Andreea Pora: Cum anume va fi protejat angajatul, ce câştigă şi ce pierde el din acest nou Cod al Muncii şi dacă, aşa cum sunt voci respectabile de analişti care susţin că, de fapt, contractele pe perioadă determinată vor genera, în final, o creştere a şomajului?
Emil Boc: În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie şi pentru posibilitatea de a discuta, într-un cadru deschis, aceste aspecte legate de reforma legislaţiei muncii în România. O să fiu scurt pentru că bănuiesc că acest scop al reuniunii este de a dialoga şi nu de a ţine monologuri, o să avem ocazia să ţin discursuri la Parlament sau în altă parte. Aş dori, într-o discuţie directă cu dvs, să cântărim modificările la Codul Muncii. De ce această modificare? Un clasament realizat la nivel internaţional ne arată că România este pe locul 114 din 139 de ţări în privinţa rigidităţii pieţei muncii. Asta înseamnă că în 114 ţări este mai bine decât la noi în materia legislaţiei de dreptul muncii.
Doi: ştiţi bine faptul că actualul Cod al Muncii nu a adus beneficii sub aspectul ratei de ocupare a forţei de muncă. Şi înainte de 2003 şi după 2003 s-a menţinut în limita lui 58-59%. Deci, cu alte cuvinte, actualul Cod pe care-l avem nu a încurajat crearea de noi locuri de muncă.
În al treilea rând, criza economică ne-a relevat faptul că, din cauza rigidităţii pieţei forţei de muncă, se pierd, pe de o parte, locuri de muncă, iar pe de altă parte se lucrează mai mult la negru sau se încurajează munca la negru, exemplul clasic este acela al contractelor de muncă pe durată determinată. Şi aici răspund la prima întrebare a dvs.: resping categoric afirmaţia potrivit căreia se schimbă regula jocului în sensul că, după modificarea de la Codul Muncii, contractul pe durată nedeterminată ar dispărea şi s-ar impune regula contractului pe durată determinată. O spun foarte clar şi direct: contractul pe durată nedeterminată rămâne regula, doar flexibilizăm, adică uşurăm posibilitatea sau dăm o posibilitate suplimentară, la contractul de muncă pe durată determinată, să fie mai uşor de realizat. Exemplul clasic cu proiectele europene: ai un proiect pe 3-5 ani, contractul de muncă pe durată determinată poate fi de maxim 2 ani, ce faci în acest moment? Nu ai cadrul legal prin care să angajezi pe cineva pentru un proiect de 3 sau 4 ani de zile, cât este un proiect european. Este o realitate determinată de intrarea României în Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, ne uităm în statisticile europene: avem o pondere de 1,1% a contractelor de muncă pe durată determinată în cadrul contractelor, în general, în timp ce media europeană este de 14%, Polonia - 27%. Deci, este nevoie clar de o flexibilizare a acestui contract de muncă pe durată determinată. Ce am făcut din acest punct de vedere? Am mărit durata de la 2 ani la 3 ani de zile, iar prin acordul scris al părţilor se poate merge mai departe pentru finalizarea unui proiect sau program. Deci am flexibilizat această relaţie dintre angajator şi angajat şi aici ajungem la scopul de bază al modificărilor: angajatorii să poată angaja mai uşor, salariaţii să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă, un al doilea loc de muncă şi să fie protejaţi. Şi aici răspund la cea de-a doua întrebare care reprezintă şi o schimbare de optică în România: am introdus criteriile de performanţă şi de evaluare a activităţii salariatului. În contractul de muncă, când se încheie, scrie negru pe alb care sunt criteriile de performaţă, cum se evaluează această performaţă. Avantajul este că salariatul, dacă-şi face treaba, va fi protejat, oriunde şi oricând, de lege. La concedieri colective nu vor mai prima criteriile sociale. Nu e popular ce spun, dar nu poţi să fii şi popular şi competitiv în acelaşi timp. Am ales axa competitivităţii în detrimentul populismului sau al popularităţii. Munca este o valoare supremă şi nicio societate nu se poate constitui fără muncă şi răsplata muncii, de aceea Codul Muncii pune accent pe munca bine făcută, pe performanţă. La evaluare, în cadrul concedierilor colective, ai criteriile şi te aperi, incluv în instanţă, dacă cineva ar încerca un abuz. Astăzi, eşti mai mult protejat dacă eşti sărac decât dacă eşti performant. Ne-am obişnuit cu această mentalitate timp de 20 de ani, este plăcută, îşi dă un anumit confort, îţi spui - orice aş face, sunt sărac, sunt protejat, nu are importanţă performanţa. Am avut curajul să mergem şi să spunem direct românilor în faţă: obligaţia noastră este să facem legi care să încurajeze munca şi performanţa, pentru că, dacă suntem performanţi mai mulţi, avem mai mulţi bani prin care să-i sprijinim şi pe ceilalţi care sunt mai săraci, dar dacă încurajăm sărăcia şi mâna întinsă, ne vom scufunda cu toţii. De aceea am pornit de la această perspectivă şi aş vrea să fie înţeleasă foarte bine, că niciun angajator din lumea aceasta nu are decât un interes, de a putea realiza o activitate economică şi să aducă performanţă să-şi poată plăti mai bine salariaţii, pentru că, dacă nu-i plăteşte mai bine, pleacă la alţii. Iar noi, dacă nu încurajăm munca, nu vom avea şansă în competiţia globală în care ne aflăm. Suntem într-o competiţie în UE, dar suntem într-o competiţie cu tot ce se întâmplă pe glob. Dacă vom rămâne în continuare în această mentalitate, că se poate şi aşa, cum este vorba la