Dacă viaţa construieşte momente care ne înalţă, acest moment este dintre cele care mutilează. Tare am pierdut pe cei pe care îi simţeam drept neamul meu. Ce greşeală am făcut ca neamul meu să devină unul de băseşti, boci şi alţi stalinei multiplicaţi nesfârşit şi stalinist? Unde-mi este neamul? Unde sunt eu de m-am pierdut în asemenea hal? Ce fac eu singur într-o Românie care nu mai este a mea? Cine sunt cei ce mi-au furat România?
Este cumplit cum anumite voci inumane cenzurează dreptul la existenţă al unui poet naţional chiar legat de aparate ce transmit viaţă prin sinusoide electrice. Sunt cuprins de furia neputinţei de a nu putea reda viaţa, iar comentariile groteşti ale unor oameni ce figurează, în acte, ca cetăţeni români, mă îngrozesc, mă aduc la disperare. Ce grad de dezumanizare poate conduce pe cineva la acest nivel al non-fiinţei şi mizerie biologice?
Vouă, celor care nu ştiţi ce faceţi, nu vă dau astăzi şansa decât să-l iubiţi pe Adrian Păunescu.
Am scris aceste versuri că niciodată, cuprins de disperarea pe care mi-o provoacă cianozarea rădăcinilor din care îmi trag existenţa, dar şi din deznădejdea de a constata eforturile demonice ce pângăresc liniştea unor funeralii ale inimii româneşti.
Am scris această poezie ştiind că nu o voi termina niciodată, că o voi lăsa exact aşa brută cum s-a născut, ca o delimitare a imprecaţiilor de odihnă.
Aud cum unii astăzi îţi trag aspre linii
Şi viaţa în abac ţi-o iau la socotit
Cu furie însemnată-n roşu de erinii
Venite să-nsemneze credit şi deloc venit.
Ei n-au ştiut a inimii migrene
Ei nu cunosc a vieţii degrevare
Transformă filmul vieţi non-perene
Cu totul şi cu totul în parale.
Ei n-au ştiut citi pe dinlăuntrul
Poetului iluminat cu nimb de raze,
Şi-au apucat vorbire de-au murdărit cuvântul.
În viaţă nu este vorba doar de ipostaze.
Nu este loc deloc de vorbe goale,
Nu este loc nici de-al tristeţii plin,
Am mers departe în gândurile tale
Şi versurile încă-ţi minte-n vin.
Nu e finalul ce astăzi se iveşte,
Doar timpul sec ne-atacă siluit.
Priveşte adevărul, bărbăteşte:
Poetul nu moare astăzi din murit.
Cu mine-ai mers alături prin emoţii,
Prin mine s-au iscat explozii magistrale,
Ca mine îţi închei şi şansa sorţii.
Trăiesc în mine funeralii mondiale.
(Gheorghe Florescu, Lui Adrian Păunescu, 5 noiembrie 2010)
Şi viaţa în abac ţi-o iau la socotit
Cu furie însemnată-n roşu de erinii
Venite să-nsemneze credit şi deloc venit.
Ei n-au ştiut a inimii migrene
Ei nu cunosc a vieţii degrevare
Transformă filmul vieţi non-perene
Cu totul şi cu totul în parale.
Ei n-au ştiut citi pe dinlăuntrul
Poetului iluminat cu nimb de raze,
Şi-au apucat vorbire de-au murdărit cuvântul.
În viaţă nu este vorba doar de ipostaze.
Nu este loc deloc de vorbe goale,
Nu este loc nici de-al tristeţii plin,
Am mers departe în gândurile tale
Şi versurile încă-ţi minte-n vin.
Nu e finalul ce astăzi se iveşte,
Doar timpul sec ne-atacă siluit.
Priveşte adevărul, bărbăteşte:
Poetul nu moare astăzi din murit.
Cu mine-ai mers alături prin emoţii,
Prin mine s-au iscat explozii magistrale,
Ca mine îţi închei şi şansa sorţii.
Trăiesc în mine funeralii mondiale.
(Gheorghe Florescu, Lui Adrian Păunescu, 5 noiembrie 2010)
Maestre, ne vom vedea în altă dimineaţă.
