Am dat un răspuns pe blogul doamnei Udrea care aş dori să nu se piardă. Îl voi adăuga şi aici pentru a-l găsi în caz de nevoie.
http://www.elenaudrea.ro/un-prim-pas-concret-pentru-bucuresti.html/comment-page-4#comment-162587@ rasputin
Vedeţi, aici este problema. Fiecare dintre noi nu putem schimba nimic. Pe de altă parte, chiar dacă toţi am dori schimbarea, aceasta nu se va produce decât dacă fiecare dinte noi dorim să ne schimbăm. Problema este că nu avem o direcţie, nu avem o ţintă.
Creştinismul a ales un model derobat de trăirile animalice, un om compus dintr-un minim animalic şi un maxim spiritual. Bunul creştin priveşte spre Iisus ca spre un exemplu de urmat. Comunismul a venit şi el cu un model, cel al omului noi. Omul nou este mânat de conştiinţă, de altruism, de grija faţă de ceilalţi; omul nou este un model prin renunţările sale, pentru lipsa dorinţei de a avea, a poseda, a râvni... o morală asemănătoare cu cea creştină, se face vorbire tot despre omul perfect, numai că din alt punct de vedere importantă pentru societate. Nazismul a captat populaţii întregi cu discursul despre omul perfect, de data aceasta pe cu totul alte principii. Se vorbeşte despre eugenie cu o uşurinţă cu care cercetătorii vorbesc astăzi despre ameliorarea raselor la taurine, dar nu aici era marea provocare a nazismului. Să omori "imperfecţii" este foarte uşor, marea provocare era renunţarea fiecărui individ la autodeterminare socială şi mutarea dorinţei de parvenire personală spre dorinţa de a clădi statul ca formă superioară de existenţă a societăţii umane, un stat condus de un lider absolut.
Astăzi trăim fără un model, bun sau prost, în consecinţă trăim fără morală. Zeul absolut este banul, lui i se închină aproape toţi.
Teoretic democraţia înseamnă o medie a voinţei, un anti-nazism, însă tot liderii acestei ţări conduc totul fără să ne întrebe nimic, fără să ne ceară părerea asupra interesului nostru. Pe de o parte noi trebuie să ne învăţăm să cerem prin voci colective, pe de altă parte, politica trebuie să se dezveţe să judece cu minte proprie ce trebuie să hotărască poporul. Vedeţi cum se bat politicienii în soluţii împotriva crizei şi de fapt nu spun nici o soluţie reală, numai vorbe? Totul este o piesă de teatru, totul este un scenariu menit să ne facă să trecem mai departe o zi şi încă o zi... Toată punerea în scenă a războiului politic este să nu cumva să ne prindem noi că de fapt democraţie înseamnă că
poporul hotărăşte şi politica, prin pârghiile statului, execută.
De ce ar lua poporul hotărârea să fie din ce în ce mai sărac? Este evident că ceea ce se întâmplă astăzi în România nu este ceva hotărât de popor. Dacă aveam de 20 de ani o economie înfloritoare, aşa cum îşi doreşte poporul român, puteam să mă gândesc la democraţie. Timp de 20 de ani însă intenţia poporului român s-a pierdut pe undeva, politica a acţionat pârghiile statului român altfel decât poporul a hotărât. Poporul a ieşit la vot, de fiecare dată, căutând un mai bine şi acest "mai bine" nu s-a împlinit. Nu poate fi alt vinovat decât clasa politică, un organism care, ca şi poporul, nu poate fi decât colectiv şi nu împărţit pe partide sau indivizi. De ce a "greşit" politica? Poate că unii nu au ştiut ce să facă, nu au avut pricepere, şi totuşi şi-au angajat "expertiza", poate că alţii şi-au dorit averi personale sacrificând scopul politicii, acela de a muncii pentru popor şi nu pentru sine. Poate am greşit cu toţii pentru că nu ne-am dat seama că pentru a trece, de la societatea socialistă la societatea de consum avem nevoie pentru asta nu numai de alţi oameni care să ne conducă, ci de
un alt tip de oameni, oameni care să nu aibă reflexe provenite din statul totalitar, ci o mentalitate nouă, democratică. Am tot avut oameni cu alte idei decât cele comuniste, am avut oameni cu idei anti-comuniste, dar nu am avut alt tip de oameni, mentalitatea lor este aceiaşi, raţiunea lor intimă este aceiaşi, ei vin "la putere" şi nu "la muncă", doresc puterea pentru a hotărî ei înşişi şi nu pentru a urma hotărârea poporului... Astăzi poporul nu este privit ca cel ce ia hotărârea, ci ca masa ce trebuie manipulată pentru a justifica propriile hotărâri. Modelul este eşuat în România, nu există sau uneori ne este arătată o păpuşă drept model fals, toţi jucăm un rol pe care nu-l înţelegem, după un scenariu scris pentru alt teatru. Interpretăm şi ascultăm o piesă scrisă într-o limbă pierdută şi ne mirăm că nu înţelegem nimic din ea.
Domnule rasputin,
Eu nu cred că domnul preşedinte (oricine ar fi preşedinte ca persoană nominală) ar putea câştiga lupta despre care vorbiţi. Nu cred, de asemenea, că, în democraţie, rolul preşedintelui este să se lupte cu sistemul ci, dimpotrivă, el trebuie să apere sistemul, dar sistemul aşa cum este el definit ca normalitate. Preşedintele ar putea însă să adune sub personalitatea sa, sub patronajul Preşedinţiei Române şi rupt de decizia politică, un grup de excelenţă care să construiască noul model social, să determine lucrări publice, o doctrină socială chiar, care să ne ajute în înţelegerea democraţiei, care să ne schimbe mentalitatea. Nu mă refer la Comisiile Prezidenţiale, ci la academicieni, filosofi, eventual cercetători aduşi din străinătate. Acest grup de expertiză este menit să se auto-educe, ca grup de inteligenţă superioară capabil să facă asta, şi apoi, prin scrierile doctrinare, să ne educe pe toţi ceilalţi.
Părerea mea este că niciodată nu vom putea înainta dacă nu vom avea o ţintă comună pentru întreaga societate şi nici dacă fiecare dintre noi nu va avea o mentalitate adoptată că un model social clar pentru înţelesul democraţiei.
No comments:
Post a Comment