români, nu vom reuşi să fim competitivi pe termen mediu şi lung. Deci este o schimbare de paradigmă, o schimbare de optică, o schimbare radicală în direcţia performanţei şi care are prelungiri în tot Codul Muncii. Dar meajul general este şi rămâne acesta: dacă eşti performant, dacă îţi faci treaba, eşti protejat de lege atât în cadrul procesului de muncă, cât şi în instanţe în cazul unor concedieri care s-ar putea impune; eşti protejat şi apărat de legea statului român, cu o singură condiţie: să-ţi faci treaba şi nu mai există criterii subiective, există criterii pe care le cunoşti de la început, când ai semnat contractul de muncă, nu eşti supus arbitrariului, că pe parcurs cineva ar putea să-ţi aducă alte criterii, după principiul „ai şapcă, n-ai şapcă”. Acum regulile jocului sunt clar stabilite de la începutul contractului de muncă şi nimeni nu poate să–ţi impună alte criterii de evaluare decât acelea pe care le-ai avut la cunoştinţă de la început. Şi ca un mijloc suplimentar de protecţie a salariatului introducem obligativitatea expresă ca acest contract de muncă să poată fi încheiat numai în formă scrisă. Actuala legislaţie permite şi lasă şi posibilitatea ca acest contract să nu fie încheiat neapărat în formă scrisă. Pentru o formă suplimentară de protecţie a salariatului - numai în formă scrisă şi cu /... / a salariatului şi cu aceste lucruri semnate şi cunoscute de la începutul relaţiei de muncă.
Deci, pe de o parte flexibilizare, pe de altă parte, se înăspresc sancţiunile pentru munca la negru. Am spus de multe ori această frază, că orice om care lucrează la negru este privat de asigurările de sănătate, de asigurări de şomaj, de pensie. Este, cu alte cuvinte, un om care vine mai târziu cu mâna întinsă la stat pentru a beneficia de asistenţă socială şi atunci ne mirăm că în România avem 11 milioane de asistaţi social, depinde ce includem aici. Acest număr nu este normal pentru un stat care se doreşte a fi performant. Asistenţa socială trebuie să fie excepţia, locul de muncă este cea mai bună formă de protecţie socială a unui individ într-o societate democratică. Şi atunci, am spus flexibilizare - da, a relaţiei dintre angajator şi angajat, dar şi sancţionare aspră a acelora care în continuare ar utiliza munca la negru şi, chiar dacă n-a fost plăcut primită, propunerea noastră a fost de a avea inclusiv sancţiune penală pentru munca la neagru. Asta înseamnă că toţi cei care vor utiliza munca la negru, din nefericire pentru ei, vor fi pasibili de amendă penală sau de închisoare, dacă nu greşesc, de la 1 la 3 ani, închisoare sau amendă penală /.../ pentru muncă la negru, în primul rând, mai mulţi de 5 angajaţi la negru. Asta ce înseamnă? Că oricine se va gândi de două ori înainte de a mai plăti la negru dacă mai face acest lucru pentru că va trebui să dea cu subsemnatul la parchet şi va prefera să încheie un contract de muncă, poate pe durată determinată, poate pe durată nedeterminată, în funcţie de specificul firmei, şi acel om va fi protejat din toate punctele de vedere, iar statul va avea beneficiile sociale, prin impozitele şi taxele care se plătesc, astfel încât să-şi poată onora celelalte obligaţii pe care le are în consecinţă. Aceasta este contraponderea la flexibilizare – înăsprirea sancţiunilor pentru utilizarea muncii la negru. Foarte pe scurt, acestea ar fi primele considerente.
Andreea Pora: De ce a fost atât de scăzut apetitul firmelor pentru astfel de contracte, s-a dat o cifră, doar 1,1% din total?
/.../
Emil Boc: Ne-am atins obiectivul de a stabiliza economia, urmează această perioadă a creşterii economice. Acest cod al Muncii va susţine suplimentar şansele României de creştere economică. Pe lângă investiţii, fonduri europene, Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, modificarea Codului Muncii va aduce un element suplimentar care va contribui la dezvoltarea economică a României în 2011 şi 2012, prin această flexibilizare a relaţiilor. Aţi văzut toate analizele internaţionale care arată faptul că România are cele mai bune perspective în următoarele 6 luni dintre toate ţările din Europa Centrală şi de Est. Aţi văzut că există o atenţie sporită a investitorilor imobiliari şi nu numai de a-şi reanaliza investiţiile directe în România. Această modificare a Codului Muncii, spun eu, în momentul de faţă, este mai importantă decât orice regulă fiscală care poate să ajute mediul de afaceri şi investitorii pentru a face investiţii şi afaceri în România. Această măsură va fi dublată, anul acesta, de reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, ca un element suplimentar de susţinere a activităţii economice, dar flexibilizarea şi modificarea Codului Muncii, cu siguranţă va fi un stimulent suplimentar pentru toţi cei care vor dori să investează în România, alături de menţinerea cotei unice şi a celorlalte facilităţi fiscale pe care statul român le poate oferi. Şansa fondurilor europene, precum şi investiţiile din agricultură, coroborate cu noua Lege a parteneriatului public-privat reprezintă un mănunchi de măsuri care vor susţine activitatea economică, deci această măsură va contribui la diminuarea şomajului, prin faptul că vom avea mai multe investiţii şi mai multe locuri de muncă şi implicit vom avea un buget şi mai bun la pensii pentru a asigura protecţia socială a celor care intră sub incidenţa lui.
