Spuneam în episodul trecut că în desfăşurarea activităţilor economice, în condiţiile prezenţei economiei de piaţă, intervine şi sectorul public, ceea ce înseamnă că are şi sectorul public un rol de agent economic.
În episodul de astăzi voi vorbi despre...
Locul sectorului public în circuitul economic
Care este rolul politicilor publice într-o societate? Ştiţi zicerea prin care este nevoie de un sat întreg pentru a creşte un copil? Într-o societate politicile publice folosesc exact acestui interes. Este evident că forma societăţii, nivelul ei de dezvoltare, este direct şi biunivoc aflat în legătură cu determinarea, pentru membri societăţii, a unor condiţii menite a asigura, fiecărui individ din societate, a unor condiţii minime din punctul de vedere al dezvoltării sale ca om dar şi al nivelului minim de trai. Politicile publice realizează exact acest deziderat. Întreaga viaţă ne lovim de elementele politicilor publice, fie că vorbim despre un nivel minim de educaţie, de medicina de urgenţă, de asistenţa socială, de structura naţională şi urbană a transportului public, de drumuri şi şosele, ordinea publică, apărarea naţională... şi aşa mai departe.
(http://dylanje.blogspot.com/2011/07/sterile-debate-i-dont-think-so.html)
În general, funcţionarea sectorului public se face prin instituţii şi organizaţii specifice. Acestea cuprind nu numai serviciile publice dar şi bunuri publice. Sectorul Public este un concept determinat de deciziile publice, respectiv politice. Aici este un lucru important de reţinut. Sectorul Public Nu are o determinare Mercantilistă, nu este rezultatul proceselor de piaţă. Cum sectorul public acoperă domenii care nu au o cerere în economia privată, adică investitorii nu-şi asumă un astfel de rol, dat fiind că nu reprezintă oportunităţi profitabile, din start este asumat faptul că sectorul public nu este rezultatul unor procese de piaţă şi al unei decizii publice. Pentru a înţelege foarte exact acest lucru, trebuie să vă gândiţi că în timp ce acţiunile în sistemul pieţei sunt, în mod evident, voluntare, deciziile guvernului României nu lasă loc de alegere voluntară, sunt obligatorii şi statul are instrumentele necesare să-şi impună deciziile. În condiţiile unei societăţi democratice, aceste decizii ale guvernului nu trebuie să fie dictatoriale, ci rezultatul unei decizii publice. În momentul în care un ministru sau un premier ia decizii fără să fie rezultatul unei decizii publice, aprobate prin votul pentru alegerea parlamentarilor, decizia guvernamentală nu se mai face în numele şi slujba cetăţenilor, ci în nume propriu.
(http://static.guim.co.uk/sys-images/Guardian/Pix/pictures/2011/7/28/1311881210953/public-sector-strikes-007.jpg)
Observ că foarte mulţi dintre guvernanţi declară că doresc eficientizarea şi profitabilitatea unor servicii publice. Sigur, este de dorit ca un serviciu public să fie eficient şi profitabil, însă scopul principal al unui serviciu public nu este acela de a "scoate bani" ca profit (în acest caz serviciul public ar fi, în mod evident, preluat de iniţiativa privată), rolul primordial al serviciilor publice este acela de a satisface o nevoie publică.
În acest mod de înţelegere, de la serviciul public nu ar trebui să ne aşteptăm la o evaluare în sistemul specific economiei de piaţă, valoarea sa fiind în afara acestor mecanisme.
Trebuie înţeles că aceste servicii publice nu reprezintă un lucru facultativ, administraţia publică are un rol foarte important în societate, aş spune chiar indispensabil. Să presupunem că toate magazinele ar ajunge la decizia că pasta de dinţi nu este rentabilă economic şi, în decurs de o săptămână, nu ar mai exista pe nicăieri în magazine pastă de dinţi. Este o decizie conformă cu realitatea economică a economiei de piaţă, vânzarea unui produs pe piaţă este un act voluntar şi o decizie venită în urma unei soluţii economice care caută profitul. Administraţia publică nu poate însă să lase oamenii fără pastă de dinţi, asta înseamnă că este necesară o soluţie care să aprovizioneze cetăţenii cu pastă de dinţi, chiar şi în condiţiile în care economic acest act comercial nu este profitabil. Rolul administraţie publice este deci foarte important în asigurarea cerinţelor de bază ale populaţiei, cum ar fi hrana şi locuinţa sau educaţia şi sănătatea sau transportul şi cultura... Serviciile publice cu acest lucru se ocupă, cu satisfacerea acestor cerinţe "rămase pe dinafară". Repet acest principiu, Administraţia publică are rolul să înlocuiască iniţiativa particulară acolo unde aceasta este insuficientă sau lipseşte cu desăvârşire.
