Educaţia este un eşec continuu timp de 18 ani. România nu a avut perioade bune pentru educaţie, cel mult perioade mai liniştite, mai puţin dăunătoare. Iată că PSD identifică şi de această dată problema educaţiei în guvernul celorlalţi, ca orice partid aflat în opoziţie. Dezastroasa moştenire, eternul refren, nu pare să aibă un punct terminus. Nu pot să spun că acest guvern liberal nu a săpat la rădăcina învăţământului, dar nu pot să spun nici că ministrul învăţământului, poreclit şi "cel cu steluţele", a dus la sfârşit un mandat absolut dezastros. E vorba mai mult de o acumulare în timp a nepriceperii şi dezinteresului, dar mai ales o consecinţă a faptului că învăţământul a urmărit întotdeauna interesul profesorilor şi nu al beneficiarului, adică al elevilor.
GUVERNAREA DE DREAPTA UN EŞEC PENTRU EDUCAŢIE
Postat la 2008-09-08 
Lipsit de o viziune strategică viabilă, fără proiecte ancorate în realităţile secolului XXI, sistemul de învăţământ se confruntă cu o diminuare îngrijorătoare a performantelor. Acestora trebuie să le adăugam şi modul neprofesionist şi amatorist în care este manageriat.
În afară de faptul că a numărat, fără talent, steluţele de pe steagul Uniunii Europene şi a continuat politica falimentară promovată de ministrul Hârdău, actualul ministru al educaţiei, domnul Cristian Adomniţei, s-a făcut cunoscut mai ales prin atitudinea arogantă şi lipsa de dialog real cu partenerii sociali, fiind constant contestat atât de către sindicate, cât şi de reprezentanţii studenţilor şi, de asemenea, prin tonul plângăreţ adoptat aproape zilnic, fugind de responsabilităţile care îi revin ca ministru al acestor importante domenii: Educaţia, Cercetarea şi Tineretul.
Legile destinate educaţiei, legi promise încă din 2005 în cadrul programului de guvernământ al Alianţei D.A., nu au fost nici până acum promovate.
Încă de la începutul mandatului său, ministrul Adomniţei a pretins că va aduce în Parlament un „Pachet legislativ”; pachet sublim, dar care , din păcate, lipseşte cu desăvârşire.
Iniţial, ministrul Adomniţei a promis că va prezenta pachetul de legi în septembrie 2007, însă data a fost amânată fără nici o explicaţie. Motivul ? Ministrul nu a fost efectiv capabil să pună cap la cap un pachet legislativ complet, necesar pentru reforma educaţiei.
Abia în decembrie 2007intrau în dezbatere publică doar trei legi privind învăţământul preuniversitar, superior şi statutul personalului didactic. În acest pachet nu se aflau însă legi esenţiale pentru bunul mers al procesului de învăţământ – legea salarizării, legea calităţii în educaţie. Însă, chiar şi aceste doar trei proiecte au provocat un val de critici printre specialişti, analişti şi beneficiari. Drept urmare, ministrul Adomniţei le-a abandonat şi pe acestea, ignorând propunerile PSD şi ale profesorilor, părinţilor, elevilor şi studenţilor.
Săptămâna trecută, ministrul Adomniţei, recunoştea voalat că responsabilitatea redactării unui pachet de legi îl depăşeşte şi, prin urmare, preferă să o lase pentru următorul ministru al educaţiei.
În tot mandatul său, ministrul Adomniţei nu a făcut decât să-şi bată joc de elevi, părinţi şi profesori, pe care i-a amăgit fără scrupule.
Astfel, la începutul anului 2008-2009, avem 9.000 de clădiri şi corpuri de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare.
Cristian Adomniţei „se mândreşte” cu o îmbunătăţire a situaţiei infrastructurii şcolare cu până la 10%, faţă de anul 2007.
Dar, în lipsa descentralizării, care să atribuie clar şi legal responsabilităţi Consiliilor Locale, dublate de sancţiuni, mii de şcoli rămân în paragină. Domnul ministru ştie doar să arunce vina de primari.
A crescut abandonul şcolar. Nu s-au realizat studii de analiză, pentru a se stabili dacă banii alocaţi prin programe speciale ajung la cei care sunt în nevoie.
Elevii din mediul rural continuă să nu aibă acces la educaţiei, să fie discriminaţi în raport cu elevii din mediul urban. După unele statistici, doar 15 – 20% dintre elevii din mediul rural merg la liceu şi doar 2 – 5% urmează studii superioare.
Copii ai căror părinţi muncesc în ţări europene părăsesc, în bună măsură, şcoala.
Licitaţiile pentru contractele de furnizare a produselor alimentare necesare derulării programului „Cornul şi laptele” de care beneficiază elevii din clasele I-VIII, nu au fost finalizate în 15 judeţe şi sectoare ale Capitalei.
