NOTĂ: PROGRAMUL A FOST RETRAS DIN SPAŢIUL INTERNET FĂRĂ SĂ SE ANUNŢE DE CE. Ceea ce urmează trebuie citit cu o oarecare rezervă până ce PNL lămureşte care este problema.
Spune-ţi părerea
12. MEDIUL
Importanţa gestionării problematicii mediului şi resurselor naturale la nivelul comunităţii europene este susţinută astăzi prin cel puţin trei argumente: continuitatea şi creşterea gradului de cuprindere al Programelor de acţiune pentru mediu ajunse acum la cel de-al şaselea, aferent perioadei 2002-2012 (de la abordarea sectorială a primelor două, la corelarea cu obiectivele pieţei unice a următoarelor două şi, în fine, la tratarea holistă privind dezvoltarea durabilă a ultimelor două), alocarea pentru proiectele de mediu a 30% din fondurile de coeziune (totalul lor fiind de 347 miliarde euro) în intervalul 2007-2013 şi adoptarea pachetului Energie şi schimbări climatice (2008) poate cea mai importantă tentativă de schimbare a paradigmei de dezvoltare economică a Uniunii Europene după instituirea comunităţii. Este cert că astăzi, la nivel european, problematica mediului se discută în contextul dezvoltării durabile care propune o viziune pe termen lung în care creşterea economică, coeziunea socială şi protecţia medului sunt strâns legate. Mai mult, se urmăreşte introducerea obiectivelor Strategiei Lisabona în Strategia de dezvoltare durabilă a UE dovedind astfel că nevoia de competitivitate nu este incompatibilă cu obiectivele care privesc gestionarea sustenabilă a resurselor naturale, protejarea factorilor de mediu, producţia, consumul şi transportul durabil,etc. Pe de altă parte însă, problematica mediului riscă să devină un domeniu supra-reglementat la nivel european ceea ce poate crea dificultăţi în proiectarea politicilor naţionale.
Summitul de la Copenhaga din decembrie 2009, deşi a durat 12 zile şi a adunat peste 15.000 de delegaţi reprezentând 193 de state, iar 120 de preşedinţi şi şefi de guvern au dat greutate întâlnirii, a eşuat în adoptarea unor hotărâri de nivelul celor pe care şi le-a propus. UE îşi menţine la acest moment angajamentul anterior, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de momentul de referinţă (1990 şi 1989 pentru România), cu precizarea că procentul poate urca până la 30% (dacă celelalte ţări dezvoltate iau măsuri similare, iar ţările în curs de dezvoltare îşi aduc şi ele contribuţia). Impactul la nivel naţional al acestor decizii trebuie evaluat şi făcut public de către ministerul de resort, împreună cu mecanismele de răspuns.
Întâlnirile viitoare ale miniştrilor mediului sunt ocazii la care România trebuie să participe atât la luarea deciziilor cât şi la administrarea efectelor. Ministerul Mediului român trebuie să prezinte public mandatul cu care participă la aceste întâlniri precum şi rezultatele obţinute deoarece efectele sunt de natură a afecta întreaga societate nu doar mediul economic.
În ceea ce priveşte România, problematica mediului reprezintă unul dintre cele mai dificile domenii pentru care conformarea la reglementările europene a trecut de faza armonizării legislative şi a intrat în cea mult mai dificilă, a implementării, ceea ce solicită un necesar pentru investiţii de cca. 30 miliarde euro până în anul 2018 numai în ceea ce priveşte perioadele de tranziţie. În plus, pentru perioada următoare, prioritatea României trebuie să fie pregătirea economiei pentru transpunerea legislativă a pachetului Energie şi schimbări climatice în care UE s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20%, să promoveze energiile regenerabile care să reprezinte 20% din consumul de energie a statelor membre, să crească eficienţa energetică cu 20% şi să aducă procentul de biocombustibil la 10% din totalul combustibilului utilizat, toate aceste ţinte fiind gândite pentru orizontul anului 2020.
