24 September 2008

Mesajul preşedintelui României, Traian Băsescu, în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului României


Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,
Dragi români,

Ne aflăm înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Suntem, altfel spus, la sfârşitul şi începutul unor importante cicluri politice. Consider că este datoria Preşedintelui României să facă o evaluare a situaţiei actuale şi a perspectivelor României.

În ianuarie 2007, ne-am bucurat cu toţii de finalizarea cu succes a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. Fiecare român a sperat ca acest moment să însemne atât o îmbunătăţire în viaţa sa personală, cât şi o îmbunătăţire la nivelul calităţii guvernării şi a relaţiei dintre Stat şi cetăţean. În acelaşi timp, cu toţii am ştiut că aderarea la structurile europene este doar începutul eforturilor noastre şi nu sfârşitul lor. De altfel, în mesajul către Parlament, din iunie 2006, am abordat pe larg acest aspect.

Trecem de la etapa istorică a tranziţiei spre democraţie şi economie de piaţă, la etapa dezvoltării economice eficiente, a consolidării democraţiei în România ca Stat Membru al Uniunii Europene.

Este nevoie de o nouă viziune. Sunt necesare noi obiective, noi instrumente şi mecanisme ale guvernării democratice, precum şi noi motivaţii, noi atitudini şi noi comportamente.

Vreau sa semnalez astăzi câteva probleme care prezintă riscuri la adresa dezvoltării ţării şi cărora partidele sunt chemate să le propună soluţii chiar şi în campania care urmează.

La aproape doi ani de la intrarea în Uniunea Europeană, observăm progrese în multe domenii.

Autor Sorin Lupsa / Administraţia prezidenţială
Pentru al nouălea an consecutiv, înregistrăm creştere economică susţinută. În perioada 2000-2007, Produsul Intern Brut a crescut în medie cu 5,6 la sută. Principalii piloni ai creşterii economice au fost consumul privat şi investiţiile. Sectorul privat reprezintă peste 70% din Produsul Intern Brut. Pentru această performanţă ţin să mulţumesc guvernelor pentru că au creat un mediu de afaceri corespunzător şi comunităţii de afaceri pentru performanţele directe realizate.

Inflaţia a coborât sub două cifre. Structura economiei începe să dea semne de modernizare. Spre exemplu, sectorul serviciilor a ajuns să contribuie cu 50 la sută la formarea Produsului Intern Brut. Cele mai bune performanţe s-au înregistrat în sectoarele în care capitalul străin are o pondere mare, acesta generând infuzie de noi tehnologii. Statutul de membru al Uniunii Europene a reprezentat un catalizator pentru atragerea investiţiilor străine directe şi o garanţie puternică pentru investitori.

Începând cu anul 2003, reforma sistemului judiciar a fost accelerată. Organismele de monitorizare ale Comisiei Europene au apreciat reformele din Justiţie cu scopul de a asigura independenţa sistemului judiciar. În acelaşi timp, dosare a trei miniştri şi a 14 parlamentari se află în instanţă. O performanţă care probează că Justiţia a început să devină eficientă.

Totuşi, mai sunt multe de făcut în domeniul justiţiei. Cel mai bun indicator al gradului de satisfacţie este dat de încrederea populaţiei în sistemul judiciar. Această încredere este încă scăzută, şi pentru faptul că justiţia a devenit pentru mulţi cetăţeni prea complicată, prea scumpă, aproape un lux, pe care mulţi cetăţeni nu şi-l mai pot permite.

Un alt element pozitiv al acestor ani este capacitatea oamenilor politici de a se mobiliza şi de a da un răspuns coerent în momente dificile. Mă gândesc în primul rând la momentul proclamării unilaterale a independenţei provinciei Kosovo. Atunci toate partidele au susţinut poziţia statului român, care nu a recunoscut acest act unilateral, la fel ca şi alte state membre Uniunii Europne şi NATO. Parlamentul României a fost solidar cu această poziţie care s-a dovedit corectă, mai ales după izbucnirea conflictului din Georgia.

Un alt moment de recunoaştere comună a unui obiectiv de interes naţional a fost semnarea de către toate partidele parlamentare a Pactului Naţional pentru Educaţie, la care au aderat ulterior şi organizaţii ale societăţii civile, inclusiv sindicate din învăţământ. Realizarea acestui document a demonstrat că actorii politici şi sociali recunosc necesitatea unei schimbări importante în domeniul educaţiei şi doresc ca direcţiile principale de acţiune să nu fie puse în discuţie la fiecare schimbare de Guvern.

