30 August 2010

Semnul Marilor Vijelii


Este din ce în ce mai evident că se pregăteşte debarcarea domnului Boc. Domnul Cristian Preda mai scoate o cărămidă din fundaţia construcţiei actualului premier. Această atitudine a membrilor PDL mă face să cred că domnul Boc va fi "mazilit" de năframa neagră a preşedintelui Traian Băsescu încă în acest an.

Ion M. Ioniţă: Asta a scăzut şi presiunea din interiorul partidului, unde aveau loc dezbateri interne destul de aprinse?

Nu cred. Presiunea în partid e la acelaşi nivel ca şi în ianuarie, în februarie, în iunie. În partid există nemulţumiri care nu depind nici de 1 septembrie, nici de remaniere. E vorba, pe de o parte, de o chestiune de ordin general, de relaţia între Guvern şi grupurile parlamentare şi, respectiv, Guvern şi elitele locale ale partidului. Altă chestiune, foarte delicată, e legată de bugete, de situaţia bugetelor locale în special, care este dezastruoasă. Aici, după istoria nefericită cu micul ajutor de urgenţă, nervozitatea din teritoriu a sporit în loc să scadă.

(...)

O.N.: Ar scădea şansele moţiunii de cenzură?

La noi, moţiunea n-are valoarea pe care o are, să zicem, în Germania. Acolo, moţiunea de cenzură este constructivă, în sensul că atunci când conteşti prim-ministrul în funcţie, propui şi înlocuitorul, alternativa.

I.M.I.: Dar cum să te duci cu înlocuitorul când înlocuitorul este pus de preşedinte?!

Păi da, asta este... Noi avem un instrument care în acest moment nu ne-ajută deloc. De ce? Pentru că avem, pe de o parte, această influenţă determinantă a şefului statului în alegerea prim-ministrului. Şi eu cred că greşesc cei care contestă constituţionalitatea acestui gest. Preşedintele e, conform Constituţiei, în această situaţie. Pe de altă parte, vedem că, neavând o cale prin care să stimulăm crearea unei majorităţi alternative, se ajunge într-un blocaj.

(...)

O.N.: Dar aceasta înseamnă schimbarea politicii guvernamentale, pentru că până acum s-a mers numai pe austeritate.

Să fim serioşi, influenţa pe care a avut-o până acum doctrina economică în actul de guvernare al PDL a fost minimă. Guvernul a făcut politică determinată, în mod decisiv, de politica Băncii Naţionale şi de o expertiză tehnocratică, cumva accesibilă tuturor, gândirea FMI. Nu vreau să spun că sunt de acord cu cei care spun că n-avem nevoie de FMI. Pentru o ţară ca România, a spune „NU FMI" înseamnă a te decredibiliza.

(...)

I.M.I.: Dar există în PDL resurse pentru o asemenea schimbare?

Am văzut voci care zic: „N-a fost niciodată atât de rău". Nu mai vorbesc de comparaţia dezastruoasă pentru noi între această guvernare şi guvernarea Năstase. Ni se pune deja eticheta: „E ca pe vremea lui Năstase". Ceea ce în vremea lui Adrian Năstase însemna „e ca pe vremea lui Ceauşescu". Din păcate, există acum voci în Guvern care sunt la fel de arogante ca pe vremea lui Adrian Năstase.

Mihai Şeitan, care ne spune ce ne spune. Şi, hai s-o spun şi pe asta: chiar Emil Boc, în momentul în care a spus: „Unde aţi văzut cozi?" E aceeaşi aroganţă ca la Adrian Năstase. Îmi pare rău s-o spun. Nu poţi convinge cu asta, nu poţi ! E o iluzie.

(articolul complet pe http://www.adevarul.ro/interviurile_2_plus_1/Cristian_Preda-europarlamentar_PDL-_-Boc_a_ajuns_la_fel_de_arogant_ca_Nastase_0_325767679.html)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.