Valorificarea surplusului unităţilor de cantităţi de emisii atribuite (1 AAU = 1 tona CO2 echivalent) de care România dispune în surplus trebuie urgentată. Beneficiile financiare rezultate trebuie să constituie baza pentru investiţii durabile de mediu (proiecte pentru reducerea emisiilor), care să ofere şi pe viitor o poziţie privilegiată României, din acest punct de vedere.
Considerăm că investiţiile în cercetare, creşterea suprafeţei şi calităţii fondului forestier, inclusiv a perdelelor de protecţie, dezvoltarea de capacităţi de producţie pentru energie din surse regenerabile, sunt domenii prioritare.
Deasemenea, sumele rezultate trebuie să ajute la finanţarea în cel mai scurt timp a unui studiu de impact privitor la schimbările climatice la nivel naţional, care să reprezinte baza pentru luarea deciziilor în toate direcţiile majore de dezvoltare ulterioare (în agricultură, turism, asigurarea resurselor de apă, protecţia impotriva calamităţilor, etc.).
PNL consideră că în noul context european şi mondial, evoluţia în domeniul mediului trebuie să ia în considerare schimbarea de paradigmă a dezvoltării în care viziunea clasică a bunăstării societăţii evoluează către ideea de societate a bunăstării durabile.
În acelaşi timp, PNL consideră că deşi viziunea prezentă asupra protejării mediului implică o puternică componentă de intervenţie a statului, este necesară găsirea unui echilibru între măsurile fiscale orientate către conformare şi cele de piaţă orientate către autoreglementare şi co-reglementare.
Iată de ce, pe lângă consolidarea aplicării în legislaţia fiscală a principiilor conform cărora poluatorul plăteşte sau al prevenţiei ori precauţiei, este necesară construirea pârghiilor pentru crearea şi dezvoltarea unei pieţe a serviciilor de mediu, domeniu nou cu relevanţă europeană, deci cu potenţial de dezvoltare.
În viziunea PNL obiectivele fundamentale în domeniul mediului sunt:
- pe de o parte promovarea managementului mediului, ceea ce presupune gestionarea durabilă a resurselor regenerabile, precum şi utilizarea responsabilă a celor neregenerabile, protejarea mediului alături de punerea în practică a Strategiei de dezvoltare durabilă,
- iar pe de altă parte introducerea capitalului natural în ecuaţia pieţei atât prin considerarea producţiei şi consumului durabil cât şi prin promovarea de noi produse şi servicii.
Ambele obiective arată că în contextul schimbărilor climatice, ale căror efecte pot fi resimţite asupra mediului dar şi asupra populaţiei, este necesară modificarea accentului de pe o dezvoltare extensivă la una calitativă[4].
În ceea ce priveşte managementul mediului, PNL consideră că trebuie să se ţină seama de dubla calitate a acestuia ca bazin de resurse şi rezervor în care se depozitează deşeurile. Deoarece elementele mediului suportă externalităţile activităţii economice, trebuie găsit compromisul dintre aceste activităţi şi interesul public în care este inclus şi cel de mediu.
1. Elaborarea Planului Naţional de Mediu (Master Plan) care, pe baza analizei tuturor subdomeniilor precum şi a domeniilor conexe, să prevadă variante de dezvoltare, strategii conforme de dezvoltare durabilă, programe, pachete integrate de proiecte, monitorizare, evaluare, adaptare şi managementul integrat al problematicilor de mediu, prin intermediul căruia mediul să devină obiectiv orizontal şi integrator pentru dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate din România.
