Lansarea cartii “Romania europeana”
aprilie 10, 2009 by corinacretuDuminica, voi lansa cartea “Romania europeana”, care reuneste discursuri si initiative europarlamentare, interventii la reuniuni politice si articolele publicate in Jurnalul National, de Amos News si pe blog, in perioada 2007-2009. Chiar daca ele va sunt cunoscute voua, prietenilor din blogosfera, am considerat necesar sa prezint unei arii cat mai largi de concetateni din preocuparile mele ca reprezentant al lor in Parlamentul European.
Munca noastra la Bruxelles nu are nimic spectaculos, nu genereaza nici scandaluri, nici controverse, si este - din pacate - prea putin cunoscuta. Pentru ca este prea putin cunoscuta structura institutionala a Uniunii Europene, la fel cum nu sunt cunoscute atributiile fiecareia dintre institutii, raporturile dintre ele si institutiile nationale similare. Parlamentul de la Bruxelles este receptat in România prin prisma Parlamentului national, care, la randul lui, este un soi de tap ispasitor pentru toate relele din tara. Pentru destui români, Parlamentul de la Bruxelles este un loc de odihna in plus pentru niste politicieni care s-au rupt de realitatile omului obisnuit, care au alta agenda decat omul de pe strada. Cred ca multi dintre cei care ne judeca astfel vor fi destul de uimiti sa vada cat de multe dintre problemele lor au fost promovate in Parlamentul European de mine si de colegii mei români, indiferent de partidele din care facem parte. Iar in aceasta carte sunt argumente in sprijinul acestei afirmatii.
Lansarea cartii va avea loc duminica, incepand de la ora 12, in sala Raposdia a Hotelului Intercontinental. Va astept cu drag!
Lansare de carte
aprilie 12, 2009 by corinacretuLa Multi Ani tuturor celor care isi serbeaza numele in aceasta zi frumoasa, Duminica Floriilor.
Doresc, de asemenea, sa le multumesc din suflet celor care au participat azi la lansarea cartii mele, “Romania Europeana”, tuturor celor care mi-au fost alaturi, fie numai cu gandul, la acest eveniment atat de important pentru mine. A fost o zi frumoasa si emotionanta, pentru care va raman recunoscatoare.
Bucureşti, 12 apr /Agerpres/ - Europarlamentarul social-democrat Corina Creţu şi-a lansat duminică, prima sa carte, intitulată ‘România Europeană’, prin care doreşte să transmită românilor ce înseamnă activitatea aleşilor din Parlamentul European şi cât de importantă este aceasta pentru cadrul legislativ naţional.
Evenimentul a avut loc în prezenţa a numeroase personalităţi din domeniul politic, al mass-media şi societăţii civile.
Corina Creţu a afirmat că acest prim volum, lansat sub egida editurii Scripta, cuprinde discursurile şi iniţiativele susţinute în Parlamentul European, în cadrul comisiilor de Dezvoltare, Muncă şi Afaceri Sociale, precum şi în cadrul Delegaţiei pentru relaţia cu Statele Unite şi în reţeaua parlamentară de lucru pentru Banca Mondială.
‘Această carte s-a născut dintr-o necesitate - aceea de a prezenta cetăţenilor români aria preocupărilor unui eurodeputat. Munca noastră la Bruxelles este prea puţin cunoscută, pentru că pentru noi este prea puţin cunoscută structura instituţională a Uniunii Europene. Este important ca românii să descopere că România are două capitale - Bucureşti şi Bruxelles - şi că 60% din legislaţia aplicată de ţările membre este adoptată la nivelul Uniunii Europene’, a spus Corina Creţu.
Prin cartea sa, europarlamentarul social-democrat doreşte totodată să-i convingă pe români să voteze la alegerile din 7 iunie, pentru că România are nevoie de reprezentanţi care să le susţină cu adevărat interesele la Bruxelles.
‘Românii au nevoie de oameni care le pot promova interesele. PSD trebuie să se zbată pentru a ajunge cât mai mulţi oameni în grupul socialiştilor europeni - care a susţinut întotdeauna interesele ţării noastre - şi să aibă totodată posibilitatea să obţină postul de comisar european’, a arătat Corina Creţu.
