26 September 2008

Tendinţe Naţional-Liberale



Dl. Călin Popescu Tăriceanu, premierul României, a ţinut un discurs la lansarea candidaţilor PNL. Iată acest discurs:

Am auzit că am fi 6000 de liberali astăzi în Polivalentă.

Voi ce credeţi? Eu cred că suntem cel puţin 8000.

De mult nu am mai văzut atât de mulţi liberali adunaţi laolaltă.

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit astăzi aici pentru a le spune românilor că PNL promovează o Românie mândră şi prosperă.

Mă uit în sală şi îi văd pe aceia care au fost membri ai PNL încă din primii ani de după Revoluţie.

Împreună am luptat pentru economia de piaţă şi pentru libertăţile individuale. Înainte de orice, am luptat pentru ca fiecare român să fie liber.

Vreau să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut pentru PNL.

Datorită eforturilor dumneavoastră, astăzi din ce în ce mai mulţi români au încredere în Partidul Naţional Liberal.

Mă uit în sală şi îi văd pe cei mai noi membri ai PNL. Sunt tineri profesori, medici, avocaţi, ingineri, studenţi. Mi-aţi spus că aţi intrat în PNL pentru că aţi înţeles că adevărata şansă a României stă în aplicarea proiectelor de dreapta, liberale.

PNL a fost primul partid care a dat imboldul necesar membrilor săi să se afirme prin forţele proprii, să stea pe propriile picioare.

Vreau să vă mulţumesc că aţi avut încredere în PNL şi să vă spun că suntem de abia la început. Mai avem multe de făcut şi mă bazez pe acţiunea dumneavoastră.

În ultimii 4 ani, România a atras mai multe investiţii străine decât în toată perioada 1991-2004, am dublat salariile şi pensiile. De ce?

Pentru că am promovat economia de piaţă, libera iniţiativă şi libera competiţie.

Vă mai amintiţi cum, în 2004, politicienii de stânga ne acuzau că după ce vom introduce cota unică, economia se va prăbuşi?

Cine a avut dreptate: LIBERALII sau STÂNGA PESEDISTĂ?

Astăzi România este pe locul întâi în Europa la creştere economică!

În 2008, România va avea cea mai mare creştere economică din epoca modernă, de 9%. Şi asta pentru că am introdus cota unică, am scăzut birocraţia, am încurajat investiţiile.

Ştiu că nu am făcut îndeajuns de mult. Ştiu că foarte mulţi români au o viaţă grea. Mai avem mult de făcut până când beneficiile creşterii economice vor fi simţite în toate regiunile României şi de toţi românii.

Dragi liberali,

Este timpul să spunem lucrurilor pe nume.

Din 1990 până astăzi, în România sunt 2 partide.

Din 1990 până astăzi, în România sunt 2 viziuni asupra viitorului.

Sunt 2 moduri de a conduce ţara, 2 viziuni asupra progresului economic, 2 moduri de raportare la nevoile oamenilor.

În România există un singur partid de dreapta – Partidul Naţional Liberal – şi un singur partid de stânga – care prin denumiri succesive a ajuns astăzi PSD.

NOI – LIBERALII – credem că statul este gardianul tuturor libertăţilor românilor. Iar economia bine condusă şi prosperă le crează condiţiile pentru a munci şi a câştiga cât mai mult.

EI – cei de la PSD – cred că statul este atotputernic şi are dreptul să le spună oamenilor unde să lucreze, cât să lucreze şi cât să câștige prin impozitare progresiva pentru ca există pericolul îmbogăţirii!.

NOI – LIBERALII – susţinem că tinerii trebuie să aibă calculatoare, pentru a avea şansa unei vieţi mai bune. De aceea, noi am promovat în Parlament un proiect de lege prin care toţi elevii de a IX-a şi a X-a vor primi calculatoare personale.

EI – cei de la PSD – au pus interesele proprii înaintea intereselor copiilor şi tinerilor din România.

Au respins în Senat proiectul înaintat de guvern. Nu va vine sa credeti, PSD vrea să blocheze viitorul tinerilor, doar pentru interesele lor electorale meschine.

Pe de alta parte, noi susţinem scăderea taxelor şi eliminarea birocraţiei, iar ei susţin că taxele trebuie ridicate pentru a susţine birocraţia statului.

Noi susţinem economia de piaţă, ei continua sa susţin intervenţia statului în economie.

Probabil ca vreti să ştiţi cum a guvernat puterea de stânga?

Întrebaţi-i pe sutele de mii de români care au trebuit sa paraseasca tara în timpul guvernării Năstase să muncească în străinătate, de ce nu au rămas în România?

Vreţi să ştiţi cum au guvernat liberalii?

Întrebaţi-i astazi pe românii care pot călători acum liberi în Europa. Întrebaţi-i pe românii care şi-au găsit în ultimii ani slujbe bine plătite, acasă. Întrebaţi pensionarii care acum duc o viaţă ceva mai bună pentru că pensiile lor s-au dublat.