2. Gestionarea durabilă a resurselor de apă şi utilizarea eficientă a potenţialului acestora. Acestea sunt complementare deoarece în România râurile interioare se alimentează predominant din precipitaţii şi mai puţin din izvoare subterane, ceea ce arată gradul înalt de dependenţă şi vulnerabilitate faţă de schimbările climatice (sursa de apă utilizabilă în România este de 2660 m3/an/loc faţă de media de 4000 m3/an/loc în UE). Sunt necesare investiţii pentru realizarea de lucrări hidrotehnice de anvergura care sa redistribuie în timp şi spaţiu resursele hidrologice. Pentru aceasta trebuie redimensionate, în condiţiile noilor concepte, bazinele hidrografice şi lunca Dunării,pentru a face faţă fenomenelor meteo-hidrologice extreme (inundaţii, viituri rapide, alunecări de teren ori secete). În acelaşi timp, calitatea apei trebuie crescută deoarece din totalul resurselor de apă potenţiale, doar 45,5% sunt utilizabile din cauza contaminării. Creşterea calităţii apei depinde într-o mare măsură de numărul de staţii de tratare şi epurare, capacitatea acestora şi tehnologiile folosite atât la sursă cât şi la captare. În contextul de mai sus, este necesar ca toate proiectele legate de utilizarea apei să fie integrate: alimentare cu apă-canalizare-epurare (33% din locuitorii satelor sunt conectaţi la sisteme de alimentare cu apă – faţă de 87% în UE – şi 10% la sisteme de canalizare moderne). Siguranţa alimentării cu apă trebuie extinsă la activităţile agricole unde aceasta se suprapune peste siguranţa alimentară.
3. Finanţarea investiţiilor pentru refacerea calităţii infrastructurii capitalului natural în special în ceea ce priveşte fondul funciar cu destinaţie agricolă şi forestieră (care reprezintă 61,7%, respectiv 27% din totalul fondului funciar). Obiectivele principale sunt orientate către combaterea degradării solului (52% din totalul solurilor au fertilitate redusă sau foarte redusă, 20,7% fertilitate moderată şi 27% fertilitate ridicată şi foarte ridicată) care pierde anual 1,5 milioane tone humus; reducerea riscului de eroziune (care afectează peste 40% din sistemele de producţie agricolă) şi a deşertificării precum şi stabilizarea solurilor cu risc de alunecări de teren; clarificarea limitelor de utilizare a pesticidelor şi îngrăşămintelor; stabilirea unui cadru legal pentru utilizarea organismelor modificate genetic.
4. Reducerea gradului de poluare a aerului prin măsuri de îmbunătăţire a tehnologiilor din domeniile energiei, transporturilor, agriculturii şi sectorului rezidenţial: reducerea intensităţii carbonului în economie prin recompensarea investiţiilor timpurii în tehnologii de mediu şi implementarea sistemului comunitar revizuit de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (EU ETS); implicarea autorităţilor locale în elaborarea strategiilor şi a masurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în mediul urban; promovarea producţiei de energie din surse regenerabile (prin acordarea de facilităţi fiscale investitorilor, cofinanţări din Fondul de Mediu, mărirea capacităţii de absorbţie de către SEN a energiei provenite din astfel de surse), stimularea investiţiilor în îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întregul lanţ: resurse-producţie-distribuţie-consum şi încurajarea proiectelor privind stocarea geologică a dioxidului de carbon; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din transport fără a afecta mobilitatea cetăţenilor prin promovarea transferului intermodal, taxarea autovehiculelor în funcţie de emisiile de CO2, promovarea biocarburanţilor; creşterea eficacităţii energetice a patrimoniului imobiliar prin investiţii precedate de audituri energetice; elaborarea unui cod de bune practici privind reducerea emisiilor de carbon şi metan în agricultură, promovarea agriculturii ecologice şi a măsurilor de agro-mediu. Deasemenea, renaturarea Deltei şi a luncii Dunării constituie o prioritate strategică pentru România.
5. Protejarea biodiversităţii şi reconstrucţia ecologică, în scopul de a păstra patrimoniul genetic şi a putea determina modul în care ecosistemele pot răspunde la modificările cauzate de schimbările climatice şi intervenţia umană (siturile Natura 2000 ocupă 17,8% din teritoriul ţării). Insistăm pentru punerea în funcţiune a Agenţiei naţionale de arii protejate pe baza Natura 2000, finalizarea cadastrului pentru toate ariile protejate şi a bazei de date privind speciile şi habitatele de interes comunitar. Pentru România, păstrarea compoziţiei şi structurii ecologice semnifică nu numai posibilitatea de utilizare cu randament ridicat a potenţialului bio-productiv dar şi garanţii cu privire la sănătatea publică. Trebuie create instrumentele financiare pentru acordarea de compensaţii proprietarilor care deţin suprafeţe aferente siturilor naturale.
