Consumatorul în România este precum cobaiul care suportă orice

---

Acest lucru poate fi schimbat prin funcţionarea corectă a organismului numit Protecţia Consumatorului. Ce ar trebui să facă Protecţia Consumatorului pentru cetăţean? Ar trebui să apere cetăţeanul măcar în zona drepturilor lui fundamentale. Acestea sunt, conform legii, următoarele:

- dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea ori sale afecteze drepturile si interesele legitime;
- dreptul de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, astfel incit decizia pe care o adopta in legatura cu acestea sa corespunda cit mai bine nevoilor lor, precum si de a fi educati in calitatea lor de consumatori;
- dreptul de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de calitate;
- dreptul de a fi despagubiti pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor, folosind in acest scop mijloacele prevazute de lege;

Cred că este interesantă dezbaterea asupra unei propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Iniţiativa vizează grăbirea mersului justiţiei, un lucru justificat de faptul că cei protejaţi, respectiv consumatorii, nu-şi permit ani de zile de mers prin săli de tribunale şi judecătorii. Pe de altă parte, principiile de drept au totuşi o altă dimensiune în această privinţă. Iată de ce dezbaterea mi s-a părut interesantă, pentru că dezbate foarte viu interesul public.

Punctul 12 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei
Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al
României nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Iniţiatorii doresc să susţină textul? Nu.
Domnul vicepreşedinte Calotă. Microfonul 10.
Domnul Samuel Calotă – vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor senatori,
Referitor la propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992,
potrivit căreia soluţia instanţei obţinută la contestaţiile la procesele-verbale încheiate de comisarii
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor trebuie să devină definitivă şi irevocabilă,
facem următoarele precizări.
Potrivit Constituţiei, este reglementat la art. 129 modul în care se pot folosi căile de atac
împotriva unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor şi, mai mult decât atât, Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările
ulterioare, prevede că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a
fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate”.
Aş vrea să fac o precizare, şi anume că atunci când legiuitorul s-a gândit să modifice
anumite acte normative, potrivit cărora soluţiile date de prima instanţă să devină definitive şi
irevocabile, printre ele nu a cuprins-o şi pe aceasta din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 ca să
beneficieze de acelaşi regim.
Ca să nu vă reţin prea mult atenţia, Guvernul nu susţine această propunere legislativă.
Suntem de acord să se găsească modalităţi juridice de soluţionare mai rapidă a contestaţiilor în
instanţă, având în vedere faptul că pe consumatori îi prejudiciază tergiversarea proceselor în
instanţă.
Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu.
Domnul preşedinte Greblă.
Domnul Toni Greblă:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Iniţiatorii acestei propuneri legislative au fost preocupaţi de ideea scurtării termenelor până
la data în care o măsură stabilită printr-un proces-verbal de contravenţie de către Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor devine definitivă şi irevocabilă, în acest caz optând
pentru soluţia ca plângerea împotriva procesului-verbal de stabilire a contravenţiei să rămână
definitivă la judecătorie, nemaifiind nevoie de calea de atac a recursului.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil această propunere legislativă, dar cu numeroase
observaţii şi propuneri. Guvernul a trimis un punct de vedere negativ. Comisia economică, industrii
şi servicii, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, Comisia pentru cercetarea
abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii au transmis avize negative.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a adoptat, cu majoritate de
voturi, un raport de admitere, fără amendamente. Legea face parte din categoria celor ordinare, iar
Senatul este prima Cameră sesizată.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Intervenţii?
Domnul senator Frunda, urmat de domnul senator Urban. Microfonul 2.
Domnul Frunda György:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Vorbesc în dublă calitate: de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi
minorităţi şi ca jurist, ca avocat.
Cred că adoptarea unei asemenea propuneri legislative ar fi un atentat grav la bunul mers al
justiţiei, la Constituţia României şi la numeroase convenţii internaţionale.
Accesul liber la justiţie înseamnă nu numai posibilitatea de a ataca o hotărâre, un act
administrativ pe cale judiciară, ci şi a avea un drept efectiv la o cale de apel sau la o cale de recurs.
Ştim cu toţii că şi în state de drept mult mai bine fundamentate ca România, uneori,
judecătorii greşesc, din varii motive. Or, singurul remediu împotriva unei hotărâri judecătoreşti este
apelul sau recursul. Pe scurt, calea de atac.