/.../
Emil Boc: Gândiţi-vă că în doi ani de zile, la Ministerul Muncii, am avut Legea pensiilor, Legea salarizării, Codul Muncii, deci 3 reforme importante.
Cristian Pârvan: Nu pot să fiu de acord cu dvs. Vă dau ca şi exemplu cea mai meschină măsură, cea cu şomajul tehnic, pe care, să ne aducem aminte - nici pe noi nu ne-a dus mintea - până ce nici Dacia Renault nu a aplicat-o.
Emil Boc: Am aplicat şomajul tehnic
Cristian Pârvan: Da, am aplicat din mai 2009 şi nici până acum în 2011./…/
Emil Boc: Dacă se impune. Pentru că resursele bugetare nu sunt nelimitate. Nici angajatorii care folosesc practica abuzivă a şomajului tehnic …de aceea e nevoie de echilibru în toate.
În 2009 a fost şomaj tehnic, în 2010 a fost şomaj tehnic. În acest moment, se se fac evaluări concrete, pentru a vedea dacă această măsură poate fi impusă în continuare sau poate fi utilizată, din nefericire, în alte scopuri decât acela pentru care a fost creată. Eu, ca şef al Guvernului, trebuie să mă uit la toate faţetele nu doar la cea care vizează angajatorul. Sunt de acord că România are nevoie să-şi îmbunătăţească munca calificată. Am menţinut facilităţile pentru sectorul IT, în ciuda disputelor europene pe care le-am avut. România a avut un punct de vedere prin care a menţinut şi va menţine facilităţile IT şi pentru asta avem investiţii strategice importante de înaltă calificare în România. Uitaţi-vă la Legea educaţiei naţionale, o altă reformă de substanţă în statul roman care dă posibilitatea, la nivel local, de la curricula care se predă acolo, să stabilească autoritatea locală, mediul de afaceri şi părinţii împreună cu profesorii, ce disciplină, dintr-o pondere de 30%, studiează, pentru a avea acoperire pe piaţa muncii de acolo. Să nu se mai studieze discipline care nu au niciun fel de acoperire în realitate şi nu oferă o specializare. Este pentru prima dată când se face o asemenea mutaţie. În ciclul gimnazial şi în cel liceal, 30% din curiculă va fi stabilită acolo, de către mediul de afaceri împreună cu autorităţile locale, care reprezintă o altă dimensiune a ceea ce înseamnă legarea învăţământului, a calificărilor pe piaţa forţei de muncă şi a ceea ce înseamnă dezvoltare.
Uitaţi-vă la faptul că România a avut, în 2010, cel mai ridicat volum al exporturilor din toată istoria de după 1989. Asta este realitatea, ne place sau nu ne place. Asta înseamnă că am început să devenim competitivi. S-a diminuat deficitul de cont curent şi este la limită absolut rezonabilă şi sustenabilă în momentul de faţă şi ne arată că traiectoria de stabilizare este bună. Sunt date certe. Că mai pot fi lucruri îmbunătăţite, sunt de acord. Dar acum intrăm pe un teren care ne va permite să apăsăm pe această pedală îndată ce s-a stabilizat contextul economic. Legislaţia muncii vine în continuare să pună accent pe performanţă
/…/
Andrei Oişteanu: Pot înţelege de ce sindicatele sunt împotrivă (măsurile Guvernului PDl, n.red) dar nu pot înţelege de ce patronatele sunt împotrivă . Aş vrea să aud cum îşi explică faptul că cele care sunt împotrivă sunt împotrivă.
Emil Boc: PNL a încetat demult să mai fie partid de dreapta iar prin semnarea alianţei socialiste cu PSD s-a predat definitiv în braţele stângii. V-aş ruga să verificaţi toate poziţiile PNL-ului de la Legea salarizării, Legea pensiilor, de la Legea restructurării aparatului bugetar, de la Codul Muncii, legi care, prin esenţă, vizează reforma statului şi sunt măsuri de dreapta sau de centru-dreapta au fost atacate vehement de către PNL. Constat că un partid s-a dizolvat în stânga comunistă iar acum a întins mâna şi o strânge pe deplin cu cei care au colaborat cu fosta securitate. Este o decizie politică ce le aparţine. Pentru viaţa politică românească este bine că s-au separate apele: cei din stânga în alianţa socialistă, cei de dreapta, reprezentaţi de PDL, îşi continuă drumul cu lucruri concrete şi nu cu poveşti. PDL şi-a consolidat definitiv statutul de partid de dreapta prin reformele statului pe care le-a făcut în ultimii doi ani. Este adevărat că sunt reforme dureroase şi care ne costă din punct de vedere politic, dar am convingerea că aceste reforme vor fi apreciate începând chiar cu 2011, pentru faptul că aduc rezultatele pe care le-am scontat: în primul rând, stabilitatea economiei, iar de aici înainte, creşterea economică.