Cred că este foarte important pentru un politician să înţeleagă faptul că statul este un furnizor de bunuri şi servicii în afara mecanismelor de piaţă. Pe de o parte obţinerea profitului nu este unul dintre principalele scopuri ale activităţii (pentru că din start este probabil să fie vorba chiar de ceva neprofitabil, pentru că altfel un particular ar fi furnizorul de bunuri şi servicii), pe de altă parte administraţia publică ARE OBLIGAŢIA de a asigura bunuri şi servicii care servesc societăţii în ansamblu atunci când descoperă că acestea nu sunt satisfăcute de sectorul privat.
Sectorul care este în afara sistemului descris de economia de piaţă se numeşte non-marchand. Acest termen specifică că sectorul respectiv nu urmăreşte beneficiile de natură financiară, ci se adresează societăţii în ansamblu ei fiind definită de alţi indicatori de performanta decât profitul financiar.
Sectorul public are mai multe dimensiuni.
1. Guvernul naţional
2. Guvernele de la nivel regional
3. Administraţii locale
4. Entităţi guvernamentale (agenţii, consilii, comisii, întreprinderi)
O posibilitate de a defini sectorul public este cea de a face legătura cu bugetul hotărât de un organism de tip legislativ format din reprezentanţi ai cetăţenilor aleşi prin vot. În acest tip de definiţie se urmăreşte caracterul public, deoarece votul reprezentanţilor din forul legislativ ar trebui determinat de votul cetăţenilor exprimat în momentul alegerii reprezentanţilor săi în forul legislativ. Este o dimensiune pe care politica o ignoră, voit sau inconştient, de fiecare dată. În democraţie votul cetăţenilor nu exprimă alegerea unei persoane, ci a unei anumite politici publice susţinută de acea persoană. Numai aşa democraţia are sens. Votul exprimat pentru o persoană reprezintă alegerea unei structuri oligarhice. Legarea de buget a sectorului public nu are însă legătură şi cu sistemul instituţional. Or sistemul instituţional determină răpirea unor libertăţi pentru cetăţeni, lucrurile au deja un alt caracter decât cel bugetar.
Sectorul public poate fi definit deci atât sub forma consumului, investiţiilor şi transferurilor hotărâte de guvernare, dar şi sub forma activităţii de luare a deciziilor de către stat urmată de efectele acestora.
Mărimea sectorului public este legată de distincţia celor două domenii, respectiv consumul public şi investiţii pe de o parte şi transferurile publice de cealaltă parte. În timp ce primul domeniu ţine de alegerea consumatorului, cel de al doilea domeniu ţine de principiile justiţiei sociale şi egalitate.
Dar să nu teoretizăm prea tare pentru că teoria plictiseşte, nu-i aşa? Care este schema acestui episod...
Ce observăm? Obişnuitele de acum Firme şi Menaje, fluxul Consum şi Venituri, în plus este pus în evidenţă Sectorul Public în calitate de Agent Economic. Sectorul Public exercită, în calitate de Agent Economic o funcţie de redistribuire a veniturilor sale. Intrările (veniturile) sunt impozitele şi taxele, Ieşirile (cheltuieli) sunt plăţi de transfer către celelalte sectoare.
Avem deci la intrări Impozite de la firme (IF), Impozite de la menaje (IM),
(http://rightturnforever.com/2011/02/end-public-sector-unions-now/)
Evident, o astfel de schemă trebuie să facă abstracţie de faptul că Sectorul Public consumă el însuşi prin cheltuielile din instituţiile care formează sectorul public. Nu apar nici inevitabile tranzacţii bilaterale (şi aici intră celebrele achiziţii publice, atât de contestate în ziua de azi) şi nici serviciile gratuite între celelalte sectoare.