Dragi liberali,

Ştiţi care este cea mai importantă diferenţă între dreapta şi stânga, între PNL şi PSD?

România liberală este europeană, care încurajează investiţiile şi concurenţa si oferă şanse celor cu initiativa, activi.

România liberală este acum stat membru în Uniunea Europeană şi este cel mai mare producător de automobile din Europa de sud-est.

România de stânga este nesigură şi trăieşte în trecut.

De aceea nu m-am mirat atunci când unul din liderii PSD ne-a spus ce crede cu adevărat, atunci când a considerat România „o ţară de doi lei”.

Mă uit în sală şi văd mii de români mândri de ceea ce am reuşit.

Am fost zilele trecute la Centrul de inginerie tehnologică de la Titu şi m-am întâlnit cu cativa ingineri romani care sunt mandri că pot munci în slujbe care necesită înaltă pregătire şi sunt bine plătite.

Am fost la Craiova – La Ford -, am fost în judeţul Cluj – la Nokia -, am fost la Bacău şi Iaşi, unde am văzut centre de afaceri puternice.

Am fost la Bruxelles şi m-am simţit mândru când am fost felicitat pentru creşterea economică de exceptie a României.

Am fost în Italia şi Spania şi m-am simţit mândru că pot apara si proteja interesele românilor care muncesc cinstit acolo.

Peste tot am văzut români care au încredere în viitor şi doresc şanse mai mari de care ştiu că pot sa profite.

Aceasta este România de astăzi!

O Românie mândră şi prosperă.

Mai mult de atat,o Românie pregătită să devină a şaptea putere economică din Europa.

O Românie care a deveni din ce în ce mai influentă în Europa şi în lume.

Nu ştiu unde văd unii politicieni „o ţară de doi lei”. Eu cred că România poate mai mult. Acesti politicieni nu au dreptul sa o guverneze.

In ceea ce-i priveste pe ceilalti, PDL si PRM, i-as denumi coalitia rusinii. S-au aliat pentru a bloca votul uninominal pe care PNL l-a promovat in Parlament prin OUG.

Sunt sigur că românii vor avea un mesaj la fel de dur pentru aceşti politicieni. Românii le vor spune: „dacă credeţi că România este o ţară de 2 lei, atunci nu meritaţi să conduceţi ţara”.

Dragi liberali,

Suntem astăzi aici pentru a discuta despre viitorul României.

România poate fi a şaptea putere a Europei dacă vom continua să investim în viitor.

Pentru a reuşi, trebuie să avem încredere în români.

Trebuie să le permitem să îşi ia viaţa în propriile mâini. Iar Guvernul trebuie să îi ajute, nu să le controleze viaţa.

Ce vor românii? Vor să ducă o viaţă mai bună. Vor să îşi permită o îngrijire medicală de calitate, să îşi trimită copiii la o şcoală mai bună. Vor sa aiba o casă mai bună, o maşină, un concediu împreună cu familia. Vor salarii şi pensii mai mari.

PNL le poate oferi românilor aceste lucruri. Dacă vom continua proiectele de dreapta, vom reuşi! Este promisiunea pe care eu o fac si pe care noi trebuie sa o facem romanilor!

Pentru aceasta, va trebui sa investim in infrastructura. Vom investi 6% din PIB pentru INFRASTRUCTURĂ. E momentul sa terminam cu politica pasilor marunti.

Vom SCĂDEA BIROCRATIA şi TAXELE şi vom încuraja investiţiile, în special ale companiilor autohtone.

E foarte bine ca intre 2004 - 2008, companii gigant ca Renault, Ford sau Nokia au investit în România. Următorii patru ani trebuie să fie ai companiilor autohtone. Vreau ca firmele româneşti să se dezvolte nu numai în România, vreau să treacă graniţele pentru o expansiune economică puternică, susţinută şi de durată.

În ultimii 4 ani, românii au văzut că pot începe o afacere profitabilă. Aşa s-au dezvoltat INVESTIŢII ROMÂNEŞTI în IT, în industrie, în agricultură, în turism.

În următorii 4 ani, aceşti investitori îşi vor dezvolta afacerile şi vor oferi locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite pentru români.

Vom continua să investim în EDUCAŢIE, pentru ca tinerii noştri să lucreze în domenii performante. Vom acţiona pentru ca tinerii români să rămână aici în ţară în slujbe bine plătite, nu să plece în străinătate.

PNL trebuie să câştige aceste alegeri, pentru a ne asigura că iniţiative – cum este cea de a acorda un calculator personal fiecărui elev - nu vor mai fi blocate.

Vom acţiona pentru ca România să fie mai puternică în Europa şi în lume şi mai sigură acasă.