Referitor la cea de-a doua întrebare, cred că aceste modificări sunt prea puţine în raport cu solicitările pe care le-ar avea unele patronate. Poate fi una dintre explicaţiile pentru care unele dintre patronate nu au luat o poziţie mult mai fermă de susţinere a Codului Muncii
Bogdan Hossu:(...) Vreau să fac câteva remarci: cred că este util să înţelegem cu toţii că ceea ce aţi susţinut, şi anume liberalizarea legată de timpul perioadei de probă este realizată prin consens patronate-sindicate, că problemele legate de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe durată determinată este prin consens luată. Sunt nenumărate alte puncte care au fost acceptate, însă, sunt câteva chestiuni de principiu care nu au fost acceptate şi care vin în contradicţie cu o anumită filosofie naţională sau cu una care este condiţionată de anumite instrumente juridice internaţionale. (...) Unul din elementele de bază este problema construcţiei Codului Muncii care trebuie să fie un apărător al drepturilor individuale şi colective, prevedere constituţională care este reflectată în toate structurile. Codul Muncii este ca o constituţie pe dreptul muncii şi ar fi trebuit ca principiile majore ar fi trebuit să se regăsească în structura construcţiei respective. Mişcarea sindicală v-a cerut proceduri legate de combaterea abuzurilor pe sistem, pe care Codul Muncii actual nu le prevede. Două exemple: problema normării muncii - nu avem nimic împotrivă, trebuie făcută ca atare, dar în momentul în care spuneţi: mă pot duce în justiţie, justiţia nu judecă decât prin prisma documentelor realizate de experţi. Astăzi, în România, pe domeniul normării muncii, nu există o instituţie sau persoane abilitate care să facă faţă în justiţie unor asemenea proceduri. Vreţi sau nu vreţi să acceptaţi, în toate filosofiile, salariatul este partea slabă în relaţia contractuală. Al doilea exemplu legat de dificultatea acestui lucru este ceea ce Codul Muncii spune: pe de o parte spuneţi că este un pas înainte faptul că trebuie neapărat ca acest contract individual de muncă să fie în formă scrisă, vă reamintesc însă că aţi culpabilizat lucrătorul cu privire la neexistenţa contractului, în sensul în care, dacă eu, angajat, disperat în căutare de loc de muncă, mi se spune: trebuie să muncesc la negru, când eu plătesc şi nu angajatorul, ceea ce este cea mai anormală relaţie de construcţie în sistem.
A treia categorie este legată de combaterea muncii la gri şi la negru. Spuneţi că este un mare succes amenda penală sau închisoarea...dar în ultimii 20 de ani în România, de când au ieşit alte prevederi legale de reîncadrarea personalului care câştigă în justiţie şi este imperativ pe fond definitiv şi irevocabil, este amendă penală sancţiunea sau privare de libertate penală. În România, în ultimii 20 de ani, nu s-a dat nicio amendă penală pe acest lucru şi nicio sancţiune legală. Era mult mai utilă ceea ce v-am şi sugerat şi am sugerat şi Ministerului Muncii că ceea ce interesează pe angajator şi, de fapt, îi doare foarte tare, este prin prisma creării unor politici sociale coerente era să-i faceţi o amendă financiară care să rezolve două aspecte: o dată, partea financiară care să îi doară pe angajator de acest lucru, pe de altă parte, dacă se aplica sistemul - dacă de la ultima înregistrare fiscală din cartea de muncă sau de la 18 în caz că declară că nu se regăseşte în baza de date toate taxele şi impozitele cu neplată la timp, pentru un an de zile înseamnă 100 de milioane de lei vechi, ceea ce este o afacere mai bună, în afară de faptul că rezolva problema salariaţilor de a introduce, în beneficiu fondurilor de susţinere socială, banii necesari. (...) era mult mai utilă o asemenea combatere legată de filosofia construcţiei. Statul totdeauna, când este vorba de bani este mult mai grijuliu decât pentru amenzile penale pe care el nu le vede faptic decât îi încarcă sarcina fiscală suplimentar, pentru că dacă îl bagă pe angajator în închisoare mai trebuie să îi plătească şi căldură şi mâncare. Un puşcăriaş costă mai scump la ora actuală decât un salariat şi vă pot arăta calculele pe Hotărâri de Guvern.
Astăzi, în doi ani, din 2009 în 2010 statisticile arată aproape o dublare a numărului de salariaţi înregistraţi pe contractul colectiv de muncă actual la nivel naţional, al numărului de persoane înregistrate la nivelul categoriei necalificate...Practic, s-a ajuns la aproape 1.700.000 din 4,3 milioane de salariaţi înregistraţi oficial. Adică, o treime. Şi suntem conştienţi că PIB-ul care se face în România nu se poate face cu o treime de necalificaţi, adică ca să fie foarte clar, dacă ai o treime de necalificaţi nu se poate construi PIB-ul mai bun sau mai rău, nu discutăm aspecte legate de acest lucru. Aceşti oameni sunt într-o formă sau alta la gri. Raportul Ministerului Muncii şi discursul dl. preşedinte al României - a specificat că în acelaşi timp are informaţia că există peste 1.650.000 de persoane care muncesc la negru. Acest lucru înseamnă că nu mai au nicio contribuţie legată de acest lucru. Mai dau încă o cifră legată de acest lucru: mai avem şi peste 1.750.000 de cetăţeni, în 2009, care beneficiază de faptul că sunt lucrători şi în acelaşi timp sunt asistaţi sociali. Deci, persoane active care sunt contribuabili la stat prin contribuţii şi dări sociale dar care în acelaşi timp primesc de la stat ajutor. Analiza care s-a făcut în toamna lui 2009, de către ministrul Muncii şi cel al Finanţelor din acea perioadă, arătau ceea ce nimeni nu a negat: că o mare parte din bugetul de stat se duce către asistenţa socială. (...)
Emil Boc: Una dintre problemele ridicate de dumneavoastră şi-a găsit răspunsul în afirmaţia domnului Pârvan. Atunci când nu ştii dacă poţi să menţii un om patru, cinci, şase ani de zile, poţi să închei un contract pe durată determinată. Asta este, din nefericire, realitatea de astăzi. (....)
