Moţiunea Boc, partea a doua

---

(continuare Moţiunea Boc, prima parte)
18. „Partidul Democrat Liberal promovează articularea unei culturi politice democratice prin formarea unor instituţii şi spaţii de dialog permanent între responsabilii politici şi cetăţeni. Decomunizarea României nu se poate încheia decât prin schimbarea unui anume mod de a gândi. Avem nevoie de o nouă cultură politică, de cetăţeni informaţi, capabili să înţeleagă diversitatea argumentelor, inclusiv pe cea a altor partide, astfel încât să scoatem lupta electorală şi politica românească din sfera obsesiilor mediatice şi a manipulării.”

Un scop absolut nobil cu care sunt perfect de acord. Este adevărat că nu prea înţeleg termenul de „decomunizare” în sens naţional, pentru că ar însemna dispariţia statului care are tocmai acest lucru şi-l extinde, prin definiţie, conceptul de funcţionare asupra tuturor locuitorilor, care implică noţiunea de comunitate. Dar bănuiesc că domnul Boc se referă totuşi la „proprietatea întregului popor” din socialism aşa că accept cele spuse. Interesant este că nu văd deloc, după doi ani de guvernare scurse sub sceptrul domnului Boc nici un semn că domnia sa ar dori un dialog permanent cu cetăţenii, cu atât mai mult nu văd ca domnia sa să comunice cu cetăţenii mai mult de dimensiunea simplei informaţii obligatorii. Această „nouă cultură politică” pare astăzi un lucru cu mult mai îndepărtat decât în 2008.

19. „Partidul Democrat Liberal consideră că aceia care intră în politică trebuie să accepte că sunt
responsabili pentru toată comunitatea şi pentru binele public, nu doar pentru interesele unui grup sau ale unei elite. A fi om politic este un angajament de a lucra pentru binele public.
Înţelegerea raportului dintre libertate şi responsabilitate şi a raportului dintre oamenii politici şi
electorat este definitorie. Electoratul nu este o masă amorfă, iar politica nu este doar un simplu
raport între conducători şi mase. Partidul Democrat Liberal consideră că actorul cel mai important al jocului politic democratic este cetăţeanul. Electoratul este asociaţia cetăţenilor liberi, care îşi aleg şi îşi cenzurează aleşii în Parlament sau în consiliile locale şi judeţene. Tocmai pentru a face posibilă această dublă valenţă a raportului dintre electorat şi oamenii politici, Partidul Democrat Liberal afirmă că structurile executive generate de organele reprezentative sunt responsabile în faţa acestora.”

Absolut de acord cu cele de mai sus. Numai că nu pot să nu mă întreb, dacă PDL chiar consideră acest lucru drept important, de ce nu se vede. Îmi aduc aminte de aserţiunea conform căruia PDL face bine românilor ÎMPOTRIVA DORINŢEI LOR. Păi cum se „pupă” acest lucru cu cele spuse mai sus?

20. „Partidul Democrat Liberal îşi exprimă opţiunea clară pentru democraţie şi instituţiile sale, dar consideră că aceasta se împlineşte cu adevărat numai pe un fundament moral şi cultural, cu
respectarea autorităţii legii, în libertate şi cu responsabilitate. Partidul Democrat Liberal
avertizează că, în lipsa acestora, societatea poate eşua în ignoranţă, dezordine, haos şi distrugere.
Pentru a garanta libertatea şi pentru a evita pericolul totalitarismului, democraţia trebuie să fie, în egală măsură, întemeiată pe valori puternice şi pe proceduri politice apte să le apere.”

Iarăşi sunt de acord şi, fără să vreau, observ că se explică şi de ce România este în acest moment dominată de ignoranţă, dezordine, haos, distrugere şi reflexul de totalitarism al celor aflaţi la conducere.

21. „Partidul Democrat Liberal consideră că proprietatea privată este motorul dezvoltării economice. Garantarea reală a dreptului de proprietate presupune şi aşezarea acesteia pe o bază morală. Din această perspectivă sunt obligatorii atât restituirea proprietăţilor, cât şi reparaţiile materiale pentru abuzurile săvârşite de regimul comunist.”

Cum rămâne cu faptul că PDL a promovat şi implementat procedeul expropierii ÎNAINTE de epuizarea căilor de atac în justiţie. Cum spunea domnul Boc pe data de 30/12/2008:
Tot astăzi am adoptat prin ordonanţă de urgenţă prin care am facilitat modalităţile prin care pot fi expropriate terenurile care fac obiectul construcţiilor de autostrăzi, a obiectivele de lucrări publice de interes naţional. Prin asta practic am facilitat procedura prin care se expertizează terenul, se consemnează banii în cont, urmând ca buldozerul să poată lucra şi am flexibilizat procedura de soluţionare a contestaţiilor de achiziţie publică în domeniul contractelor care vizează autostrăzile, tocmai pentru a pierde luni şi ani în şir cu proceduri greoaie, procedura contenciosului administrativ a fost cea pentru care am optat, fiind una rapidă, iar instanţa de judecată se pronunţă în termene foarte concrete. Este o procedură care ne permite, repet, ca în materie de infrastructură în anul 2009 să nu ne împiedicăm de proceduri, ci să fim în teren şi să realizăm şi autostrăzi şi drumuri naţionale de care avem nevoie.

Nu-mi prea pare foarte, foarte drăgăstos cu proprietatea acest discurs. Să lucreze buldozerul, că pe urmă mai vedem noi cum stăm cu procesele.

22. „Cadrul dezvoltării economice îl reprezintă economia de piaţă ale cărei mecanisme trebuie să
funcţioneze fără obstrucţionări şi distorsionări introduse fie prin intervenţia politică, fie prin
manifestări monopoliste care duc la lipsirea de drepturile specifice atât a angajaţilor, cât şi a
consumatorilor. Reglarea economiei de piaţă nu trebuie şi nu poate să fie făcută decât în spiritul
libertăţii, responsabilităţii, solidarităţii şi justiţiei.”

Cum anume a aplicat domnul Boc aceste principii atunci când şi-a angajat răspunderea guvernului pe o lege care viza piaţa muncii? Desigur, a fixat politic toate salariile exact aşa cum a dorit domnia sa, în total dezacord cu toate sindicatele. Mai că-mi vine să spun ceva de tipul... În discursurile domnului Boc, „economia de piaţă” se va citi „economia de paiaţă”.

23. Ceea ce urmează este însă esenţial tulburător:
„Partidul Democrat Liberal susţine competiţia onestă şi iniţiativa liberă şi consideră că, dincolo de imperfecţiunile lor, capitalismul şi piaţa liberă sunt cele mai eficiente sisteme economice. Susţinem o economie fără baroni, monopolişti sau oligarhi. Partidul Democrat Liberal afirmă separarea afacerilor de politică şi organizarea foarte atentă a funcţiilor economice ale statului, astfel încât acestea să nu fie folosite în interesul unor grupuri restrânse, cu încălcarea principiului libertăţii economice.”

Sunt atât de tulburat încât, după ce am leşinat, am lovit cu capul tastatura şi mi-a rămas întipărit pe frunte tipărit cuvântul FRAIER... sau, mă rog, REIARF, că este în oglindă. Cum adică, chiar aşa? Păi şi eu ar trebui să cred?

24. Noroc că domnul Boc revine cu explicaţii, de data aceasta, puţin mai reale:
„Partidul Democrat Liberal nu pune interesele economice individuale mai presus de orice. El
recunoaşte că acestea au un rol major, dar încearcă să creeze un cadru cultural şi instituţional în care aceste interese să fie canalizate în direcţii constructive şi productive.”

Deci de aia se cântă cu atâta foc la întrunirile PDL şi se dansează Pinguinul, de fapt se îndulcesc interesele economice individuale ale membrilor PDL cu un pic de cadru cultural.

25. „Partidul Democrat Liberal apără familia şi se opune atât experimentelor sociale, care pun în pericol sau marginalizează familia ca instituţie, cât şi încercărilor de înlocuire a funcţiilor tradiţionale ale familiei de către stat.”

Aşa se explică mulţumirea cu care această ţară „de mămici şi copilaşi” îmbracă... nu, nu e bine spus... îmbrăţişează practic conducerea acestei ţări şi iubiţii ei conducători, domnii Boc şi Băsescu. Aş fi zis prinos de recunoştinţă, dar nu am vrut să exagerez.

26. „Partidul Democrat Liberal recunoaşte caracterul contractual al relaţiei constituţionale dintre cetăţean şi stat.
În cadrul acestei relaţii, cetăţeanul acceptă limitarea unor drepturi în scopul convieţuirii armonioase cu egalii săi şi acceptă plata taxelor în schimbul furnizării de către stat a unor bunuri şi servicii publice.
Prin prisma acestei relaţii, cetăţeanul este îndreptăţit să îi fie respectate şi protejate drepturile şi este îndreptăţit să îi fie furnizate bunuri şi servicii publice de calitate.”

Iarăşi domnul Boc are perfectă dreptate. Aşa este. Din acest motiv ar trebui să condamnăm cu toţii pe cei care ies în stradă pentru a contesta închiderea spitalelor şi făurirea unor condiţii de calitate în oferta de servicii publice.

27. „Partidul Democrat Liberal susţine întărirea, instituţionalizarea, structurarea şi consolidarea societăţii civile şi responsabilizarea acesteia, ca factor de dialog cu instituţiile publice. Societatea civilă din România a atins un anumit grad de maturitate a dezvoltării sale, iar Partidul Democrat Liberal face un pas înainte, considerând societatea civilă drept un partener al proiectelor guvernării, dar şi un susţinător şi un apărător fidel al valorilor democraţiei.”

Din acest motiv Guvernul Boc nu mai consideră, de exemplu, avizul, necesar prin lege, al Consiliului Economic şi Social... ceva atât de important încât să nu mai poţi da o lege fără el. De exemplu, Legea salarizării a mers mai departe şi fără avizul CES.

Consiliul Economic si Social (CES) nu s-a putut intruni marti dimineata in sedinta pentru a da un aviz asupra Legii salarizarii unitare, dupa ce sindicatele anuntasera inca de luni ca nu vor participa la intrunire.
Secretarul de stat in Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, insa, ca procedura legislativa va putea continua chiar si fara avizul CES. Asta pentru ca a fost indeplinita formalitatea de a se solicita un asemenea aviz care, de altfel, era consultativ. (sursa: http://www.ziare.com/politica/legea-salarizarii/coalitia-s-a-reunit-la-palatul-victoria-se-discuta-legea-salarizarii-1057630)

28. „Încurajaţi de coagularea istorică a forţelor de centru-dreapta, ne angajăm să creăm condiţiile în care echipa noastră să valorifice permanent toate curentele doctrinare şi întreaga expertiză a partidului.”

URAAAAAAA! Cincinalul în patru ani şi jumătate!

