Moţiunea Boc, partea a patra

---

(continuare Moţiunea Boc, partea a treia)

41. „Rata sărăciei în România a înregistrat un procent tot mai scăzut în ultimii ani, însă rămâne
inacceptabil de mare faţă de standardele UE.”

Sincer nu am găsit nici o statistică care să demonstreze această afirmaţie. De ce nu se pun la dispoziţia românilor astfel de statistici care să demonstreze clar că românii trăiesc mai bine?

Sigur, nu spun că nu este adevărat... dar poate este fals adevărat. Trebuie să dezvolt un pic aici, şi am să încep cu un citat larg din Ordinul 60 din 2007 privind metodologia „Sistemul indicatorilor de incluziune socială” dat de Preşedintele Institutului Naţional de Statistică.

Rata sărăciei relative [1.1.] este un indicator al incidenţei sărăciei care reprezintă ponderea
în totalul populaţiei a persoanelor din gospodăriile care au un venit disponibil pe adult echivalent
(inclusiv sau exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii) mai mic decât nivelul pragului de sărăcie. În mod curent, acest indicator se determină pentru pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent. În studiile de incluziune socială, indicatorul este întâlnit uneori sub denumirea de “rata riscului de sărăcie”.
Rata sărăciei se calculează ca raport între numărul persoanelor sărace (ale căror venituri sunt
inferioare pragului stabilit) şi numărul total al populaţiei.
Rs = (Ns/N) x 100
unde:
Rs = rata sărăciei
Ns = numărul persoanelor sărace
N = numărul populaţiei
Formula de calcul este identică atât pentru rata calculată pe baza venitului disponibil inclusiv
consumul din resurse proprii [1.1.1.], cât şi în cazul utilizării venitului disponibil exclusiv consumul din resurse proprii [1.1.2.].

Indicatorul se utilizează frecvent în evaluarea sărăciei pentru că ilustrează simplu şi sintetic gradul de penetrare a acesteia în rândurile populaţiei. De asemenea, este util în caracterizarea dinamicii sărăciei şi în comparaţiile internaţionale. Nu este însă relevant în ceea ce priveşte reflectarea proporţiei şi gravităţii fenomenului, a modificărilor produse în nivelul general de bunăstare a populaţiei.
Principalele etape în estimarea indicatorului sunt următoarele:
• extinderea datelor din anchetă prin aplicarea coeficienţilor de extindere corespunzători;
• determinarea venitului disponibil pentru fiecare gospodărie în parte;
• ajustarea venitului disponibil cu indicele preţurilor de consum (IPC);
• determinarea venitului disponibil ce revine pe adult echivalent în fiecare gospodărie în
parte şi atribuirea valorii obţinute fiecărei persoane din cadrul gospodăriei respective;
• distribuirea (sortarea) tuturor persoanelor după mărimea venitului atribuit în cadrul
operaţiunii precedente, în mod crescător;
• stabilirea punctului median al distribuţiei persoanelor după mărimea venitului
disponibil pe adult echivalent atribuit;
• determinarea pragului de sărăcie prin aplicarea proporţiei de 60% asupra valorii
punctului median;
• identificarea (numărarea) persoanelor care au un venit sub nivelul pragului de sărăcie;
• calculul ratei sărăciei conform formulei de mai sus.

Nivelurile de agregare sub care se prezintă rata de sărăcie sunt:
- total populaţie
- sexul persoanelor (masculin; feminin)
- grupa de vârstă (0-15 ani; 16 ani şi peste; 16-64 ani; 0-64 ani; 16-24 ani; 25-49 ani; 50-64
ani; 65 ani şi peste)
- statutul ocupaţional al persoanei (salariat; lucrător pe cont propriu în activităţi neagricole;
lucrător pe cont propriu în activităţi agricole; şomer; pensionar; alt inactiv)
- tipul gospodăriei din care face parte persoana [gospodării fără copii dependenţi (1 persoană-total, masculin, feminin-; 1 persoană de sub 65 ani; 1 persoană de 65 ani şi peste; 2 adulţi de sub 65 ani; 2 adulţi, din care cel puţin 1 de sub 65 ani; alte gospodării), gospodării cu copii dependenţi ( monoparentale; 2 adulţi cu 1 copil; 2 adulţi cu 2 copii; 2 adulţi cu 3 şi mai mulţi copii; alte gospodării)]
- titlul de deţinere a locuinţei (proprietar sau tolerat; chiriaş)
- mediul de rezidenţă (urban; rural)
- regiunea de dezvoltare (Nord-Est; Sud-Est; Sud-Muntenia; Sud-Vest Oltenia; Vest; Nord-
Vest; Centru; Bucureşti-Ilfov).