Din punctul de vedere al necesităţii apropierii politicienilor de alegători, un eveniment foarte important este introducerea votului uninominal, chiar dacă nu conform variantei dorite de cetăţeni la referendumul din noiembrie 2007.

Adoptarea unui nou mod de alegere a parlamentarilor este un pas înainte către reformarea clasei politice, pas care dovedeşte că nevoia de schimbare este recunoscută, inclusiv de către oamenii politici. Aici exprim regretul ca Hotarârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile electorale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce pericliteaza chiar introducerea noului sistem de vot şi poate genera confuzie.

În ciuda acestor evoluţii pozitive, cetăţenii români nu se pot declara mulţumiţi de situaţia generală.

Aderarea la Uniunea Europeană a mărit numărul oportunităţilor pentru români. Totuşi, foarte mulţi dintre cetăţeni sunt excluşi, încă, de la aceste beneficii. Trebuie să recunoaştem că România rămâne o ţară a contrastelor.

Stimaţi parlamentari,

România are două deficite majore. Un deficit de alocare eficientă a resurselor şi un deficit de democraţie. Unul îl determină pe celălalt şi invers.

Pentru că nu alocăm eficient resursele, nu reuşim să consolidăm statul democratic. Pe de altă parte, pentru că nu avem suficientă democraţie politică, economică şi socială, nu reuşim să alocăm şi să utilizăm eficient resursele. Ca urmare, în viaţa sa publică şi privată, cetăţeanul pierde pe toate planurile – politic, economic, social şi cultural.

Acest impas al României este ilustrat de realităţile din ţară. În principal, eficienţa economică şi nivelul de trai sunt mult mai mici în România comparativ cu majoritatea statelor Uniunii Europene. Produsul Intern Brut pe locuitor din România nu reprezintă decât circa 40 la sută din media europeană. Intensitatea energetică este, de asemenea, foarte mare. Din acest ultim punct de vedere ne aflăm pe penultimul loc în Uniunea Europeană.

Structura economiei este una dintre cele mai înapoiate din cadrul Uniunii. 30 la sută din populaţia ocupată a ţării lucrează în agricultură, ceea ce înseamnă cel puţin de două ori mai mult decât în restul statelor membre. Practic, productivitatea muncii din agricultură şi randamentele la hectar sunt foarte mici. Spre exemplu, în anul 2005, în domeniul cerealier - în care România are cele mai bune condiţii naturale din Europa - producţia medie de porumb la hectar a fost de circa 3.950 kg, în timp ce în Germania a fost de peste 9.200 de kg. În concluzie, România alocă ineficient cel mai important factor de producţie: mâna de lucru.

Înregistrăm mari discrepanţe de dezvoltare teritorială. Astfel, Produsului Intern Brut pe locuitor în regiunea Bucureşti-Ilfov este 16760 euro, de trei ori mai mare decât cel din zona Moldovei de Nord Est, unde Produsului Intern Brut pe locuitor este de numai 5430 euro. În acelaşi timp, şase din regiunile României fac parte din grupul celor mai puţin dezvoltate 15 regiuni ale Uniunii Europene.

Înregistrăm şi evoluţii îngrijorătoare ale unor indicatori care reflectă nevoia urgentă de reforme structurale. Am în vedere, în principal, deficitul de cont curent şi deficitul comercial.

În concluzie, în condiţiile în care România este o ţară relativ dotată cu factori de producţie naturali – petrol, gaze naturale, cărbuni, uraniu, diverse minereuri feroase şi neferoase, bazin hidrografic şi cele mai bune condiţii naturale pentru agricultură din Europa – cele de mai sus susţin ideea că irosim resursele, că le alocăm şi le utilizăm ineficient.

Problemele noastre sunt deci, cu ce eficienţă, cum şi spre ce obiective alocăm resursele. A depăşi această stare de fapt înseamnă a creşte semnificativ – nu doar a ameliora – productivitatea muncii, singura bază economică solidă pentru a spori nivelul de trai şi calitatea vieţii.

Creşterea productivităţii muncii şi, pe această bază, a nivelului de trai - în condiţiile recuperării decalajelor faţă de media Uniunii Europene – trebuie să fie un obiectiv strategic al tuturor guvernelor, al tuturor oamenilor politici, în următorii 15-20 de ani.

România are nevoie de timp pentru a realiza un salt în eficienţă. Este necesar – dar, nu şi suficient - să ne propunem creştere economică mare: de 5-7 la sută anual. Trebuie fixate, însă, şi obiective strategice de natură structurală, calitative, a căror atingere presupune perioade mari de acţiune coerentă.

