Aparent ceea ce spune doamna Rovana Plumb este un banal atac la preşedinte. Cine însă ascultă cu atenţie observă că cercul femeilor din politică au început un atac de cucerire a pieţei conducerii de stat. Nu este vorba numai despre femeile din PSD, ci şi de celelalte femei din România. Personal cred că femeile se achită mult mai bine de adevăratele probleme ale ţări şi, justificat, partidele ar trebui să aibă cel puţin 50% din organizaţie femei. Undeva există o discriminare şi nu este deloc bine. Această discriminare costă foarte mult viitorul acestei ţări.
Dreapta trebuie să îşi asume eşecul în domeniul demografiei
Postat la 2008-09-26 Constat cu surprindere că, după 4 ani de mandat, domnul preşedinte Traian Băsescu a aflat că “nu avem creşe, nu avem grădiniţe, femeile nu sunt stimulate să aibă copii, nu avem o finanţare consistentă suficientă pentru femei”. Apreciez îngrijorarea preşedintelui pentru viitorul demografic al României, dar doresc să subliniez că Partidul Democrat-Liberal şi întreg spectrul politic de dreapta au votat împotriva Proiectului de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unui sistem integrat de servicii pentru îngrijirea şi educarea copiilor în vârstă de 0-3 ani. În urmă cu 3 luni, partidele de dreapta din Parlament, PD-L şi PNL, şi-au dat mâna şi au respins o iniţiativă legislativă care putea rezolva problema tinerilor mămici la început de drum, singurul motiv fiind că legea era iniţiată de Partidul Social Democrat. Partidul Social Democrat are în vedere in programul de guvernare un proiect bine pus la punct referitor la familie, femei şi copii. Ca social-democrat european, nu pot să fiu indiferentă la cauzele şi consecinţele politicii de dreapta din România. Ca preşedinte al Organizaţiei de Femei PSD, condamn cu fermitate atitudinea de nepăsare a puterii de dreapta, care nu a luat nicio măsură pentru a schimba condiţia femeii în România. Egalitatea în drepturi şi egalitatea de şanse ar trebui să depăşească nivelul declarativ şi să fie mai mult decât un principiu general de drept fără mecanisme de punere în practică efective. Îngrijirea şi educarea copilului reprezintă o prioritate ce trebuie să se regăsească în prim-planul politicilor publice ale oricărei guvernări. Ideologiile de partid nu trebuie să afecteze viitorul copiilor noştri.
25 septembrie 2008
Rovana Plumb, europarlamentar PSD, preşedinte al Organizaţiei de Femei PSD
Rovana Plumb, europarlamentar PSD, preşedinte al Organizaţiei de Femei PSD
No comments:
Post a Comment