Gestionarea durabilă a fondului forestier al României, initierea şi demararea Programului Naţional de Împăduriri şi a Sistemului Naţional de Perdele Forestiere de Protecţie în România, creşterea suprafeţei împădurite cu cel puţin 2,5% din suprafaţa României.
6. Creşterea gradului de prelucrare a deşeurilor şi folosirea acestora ca resursă energetică.Prioritatea reducerii impactului negativ al deşeurilor (mai ales al celor greu degradabile) implică investiţii urgente în sisteme de colectare selectivă, selecţia primară şi secundară, utilizarea de noi materiale pentru ambalare, reciclabile, refolosibile sau biodegradabile, dezvoltarea industriei de reciclare, reducerea volumului reziduurilor din depozitele controlate prin noi tehnologii de tratare, soluţionarea problemei deşeurilor la nivel rural (doar 49% din populaţia României beneficiază de servicii de salubritate), continuarea şi intensificarea acţiunilor (informare, educare, conştientizare, stimulare) pentru atingerea obiectivului de colectare a cel putin 4 kg deşeuri electrice şi electronice,continuarea acţiunilor de valorificare şi reciclare a vehiculelor uzate şi scoase din uz, promovarea unor măsuri de reciclare a deşeurilor la nivelul utilizatorului, pentru reducerea impactului acestora asupra mediului.
7. Promovarea unui sistem integrat de management al mediului, în scopul controlului permanent al calităţii aerului, apei şi solului (inclusiv pentru zona transfrontalieră) precum şi corelarea acestui sistem cu instrumentele de intervenţie în caz de calamitate conform hărţilor de risc prin implementarea de sisteme integrate de măsurare şi monitorizare a factorilor de mediu (comandă control şi avertizare – SIMMCCA);
8. Introducerea în programele de dezvoltare economico-socială a obiectivelor conţinute în Strategia de dezvoltare durabilă a Românei (SDDR), în care sunt conţinute cele şapte domenii prioritare şi cele două domenii trans-sectoriale: schimbările climatice şi energia curată, transportul durabil, producţia şi consumul durabil, conservarea şi gestionarea resurselor naturale, sănătatea publică, incluziunea sociala, demografia şi migraţia, sărăcia globală şi sfidările dezvoltării durabile, respectiv educaţia şi formarea profesională şi cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea. SDDR poate fi considerat drept un document de orientare a dezvoltării economice al UE în care sunt conţinute nu doar obiective ci şi tendinţe ale evoluţiei politicilor comunitare; asigurarea coeziunii teritoriale prin planificarea spaţială în care trebuie considerate efectele consolidării polilor de dezvoltare.
Coordonarea SDDR cu Planul Naţional de Mediu (Master Plan) şi Planului de Dezvoltare Durabilă a României precum şi cu PNR respectiv PNDR 2007 – 2013; Elaborarea viitorului PNR respectiv PNDR 2014 – 2020 în strânsă legătură cu SDDR;
Din punct de vedere economic schimbarea paradigmei de dezvoltare prin includerea mediului în proiectarea politicilor publice implică decuplarea creşterii economice de scăderea calităţii mediului. Din punct de vedere practic, acest lucru se poate realiza utilizând două pârghii: cea fiscală şi cea a conversiei tehnologice.