Doamnelor şi Domnilor,

Rezerva strategică de eficienţă a României este la ţară, în mediul rural!

Consider că este necesar şi posibil să atingem obiectivul strategic de reducere a ponderii populaţiei ocupate în sectorul agricol, la 10-15 la sută, la orizontul anilor 2015-2020. Adică înjumătăţirea gradului de ocupare în agricultură în următorii 10-15 ani, prin preluarea forţei de muncă de către alte domenii. Şi aceasta în condiţiile creşterii ratei de ocupare la nivelul de 70 la sută - conform orientărilor actuale ale Uniunii Europene – ceea ce înseamnă creare de locuri de muncă în alte sectoare, mai ales în servicii. O modificare structurală de asemenea amploare a locurilor de muncă în mediul rural ar reprezenta o îmbunătăţire radicală a alocării şi utilizării eficiente a mâinii de lucru în România. Înseamnă îmbunătăţirea semnificativă a calităţii locurilor de muncă şi, implicit, a veniturilor cetăţenilor. Ar fi a doua tranziţie a României, tranziţia spre o structură modernă a economiei, spre eficienţă, spre nivel de trai mai înalt. Ea ar fi în favoarea tuturor – dar, în mod direct, în favoarea locuitorilor satelor, adică în favoarea a 45 la sută din populaţia ţării. Reducerea locurilor de muncă în agricultură şi generarea acestora în alte sectoare presupune un efort uriaş de planificare strategică. Pentru a realiza această modernizare calitativă a structurii locurilor de muncă din zona rurală este necesar să crească randamentele şi productivitatea muncii în agricultură, să se urbanizeze satele, să se creeze întreprinderi – mai ales mici şi mijlocii – în satele urbanizate. Trebuie o nouă concepţie practică în dezvoltarea locală şi regională – bazată pe descentralizare şi dezvoltare policentrică.

Un al doilea obiectiv strategic al României este adoptarea mondei euro, în 2014 – ceea ce presupune, de asemenea, îndeplinirea riguroasă a unor obiective în anii premergători, care vor acoperi activitatea guvernamentală din două cicluri electorale. În principal, am în vedere îndeplinirea Obiectivului pe Termen Mediu din Programul de Convergenţă, în anul 2011 – respectiv, deficit structural de 0,9 la sută din Produsul Intern Brut –, pentru ca România să fie acceptată, în 2012, în Mecanismului Ratei de Schimb 2, ceea ce reprezintă o condiţionalitate pentru adoptarea euro în anul 2014.

Acesta are o importanţă strategică deosebită şi în susţinerea obiectivului de reducere a locurilor de muncă în agricultură, mai ales dacă avem în vedere accesul României la fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii, a regiunilor sau a infrastructurilor de transport, care vor fi prevăzute în viitoarea Perspectivă Financiară a Uniunii Europene pentru perioada 2014 – 2020.

Un al treilea obiectiv strategic al României consider că trebuie să fie diminuarea şi chiar inversarea tendinţei de scădere a numărului populaţiei României. Faţă de situaţia pe care o înregistram acum 18 ani suntem mai puţini cu aproape 1,5 milioane de locuitori. România va avea circa 16,7 milioane locuitori, în anul 2050, doar 11,9 milioane, în 2075 iar în anul 2100 doar 8,5 milioane locuitori, dacă natalitatea se menţine la nivelul actual. Urmează, deci, 100 de ani de presiune demografică în România!

Trebuie să privim în perspectivă şi să pregătim România pentru o lungă perioadă de îmbătrânire a populaţiei - în care se va reduce populaţia activă şi va creşte raportul de dependenţă economică, adică, de exemplu, în 2050, la 100 de persoane active vor reveni 145 de persoane inactive (copii, adolescenţi şi vârstnici). Cu atât mai mult, problema eficienţei este importantă şi urgentă pentru România.

Soluţiile la problema demografică trebuie adoptate cât mai repede şi implică o mare capacitate de planificare strategică, deoarece, în politicile demografice se intersectează ansamblul politicilor publice.

Creşterea natalităţii presupune reconciliere între viaţa de familie şi cea profesională, flexibilitatea pieţei muncii pentru a stimula angajarea mamelor, stimularea naşterii, mai ales a celui de-al doilea copil şi multe altele.

Astăzi, însă, de exemplu, nu există servicii pentru mamă şi copil. În ciuda unei crize acute care se menţine cu privire la locurile necesare pentru învăţământul preşcolar, numărul de unităţi de învăţământ preşcolar stagnează.

