De foarte mult timp bulversez diferiţi oameni politici spunând că restituirea bunurilor etatizate de comunişti pentru a clădi o societate socialistă este doar o cale de a face o nedreptate cu pretenţia de a repara altă nedreptate. Poporul a plătit atunci când bunurile s-au confiscat, tot poporul plăteşte atunci când ele se restituie. Desigur, nimeni nu va recunoaşte politic că această cale a restituirilor nu ar fi trebuit deschisă, există însă mărturii ale celor implicaţi care-mi dau dreptate parţial. Iată de exemplu un citat din Intervenţia domnului Ion Iliescu la Forumul ecologiştilor şi al dezvoltării durabile Piteşti, 30 august, 2008:
În legătură cu abordarea acestor probleme, pe de o parte, trebuie să avem forţa necesară să facem o analiză mai complexă a schimbărilor care s-au produs în societatea românească după 1989, pentru că am intrat într-un proces amplu de prăbuşire de sistem la scară internaţională. Un proces obiectiv, care era rezultanta falimentului unui sistem şi în plan politic şi în plan economic. Deci, s-au produs schimbări necesare în societatea românească, în aşezarea ei, în structurarea sistemului politic; dar toate aceste schimbări merg pe linia alinierii noastre la lumea contemporană. S-au produs schimbări în viaţa societăţii noastre, a statului, a structurilor instituţionale ş.a.m.d. Este nevoie, deci, de clarificările necesare în modul de abordare a acestor probleme ; cum să reparăm ceea ce s-a stricat şi cum să folosim potenţialul ţării noastre în dezvoltarea viitoare.
Pe de altă parte, abordarea acestor probleme nu ţine numai de posibilităţi şi de ştiinţă, ci este legat şi de poziţiile ideologice de pe care se abordează aceste probleme. Este o bătălie ideologică şi la scară mondială şi la scară europeană şi la scară naţională. Şi se manifestă divergenţe de opinii între dreapta şi stânga politică de azi, între viziunile liberale, neoliberale şi cele social-democrate, delimitate de modul de înţelegere şi de abordarea acestor probleme şi de interese diferite. Aşa că multe din destructurările, din efectele negative ale proceselor la care am asistat se datorează şi concepţiilor şi intereselor divergente care au stat la baza măsurilor întreprinse. Neoliberalii merg pe linia fetişizării pieţei şi a absolutizării rolului pieţei în abordarea tuturor fenomenelor din societate, a slăbirii statului şi a sectorului public şi subestimarea sau ignorarea totală a efectelor sociale. Politica social-democrată caută să realizeze un echilibru între stat şi piaţă, intre sectorul public şi sectorul privat. Aici se manifestă cele două extreme: ignorarea pieţei sau fetişul pieţei. Ignorarea pieţei s-a dovedit o greşeală fundamentală, care a dus la falimentul unui sistem, prin absolutizarea rolului statului şi ignorarea factorilor obiectivi ai vieţii economice. Asta s-a văzut nu numai din experienţa noastră; literatura mondială relevă asemenea aspecte. În America, ţara liberalismului total, încă de pe vremea lui Roosevelt realitatea economico-socială a impus necesitatea reconsiderării locului şi rolului statului, a sectorului public şi a raportului dintre economic şi social.
Deci, concepţia social-democrată porneşte de la echilibrul dintre factorul stat şi piaţă, între factorul economic şi cel social, între factorul public şi cel privat. Noi trebuie să constatăm un lucru: am pierdut o bătălie majoră în aceşti ani, de după 1990, în problema proprietăţii. Una este recunoaşterea dreptului la proprietate, chiar garantarea (deşi aici este o discuţie asupra a ce se poate garanta. Statul nu poate garanta omului proprietatea fizică). Statul garantează dreptul la proprietate. Am pierdut această bătălie şi, până la urmă, dreapta, venită la putere după 2004, a impus acest pachet de legi care, potrivit principiului restitutio în integrum, a adus în aceşti ani nişte dereglări fundamentale în viaţa noastră. Şi este vorba de câteva domenii: pădurile, spre exemplu – privatizarea lor a fost o catastrofă. Noi nu avem educaţia civică ca, spre exemplu în Germania, unde există în domeniul pădurilor şi sector public şi sector privat. Dar, disciplina nemţească în respectarea regulilor şi legilor face ca ei să ştie să-şi protejeze pădurile. La noi s-au dereglat aceste lucruri, în ultimii ani. Existau şi la noi nişte reguli exprese în legătură cu exploatarea pădurilor, cu limitele privind exportul de buşteni, de cherestea. Toate acestea au fost eliminate. Privatizarea şi slăbirea autorităţii ocoalelor silvice, a organelor de control au deschis calea defrişărilor necontrolate. Au apărut mii de gatere care sunt mari devoratoare de lemn. Pe lângă defrişări intervine poluarea mediului cu rumeguş, rumeguş care pluteşte pe toate râurile şi colmatează albiile. Este necesară o abordare politico-ideologică în aşezarea societăţii noastre şi alinierea ei la ceea ce înseamnă progres fundamental şi economic şi social în lumea de astăzi. Trebuie să ducem această bătălie politică pentru a reactualiza toate reglementările noastre de strategie, de dezvoltare durabilă pe termen lung care vizează, pe de o parte, căile de reducere a decalajelor care ne mai despart de ţările dezvoltate, şi aceasta înseamnă creştere economică şi asigurarea de ritmuri anuale de creştere cel puţin duble faţă de media Uniunii Europene. Trebuie să asigurăm condiţiile pe termen lung, pentru ca acest lucru să continue. Aceasta ţine de eficienţa economiei româneşti, de nivelul de productivitate, de nivelul de dotare tehnică, de inventivitate, de valorificarea factorului uman al ţării şi, din acest punct de vedere, gradul de calificare – muncitori calificaţi, personal intelectual din diferite sectoare ale economiei naţionale, de domeniul cercetării şi proiectării. În toate acestea trebuie să ţinem cont de componentele procesului de dezvoltare durabilă: creştere economică, echilibru social, protecţia factorilor de mediu, care înseamnă şi resurse, şi unitate în diversitate pe planul dezvoltării noastre culturale. (http://ioniliescu.wordpress.com)
După cum se vede astăzi, acest val al retrocedărilor nu a făcut decât să dezvolte un cerc de afaceri parazite în paralel cu distrugerea economiei şi, mai ales, a valorii de patrimoniu ale României. Poate că ar trebui să încheiem aceste retrocedări înainte de a se ajunge prea departe. Este o atitudine politică, dar dincolo de rezultatul alegerilor România se va regenera foarte greu după aceste masacrări în numele banilor şi principiilor mercantile. Eu unul nu vreau să fiu nevoit să nutresc speranţe că "samsarii" de valori ai României vor fi patrioţi încât să nu distrugă întreg trecutul acestei ţări. În definitiv samsarii au menirea tranzacţiei.
No comments:
Post a Comment