Vom continua să creştem PENSIILE ŞI SALARIILE. De ce? Pentru că vom asigura creşterea economică care să permită această măsură.

Nu vom aplica logica stângii: întâi creştem pensiile şi salariile, şi apoi vedem dacă avem resurse economice pentru a le putea plăti.

Dragi liberali,

La 30 noiembrie 2008, românii trebuie să facă o alegere între DREAPTA şi STÂNGA. Între PNL şi PSD.

De această alegere va depinde viitorul României.

Vreau să fiu cât se poate de clar: NU EXISTĂ CALE DE MIJLOC.

Fie România merge înainte cu un program de dreapta, care asigură creştere economică.

Fie România mizează pe un program de stânga, care va nărui economia şi ne va reîntoarce în trecut.

Ştiu că există români care vor vota cu stânga. Este dreptul lor şi le respect decizia.

Trebuie să ştie foarte clar însă ce înseamnă decizia lor.

Stânga promite subvenţii mărite, reducerea TVA la alimente, 8 stadioane UEFA. La începutul anului, vorbeau şi despre trimiterea unei misiuni româneşti în spaţiu.

Vreau să îi întreb: DE UNDE ACESTI BANI DOMNILOR?

Nu poţi obţine creştere economică, cu măsuri de stânga, cu politici care aparţin trecutului.

Vă pot spune eu ce se poate întâmpla. Am văzut acest scenariu în Ungaria şi în Cehia.

Ambele aveau o creştere economică solidă. În ambele state STÎNGA a venit la Putere cu promisiuni sociale fără acoperire.

Întâi au cheltuit banii pe promisiuni, apoi au încercat să investească pentru a menţine economia pe plutire. Rezultatul?

Creşterea taxelor, criză economică, şomaj şi instabilitate socială.

Ştiţi ce va face PSD-ul dacă vine la putere?

Va creşte taxele. Au spus în mai multe rânduri în ultimii 4 ani că vor să elimine cota unică.

PSD va creşte taxele pentru că numai aşa poate să aibă bani pentru a îşi îndeplini o parte din promisiuni.

Rezultatul? Acelaşi ca în Ungaria şi Cehia: Criza economic, şomaj şi instabilitate.

România este astazi într-un moment de cumpănă. Haideţi să dăm cărţile pe faţă. În lume, economia Statelor Unite trece printr-o perioadă dificilă. În Europa, ţări ca Spania sau Germania au creştere economică negativă.

Votul din 30 noiembrie va hotărî, fara indoiala, viitorul României. România va trebui să ia acele măsuri care îi vor permite să nu fie afectată major de criză. Sunt măsurile de dreapta, liberale, masurile care vor ajuta Romania sa depaseasca aceste momente dificile pe care le traverseaza.

Noi, liberalii am demonstrat că se poate.

În timp ce state europene au o creştere economică negativă, România va avea în 2008 o creştere economică de 9%.

Românii trebuie să ştie că sunt de ajuns câteva luni daca stânga va veni la putere, pentru ca această creştere economică să dispară.

Dragi liberali,

Toţi cei prezenţi în sală ştim că, oricât de multe am realizat, nu este, totusi, de ajuns.

Ştim că românii sunt afectaţi de creşterea preţurilor. Ştim că se poate mai bine.

Trebuie să fim cinstiţi cu românii. Nu trebuie să le prezentăm o imagine triumfalistă. Trebuie, de asemenea, sa avem curajul să ne recunoaştem şi greşelile.

Celelalte partide au adoptat o retorică de campanie. Pentru aceşti politicieni, un român echivaleaza cu un vot.

Eu vă cer să vorbiţi cu oamenii. Sunt oameni pe care îi cunoaşteţi. Le ştiţi problemele şi trebuie sa le dati solutii.

Sunt pregătiţi să continue alături de noi, dacă le prezentăm soluţiile noastre pentru viitor.

Dragi liberali,

În următoarele 2 luni ne aşteaptă o confruntare crucială între dreapta şi stânga.

Vă avertizez de pe acum, că unii politicieni vor face tot posibilul să personalizeze această bătălie.

Sunt, mai ales, acei politicieni care azi sunt de stânga, mâine de dreapta şi poimâine din nou de stânga. Sunt orice, după cum li se pare că bate vântul.

Campania electorala va suferi din cauza acestor personalitati.

Campania electorală nu este şi nici nu trebuie să devină un meci de box.

Confruntarea nu este între mine şi Mircea Geoană sau orice alt politician.

Confruntarea reală este între dreapta şi stânga. Între PNL şi PSD.

Între valorile şi principiile de dreapta şi valorile şi principiile de stânga.

Între scăderea taxelor şi creşterea lor, între economia de piaţă şi economie etatistă, între viitor şi trecut, aceasta este confruntarea noastra cred ca cea mai buna, reala.