Eu cred că această flexibilizare va da posibilitatea angajatorului să utilizeze forţa de muncă necesară, cu contract de muncă, pe durata pentru care el poate să plătească un salariat. Să nu obligăm angajatorul să încheie un contract pe durată nedeterminată pentru că nu o va face atunci când nu are certitudinea continuităţii activităţii lui.
Foarte pe scurt: contractele colective şi încălcarea Constituţiei. Reproduc fără comentarii art. 41, alin. 5 şi v-aş ruga să-mi spuneţi ce anume încălcăm din acest articol din Constituţie: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”. Nu scrie în Constituţie nici la ce nivel să fie convenţiile colective de muncă – la nivel de ramură, la nivel naţional, la nivel de unitate. Ele sunt reglementate la nivelul la care vor fi reglementate de Codul Muncii şi de legislaţia secundară. Deci nu avem nici un fel de încălcare a textului constituţional din această perspectivă. Şi legislaţia actuală a muncii sancţionează cu amendă penală sau închisoare utilizarea repetată a muncii la negru. Aici era problema: ce înseamnă repetată: de două ori, de trei ori, de cinci ori. De aceea, această modificare acum a fost mult mai clară, fără ambivalenţe. În noul Cod nu mai este cu „poate”, este răspicat că peste cinci salariaţi este amendă penală sau închisoare, nu mai este cu „poate”. Să citiţi Codul, eu l-am citit, l-am şi scris.
În al doilea rând, v-aş ruga să vedeţi că pedepsele complementare cuprind o parte din ceea ce aţi spus aici: pe lângă sancţiunea principală în drept care poate fi amenda penală sau închisoare, avem posibilitatea prin pedeapsa complementară să se mai impună: orice remuneraţie restantă datorată persoanelor angajate ilegal, cuantumul remuneraţiei trebuie să fie egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazului în care fie angajatul, fie angajatorul, poate dovedi contrariul. De asemenea, să plătească cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal.
Acestea, pe lângă faptul că i se ia dreptul de a participa cinci ani la licitaţii publice, ceea ce pentru un angajator serios, un om de afaceri, când ştie că, dacă utilizează munca la negru riscă să nu mai participe cinci ani la contracte de achiziţii publice pe fonduri europene sau naţionale, el se gândeşte de două ori dacă mai utilizează munca la negru. De asemenea, pierderea subvenţiilor din fonduri naţionale sau europene. Sunt lucruri trecute în modificarea Codului Muncii.
Aş vrea să resping iarăşi, categoric şi direct, afirmaţia dumneavoastră că acest Cod al Muncii este un Cod al sclaviei. Am auzit afirmaţia dumneavoastră prin care spuneaţi că prin reglementarea duratei zilei de muncă ne întoarcem la sclavagism pentru că românii vor lucra nelimitat şi prin această modalitate aducem sclavia în România. Aş vrea să daţi în faţa distinsei audienţe argumentul pentru această susţinere a afirmaţiei. Eu pot să spun un singur lucru: există o Constituţie care spune că durata normală a zilei de lucru este de opt ore se păstrează şi rămâne nemodificată, iar cel al Codului Muncii care spune că durata maximă a timpului de lucru pe săptămână este de 40 de ore plus 8 ore suplimentare, deci 48 de ore, că actualul Cod al Muncii permite ca perioada de referinţă este de 3 luni, noi am mărit-o la 4 luni, actualul Cod al Muncii permite, ca prin contracte colective, la nivel de 12 luni, ceea ce permite şi codul pe care îl propunem. Unde este sclavagismul în aceste condiţii? Durata medie de 48 de ore pe săptămână rămâne constantă ca şi până acum ca în actualul Cod al Muncii, doar că am ridicat perioada de referinţă de la 3 la 4 luni, dar am menţinut exact cum este în actualul Cod al Muncii această posibilitate.
Bogdan Hossu: Durata de 12 ore pe zi de muncă nu este prevăzută în mod expres în Cod.
Emil Boc: Dar nici în momentul de faţă nu aveţi vreo durată suplimentară prevăzută.
Bogdan Hossu: Ba da.
Emil Boc: Ba nu, dl. Hossu. Vă asigur că actual Cod nu are altceva şi noi nu am modificat nimic faţă de ceea ce există în momentul de faţă. Mai mult decât atât, s-a spus că am încălcat o Directivă Europeană. Ştiţi şi v-am răspuns şi public: dacă am aplica mot á mot Directiva Europeană cu privire la durata timpului de lucru ar însemna ca în România să nu avem repaus săptămânal 48 de ore, adică 2 zile, şi să avem 35 de ore - 24 plus 11, atâta spune Directiva Europeană ca nivel minimal. Noi am trecut peste nivelul minimal deci, sub nici o formă nu putem fi acuzaţi că am încălcat Directiva Europeană, aşa cum public aţi afirmat.
Bogdan Hossu: Faceţi referire la Germania sau Franţa care au 32 sau 36 de ore pe săptămână?
Emil Boc: Nu. Eu fac referire la Directiva Europeană cu privire la repausul săptămânal. România are 2 zile de repaus săptămânal, 48 de ore, şi, de regulă, sâmbăta sau duminică, iar Directiva Europeană ne obligă la 35 de ore. Noi am rămas pe 48 de ore. Deci, de unde sclavie? De aceea aş vrea să nu mai inducem în mintea românilor afirmaţii, care repet, nu au nici un fel de acoperire, dar dau bine la public că sună a lecţie de istorie. Am învăţat în clasa a V-a despre sclavagism, dar acolo a rămas, în manualul de istorie, nu în Codul Muncii din România.
