03 January 2011

"Un om moare cu nimeni alături, decât cu el însuşi şi cu Dumnezeu."


La începutul secolului al XX-lea, în România, Biserica reprezenta instituţia cea mai prezentă în formele de manifestare ale individului, iar societatea românească era una tradiţională, în care sacrul reprezenta o constantă a cotidianului. Cu toate acestea, problemele şi dezbaterile provocate de modernitate în Occident au fost preluate şi la noi, dând naştere la numeroase discuţii şi antagonii mai ales în mediul cultural, Nichifor Crainic acuzându-şi colegii de "mimetism intelectual" pentru faptul că au îmbrăţişat "cu entuziasm necontrolat unele doctrine - astăzi demodate - şi publicişti care îi secondau în presă cu un semidoctism agresiv, se grăbeau să acuze Biserica naţională de reacţionarism şi obscurantism faţă de progresul social şi de luminile ştiinţei". Încă din a doua jumătate a secolului XIX se remarcă o "metamorfozare" a sacrului, atunci când are loc "transferul de sacralitate" spre dragostea faţă de patrie şi instituţiile ei, originii divine a domnitorului fiindu-i asociate o imagine în care el este reprezentantul puterii laicii, a naţiunii: "Domnul era prezentat în discursul literar şi politic ca reprezentantul patriei sau mai bine zis, era Patria personificată".
(sursa: Cultul morţilor, cultul eroilor? Sacralitatea şi laicizarea morţii în timpul primului război mondial, Drd. Gheorghe Negustor)

Preşedintele României spunea la finele anului trecut că Statul nu este responsabil de fiecare cetatean, ca pe vremea comunismului. "Acesta este comunismul exprimat in fiecare dimineata in mijloacele mass-media, si anume ca statul este responsabil, ceea ce nu este adevarat. Statul nu mai are resursele comunismului", a spus Basescu. "Cine vrea intoarcere la comunism, intoarecere la ordonarea vietii de catre un Guvern politic, nu poate fi partenerul nostru, al celor care reprezinta o miscare politica de centru-dreapta hotarata sa puna in valoare omul si nu statul. Va trebui impreuna sa continuam sa explicam ca niciodata un stat nu va reusi sa se ingrijeasca de fiecare dintre cetateni, sa aiba sub control viata fiecarui cetatean", a afirmat presedintele.
(sursa: http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-nimeni-nu-poate-spune-ca-a-gasit-solutia-iesirii-din-criza-1061427)

Cred că este prima atestare la nivel instituţional, în România, că viaţa umană nu mai este sacră sau că nu mai trebuie să fie sacră.

Cineva mi-a spus că oamenii se nasc şi strâng pumnii, ca simbol al avariţiei lor şi al dorinţei de a nu scăpa nimic. Atunci când mor, pumnul strâns se desface, ca simbol al faptului că oamenii nu pot lua nimic în viaţa de dincolo.

Recent am văzut filmul The Red Pony (TV 1973) . În acel film Julian Rivero (în rolul lui Gitano) spunea replica din titlu. Domnul Băsescu vrea să ne rupă pe fiecare dintre noi de oameni pe car eîi are în jurul său şi chiar de Dumnezeu, pe tot timpul vieţii. Personal mi-aş dori ceva mai mult de la viaţă. Domnule Preşedinte, cât timpul statul reprezintă cetăţenii României şi nu dorinţa unui om sau a unei oligarhii, eu cred că statul trebuie să fie responsabil faţă de fiecare dintre cetăţenii statului român. Dacă nu doriţi ca statul să fie responsabil pentru domnia voastră, sunteţi liber să emigraţi, nu vă ţine nimeni cu forţa în România... cel puţin nu deocamdată, că se va termina odată şi odată acea imunitate totală pe care aţi inventat-o.

19 comments:

Motanul_Incaltat said...