Sunt astăzi alături de voi pentru a vă spune că putem câştiga. PNL trebuie să câştige.

Dragi liberali,

A trebuit să treacă 15 ani ca să vină dreapta la putere, să vină liberalii la putere ca România să se ridice din genunchi, să-şi recapete demnitatea, să devină membru al familiei europene, să-şi reclădească drumul spre bunăstare!

Vă cer să le spuneţi românilor ceea ce a făcut Partidul Naţional Liberal pentru România şi, mai ales, ce avem de facut pentru romani in viitor.

Vă cer să fiţi oneşti şi să recunoaşteţi că am şi greşit.

Vă cer să fiţi activi, să vorbiţi cu cât mai mulţi români şi să îi convingeţi că România trebuie să continue alături de dreapta, de PNL.

Vă cer să credeţi în victorie.

Eu cred în victorie pentru că noi promovăm o Românie mândră şi prosperă. Trebuie să câştigăm pentru viitorul României pentru ca fiecare roman sa duca o viata cat mai buna. (http://www.pnl.ro)



Iată că a fost lansat proiectul Programului de Guvernare 2009-2012

Pe scurt, acesta conţine:
ROMÂNIA – a VII-a putere economică
a Europei
PNL este un partid cu viziune, un partid care
are proiecte pentru un viitor mai bun.
Măsurile liberale, pe care le-am adoptat în
ultimii patru ani, au condus la cea mai mare
creştere economică din istoria României
moderne.
Aplicarea cotei unice a dus la scăderea
impozitelor plătite de către agenţii economici
şi de către populaţie şi a contribuit la
sporirea veniturilor românilor.
Investiţiile record au produs un efect în lanţ:
noi locuri de muncă, salarii mai mari, un trai
mai decent pentru pensionari.
România de astăzi este o Românie mândră şi
prosperă. O Românie care este din ce în ce
mai influentă în Europa şi în lume.

PRIORITATEA FUNDAMENTALĂ A PNL
România - a şaptea putere economică a Europei
România este a şaptea ţară ca mărime din
Europa, a şaptea ţară ca număr de locuitori.
România va deveni a şaptea putere a Europei
dacă vom continua politicile de dreapta.
Pentru a reuşi, trebuie să avem încredere în
români. Trebuie să le permitem să îşi ia viaţa
în propriile mâini. Guvernul trebuie să îi
ajute, nu să le controleze viaţa.

România - mai puternică în Europa şi în lume
România poate şi trebuie să devină un
jucător important în arena europeană şi în
lume, o voce de care să se ţină seama.
Numai în acest mod, interesele legitime ale
României vor fi auzite şi înţelese. Deja am
făcut paşi importanţi în această direcţie.
Faptul că am găzduit summit-ul NATO în
acest an este o dovadă clară a faptului că
România devine un actor cu greutate pe plan
european şi mondial.
Vom continua pe acest drum. Vrem ca
România să fie recunoscută ca locul în care
liderii lumii vin şi dezbat problemele cele mai
importante. Un stat care promovează
libertatea şi democraţia.

ŞAPTE priorităţi pentru a ŞAPTEA ţară din
Europa
1. Prosperitate individuală
2. Mediu de afaceri dinamic
3. Investiţii în educaţie şi sănătate
4. Infrastructura de transport
5. Siguranţa cetăţeanului şi continuarea
reformelor în administraţia publică
6. Continuarea reformei sistemului judiciar şi a
luptei împotriva corupţiei
7. Protecţia mediului şi siguranţa energetică

• Creştere economică de 6-7% anual
PRIORITATEA I
Prosperitate individuală
Atragerea de investiţii este un factor cheie
în creşterea economică, care asigură
prosperitatea românilor. Mai multe investiţii
înseamnă mai multe locuri de muncă, salarii
mai mari, un trai decent pentru pensionari.
De aceea, guvernarea liberală are ca
obiectiv menţinerea unui nivel de creştere
economică ridicat, de 6-7% anual, fără a fi
sporite deficitele interne si externe.
• PIB de peste 200 miliarde de euro în
2012
În anul 2007, guvernul liberal a reuşit să
depăşească pragul de 100 de miliarde de euro
al produsului intern brut.
Dacă vom continua măsurile economice
liberale, nivelul PIB ar putea ajunge la peste
200 de miliarde de euro, în anul 2012.

• 10.000 de euro din PIB pentru fiecare
român în anul 2012
În anul 2004, produsul intern brut pe
locuitor era de numai 2.800 de euro.
În anul 2012, după opt ani de guvernare
liberală, produsul intern brut pe locuitor ar
putea ajunge la 10.000 de euro. Astfel,
România ar face parte din categoria ţărilor
mediu dezvoltate ale lumii.
Produsul intern brut pe locuitor, la
nivelul puterii de cumpărare standard,
urmează să reprezinte în 2012 cel puţin 60%
din media UE – 27, comparativ cu circa 40%
cât este în prezent.
Toate aceste evoluţii vor asigura condiţiile
ca, în perspectivă, România să devină, conform
mărimii şi potenţialului său, a şaptea putere
economică a Europei.
• Cel puţin 500.000 de noi locuri de
muncă mai bine plătite
Volumul investiţiilor şi nivelul ridicat al
creşterii economice vor avea ca rezultat crearea
de noi locuri de muncă, astfel încât numărul
mediu de salariaţi să se majoreze cu cel puţin
500.000 de persoane.