Sursa datelor o constituie Ancheta Integrată în Gospodării (AIG) pentru perioada 1995–2000,
Ancheta Bugetelor de Familie (ABF) începând cu anul 2001 şi Ancheta asupra veniturilor şi
condiţiilor de viaţă (EU-SILC) după ce va fi inclusă în sistemul curent de cercetări statistice.


Pentru mai multe amănunte, puteţi consulta chiar dumneavoastră întreaga metodologie de calcul.

Ordinul 60 din 2007 privind metodologia „Sistemul indicatorilor de incluziune socială”

Eu mă voi mărgini a spune că Nivelul pragului de sărăcie este declarat la 60 % din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent. Cu alte cuvinte, raportul dintre pragul sărăciei şi mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent are valoarea 0,6. Pragul sărăciei, cel funcţie de care se calculează rata sărăciei, după formula de mai sus, Rs = (Ns/N) x 100, este deci funcţie de nivelul pragului sărăciei, care la rândul lui este funcţie de mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent. Scăzând drastic veniturile mari (ale patronilor, ale oamenilor de afaceri, ale salariilor raportate la fisc, pensiile mari... şi aşa mai departe) în timp ce zona salariilor minime rămâne constantă, pentru că de acolo nu ai de unde să mai scazi, atunci realitatea palpabilă, pentru că până la urmă este o operaţie matematică, scade valoarea mediană a veniturilor disponibile pe adult echivalent. În consecinţă, deşi nu există nici un fel de îmbunătăţire a nivelului de trai, pentru că nici un venit nu creşte, toate scad, aparent suntem mai puţin săraci, pentru că rata sărăciei scade. Evoluţia raportul dintre quintila superioară şi quintila inferioară ne-ar arăta totuşi dacă suntem în acest caz de paradox sau nu. Economiştii guvernamentali au această "meteahnă", prezintă indicatori individuali astfel încât să se construiască o imagine eronată că totul merge spere bine, că suntem cu un picior în afara crizei, că societatea românească este, în sfârşit, însănătoşită.

Raportul dintre quintila superioară şi quintila inferioară (S80/S20) [1.2.] este un indicator al inegalităţii veniturilor care arată de câte ori sunt mai mari veniturile persoanelor cele mai bogate faţă de de veniturile persoanelor cele mai sărace, în cadrul unei distribuţii după venit.
Pentru calculul indicatorului, după ordonarea în mod crescător a tuturor persoanelor după venitul disponibil pe adult echivalent, inclusiv consumul din resurse proprii [1.2.1.] sau exclusiv consumul din resurse proprii [1.2.2.], urmează:
• împărţirea distribuţiei persoanelor în 5 grupe (quintile) a câte 20% fiecare;
• însumarea veniturilor corespunzătoare persoanelor din quintila 1 (S20) şi respectiv din
quintila 5 (S80);
• calculul indicatorului, conform relaţiei:
R = S80/S20
unde:
R = raportul inegalitătii veniturilor
S80 = suma veniturilor disponibile din quintila 5
S20 = suma veniturilor disponibile din quintila 1

42. „Programul PDL de combatere a sărăciei este clar de dreapta – singura variantă care s-a dovedit a funcţiona în mod real în istorie. În timp ce stânga are adesea multe vorbe frumoase, aşa-zisele lor soluţii au drept efecte reale o creştere a sărăciei şi nicidecum o scădere a ei. După cum au subliniat nenumăraţi economişti de-a lungul timpului, atunci când subvenţionezi ceva obţii întotdeauna mai mult din acel lucru. Aşadar, dacă urmăm varianta stângii şi îi subvenţionăm pe cei sărăci nu facem decât să promovăm dependenţa oamenilor faţă de stat, să creştem numărul dependenţilor şi să sporim sărăcia în loc de a o micşora!”

Recunosc că habar nu am la ce fel de realităţi istorice se gândeşte domnul Boc. Interesantă este însă o observaţia „dacă urmăm varianta stângii şi îi subvenţionăm pe cei sărăci nu facem decât să promovăm dependenţa oamenilor faţă de stat, să creştem numărul dependenţilor şi să sporim sărăcia în loc de a o micşora”. Nu pot să nu spun că nu are dreptate. Dacă urmăm varianta de "dreapta" practicată de domnul Boc, lăsând pe cei săraci să moară de foame, îi încurajezi să moară, să dispară fizic, astfel încât să nu mai fie o povară pe umerii statului şi, în statistica guvernamentală, să existe din ce în ce mai puţini săraci.

Dar domnul Boc continuă...

„Spre deosebire de egalitarismul prost înţeles al stângii, compasiunea dreptei, izvorâtă din valoarea solidarităţii, are la bază un transfer al responsabilităţilor sociale către societatea civilă, fie ea seculară sau religioasă.”