Ea a promis că nu se va opri aici, pentru că va scrie, în perioada următoare, o carte cu evenimentele trăite în ultimii 19 ani, care va cuprinde totodată povestiri din culisele vieţii de purtător de cuvânt la Palatul Cotroceni sau de jurnalist.
Alături de Corina Creţu s-a aflat, duminică, fostul preşedinte Ion Iliescu, care şi-a adus aminte cu acest prilej de persoana pe care a cunoscut-o în momentele fierbinţi din decembrie 1989, când Corina Creţu, pe atunci economist la Blaj, se afla într-o delegaţie la Bucureşti.
Ion Iliescu a evocat cariera Corinei Creţu, care după Revoluţie a devenit jurnalist şi apoi membru în echipa PSD, carieră care a culminat cu postul de purtător de cuvânt la Cotroceni, respectiv cu mandatele de senator şi europarlamentar. El i-a invitat astfel pe cititori să cunoască momente interesante din experienţa proprie a Corinei Creţu, cartea relatând, în opinia fostului şef al statului, atât traiectoria unei generaţii din care face parte autoarea, cât şi problematica din Parlamentul European.
‘Nu este uşor să-i convingem pe români de ce trebuie să voteze pentru Parlamentul European. Nu este însă lipsit de importanţă cine ne reprezintă în Parlamentul European’, a declarat fostul preşedinte.
Trecând în revistă importanţa Parlamentului European pentru viaţa cetăţenilor, Ion Iliescu a reamintit că cele mai mari grupuri sunt cele ale popularilor europeni şi socialiştilor europeni.
‘Popular-europenii au cel mai mare grup şi, din motive oportuniste, Partidul Democrat şi Traian Băsescu şi-au schimbat ideologia. Acest grup n-a fost întotdeauna un prieten al României, mai ales în momente dificile pentru ţară, cum a fost cel al aderării europene. Grupul socialiştilor europeni a sprijinit întotdeauna interesele României’, a spus preşedintele de onoare al PSD.
Liderul europarlamentarilor PSD, Adrian Severin, prezent la eveniment, a evocat aniversarea a 150 de ani de la Unirea Principatelor, apreciind că există o legătură între idealurile românilor din urmă cu un secol şi jumătate şi cele de astăzi, unele dintre acestea cuprinse în volumul ‘România Europeană’.
‘Sunt sigur că acei înaintaşi ai noştri îşi doreau să fim parte a Europei Unite. (…) În Parlamentul European încercăm să facem ca românii care pleacă din ţară să aibă aceleaşi drepturi cu cetăţenii din ţările în care muncesc sau trăiesc, iar pentru cei care stau acasă să trăiască la un nivel egal cu cel al ţărilor cele mai dezvoltate din Europa. Şi aceasta este ceea ce surprinde Corina Creţu în cartea sa. Vom fi câţi vom fi şi ne vom strădui să facem o Europă puternică, pentru o Românie puternică, care să se afirme la nivel european, iar această carte reprezintă o chemare la solidaritate’, a afirmat Adrian Severin.
Primul şef al Corinei Creţu de după Revoluţie - Octavian Ştireanu, fost director al ziarului ‘Azi’ la care ea a lucrat - a subliniat că volumul europarlamentarului social-democrat ‘o descrie foarte bine’. ‘Cartea ne-o aduce mai aproape pe Corina Creţu, care îşi redefineşte astfel o personalitate clar conturată, puternică’, a spus Ştireanu.
Între invitaţii Corinei Creţu la lansarea cărţii s-au aflat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, diplomatul Mihnea Constantinescu, liberalul Daniel Dăianu, secretarii de stat Ileana Savu şi Luminiţa Anghel, secretarul general al organizaţiei de femei PSD, Maria Lazăr.
De asemenea, alături de autoare s-au aflat mama şi sora sa, precum şi colegi din liceu şi din şcoala generală. Nu au lipsit directorul Liceului ‘Gh. Lazăr’ şi foşti profesori ai europarlamentarului PSD. AGERPRES/(Cătălina Matei)
(sursa: http://corinacretu.wordpress.com/)
(clic pentru articolul integral, http://www.curierulnational.ro)
No comments:
Post a Comment