• Salariul mediu brut peste 800 de euro
în anul 2012
PNL îşi asumă ca obiectiv creşterea
câştigului salarial mediu brut cu cel puţin
60%, astfel încât acesta să ajungă la peste 800
de euro în anul 2012.
Salariul minim brut va creşte într-un ritm
superior salariului mediu brut, astfel încât,
până în anul 2012, diferenţa dintre cele două
să se reducă semnificativ.
PNL va promova o lege de salarizare
unitară pentru personalul bugetar, având la
bază performanţa individuală, corespunzătoare
atribuţiilor şi complexităţii postului.
• Pensie medie de 350 de euro în anul
2012
Trebuie să îi răsplătim pe pensionari
pentru ceea ce au oferit ei României. Îi
răsplătim pentru munca lor, pentru contribuţia
pe care şi-au adus-o la ceea ce este astăzi
România.
Iată de ce, ne-am propus ca pensiile să
crească în concordanţă cu majorarea salariilor.
Vrem ca, în anul 2012, pensia medie să ajungă
la peste 350 de euro.

PNL va continua reforma şi modernizarea
sistemului de pensii, atât a celui public cât şi a
celui privat.
Vom stabili o nouă modalitate de calcul a
pensiilor, prin acordarea unui număr
suplimentar de puncte unor anumite categorii
de locuri de muncă (grupa I şi II).
• Investiţii de 100 de miliarde de euro
PNL îşi propune ca şi perioada 2009 -
2012 să fie una a investiţiilor susţinute.
Guvernarea liberală va continua politicile
de consolidare a mediului competiţional, de
încurajare a liberei iniţiative, de reducere şi
simplificare a fiscalităţii.
Obiectivul politicilor liberale este
atragerea unui volum investiţional de peste 100
de miliarde de euro.
PRIORITATEA A II-A
Mediu de afaceri dinamic
Acest obiectiv poate fi atins prin:

fondurile post-aderare (peste 20 de
miliarde de euro),
investiţiile publice (peste 50 de miliarde
de euro),
investiţiile în energie (peste 15 miliarde de
euro),
investiţii străine (de cel puţin 30 de
miliarde de euro).
La acestea se adaugă alte zeci de miliarde
de euro de la companiile româneşti, prin
programele lor de dezvoltare.
• Mediu economic favorabil competiţiei
şi liberei iniţiative
Susţinerea întreprinzătorilor privaţi şi
consolidarea liberei competiţii vor rămâne şi în
continuare axul central al politicilor PNL
privind mediul de afaceri.
Condiţia succesului în atragerea şi
promovarea investiţiilor o constituie realizarea
unui mediu economic prielnic, capabil să le
susţină.
Tocmai de aceea, Partidul Naţional
Liberal îşi asumă angajamentul să realizeze un
program investiţional însoţit de o strategie care

să urmărească stabilitatea şi predictibilitatea
mediului de afaceri.
Vom încuraja investitorii străini şi
autohtoni să-şi îndrepte atenţia către domenii
economice noi, capabile să aducă dezvoltare
României.
• Relaxare fiscală şi stabilitate
legislativă
Pentru a avea un mediu economic stabil,
guvernul PNL a pus accent pe relaxarea fiscală
şi pe stabilitatea legislativă.
PNL îşi propune să continue această
politică.
Principiile liberale privind politica fiscală
sunt următoarele:
menţinerea regimului actual al cotei
unice;
reducerea cu până la 10 puncte
procentuale a CAS;
asigurarea unei fiscalităţi pentru fermele
agricole pentru a le stimula să producă
pentru piaţă;
reducerea TVA la unele produse
reglementate (din domeniul energetic,

medicamente) care să sprijine politica de
reducere a inflaţiei;
creşterea nivelelor de deductibilitate
pentru contribuţiile din venit la fondurile
private de pensii şi de sănătate;
evaluarea şi reducerea treptată a
parafiscalităţii.
• Înlăturarea obstacolelor în dezvoltarea
afacerilor
O altă direcţie importantă de acţiune în
ceea ce priveşte mediul de afaceri o reprezintă
înlăturarea obstacolelor pentru iniţierea şi
dezvoltarea unei afaceri.
În acest sens, PNL va avea în vedere:
• simplificarea legislaţiei naţionale şi
aplicarea legislaţiei comunitare;
• evaluarea şi reducerea, cu cel puţin 25%,
a costurilor administrative induse
companiilor ca efect al aplicării legislaţiei
naţionale;
• îmbunătăţirea cadrului de organizare şi
funcţionare al agenţiilor de reglementare
şi control din subordinea Guvernului;