Cu alte cuvinte, domnul Boc vrea să se strângă contribuţiile pentru sănătate, pensii, şomaj, handicap... şi multele care mai sunt, problema este că nu prea vrea ca statul să ofere mare lucru în schimbul lor. Şi atunci ce spune domnia sa... „să se spele pe cap cu ele societatea civilă!”. Ceea ce uită însă domnul Boc, sau, dacă nu ştie, este o dovadă a slabei pregătiri a domniei sale, este că aceste case de asigurări, fie că vorbim despre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fie că vorbim despre Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, sunt autonome, lucru stabilit prin legea de înfiinţare. Domnia sa nu ar trebui să intervină în administrarea acestor case de asigurări, nici să stabilească cine trebuie să plătească ori cât trebuie să plătească, nici cine trebuie să primească şi cât trebuie să primească, chiar dacă ele sunt „de stat”. Administrarea ar trebui să se facă de cel numit preşedinte al Casei.

Art 2, lit g al legii nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (cu modificările şi completările ulterioare până la 01 aprilie 2010) spune aşa:
„Sistemul public se organizeaza si functioneaza avand ca principii de baza: g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine statatoare a sistemului public, conform legii.” (http://www.cnpas.org/content/cnpas/others/legislation/legea19_feb2008/01%20legea%2019-actualizata%201%20aprilie%202010.doc)

ART. 208 al legii Nr. 95 din 14 aprilie 2006 spune aşa:
ART. 208
(1) Asigurarile sociale de sanatate reprezinta principalul sistem de finantare a ocrotirii sanatatii populatiei care asigura accesul la un pachet de servicii de baza pentru asigurati.
(2) Obiectivele sistemului de asigurari sociale de sanatate sunt:
a) protejarea asiguratilor fata de costurile serviciilor medicale in caz de boala sau accident;
b) asigurarea protectiei asiguratilor in mod universal, echitabil si nediscriminatoriu in conditiile utilizarii eficiente a Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
(3) Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii si functioneaza ca un sistem unitar, iar obiectivele mentionate la alin. (2) se realizeaza pe baza urmatoarelor principii:
a) alegerea libera de catre asigurati a casei de asigurari;
b) solidaritate si subsidiaritate in constituirea si utilizarea fondurilor;
c) alegerea libera de catre asigurati a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente si de dispozitive medicale, in conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru;
d) descentralizarea si autonomia in conducere si administrare;
e) participarea obligatorie la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;
f) participarea persoanelor asigurate, a statului si a angajatorilor la managementul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de baza, in mod echitabil si nediscriminatoriu, oricarui asigurat;
h) transparenta activitatii sistemului de asigurari sociale de sanatate;
i) libera concurenta intre furnizorii care incheie contracte cu casele de asigurari de sanatate.
(4) Pot functiona si alte forme de asigurare a sanatatii in diferite situatii speciale. Aceste asigurari nu sunt obligatorii si pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.
(5) Asigurarea voluntara complementara sau suplimentara de sanatate poate acoperi riscurile individuale in situatii speciale si/sau pe langa serviciile acoperite de asigurarile sociale de sanatate.
(6) Asigurarea voluntara de sanatate nu exclude obligatia de a plati contributia pentru asigurarea sociala de sanatate.
(7) Ministerul Sanatatii Publice, ca autoritate nationala in domeniul sanatatii, exercita controlul asupra sistemului de asigurari sociale de sanatate, din punct de vedere al aplicarii politicilor de sanatate aprobate de Guvernul Romaniei.
ART. 209
(1) Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, denumit in continuare fondul, este un fond special care se constituie si se utilizeaza potrivit prezentei legi.
(2) Constituirea fondului se face din contributia pentru asigurari sociale de sanatate, denumita in continuare contributie, suportata de asigurati, de persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat, din subventii de la bugetul de stat, precum si din alte surse - donatii, sponsorizari, dobanzi, exploatarea patrimoniului Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si al caselor de asigurari de sanatate potrivit legii.
(3) Gestionarea fondului se face, in conditiile legii, prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, denumita in Continuare CNAS, si, respectiv, prin casele de asigurari sociale de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti, denumite in continuare case de asigurari. Gestionarea fondului se realizeaza si prin Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti si Casa Asigurarilor de Sanatate a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului pana la reorganizarea acestora.
(4) CNAS propune, cu avizul Ministerului Sanatatii Publice, proiecte de acte normative pentru asigurarea functionarii sistemului de asigurari sociale de sanatate si acorda aviz conform proiectelor de acte normative care au incidenta asupra Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate

Domnul Boc ar trebui să ştie că nu este treaba domniei sale să se bage în administrarea caselor de asigurări. Nu este nevoie de „un transfer al responsabilităţilor sociale către societatea civilă”, responsabilitatea este deja civilă, domnia sa şi ceilalţi premieri au greşit intervenind absurd, ilegal şi abuziv acolo unde trebuiau să stea deoparte.