""Acesta este comunismul exprimat in fiecare dimineata in mijloacele mass-media, si anume ca statul este responsabil, ceea ce nu este adevarat. Statul nu mai are resursele comunismului", a spus Basescu. "Cine vrea intoarcere la comunism, intoarecere la ordonarea vietii de catre un Guvern politic, nu poate fi partenerul nostru, al celor care reprezinta o miscare politica de centru-dreapta hotarata sa puna in valoare omul si nu statul. Va trebui impreuna sa continuam sa explicam ca niciodata un stat nu va reusi sa se ingrijeasca de fiecare dintre cetateni, sa aiba sub control viata fiecarui cetatean", a afirmat presedintele."
Ceea ce spune Basescu cred ca poate fi caracterizat printr-un singur cuvant: echivoc! Este o exprimare echivoca. De ce? Pentru ca responsabilitatea statului fata de cetatean este cea stipulata in Constitutie, care nu a fost revizuita. Voi da un exemplu: art. 17 - Cetatenii romani in strainatate care spune ca: " Cetatenii romani se bucura in strainatate de protectia statului roman si trebuie sa-si indeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din tara". Pai asta inseamna ca statul are sub control viata fiecarui cetatean??!!? La fel, aceeasi intrebare si in legatura cu, spre ex. art.6 - Dreptul la identitate. Deci obligatiile statului sunt clar stipulate in Constitutie, ceea ce nu inseamna ca statul ar avea "sub control viata fiecarui cetatean", cum a zis Basescu. pe de alta parte chestiunea cu statul social este stipulata tot in Constitutie, la art.1, al.3 - Statul roman. Nu mai vorbesc de chestiunea legata de afirmatia ca "niciodata un stat nu va reusi sa se ingrijeasca de fiecare dintre cetateni". Adica ce sa intelegem de aici? Ca va reusi sa se ingrijeasca doar de o parte din cetateni? Cred ca se poate vedea limpede echivocul din aceste afirmatii ale lui Basescu. Pe de alta parte nu am vazut, sau nu stiu, daca are el (sau PDL-ul) un proiect pentru revizuirea Constitutiei, fara de care nu poate fi declansata procedura de revizuire (v. art. 151 - Procedura de revizuire). Deci ceea ce spune sunt niste vorbe aruncate asa... as spune fara nicio noima si nu cred ca gresesc prea mult daca as zice asa... Nu se vede nimic concret, care ar putea macar sa conduca spre o dezbatere serioasa asupra chestiunii. Asa fiecare isi poate exprima opiniile sale cu privire la diverese chestuni.

Bibliotecaru said...

Eu cred că actuala Constituţie e foarte bună. Problema este că actuala Constituţie nu este respectată.

Articolul 17 spune un lucru simplu, anume că cetăţenii români care se stabilesc în străinătate continuă să fie cetăţeni români, cu drepturile şi obligaţiile oricărui cetăţean român, "cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară". Cam ce ar însemna aceste excepţii? De exemplu, dacă este angajat în străinătate la o firmă de acolo, el nu va mai plăti impozite, CAS-ul şi celelalte contribuţii din salariu spre statul român ci le va plăti acelui stat.

Ceea ce domnul Băsescu nu vrea să înţeleagă este că cetăţenii plătesc statului nişte servicii pe care statul trebuie să le întoarcă. Dacă statul nu mai acordă aceste servicii, cetăţenii nu au de ce să le plătească în continuare. Nu este posibil ca românul să plătească asistenţă medicală şi să nu o primească înapoi, nu este posibil să-şi plătească asigurarea la pensii şi să nu o primească înapoi, nu e posibil să-şi plătească asigurarea de şomaj şi să nu primească ajutorul de şomaj.

Statul este responsabil de fiecare cetăţean român pentru că toţi cetăţenii români au exact aceleaşi drepturi şi obligaţii. Nu există nicăieri în lumea civilizată un stat în care Constituţia să scrie că premierul sau preşedintele hotărăşte ce obligaţii au cetăţenii şi apoi dacă statul acordă sau nu, la rândului lui, ceea ce este obligat să acorde cetăţenilor.

Motanul_Incaltat said...

Toate aceste declaratii facute de Basescu pe tema asta cred ca poarta un singur nume: populism...

Bibliotecaru said...

Ei bine...

Populismul are drept definiţie exact procesul invers.

POPULÍSM s. n. 1. mişcare politică rusă de la sfârşitul sec. XIX care preconiza o societate socialistă, contrară industrialismului occidental. 2. ideologie a mişcării politice şi artistice care vedea în popor un model etic şi social. 3. atitudine favorabilă satisfacerii dorinţelor poporului, chiar în detrimentul intereselor reale ale acestuia. (fr. populisme)

Eu recunosc în ceea ce spune domnul Băsescu o uşoară tendinţă de fascism.