29. „Este clar că dorinţa electoratului de reformare a sistemului de partide şi a clasei politice nu mai poate fi ignorată. Este nevoie de un alt fel de politică şi de un alt fel de partid politic, care să răspundă acestei dorinţe. În această privinţă, aşa cum am mai spus deja, PDL trebuie să fie un deschizător de drum, un model şi un catalizator în sistemul de partide românesc.”

Cum să nu fiu de acord cu asta? În partea de început aproape că-mi recunosc cuvintele... La cea de a doua parte am mari îndoieli. Din câte văd eu, poate greşit, PDL face eforturi ca nimic să nu se schimbe „în mijlocul cadrelor de nădejde ale partidului democrat liberal”.
Domnul Boc continuă însă...

„PDL a făcut paşi importanţi în această direcţie. Statutul şi Programul partidului cuprind în mod
explicit principiile şi direcţiile de construcţie instituţională a partidului nostru:
• îmbinarea democraţiei reprezentative cu democraţia participativă, prin implicarea membrilor
de la baza partidului în activitatea politică şi programatică;
• asumarea responsabilităţii politice a fiecărei structuri de conducere faţă de electorat şi faţă
de baza partidului;
• consolidarea comisiilor de specialitate;
• stabilirea unor criterii clare de evaluare a activităţii membrilor partidului;
• transparenţa în activitatea operaţională;
• formalizarea mecanismelor de selecţie internă.”

Păi da, dar nu aici este presiunea schimbării. Democratizarea partidului ar însemna ca masa partidului să spună ce anume execută vârful. Din păcate, în toate partidele din România vârful centrează şi tot vârful dă cu capul, masa partidul este doar, la momentul oportun, un fel de maşină de vot şi lipitoare de afişe. PDL tocmai ce a trecut prin zeci de alegeri teritoriale care au avut numai numiri de la centru, alegeri cu un singur candidat. Ce fel de reformă este asta? În nici un caz una care merge spre democraţie.

Dar domnul Boc îmi dă mai departe dreptate: „Procesul de elaborare şi de validare a doctrinei, a programului politic, a strategiei, a principiilor de construcţie instituţională, a politicilor publice naţionale şi locale trebuie să pornească de la baza partidului. Numai comunicarea dintre cei care conduc şi membrii partidului, dublată de comunicarea dintre partid şi electorat, înlătură vulnerabilităţile organizaţionale. Succesul Partidului Democrat Liberal depinde de instituirea unor canale care să asigure comunicarea internă şi comunicarea cu electoratul.”

Iată însă că fie şi numai această moţiune pe care o discutăm... şi este o dovadă a faptului că doctrina, programul politic, strategia, principiile, porcilicile, pardon, politicile... NU PORNESC DE LA BAZA PARTIDULUI. Vă mai amintiţi cu domnul Baconschi a lansat ceva elemente doctrinare populare cu caviar? Masa partidului nu era invitată acolo măcar, ce să mai vorbim despre a avea un cuvânt de spus în elaborarea lor?

30. Dar domnul Boc are un plan (excelent, după părerea mea... numai să se ţină de el):
„• crearea unor mecanisme interne de dezbatere şi de decizie care să reflecte deschiderea
instituţională a partidului către baza sa de susţinere;
• deplasarea centrului de greutate al acestor mecanisme interne de la nivel central la nivelul
organizaţiilor locale şi judeţene;
• introducerea conceptului de rezoluţie politică, pe temeiul căruia să fie construit un cadru
formal şi eficient de structurare a iniţiativei politice, pornind de la simplul membru de
partid, continuând cu grupurile de membri, cu comisiile de specialitate, cu organizaţiile
locale şi judeţene, până la structurile naţionale ale partidului.

Prin propunerea unui proiect de rezoluţie politică, orice membru, simpatizant sau orice cetăţean al României va putea comunica partidului convingerea şi judecata sa pe marginea unei probleme de interes public sau de interes tactic pentru organizaţia politică. Prin aceasta, partidul este chemat să adopte o poziţie faţă de problema respectivă şi să determine un mod de acţiune pentru rezolvarea acesteia.
Conceptul de rezoluţie politică garantează existenţa canalelor formale de comunicare prin care orice cetăţean, orice membru sau simpatizant democrat-liberal poate face propuneri structurilor de decizie ale partidului la nivel local şi la nivel naţional. Totodată, acest concept asigură corelarea reală a activităţilor politice cu problemele de pe agenda publică la nivel local şi la nivel naţional.”

Dacă domnul Boc reuşeşte aşa ceva în PDL, promit că-l voi aplauda, fără nici o urmă de ironie, de oricâte ori îl voi vedea faţă în faţă.

31. Apare şi o chestiune foarte interesantă, pe care de asemenea o susţin...

„La nivelul fiecărei organizaţii judeţene şi la nivel naţional, comisiile de specialitate, formate din
membri PDL şi din experţi, vor elabora şi vor propune politicile publice sectoriale. Aceste comisii vor avea, după caz, următoarele roluri:
• de a implica membrii fiecărei organizaţii în identificarea şi rezolvarea problemelor
comunităţii locale;
• de a asigura participarea membrilor organizaţiei la evenimentele şi la acţiunile întreprinse la
nivel comunitar, atât în relaţie cu administraţia publică locală, cât şi cu organizaţiile nonprofit;
• de a stimula contribuţia aleşilor locali şi a parlamentarilor partidului la dezbaterea şi
rezolvarea problemelor aflate pe agenda publică locală sau naţională;
• de a stabili obiectivele de politici publice şi de a asigura un plan de lucru pentru structurarea
eforturilor necesare îndeplinirii acestor obiective;
• de a crea evenimentele şi de a asigura logistica necesară implicării membrilor organizaţiei în
procesul de elaborare a rezoluţiilor politice, prin intermediul întâlnirilor cu alegătorii, cu
parlamentarii partidului şi cu alte personalităţi ale partidului sau ale comunităţii în cadrul
forumurilor de politici publice, al dezbaterilor organizate, al spaţiului virtual, al grupurilor
de discuţie şi al altor evenimente de socializare;
• de a structura toate propunerile de politici publice sub forma unor proiecte de rezoluţie
politică – în cazul în care acestea nu sunt deja finalizate în această formă;
• de a centraliza proiectele de rezoluţie politică propuse în interiorul organizaţiei şi de a le supune atenţiei şi aprobării structurilor de decizie la nivel local sau la nivel naţional, după caz.”

32. Iată altă chestiune excelentă pe care m-aş bucra foarte mult să o văd implementată:
„Capacitatea partidului de a asigura o bună guvernare nu se poate întemeia pe structuri oligarhice sau pe reţele clientelare omnipotente, ci numai pe potenţialul intelectual şi creativ al simpatizanţilor democrat-liberali, al specialiştilor din diferite domenii şi al membrilor de la baza partidului. Succesul acţiunii politice a PDL poate fi asigurat numai prin îmbinarea democraţiei reprezentative cu democraţia participativă, prin definirea sa ca formaţiune politică orientată către nevoile şi problemele reale ale comunităţii.”

Nu-i aşa că toţi ne-am dori o asemenea realitate pentru PDL?
(va continua Moţiunea Boc, partea a treia)

Cum poate avea asociatul majoritar puteri depline?

---

Foarte simplu... Iată ce spun parlamentarii Coca Laurenţiu Florian - senator PSD; Bleotu Vasile - deputat PSD; Buican Cristian - deputat PNL; Iordache Florin - deputat PSD; Neacşu Marian - deputat PSD; Popeangă Vasile - deputat PSD; Tudose Mihai - deputat PSD; Vasile Aurelia - deputat PSD; Vlădoiu Aurel - deputat PSD.

Legea 31/1990 a societăţilor comerciale (actualizare 2010) spune aşa:

Art. 80
Asociatul care, fara consimtamantul scris al celorlalti asociati, intrebuinteaza capitalul, bunurile sau creditul societatii in folosul sau sau in acela al unei alte persoane este obligat sa restituie societatii beneficiile ce au rezultat si sa plateasca despagubiri pentru daunele cauzate.

Art. 82
(1) Asociatii nu pot lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca operatiuni in contul lor sau al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fara consimtamantul celorlalti asociati.
(2) Consimtamantul se socoteste dat daca participarea sau operatiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au interzis continuarea lor.
(3) In caz de incalcare a prevederilor alin. (1) si (2), societatea, in afara de dreptul de a exclude pe asociat, poate sa decida ca acesta a lucrat in contul ei sau sa ceara despagubiri.
(4) Acest drept se stinge dupa trecerea a 3 luni din ziua cand societatea a avut cunostinta, fara sa fi luat vreo hotarare.

Art. 222
(1) Poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata:
a) asociatul care, pus in intarziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu raspundere nelimitata in stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in administratie ori contravine dispozitiilor art. 80 si 82;
d) asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste de semnatura sociala sau de capitalul social in folosul lui sau al altora.
(2) Dispozitiile acestui articol se aplica si comanditatilor in societatea in comandita pe actiuni.

Ce s-au gândit stimaţii parlamentari? S-au gândit să introducă o mică modificare:

La art. 222 propunem să se introducă după lit. C, două aliniate noir cu lit. D şi E care să prevadă:
Lit. D "Asociatul cu răspundere nelimitată care manifestă constant rea credinţă obstrucţionând pe toate căile, măsurile, acţiunile şi iniţiativele acţionariatului majoritor, poate fi exclus din societatea în nume colectiv". Şi aşa mai departe. (https://www.senat.ro/Legis%5CPDF%5C2011%5C11b186FG.pdf)

Trec peste formularea iniţiativei, absolut de nepermis la un asemenea nivel. Problema este că această formulare a relei credinţe este ceva absolut arbitrar. Partea minoritară este foarte probabil să aibă o divergenţă cu partea majoritară, asta înseamnă că partea minoritară trebuie exclusă? Societăţile comerciale care au ca acţionar minoritar statul român vor putea exclude statul român pentru că acesta se împotriveşte la anumite măsuri? Brrrr, dreptul la proprietate nu prea mai pare garantat în România.

Citiţi deci documentele:
Legea 31/1990 Legea societatilor comerciale (actualizare 2010)

- forma iniţiatorului

- expunerea de motive la iniţiativa legislativă

Moţiunea Boc, prima parte

---

1. „reconstrucţia instituţională a statului, adică îndreptarea arhitecturii sale fundamentale: Constituţia, justiţia şi organizarea teritorial-administrativă.”

Domnule Boc, Constituţia poate fi revizuită de către Parlament, organizarea teritorial-administrativă este şi ea o funcţie care ţine de politică. Domnule Boc, JUSTIŢIA nu poate fi „reconstruită” de politică, ca urmare a actului guvernării, ea trebuie să aibă un proces de transformare intern. Poate da politica oricâte ucazuri de reformă. Cred că cea mai importantă reformă a justiţiei ar fi ca nimeni să nu se mai bage peste actul de justiţie, nici politicienii şi nici preşedintele României.