Bogdan Hossu: Vedem cum judecă alţii.
Emil Boc: Păi, dacă nu sunt informaţi. Exact ceea ce spuneţi dvs. Dacă daţi dreptul la afirmaţii care nu au acoperire.
Bogdan Hossu: Prin prisma contextului, nu prin prisma interpretării.
Emil Boc: Acest lucru am spus, că textul nici într-un caz nu modifică regimul actual, adică nu duce la mărirea duratei zilei de muncă, ci, practic, păstrează acelaşi cadru de referinţă cu cel existent în momentul de faţă. Iar în privinţa faptului că am afectat drepturile sindicatelor, eu nu sunt de acord cu dvs. Ne-aţi criticat acea formulă prin care dăm dreptul angajatorilor, acolo unde nu există organizaţii sindicale, să participe la negocieri. Haideţi să spunem lucrurilor pe nume! Cum este în momentul de faţă? Într-o unitate care are 200 de salariaţi, dacă la acea unitate există un singur membru de sindicat, afiliat la sindicatul şoferilor din altă parte, se blochează restul salariaţilor să participe la negocieri colective. Ori, nu este firesc. Eu cred că acolo trebuie să existe posibilitatea - dacă există organizaţii sindicale, dacă are reprezentativitate-, ca acea organizaţie sindicală să poată negocia, dar dacă nu există...
Bogdan Hossu: La unităţile care au cel puţin 20 de salariaţi trebuie să fie o organizaţie sindicală.
Emil Boc: Nu. Eu am spus în felul următor. Aici nu aveţi dreptate.
Bogdan Hossu: Este un punct de vedere.
Emil Boc: Situaţia actuală este că un membru de sindicat afiliat la un sindicat al şoferilor poate bloca 200 de angajaţi să-şi poată negocia ei, dacă nu vor să se înscrie în sindicat, contractul colectiv, ceea ce nu este firesc ca unul să blocheze 200. Acum, dacă sunt 15 membri - atât cred că este în Legea sindicatului numărul minim pentru organizaţia sindicală-, foarte bine, are reprezentativitate şi participă. Cred că s-a restabilit echilibrul între ceea ce înseamnă reprezentarea salariaţilor şi posibilitatea ca ei să aleagă, dacă îi reprezintă sindicatele sau îi reprezintă reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, aceia care sunt aleşi de către Adunarea Generală a salariaţilor şi nu sunt impuşi de cineva. Deci, cred că trebuie să acceptăm şi în materie sindicală competiţia aşa cum acceptăm în lumea largă competiţia pentru orice domeniu. Dacă organizaţiile sindicale vor fi mai performante, vor câştiga.
Bogdan Hossu: Domnule prim-ministru, spre cultura dvs. generală există Convenţia nr. 135 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii care prevede în mod expres că prin legislaţia naţională folosind instituţia delegaţii salariaţilor nu puteţi suprima structura sindicatelor. Şi mai există un al doilea aspect relativ: organizaţia sindicală este perpetuă, delegaţii sindicali sunt persoane care au viaţă exact pentru negocierea unui contract.
/.../
Anton Hadăr: (...)Ar trebui ca şi mediul economic să se apropie de noi, să vadă cum poate colabora cu noi. Aş aprecia şi ca profesor, ca reprezentant al învăţământului şi, mai ales, ca lucrător în învăţământul superior românesc, faptul că inovarea şi transferul tehnologic ar putea constitui pentru România, în acest moment, o reală sursă de câştig, de creştere a exporturilor. Apreciez paşii făcuţi în ultima perioadă în legătură cu creşterea exporturilor României şi vă asigur domnule prim-ministru că dacă şi mediul economic, dacă s-ar apleca mai mult asupra lucrurilor pe care noi le creăm în universităţi, ar merge mult mai bine.(... ) Revenind la Codul muncii, v-aş adresa două întrebări: prima se referă la salarizare, creşterea performanţei, dvs. spuneţi că acest Cod favorizează creşterea performanţei. Repet, ca fost şi viitor cadru didactic trebuie să vă gândiţi la faptul că salarizarea, în domeniul nostru al Educaţiei, ar putea să contribuie la creşterea performanţei – adică două cadre didactice de acelaşi rang didactic să aibă acelaşi salariu, mie mi se pare necuvenit. Este drept că prin Codul muncii să-l sancţionezi când nu-şi îndeplineşte acele obligaţii ale postului dar dacă el performează şi eu în legea salarizării care nu e legată deloc de Legea educaţiei, în ceea ce priveşte salarizarea pe criterii de performanţa, pentru mine Codul muncii nu vine cu o noutate şi nu mă ajută să invoc performanţa, pentru că nu am criterii, nu am niciun spor, domnule prim-ministru, cu toate că am vrut să-l introduc, mi s-a promis că se va introduce – sporul acela de excelenţă academică - dar a dispărut de la Ministerul Educaţiei şi până acolo. Eu zic că trebuie să ne gândim să-i stimulăm pe oameni, pentru că am dorit întotdeauna să avem performanţă, mai ale în Educaţie, însă nu avem acele mecanisme care să genereze performanţa în sistem. Vă rog să-mi spuneţi dvs., cum vedeţi dvs. stimularea performanţei în Educaţie prin ceea ce scrie în Codul muncii, pe care în bună parte, prin ceea ce scrie acolo, l-am agreat.