Citând din wikipedia...
La nivel european, se pot distinge cel puţin câteva caracteristici definitorii ale fascismului:

* naţionalismul rasist extremist legat de expansiunea teritorială;
* intoleranţă în general faţă de orice alte partide sau mişcări politice şi în special faţă de comunişti;
* existenţa unor partide de masă centrate în jurul unui lider puternic;
* încercarea de a monopoliza toate sferele vieţii sociale;
* glorificarea militarismului şi cultul pentru virtuţile masculine;
* orientarea generală către clasa de mijloc.


În afară de glorificarea militarismului şi naţionalismului rasist, încă nerelevat de domnul Băsescu, restul caracteristicilor sunt absolut vizibile.

Personal am însă mari îndoieli că domnul Băsescu chiar gândeşte în mod real diferit decât gândea acum 22 de ani şi am tot mai tare convingerea că domnia sa este la fel de comunist astăzi ca şi atunci.

ADRIAN said...

ma tem ca nu pot fi sub nicio forma de acord cu afirmatia ca a noastra constitutie e buna. musteste de ambiguitati si e lipsita de prevederi mai mult decat necesare la noi tocmai in domeniul asta al modului in care poti si trebuie sa fi impozitat si mai ales pentru ce. de exemplu eu am o boala cu taxa audio-tv obligatorie bagata pe gat prin intermediul unui furnizor privat deja - electrica ...

ambiguitatea extrema a constitutiei noastre poate fi probata macar printr-un aspect de care ne-am lovit: respingerea de catre presedinte "o singura data" a unei propuneri de ministru. de ce ar face-o, ce se intampla "a doua oara" si alte chestii d'astea ma fac sa cred ca aia ce au croit legea fundamentala erau niste amatori mai amatori decat mine, care am lucrat cu proceduri administrative desi am alta formatie ...
La multi ani!

:))) literele de verificare ca sa pot posta comentariul sunt "salar" - formeaza un cuvant pe care in mod repetat il foloseste premierul in mod deformat :))

ADRIAN said...

a ... intrebare: cine a spus "un om moare (...) DECAT cu el insusi" ?

Motanul_Incaltat said...

Despre populism puteti gasi si pe Wikipedia:
http://en.wikipedia.org/wiki/Populism
Acolo se precizeaza ca:
"Populism has taken left-wing, right-wing, and even centrist[22] forms, as well as forms of politics that bring together groups and individuals of diverse partisan views"
La o prima vedere populismul lui si al PDL-ului cred ca poate fi caracterizat prin ce spune Wikipedia, si anume:
# Populist democracy, including calls for more political participation through reforms such as the use of popular referendums.
# Politicians' populism marked by non-ideological appeals for "the people" to build a unified coalition.
Referitor la punctul 1, atat PDL cat si Basescu au tot vorbit si vorbesc de reforme si vor sa atraga sprijinul popular pentru realizarea acestora.
Referitor la punctul 2, e clar ca PDL nu are definita o ideologie clara (chiar s-a spus ca e una fesenista).
Dupa cum spune si Wikipedia, exista o legatura intre fascism si populism:
"It is believed by some that populist movements can be precursors for, or building blocks for, fascist movements.[28][29][30]"
Asta neinsemnand totusi ca populism=fascism.
Revenind la subiectul postarii, trebuie spus ca Basescu a vorbit foarte mult despre necesitatea modificarii Constitutiei si aceasta modificare consta in reducerea numarului de parlamentari si parlament unicameral. S-a facut referendum privind optiunea populatiei, pe tema asta. Ca acum sa constatam ca PDL (si nici Basescu) nu au niciun proiect de modificare a Constitutiei, fara de care nu se poate declansa procedura de revizuire a Constitutiei. Si asta dupa atat tam-tam facut cu acel referendum! Or, asta... cred ca poarta numele de populism...
Nu discut aici daca Constitutia e buna sau proasta. Dar nu se poate ca dupa ce ai facut un asa tam-tam despre revizuirea Constitutiei, dupa ce ai vorbit despre necesitatea acestei revizuiri, dupa ce ai atacat pe toti cei care ar fi adversarii revizuirii Constitutiei in sensul propus de tine, sa nu vii cu un proiect de revizuire, sa nu existe niciun proiect de revizuire. Atunci la ce tot acel tam-tam? Pentru ca sa-si asigure popularitatea si voturile populatiei, spunand unei populatii saracite de tranzitie cat de mult consuma Parlamentul si parlamentarii si bazandu-se pe sondajele de opinie, care aratau o incredere foarte scazuta a populatiei in Parlament. Si cand fu la o adica, vorba lui Nea' Marin...as! nici vorba de asa ceva!
Deci... populism..