• îmbunătăţirea cadrului de reglementare
prin impunerea evaluării de impact
(economic, social şi de mediu) pe care îl
implică promovarea unui act normativ.
• Continuarea susţinerii iniţiativei
private
În ultimii patru ani, Partidul Naţional
Liberal a dus o politică liberală centrată pe
susţinerea întreprinzătorilor privaţi şi pe
stimularea liberei iniţiative, în paralel cu
retragerea statului din economice.
Fidel valorilor liberale europene, PNL a
încurajat mediul de afaceri şi a susţinut, prin
toate mijloacele, întreprinderile mici şi mijlocii.
Şi în următorii patru ani, Partidul
Naţional Liberal va continua să susţină
iniţiativa privată.
Astfel, politicile publice vor îngloba:
susţinere regională;
susţinerea IMM-urilor;
susţinere pentru cercetare-dezvoltare;
susţinere pentru protecţia mediului;

susţinere pentru salvarea şi
restructurarea întreprinderilor aflate în
dificultate, ajutorul de stat sub forma
capitalului de risc (în special, pentru
întreprinderile nou înfiinţate sau
întreprinderile care acţionează în
domeniul tehnologiilor de vârf);
sprijin guvernamental (pentru anumite
sectoare considerate „sensibile”
precum industria cărbunelui,
siderurgia, sectorul fibrelor sintetice,
industria autovehiculelor şi cea a
construcţiilor de nave).
De asemenea, PNL va susţine iniţiativa
privată şi în mediul rural. Astfel, îi vom învăţa
pe agricultorii şi fermierii români cum să
acceseze mai multe fonduri europene pentru
dezvoltare rurală.

PRIORITATEA A III-A
Investiţii în educaţie şi sănătate
• Un învăţământ la nivel european
Guvernul liberal a acordat, pentru prima
oară în istoria post-decembristă, 6% din
Produsul Intern Brut pentru educaţie.
Vom continua această politică deoarece
PNL vrea să investească în viitorul României.
Am investit în modernizarea şcolilor, am
acordat mai mulţi bani pentru cercetare şi am
ridicat nivelul de salarizare al profesorilor.
Toate acestea pentru un sistem de învăţământ
la standarde europene, pentru atragerea celor
mai inteligenţi şi mai bine pregătiţi tineri,
pentru universităţi care să concureze cu cele
mai bune din lume.
Vrem să-i convingem pe cei mai buni
tineri români să rămână să studieze aici, în
România.
În programul de guvernare al PNL se
regăsesc obiective concrete pentru toate
nivelele de educaţie, urmărindu-se reducerea
discrepanţelor dintre sat şi oraş.

Astfel:
• vom construi cel puţin 1200 de grădiniţe,
• vom finaliza programul de reabilitare a
infrastructurii învăţământului preuniversitar;
• vom construi în fiecare judeţ noi
campusuri şcolare, destinate în principal
elevilor de la sate şi micile oraşe, pentru a
preîntâmpina abandonul şcolar;
• vom continua programul de modernizare
a infrastructurii învăţământului superior,
prin asigurarea dotărilor specifice şi
spaţiilor de cazare;
• vom crea o agenţie de credite pentru
studenţi care să ofere, cu prioritate,
credite celor care au nevoie de sprijin;
• vom construi 600 de săli de sport şi 90 de
bazine de înot;
• vom finaliza programul de dotare
informatică a şcolilor.
• Un sistem de sănătate performant
Partidul Naţional Liberal pledează pentru
asigurarea accesului echitabil al întregii
populaţii la servicii de sănătate prin
continuarea reformei în sistemul de sănătate.

Pentru următorii patru ani, PNL îşi
propune:
• înfiinţarea a 32 de spitale de urgenţă noi:
8 regionale, 20 judeţene, 3 municipale, 4
orăşeneşti, 3 comunale;
• reabilitarea a 15 spitale judeţene de
urgenţă;
• finalizarea a 10 spitale municipale şi
orăşeneşti;
• dotarea cu aparatură de înaltă
performanţă a tuturor unităţilor sanitare;
• consolidarea, repararea şi reabilitarea
spitalelor publice;
• realizarea programului de infrastructură
în asistenţa medicală primară – cabinete
medicale multifuncţionale în mediul
rural.
Realizarea acestor obiective presupune
creşterea numărului de medici şi asistenţi
medicali prin perfecţionarea învăţământului de
profil, prin creşterea salariilor şi a calităţii
locurilor de muncă.