În ceea ce priveşte a doua întrebare: avem de ce ne temem în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa contractelor colective de muncă? Pentru că se tot spune că acesta este „un pumn în gură” pus în faţa liderilor de sindicat. V-aş ruga să faceţi un comentariu în ceea ce priveşte acest aspect, pentru că îmi aduc aminte că am prezentat o dată la televizor „Contractul colectiv de muncă al italienilor”, 383 de pagini, acest contract colectiv de muncă există la nivel naţional şi nimeni nu le-a înlăturat. Ultima chestiune: eficientizaţi dl prim-ministru două lucruri: derularea fondurilor europene şi dialogul social. În ceea ce priveşte fondurile europene se pare că s-a mai urnit treaba, în schimb, în ceea ce priveşte dialogul social, părerea mea este că lucrurile au stagnat. Poate veţi reuşi să faceţi mai multe lucruri, în viitorul apropiat, pentru aceste două direcţii. Vă mulţumesc.
Emil Boc: Referitor la ultima întrebare, dialogul social n-a fost întrerupt niciodată. Pentru că el n-a putut ajunge întotdeauna la acordurile necesare are şi explicaţiile legate de criza economică. Ce sindicat putea accepta restrângerile bugetare la care ţara a fost obligată să recurgă? Ţara nu-şi putea permite un deficit de 14%, că nu-l putea finanţa nimeni. Asta însemna să nu avem bani pentru pensii şi salarii. Am fost nevoiţi să restrângem cheltuielile bugetare să ajungem la 4,4% deficit bugetar, care să poate fi acoperit. Cum puteam noi să ajungem la un acord, în condiţiile în care vă amintiţi că prima noastră discuţie din 2009, când puneam problema unui moratoriu de 6 luni, sindicatele n-au vrut să audă? Când spuneam staţi să vedem în ce direcţie se duce criza asta economică, facem un moratoriu 6 luni să vedem şi după aceea să vorbim de majorări de salarii, de pensii, n-ai avut cu cine să discuţi, nu se putea accepta, pentru că nu era percepţia, nu se înţelegea faptul că omenirea a intrat într-o criză cum nu intrase în ultimii 60 de ani. Şi atunci noi, politicienii, am avut de ales: calea sacrificiului politic personal sau calea sacrificării ţării. Şi am ales calea sacrificiului politic, personal şi partidic.
Dacă noi nu luam acele măsuri, dacă noi nu ajustam deficitul bugetar şi ajungea la 14%, nici profesorul, nici medicul, nici pensionarul nu avea pensie şi salariu. Acolo ajungeam. Aşa am avut o perioadă dificilă, dureroasă, grea, pentru toţi românii, şi-o recunoaştem, dar n-a fost făcută pentru că am dorit-o noi, dinadins, pentru că trebuie să sufere cineva în mod special, am făcut-o să putem trece, să ajungem la perspectivele acestea de creştere economică şi acum să fim feriţi de aceste pericole şi de derapajele la care eram supuşi în 2009 şi în 2010. Dacă dvs. îmi daţi răspunsul cum puteam finanţa un deficit de 14%, de unde luam banii să finanţăm şi puneţi 1 punct din PIB este 1,3 miliarde euro, unde aveam acei bani să plătim în continuare prestaţii sociale fără să muncim peste măsură. Dacă aveţi acest răspuns, atunci vă asigur că (...) nu exista asemenea posibilitate. Şi, atunci am fost temporar nevoit să aplicăm acele măsuri dureroase, astăzi, şi necesare. De altfel, veţi vedea că în timp se vor dovedi că au fost cele potrivite la momentul potrivit, chiar dacă au fost neplăcute.
În privinţa performanţei, în salarizarea bugetarului există un coeficient între maxim şi minim. Acolo există această posibilitate de a se putea flexibiliza anumite situaţii. Avem în unele situaţii aceste detalii: la învăţământ pe diverse profesii, pe diverse trepte de vechime, pe diverse lucruri, să crească de la un coeficient la altul. Din moment ce avem performanţă se poate creşte la o treaptă mai ridicată, asta ar fi soluţia. Fără performanţă nu putem aspira să ne crească salariul numai prin trecerea anilor, pentru că noi aşa am fost obişnuiţi în România, trece anul trebuie să crească salariul indiferent că avem performanţă sau nu. Nu se mai poate aşa. Performanţa nu este legată direct de creşterea în vechime a prestaţiei individului. De aceea, noi la învăţământul superior am eliminat orice criteriu de vechime în ocuparea poziţiilor universitare, tocmai să nu mai fie legate aceste elemente de performanţă versus vechime. Aici, impunerea acestor criterii va da posibilitatea de a creşte salarizarea pe o treaptă superioară. Şi, mai era a treia întrebare referitoare la contractele colective. Răspunsul este foarte direct: Constituţia este respectată şi articolul 2 spune în felul următor „contractele colective de muncă şi actele adiţionale încheiate în intervalul de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durată de valabilitate care să depăşească 31 decembrie 2011”. Deci, tot ce se încheie acum se încheie până la sfârşitul anului, după această dată contractele colective de muncă şi actele adiţionale se vor încheia pe durata stabilită prin legea specială, care va fi adoptată de Parlament, în perioada următoare. Contractele colective de muncă în aplicare la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi produc efectele până la data expirării termenului pentru care a fost încheiată.
Anton Hadăr: Eu v-am întrebat, avem de ce ne teme?