9. Formularea unei strategii unitare pentru taxarea în domeniul mediului prin stabilirea categoriei de taxe referitoare la poluare pe baza utilizării principiului „poluatorul plăteşte” , consolidarea taxelor pe produs în sectoarele primare (pesticidele în agricultură, accizele pentru combustibili) ,impozitarea diferenţiată corespunzătoare consumului individual , stabilirea de impozite indirecte pentru produse cu impact mai mare asupra mediului etc ; introducerea treptată în bilanţul firmelor a capitolelor corespunzătoare eficienţei utilizării resurselor (energie, apă, surse ne/regenerabile, etc.);
10. Promovarea unei politici integrate a produselor şi serviciilor prin achiziţii publice ecologice şi utilizarea fondurilor comunitare pentru promovarea proiectelor de mediu , promovarea legislaţiei parteneriatului public-privat, internalizarea treptată a costurilor de mediu şi etichetarea produselor, serviciilor şi lucrărilor (eticheta „eco”), în mod accelerat, cu prioritate a celor de provenienţă românească; promovarea producţiei şi consumului durabile prin reducerea impactului asupra mediului în toate etapele ciclului de viaţă al produselor, susţinerea activităţilor de cercetare şi eco-inovare, finanţarea campaniilor de constientizare şi de educare a cetăţenilor pentru reducerea consumului, cuprinderea în curricula şcolară a disciplinelor legate de protejarea mediului;
11. Pregătirea economiei româneşti pentru transpunerea pachetului Energie şi schimbări climatice aprobat în anul 2008 şi prin care domeniile energetic, transporturi, agricultură şi rezidenţial vor crea noi solicitări pentru reducerea consumurilor dar şi oportunităţi pentru noi produse şi servicii. Rolul României în cadrul UE nu mai trebuie să fie unul pasiv. Participarea la luarea deciziilor, evaluarea impactului deciziilor europene la nivel naţional şi urmărirea interesului naţional în negocierea acestora, trebuie să devină o practică continuă a reprezentanţilor României în instituţiile europene. Instrumentele financiare promise de UE ca efect al summitului de la Copenhaga, dincolo de angajamentele pe care le presupun din partea României, trebuie să se constituie şi în oportunităţi pentru firmele româneşti.
12. Dezvoltarea durabilă a ariilor urbane este de mult timp un principiu şi un deziderat. Din păcate mai puţin este şi o practică. Actualul model de dezvoltare reprezintă în mod evident o problemă ale cărei costuri le simţim direct (de exemplu problemele multiple cauzate de poluarea din urban) sau le plătim fără să ştim (de exemplu costurile energetice mărite din cauza insulelor de căldură ce se creează în urban). Din aceste motive dorim să promovăm în privinţa modelului de dezvoltare a ariilor urbanizate câteva principii, care deşi se găsesc în legislaţie, nu se transpun şi în politicile guvernamentale sau ale autorităţilor locale
- creşterea eficienţei energetice (atât a clădirilor cât şi a unităţilor economice care îşi desfăşoară activitatea în urban)
- prezervarea şi creşterea suprafeţei spaţiilor verzi, pentru ca urmărind un calendar rezonabil ,să se ajungă la respectarea obiectivelor în domeniu (26 mp/locuitor)
- dezvoltarea în jurul mariilor zone urbane a unor spaţii verzi complexe formate atât din arii împădurite cât şi luciu de apă
- relocarea operatorilor economici generatori de noxe, zgomot şi pulberi din urban în periurban
- creşterea ponderii transportului în comun (mai ales prin formele sale mai puţin poluante – transport electric)
- promovarea şi facilitarea mijloacelor de transport „verzi” (biciclete, autovehicule electrice etc.)
- promovarea agriculturii periurbane
- conştientizarea şi educaţia populaţiei şi a operatorilor economici privind colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor
13. Întărirea parteneriatului cu organizaţiile neguvernamentale, mai ales prin intensificarea procesului de educare, conştientizare şi participare a cetăţenilor şi comunităţilor la luarea deciziilor cu impact de mediu. Este necesară mediatizarea mai puternică a subiectelor de mediu (pentru conştientizare şi educare): schimbări climatice, poluanţi organici persistenţi, hidrocarburi, metale grele, substanţe de sinteză greu degradabile, OMG.
No comments:
Post a Comment