2. Iată un lucru extrem de interesant spus de domnul Boc în moţiunea sa.

„Înlăturarea dependenţei cetăţenilor faţă de stat şi transformarea lor în principalii actori ai jocului economic, politic şi social trebuie să reprezinte obiectivul nostru fundamental.”

Ce ar însemna acest lucru. Ar însemna ca societatea românească să funcţioneze normal şi liniştit INDIFERENT de cine ocupă diferitele posturi în organigrama statului.

3. „România are nevoie de un proiect naţional în stare să reunească toate energiile naţionale, aşa cum sa întâmplat în cazul marilor proiecte ale aderării ţării la NATO şi la Uniunea Europeană. Şi dacă România nu are astăzi un proiect naţional de o asemenea magnitudine, este vina noastră, a politicienilor.”

Domnul Boc identifică corect acest aspect. Ceea ce nu spune aici este de ce, în mod sistematic, domnia sa a făcut tocmai pe dos, şi-a angajat răspunderea guvernului, a abuzat de Ordonanţe de Urgenţe, a blocat sistematic dezbaterea parlamentară prin ţinerea captivă a votului parlamentar sub ameninţarea excluderii, a făcut proiecte pe care nu le-a discutat cu nimeni şi apoi nu a acceptat nici o părere contrară lor. Ce a făcut domnia sa pentru reunirea energiilor naţionale?

4. „Acest proiect nu poate fi decât unul singur: cel mai bun viitor pentru noi toţi. El poate părea deocamdată vag pentru că abia acum începe prin provocarea lansată de această moţiune: trebuie să definim împreună, cu înţelepciune, în ce constă cel mai bun viitor la care putem spera, iar apoi să-l urmăm. Este de datoria noastră să-l aducem apoi în faţa românilor şi să-i ascultăm. Iar dacă românii aderă la un asemenea proiect, tot noi, politicienii, trebuie să-i conducem la îndeplinirea lui.”

Ei bine, proiectul era necesar ÎNAINTE DE REFORMĂ. După ce avem tot felul de proiecte înfipte abrupt (şi mortal) în societate prin angajarea răspunderii guvernului, prin OUG-uri, prin şedinţe de vot ale parlamentului funcţie de degetul ridicat de liderul de grup parlamentar... ACUM SE FACE PROIECTUL? Nu trebuia făcut proiectul înainte de toate, a priori, astfel încât tot ce urma a fi făcut să fie pus în corelare şi interdependenţă, şi pe urmă să înceapă "deranjul", într-o anumită structură logică, împlinit prin reforma societăţii? Nu e un pic straniu ca mai întâi să începem lucrarea şi apoi să stabilim planul şi unde vrem să ajungem?

5. „PDL a fost de la bun început un partid al pragmatismului şi echilibrului.”

Ba tocmai dimpotrivă, PDL a fost o permanentă sursă de conflict politic şi dezechilibru.

6. „Fără să abandoneze valorile sociale de bază, precum solidaritatea, PDL a ales să clădească viitorul pe fundamentele responsabilităţii.”

Este absolut halucinant ca acestă afirmaţie să vină de la cel care a scăzut salariile, a dorit şi scăderea pensiilor, a bulversat educaţia, sănătatea, securitatea socială... întreaga societate.

La fel de halucinantă este şi următoarea afirmaţie:
„Supleţea instituţiilor statului, renaşterea societăţii civile, relansarea financiară şi dinamismul pieţei economice, prosperitatea cetăţenilor şi echilibrul demografic de durată nu vor putea fi asigurate fără ca un partid politic puternic să îşi asume proiectul viitorului, pornind de la valorile şi principiile care să îl ghideze. Acest partid este Partidul Democrat Liberal!”

Am impresia că eu şi domnul Boc trăim în ţări diferite. De aici, din apartamentul meu plin de pensionari, se vede exact pe dos.

7. „La sfârşitul anului 2008, prin votul cetăţenilor, am câştigat alegerile parlamentare aşa cum ştim noi să o facem – singuri împotriva tuturor – şi ne-am asumat guvernarea.”

Cum adică? PDL a guvernat singur în 2008? Eu ţineam minte că a fost un Guvern realizat de PDL împreună cu PSD+PC... Oare altă ţară decât cea în care guvernează domnul Boc a trecut prin aceste etape? Cum anume „au câştigat alegerile” cei de la PDL?

8. „PDL este un partid care înfruntă tot, pentru că PDL crede ceea ce spune de mult timp: singurul aliat care ne interesează cu adevărat este cetăţeanul. Cu el vrem să lucrăm, pentru el vrem să lucrăm!”

Domnul Boc nu a urmărit acele sondaje care spun că domnia sa nu mai are nici un fel de susţinere din partea cetăţenilor?
http://www.ziare.com/social/romani/75-la-suta-dintre-romani-nu-au-incredere-in-basescu-si-in-boc-sondaj-avangarde-1085338

9. „PDL trebuie să îşi propună să câştige toate aceste alegeri, ceea ce înseamnă că are nevoie de candidaţi credibili la toate nivelurile, inclusiv la cel prezidenţial.”

Încep să înţeleg ce anume exprimă domnul Boc prin „câştigarea alegerilor”. De unde aceşti candidaţi credibili, de unde?

10. „Validarea PDL pe termen mediu şi pe termen lung ca marele partid al dreptei în România secolului XXI”

Iată, deja începe să sune a slogan de partid dictatorial... Marele Partid Conducător al secolului, urmează Epoca de Aur şi Măreţe Împliniri.

11. „Omul trăieşte şi îşi dezvoltă personalitatea în familie şi în comunitate. Partidul Democrat Liberal îşi exprimă opţiunea clară pentru democraţie şi instituţiile sale. Prin democraţie consolidată înţelegem un sistem democratic capabil să îndeplinească atât o funcţie publică de calitate – pusă în slujba cetăţenilor şi nu în slujba unei oligarhii, cât şi o funcţie integratoare a diferenţelor de orice natură. Prin conceptul de democraţie consolidată înţelegem o
democraţie bazată pe o economie de piaţă eficientă şi o justiţie independentă şi accesibilă.”

Prin lumina ultimelor măsuri luate de Guvernul Boc mai poate vorbi cineva despre „funcţie publică de calitate – pusă în slujba cetăţenilor şi nu în slujba unei oligarhii”? Este posibil ca domnul Boc să-şi mintă în asemenea hal chiar proprii membri de partid? Ei nu au ochi, ei nu văd ceea ce se întâmplă în jurul lor?

12. „Persoana umană ar trebui să fie subiect şi niciodată obiect al istoriei sau al acţiunii politice.
Viziunea creştină despre om şi societate ne impune ocrotirea vieţii şi a integrităţii persoanei umane, de la naştere până la moarte. Demnitatea tuturor oamenilor este egală, indiferent de vârstă, sex, rasă, etnie, confesiune religioasă sau handicap.”

Mai pe scurt, nici o legătură între cel ce scrie aceste rânduri şi cel care se plângea că România este o ţară de asistaţi.

13. „Partidul Democrat Liberal se exprimă împotriva torturii, a tratamentelor inumane, ori degradante, sclaviei şi muncii forţate. Sărăcia şi corupţia pun în pericol demnitatea persoanei umane şi, de aceea, politicile pe care le promovăm au ca scop eliminarea ori îngrădirea acestora.”

Acum trebuie spus că sărăcie şi corupţie se găseşte pe toate drumurile în România, dar am ajuns în stadiul în care trebuie să ne temem, într-o Românie europeană, de tortură, tratamente inumane, degradante, sclavie şi muncă forţată? Ştie domnul Boc ceva ce nu ştim şi noi?

14. Ce spuneam la punctul 12. Iată:
„Rostul politicii democrat-liberale este acela de a face oamenii independenţi, şi nu dependenţi de stat. De aceea, prin politica sa, PDL va susţine crearea şi dezvoltarea unui sistem economic şi social care să reducă la minimum dependenţa persoanei faţă de stat. Asistarea socială este necesară numai pentru cei care sunt în incapacitate, temporară sau permanentă, de a identifica şi valorifica oportunităţile pe care le oferă societatea.”

Cu alte cuvinte PDL ocroteşte viaţa şi integritatea cetăţeanului oferindu-i sfatul să se descurce singur. Doar dacă este în incapacitatea de a identifica cum trebuie să se descurce singur, să vină la domnul Boc să-i dea un sfat.

15. „Toţi oamenii sunt egali în ceea ce priveşte demnitatea şi libertatea lor; drept urmare, ei trebuie să fie egali şi în faţa legii. Aceasta trebuie să îl protejeze pe cetăţean de arbitrarul şi de abuzul puterii...”

Opaaaa. Domnul Boc spune că "puterea", adică ceea ce şi-a asumat domnia sa şi PDL-ul care luptă singur împotriva tuturor, face abuzuri! Cine trebuie să protejeze cetăţeanul de abuzurile PDL şi ale domniei sale? Aţi ghicit, domnia sa şi PDL. Păi nu este mai simplu ca cetăţeanul să fie protejat prin combaterea directă a abuzurilor prin mijloace democratice?

16. „Solidaritatea este o expresie a naturii sociale a omului: fiecare depinde de ceilalţi şi societatea în ansamblu de fiecare. Dimensiunea etică a solidarităţii derivă din asigurarea, pentru fiecare, a posibilităţii de a duce o existenţă în spiritul respectului demnităţii umane.”

Ei bine, da... Domnul Boc doreşte solidaritate, dar să fie o solidaritate în care să te ajuţi singur, vezi punctul 12.
Şi domnul Boc continuă...

„Apărând solidaritatea şi generozitatea, construim o societate în care fiecare cetăţean trebuie să îşi găsească locul. Coeziunea socială se construieşte pe solidaritate.”

Domnia sa nu vede deci solidaritatea integrată instituţional, ci dezvoltată social, de la om la om. Acesta este modernismul despre care domnul Boc face vorbire. Fiecare se ajută pe sine şi, dacă îl cuprinde mila, să mai ajute şi pe cel aflat în nevoie... dar să nu îndrăznească să ceară cineva ceva de la stat.

17. „Ori de câte ori este posibil, oamenii trebuie lăsaţi să se autoguverneze. În materie de guvernare, individul are prioritate în faţa comunităţii locale, iar comunitatea locală în faţa statului. Cetăţeanul trebuie lăsat, de stat şi de comunitate, să îşi asume, singur sau în asociere cu alţii, sarcinile pe care este în stare să le îndeplinească, să ia deciziile care să îi dea mai multă putere asupra vieţii sale. Tot astfel, statul trebuie să cedeze decizia către comunităţi, iar comunităţile mai mari către cele mai mici, pentru ca acestea să îşi decidă viitorul pe baza resurselor şi nevoilor locale. În acelaşi timp, subsidiaritatea cere statului şi comunităţilor să intervină de fiecare dată când constrângerile conjuncturale depăşesc posibilităţile comunităţilor mici sau ale cetăţeanului.”