Decalajul dintre educaţia de la sat şi cea de la oraş se adânceşte. Abia începând din acest an se discută de proiecte de campusuri şcolare. În momentul de faţă, infrastructura din mediul rural este, în multe locuri, la nivel de ev mediu, fără grupuri sanitare, fără bănci, fără biblioteci şi, cel mai grav, fără profesori calificaţi.
În mediul rural condiţiile decente sunt asigurate de actuala guvernare prin desfiinţarea a sute de unităţi şcolare sub acoperirea aşa numitului program de comasare.
Parcul de microbuze şcolare ar trebui suplimentat cu sute de autovehicule, pentru a asigura transportul tuturor elevilor.
Cu toate acestea, principala grija a ministrului Adomniţei este să dea microbuze drept mită electorală în colegiile unde candidează Domnia sa şi amicii liberali.
În nici o unitate de învăţământ din mediul rural şi în multe unităţi din oraşe nu există personal didactic 100% calificat. Numărul profesorilor suplinitori este în creştere, iar majoritatea îşi schimbă anual locul de muncă, lăsând în urma lor elevi dezorientaţi.
Ne confruntăm cu creşterea îngrijorătoare a fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ. Violenţele fizice, traficul şi consumul de droguri, injuriile şi agresiunile asupra profesorilor, au devenit subiecte obişnuite ale jurnalelor de ştiri.
România se află pe unul din ultimele locuri din Europa, în privinţa populaţiei adulte ce beneficiază de educaţie permanentă, cu un procent de 10 ori mai mic decât media Uniunii Europene. Nu există nici mijloacele şi nici cadrul legal de certificare a educaţiei non-formale şi informale.
Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin formare iniţială şi continuă pe tot parcursul vieţii, în concordanţă cu o piaţă a muncii flexibilă şi globalizată ar fi trebuit să fie obiective naţionale derivate din strategia Lisabona.
Economia competitivă, consolidarea democraţiei şi societatea cunoaşterii impun, alături de formarea, prin educaţie, a competenţelor cheie (scriere, citire, comunicare şi calcul matematic) dobândirea unora noi, precum abilităţi digitale şi informaţionale, cultură tehnologică, însuşirea a cel puţin două limbi străine, capacitate de creaţie şi inovare, conduită civică, capacitatea de adaptare continuă la situaţii noi.
Sistemul românesc de învăţământ are nevoie de o strategie, de un cadru legislativ şi de profesionişti care să-i permită modernizarea şi creşterea performanţelor în vederea amplificării contribuţiilor la dezvoltarea societăţii şi pentru recuperarea imaginii publice şi recunoaşterea rolului său social. Sistemul de învăţământ are probleme de conţinut. Curriculumul trebuia orientat pe formarea de competenţe, pe dezvoltarea capacităţii creative şi de inovare. Ministerul Educaţiei, prin vocea secretarului de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar, ne ameninţă cu reducerea cu 30% a actualelor conţinuturi, fără să existe o viziune clară a obiectivelor urmărite. O asemenea abordare „conceptuală” nu numai că produce prejudicii enorme calităţii educaţiei ci şi elimină orice speranţă de redresare pe termen scurt şi mediu. De asemenea, problema manualelor, deşi sensibilă, nu a intrat în preocupările Ministerului. Este necesară o analiză profundă a efectelor negative pe care manualele în actuala formulă le-au produs asupra calităţii sistemului de învăţământ. De altfel, în patru ani, Ministerul nu a realizat nici o evaluare a conţinuturilor. Nu a utilizat rezultatele examenelor şi evaluărilor naţionale astfel încât să asigure permanente corecturi pentru ameliorarea continuă a calităţii procesului de învăţare. Evaluarea performantelor şcolare „a beneficiat”, din păcate de cele mai amatoriste decizii. Deşi, Legea învăţământului stipulează, începând cu anul 2004, elaborarea standardelor naţionale de evaluare, pe baza cărora să se obiectivizeze maximal notarea, ministerul a introdus tezele cu subiect unic prin care a reuşit un efect de creştere a decredibilizării sistemului de evaluare prin fraudare şi nerelevanţă. Examenele de bacalaureat, au fost prost organizate atât din incompetenţa cât şi din lipsa de responsabilitate. Cu subiecte insuficient secretizate, vândute în piaţă, cu decizii care îndemnau la fraudă, cu acceptarea fraudării prin lipsa sancţionării celor vinovaţi de asemenea fapte, examenul de bacalaureat a devenit necredibil şi nerelevant. Este de notorietate nepăsarea ministrului şi a secretarului de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar care, în loc să se ocupe de organizarea şi coordonarea acestui important examen naţional, erau în campania alegerilor locale în calitate de candidaţi sau de susţinători. Infrastructura sistemului de învăţământ „a beneficiat” de aceeaşi atenţie din partea responsabililor ministerului. Era necesară o evaluare a infrastructurii şcolare împreuna cu autorităţile locale (consilii judeţene, inspectorate, primării) pentru a decide o corectă repartizare a resurselor financiare. În loc de o