PRIORITATEA A IV-A
Infrastructura de transport
• 6% din PIB pentru investiţiile în
infrastructură
Elementul central al viitorului program de
guvernare este infrastructura.
Ne-am propus ca pentru perioada
următoare, investiţiile în infrastructură să
atingă 6% din produsul intern brut al
României.
Vrem ca prin investiţiile în infrastructură
să menţinem ritmul de creştere economică şi să
asigurăm, astfel, noi locuri de muncă şi salarii
mai mari pentru români.

PRIORITATEA A V-A
Siguranţa cetăţeanului şi continuarea
reformelor din administraţia publică
Partidul Naţional Liberal va continua
măsurile pentru asigurarea ordinii publice şi a
siguranţei cetăţeanului.
Eradicarea micii infracţionalităţi şi a
fenomenului de reglare de conturi în stradă
sunt preocupări permanente pentru PNL.
Reducerea fenomenului infracţional şi a
grupurilor mafiote se regăsesc în programul
liberalilor pentru siguranţa cetăţeanului.
Vrem ca România să devină una dintre
cele mai sigure ţări din Europa, o ţară în care
alţi cetăţeni ai Europei vor dori să locuiască.
• Administraţie publică modernă şi
eficientă
PNL are în vedere următoarele direcţii de
acţiune pentru a creşte calitatea serviciilor
publice oferite cetăţeanului:

• orientarea instituţiilor publice spre
cetăţean;
• servicii de calitate în administraţia
centrală şi locală;
• accesul tuturor cetăţenilor la serviciile de
utilitate publică;
• promovarea parteneriatului public-privat
pentru furnizarea de servicii publice de
calitate.
În ceea ce priveşte facilitarea accesului la
serviciile publice urmărim:
• creşterea gradului de transparenţă a
activităţilor din administraţia publică;
• extinderea procesului de debirocratizare;
• extinderea furnizării serviciilor publice prin
sistemul e-guvernare/e-administraţie;
• extinderea reţelei de ghişeu unic pentru
asigurarea serviciilor publice cât mai
aproape de domiciliu.
O altă prioritate a PNL este
descentralizarea administrativă şi financiară,
care poate fi realizată prin:
• transferul de noi competenţe de la nivelul
ministerelor spre autorităţile locale şi
judeţene, cu precădere în domeniile
educaţiei şi sănătăţii;

• delimitarea mai clară a competenţelor între
diferitele niveluri administrative;
• dezvoltarea capacităţii administrative la
nivel local prin promovarea zonelor
metropolitane;
• alocare bugetară transparentă.
PRIORITATEA A VI-A
Continuarea reformei sistemului judiciar
şi a luptei împotriva corupţiei
• O justiţie mai aproape de cetăţean
Accesul la justiţie este prima condiţie a
statului de drept. Cetăţeanul trebuie să-şi
poată valorifica şi apăra drepturile fără a
înfrunta bariere administrative, financiare sau
geografice.
Astfel, PNL susţine:
• apropierea justiţiei de cetăţean prin
respectarea principiului proximităţii;
toate cauzele minore, care în acelaşi timp
sunt cele mai frecvente şi au impact
asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor,
trebuie să fie soluţionate în primă

instanţă de judecătorii, instanţele cele
mai apropiate de domiciliul cetăţeanului;
• reducerea taxelor aferente actului de
justiţie; valoarea taxelor pentru
deschiderea unei acţiuni nu trebuie să
aibă un efect descurajator;
• adoptarea Codului de Procedură
Administrativă; procedurile trebuie să fie
simple şi clare, pe înţelesul tuturor, în
special în ceea ce priveşte condiţiile de
emitere şi contestare a actelor
administrative;
• continuarea eforturilor de unificare a
jurisprudenţei.
• O justiţie rapidă
PNL are în vedere adoptarea rapidă a
noilor coduri de procedură, civilă şi penală,
aflate în dezbatere publică.
Acestea conţin soluţii pentru degrevarea
instanţelor şi a parchetelor, simplificarea
procedurilor, reducerea termenelor, eliminarea
posibilităţilor de tergiversare.
• O justiţie profesionistă
Vom urmări introducerea, drept condiţii
obligatorii, la promovarea în funcţii de

conducere, a cunoştinţelor IT şi cel puţin a
unei limbi străine de circulaţie europeană.
Vor fi organizate module la nivelul
tribunalelor, astfel încât accesul la pregătire să
fie facilitat la nivelul întregii ţări.
Un asemenea demers este în concordanţă
cu liniile directoare stabilite la nivel european.
• Instituţii transparente şi eficiente în
combaterea corupţiei
Guvernul PNL a luat măsuri concrete
pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din
administraţia centrală şi locală.
Avem nevoie de instituţii puternice de
control asupra modului în care sunt gestionaţi
banii publici. Iată de ce, activitatea de control
financiar-fiscal, de control al utilizării
fondurilor europene şi achiziţiilor publice,
realizată de structuri nou înfiinţate
(Departamentrul pentru Luptă Antifraudă,
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi
Monitorizarea Achiziţiilor Publice) sau
reformate (ANAF, Garda Financiară), trebuie
evaluată permanent şi îmbunătăţită.