În ceea ce priveste fenomenul îmbătrânirii, există rigidităţi ale pieţei muncii care împiedică prelungirea vieţii active, vârsta de pensionare este prea redusă, persistă îndoieli majore cu privire la sustenabilitatea sistemelor de pensii, iar sistemul de sănătate este departe de a asigura un efect cât mai mare în termeni de număr de ani de viaţă salvaţi.

Am identificat câteva obiective strategice ale dezvoltării economico-sociale care trebuie luate în considerare în scopul creşterii eficienţei României. Atingerea lor necesită acţiuni coerente şi continuitate, pe termen mediu şi lung - şi, deci, nu mai pot fi tratate numai din perspectiva îngustă a ciclului electoral şi de guvernare de 4-5 ani.

Slăbiciuni actuale majore ale instituţiilor statului pun, însă, sub semnul întrebării capacitatea României de a planifica şi a acţiona strategic, de a avea coerenţă în fixarea de obiective, acţiuni şi resurse bugetare.

De exemplu, aşa cum a fost condus mix-ul de politici bugetare, în 2007 şi 2008, avem motive serioase de îngrijorare în legătură cu perspectiva respectării calendarului pentru adoptarea monedei euro.
Motivul – aplicarea unor politici fiscal-bugetare care nu susţin politica monetară restrictivă şi măresc riscul de derapaje macroeconomice, cărora li se asociază riscul măririi deficitului bugetar, riscul „supraîncălzirii” economiei, cheltuieli curente prea mari sau creşteri ale salariilor mai rapide decât cele ale productivităţii muncii. România are nevoie de creşterea coerenţei şi predictibilităţii bugetare şi de bugete multianuale.

Să nu uităm, însă, că la începutul anului 2008 am modificat susbstanţial Legea bugetului, la nici două luni după ce acesta fusese votată în Parlament, iar până în prezent au mai existat alte trei rectificari ale bugetului de stat. Despre ce planificare multianuală putem vorbi, când noi nu avem capacitatea planificarii bugetului pentru un singur an ? Remarc, de asemenea, că beneficiul creşterii economice a fost orientat spre consum – cu riscul reaprinderii inflaţiei - în detrimentul unor proiecte de investiţii, cum ar fi: autostrazi, Reactorul 3 de la Cernavodă, extinderea Aeroportului Internaţional de la Otopeni.

Ce speranţe să avem că va fi respectat calendarul adoptării euro? Ce încredere să avem că vom asigura sustenabilitatea sistemelor de pensii pe termen lung, astfel încât să preîntâmpinăm efectele nefavorabile ale îmbătrânirii populaţiei?

Situaţii similare regăsim şi în alte domenii relevante pentru atingerea obiectivelor amintite. Am în vedere educaţia, sănătatea şi absorbţia fondurilor europene.

Pentru a atinge obiectivul de reducere radicală a locurilor de muncă în agricultură, de exemplu, efortul cel mai mare trebuie depus în domeniul educaţiei. Educaţia trebuie să asigure oferta de calificare necesară în condiţiile în care conţinutul muncii în agricultură se va modifica, iar mai mult de un milion de locuri de muncă din agricultură se vor transfera spre alte ramuri, care valorifică mai bine potenţialul uman. Aşa cum am subliniat şi la lansarea diagnosticului asupra sistemului de educaţie din România, tabloul general este, însă, îngrijorător, iar tendinţele nu sunt încurajatoare. Sistemul prezintă multiple deficienţe, în pofida faptului că, după mulţi ani de subfinanţare, bugetul educaţiei a ajuns la 6 la sută din Produsul Intern Brut – respectiv, la aproximativ 8 miliarde de euro.

Sistemul de învăţământ actual este inechitabil. Apartenenţa la mediul rural se asociază cu dezavantaje majore: actualmente doar 25% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul.

Sistemul are şi alte deficienţe. Sistemul de învăţământ este nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului. Poziţionarea României la cei cinci indicatori ai economiei cunoaşterii, aşa-numiţii „indicatori Lisabona”, este mult sub nivelul european. Numărul de copii care abandonează şcoala este mult mai mare decât în restul Uniunii Europene. De asemenea, ponderea elevilor de 15 ani care nu reuşesc să atingă nici măcar nivelul cel mai scăzut de performanţă este dublă în România faţă de media Uniunii Europene.