43. „Starea de sănătate a populaţiei continuă să fie nesatisfăcătoare, în pofida numeroaselor eforturi de reformă a sistemului de sănătate, menite să conducă la creşterea calităţii actului medical şi a eficienţei cheltuirii fondurilor. Indicatorii specifici din domeniu continuă să fie la un nivel caracteristic profilului unor ţări în curs de dezvoltare: speranţă de viaţă la naştere mai mică cu 4-5 ani faţă de ţările vest-europene; mortalitate maternă la un nivel de două ori mai mare decât media europeană; morbiditate crescută prin boli transmisibile (sifilis, hepatită, SIDA, tuberculoză); mortalitate infantilă crescută. Majoritatea îngrijirilor medicale se acordă în continuare în spitale care înregistrează cheltuieli disproporţionate faţă de calitatea şi complexitatea serviciilor medicale oferite, deşi multe dintre aceste cazuri ar putea să fie rezolvate în asistenţa medicală primară şi ambulatorie, cu costuri mult mai reduse şi cu o eficienţă superioară din punctul de vedere al utilizării resurselor financiare.”

Evident, un organism mort consumă mai puţin decât un organism viu, spre deloc chiar, dacă stăm bine să ne gândim. Aceasta a fost politica de până acum a domnului Boc, uciderea sistemului pentru a nu mai consuma. Dar domnul Boc adaugă, halucinant pentru o persoană normală cu o gândire normală (probabil domnul Boc nu poate fi înţeles pentru că este genial)...

„Cu toate că sumele alocate acestui sector au crescut constant, România se menţine pe ultimul loc
între ţările Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte procentul din PIB al fondurilor alocate
sănătaţii, cât şi al sumelor alocate pentru sănătate pe cap de locuitor. Este necesară o creştere
continuă şi predictibilă a resurselor financiare alocate sănătăţii, care să poată duce la recuperarea
dezechilibrelor induse de deceniile de subfinanţare anterioare, comparativ cu restul ţărilor membre ale UE.”

Ce spune domnul Boc? Spune că premierii, printre care şi domnia sa, au alocat un procent mic din PIB sănătăţii, un procent care totuşi a însemnat din ce în ce mai mult, dat fiind că PIB-ul a crescut, dar, după aceea, spune că este necesară o creştere a resurselor alocate sănătăţii. Păi ce anume îl opreşte să crească procentul mic din PIB până ce va fi un procent îndeajuns de mare din PIB, dacă asta este problema? Dacă la un moment dat cresc veniturile Caselor de asigurări, aceste venituri nu au nici o legătură cu fondurile alocate sănătăţii, care sunt de la Bugetul de Stat. În consecinţă, oricât ar creşte veniturile din Bugetul CNAS, creşterea fondurilor alocate sănătăţii depinde tot de cum împarte prim-ministrul Bugetul de Stat astfel încât să ofere Sănătăţii un anumit procent din PIB. Domnia sa s-a exprimat, şi asta mă îngrijorează, ca şi cum fondurile CNAS intră în Bugetul de STAT. Nu pot să nu mă îngrozesc la gândul că domnul Boc a introdus în Codul fiscal, pentru prima dată în istorie, şi colectarea contribuţiilor... tocmai pentru a se înfrunta din ele şi pe urma a exclama cu nonşalanţă că nu mai sunt bani pentru Sănătate şi Pensii. Sper, din tot sufletul, să nu fie aşa.

44. „PDL recunoaşte dreptul generaţiilor viitoare la un mediu sănătos şi echilibrat şi militează pentru construirea unei veritabile culturi a protecţiei mediului în societatea românească.

Pentru calitatea vieţii noastre şi a generaţiilor următoare, sunt esenţiale extinderea suprafeţelor de păduri în România şi dezvoltarea pisciculturii, extinderea suprafeţelor verzi, cu rol de agrement şi de îmbunătăţire a microclimatului în interiorul aglomerărilor urbane, încurajarea reducerii consumurilor energetice prin utilizarea unor tehnologii eficiente energetic, izolarea termică a locuinţelor, reducerea poluării apelor şi a riscurilor de mediu, protecţia şi conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi solului prin promovarea de proiecte de interes regional în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.”

Eu nu ştiu ca acest Guvern Boc să fi luat o decizie care să crească, prin măcar unul dintre aceste obiective, calitatea vieţii. Ştiu însă foarte multe exemple negative vis-a-vis de aceste obiective. Cele mai interesante sunt legate de acele transferuri de proprietate care ciuntesc „din păduri şi spaţii verzi” pentru a se ridica pe ele construcţii. Mi se pare uşor penibil ca domnul Boc, după doi ani de manevrare a cârmei guvernamentale, să aducă vorba despre aşa ceva la timpul viitor.
(va continua Moţiunea Boc, partea a cincea)