Acest principiu este absolut genial şi excelent combătut cu recentul act de desfiinţare a spitalelor.
(va continua Moţiunea Boc, partea a doua)

Consumatorul în România este precum cobaiul care suportă orice

---

Acest lucru poate fi schimbat prin funcţionarea corectă a organismului numit Protecţia Consumatorului. Ce ar trebui să facă Protecţia Consumatorului pentru cetăţean? Ar trebui să apere cetăţeanul măcar în zona drepturilor lui fundamentale. Acestea sunt, conform legii, următoarele:

- dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea ori sale afecteze drepturile si interesele legitime;
- dreptul de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, astfel incit decizia pe care o adopta in legatura cu acestea sa corespunda cit mai bine nevoilor lor, precum si de a fi educati in calitatea lor de consumatori;
- dreptul de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de calitate;
- dreptul de a fi despagubiti pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor, folosind in acest scop mijloacele prevazute de lege;

Cred că este interesantă dezbaterea asupra unei propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Iniţiativa vizează grăbirea mersului justiţiei, un lucru justificat de faptul că cei protejaţi, respectiv consumatorii, nu-şi permit ani de zile de mers prin săli de tribunale şi judecătorii. Pe de altă parte, principiile de drept au totuşi o altă dimensiune în această privinţă. Iată de ce dezbaterea mi s-a părut interesantă, pentru că dezbate foarte viu interesul public.