Performanţele generale ale elevilor români se află mult sub media internaţională. La testările internaţionale PIRLS publicate în 2007, România se situează pe locul 36 din 45 de ţări evaluate. Rezultatele testărilor sunt cu atât mai slabe cu cât asistăm la o scădere notabilă faţă de rezultatele obţinute în anul 2004. Aici avem o mare inadvertenţă: între dublarea sumelor alocate educaţiei şi deprecierea calităţii sistemului de educaţie.

Referitor la sistemul de sănătate, România se află pe unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeană sub aspectul stării de sănătate a populaţiei. Mortalitatea infantilă este cea mai ridicată din Uniuna Europeana, fiind de şase ori mai mare decât în Suedia şi de trei ori mai mare decât în Ungaria. Boli aproape eradicate de mult în alte state ale Uniunii Europene, continuă să afecteze un număr mare de români. Numărul medicilor raportat la mia de locuitori în România este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană.

În plus, sistemul este inechitabil pentru că accesul la îngrijire medicală este mai dificil pentru populaţia săracă şi pentru cea din mediul rural, unde avem de 3 ori mai puţini medici decât în mediul urban. Circa 100 de localităţi sunt lipsite total de asistenţă medicală.

Sistemul se caracterizează prin ineficienţă şi lipsă de transparenţă în utilizarea resurselor. Deşi, practic, resursele financiare alocate, ca şi la educaţie, s-au dublat - de la cca. 3 miliarde euro, în anul 2004, la aproape 6 miliarde euro, în anul 2008, ajungînd să reprezinte 4,1 la sută din Produsul Intern Brut - lipsurile din sistem continuă să persiste şi chiar să se acutizeze.

Cetăţeanul nu dispune, încă, de informaţii care să îi permită să ia decizii corecte atunci când alege un furnizor de servicii de sănătate, în condiţiile în care acesta ar trebui sa îşi bazeze decizia pe date publice privind performanţa unităţilor sanitare, numărul de operaţii de un anumit fel, numărul de complicaţii sau gradul de satisfacţie a pacienţilor. Înregistrăm o creştere a migrării absolvenţilor şi a personalului medical spre alte profesii şi spre alte ţări – fapt ce reduce eficienţa procesului educaţional şi generează deficit de personal în sistemul de sănătate.

O dovadă elocventă de administrare ineficientă a resurselor şi de lipsă de capacitate de planificare strategică avem în domeniul absorbţiei de fonduri europene. De la începutul anului 2008 avem la dispoziţie numai din avans peste 1 miliard de euro, fonduri structurale şi de coeziune, dar suntem în situaţia inadmisibilă de a constata că nu avem suficiente proiecte pregătite care să valorifice cât mai bine aceste fonduri. Această reacţie întârziată este greu de înţeles mai ales în unele domenii care reprezintă prioritate absolută pentru dezvoltarea României, cum este cel al infrastructurilor de transport.

Infrastructura de transport este crucială pentru dezvoltarea României, din perspectiva a cel puţin două aspecte. În primul rând, lipsa acestei infrastructuri, mai ales a celei rutiere, a ajuns o frână în calea dezvoltării economice şi sociale. În al doilea rînd, lipsa acestei infrastructuri este o frînă în conectarea eficientă a României la Uniunea Europeană şi la alte axe de transport transcontinental în care România şi Uniunea Europeană au interese strategice. Pornind de la aceste considerente, remarc gravitatea faptului că, până la acest moment, nu a fost transmis Comisiei Europene niciun proiect major în domeniul transporturilor - ceea ce înseamnă că România nu a fost capabilă să atragă nici măcar un euro din cele peste 5.5 miliarde de euro care pot fi utilizate, în construcţia de autostrăzi.

Dacă avem în vedere faptul că mai sunt întârzieri inclusiv în utilizarea fondurilor de preaderare (aproape 600 milioane euro din programul ISPA nu sunt încă cheltuiţi), constatăm că sunt mai multe domenii unde sunt deficienţe greu de justificat. Capacitatea administrativă deficitară la nivelul unor instituţii responsabile, atât la nivel central, cât şi local este un efect al lipsei de reformă în administraţia publică.

Am aşteptat aderarea noastră la Uniunea Europeană ca pe o şansă imensă pentru crearea unui sistem agricol performant şi pentru dezvoltarea zonelor rurale din România. Este o realitate că, deşi suntem în Uniunea Europeană, o mare parte din populaţia rurală nu beneficiază de condiţiile minime necesare unui trai decent: apă curentă şi canalizare.

