Moţiunea Boc, partea a treia

---

(continuare Moţiunea Boc, partea a doua)
33. „Structurile de conducere la nivel naţional şi la nivel local şi liderii trebuie să îşi asume
responsabilitatea faţă de electorat şi faţă de baza partidului, indiferent dacă acesta se află la
guvernare sau în opoziţie. Orice alegere într-o structură de conducere are semnificaţia unui dublu contract politic: unul încheiat cu cei care votează partidul şi altul încheiat cu membrii partidului.”

Domnule Boc, vorbiţi limba mea. Exact aşa este calea unei funcţionari democratice a societăţii. Interesant este să vă gândiţi cum poate exista sancţiunea inversă. Există o asumare a responsabilităţii dar şi electoratul şi baza partidului trebuie să poată să sancţioneze pe cel care îşi asumă responsabilitatea în cazul în care acesta eşuează. Cum anume vedeţi asta?

Ei bine domnu Boc adaugă şi nişte măsuri care induc responsabilitatea în următoarele etape:

„• Preşedintele partidului îşi asumă prin moţiunea prezentată la Convenţia Naţională valorile şi
principiile fundamentale ale doctrinei populare, precum şi obiectivele strategice care decurg
din acestea;
• odată cu asumarea obiectivelor strategice ale partidului, Preşedintele partidului prezintă un
plan de acţiune şi termene concrete de punere în aplicare a politicii partidului, cu indicatori
concreţi de performanţă;
• planul de acţiune şi termenele de îndeplinire a obiectivelor stabilite prin politica partidului
vor constitui obiectul unui audit intern independent, ale cărui rezultate vor fi puse la
dispoziţia fiecărui membru şi simpatizant al partidului;
• înainte de orice proces de alegere a structurilor de conducere, rezultatele auditului intern
sunt prezentate în mod oficial participanţilor la Convenţia Naţională, pentru propria evaluare
a performanţelor politice ale conducerii;
• în cazul în care Preşedintele partidului candidează pentru realegerea în funcţie, acesta va
prezenta Convenţiei Naţionale un raport de activitate în care evaluează atingerea obiectivelor asumate în cursul mandatului încheiat;
• în interiorul unui ciclu electoral intern, forurile statutare de reprezentare a bazei de susţinere
la nivel local, teritorial şi central vor dispune de instrumentul instituţionalizat al votului de
încredere.”

Deci sancţiunea eventuală a tragerii la răspundere este instrumentul votului de încredere.

Ce este acest vot de încredere. Am mers la statut şi am căutat în tot statutul. Nu am găsit nicăieri instrumentul instituţionalizat al votului de încredere. Am găsit însă, la art. 83, lit. l, următorul enunţ: CNC are urmatoarele atributii: (l) angajeaza raspunderea politica a BPN, cu exceptia presedintelui partidului, adoptand in acest sens o motiune de neincredere, la propunerea a cel putin 1/3 din membrii

Păi cum aşa, cu excepţia preşedintelui partidului? Ei bine... chiar aşa?!?!

34. „Pluralismul este o condiţie a organizării democratice. Partidul Democrat Liberal recunoaşte
curentele doctrinare interne şi creează cadrul instituţional pentru dialogul dintre acestea. Numai pe acest temei este posibilă funcţionarea democratică a partidului la nivel local, judeţean şi naţional.
Ideile, proiectele şi programele propuse de membrii şi simpatizanţii partidului trebuie să fie
dezbătute, iar nu privite ca o ameninţare la adresa liderilor. Dezbaterea internă a acestor idei,
proiecte şi programe este izvorul forţei organizaţiei şi garanţia adoptării unor decizii corecte.
Trebuie să se facă distincţie între cadrul de dezbatere pentru fundamentarea deciziilor şi
mecanismele pentru adoptarea acestora. Principiul majorităţii guvernează mecanismele de
decizie, dar nu poate fi invocat pentru blocarea dezbaterilor. Acţiunea politică este eficientă
numai dacă este întemeiată pe analiza cât mai cuprinzătoare a situaţiei de fapt, pe evaluarea
soluţiilor posibile, pe mecanisme de corectare a erorilor.
Principiul majorităţii este legitim numai pentru adoptarea deciziilor. În orice caz, el nu poate
justifica tirania majorităţii.”