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN
:) Îmi ridicaţi multe probleme... şi felurite. Am să vă răspund în "ordinea numerelor pe tricou".

Motivul ambiguităţii Constituţiei României nu este textul constituţional, ci faptul că politicienii deformează acest text introducând ambiguitate după înţelesul de moment.

Am să vă ofer un exemplu. Constituţia spune că "Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament."

Domnul preşedinte a interpretat acest act "cum că" o consultare este ceva superfluu, el întreabă, ei răspund... şi nici o obligaţie nu se naşte din acest gest, domnia sa poate desemna pe oricine doreşte.

O dată ce s-a dat acest sens cuvântului consultare, total abuziv, s-a transferat decizia alegerii premierului de la parlament la preşedinte, acesta putând juca astfel cartea anticipatelor pentru a sili Parlamentul să accepte un anumit candidat, cu atât mai puternic cu cât anticipatele imediat după alegeri reprezintă o prostie fără margini. Deşi prevederea constituţională apare tocmai pentru a uşura alegerea unui premier în parlament şi a nu asista la dezbateri infinite, iată că o interpretare a preşedintelui, total aberantă, îi aduce un surplus de putere furată din curtea Parlamentului României mutând republica Parlamentară sau semi-prezidenţială slabă într-o republică semi-prezidenţială tare, ca la francezi.

Dar nu se termină totul aici. Cuvântul consultativ apare şi la alte articole. De exemplu, Consiliul Legislativ este organ consultativ. Interpretarea preşedintelui, acceptată tacit de parlamentari, induce că şi Consiliul Legislativ are o părere de ajutor de băgător de seamă, nicidecum importantă (deşi nu este nici pe departe aşa, sau nu ar trebui să fie). Iată motivul pentru care Guvernul şi Parlamentul nu ţine seama de Consiliul Legislativ şi se ajunge foarte des la CCR... care la rândul ei nu mai este o instituţie juridică, ci politico-juridică, aservită, în consecinţă, partidelor politice...

Şi articolul 86 devine lipsit de conţinut şi articolul 89 aliniatul 1, articolul 90, articolul 95 (iată, de această dată, împotriva preşedintelui Băsescu), articolul 141 (şi aici este o problemă foarte, foarte gravă), art. 146 alin. h... plus legile care nu aş mai putea să le enumăr.

Iată, din faptul că preşedintele şi-a permis să aibă o interpretare oficială a Constituţiei, deşi el nu poate avea decât, cel mult, o interpretare neoficială, fără efecte juridice, un act samavolnic nesancţionat de nimeni, ba şi aprobat tacit de instituţia parlametnară, a condus la o puternică perioadă de instabilitate pe care, sunt convins, o aveţi încă proaspătă în memorie.

Exemplu pe care îl daţi dumneavoastră, cel născut de cazul doamnei Norica Nicolai, este de asemenea o interpretare constituţională abuzivă a preşedintelui.

Cuvântul "salar" este arhaic, dar corect. Originea cuvântul este fie din latină, salarium, adică norma de sare, soldă, fie din franceză, salaire, remuneraţie. Poate voi reveni cu acest salariu, pentru că este interesant...

Relativ la titlu, este evident că ar fi trebuit "doar" în loc de "decât"... Dacă însă aprofundaţi un pic, introducerea lui "decât" în sens comparativ... are un sens. Îl descoperiţi?