Punctul 12 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei
Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al
României nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Iniţiatorii doresc să susţină textul? Nu.
Domnul vicepreşedinte Calotă. Microfonul 10.
Domnul Samuel Calotă – vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor senatori,
Referitor la propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992,
potrivit căreia soluţia instanţei obţinută la contestaţiile la procesele-verbale încheiate de comisarii
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor trebuie să devină definitivă şi irevocabilă,
facem următoarele precizări.
Potrivit Constituţiei, este reglementat la art. 129 modul în care se pot folosi căile de atac
împotriva unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor şi, mai mult decât atât, Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările
ulterioare, prevede că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a
fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate”.
Aş vrea să fac o precizare, şi anume că atunci când legiuitorul s-a gândit să modifice
anumite acte normative, potrivit cărora soluţiile date de prima instanţă să devină definitive şi
irevocabile, printre ele nu a cuprins-o şi pe aceasta din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 ca să
beneficieze de acelaşi regim.
Ca să nu vă reţin prea mult atenţia, Guvernul nu susţine această propunere legislativă.
Suntem de acord să se găsească modalităţi juridice de soluţionare mai rapidă a contestaţiilor în
instanţă, având în vedere faptul că pe consumatori îi prejudiciază tergiversarea proceselor în
instanţă.
Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu.
Domnul preşedinte Greblă.
Domnul Toni Greblă:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Iniţiatorii acestei propuneri legislative au fost preocupaţi de ideea scurtării termenelor până
la data în care o măsură stabilită printr-un proces-verbal de contravenţie de către Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor devine definitivă şi irevocabilă, în acest caz optând
pentru soluţia ca plângerea împotriva procesului-verbal de stabilire a contravenţiei să rămână
definitivă la judecătorie, nemaifiind nevoie de calea de atac a recursului.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil această propunere legislativă, dar cu numeroase
observaţii şi propuneri. Guvernul a trimis un punct de vedere negativ. Comisia economică, industrii
şi servicii, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, Comisia pentru cercetarea
abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii au transmis avize negative.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a adoptat, cu majoritate de
voturi, un raport de admitere, fără amendamente. Legea face parte din categoria celor ordinare, iar
Senatul este prima Cameră sesizată.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Intervenţii?
Domnul senator Frunda, urmat de domnul senator Urban. Microfonul 2.
Domnul Frunda György:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Vorbesc în dublă calitate: de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi
minorităţi şi ca jurist, ca avocat.
Cred că adoptarea unei asemenea propuneri legislative ar fi un atentat grav la bunul mers al
justiţiei, la Constituţia României şi la numeroase convenţii internaţionale.
Accesul liber la justiţie înseamnă nu numai posibilitatea de a ataca o hotărâre, un act
administrativ pe cale judiciară, ci şi a avea un drept efectiv la o cale de apel sau la o cale de recurs.
Ştim cu toţii că şi în state de drept mult mai bine fundamentate ca România, uneori,
judecătorii greşesc, din varii motive. Or, singurul remediu împotriva unei hotărâri judecătoreşti este
apelul sau recursul. Pe scurt, calea de atac.
A frustra, a lipsi un cetăţean de posibilitatea de a ataca o hotărâre a unei singure şi prime
instanţe este, după părerea mea, neconstituţional. Înseamnă ştirbirea dreptului cetăţeanului la un
parcurs juridic normal, care să aibă cel puţin două faze, dacă nu trei. De aceea, comisia noastră a
votat în unanimitate împotriva acestei propuneri legislative.
Argumentul, de altfel logic, de scurtare a termenelor în care instanţa se pronunţă şi de
apropiere a momentului hotărârii definitive de momentul introducerii acţiunii, în cazul de faţă a
contestaţiei, este o cerere justificată, este o problemă reală, dar aceasta nicicum nu se poate realiza
prin lipsirea căii de atac de către contestator.
În sistemul juridic românesc se încearcă acum scurtarea termenelor de judecată, fie prin
aşa-numita „Mica reformă”, care are hibele ei, fie prin adoptarea noilor coduri de fond şi de
procedură, dar în niciun caz nu se poate accepta ideea renunţării la o cale de atac.
De aceea, noi susţinem ideea respingerii raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină,
imunităţi şi validări şi a respingerii acestei propuneri, care, cu toate bunele intenţii pe care le are,
aduce grave ştirbiri dreptului fundamental la o justiţie liberă, accesibilă tuturor şi în două faze
pentru toţi justiţiabilii. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul senator Urban, unul dintre iniţiatorii acestui text. Microfonul central.
Domnul Iulian Urban:
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Aş vrea să încerc să am o pledoarie cât mai convingătoare în ceea ce priveşte susţinerea
acestei propuneri legislative.
În primul şi în primul rând, exact ca în punctul de vedere al Guvernului, şi Comisia pentru
drepturile omului, culte şi minorităţi, domnul senator Frunda ne-a vorbit despre drepturile
cetăţeanului, care ar fi ştirbite în materia contravenţiilor aplicate de Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor persoanelor juridice; cetăţenii acestei ţări ar fi ştirbiţi în dreptul lor de a se
adresa justiţiei pe calea unui apel sau a unui recurs.
În primul şi în primul rând, niciodată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
nu poate să aplice sancţiuni decât persoanelor juridice. ANPC-ul nu are atribuţiuni în a sancţiona
persoanele fizice. Deci dreptul unui cetăţean de a se adresa justiţiei nu este încălcat.
În al doilea rând, sancţiunile aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor agenţilor economici vizează tocmai drepturile acestor cetăţeni. Este o realitate că
trăim într-o ţară dominată de companii puternice: bănci, firme de telefonie mobilă, furnizori de
internet. Aceştia, în mod frecvent, încalcă şi abuzează drepturile consumatorilor, consumatori care
nu au bani, nu au posibilitatea de a-şi lua un avocat foarte bun pentru a se lupta cu aceste entităţi
extrem de puternice. Şi, atunci, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vine şi aplică
sancţiuni. Printre acele sancţiuni apar şi dispoziţii prin care se dispune acelor companii să
remedieze situaţia sau să achite un prejudiciu persoanei, consumatorului care a suferit o daună în
urma unei practici neloiale, nelegale a companiei respective.
Or, tocmai la acest lucru se referă această propunere legislativă, pentru că în practică,
întrucât aceste companii, aceste bănci îşi permit, au bani, îşi pot angaja avocaţi, atacă în instanţa de
judecată orice amendă pe care o primesc. Chiar dacă au dreptate, chiar dacă nu au dreptate, ei ştiu
foarte bine că atacând-o în instanţă se suspendă atât obligaţia lor de a plăti amenda, dar şi obligaţia
de a-l despăgubi pe consumator.
Şi aceasta a devenit o practică, a devenit un abuz, iar vicepreşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să ne confirme faptul că, într-un raport pe care Domniile
Lor l-au dat publicităţii, nu mai puţin de 50% din amenzile pe care Domniile Lor le aplică şi care
sunt contestate în instanţă sunt respinse, pur şi simplu, pe aspecte de fond. Adică, pur şi simplu,
compania care a făcut contestaţia a făcut-o pentru că vrea să profite de acel răgaz pe care-l are între
momentul în care primeşte amenda şi momentul în care ar trebui s-o plătească, să despăgubească
consumatorul, ca să tragă de timp. De ce? Pentru că-şi permite acest lucru.
Şi, atunci, această iniţiativă legislativă ce vine să facă? Ceea ce s-a încercat şi prin Codul
rutier, acolo unde s-a spus că hotărârile în materia contravenţională în domeniul rutier sunt
definitive şi irevocabile în prima instanţă.
Stimaţi colegi,
În sistemul de drept românesc, încă de la 1864 până la zi, au fost stabilite cauze în care s-a
spus că, de exemplu, o anumită hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu recurs, fără să
aibă calea de atac a apelului. Deci iată că legiuitorii, înaintea noastră, au spus că sunt sisteme de
atac în care trebuie să se limiteze dreptul justiţiabilului de a formula doar un recurs. Însă, în
momentul de faţă, din păcate – şi asta este realitatea –, trebuie să facem ceva pentru a stopa acest
abuz al acestor companii.
Să ştiţi că în momentul de faţă este vorba de o problemă de atitudine. Băncile, marile
companii din această ţară nu respectă legile, nu dau doi bani pe amenzile pe care le primesc de la
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pentru că ştiu că se pot duce în instanţă, ştiu
că acolo, odată ce au depus o acţiune, au posibilitatea să facă şi apel, au posibilitatea să facă şi
recurs şi, până nu se epuizează toate căile de atac, nu plătesc un leu despăgubire consumatorului român.
Este opţiunea noastră dacă dăm un semnal şi dacă dăm această posibilitate Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a veni şi de a reuşi să înlăture o nedreptate, pentru că
aceste companii au bani, au timp să se judece cu consumatorii din România, astfel încât îşi pot
organiza foarte bine apărarea în cadrul procesului de fond de la judecătorie, îşi pot trimite acolo cei
mai buni avocaţi, pot veni acolo cu cele mai bune probe, cu cele mai bune dovezi, însă noi, în
momentul de faţă, trebuie să apărăm dreptul consumatorului, care primeşte o mână de ajutor
indirectă de la protecţia consumatorilor din România.
Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu.
Un drept la replică, domnul senator Frunda, urmat de domnul senator Ţuţuianu şi de domnul
senator Daea. (Domnul senator Frunda se îndreaptă spre microfonul central pentru a lua cuvântul.)
Duelurile serioase se duc de la microfonul central.
Vă rog, domnule senator.
Domnul Frunda György:
Mulţumesc.
Vin la microfonul central pentru egalitate de tratament. Spuneam eu că şi în sala de judecată
procurorul şi avocatul ar trebui să stea la acelaşi nivel, nu procurorul într-un loc şi avocatul mai jos,
pentru a sugera puterea cuiva.
Doamnelor şi domnilor senatori,
M-a incitat discursul distinsului senator Urban pe această temă şi simt nevoia să fac nişte
clarificări.
M-a şi surprins poziţia Domniei Sale, pentru că, prin pledoaria Domniei Sale, domnul
senator creează un nou antagonism: între consumator, care are de suportat în viaţă, uneori, politica
fiscală a unor mari puteri – bănci, societăţi mari, şi aceste persoane juridice.
Pe logica Domniei Sale, diferenţa de putere dintre cetăţean şi societate ar trebui echilibrată
printr-o decizie care să fie adusă de o singură instanţă, de instanţa de fond.
În legislaţia românească, din 1864, de când Codul civil belgian a fost tradus în fix 28 de zile
şi adoptat de Parlamentul de atunci – ca să fie foarte clar –, cu unele modificări, de atunci şi până
astăzi, niciodată, dar niciodată, nu a existat…
Ba da, greşesc, în anii ’50 a existat o perioadă când se decidea la un singur nivel, dar cu
asesori populari.
Cu această singură excepţie, în justiţia din România nu s-a adus niciodată o hotărâre definitivă şi irevocabilă la un singur nivel de judecată.
Hotărârile au fost întotdeauna supuse apelului şi recursului, supuse sau numai apelului, sau
numai recursului. Dar tot timpul am avut posibilitatea – şi trebuie să avem posibilitatea în
continuare – de recurare a hotărârii.
Cenzura hotărârii de fond este chintesenţa statului de drept. Un judecător poate greşi în
primă instanţă: poate să nu observe semnătura agentului constatator, lipsa datei întocmirii
procesului-verbal. V-am dat două motive de nulitate absolută, care nu pot fi aplicate.
Aveţi dreptate în ceea ce susţineţi cu persoanele juridice. Cel sancţionat este o persoană
juridică, dar nu pot face, ca legiuitor, diferenţă între drepturile şi obligaţiile procedurale de atac în
justiţie: între drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice, pe de o parte, şi cele ale persoanelor
fizice, pe de altă parte. Reglementarea procedurală trebuie să fie identică.
De aceea, luând în considerare scopul dumneavoastră nobil, cred că legislaţia nu aici ar
trebui modificată, am greşi dacă am modifica-o aici. Dar ar trebui să modificăm, doamnelor şi
domnilor colegi, legislaţia, în sensul de a introduce daune-interese, domnule coleg, în favoarea
consumatorului care a avut de suferit un prejudiciu, pentru fiecare zi de plată. Dacă introduc acest
mecanism, atunci persoana juridică, cel care are putere, care poate să-şi angajeze un avocat bun, se
va gândi să prevină acest lucru, pentru că va plăti pentru fiecare zi; şi pot să folosesc, să gândesc
instrumente mult mai eficiente, pragmatice, pentru a preveni abuzurile celor care au putere mare.
De aceea, îmi menţin ideea de a respinge raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină,
imunităţi şi validări şi de a gândi la un mecanism de sancţionare de către Autoritate a persoanelor
juridice care încalcă drepturile consumatorilor. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul senator Ţuţuianu, microfonul central.
Domnul Adrian Ţuţuianu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Aş vrea mai întâi să lămurim care este situaţia sau cum se pune problema. Avem o constatare
făcută de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Aceasta întocmeşte un proces-verbal,
aplică o sancţiune, iar împotriva procesului-verbal de sancţionare a contravenţiei, la momentul acesta,
legea permite plângere la judecătorie, iar împotriva soluţiei pronunţate de judecătorie se poate face
recurs la instanţa superioară, care este tribunalul, secţia de contencios administrativ.
Ce doreşte colegul nostru, domnul senator Urban? Domnia Sa vrea să suprime calea de atac
a recursului, în aşa fel încât hotărârea pronunţată de către judecătorie, într-un complet de un singur
judecător, să rămână definitivă şi irevocabilă.
După părerea mea, argumentele aduse aici de domnul senator György Frunda sunt valabile,
pentru că observ o tendinţă şi din partea unor parlamentari, dar şi din partea actualei puteri de a
suprima calea de atac a recursului în materie contravenţională.
Am să vă dau doar două exemple.
Recent, prin aşa-zisa Lege a Micii reforme în justiţie, Guvernul a venit şi a mai suprimat
calea de atac a recursului în materia contravenţiilor la circulaţia pe drumurile publice şi în materia
contravenţiilor la fapte care privesc ordinea publică.
După părerea mea, o asemenea manieră de a rezolva problema contravenţiilor vine în
contradicţie cu însăşi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un recurs
efectiv – art. 6.
Al doilea lucru care trebuie spus: nu am rezolvat în acest fel problemele. De ce există calea
de atac a recursului? Pentru că totdeauna s-a considerat că trei judecători, de exemplu, pot gândi
mai profund asupra unui litigiu pe care-l au în faţă decât un singur judecător. Calea de atac a
recursului este un remediu procedural pentru o hotărâre care la fond poate fi greşită.
Pe chestiunea abuzurilor pe care le fac marile companii multinaţionale sunt de acord însă cu
domnul senator Urban, că există o disproporţie de putere, dacă vreţi, economică între comerciant şi
consumator, care, de regulă, este o persoană fizică. Aproape totdeauna este o persoană fizică.
Chestiunea aceasta însă trebuie s-o rezolvăm prin alte mijloace – daune-interese, cum s-a
spus aici, completarea legii privind clauzele abuzive din contracte –, în aşa fel încât aceste litigii,
deosebit de complexe, să-şi aibă o soluţionare justă şi să ţină cont şi de interesele consumatorului,
dar şi de interesele celor care au calitatea de comerciant, în sensul legii comerciale.
Pentru toate aceste motive, cred că această iniţiativă legislativă, deşi are la bază, să spunem,
raţiuni corecte, nu soluţionează problema, ci nu face decât să încalce drepturi şi libertăţi
fundamentale. Pentru toate acestea, vă spun că voi vota împotriva raportului de admitere şi
împotriva propunerii legislative.
Vă mulţumesc mult de tot.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul senator Greblă, microfonul central.
Domnul Toni Greblă:
Colegii noştri au fost preocupaţi de o problemă reală – citez din expunerea de motive –,
„pentru a evita tergiversarea cu rea-credinţă a soluţionării dosarelor în această speţă”.
Într-adevăr, procesele durează foarte mult timp în România. Calea pentru a evita
tergiversarea, pentru a scurta durata soluţionării proceselor, după opinia mea, nu este aceea a
eliminării recursului, a eliminării unei căi de atac, ci a modificării legii.
S-au făcut ceva paşi prin Legea Micii reforme, în aşa fel încât procesele să fie soluţionate la
timp. Eventual, judecătorii să dea dovadă de mai mult curaj în acordarea despăgubirilor şi a
daunelor-interese, în a sancţiona cu daune cominatorii orice fel de întârziere în executarea
obligaţiilor stabilite de către agentul constatator sau prin hotărâre judecătorească şi, din acest punct
de vedere, ar exista posibilităţi pentru ca durata proceselor să fie mai mică.
A elimina posibilitatea utilizării căilor de atac numai din acest motiv mi se pare că este
periculos din punct de vedere al sistemului judiciar. Asta, pe de o parte.
Pe de altă parte, nu cred că s-ar rezolva mare lucru din problematica reală de care au fost
preocupaţi colegii noştri, pentru că, de regulă, tergiversarea soluţionării cauzelor are loc la instanţa
de fond. La instanţa de fond procesele durează un an, doi, trei. În faza de recurs, procesele au o
durată mult mai scurtă: unu, două, maximum trei termene, astfel încât nici din acest punct de vedere
eficienţa dorită de colegii noştri nu s-ar rezolva în acest fel.
Este motivul pentru care şi eu, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări, am votat împotriva acestei soluţii găsite de colegii mei, dar, în calitate de preşedinte, am
fost obligat să vă supun atenţiei raportul comisiei, adoptat cu majoritate de voturi.
Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu.
Domnule preşedinte Daea, microfonul 4.
Domnul Petre Daea:
Domnule preşedinte al Senatului,
Doamnelor şi domnilor senatori,
Şi de la acest microfon, nu numai de la cel central, se tranşează dispute şi sunt contradicţii.
De data aceasta eu am o problemă cu propria-mi conştiinţă.
Să votez eu, senatorul Daea, pentru un act normativ semnat de colegul Urban, pe care îl
preţuiesc? (Rumoare în sală) Să mă folosesc eu de pledoaria dumnealui pentru a trezi în conştiinţa
mea modalitatea de vot? Şi, atunci, mă trimit singur la situaţii pe care le-am văzut şi pe care încerc
să le prelucrez. Alaltăieri, colegul Urban făcea o pledoarie care nu mi-a dat posibilitatea să o
apreciez.
Nu vreau să revin, pentru că îl preţuiesc mult. Nu de puţine ori a făcut corp comun cu altă
gândire decât a Guvernului, iar cel ce vă vorbeşte l-a susţinut şi-l va susţine.
Mă folosesc de acest prilej ca uitarea să nu se aşeze pe paginile de dezbatere ale Senatului
României, pentru că luni a greşit. A greşit şi este vicepreşedinte al comisiei, iar un vicepreşedinte
nu poate să greşească, mai ales că este în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări; este un valoros jurist şi un bun avocat şi un bun coleg şi un apreciat senator.
În consecinţă, mă aflu în această dilemă a conştiinţei mele. Cred că până ajungem acolo
unde se va da votul mă voi decide, cu rugămintea ca şi domnul Urban să reflecteze.
Vă mulţumesc, stimate coleg. (Aplauze)
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Misterioase sunt căile Domnului!
Am epuizat aici seria intervenţiilor cu privire la această iniţiativă legislativă. Avem în faţa
noastră un raport al comisiei şi propunerea legislativă. Propunerea legislativă are caracter de lege
ordinară, iar Senatul României este prima Cameră sesizată.
Raportul este de admitere. Vă rog să votaţi.
Cu 7 voturi pentru, 54 de voturi împotrivă şi 23 de abţineri, propunerea legislativă a fost respinsă.