Parcă aş fi scris eu despre aceste probleme! Excelent! Numai că aici avem o problemă de substanţă, nu de nuanţă. Noi nu vorbim despre tirania unei majorităţi în cazul partidelor politice, deci şi al PDL, ci despre tirania unor soluţii impuse de la centru. Exprimarea majorităţii nu prea există într-un partid pentru că partidele evită exprimarea tuturor membrilor de partid. Chiar şi în exprimarea cea mai largă, într-o formă apropiată congreselor, reprezentanţii care participă la luarea, prin vot, a acestor decizii... sunt aleşi de către conducere, democraţia fiind astfel eludată.

Principial obiectivul este foarte frumos şi interesant, numai că pericolul astăzi este nu dictatura unei majorităţi, ci modul de constituire a acestei „majorităţi”. Atunci când majoritatea înseamnă de fapt decizia a mai mult de jumătate din cei prezenţi, adică cel mult 1% din membrii de partid (reprezentanţii teritoriului), dar, de regulă, se impune decizia a câtorva persoane, această majoritatea nu-şi exprimă dictatura, ci impotenţa.

35. Dar iată, moţiunea intuieşte problema de mai sus pentru că urmează...

„Înlocuirea agendei organizaţiei cu agenda privată a unei persoane sau a unui grup de interese este unul dintre cele mai periculoase fenomene în viaţa unui partid. Într-o societate democratică,
partidele sunt şi trebuie să rămână instrumente pentru realizarea interesului public. Pentru a preveni abandonarea interesului public şi înlocuirea agendei partidului cu agenda unor persoane sau a unor grupuri de interese clientelare, trebuie aplicate soluţii organizaţionale şi deontologice. Trebuie încurajată implicarea politică a patronatului, a managerilor şi a antreprenorilor, dar trebuie creat un cadru care să îi protejeze şi pe ei şi mişcarea democrat-liberală de efectele nefaste ale conflictului de interese.”

Aici este, poate, cel mai mare eşec al politicii. Implicarea politică a patronatului, managerilor şi a antreprenorilor este un fenomen evident. Multă lume se plânge că dacă nu se înscrie în partidul care guvernează şi face legea în teritoriu, dacă nu "cotizează" puternic la acel partid, afacerea are multe de pierdut până ce va fi, inevitabil, închisă. Mai implicate de atât aceste persoane nu pot fi. Un exemplu este recentul scandal al pietrişului.


(http://webtv.realitatea.net/actual/scandal-cu-camioane-la-constanta)

Problema nu este implicarea afacerilor în politică, problema este înlocuirea agendei organizaţiei cu agenda privată a unei persoane sau a unui grup de interese. Aici aş vrea să cunosc mai în amănunt viziunea domnului Boc. Cetăţenii nu se plâng de altceva decât că există un grup restrâns de persoane care beneficiază (şi material şi „politic”) de pe seama activităţii unui partid. Cum se trece de la partidul unei mâini de oameni la partidul sutelor de mii de oameni?

36. „REFORMA SISTEMULUI DE JUSTIŢIE
Au fost adoptate patru noi coduri: Codul Civil, Codul Penal, Codul de Procedură Civilă şi cel de Procedură Penală pentru a recâştiga credibilitatea sistemului judiciar, prin creşterea
transparenţei, simplificarea cadrului legislativ şi îmbunătăţirea gradului de accesibilitate. Aspectele pozitive ale acestor reforme sunt deja vizibile la nivelul rapoartelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare."

Aoleu! Aici avem problema mari şi grave. În primul rând o problemă de vocabular.

A adopta o lege înseamnă a o vota. Cele patru coduri nu au fost adoptate pentru că nu au fost votate. Ele au fost impuse prin angajarea răspunderii guvernului şi o maşină de vot s-a exprimat, nu pe legi, ci în cazul moţiunilor de cenzură provocate. Adoptarea codurile mi se pare deci, hai să spun aşa, o exagerare (şi eu sunt mândru de mine... sunt atât de elegant).

A doua problemă, se spune, cu subiect şi predicat, că motivul schimbărilor efectuate la cele patru coduri este... raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Cum poate fi acest lucru normal? La noi se schimbă legislaţia pentru a da bine într-un raport de ţară? Chiar aici am ajuns? Cred că recunoaşterea, cu ingenuitate, a acestui lucru este... de ruşine pentru un om politic.

37. Domnul Boc continuă cu aceleaşi „adoptări” în domeniile pensiilor, educaţiei, muncii, salarizării... adică tot cu „angajări de răspundere” implementate în sistemul instituţional românesc. Nu mai insist, cred că s-a înţeles.