A frustra, a lipsi un cetăţean de posibilitatea de a ataca o hotărâre a unei singure şi prime
instanţe este, după părerea mea, neconstituţional. Înseamnă ştirbirea dreptului cetăţeanului la un
parcurs juridic normal, care să aibă cel puţin două faze, dacă nu trei. De aceea, comisia noastră a
votat în unanimitate împotriva acestei propuneri legislative.
Argumentul, de altfel logic, de scurtare a termenelor în care instanţa se pronunţă şi de
apropiere a momentului hotărârii definitive de momentul introducerii acţiunii, în cazul de faţă a
contestaţiei, este o cerere justificată, este o problemă reală, dar aceasta nicicum nu se poate realiza
prin lipsirea căii de atac de către contestator.
În sistemul juridic românesc se încearcă acum scurtarea termenelor de judecată, fie prin
aşa-numita „Mica reformă”, care are hibele ei, fie prin adoptarea noilor coduri de fond şi de
procedură, dar în niciun caz nu se poate accepta ideea renunţării la o cale de atac.
De aceea, noi susţinem ideea respingerii raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină,
imunităţi şi validări şi a respingerii acestei propuneri, care, cu toate bunele intenţii pe care le are,
aduce grave ştirbiri dreptului fundamental la o justiţie liberă, accesibilă tuturor şi în două faze
pentru toţi justiţiabilii. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul senator Urban, unul dintre iniţiatorii acestui text. Microfonul central.
Domnul Iulian Urban:
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Aş vrea să încerc să am o pledoarie cât mai convingătoare în ceea ce priveşte susţinerea
acestei propuneri legislative.
În primul şi în primul rând, exact ca în punctul de vedere al Guvernului, şi Comisia pentru
drepturile omului, culte şi minorităţi, domnul senator Frunda ne-a vorbit despre drepturile
cetăţeanului, care ar fi ştirbite în materia contravenţiilor aplicate de Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor persoanelor juridice; cetăţenii acestei ţări ar fi ştirbiţi în dreptul lor de a se
adresa justiţiei pe calea unui apel sau a unui recurs.
În primul şi în primul rând, niciodată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
nu poate să aplice sancţiuni decât persoanelor juridice. ANPC-ul nu are atribuţiuni în a sancţiona
persoanele fizice. Deci dreptul unui cetăţean de a se adresa justiţiei nu este încălcat.
În al doilea rând, sancţiunile aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor agenţilor economici vizează tocmai drepturile acestor cetăţeni. Este o realitate că
trăim într-o ţară dominată de companii puternice: bănci, firme de telefonie mobilă, furnizori de
internet. Aceştia, în mod frecvent, încalcă şi abuzează drepturile consumatorilor, consumatori care
nu au bani, nu au posibilitatea de a-şi lua un avocat foarte bun pentru a se lupta cu aceste entităţi
extrem de puternice. Şi, atunci, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vine şi aplică
sancţiuni. Printre acele sancţiuni apar şi dispoziţii prin care se dispune acelor companii să
remedieze situaţia sau să achite un prejudiciu persoanei, consumatorului care a suferit o daună în
urma unei practici neloiale, nelegale a companiei respective.
Or, tocmai la acest lucru se referă această propunere legislativă, pentru că în practică,
întrucât aceste companii, aceste bănci îşi permit, au bani, îşi pot angaja avocaţi, atacă în instanţa de
judecată orice amendă pe care o primesc. Chiar dacă au dreptate, chiar dacă nu au dreptate, ei ştiu
foarte bine că atacând-o în instanţă se suspendă atât obligaţia lor de a plăti amenda, dar şi obligaţia
de a-l despăgubi pe consumator.
Şi aceasta a devenit o practică, a devenit un abuz, iar vicepreşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să ne confirme faptul că, într-un raport pe care Domniile
Lor l-au dat publicităţii, nu mai puţin de 50% din amenzile pe care Domniile Lor le aplică şi care
sunt contestate în instanţă sunt respinse, pur şi simplu, pe aspecte de fond. Adică, pur şi simplu,
compania care a făcut contestaţia a făcut-o pentru că vrea să profite de acel răgaz pe care-l are între
momentul în care primeşte amenda şi momentul în care ar trebui s-o plătească, să despăgubească
consumatorul, ca să tragă de timp. De ce? Pentru că-şi permite acest lucru.