Din punct de vedere financiar, asistenţei primite până în anul 2007 i s-au adăugat 13,5 miliarde de euro de care putem beneficia până în anul 2013. Dar şi aici sunt întârzieri, nici până acum nu s-a făcut plata integrală a subvenţiilor în contul anului 2007, ceea ce afectează producătorii şi penalizează bugetul naţional. Din cauza întârzierii cu peste un an în aplicarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, din cele aproape 1,8 miliarde de euro pe care am fi fost îndreptăţiţi să-i primim în perioada 2007 – 2008, până în prezent nu s-a cheltuit nici un euro.

Avem întârzieri mari şi în cheltuirea fondurilor de pre-aderare SAPARD. În eventualitatea în care Comisia nu va agrea o prelungire pentru perioada anterioară aderării, România ar putea pierde sume importante. Anul acesta s-au cheltuit doar circa 90 milioane euro, din cei peste 345 milioane care mai sunt de cheltuit. Principalele motive ţin de capacitatea instituţională a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Aceste exemple demonstrează că trebuie acţionat urgent şi responsabil pentru accelerarea reformei statului şi a instituţiilor, în scopul de a creşte capacitatea de a aloca eficient resurse şi de a planifica strategic, dar şi de a-l apropia statul de realităţile oamenilor.

În acest sens, în primul rând este nevoie să ne definitivăm organizarea instituţională pornind de la o abordare clară a rolului statului în economie. Avem nevoie de mai multă concurenţă. Ca urmare, este esenţial să avem un sistem integrat de piete funcţionale. Să dăm libertate mai mare sectorului privat - care, oricum, produce mai mult de 70 la sută din Produsul Intern Brut. Este loc pentru mai multă concurenţă în energie, în aprovizionarea cu apă a populaţiei, irigaţii, achiziţii publice sau consultanţă pentru proiecte finanţate prin fonduri publice. Ca urmare, să limităm intervenţia statului numai la cazurile de eşec de piaţă. Statul să se ocupe de planificare strategică, de reglementare, de bunuri publice, de protecţia socială.

În al doilea rând, este nevoie de raţionalizare instituţională. Avem un mare număr de agenţii, de autorităţi, oficii etc. Avem multă birocraţie - aprobări, avizări, autorizări şi altele - care generează uşor rente pentru funcţionari. Acesta este cel mai mare pericol al sistemului instituţional românesc. Rentele în instituţiile de stat, dacă nu sunt eliminate, pot orienta evoluţia statului român spre un stat discreţionar. Un stat fără reguli, fără proceduri, fără obiective strategice, fără suport social şi care nu crează oportunităţi şi bunăstare pentru toţi cetăţenii săi. Un stat care favorizează corupţia şi afectează grav atât eficienţa cât şi democraţia.

Astăzi, deficitul de democraţie se manifestă, în primul rând, prin faptul că instituţiile publice nu funcţionează plecând de la respectul intereselor şi protejarea drepturilor fiecăruia dintre cetăţenii români. Acest deficit de democraţie poate fi observat în mai multe domenii: întârzierea descentralizării, problema capacităţii reduse de combatere a infracţionalităţii în general şi corupţia sau dificultatea cooperării între puterile Statului.

În momentul actual nu putem vorbi despre democraţie funcţională atunci când Curtea Constituţională devine principalul arbitru al scenei politice. De asemenea, nu putem vorbi despre o bună guvernare şi despre transparenţă în viaţa politică, în condiţiile în care nu există o majoritate parlamentară care să-şi asume public acţiunea guvernamentală.

Putem spune că, după data aderării la Uniunea Europeană, a devenit evidentă nevoia unei schimbări de natură constituţională, care să permită modernizarea instituţiilor şi adaptarea României la noul său statut.

Românii privesc cu îngrijorare modul de funcţionare şi de colaborare între principalele instituţii ale statului român. Regimul are sincope sau produce crize. Cel mai grav eveniment a fost cel al suspendării abuzive din funcţie a Preşedintelui României. Momentul a fost depăşit în mod democratic datorită rezultatului referendumului de demitere a Preşedintelui. Criza de încredere şi de legitimitate nu a fost însă depăşită.

Deficitul de democraţie nu poate fi corectat decât prin dialog, cooperare şi voinţa politică de schimbare. Cooperarea este posibilă numai când dezbaterea este sinceră, iar într-o dezbatere sinceră Preşedintele nu trebuie să fie în mod automat apărătorul unei Republici prezidenţiale, aşa cum parlamentarii nu trebuie să fie automat partizanii republicii parlamentare, iar senatorii nu trebuie să fie neapărat apărătorii actualului sistem bicameral.