Sectorul public se manifestă prin proprietate de stat şi proprietate publică. Multă lume diferenţiază destul de greu aceste tipuri de proprietate având tendinţa să le contopească. Ei bine, ele sunt distincte şi nu se confundă, dovadă stau normativele care stabilesc trecerea unor bunuri dintr-o formă de proprietate în alta. Şi totuşi...
Aparent proprietatea publică ar însemna proprietatea tuturor. Acest "tuturor" însă nu poate vinde proprietatea publică, nu pot decide ceea ce se întâmplă cu această proprietate publică, nu există nici acte care să ateste că un anumit lucru este proprietatea tuturor. Oficialii Guvernamentali, deşi nu au nici ei acte de proprietate, pot însă să ia hotărâri asupra acestei proprietăţi publice. Formal deci, proprietatea publică este o proprietate sub controlul statului, deşi nu aparţine instituţiilor statului.
(Alastair Grant/AP http://www.independent.co.uk/news/business/news/public-sector-workers-take-more-time-off-survey-reveals-2115775.html)
În acea schemă Sectorul Public este un Agent Economic. El este o dimensiune specială a activităţii economice care nu are un înţeles al pieţei ca să fie ghidat de interesele mercantile. Cu alte cuvinte, Sectorul Public trebuie constituit în urma unei strategii speciale stabilite de către guvernaţii statului. Aceste strategii nu sunt soluţii unice ce pot fi folosite peste tot, ele diferă de la stat la stat funcţie de situaţia reală a societăţii, de nivelul de dezvoltare, de zona privată a economiei şi mulţi alţi factori. A lua deci ceva ce funcţionează în Franţa cu gândul că va funcţiona în România, sau invers, este un act politic penibil.
Cam ce criterii trebuiesc rezolvate pentru o decizie corectă?
Mai întâi trebuie stabilită dimensiunea sectorului public, adică cât anume din economie reprezintă acest sector. O pondere prea mare a sectorului public înseamnă foarte multe resurse alocate şi, dacă ieşirile sunt multe şi mari, atunci este nevoie şi de intrări pe măsură. Un sector public cu o pondere foarte mare va sufoca, cu taxe şi impozite, restul economiei, adică zona privată din care se colectează taxe şi impozite. Este necesară stabilirea unui echilibru judicios al ponderilor, astfel încât sectorul public să nu sufoce societatea şi să-şi îndeplinească, în condiţii bugetare eficiente, rolul în societate. În momentul în care sectorul public nu-şi mai îndeplineşte rolul şi sufocă şi societatea, este evident că cei care au dimensionat sectorul public au luat nişte decizii greşite.
Se stabileşte apoi amploarea pe care sectorul public trebuie să o aibă. Să nu uităm că statul este cel care reglementează funcţionarea societăţii în toate domeniile ei. Ei bine, este evident că statul trebuie să reglementeze diferite aspecte ale vieţii economice din care este şi el parte, pentru că este Agent Economic. Cu alte cuvinte există tentaţia ca aceste reglementări să fie folosite pentru a "rezolva" problemele statului deşi ele ar trebui să deservească întreaga activitate economică şi întreaga societate. Să ne gândim puţin la acţiuni de reglementare din ultimul timp ale Guvernului României în sectoarele pieţei muncii, pieţei monetare, a concurenţei, şi aşa mai departe, gândindu-ne apoi dacă nu cumva aceste reglementări au fost luate în mod special pentru a rezolva problemele statului şi nu ale tuturor. Stabilirea intensităţii sectorului public nu este deloc un lucru uşor, mai ales că acesta nu poate fi, repet asta, copiată de undeva.
Să luăm, de exemplu, o problemă actuală, o problemă pe care preşedintele o tot aduce "pe tapet": sănătatea. Acesta este un domeniu în care sectorul public se poate regăsi... sau nu. Există sisteme care au un sistem de sănătate integral privat, există sisteme care au un sistem de sănătate integral de stat, există sisteme mixte... Unele sisteme funcţionează prin colectare de contribuţii pentru sănătate, altele sunt finanţate din taxe şi impozite... Orice ce soluţie s-ar lua, reprezintă, până la urmă, stabilirea intensităţii sectorului public.
