10% populatie maghiara. Daca prezenta generala la vot este de 20% si ungurii merg toti sa voteze inseamna ca cele 10% din voturile ramase, exprimate de romani, se vor imparti intre USL si PDL/UNPR deci cu un singur tur de alegeri, castiga primaria UDMRul. In felul asta ungurii pot “lua” toate primariile in localitatile in care procentul maghiarilor este jumate din prezenta la vot."

As dori, va rog, sa va intreb: cum va explicati fenomenul asta, si anume ca romanii din Ardeal nu ies la vot in proportii mari, majoritare? Care sa fie explicatia? Pentru ca nu-i impiedica nimeni, ba dimpotriva, ca sa mearga sa voteze. Cu atat mai mult cu cat votul e o chestiune de cateva minute, ca nu dureaza mai mult. Deci nu se poate spune ca pierzi foarte mult din pretiosul tau timp. Daca o persoana se scoala de dimineata si merge sa voteze, dupa aceea are toata ziua inaintea sa, poate sa mearga dupa aceea cu familia sau prietenii la un gratar, sa se distreze, etc. Si va intreb pentru ca fenomenul asta a fost semnalat si de altii cand erau doua tururi de scrutin. La fel se intampla, ca nu prea iesea lumea la vot.
Care sa fie explicatia, dupa Dvs? Inseamna ca nu le pasa... Asta cred ca e primul raspuns care iti vine in minte. Ca toata lumea vorbeste despre prezenta scazuta la vot, si nu e vorba numai de Ardeal.

Aura Vasile said...

Tineti minte ce s-a petrecut la europarlamentarele din 2009 din cauza prezentei slabe la vot? Procentul UDMR a fost mai mare decit procentul populatiei maghiare. Asta se poate intimpla in orice context.

Bibliotecaru said...

Absolut corect. Faptul că UDMR reuşeşte să-şi aducă susţinătorii la vot este principalul atu al UDMR. Pe de altă parte, este absolut evident că această grupare a UDMR (pentru că partid nu este) are cea mai bună ecuaţie din punctul de vedere democratic cu etnicii maghiari. UDMR chiar se agită să satisfacă cererea născută din voinţa politică a etnicilor maghiari.

În momentul în care un partid politic, din cele trei importante, va face acelaşi lucru, cu siguranţă că îşi va activa şi susţinătorii în asemenea măsură încât să pară mai mulţi prin inactivitatea celorlalţi. Mai mult, este unul din motive care explică faptul că populismul lui Dan Diaconescu prinde... el promite rezolvarea problemelor civice şi nu vorbeşte despre inefabile pachete de programe care să rezolve, miraculos, totul. Desigur, domnul Dan Diaconescu are o construcţie populistă, dar dacă un partid ar fi cu adevărat bine intenţionat?

Aura Vasile said...

Cred ca UDMR mai are o calitate. Isi promoveaza oamenii cei mai buni si in acelasi timp cei mai capabili. Si cred ca e un mare atu pentru ei. Pe de alta parte, aparitia partidelor de genul PCM sau CNMT sau stiu eu ce alta formatiune, poate intr-o zi sa dezbine unitatea maghiara. E suficient sa se doreasca acest lucru si sa se insufle.

Bibliotecaru said...

"Unitatea" maghiară va fi atacată chiar la viitoarele alegeri locale.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.