Chiar dacă există reţineri faţă de schimbări instituţionale, aceste schimbări sunt necesare şi rămân singura soluţie pentru a depăşi actualul deficit de democraţie şi de bună guvernare.

În anii care urmează trebuie să imaginăm instituţii care să nu genereze blocaje, instituţii care să încurajeze buna guvernare, eficienţa şi democraţia.

Incapacitatea de a promova o reală descentralizare este dovedită de faptul că legea cadru a descentralizării din 2006 a rămas doar un fundal legal lipsit de conţinut. Cea mai mare parte a serviciilor publice rămân, prin intermediul serviciilor deconcentrate, la cheremul birocraţilor sau al reţelelor de influenţă politică din Bucureşti. S-a ajuns la situaţia absurdă ca o bună parte din deciziile adoptate în şedinţele de guvern să fie simple transferuri de proprietăţi între diferite componente ale administraţiei publice. Nu numai că descentralizarea a bătut pasul pe loc în ultimii ani, dar în 2008 am înregistrat chiar un regres: formula automată de alocare a fondurilor de reechilibrare între localităţile unui judeţ a fost abolită şi am revenit la puterea arbitrară a consiliilor judeţene. Arbitrare, cu tot cortegiul lor de abuzuri, rămân şi multe din deciziile privind alocarea fondurilor de la nivel central pentru diferite localităţi. Această situaţie adânceşte discrepanţele între diverse zone ale ţării, menţinând localităţi cu potenţial extraordinar la periferia societăţii. S-a ajuns la adevărate linii de demarcaţie socială ca urmare a alocării arbitrare de fonduri.

Un scop primordial al instituţiilor statului este protejarea simplului cetăţean de orice abuz. Iar principalul abuz cu care se confruntă românii în fiecare zi rămâne corupţia. Corupţia diminuează încrederea românilor în viabilitatea Statului de drept, iar incapacitatea instituţiilor statului de a răspunde acestui fenomen a ajuns să pună sub semnul întrebării chiar corectitudinea admiterii României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

În acest context, vreau să amintesc Raportul Comisiei Europene asupra sistemului judiciar din România. Îi cunoaşteţi conţinutul, le-am discutat în cadrul consultărilor de la Cotroceni. Aş vrea însă să remarc limbajul dublu al unor politicieni, care au încercat constant să blocheze cursul justiţiei, tolerând - într-un stat membru al Uniunii Europene – existenţa a două categorii de cetăţeni: cei cu protecţie politică şi cei fără protecţie politică în faţa actului de justiţie. Aşa cum recomandă şi Comisia Europeană, cred că este important ca Parlamentul să demonstreze un angajament neechivoc faţă de eradicarea corupţiei la nivel înalt şi să nu blocheze activitatea justiţiei.

Luna trecută, la întâlnirea cu reprezentanţii partidelor parlamentare, am fost toţi de acord să punem umărul împreună pentru ca, în vara anului 2009, România să iasă de sub monitorizarea Comisiei Europene în privinţa justiţiei. Pentru aceasta este nevoie să păstrăm toate progresele obţinute şi să corectăm deficienţele sistemului. Responsabilitatea revine în principal partidelor, dar angajamentul acestora nu numai că nu a fost demonstrat, ci a fost infirmat de acţiunile ulterioare – prin iniţiative de modificare a elementelor pozitive constatate chiar de către Comisia Europeană în ceea ce priveşte sistemul judiciar din România. Această situaţie are efecte asupra credibilităţii României în cadrul Uniunii Europene. Insist să susţineţi şi dumneavoastră angajamentele asumate de România şi să îi respectaţi pe partenerii noştri europeni.

Vreau să reamintesc că noi am acceptat Clauza de salvgardare pe Justiţie, pentru a intra în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Practic noi am acceptat ceea ce ni se întâmplă: monitorizare.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte ordinea publică, asistăm cu toţii la o lipsă cronică de autoritate a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. Instituţiile nu trebuie să mai tolereze comportamentul violent . Statisticile ne spun că în ultimii ani a crescut în mod îngrijorător numărul infracţiunilor de omor şi vătămare corporală cu folosirea armelor. Astfel, în anul 2008 numărul infracţiunilor cu violenţă în care s-au folosit arme a înregistrat o creştere de aproape două ori.

