Sinteză practică pentru uzul politicienilor, 5

---

Deşi precedenta sinteză despre fluxurile financiare (Sinteză practică pentru uzul politicienilor, 4) nu a fost folosită de politicieni (cel puţin eu nu am observat schimbări în discursul TV) pentru a-şi schimba gândirea macro-economică, recidivez cu o serie de postări despre asigurări.

ASIGURĂRI

Sistemul asigurărilor de stat reprezintă o problemă destul de grea pentru înţelegerea multor oameni politici. Domniile lor nu înţeleg asigurările ca fenomen, adică ca pe un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele în activitatea lor de zi cu zi, cu scopul de a proteja împotriva consecinţelor financiare ale unor evenimente nedorite, ci au în minte un model de intrări bugetare, din contribuţii, care merg direct spre ieşirile bugetare din sistemul de asigurări, fără nici o legătură cu dimensiunea matematică a riscurilor, în cel mai fericit caz, sau ca pe o cheltuială în care statul dă pomană unor cetăţeni "asistaţi", în cel mai nefericit caz. Administrarea “după ureche” nu poate conduce decât la haos şi, ce să vezi, România este în plin haos.

De aceea cred că este foarte important de înţeles (motiv pentru care repet) că orice sistem de asigurări este o metodă de transfer a riscului de la asigurat spre asigurator. Scopul asigurării este acela de a compensa financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Compensaţia financiară nu este deci un ajutor şi nici un fel de pomană dată asiguratului, ci un drept al acestuia. Cine înţelege intim acest lucru, poate face un mic efort de a merge mai departe cu înţelegerea şi spre funcţionarea asigurărilor.

În aparenţă asigurările au numai rolul de furnizor al unor bani, un fel de redistribuire. Auzim deseori că nu sunt bani pentru pensii pentru că sunt puţini plătitori de contribuţii... adică puţiin salariaţi la mulţi pensionari. Totuşi asigurarea se face individual şi, din punct de vedere legal, nu există o condiţionare a obligaţiilor de plată funcţie de numărul de asiguraţi. În realitate, “bucătăria” asigurărilor trebuie gestionată de cei ce înţeleg funcţionarea şi mecanismul economico-matematic al sistemului de asigurări, nicidecum nu trebuie să fie o problemă a celui ce face asigurare, respectiv al "simplului cetăţean". De aceea este important ca cel care conduce casa de asigurări să fie specialist în asigurări şi nu specialist în altceva, politician, băgător de seamă, preşedinte sau premier sau ministru al României.

În lipsa asigurărilor, statul ar trebui să-şi asiste cetăţenii din taxe şi diferite impozite, precum este TVA-ul şi impozitul pe proprietate şi venit. Rolul asigurărilor este deci cu mult mai complex decât pare la prima vedere. Haideţi să ne gândim că, într-o ţară civilizată şi normală...

1. Asigurările ar trebui să aibă o dimensiune care să provoace, acolo unde este cazul, prevenirea pagubelor. Acest lucru implică desigur finanţarea unor sisteme de prevenire, de evitare a producerii riscurilor. Lucrurile merg până la a organiza programe educaţionale pentru asiguraţi cu scopul conştientizării riscurilor.
2. Asigurările au în societate şi o importantă funcţie financiară. Strângerea contribuţiilor (primele de asigurare) constituie o masă monetară ce poate fi investită, sporind fondul, fie pe piaţa capitalului de împrumut, fie prin plasamente de resurse în investiţii sau pe piaţa înscrisurilor de valoare.
3. Am lăsat la urmă cel mai important lucru, anume reducerea cheltuielile statului pentru protecţia socială, sănătate, pensii, accidente de muncă şi aşa mai departe.

Evident, sistemul asigurărilor de stat este (sau poate fi) dublat de un sistem de asigurărilor private.

Ajutarea cetăţeanului este un drept al cetăţeanului şi o obligaţie a statului.

ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

Faptul că statul încearcă să se degreveze de o parte din sarcina financiară a acestor îndatoriri prin organizarea unor sisteme de asigurări independente de Bugetul de Stat nu înseamnă că "scapă" şi de obligaţia art. 47. Dacă statul îşi neagă această îndatorire, practic îşi neagă însuşi rolul său într-o societate democratică, adică îşi neagă propria existenţă. Fără acest rol din articolul 47, statul poate foarte bine lipsi, evident lipsind şi plăţile cetăţenilor către stat, urmând ca aceştia să se descurce singuri, orice ar fi, ca în comuna primitivă.

În episodul viitor voi deschide capitolul asigurărilor de pensii. Dacă sunteţi interesaţi, urmăriţi continuarea.