Pentru eliminarea îmbogăţirii nejustificate
din fonduri publice, guvernul liberal a înfiinţat
Agenţia Naţională de Integritate – cel mai
puternic mecanism de control al averilor şi
incompatibilităţilor demnitarilor.
Dată fiind importanţa luptei împotriva
corupţiei, PNL va pleda în continuare ca toate
aceste instituţii să rămână independente şi să
devină mai puternice.
PRIORITATEA A VII-A
Protejarea mediului înconjurător
şi politica energetică
• Protecţia mediului şi utilizarea durabilă
a resurselor
Astăzi mediul poate părea o prioritate
forţată, dar, în câţiva ani, România îşi va pune
tot mai serios problema protecţiei mediului
înconjurător.
Dacă în 2004, prioritatea românilor erau
salariile şi pensiile, în 2012, prioritatea va fi un
mediu mai curat şi mai sănătos.
Într-o Românie mai prosperă şi mai
bogată, se impune tot mai pregnant nevoia
unor politici de mediu. Un trai mai bun nu

înseamnă doar o condiţie materială mai
prosperă, ci înseamnă şi un mediu înconjurător
mai curat.
De aceea, am investit în campanii de
împădurire, în înnoirea parcului auto, în
amenajarea de parcuri, în proiecte de protejare
a Deltei Dunării şi altor sanctuare naturale.
Vrem să îi facem pe români să înţeleagă
că o ţară frumoasă înseamnă şi o ţară curată.
Mediul rămâne una dintre priorităţile PNL
şi în următorii patru ani.
Politicile liberale în domeniul protecţiei
mediului sunt:
• promovarea unor măsuri care să reducă
impactul unor schimbări climatice;
• gestionarea integrată a deşeurilor, cu
accent pe deşeurile menajere;
• reducerea riscurilor în cazul dezastrelor
naturale;
• utilizarea resurselor energetice
regenerabile.
PNL va susţine investiţiile masive pentru
îmbunătăţirea calităţii mediului (ex.
continuarea programului de creştere a
suprafeţelor verzi în peste 100 de oraşe din
România şi a proiectului pentru protejarea
Deltei Dunării).

PNL va urmări alocarea unor fonduri
pentru conformarea la mediu a instalaţiilor
industriale şi energetice, pentru proiecte de
reconstrucţie ecologică, biosecuritate şi
managementul deşeurilor chimice.
• Siguranţa energetică
În următorii ani siguranţa energetică va
căpăta o nouă greutate în contextul politicilor
publice.
De aceea, PNL propune următoarele
măsuri:
• demararea lucrărilor la unităţile 3 şi 4 de
la CNE Cernavodă;
• finalizarea studiului de amplasament şi
elaborarea studiului de fezabilitate pentru
a doua centrală nucleară din România;
• demararea lucrărilor la centrala
hidroelectrică cu acumulare-pompare
Tarniţa-Lăpuşteşti;
• modernizarea termocentralelor şi a
reţelelor de distribuţie a energiei termice;
• creşterea capacităţii de interconexiune cu
reţelele electroenergetice ale ţărilor vecine;
• finalizarea proiectelor de interconectare
transfrontalieră: proiectul Nabucco

(tranzitul gazelor naturale din zona Mării
Caspice spre Europa de Vest prin
România), interconectarea cu sistemul din
Ungaria în zona Arad-Szeged, cu sistemul
din Ucraina în zona Siret-Cernăuţi, cu
sistemul din Bulgaria în zona Giurgiu-
Ruse şi proiectul PEOP (conducta de
transport ţiţei Constanţa-Trieste);
• creşterea capacităţii de depozitare a
ţiţeiului şi a produselor petroliere, astfel
încât să se atingă, în anul 2011, valoarea
de 2,8 de milioane tone ţiţei;
• creşterea capacităţilor de înmagazinare
subterană a gazelor naturale.

Politicile liberale pot asigura românilor o
viaţă mai bună
În 2004, când am propus cota unică de
impozitare, am ştiut exact că aceasta este
soluţia pentru dezvoltarea economiei în
următorii patru ani.
Astăzi, în 2008, PNL rămâne singurul partid
cu viziune pentru dezvoltarea României
pentru următorii ani.
Politicile de stânga nu mai pot răspunde
adecvat aspiraţiilor de dezvoltare ale
românilor. Guvernările de stânga nu pot oferi
ritmul de creştere economică de care are
nevoie România.
România este a şaptea ţară europeană, din
punct de vedere al populaţiei şi a teritoriului.
PNL va face din România a şaptea putere
economică din Uniunea Europeană.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.