16 November 2010

O nouă performanţă a Guvernului României


După ce Guvernul României a reuşit să încalce până acum, de nenumărate ori, Constituţia României, iată şi o premieră cu adevărat performantă, Guvernul României a reuşit să încalce şi constituţia unui alt stat.


România şi Republica Moldova au semnat Tratatul privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră
Tip:
Comunicat de presă
Data:
08.11.2010

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi primul ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, au semnat astăzi, 8 noiembrie 2010, la Bucureşti, Tratatul între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră.

Tratatul este un document modern, care se înscrie în categoria acordurilor-tip tehnice privind regimul frontierelor, care reglementează gestionarea frontierei comune şi cooperarea între autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova.

Semnarea acestui instrument juridic se înscrie în cursul ascendent al relaţiei Bucureşti-Chişinău din ultimul an, alături de alte documente bilaterale, juridice, politice şi sectoriale.

Îmi exprim satisfacţia pentru fluenţa cu care au decurs negocierile pentru acest document eminamente tehnic cu privire la regimul frontierei şi la regulile prin care vom gestiona împreună frontiera dintre statele noastre. Acest tratat completează un pachet de actualizare a cadrului juridic bilateral care conţine deja cincisprezece alte documente, printre care Tratatul privind Micul Trafic la Frontieră”, a declarat, cu această ocazie, şeful diplomaţiei române.

Semnarea documentului dovedeşte că cele două Guverne antrenate împreună în acest proces de reformă şi de apropriere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană pot colabora cu rezultate concrete. Poate că niciodată de când România a fost primul stat care a recunoscut independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova şi până astăzi nu am reuşit să realizăm atât de multe lucruri într-un interval atât de scurt”, a subliniat ministrul român al Afacerilor Externe.

Semnarea acestui document confirmă, din nou, abordarea nouă pe care Republica Moldova o are asupra relaţiei bilaterale, care reafirmă poziţia constantă a României de susţinere a statului vecin.

Ministrul Afacerilor Externe şi-a reiterat aprecierea faţă de parcursul european al Republicii Moldova, o ţară aşezată cu succes pe harta democraţiilor europene. „Sunt convins că declaraţiile de astăzi – de fermă încurajare – formulate de către preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, nu pot decât să ne inspire în continuare pentru ca relaţia bilaterală să intre în mod ireversibil în această logică europeană. Ne dorim ca Republica Moldova să urmeze acest curs şi ne dorim ca această frontieră să se estompeze treptat – atunci când toate condiţiile vor fi îndeplinite – pentru a deveni o frontieră interioară a Uniunii Europene”, a evidenţiat ministrul Baconschi.

La rândul său, primul-ministru Vlad Filat a atras atenţia asupra semnificaţiei deosebite a semnării documentului bilateral. „Acest document este semnat, evident, într-un context european şi urmează să aducă reglementări europene. Noi privim cu mare responsabilitate perioada următoare, având în vedere şi faptul că România urmează să facă parte, foarte curând, din spaţiul Schengen, deci administrarea la frontiera spaţiului Schengen presupune responsabilitate, asigurarea securităţii şi a unei administrări eficiente”, a declarat premierul Republicii Moldova.

Semnarea acestui tratat nu este altceva decât finalitatea muncii pe care am depus-o în acest an, de altfel, lucrul la tratat a demarat în 2003, muncă ce a avut un început atunci când am convenit că în relaţiile noastre ne vom baza pe obiective propuse şi deschiderea necesară în implementare”, a subliniat premierul Republicii Moldova.


Informaţii suplimentare:

„Tratatul între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră” reglementează modalitatea de realizare a marcării pe teren a frontierei, soluţionarea problemelor referitoare la construirea de obiective comune la frontieră, întreţinerea frontierei. Totodată, el prevede constituirea şi funcţionarea Comisiei mixte pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră.

Documentul se referă la modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate, şoselelor, precum şi a altor instalaţii de comunicaţii care traversează frontiera de stat, desfăşurarea unor activităţi precum pescuitul, vânătoarea, silvicultura, exploatarea subsolului în apropierea frontierei modul de cercetare şi de soluţionare a încălcărilor regimului cum ar fi trecerea nepermisă a frontierei sau deteriorarea semnelor de frontieră etc.

Semnarea Tratatului completează seria de evenimente bilaterale majore consemnate în ultimul an, între cele două state: încheierea unui număr de cincisprezece acorduri, inclusiv Acordul de mic trafic la frontieră, deschiderea Consulatelor Generale ale României de la Bălţi, Cahul şi a Consulatul General al Republicii Moldova de la Iaşi, deschiderea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău.