Aceste decizii sunt aspectele de bază ale oricărui act de guvernare. Includerea unor domenii de intervenţie în activitatea sectorului public conduce la creşterea dimensiunii sale, dar cât de mult se intervine în acele domenii de intervenţii reprezintă stabilirea intensităţii sectorului public.
Să mai dau un exemplu. În România există conceptul educaţiei gratuite garantate de Constituţie. În Constituţie nu se stabileşte însă forma gratuităţii învăţământului de stat. Acesta poate fi stabilit la 10 ani educaţie obligatorie, 12 ani, 13 ani... Dacă sistemul generează şcoli private astfel încât acestea să aibă o pondere mai mare decât cele de stat este una, dacă şcolile private sunt aproape inexistente este alta. Aceste măsuri privesc intensitatea sectorului public.
Un alt exemplu, în agricultură fiscalizarea produselor agricole, subvenţiile acordate agricultorilor, reglementarea activităţii fermierilor, ţăranilor, asociaţilor agricole, toată această politic conduce în mod concret, la dezvoltarea sectorului agricol, la fărâmiţarea agriculturi sau la consolidarea terenurilor agricole, la mărimea preţurilor chiar... Intensitatea sectorului public produce deci anumite rezultate dorite.
Mai departe avem aşa-numita problemă economică fundamentală, adică răspunsul la "ce, cât, cum şi pentru cine să producă?". Se stabileşte dimensiunea, se stabileşte intensitatea... desigur este necesară şi eficientizarea intervenţiei sectorului public printr-un optim stabilit pe baza domeniilor de intervenţie, a amplorii intervenţiei, a volumului activităţii şi a modalităţilor de realizare a acţiunilor publice. În momentul în care reies mecanismele procesului economic al sectorului public, se poate aprecia şi fiabilitatea economică a soluţiilor găsite pentru procesul de alocare a resurselor.
Cam atât în acest episod... penultimul în zona fluxurilor. Mai este încă unul care tratează problema fluxurilor cu străinătatea.
Episodul trecut:
Economii=Investiţii , Sinteză practică pentru uzul politicienilor, 2
Episodul viitor:
LOCUL EXTERIORULUI ÎN CIRCUITUL ECONOMIC, Sinteză practică pentru uzul politicienilor, 4
NOTĂ:
"Învăţătura" mea îşi are rădăcinile, cum este şi normal (că doar nu am inventat eu economia), într-un curs scris de profesorul Niţă Dobrotă. Dacă doriţi mai mult, mai exact, mai elegant, mai academic... căutaţi cursurile domnului profesor.
3 comments:
As avea cateva comentarii:
1) Referitor la exemplul cu pasta de dinti: daca un produs nu mai este rentabil pentru mediul privat inseamna ca a devenit inaccesibil pentru populatie la pretul curent. In cazul in care este vorba de un produs (bun/serviciu) care tine de securitatea nationala, sau daca vorbim de o calamitate inteleg implicarea sectorului public. Daca e vorba de un produs de care ne putem lipsi, nu cred ca trebuie blocate resursele publice intr-un moft.
2) "Rolul administraţie publice este deci foarte important în asigurarea cerinţelor de bază ale populaţiei, cum ar fi hrana şi locuinţa sau educaţia şi sănătatea sau transportul şi cultura..." = opinie personala. Am sa fiu mai direct pentru ca sunt in dezacord: rolul administratiei publice este sa asigure un cadru corect si stabil in care cetateanul sa isi poata achizitiona (sau nu, daca asa alege) hrana, locuinta, educatia, serviciile medicale, transportul cultura, etc. Comunitatea nu este obligata sa asigure aceste privilegii daca cetateanul nu este dispus sa depuna efort pentru ele. Asigurarea unui cadru corect si stabil inseamna impunerea setului de reguli stabilit de cetateni pentru relatiile dintre agentii economici. Implicarea sectorului public in activitati economice trebuie sa aiba legatura doar cu siguranta nationala sau in situatii de calamitate. Opinia mea.
3) "administraţia publică ARE OBLIGAŢIA de a asigura bunuri şi servicii care servesc societăţii în ansamblu atunci când descoperă că acestea nu sunt satisfăcute de sectorul privat. " = opinie persoanala. Revin la ideea de mai sus: daca bunurile si serviciile sunt de importanta nationala sau au disparut in urma unei calamitati, afirmatia este justificata. Altfel se cheama blocarea resurselor publice in mofturi. Daca erau rentabile se implica benevol sectorul privat. Sau poate trebuie revizuite regulile care guverneaza activitatea economica respectiva in asa fel incat bunurile si serviciile respective sa redevina rentabile.