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN
Simt nevoia de a mai adăuga ceva. Problema interpretării constituţionale, variate şi eronate, are o cauză iniţială. Dacă alte ţări au avut o dezbatere de natură intelectuală, cu rădăcini filosofice, pe baza căruia s-a clădit reglementarea fundamentală numită Constituţie, interpretarea regăsindu-se, fără echivoc, în exact această dezbatere a constituantei, locul unde se spune de ce este fiecare virgulă, fiecare cuvânt, în Constituţie, în România s-au preluat elemente constituţionale de prin alte constituţii, fără să existe nici un fel de dezbatere prealabilă pentru fiecare prevedere în parte. Iată de ce toată lumea interpretează Constituţia fără să aibă un reper clar. Asta nu înseamnă că actuala Constituţie nu are un înţeles lipsit de echivoc, numai că acest înţeles nu este oficial românesc.

Bibliotecaru said...

@ Motanul_Incaltat
Aveţi dreptate, aşa scrie în wikipedia, dar definind forme de populism grefate pe alte sisteme şi nu populismul în sine ca sistem definit ideologic.

ADRIAN said...

Cine a facut afirmatia ar fi trebuit sa spuna ca "un om moare cu nimeni ALTUL alaturi decat el ..."
Exprimarea premierului ar trebui sa fie intr-o limba literara nu in arhaisme si regionalisme ( cu exceptia cand folosirea acestora ar fi justificata, ceea ce nu e cazul la dl in cauza; domnia sa foloseste acest cuvant la fel cum altul odinioara spunea "pretini" ...)
La chestiunea constitutionala cu desemnarea premierului era atat de simplu sa se adauge, pe langa ideea consultarilor, ca desemnarea se face NUMAI dintre propunerile rezultate de la potentiala majoritate! Eventual ar fi putut ca articolul sa aiba doua sau trei aliniate de detaliere caci chestiunea e fundamentala prin aplicatia practica. Spre deosebire de gogoasa aia pompoasa cu asigurarea traiului decent care nu poate fi nici cuantificata si nici pedepsita in caz de neindeplinire.
Dar asa este, la noi e prea des intalnita forma preluata ca atare iar fondul uitat pe undeva pe la origini. Si prea multe prevederi legale lansate pe piata inutil atat timp cat nu exista mecanismele de punere in practica administrativ, inclusiv prin sanctionarea celor care le incalca. Pentru o exemplificare concreta, in legea monumentelor exista explicita obligatia proprietarilor de a-si ingriji monumentelor. Nu rezulta insa de nicaieri ce se intampla daca nu o fac. Cum distrugerea patrimoniului este infractiune rezulta clar pe piata comportamentul de abandon, "accident" atunci cand respectivii vor sa scape de o cladire pe care altfel n-o pot demola ... prinde orbul scoate-i ochii ...

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN

Iată explicaţia mea salar-salariu:

http://cuvintelemelepreferate.blogspot.com/2011/01/salar.html

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN
:)
Din păcate nu am reuşit să găsesc expresia originală, în spaniolă...

Ideea vizibilă a acestei ziceri este că omul moare de unul singur, nu are pe nimeni alături. Mergând însă puţin mai profund, omul este singur cu el însuşi şi cu Dumnezeu, adică cu cineva. Sensul lui "decât" există pentru că în timp ce "nimeni" se referă la material, "el însuşi", după moarte, şi Dumnezeu, reprezintă o lume a spiritului. Există deci o comparaţie între lumea materială şi cea spirituală în favoarea celei spirituale. Iată ce spun eu că ar trebui să nască acel "decât". După cum văd eu această zicere, este o formulă echivalentă cu...

20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?
21. Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

(Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 12)

sau

19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

(Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 6)

Sigur, se prea poate să mă înşel, şi zicala să nu se refere la alegerea valorile spirituale în defavoarea valorilor lumeşti, materiale, şi, în acest caz, să nu existe o comparaţie.

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN

Păi nu vorbim despre "desemnarea se face NUMAI dintre propunerile rezultate de la potentiala majoritate!"

Asta ar însemna că preşedintele nu are nici un sens în ecuaţia desemnării premierului. Domnia sa are un rol important, acela de a desemna un candidat care are un Program de Guvernare ce ar putea să obţină cele mai multe voturi în Parlament.