Doamnă Udrea, trebuie să vă dau o replică, că nu mă pot abţine

---

Publicaţi pe blog următorul articol "USL se teme de votul bucureştenilor la referendumul pe legea capitalei".

Stimată doamnă,
Sunteţi un om politic care nu numai că are o pregătire în drept, dar şi activează într-o firmă de avocatură de succes. Dumneavoastră nu vă temeţi de acele întrebări? Haideţi să vă facă o analiză pe textul legii, eu, un inginer cu pantalonii rupţi în fund, ca să vedeţi pe unde apare eroarea în ecuaţia acestui referendum. Eu nu am treabă cu USL-ul aşa că pot fi "fără frică", doar cu ceva raţiune.

LEGE nr.3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

Această lege spune aşa, şi citez.

Art. 2. - (1) Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român (...)

Art. 13. - (1) Problemele de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local.

(2) Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei sau oraşului ori numai în unele dintre acestea. În cazul referendumului la nivel judeţean, acesta se poate desfăşura în toate comunele şi oraşele din judeţ ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate.

(3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie.

Art. 14. - (1) Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean.

(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective.

Art.2 nu vorbeşte despre referendumul local, este adevărat, dar stabileşte ce reprezintă un referendum. În legătură cu prevederile constituţionale privitoare la referendum şi cu art.1 al legii, referendumul este o exprimare suverană a voinţei. Iată acest lucru se stabileşte că face un referendum, anume la EXPRIMARE A VOINŢEI SUVERANE.

Art. 14 explică procedura de iniţiere a referendumului, anume se spune că referendumul se iniţiază LA PROPUNEREA PRIMARULUI, după caz, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean. Este, evident, o simetrie cu propunerea referendumului naţional de către preşedinte.

Şi acum, pe baza acestor observaţii, să analizăm un pic întrebările referendumului.

- “Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?”
- "Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie?”
- “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?”
- “Sunteţi mulţumiţi de curăţenia în Capitală?”
- “Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?”
- “Sunteţi de acord cu cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?”
- “Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB?”.

Ce spuneţi dumneavoastră despre aceste întrebări?
Îl auzeam astăzi pe foarte-cunoscătorul preşedinte al PSD cum spunea că întrebarea pentru referendum trebuia să fie: „Doriţi desfiinţarea sectoarelor?”. A dat încă o dată dovada faptului că nu ştie despre ce vorbeşte. O asemenea întrebare, simplistă ce-i drept, nu-şi avea locul, pentru că nicăieri în Legea Capitalei nu se face referire la desfiinţarea sectoarelor. Două dintre întrebări fac referire la sectoare („Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie”; „Vă doriţi o Capitală cu 6 sectaore şi şapte administraţii?”) din care reiese cum nu se poate mai clar că PDL Bucureşti nu doreşte desfiinţarea sectoarelor. (http://www.elenaudrea.ro/usl-se-teme-de-votul-bucurestenilor-la-referendumul-pe-legea-capitalei.html)

Haideţi să vă spun eu câte ceva despre întrebări, aşa cum le văd eu... Am să vă spun de ce mă îndoiesc că aceste întrebări sunt măcar legale. Referendumul este un mod de exprimare a VOINŢEI.

Ce fel de voinţă politică (adică legat de probleme ce privesc guvernarea societăţii, că asta înseamnă atributul de "politic") civică reprezintă:
1. “Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?”
2. “Sunteţi mulţumiţi de curăţenia în Capitală?”

De ce nu aţi întrebat "Sunteţi mulţumiţi de prestaţia partidelor politice?". Poate că lumea spunea că NU şi partidele trebuiau desfiinţate. Un referendum nu este un sondaj de opinie în care să întrebi pe cineva dacă este mulţumit. Un referendum este, fără excepţie, un mod de exprimare a voinţei politice. Numai voinţa este un mod de exprimare a suveranităţii. Ce legătură au aceste întrebări de doi lei venite cu un referendum?

Următoarele întrebări sunt relative la exact acelaşi, dar acelaşi, subiect în 5 variante:
1. ”Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie?”
2. “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?”
3. “Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?”
4. “Sunteţi de acord cu cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?”
5. “Sunteti de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB?”.

Este exact "mutarea" de manipulare publică a referendumului cu reducerea sistemului parlamentar la o cameră, şi, implicit, al numărului parlamentarilor la 300. Cei care au stabilit aceste întrebări doresc să convingă pe cei care votează cât de păgubos este sistemul actual cu 7 administraţii la un singur oraş. Nici una din întrebări nu se referă la o întrebare clară prin care se desfiinţează sectoarele, dispar primarii de sector şi consiliile primăriilor de sector, rezultatul fiind rămânerea doar a primăria capitalei, asta este adevărat... dar evident asta se urmăreşte până la urmă.

Întrebarea “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?” nici măcar nu ar trebui pusă pentru că exact aşa este în prezent… nu s-ar schimba nimic. Asupra ce ar trebui să se exprime bucureştenii? Întrebarea “Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?” se referă şi ea la ceva ce deja există, că doar de aia se dau PUZ-uri pe la Primăria Capitalei. Întrebarea “Sunteţi de acord cu cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?” este absolut penibilă. (Păi ce credeţi că ar putea răspunde, "Nuuuu, vrem să crească cheltuielile pe culmi nebănuite!". Asta este şi o bătaie de joc. De ce nu întrebarea, "vreţi să fie rău şi nu bine?") Întrebarea “Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB?”... doamnă Udrea, aţi fost consilier la primări... Bucureştiul ESTE CONDUS de primarul general şi CGMB, sectoarele au ceva atribuţiuni DELEGATE (descentralizate) de la Primăria Generală.

Pasul următor ar fi ca toate comunele care conţin mai multe sate să se comaseze şi satele să fie desfiinţate... Există un motiv pentru care Bucureştii au 6 sectoare şi acesta nu are nici o legătură cu cine iese primar.

Dar merg şi mai departe...

O a doua chestiune. Cine a propus bazaconiile astea pentru că, din câte înţeleg şi eu legea, CGMB propune întrebările la referendum numai la propunerea primarului. Cum spuneam, este o chestiune de reciprocitate la nivel local al prevederii la nivel naţional. Cum Parlamentul nu poate propune de capul lui un referendum ci doar poate stabili, prin lege, întrebarea la propunerea propusă de preşedinte, nici CGMB nu poate stabili întrebări dacă primarul nu propune subiectul unui anumit referendum. A propus domnului Oprescu aceste 7 probleme?

Legea 3/200 spune aşa:
Art. 14. – (1) Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean.

Au propus domnii primari de sectoare ca să hotărască consiliile sectoarelor sau domnul primar general Oprescu ca să aleagă întrebările CGMB...? A cerut domnul Oprescu să se verifice, prin referendum, mulţumirea faţă de curăţenia în Capitală? Personal cred că nu.

Legea mai reprezintă ceva în ţara asta?, nu de alta, dar noi românii am început să atingem culmile absurdului, chiar statul organizează propria anarhie?

Doamnă Udrea, cu tot respectul, dar nu mai sunteţi deloc politicianul pe care l-am susţinut la alegerile din 2008. V-aţi transformat exact în ceea ce speram să combateţi. Îmi pare foarte rău.

(sursa: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=313&leg=2008)

Mulţumesc PDL pentru promptitudine.

---

Am tot cerut diferiţilor membrii PDL textul moţiunilor. Iată că am fost ascultat şi am primit următoarele texte.

România Dreaptă, România Puternică - lider dl. Emil Boc

O Românie Dreaptă, o Românie Europeană - lider dl. Vasile Blaga

Privind Spre Viitor - Lider dl. Theodor Paleologu

Vă propun să discutăm aceste moţiuni. În acest moment, în care nu le-am citit, recunosc că favoritul meu este domnul Theodor Paleologu, dar ştiţi cum se spune, Urma Scapă Turma! Vom vedea.

(sursa: http://www.ziarulring.ro/stiri/26424/blaga-paleologu-si-boc-se-lupta-pentru-sefia-pdl)

Întoarcerea la sistemul feudal

---

Sistemul feudal este unul natural şi, în consecinţă, este normal ca el să existe ca un punct de echilibru stabil în dezvoltarea societăţii omeneşti.

Sigur, reflexul este să vedem feudalismul ca pe o societate dominată de multe generaţii definite consangvin, proprietare de avuturi imobiliare exploatabile agricol şi industrial în jurul castelului sau al conacului familiei.

Nu este vorba însă de un feudalism de secol XV, este vorba de un nou timp de feudalism care înlocuieşte persoana nobiliară cu persoana înavuţită şi influentă. Dacă priviţi spre teritoriul României, veţi observa cu uşurinţă "baronii locali" şi pe cei care servesc baronilor locali pe salarii mari, apoi mâna de lucru ieftină... Se poate observa cu uşurinţă şi tendinţa spre economie naturală, închisă. marile averi se strâng, orice drum ar parcurge, numai în anumite buzunare. De îndată ce a început tăvălugul retrocedărilor, proprietatea pământului şi, în general, a proprietăţii de orice tip, a devenit o dominantă a vieţii sociale. Avem din ce în ce mai puţine spaţii publice, românii au împrejmuit cu gard cam orice se putea îngrădi. Mai mult, există o realitate a autorităţii paralele cu autoritatea statului democratic, care construieşte o piramidă de tip feudal.

Cum spuneam, feudalismul reprezintă o stare naturală pentru o societate. Cu alte cuvinte, dacă un sistem social este părăsit instituţional, el va involua natural spre originile sale, relaţiile de tip feudal suplinind zonele în care sistemul instituţional oficial nu produce efecte. Democraţia, prin faptul că raţiunea politică a guvernării statului nu mai reprezintă atuul unei singuri minţi sau a unui grup restrâns de elemente decizionale, oligarhia care concepe totul, ci valenţa auto-determinată a întregului popor, este un tip social foarte greu de implementat. Iată de ce, nu este surprinzător pentru mine când recunosc astăzi atitudini descrise cu mai bine de un secol şi jumătate în urmă.

Radu Mihai CRIŞAN, doctor în economie – specializarea Istoria gândirii economice, a scris o carte numită DRUMUL DOINEI, ARMA CUVÂNTULUI LA MIHAI EMINESCU.

Aş vrea să citez un pic din ea.

„E într-adevăr ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru şi a cărui raţiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin şi într-o singură noapte, erige teoria de om şi om teorie absolută de stat şi face din banul internaţional şi din posesiunea acestuia singura măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în viaţa statului. Nici [nu] e lesne de înţeles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi s-a apucat de plug înainte de abia [cu] cincizeci de ani, putea să se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, sau înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie”.

„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege” şi nu-l va înţelege niciodată. „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor cemi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!”
„Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”.

„Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (nici nu reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt compuse”.

Astfel, „teoria de om şi om, o teorie curat filantropică şi un rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte ţări – introducând întrun stat eminamente naţional un sistem de instituţii cosmopolite”.