In incheiere va recomand o scurta lectura: Discursul inaugural al presedintelui american J.F. Kennedy - http://www.bartleby.com/124/pres56.html .
Mie mi-a placut cel mai mult finalul acestui paragraf:
"The world is very different now. For man holds in his mortal hands the power to abolish all forms of human poverty and all forms of human life. And yet the same revolutionary beliefs for which our forebears fought are still at issue around the globe--the belief that the rights of man come not from the generosity of the state, but from the hand of God."
@ vib
1) Păi atunci vă întreb eu, pasta de dinţi poate să lipsească din casa domniei voastre pentru că nu reprezintă ceva economic pentru industrie şi mediul privat? Ce produse pot lipsi? Nu mai avem Coca-Cola ca acum 50 de ani, nu mai există în ea nici Coca, nu mai există zahăr că acum îndulcitorul este mult mai ieftin, în plus băutura este astăzi acidulată. Se poate fără ea? Posibil că da. Fără alte mii de lucruri nu se poate, de exemplu fără sistemul sanitar, fără Monetăria Statului, fără un sistem de educaţie... fără pâine, lapte, ouă, carne... pastă de dinţi.
Cetăţeanul plăteşte, cetăţeanul trebuie să spună ce anume îi este indispensabil sau ce anume poate să plătească mai mult pentru a avea. El este suveranul în orice democraţie.
2) Dacă spuneţi despre comunitate că nu are obligaţia de a asigura minima existenţă pentru toţi membrii societăţii, atunci ar însemna să lăsăm noi născuţii să moară de foame pentru că nu au venituri, dar şi persoanele cu o dizabilitate, cei prea bătrâni pentru a se îngriji singuri, sau, de ce nu, să moară şi pictorii care nu-şi vând picturile, filosofii care nu scot destui bani, poeţii, scriitorii, profesorii... toţi cei care "s-au ratat". De ce să existe subvenţii la teatre? Să se descurce, să pună biletele 100 de euro, ca în străinătate... Lista e lungă stimate domn şi, vă asigur, că totul începe cu gândul "de ce să plătesc eu pentru alţii". Veţi vede că fluxurile înspre şi dinspre domeniul public nu au un raport de contravaloare. Dacă ar avea, atunci statul nu ar mai fi necesar, toţi am angaja servicii private.
Nu plăteşti, de exemplu, TVA (O taxă de consum care este plătită de toţi cetăţenii... Subliniez pentru că este fals spus că sunt cetăţenii care nu plătesc nimic spre stat, toată lumea plăteşte, fie şi prin TVA, dacă nu prin alte taxe, impozite şi contribuţii.) pentru că aştepţi ceva anume în schimb.
3) Nu vorbim despre "importanţă naţională" ca despre ceva ce foloseşte neapărat absolut tuturor, aceasta derivă din importanţa vitală la nivel de individ. Pornind de la piramida lui Maslow vedem despre ce este vorba.
http://www.traiminromania.net/wp-content/uploads/2011/02/1410.jpg
O societate, pe măsură ce evoluează, rezolvă priorităţi mai de la vârf. De aici se observă că a avea canalizare, apă potabilă, mâncare... este o nevoie superioare apărării graniţelor şi prinderii infractorilor, moralităţii... cu atât mai mult o nevoie mai importantă decât prietenia, familia, sexualitate, cu atât mai mult o nevoie mai importantă decât respectul de sine, încrederea, atingerea ţintelor, cu atât mai mult decât ultimul nivel, cel al creativităţii.
Ce spune această piramidă? Nu poţi rezolva o nevoie superioară decât atunci când toate celelalte nevoi inferioare au fost satisfăcute. Cu alte cuvinte, dacă o parte din popor nu are ce mânca, degeaba faci autostrăzi.
Îmi cer scuze, comentariul domniei voastre a intrat în moderare (probabil pentru că a venit pentru o postare mai veche) şi nu mi-a fost semnalat ca să-l aprob. Uneori sunt nişte disfuncţionalităţi ale serverului.
Post a Comment