38. „REFORMA DIALOGULUI SOCIAL
Guvernul a decis să promoveze Legea Dialogului Social prin asumarea răspunderii, în temeiul
art.114 din Constituţia României.
Legea Dialogului Social vine în completarea Codului Muncii şi reformează modul de organizare a sindicatelor, a patronatelor, a Consiliului Economic şi Social şi adaptează la nevoile actuale ale
României reglementările care vizează contractele colective de muncă şi soluţionarea conflictelor de muncă.”

Trec peste faptul că domnul Boc, profesorul de drept constituţional, foloseşte termenul de „asumare” în loc de „angajare”, cu asta ne-am obişnuit, dar abordarea acestui subiect de către cel care a dat dovadă de cea mai slabă exercitare a dialogului social, de eludarea necesităţii avizului CES, şi câte şi mai câte... cred că este deja în sfera cinismului.

39. „Legea responsabilităţii fiscal-bugetare 69/2010 reprezintă un moment de cotitură în finanţele publice şi stabileşte principiile, obiectivele, priorităţile multianuale ale politicii fiscal-bugetare.
Obiectivul central îl reprezintă reducerea graduală a deficitului bugetar până la 3% în anul 2012.
De asemenea, legea responsabilităţii fiscale introduce plafoane de cheltuieli, reduce numărul de
rectificări bugetare, elimină riscul deciziilor populiste în preajma campaniilor electorale şi
înfiinţează Consiliul Fiscal.
În cadrul reformelor promovate:
a. a fost redus numărul taxelor şi tarifelor parafiscale de la 491 în anul 2008, la 263 în prezent;
b. au fost simplificate şi unificate declaraţiile fiscale, începând cu anul 2011, alături de plata
online a acestora;
c. a fost eliminat impozitul minim începând cu octombrie 2010;
d. profitul reinvestit este neimpozitat;
e. a fost menţinută cota unică de impozitare de 16%;
f. fondurile publice au fost direcţionate cu prioritate pentru investiţii.”

Rezultatul tuturor eforturilor de reducere a deficitului bugetaru prin sistarea multor cheltuieli absurde şi reforma asistenţei sociale, sănătăţii, reducere pensii, salarii... dar ce nu s-a redus în România..., au fost zeci de miliarde în adaosul datorii publice, şi, plecând de la venituri în sumă de 67.004,7 milioane lei, şi cheltuieli în sumă de 78.867,9 milioane lei, cu un deficit de 11.863,2 milioane lei în 2008, la venituri în sumă de 80.802,1 milioane lei, cheltuieli în sumă de 108.481,9 milioane lei, cu un deficit de 27.679,8 milioane lei în 2011. Îmi scapă mie ceva? Se tot propagă ideea că anul 2008 a fost unul a risipei, dar anul 2011 aduce, repet, cu toate tăierile de cheltuieli bugetare, la o creştere cu 29 de miliarde de lei a cheltuielilor şi o creştere a deficitului de 16 miliarde de lei. Zic şi eu, ca omul prost... nu era mai eficient să trăim bine, ca în 2008, şi să facem ceva economie de 16 miliarde de lei? Astăzi trăim înzecit mai prost ca în 2008 şi deficitul este şi mult mai mare, dar şi cheltuielile au devenit mai mari cu o treime. Cum este posibil să tai în carne vie la cheltuieli („diminuarea numărului personalului din sistemul bugetar cu peste 142.000 de persoane, reorganizarea a peste 141 de instituţii şi agenţii guvernamentale, blocarea posturilor vacante şi ocuparea doar a 15% din cele vacantate ulterior urmăresc construcţia unui aparat guvernamental mai suplu, mai eficient şi mai înalt profesionalizat... şi multe altele”) şi să te trezeşti că, per global, cheltuielile s-au mărit cu o treime? Ceva nu se leagă aici.

40. „Începând cu actualul mandat, România se transformă într-o ţară creatoare de tehnologie. PDL îşi asumă viziunea conform căreia sistemul de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI) va oferi oamenilor de ştiinţă condiţiile pentru a obţine rezultate ştiinţifice şi tehnologice de nivel
internaţional.”

Aceasta este o afirmaţie a celui care a stabilit nici un ban pentru cercetare în 2009. Acum vorbeşte de 1% din PIB... Îmi pare rău, nu cred. Vrăjeală!, cum se spune în cartier.
(va continua Moţiunea Boc, partea a patra)