În acelaşi timp, în unele localităţi, inclusiv localităţi mari sau cartiere ale acestora, autoritatea publică este, adesea, absentă sau total ineficientă, zonele fiind controlate de grupuri infracţionale, clanuri de tip mafiot sau găşti de cartier, context în care fenomenul impunerii abuzive a taxelor de protecţie ia amploare. Astfel de comportamente trebuie să dispară!

Amplificarea criminalităţii este, însă, un fenomen mai general. El determină o creştere semnificativă a gradului de insecuritate a cetăţenilor. Spre exemplu, în primele 7 luni ale anului în curs, totalul infracţiunilor sesizate a crescut cu aproape 20 la sută faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

Tot pe fondul lipsei de autoritate a instituţiilor statului se petrece şi distrugerea patrimoniului construit şi a celui natural. Nu putem permite ca patrimoniul să fie victima corupţiei administrative şi a nerespectării legii. Am semnalat această problemă în 2005, prezentând-o ca o „problemă de securitate naţională” şi atrăgând atenţia asupra importanţei faptului de a avea o strategie coerentă şi o mai bună implementare a politicilor în domeniu. Din păcate, în continuare legea nu este nici aplicată, nici îmbunătăţită. În domeniul patrimoniului natural, observăm continuarea exploatării iraţionale şi ilegale a pădurilor, precum şi deficienţe grave la nivelul protejării ariilor naturale, al păstrării biodiversităţii şi a echilibrului ecologic.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Campania electorală mă aştept să fie ocazia confruntării între programe politice. Ele trebuie să răspundă provocărilor, sfidărilor cărora România le va face faţă atât în viitorul imediat, dar şi pe termen mediu şi lung. Cred însă că soluţiile la aceste sfidări trebuie să ia în seamă atât nevoia de eficienţă, de democraţie, cât şi de creştere a încrederii în stat şi a autorităţii acestuia.

Problemele României au nevoie de soluţii realiste, nu de promisiuni demagogice care riscă să pună în pericol şi paşii înainte făcuţi până acum. Sunt convins că mentalitatea clasei politice poate evolua.

Îmi exprim convingerea că românii îi vor alege pe cei ce pot cel mai bine să facă faţă sfidărilor, pe cei care vor putea să înlăture cauzele pe care le-am enumerat şi care întârzie modernizarea României.

Personal, voi conlucra cu orice Guvern care răspunde priorităţilor României de azi, care nu este dependent de o oligarhie sau de un interes de grup, care are curajul să-şi asume schimbările dificile despre care am arătat că este nevoie.

Voi conlucra cu orice Guvern care foloseşte creşterea economică pentru a investi în România viitorului, orice Guvern care nu este gata să sacrifice interesele generaţiilor viitoare pentru interese politice conjuncturale.
Îmi dau seama că, în perioada următoare, partidele îşi vor concentra eforturile asupra campaniei electorale. Adresez însă tuturor actorilor politici rugămintea ca România să nu fie blocată în următoarele luni doar pentru că la 30 noiembrie sunt alegeri parlamentare. Instituţiile statului trebuie să funcţioneze responsabil, în interesul cetăţeanului şi nu în interesul unor partide.

Vă doresc tuturor succes în perioada electorală şi să nu uitaţi că datorăm cetăţenilor acestei ţări şansa unei Românii mai bune.

Vă mulţumesc!

Departamentul de Comunicare Publică
24 Septembrie 2008


Un discurs bun. Sincer nu am sesizat aceste preocupări în acţiunile preşedintelui României, deci ori este preşedintele nesincer, ori nu-şi poate exprima eficient preocupurile. Am subliniat prin îngroşare problemele pe care le-am supus atenţiei celor care comentează pe blogurile oamenilor politici, oamenilor politici care au bloguri şi nu numai. Mă întreb de ce oare cetăţenii României preferă un dialog arid şi copilăros în loc să-şi dezbată cu adevărat problemele? Probabil că cea mai mare problemă a României este lipsa de maturitate civică. În acest caz, oricât de mult ar încerca o clasă politică coerentă să facă ce trebuie (dacă acest lucru ar exista), tot nu s-ar putea face nimic, pentru că politica "lucrează tainic" în afara poporului.
http://telaviv.mae.ro/images/images_stiri/general/2007.05.29_Mesaj-Parlament.jpg
sursa foto: http://telaviv.mae.ro

UPDATE, "dopo festival": http://roflash.tvr.ro/DATA-2008-09-24-20-54.flv

sau Real Player Starea naţiunii *Ediţie specială". Invitat Traian Băsescu, preşedintele României

1 comment:

vlad viski said...

articol "despre putere" pe www.trezirea2007.wordpress.com chiar merita!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.