(sursa: http://www.mae.ro/node/5893)

Ghimpu: Tratatul semnat de Filat este NECONSTITUȚIONAL!

Tratatul privind regimul de frontieră dintre Republica Moldova și România, semnat de către premierul moldovean, Vlad Filat, și ministrul de externe al României, Teodor Baconschi, la 8 noiembrie curent, este NECONSTITUȚIONAL.
(sursa: http://www.jurnal.md/ro/news/ghimpu-tratatul-semnat-de-filat-este-neconstitu-ional-195921/)

Constituţia Republicii Moldova spune, la articolul 8, aşa:

Articolul 8
Respectarea dreptului international si a tratatelor internationale

(1) Republica Moldova se obliga sa respecte Carta Organizatiei Natiunilor Unite si tratatele la care este parte, sa-si bazeze relatiile cu alte state pe principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului international.

(2) Intrarea in vigoare a unui tratat international continind dispozitii contrare Constitutiei va trebui precedata de o revizuire a acesteia.

Apoi, la articolul 66, Constituţia Republicii Moldova spune:

Articolul 66
Atributiile de baza

Parlamentul are urmatoarele atributii de baza:

  1. ratifica, denunta, suspenda si anuleaza actiunea tratatelor internationale incheiate de Republica Moldova;

La articolul 86...

Articolul 86
Atributii in domeniul politicii externe

(1) Presedintele Republicii Moldova poarta tratative si ia parte la negocieri, incheie tratate internationale in numele Republicii Moldova si le prezinta, in modul si in termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului.

... apoi...

Articolul 135
Atributiile

(1) Curtea Constitutionala:

  1. Curtea Constitutionala:
  2. exercita la sesizare controlul constitutionalitatii legilor si hotararilor Parlamentului, a decretelor Presedintelui Republicii Moldova, a hotararilor si ordonantelor Guvernului, precum si a tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte

10 comments:

buddywonca said...

@ Biblio,
Se pare ca a fost o graba din alte motive....asa ca guvernul crede ca e scuzabil....
la cite stim noi , doar @ Romanika este posibi;l asa ceva....

nimrod said...

Biblio,

"Când aud de Constituţie îmi vine să mai îmi asum(sic!) o răspundere guvernamentală!". Parcă aşa spunea nemuritorul... Gambetta?! Asta e cam tot ce mi-a venit în minte legat de tratatul cu pricina fiindcă sunt concentrat într-altă parte, respectiv mă tăvălesc de râs pe seama situaţiei create de scandalul în curs din capitala micului meu judeţ de munte, ştiţi, ăla cu poliţistul, cămătarii şi procurorii... Se pare totuşi că situaţia e sub control fiindcă mafiotul next-door nici măcar n-a dat manelele mai încet...

Bibliotecaru said...

Trăim în România şi asta e mai dureros ca Timpul.

Bibliotecaru said...

Am constatat că am dezvoltat o alergie la televizor. Din păcate, emisiuni de cultură sunt foarte, foarte puţine.

buddywonca said...

@ Biblio,
Sper sa vizitezi blogul meu unde am pus un email primit din Toronto si venit initial din Montreal din comunitatea romana si care s-a imprastiat in America via Detroit....Cred ca initiatorul nu a fost totusi Katrina....ha,ha,ha....

Bibliotecaru said...

@ buddywonca
Sincer, nu mă interesează astfel de informaţii, chiar dacă ar fi adevărate. Eu încerc să nu trăiesc în trecut. Vreau să apreciez valoarea unui om legată de prezent.

buddywonca said...

@ Biblio,
pe mine ma intereseaza orice....eu nu as putea lucra cu un astfel de om......ar fi o palma data celor cinstiti....sau mai cinstiti....
Nu trebuie sa fugim de responsabilitatea demascarii curvelor politice ...indiferent de sex.....
Am ascultat-o de citeva ori pela taieri de panglici si semnari de contracte....nu vreau sa par Gica contra...ce spunea acolo ...vorbe goale repetate...slab, f slab....
de fapt si echipa este slaba.....
o sa-ti dau in citeva zile exemplu...vreau sa aflu mai multe amanunte...si exemplific la obiect....

Bibliotecaru said...

Înseamnă că aţi revenit în prezent... :D

balbeck said...

Foarte grav ce se intampla,dar din 2011 e nenorocire.

Bibliotecaru said...

Nici măcar nenorocirile în România nu mai sunt cele de altă dată. Înainte, când veneau lăcustele, rămânea Vodă în istorie cu numele de Lăcustă, acum lăcustele sunt ceva obişnuit.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.