Urmare aplicării ei vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”.

Urmare ei, „capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”…

„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”…

„Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”…

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”…

„Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.

Şi, întrucât, „se-înţelege [de la sine] că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori să spunem că, „partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale” – care, „păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”… În cadrul lor, „organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă.
Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie”. Singura deosebire între ele „este foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât [pe] o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa-numitele sale principii”.
„Cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi, un stat în stat, aşezat asupra instituţiilor şi a poporului avem puţine de adaos (de adăugat n.n.). Trăind din politică şi prin politică, şi neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putinţă de a-şi câştiga existenţa, el e capabil de-a falsifica totul: şi liste electorale, şi alegeri, şi forme parlamentare şi idei economice, şi ştiinţă, şi literatură. De aceea, nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui universalism incapabil şi ambiţios, îmbrăcând toate formele posibile: miniştri, financiari, întreprinzători de lucrări publice, deputaţi (parlamentari n.n.), administratori, membri la primărie, soldaţi, actori, totul în fine… Aluatul din care se frământă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire; aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întâmplătoare e România, şi care, repetând fraze cosmopolite din gazete străine, susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e întradevăr românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri, sunt cultură naţională sau civilizaţie adevărată”. „Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educaţie – interesele străinilor dar, şi numai aceste interese, sunt dezideratul «patrioticului guvern» (persoanelor aflate la cârma ţării n.n.)”… „Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeţurile de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei publice”. Şi-aceasta, în timp ce „patru din cinci părţi ale poporului nostru, nu iau parte la viaţa publică, ale cărei sarcini le poartă, însă, mai greu decât oricine altul”, iar „miile de funcţii administrative şi sutele de funcţii judecătoreşti, sunt puse în mişcare într-un singur scop, pentru a le stoarce voturile”.

„La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic”.

„Există două naţiuni deosebite (distincte n.n.) în această ţară: una stoarsă şi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de miljocitori (spoliatori n.n.) ”… „Averea se urcă (creşte n.n.) numai în oraşe şi, chiar şi aici, nu în populaţiunea română, ci în cea străină. Nu se intervertesc factorii ecuaţiunii sociale, ci devin cu totul alţii. Avem a calcula astăzi cu factori care, înainte, în vechea noastră organizaţie lipseau cu totul, avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, faţă cu românul care ameninţă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui”…„Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi - veneticii care-au obţinut cetăţenia română n.n. - de ieri-alaltăieri”, iar
autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe când înlăuntru n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă”.

„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă”… „Cârciumile sunt localuri de îndobitocire şi de prostituţie sufletească”… Mai mult, „a fost natural ca, în urma acestei extenuaţiuni de putere, multe rele endemice, şi altele de caracter endemic, să
se ivească şi să decimeze populaţiile. Astfel, rasa română scade şi străinii sporesc. Numărul infirmilor la recrutaţie a crescut an de an, ţara a fost bântuită de pelagră, de intoxicaţiune palustră, de anghină, vărsat, toate astea în urma influenţei pernicioase ce o exercită asupra sănătăţii mlaştinile, locuinţele insalubre şi neaerate, hrana neîndestulătoare şi munca excesivă”, „sărăcia şi urmările ei morale - adică asupra moralului precum şi asupra moralei n.n. -, decăderea vieţii de familie”…

„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, nare nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei”… „Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari”… „Clasa de mijloc a devenit un adevărat proletariat de postulanţi care primejduieşte existenţa ţării; şi în care guvernele străine, care au interese în Orient, vor găsi, totdeauna, un manipul gata de a se pune la dispoziţia lor”.
„Faţă c-o asemenea privelişte, în care virtutea se consideră, de unii, ca o nerozie, se taxează, de alţii, ca o crimă, în care inteligenţa şi ştiinţa, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţie se numeşte arta de-a parveni sau de-a trăi, fără compensaţie, din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal, de cumpănă, în care înclină a crede că, în asemenea vreme şi-n aşa generaţie, însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandaţie”… Astfel, „trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos”, „că fiecărui drept îi corespunde o datorie” şi că „secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”… „Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că «progresul» nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar”.
„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia”, căci „demagogii neştiind nimic, neavând nimic, vor să se ridice deasupra tuturor şi să trăiască din obolul nemeritat al săracului. Ei se întemeiază pe nevoile – din nefericire veşnice – şi pe lesnea crezare a mulţimii; şi, fiindcă, în genere, sunt înzestraţi în loc de minte cu vicleşug numai, stăpânirea lor înseamnă domnia brutalităţii, a viciilor şi a uşurinţei”…„Meşteşugul absolutismului demagogic constă în regula(;) de a păstra aparenţele, dar de-a călca cuprinsul, de-a păzi litera, dar de-a ocoli spiritul Constituţiei”… „De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că statele scad şi mor prin demagogie, sau prin despotism”…„În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a pasiunilor măgulite şi linguşite de demagogi. Când ştie cineva că toată civilizaţia şi cultura omenească e neapărat (e, din păcate, n.n.) mărginită la cercurile acelea care au îndestul timp şi destulă neatârnare pentru a le învăţa şi pricepe, când ştie că nimicind capul unui învăţat ai nimicit învăţătura lui, care era poate rezultatul unei dezvoltări de sute de ani, când ştie apoi că nulitatea demagogică nu suferă nici un merit adevărat lângă sine şi că, ea şi cu semenii ei, voieşte a fi tot, atuncea vede lesne că radicalismul şi demagogia, sub scutul sufrajului universal şi al principiilor liberale – de care ştiu a se servi cu mare succes, mulţumită credulităţii maselor şi slăbiciunii sau sentimentalismului oamenilor luminaţi – demagogii conduc lumea la distrugerea civilizaţiunii, la haos”…
„Cum se-aseamănă demagogia pretutindenea! Pe când statele liberale (statele netotalitare n.n.) în care nu domneşte platitudinea uliţei se diversifică după geniul lor naţional, după instinctele înnăscute, ajungând, pe rând, unul la glorie militară, altul la înflorire în ştiinţe şi arte, un al treilea la dominaţiunea mărilor prin comerţ şi industrie; demagogia, stearpă ca idee, improductivă, lipsită de simţ istoric, ameninţă a aduce, până şi statele cele mai fericite prin inteligenţa şi iubirea de muncă a poporului lor, la o platitudine, la o vânătoare de posturi, o meschinărie personală care ascunde în sine decadenţa şi descompunerea”.

Dacă interesul domniilor voastre a fost trezit, şi sunt convins că este aşa, puteţi citi şi restul pe link-ul: DRUMUL DOINEI - ARMA CUVÂNTULUI LA MIHAI EMINESCU
După ce citiţi veţi avea şi dovada că România are tendinţa de a se întoarce spre statul feudal. Iată adevărata reformă a politicii actuale, anul 1800.

Se aprobă darea cu titlul gratuit

---

Cu titlul gratuit vreau şi eu. Se poate? Probabil că nu...

Domnii Verestóy Attila - senator UDMR, Edler András György - deputat UDMR, Pál Árpád - deputat UDMR, Seres Dénes - deputat UDMR vroiau şi ei ceva moca, rupt de la gura întregului popor pentru a fi la mâna Consiliului Local Gheorgheni (cu totul întâmplător cu un primar de etnie maghiară, dar nu de la UDMR, ci de la Partidul Civic Maghiar, Mezei János, aflat în război cu UDMR, prin vocea preşedintelui organizaţie orăşeneşti, Barti Tihamer, şi o majoritate a consiliului tot din cadrul etniei maghiare).

Reamintesc că PCM-ul, prin persoana lui Mezei János, a "câştigat" primăria municipiului Gheorgheni, şi nu candidatul propus de UDMR, Weil Gyula. PCM are astfel patru mari localităţi pe lista primăriilor "câştigate", alături de Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc si Topliţa.

Aparent UDMR ar trebui să fie liniştiţi, măcar "au câştigat" tot maghiarii. Ei bine, pe lângă autonomia ţinutului secuiesc, care, prin intermediul PCM, este în mâini sigura ca proiect... mai sunt şi niscaiva interese financiare. Ca de exemplu... propunerea legislativă privind darea în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului.

Ce vor domnii de la UDMR? Domniile lor vor, cu titlu gratuit, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Gheorgheni a lacurilor de acumulare "Pârâul Valea Oii" şi "Acumulare Piatra Roşie". De ce? Cum de ce? Lacurile trebuiesc decolmatate. După măsurătorile lui A. Năstase (nici o legătură cu actualul deputat) şi I. Pişotă din anul... vă ţineţi bine?... 1955, s-au stabilit anumite măsurături ale Lacului Roşu. Ei bine, se pare că lacul se colmatează. În 1967 domnul I. Bojoi a calculat 480 de mii de metri cubi de aluviuni.

Iată, tot românul este în criză până la gură, de îi intră foamea pe tubul digestiv, şi cineva este preocupat de colmatarea lacului lebedelor lui Pyotr Ilyich Tchaikovsky. De ce văd eu că brusc vor apărea nişte construcţii pe acolo pentru "băieţii deştepţi"?



Numai că, este tot o impresie de-a mea, una care nu se bazează decât pe intuiţia mea de român trecut prin furcile caudine ale intereselor "politice", lebedele vor fi de fapt nişte lebădoi vorbitori de limbă maghiară... a hattyúk tava, A Gyilkos-tó.

Dezvoltarea cercetării în România

---

Deşi sistemul imobiliar este departe de bogăţia anilor trecuţi, "furtul" de la stat în interes imobiliar încă se practică.

Noi acum am început să cam ştim pe unde se împleteşte politica cu tunul imobiliar, dar, pentru conformitate, voi nominaliza pe... Hărdău Mihail - senator PD-L, Rădulescu Şerban - senator PD-L, Buda Daniel - deputat PD-L, Călian Petru - deputat PD-L, Giurgiu Mircia - deputat PD-L, Gurzău Adrian - deputat PD-L, absolut întâmplător de la Partidul Democrat Liberal, adică cei care au iniţiat propunerea legislativă privind transmiterea unui teren din proprietatea Statului Român şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe-Ionescu - Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda în proprietatea Minicipiului Turda şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda, judeţul Cluj. Nu eu am pus "mini-cipiu", aşa era pe site.

(clic pentru a mări)

Art. 1 - Prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. 3 din legea 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole "Gheorghe Ionescu-Siseşti" şi a sistemul de cercetare-dezvotlare din domeniile agriculturii, siviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulteriaore, se aprobă transmiterea unui teren în suprafaţă de 27,12 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă ... bla bla bla... în proprietatea Municipiului Turda şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Turda, judeţul Cluj, în vederea dezvoltării infrastructurii de turism balnear.