(sursa: http://www.business-forum.ro/actual/evenimente/11874-starea-de-sntate-a-lui-adrian-punescu-s-a-agravat-a-fcut-stop-cardiac.html)
13 comments:
Biblio, ma simt singur, ma simt norocos ca am trait un timp alaturi de EI de oamenii mari ai neamului....ce trista este singuratatea....
Totusi, totusi...capul sus prietene....
Îmi este tare greu. Cei mai mulţi oameni care au format România în care m-am născut şi am crescut... nu mai sunt. Astăzi privesc în jurul meu şi nu prea mai văd pe nimeni, telefonul este mai mult o piesă din muzeului obiectelor de ceară. Ce va să fie mai departe?
S-a dus si "asta".Cu ce mai ramanem?
Ca om poate nu mi s-a parut atragator,insa nu l-am criticat niciodata.Acum imi pare foarte rau ca s-a dus...dar ramane in nemurire.
Tin minte ca la "Sala Sporturilor" din Ploiesti era spectacol mare,era "Cenaclul Flacara".Militienii nu mai lasau pe nimeni sa intre.Nu mai era loc.Doua doamne au vrut sa intre,dar nu au fost lasate.S-au despartit.Una din ele se intalneste cu o doamna cu un copil.I-a povestit ca nu a fost lasata sa intre la spectacol.Doamna cu copilul i-a spus ca vor intra.Militienii vazandu-le cu acel copil le-au lasat sa intre.Pana la 3 dimineata a tinut spectacolul.Dar a fost spectacol,nu ca acum.
Ploiestiul a inchis "Cenaclul".Era lume foarte multa la stadion si o poarta a cedat,omorand niste oameni.
Am fost in sala unde a predat,la Spiru Haret,la Politehnica.Cica dormea la facultate.Se mutase acolo.Cam de atunci suferea.
Am avut astăzi, spre prânz, molcoma mulţumire să constat că două dintre cele mai vizibile persoane publice ale momentului, din arcul puterii, au făcut declaraţii echilibrate privind moartea poetului Adrian Păunescu, lăsându-i astfel cu ochii în soare pe lingăii anonimi ai regimului care s-au grăbit încă de dimineaţă să scrie, de exemplu, "un pesedist arogant mai puţin".
Fiecare avem amintiri, rămânem însă cu amintiri despre martiri.
Ar fi un semn de normalitate ca liderii româniei să fie sinceri în regretul lor. Tare îmi este teamă însă că tristeţea este un spectacol.
Boc a ramas socat...si-o fi revenit?
Nu stiu ce va fi.As fi vrut sa vad si eu cati oameni se duc la inmormantare,poate m-as fi dus si eu,dar sunt la 2000 km distanta duminica.
Clipe de tristețe, lacrimi de durere! Momente de reflecție pentru unii și de condamnare pentru alții. Criticat, dar și iubit, adulat, dar și jignit, Păunescu rămâne o figură emblematică a culturii române. A fost un artist, dar mai întâi de toate un model viabil a ceea ce înseamnă lupta pentru libertatea spiritului. Nu a avut “carnet de dizident”, dar a reușit mobilizarea energiilor tinerești conferindu-le un nou sens valoric. Cenaclul Flacăra era de fapt un simbol al flăcării care mocnea în el, a profunzimii spirituale pe care o trăia și pe care nu o putea păstra doar pentru el. Ne-a cedat și nouă fărâme din iubirea sa pentru a învăța secretul de a fi OM!
Biblio, te intrebi ce va fi mai departe....viata, ce sa fie...chestia asta pasagera...fii linistit, trece...:)
@ balbeck
Cred că va fi o îmbulzeală de televiziuni încât nimeni nu va putea intra.
@ Pro atitudine
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
Când mi-a murit primul bunic, prima fiinţă căruia i-am înţeles moartea... nu am insuportabil de impresionat. Nu este vorba că eram destul de mic şi moartea era totuşi un concept relativ, nu este vorba că acel fior pe spinare l-am simţit şi atunci, atunci aveam însă tot universul meu alături pe care să mă sprijin şi să merg mai departe.
Astăzi universul meu este atât de infim încât abia mai există, nu mai am nici un sprijin în viaţă, toţi s-au mutat în moarte.
http://bogdan.stirute.com/2010/11/06/senzational-adrian-paunescu-s-a-impacat-cu-madalina-manole-si-vor-scoate-un-album-impreuna/
Post a Comment