Şi, atunci, această iniţiativă legislativă ce vine să facă? Ceea ce s-a încercat şi prin Codul
rutier, acolo unde s-a spus că hotărârile în materia contravenţională în domeniul rutier sunt
definitive şi irevocabile în prima instanţă.
Stimaţi colegi,
În sistemul de drept românesc, încă de la 1864 până la zi, au fost stabilite cauze în care s-a
spus că, de exemplu, o anumită hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu recurs, fără să
aibă calea de atac a apelului. Deci iată că legiuitorii, înaintea noastră, au spus că sunt sisteme de
atac în care trebuie să se limiteze dreptul justiţiabilului de a formula doar un recurs. Însă, în
momentul de faţă, din păcate – şi asta este realitatea –, trebuie să facem ceva pentru a stopa acest
abuz al acestor companii.
Să ştiţi că în momentul de faţă este vorba de o problemă de atitudine. Băncile, marile
companii din această ţară nu respectă legile, nu dau doi bani pe amenzile pe care le primesc de la
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pentru că ştiu că se pot duce în instanţă, ştiu
că acolo, odată ce au depus o acţiune, au posibilitatea să facă şi apel, au posibilitatea să facă şi
recurs şi, până nu se epuizează toate căile de atac, nu plătesc un leu despăgubire consumatorului român.
Este opţiunea noastră dacă dăm un semnal şi dacă dăm această posibilitate Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a veni şi de a reuşi să înlăture o nedreptate, pentru că
aceste companii au bani, au timp să se judece cu consumatorii din România, astfel încât îşi pot
organiza foarte bine apărarea în cadrul procesului de fond de la judecătorie, îşi pot trimite acolo cei
mai buni avocaţi, pot veni acolo cu cele mai bune probe, cu cele mai bune dovezi, însă noi, în
momentul de faţă, trebuie să apărăm dreptul consumatorului, care primeşte o mână de ajutor
indirectă de la protecţia consumatorilor din România.
Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu.
Un drept la replică, domnul senator Frunda, urmat de domnul senator Ţuţuianu şi de domnul
senator Daea. (Domnul senator Frunda se îndreaptă spre microfonul central pentru a lua cuvântul.)
Duelurile serioase se duc de la microfonul central.
Vă rog, domnule senator.
Domnul Frunda György:
Mulţumesc.
Vin la microfonul central pentru egalitate de tratament. Spuneam eu că şi în sala de judecată
procurorul şi avocatul ar trebui să stea la acelaşi nivel, nu procurorul într-un loc şi avocatul mai jos,
pentru a sugera puterea cuiva.
Doamnelor şi domnilor senatori,
M-a incitat discursul distinsului senator Urban pe această temă şi simt nevoia să fac nişte
clarificări.
M-a şi surprins poziţia Domniei Sale, pentru că, prin pledoaria Domniei Sale, domnul
senator creează un nou antagonism: între consumator, care are de suportat în viaţă, uneori, politica
fiscală a unor mari puteri – bănci, societăţi mari, şi aceste persoane juridice.
Pe logica Domniei Sale, diferenţa de putere dintre cetăţean şi societate ar trebui echilibrată
printr-o decizie care să fie adusă de o singură instanţă, de instanţa de fond.
În legislaţia românească, din 1864, de când Codul civil belgian a fost tradus în fix 28 de zile
şi adoptat de Parlamentul de atunci – ca să fie foarte clar –, cu unele modificări, de atunci şi până
astăzi, niciodată, dar niciodată, nu a existat…
Ba da, greşesc, în anii ’50 a existat o perioadă când se decidea la un singur nivel, dar cu
asesori populari.
Cu această singură excepţie, în justiţia din România nu s-a adus niciodată o hotărâre definitivă şi irevocabilă la un singur nivel de judecată.
Hotărârile au fost întotdeauna supuse apelului şi recursului, supuse sau numai apelului, sau
numai recursului. Dar tot timpul am avut posibilitatea – şi trebuie să avem posibilitatea în
continuare – de recurare a hotărârii.
Cenzura hotărârii de fond este chintesenţa statului de drept. Un judecător poate greşi în
primă instanţă: poate să nu observe semnătura agentului constatator, lipsa datei întocmirii
procesului-verbal. V-am dat două motive de nulitate absolută, care nu pot fi aplicate.