No. Puşca şi cureaua lată, câţi bani făceam noi odată... Căci ei nu puteau face turism balnear decât prin terenul Academiei de Ştiinţe Agricole. Că lor, "academicienilor", ce le trebuie, oricum au buget zero la cercetare... Mai bine şi-i suicidăm prin eutanasiere, să nu se chinuie.

Relansarea turismul balnear nu este o idee foarte veche în România, abia dacă are câţiva ani. Ceea ce nu înţeleg eu este de ce în timp ce vechile staţiuni balneare ale României sunt în paragină, nimeni nu se preocupă de ele, deşi sunt un brand... dar, iată, se pun la cale unele noi. Mă gândesc că poate pentru că nu prea contează latura balneară, ci doar ca anumite firme să-şi primească bani. Nu ştiu, zic şi eu... că prea e incredibilă situaţia românească. Să mai adaug că se pare şi că zona este declarată rezervaţie naturală? Cine se împiedică de un astfel de amănunt?

Puşca şi cureaua lată, ce păduri aveam o dată, de la stat iei cât vrei, cu ortacii mei.

Şi văd cum o să răsune rezervaţia în regim balneo...

Hai noroc, băi românule, parlamentarii veghează pentru tine, poţi să bei liniştit că tot românul doarme sub masă.

Ameţeli cu iz electoral

---

Pe vremuri se spunea că toţi parlamentarii au fost induşi în eroare de faptul că premierul Tăriceanu declama creşterea economică şi, numai aşa, a existat un vot unanim, ca la Marea Adunare Naţională, pentru creşterea salariilor profesorilor "cu 50%". De fapt acest tip de afirmaţii nu fac altceva decât a edulcora realitatea cumplită... politicienilor nu le pasă decât de câştigul personal obţinut la alegeri.

O acţiune de captare a alegătorilor este şi propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Acest proiect legislativ doreşte ca banii luaţi de domnul Boc, cei 25%, să fie transferaţi ca valoare în obligaţiuni de stat şi, prin aceste obligaţiuni, bugetarii să fie despăgubiţi. Legea este făcută astfel încât să acopere perioada alegerilor locale, prezidenţiale şi parlamentar-europene. Mai exact:

La articolul 1, după alin. (2), se introduc trei aliniate noi, alin. (3)-(5), cu următorul cuprins:
"(3) Sumele rezultate prin reducerea cu 25% potrivit alin. (1), utilizate pentru refinanţarea datoriei publice şi finanţarea deficitului bugetului de stat începând cu data de 1 iulie 2010, fac obiectul unei emisiuni de obligaţiuni de stat, cu maturitate de 3 ani şi cu o rată a dobânzii anuale egală cu rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară şi stabilită de către BNR pentru anul precedent emisiunii de obligaţiuni. Şi aşa mai departe...

Cine sunt iniţiatorii? Andronescu Ecaterina - senator PSD; Ana Gheorghe - deputat PSD; Bănicioiu Nicolae - deputat PSD; Bejinariu Eugen - deputat PSD; Dumitrache Ileana Cristina - deputat PSD; Duşa Mircea - deputat PSD; Frunzulică Doru-Claudian - deputat PSD; Gliga Vasile Ghiorghe - deputat PSD; Grama Horia - deputat PSD; Gust Băloşin Florentin - deputat PSD; Iordache Florin - deputat PSD; Luca Ciprian-Florin - deputat PSD; Moldovan Emil Radu - deputat PSD; Nassar Rodica - deputat PSD; Negoiţă Robert Sorin - deputat PSD; Nica Nicolae-Ciprian - deputat PSD; Pop Georgian - deputat PSD; Popeangă Vasile - deputat PSD; Roman Ioan Sorin - deputat PSD; Socaciu Victor - deputat PSD; Stragea Sorin Constantin - deputat PSD; Surupăceanu Mugurel - deputat PSD; Tîlvăr Angel - deputat PSD; Vasile Aurelia - deputat PSD; Vlase Petru Gabriel - deputat PSD; Voicu Mădălin-Ştefan - deputat PSD; Zgonea Valeriu Ştefan - deputat PSD.

Bănuiesc că nimeni nu crede, cel puţin nu în mod real, că recesiunea s-a încheiat acum trei zile şi, de acum încolo, o să fie numai lapte şi miere. Sigur, întrebarea este banală... de unde bani, monşer? Soluţia este excelentă, admirabilă putem spune... dar de unde bani? Pe ce te bazezi? Va începe România să fie de azi încolo atât de productivă încât deficitul bugetar să ajungă pe excedent astfel încât, după răscumpărarea acestor obligaţiuni de stat să rămână echilibrat, "pe zero"? Desigur că nu. Şi atunci? Atunci statul se va împrumuta ca să plătească aceste obligaţiuni, în măsura în care legea se va aplica (căci mă îndoiesc că se va aplica).

Pot eu să cred că deputaţii de mai sus au depus această iniţiativă legislativă într-un mod serios? Ei bine... nu cred. Eu cred că această iniţiativă este un bluf care doreşte să arate că PDL-ul nu vrea să dea banii oamenilor şi PSD-ul vrea. Dar dacă PDL-ul este convins că nu vor mai avea premier după 2012? Dacă PDL-ul votează şi ei la un rând cu PSD-ul pentru că nu are ce pierde... PSD-ul şi/sau PNL-ul vor cădea singuri în groapa ce au săpat? Această iniţiativă legislativă nu spune nicăieri şi de unde se vor da banii începând cu după alegerile prezidenţiale. Va mai conta însă că nu sunt bani după ce USL va câştiga alegerile?

Va fi votată sau nu va fi votată... tot prost pică.

Pe de altă parte, această iniţiativă are şi o problemă de tip procedural, se referă la modificarea şi completarea Legii nr.118/2010. Or aici este o problemă destul de importantă... Unele prevederi ale Legii nr.118/2010 nu mai au efecte, şi-au încetat aplicabilitatea.
Legea nr.118/2010 Art. 16
(1) Prevederile art. 1—3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum si cele ale art. 9—14 se aplica pana la 31 decembrie 2010.

Cum art. 1 şi-a încetat prevederea, introducerea a două noi aliniate la acest articol este inutilă, pentru că şi ele vor fi inaplicabile după 1 ianuarie 2011. Sigur, asta se poate repara, dar, totodată, indică şi "seriozitatea doamnelor şi domnilor politicieni" în a trata aceste iniţiative legislative.

Cum poţi transforma un drept în obligaţie...

---

Ce spuneţi despre o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali cu modificările şi completările ulterioare care schimbă alin. 4, art. 4 din lege, care sună aşa:
(4) Participarea cetăţenilor la alegeri se face pe baza liberului consimţământ al acestora. Nimeni nu are dreptul de a exercita presiuni asupra unui alegător pentru a-l determina pe acesta să participe sau să nu participe la alegeri.
şi doreşte să sune cam aşa:
Participarea cetăţenilor la alegeri este obligatorie. neparticiparea la vot reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu o sumă cuprinsă între 1000 şi 1500 de lei.

Liberul consimţământ se schimbă în obligaţie. Poate că ar trebui introdus, pe lângă obligaţie, şi cu cine anume trebuie votat, să ştim o chestie.

Cine sunt cei care nu cunosc prea bine constituţia? Tămagă Constantin - senator PSD; Valeca Şerban - senator PSD; Burnei Ion - deputat PSD; Drăghici Mircea-Gheorghe - deputat PSD; Georgescu Filip - deputat PSD; Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - deputat PSD; Vasilică Radu Costin - deputat PSD. Bravo domnilor, halal!

Ce spune constituţia?

ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
(1) Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.

Păi în constituţie se vorbeşte despre drept şi nu despre obligaţie. Mai mult, este un drept public... publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitate pertinent (dreptul public este atunci când el este în slujba imperiului roman, privat atunci când serveşte interesele individului în parte).

Şi acum să cităm un pic despre dreptul subiectiv...

Dreptul subiectiv reprezintă facultatea (posibilitatea) recunoscută unei persoane de a pretinde să i se dea, să i se facă sau să nu i se facă ceva. Acest drept îl au toţi cetăţenii unui stat şi este garantat la nevoie de forţa publică. Dreptul subiectiv are o serie de trăsături:
• drepturile subiective sunt prerogativele recunoscute unei persoane fizice sau juridice;
• conţinutul acestor prerogative constă în a pretinde ceva de la altcineva;
• drepturile subiective sunt strâns legate de persoana omului (de titularul lor);
• fiind legate de titularul lor, drepturile subiective sunt întotdeauna prerogative concrete;
• drepturile subiective pot avea natură juridică diferită în raport de ramura de drept ale cărei norme le reglementează;
• în privinţa conţinutului lor, drepturile subiective sunt limitate totuşi de lege şi de bunele moravuri, în sensul că ele există şi pot fi exercitate numai în măsura limitelor date de acestea.
(Băran, N., Introducere în drept)

Dreptul obiectiv (norma agendi) exprimă voinţa şi interesele societăţii sau ale unor grupuri sau categorii sociale, interese fixate şi obiectivate în norme juridice sub formă de legi sau alte acte apărate de puterea publică. Deci, când avem în vedere ansamblul normelor juridice, indiferent de forma pe care au îmbrăcat-o de-a lungul timpului (legi, obiceiuri, acte), avem în vedere dreptul obiectiv. Dacă vorbim însă de drepturile unei persoane (fie o persoană fizică, fie o persoană juridică), cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei, terenului, asupra firmei comerciale, dreptul la vot, dreptul la salariu etc., atunci vorbim de dreptul subiectiv (facultas agendi) pe care persoana fizică îl foloseşte şi îl exercită.
(Lect. univ. dr. CARMEN LAZAR, TEORIA GENERALA A DREPTULUI)

Domnul profesor I. Deleanu defineşte astfel "dreptul subiectiv": prerogativa conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate - şi uneori chiar trebuie - sa desfăşoare o anumită conduită şi să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sancţiunea prevazuta de lege, în scopul valorificării unui interes personal, discret, născut şi actual, legitim şi juridic protejat, în acord cu interesul general şi cu normele de convieţuire socială.

Cu alte cuvinte, Constituţia poate specifica că votul este obligatoriu în capitolul dedicat îndatoririlor fundamentale. Dar, dacă constituţia nu specifică în mod expre această obligaţie de a vota, dreptul la vot nu poate fi transformat, prin lege, în obligaţie.

Ruşinică, domnilor parlamentari... ruşinică.

Revin pe 10 aprilie...

---

... cu forţe împrospătate. Revin mai acid decât în mod normal şi mai disperat de lipsa de reacţie a omului politic. Oricât am încercat, nu pot să stau deoparte şi nici nu vreau să fiu acuzat de cei ce vor veni că nu am făcut nimic pentru a combate dictatura politică a acestei perioade şi a le salva viitorul.

(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Victory_Arch)

Din mormânt chiar de ar fi, dar sabia democraţiei va obţine victoria!