repartizare corectă a resurselor financiare bazată pe o analiză a realităţilor din şcolile romaneşti ministerul a operat alocări pe criterii politice, susţinând de fapt nu şcolile, ci primarii arondaţi guvernanţilor. De asemenea, este de subliniat faptul că alocările resurselor financiare s-au efectuat cu mare întârziere, ceea ce a condus la imposibilitatea derulării licitaţiilor cerute de lege şi la finalizarea lucrărilor până la debutul anului şcolar. Presa centrală şi cea locală evidenţiază numărul mare de şcoli nepregătite corespunzător pentru începutul anului şcolar, aflate în şantier sau insalubre. Deşi, legea bugetului, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, prevedea sumele necesare infrastructurii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului alocă sume pentru reabilitarea şcolilor de abia la începutul lunii septembrie 2008, cu două săptămâni înainte de debutul anului şcolar, când, evident, banii vor ajunge probabil afişe electorale. Imaginea reală arată şcoli în şantiere părăsite, şcoli distruse de inundaţii, şcoli care, evident, sunt inadecvate începutului de an. . Desigur nu se poate vorbi de lipsa resurselor financiare ci de un management ministerial inadecvat. Tezele cu subiect unic, acceptarea fraudării evaluărilor din sistem, măsuri haotice, resurse financiare necheltuite sau prost cheltuite, politizarea excesivă a sistemului reprezintă doar câteva exemple. Din păcate, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nu a pus în aplicare nici măcar ceea ce era susţinut de cadrul legislativ în vigoare în ceea ce priveşte descentralizarea învăţământului preuniversitar şi acordarea autonomiei şcolilor, promise în oferta electorală a Alianţei D.A. Pilotarea descentralizării, începută în 2004, nu a fost finalizată, nu au fost evaluate rezultatele, astfel încât pe baza corecturilor necesare, descentralizarea să se generalizeze în întreg sistemul de învăţământ. În concluzie, în ceea ce priveşte descentralizarea şi autonomia şcolilor, nu există o teză enunţată clar de conducerea ministerului şi aplicabilă. Anual, rectificările negative prejudiciază sistemul de învăţământ de finanţarea la care îi dă dreptul legea. În aceste condiţii, declaraţiile privind alocaţiile bugetare din ce în ce mai mari pentru învăţământ devin propagandă ieftină, pentru că sistemul este incapabil să cheltuiască fondurile din cauza gestionării neprofesioniste de la centru. Angajamentele semnate cu toate sindicatele din învăţământ nu au fost respectate, opinia publică asistând la dispute sterile, care nu au adus fondurile necesare, întrucât Guvernul îşi contestă propriile proiecte. Legea salarizării personalului didactic, promisă din 2005, dar „uitată” pentru ca slujitorii şcolii nu reprezintă o prioritate pentru această Guvernare. Cadrele didactice nu mai aşteaptă îndeplinirea promisiunilor celor de la Guvernare. PSD a lansat o iniţiativă legislativă în noiembrie 2007 pentru creşterea salariilor personalului didactic cu 50%. Nu este mult şi este absolut necesar şi posibil. Cerem înscrierea pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaţilor a acestui proiect de lege, votat de Senat şi avizat favorabil de cele două Comisii sesizate pe fond ale Camerei Deputaţilor – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Aceasta este o dovadă clară a unei guvernări lipsită de coerenţă, de responsabilitate, în totală incapacitate de a-şi respecta angajamentele. Mai mult decât atât, disputa politicianistă pune şi instituţiile statului în imposibilitatea menţinerii credibilităţii, autorităţii şi funcţionalităţii normale în folosul cetăţenilor. Bineînţeles, pentru inventarierea deficienţelor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este necesară o bibliotecă care să cuprindă toate referinţele. Ne aflăm în pragul deschiderii unui nou an şcolar cu o imagine dramatică a învăţământului românesc. Sistemul are nevoie de o strategie şi de profesionişti care să o implementeze. Nu ne mai putem permite să desconsiderăm educaţia, ce reprezintă principala resursă a României pentru recuperarea decalajelor de dezvoltare. Lipsa de profesionalism şi viziune au condus şi conduc la costuri greu de recuperat. Semnatarii moţiunii, ţinând seama de cele menţionate mai sus solicită următoarele:
1. Demisia Ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului şi a Secretarului de Stat responsabil cu învăţământul preuniversitar,
2. Promovarea iniţiativei legislative a PSD privind creşterea salariilor personalului didactic cu 50%;
3. Situaţia exactă a repartizării resurselor financiare pentru infrastructură, criteriile de alocare şi rezultatele obţinute;
4. Analiza rezultatelor examenelor şi testărilor naţionale cu propuneri concrete pentru ameliorarea calităţii şi recredibilizarea sistemului;
5. Soluţii concrete pentru diminuarea efectelor propuse de retrocedarea masivă a clădirilor de şcoli şi grădiniţe. (http://www.psd.ro)
No comments:
Post a Comment