Dumneavoastră raţionaţi aşa pentru că deja cuplaţi persoana premierului cu membrul de partid sau interesul de partid. Premierul trebuie să fie nu membru de partid, ci persoana capabilă să pună în practică Programul de Guvernare pe care parlamentarii şi-au acordat încrederea, Programul de Guvernare fiind cea mai importantă parte a Guvernului.

V-aş ruga să sesizaţi o nuanţă.
Pasul I.
ARTICOLUL 103 - Investitura
(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.

Pasul II
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.
Pasul III
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

Vă rog să observaţi două lucruri. În primul pas nu este vorba despre consultări cu parlamentarii, ci cu partidele politice parlamentare. De ce? Pentru că parlamentarii nu ar mai trebui să răspundă politic în faţa partidelor politice, ei funcţionează strict în slujba poporului şi nu mai trebuie să servească partidul.

Centrul dezbaterilor nu este persoana primului ministru, aşa cum din păcate este, şi nici a miniştrilor, ci Programul de Guvernare. Premierul şi miniştrii sunt cei care pun Programul de Guvernare în aplicare şi sunt secundari în această ecuaţie. Pe de o parte Parlamentul are la îndemână instrumentul moţiunii de cenzură pentru a demite lista guvernului, dacă premierul şi miniştrii nu duc la îndeplinire Programul de Guvernare, pe de altă parte premierul are la îndemână instrumentul angajării răspunderii guvernului pentru a modifica, cu acordul tacit al Parlamentului sau liber exprimat prin votul asupra unei moţiuni de cenzură depusă cu această ocazie, Programul de Guvernare.

Evident că în anormalitatea românească nimic nu este la locul său şi Constituţia este făcută harcea-parcea.

ADRIAN said...

Eu nu sunt deloc de acord cu parlamentarul care este brusc de unul singur aparatorul votantilor sai in parlament ... Sunt impotriva votului uninominal asa cum ne-am procopsit cu el si sunt adeptul votului proportional, pe liste, in care raspunderea partidului este mult mai limpede.
Cu alte cuvinte, politica trebuie sa o faca PARTIDELE ca expresie a liberei asocieri a celor ce gandesc similar. Deci daca esti intr-un partid atunci vreau sa te identific ca fiind exponentul unei linii (cu micile variatii ce tin de individualitatea fiecaruia) si sa te vad raspunzator in solidar cu acel partid. E problema partidului sa aiba o viata democratica interna care sa duca la desemnari. Parlamentarii nu trebuie sa fie "in slujba poporului" ci in slujba electorilor sai concreti, care l-au ales ca expresie a unui curent majoritar in circumscriptia electorala respectiva si care-l identifica in primul rand ca fiind exponentul unor idei ce i-au atras si convins. Mecanismul e descris de vorba populara: "cine se aseamana se aduna". Asadar, in democratie e cazul ca atunci cand unul derapeaza de la o linie sa poata fi pus deoparte iar cui nu-i convine linia sa se dea el insusi la o parte pana reusesete sa-i convinga si pe altii ca sa constituie o majoritate. Dar eu vreau sa pot sa identific responsabilul colectiv care sa si plateasca pentru greseli - partidul. Aici intervine chestiune cu premierul. Premierul trebuie sa aiba in spate echipa politica potrivita care sa-l faca sa poata sa indeplineasca ce pune in program. E firesc ca partidul, ca organism democratic de dezbatere in sanul si spiritul unor idei sa emane propunerea celui mai potrivit sa indeplineasca dorinta majoritara a acelui partid. Cum adica sa-i spuna presedintele PNLului sa-l puna premier pe Boc in situatia in care PNL ar castiga alegerile ??? Si chiar si din interiorul PNL ce treaba ar avea presedintele sa identifice el liderul echipei care sa duca la indeplinire programul partidului ??
Pai presedintele are rolul simbolic de a inmana oficial simbolul puterii executive si nimic mai mult. Adica cineva trebuie sa poata concluziona cautarile unui grup, de cele mai multe ori format din mai multe formatiuni politice. E doar un gest formal si simbolic, demn de un moderator si de un arbitru.

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN

Păi nu apărător "de unul singur".