Aveţi dreptate în ceea ce susţineţi cu persoanele juridice. Cel sancţionat este o persoană
juridică, dar nu pot face, ca legiuitor, diferenţă între drepturile şi obligaţiile procedurale de atac în
justiţie: între drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice, pe de o parte, şi cele ale persoanelor
fizice, pe de altă parte. Reglementarea procedurală trebuie să fie identică.
De aceea, luând în considerare scopul dumneavoastră nobil, cred că legislaţia nu aici ar
trebui modificată, am greşi dacă am modifica-o aici. Dar ar trebui să modificăm, doamnelor şi
domnilor colegi, legislaţia, în sensul de a introduce daune-interese, domnule coleg, în favoarea
consumatorului care a avut de suferit un prejudiciu, pentru fiecare zi de plată. Dacă introduc acest
mecanism, atunci persoana juridică, cel care are putere, care poate să-şi angajeze un avocat bun, se
va gândi să prevină acest lucru, pentru că va plăti pentru fiecare zi; şi pot să folosesc, să gândesc
instrumente mult mai eficiente, pragmatice, pentru a preveni abuzurile celor care au putere mare.
De aceea, îmi menţin ideea de a respinge raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină,
imunităţi şi validări şi de a gândi la un mecanism de sancţionare de către Autoritate a persoanelor
juridice care încalcă drepturile consumatorilor. Vă mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul senator Ţuţuianu, microfonul central.
Domnul Adrian Ţuţuianu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Aş vrea mai întâi să lămurim care este situaţia sau cum se pune problema. Avem o constatare
făcută de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Aceasta întocmeşte un proces-verbal,
aplică o sancţiune, iar împotriva procesului-verbal de sancţionare a contravenţiei, la momentul acesta,
legea permite plângere la judecătorie, iar împotriva soluţiei pronunţate de judecătorie se poate face
recurs la instanţa superioară, care este tribunalul, secţia de contencios administrativ.
Ce doreşte colegul nostru, domnul senator Urban? Domnia Sa vrea să suprime calea de atac
a recursului, în aşa fel încât hotărârea pronunţată de către judecătorie, într-un complet de un singur
judecător, să rămână definitivă şi irevocabilă.
După părerea mea, argumentele aduse aici de domnul senator György Frunda sunt valabile,
pentru că observ o tendinţă şi din partea unor parlamentari, dar şi din partea actualei puteri de a
suprima calea de atac a recursului în materie contravenţională.
Am să vă dau doar două exemple.
Recent, prin aşa-zisa Lege a Micii reforme în justiţie, Guvernul a venit şi a mai suprimat
calea de atac a recursului în materia contravenţiilor la circulaţia pe drumurile publice şi în materia
contravenţiilor la fapte care privesc ordinea publică.
După părerea mea, o asemenea manieră de a rezolva problema contravenţiilor vine în
contradicţie cu însăşi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un recurs
efectiv – art. 6.
Al doilea lucru care trebuie spus: nu am rezolvat în acest fel problemele. De ce există calea
de atac a recursului? Pentru că totdeauna s-a considerat că trei judecători, de exemplu, pot gândi
mai profund asupra unui litigiu pe care-l au în faţă decât un singur judecător. Calea de atac a
recursului este un remediu procedural pentru o hotărâre care la fond poate fi greşită.
Pe chestiunea abuzurilor pe care le fac marile companii multinaţionale sunt de acord însă cu
domnul senator Urban, că există o disproporţie de putere, dacă vreţi, economică între comerciant şi
consumator, care, de regulă, este o persoană fizică. Aproape totdeauna este o persoană fizică.
Chestiunea aceasta însă trebuie s-o rezolvăm prin alte mijloace – daune-interese, cum s-a
spus aici, completarea legii privind clauzele abuzive din contracte –, în aşa fel încât aceste litigii,
deosebit de complexe, să-şi aibă o soluţionare justă şi să ţină cont şi de interesele consumatorului,
dar şi de interesele celor care au calitatea de comerciant, în sensul legii comerciale.
Pentru toate aceste motive, cred că această iniţiativă legislativă, deşi are la bază, să spunem,
raţiuni corecte, nu soluţionează problema, ci nu face decât să încalce drepturi şi libertăţi
fundamentale. Pentru toate acestea, vă spun că voi vota împotriva raportului de admitere şi
împotriva propunerii legislative.