Emil Boc: Legea 330 este a contractelor colective, Legea 130 este în vigoare, nu a fost abrogată, nu a fost modificată.
Anton Hadăr: Pentru că o protecţie a salariatului din învăţământul privat trebuie...
Emil Boc: Palierul contractului colectiv care rămâne ca şi esenţă, va fi stabilit prin legea specială şi urmează să fie adoptată. Dar contractele colective aşa cum sunt definite de Legea 130, repet, legea nu este abrogată. Palierul până la care se va stabili prin legea specială care urmează să fie adoptată după Codul Muncii.
/.../
Adrian Vasilescu: Două lucruri vreau să subliniez: suntem într-o perioadă foarte critică, criza continuă. Am văzut în dezbaterile de la noi că se fac foarte multe confuzii între recesiune şi criză. Dacă noi vom avea şansa din punct de vedere oficial şi spun numai oficial, nu şi efectiv, să ieşim din recesiune în această primăvară, rămânem cu criza pentru încă ani buni de-acum încolo, pentru că avem o criză economică foarte dură în această ţară şi criza continuă în toată Europa şi continuă în lume. Iar această criză va schimba lumea, de fapt schimbă lumea şi ne obligă să ne alegem un alt stil de viaţă. Înţelegem asta bine, nu înţelegem, noi vom fi cei care vom trage ponoasele şi aici în România mai mult decât în alte părţi. (...) Ei bine, eu cred că Europa va discuta despre Coduri ale muncii în anii viitori şi cred că această încercare de a face un Cod al Muncii în România, şi pe care nu pot să-l numesc decât o încercare, este doar un început, în anii viitori vom discuta de foarte multe ori despre Codul Muncii şi vom schimba Codul Muncii în România după cum vor merge apele în Europa, pentru că acum Europa are foarte multe oprelişti, sunt foarte multe directive europene foarte complicate în legătură cu piaţa muncii şi din cauza asta piaţa muncii este rigidă nu numai în România, ci este rigidă în toată Europa. Spre deosebire de America, China chiar de Japonia piaţa muncii este mult mai flexibilă în Japonia.(...) În momentul de faţă pentru România problema pieţei muncii este capitală. Nu ştiu dacă acest Cod al Muncii, care va fi discutat în Parlament săptămâna viitoare, va rezolva această problemă. Cred că va fi doar un început şi, repet, în anii viitori vom vedea de mai multe ori schimbându-se Codul Muncii în România. Mă bazez pe faptul că vor schimba europenii şi atunci va trebui să fim în raport cu ei. Vom racorda Codul Muncii de la noi cu codurile muncii care se vor schimba în Europa. (...) Problema pe care Codul Muncii ar trebui s-o rezolve, şi nu numai Codul Muncii, este că avem aproape 6 milioane de pensionari şi 4,1 milioane de salariaţi care trebuie să plătească pensie pentru 6 milioane de pensionari. Asta este problema foarte gravă a României. Dacă dl prim-ministru va găsi o soluţie pentru recensământul de anul acesta, să fie suplimentată suma alocată pentru recensământ ca să se poată face şi o anchetă cu privire la românii din afara graniţelor. Până în 2008 au trimis 6 miliarde de euro, acum trimit numai 3 miliarde de euro, deci s-a înjumătăţit contribuţia lor şi atunci rămâne 4,1 milioane de salariaţi din care scădem 1,26 milioane salariaţi bugetari şi vom avea numărul făcătorilor de bani în România.
Emil Boc: Domnului Vasilescu nu pot decât să îi spun că apreciez viziunea de ansamblu pe care o are nu pot să îl contrazic, nu am toate datele în acest sens să spun că Europa va rămâne leagănul civilizaţiei iar leagănul performanţei va pleca în altă parte. Eu cred că Europa va merge mai departe şi cred că şi pentru noi trebuie să facem ceea ce trebuie, aici, la noi acasă – reforma pensiilor, a salarizării personalului bugetar, a educaţiei, a codului juridic sau al muncii. Sunt părţi ale unei reforme ca să prindem trendul european şi să îl putem menţine, iar pe de altă parte ieşirea oficială din recesiune este primul pas, cu siguranţă nu şi singurul pentru ieşirea din criză care este mult mai amplă şi cu efecte nebănuite decât acelea care le-am avut în vedere la începutul ei. Sunt total de acord, dar e un prim pas, e un drum destul de lung. Primul trimestru din 2011 ne va aduce măcar această primă satisfacţie a ieşirii oficiale din recesiune, după regulile stabilite de manuale. Ieşirea din criză va ţine de durată, întra-adevăr. Cu ce am reuşit să spijinim, am sprijinit. Sperăm că şi celelalte domenii îşi reiau creşterea, sperăm că şi partea de construcţii, sperăm că şi creditarea ne va ajuta în perioada următoare să putem consolidăm creşterea economică. Pentru prima dată nivelul exporturilor, volumul exporturilor în 2010 a fost poate cel mai mare de după 1989, ca volum. Vă mulţumesc
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 10.03.2011
Vezi galeria
Participarea premierul Emil Boc la dezbaterea pe marginea modificărilor Codului muncii “Codul muncii-flexibilizare sau sclavagism?” iniţiată de Grupul pentru Dialog Social si Revista 22(sursa: http://www.guv.ro/participarea-premierul-emil-boc-la-dezbaterea-pe-marginea-modificarilor-codului-muncii-codul-muncii-flexibilizare-sau-sclavagism-initiata-de__l1a112579.html)
No comments:
Post a Comment