Parlamentarul ar trebui să prezinte, pe timpul campaniei electorale, proiectele de legi pe care doreşte să le introducă în cei patru ani de mandat. Votul cetăţenilor nu ar mai fi dat astfel politicienilor, ci proiectelor legislative pe care respectivul politician le doreşte introduse. Votul nu reprezintă alegerea unui om ca reprezentant, ci alegerea proiectelor care stabilesc condiţiile de funcţionare a societăţii, adică voinţa politică a cetăţenilor. Odată ajuns în Parlament, parlamentarul reprezintă interesele celor care l-au votat depunând proiectele ca iniţiative legislative şi susţinând aceste proiecte pe întreaga perioadă a procesului legislativ, nicidecum muncind să le fie bine celor care l-au votat (votul ar fi imperativ). Lumea înţelege astăzi că parlamentarul face şosele, locuri de muncă, bunăstare... Parlamentarul ar trebui să facă legi, pentru asta este trimis în parlament, şi ar mai trebui să urmărească Guvernul şi instituţiile din subordinea Guvernului pentru a se asigura că duc la îndeplinire programul de Guvernare, fără să încalce legile şi principiile funcţionării statului.

Partidele trebuie să preia voinţa politică de la cetăţeni şi să realizeze o politică coerentă care să pună în operă voinţa politică a cetăţenilor. Linia partidului, cea pe care şi-o asumă orice membru de partid (şi singura care trebuie să şi-o asume) este dată de statutul partidului, programul politic (cel cu care se înscrie partidul la tribunal, nu aşa numitul program de guvernare afişat de partide în alegeri) şi doctrina partidului. În nici un caz membrii de partid nu trebuie să îndeplinească "sarcinile" trasate de liderii partidului. Membrii de partid nu ar trebui să fie subordonaţi nimănui, iar liderii aleşi în interiorul partidului, la diferitele niveluri, trebuie să pună în operă ce se hotărăşte la baza partidului şi nu invers... că de aceea este democraţie.

Personal sunt adeptul ruperii structurii de funcţii interne partidului de funcţiile externe partidului. Dacă vă gândiţi că un preşedinte de partid este primar, pe urmă premier, pe urmă poate chiar preşedinte de ţară... numai pentru că este preşedinte de partid... este absurd. Păi la câte să se priceapă un singur om, şi la partid, şi la primărie, şi la Guvern... chiar la toate? Părerea mea este că preşedintele de partid trebuie să se priceapă la politică, să fie un bun organizator, şi un om educat, primarul trebuie să se priceapă la administraţie, premierul la drept, administraţie, economie... preşedintele ţării ar trebui să se priceapă la diplomaţie şi armată, eventual şi drept.

După 21 de ani de la "fiul iubit al ţării", încă mai avem oameni care se pricep la toate.

ADRIAN said...

iarasi sunt impotriva ...
nu cred potrivit ca parlamentul sa se cosntituie dintr-un puzzle de propuneri legislative care cum i s-a aratat vreunui candidat. La limita,asta ar putea sa insemne ca unele proiecte de legi sa nu se realizeze, nefiind asumate de un partid, doar pentru ca in colegiul cu propunerea nu s-a ales omul potrivit - a se vedea Teo Trandafir care ar parea ca e singura speranta a copiilor napastuiti; "noroc" c-a ales-o sectorul 4 ...
partidul trebuie sa vina in alegeri cu un program, pentru care are nevoie de un pachet legislativ si pe care l-ar sustine majoritatea parlamentarilor sai. Altfel, vine un Zorro si spune ca aduce si luna de pe cer dar el nu va fi in stare sa treaca nicio propunere in parlament. A se vedea pe pagina CDEP cate initiative nastrusnice respinse sunt - consum inutil de timp si de bani, blocaj al actiunilor relevante si asumate de toti cei responsabili ...
Iar chestia cu propunerile individuale duce catre un rezultat absolut direct si firesc, duce intr-adevar la aberatii precum acelea ca parlamentarul aduce canalizarea in comuna sau mai ctitoreste vreo biserica ... e probat

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN
Păi partidul nu are nici o treabă cu activitatea parlamentarului, asta este o imperativă constituţională stipulată, în clar, o dată prin nulitatea mandatului imperativ, a doua oară prin "Nici un grup şi nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.". Partidul ar trebui să aibă cel mult un rol logistic în funcţionarea parlamentarului.