Vă mulţumesc mult de tot.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc.
Domnul senator Greblă, microfonul central.
Domnul Toni Greblă:
Colegii noştri au fost preocupaţi de o problemă reală – citez din expunerea de motive –,
„pentru a evita tergiversarea cu rea-credinţă a soluţionării dosarelor în această speţă”.
Într-adevăr, procesele durează foarte mult timp în România. Calea pentru a evita
tergiversarea, pentru a scurta durata soluţionării proceselor, după opinia mea, nu este aceea a
eliminării recursului, a eliminării unei căi de atac, ci a modificării legii.
S-au făcut ceva paşi prin Legea Micii reforme, în aşa fel încât procesele să fie soluţionate la
timp. Eventual, judecătorii să dea dovadă de mai mult curaj în acordarea despăgubirilor şi a
daunelor-interese, în a sancţiona cu daune cominatorii orice fel de întârziere în executarea
obligaţiilor stabilite de către agentul constatator sau prin hotărâre judecătorească şi, din acest punct
de vedere, ar exista posibilităţi pentru ca durata proceselor să fie mai mică.
A elimina posibilitatea utilizării căilor de atac numai din acest motiv mi se pare că este
periculos din punct de vedere al sistemului judiciar. Asta, pe de o parte.
Pe de altă parte, nu cred că s-ar rezolva mare lucru din problematica reală de care au fost
preocupaţi colegii noştri, pentru că, de regulă, tergiversarea soluţionării cauzelor are loc la instanţa
de fond. La instanţa de fond procesele durează un an, doi, trei. În faza de recurs, procesele au o
durată mult mai scurtă: unu, două, maximum trei termene, astfel încât nici din acest punct de vedere
eficienţa dorită de colegii noştri nu s-ar rezolva în acest fel.
Este motivul pentru care şi eu, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări, am votat împotriva acestei soluţii găsite de colegii mei, dar, în calitate de preşedinte, am
fost obligat să vă supun atenţiei raportul comisiei, adoptat cu majoritate de voturi.
Mulţumesc.
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Mulţumesc şi eu.
Domnule preşedinte Daea, microfonul 4.
Domnul Petre Daea:
Domnule preşedinte al Senatului,
Doamnelor şi domnilor senatori,
Şi de la acest microfon, nu numai de la cel central, se tranşează dispute şi sunt contradicţii.
De data aceasta eu am o problemă cu propria-mi conştiinţă.
Să votez eu, senatorul Daea, pentru un act normativ semnat de colegul Urban, pe care îl
preţuiesc? (Rumoare în sală) Să mă folosesc eu de pledoaria dumnealui pentru a trezi în conştiinţa
mea modalitatea de vot? Şi, atunci, mă trimit singur la situaţii pe care le-am văzut şi pe care încerc
să le prelucrez. Alaltăieri, colegul Urban făcea o pledoarie care nu mi-a dat posibilitatea să o
apreciez.
Nu vreau să revin, pentru că îl preţuiesc mult. Nu de puţine ori a făcut corp comun cu altă
gândire decât a Guvernului, iar cel ce vă vorbeşte l-a susţinut şi-l va susţine.
Mă folosesc de acest prilej ca uitarea să nu se aşeze pe paginile de dezbatere ale Senatului
României, pentru că luni a greşit. A greşit şi este vicepreşedinte al comisiei, iar un vicepreşedinte
nu poate să greşească, mai ales că este în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări; este un valoros jurist şi un bun avocat şi un bun coleg şi un apreciat senator.
În consecinţă, mă aflu în această dilemă a conştiinţei mele. Cred că până ajungem acolo
unde se va da votul mă voi decide, cu rugămintea ca şi domnul Urban să reflecteze.
Vă mulţumesc, stimate coleg. (Aplauze)
Domnul Mircea-Dan Geoană:
Misterioase sunt căile Domnului!
Am epuizat aici seria intervenţiilor cu privire la această iniţiativă legislativă. Avem în faţa
noastră un raport al comisiei şi propunerea legislativă. Propunerea legislativă are caracter de lege
ordinară, iar Senatul României este prima Cameră sesizată.
Raportul este de admitere. Vă rog să votaţi.
Cu 7 voturi pentru, 54 de voturi împotrivă şi 23 de abţineri, propunerea legislativă a fost respinsă.