Aparent este "un puzzle de propuneri legislative", în realitate nu. Dacă recapitulaţi legile importante dintr-un mandat de parlamentar, veţi observa că sunt maxim 20 de legi pentru fiecare cameră, în total 40 de legi într-un mandat de parlamentar. Restul sunt legi de funcţionare curentă a guvernării.

În ultimul timp au fost legiferate însă legi foarte importante, precum legea educaţiei, legea salarizării unice, legea micii reforme în justiţie... ştiţi şi dumneavoastră, cele "cu scandal", cele care trec pe la CCR. Aceste legi sunt lăsate la latitudinea politicienilor şi cetăţenii nu se pronunţă, în nici un fel, asupra formei cu care aceste legi ajung să fie adoptate.

Acum, politica are obligaţia să identifice necesitatea acestor legi. Gândiţi-vă că există o listă cu 20 de legi, 30 de legi, fiecare cu ce i se pare important. Fiecare dintre candidaţi adoptă un punct de vedere (cu sprijinul partidului din care face parte, dar nu vorbim despre o părere unică "de partid", hotărâtă la vârful partidului). Într-un colegiu electoral, fiecare cetăţean are de ales un senator ce prezintă lista lui de legi (cele 20 despre care vorbeam mai sus) în care Senatul este cameră decizională, şi un deputat care are şi el o listă de legi în care Camera Deputaţilor este cameră decizională. Campania electorală aduce o dezbatere, deci şi o clarificare în mintea cetăţeanului, astfel încât se cristalizează şi se defineşte voinţa sa politică şi, în momentul votului, cetăţean îşi va exprima voinţa politică alegând un senator şi un deputat care are cele mai multe iniţiative în forma care îi este convenabilă.

Bibliotecaru said...

@ ADRIAN
Cetăţeanul care votează face (ar trebui să facă într-o democraţie) o alegere a formei de funcţionare a societăţii şi nu a alegere a persoanei care este "sluga partidului din care a provenit", cu atât mai mult nu ar trebui să aleagă un partid. Doar aşa, şi numai aşa, voinţa politică a cetăţeanului se traduce în voinţa politică parlamentară.

Practic este un sistem asemănător cu un sondaj de opinie la nivel naţional. După vot procentul de cetăţeni care doresc o anumită lege va fi sensibil egal (plus sau minus câteva procente, să zicem 10 procente) cu votul parlamentar, pentru că vor fi aleşi în proporţiile respective acei candidaţi. În momentul în care votul se exprimă "pe partide", mai ales dacă partidele nu vin şi cu pachete de iniţiative legislative, ci doar cu promisiuni "de mai bine", voinţa politică a cetăţenilor suverani nu se exprimă, adică democraţia nu există, există însă o oligarhie care conduce societatea, votul cetăţeanului reprezentând un vot asupra oligarhiei.

În cazul în care votul se exprimă pe iniţiative legislative, PROMISIUNEA ELECTORALĂ este neîngrădită de nimic, pentru că orice candidat, odată ales, va depune iniţiativa legislativă în cameră şi nimeni şi nimic nu-l poate împiedica să facă acest lucru. Nu mai putem vorbi deci de înşelătorie sau campanie mincinoasă.

Desigur, dacă o iniţiativă legislativă întruneşte dorinţa a 50%+1 dintre parlamentari, ea va fi adoptată, dacă nu, fie va fi respinsă, fie va fi dezbătută până la o formă care să împace cel puţin 50%+1 dintre parlamentari. Conform statisticii, atunci când ea se potriveşte după voinţa a 50%+1 din parlamentari, aproximativ 50% dintre cetăţenii cu drept de vot ar trebui să aibă aceiaşi opinie.

Repet însă, aceste mecanisme democratice NU POT FUNCŢIONA DECÂT DACĂ votul exprimă iniţiative legislative. Votul pentru partide sau pentru persoane nu reprezintă altceva decât alegerea unei oligarhii, nu are nici o treabă cu democraţia. Democraţia înseamnă participarea poporului la decizie, transpunerea voinţei politice a cetăţenilor în voinţă politică a celor care exercită voinţa politică a cetăţenilor (aleşilor).

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.