10 March 2011

Ceva ce aşteptam de mult timp


De foarte mult timp bat la cap politicienii că sectorul agricol este domeniul economic care poate scoate România din Criză. Din păcate... singura chestiune cu adevărat valoroasă introdusă de domnul Boc până acum a fost sistemul Primul Siloz. Din păcate el nu a funcţionat şi criza cerealelor este foarte vizibilă.

Domnul Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, încearcă şi alte ajutoare. Nu ştiu cât de funcţionale vor fi, eu apreciez că cineva îşi dă silinţa, şi aici mă refer la domnul Tabără.

Miercuri, 9 martie 2011 Măsuri guvernamentale pentru sprijinirea sectorului agricol

Executivul a aprobat o hotărâre privind stabilirea valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc, a anunţat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Valoarea ajutorului este de 1,3 miliarde de euro şi este acoperită din Fondul European de Garantare pentru Agricultură, a precizat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
Ministrul Agriculturii a declarat că hotărârea aprobată astăzi vine extrem de rapid după ce, la nivelul Consiliului European, s-a adoptat Regulamentul 68/2011 al CE din 28 ianuarie 2011 de stabilire a valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc.
Ministrul Tabără a subliniat că, deşi România are încă interdicţie la exportul cărnii de porc din cauza pestei porcine, beneficiază de aceeaşi susţinere ca şi celelalte ferme din Uniunea Europeană.
„Actul normativ are drept scop reabilitarea echilibrului pieţii cărnii de porc, crearea necesarului de consum din producţia internă, se determină o creştere a veniturilor crescătorilor de porcine şi orientarea crescătorilor către realizarea unor producţii ridicate de carne şi produse din carne” a mai afirmat ministrul Tabără.

***

Tot astăzi a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale.
„Actul normativ este legat de ceea ce înseamnă calitatea materialului biologic din zootehnie, respectiv ameliorarea şi selecţia de material biologic care să stea la dispoziţia fermierilor şi, în acelaşi timp, să poată asigura material genetic valoros pentru producţia, respectiv pentru ceea ce înseamnă calitatea pe diverse specii” a afirmat ministrul Valeriu Tabără.
Schema de ajutor se aplică pe perioada anulor 2011-2013, cu un buget maxim de 61,25 milioane lei, din care12, 25 milioane de lei pentru anul 2011.

***

De asemenea, ministrul Agriculturii a prezentat situaţia plăţilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în perioada februarie 2010-2011.
„Este pentru prima dată când s-au trimis către producătorii agricoli sume importante de bani şi ne apropiem de finalizarea acordării acestor bani. Pe perioada februarie 2010 - februarie 2011, APIA a autorizat şi efectuat plăţi în contul beneficiarilor în valoare de aproximativ de 2,3 miliarde euro, din care 1,41 de miliarde de euro din fondurile bugetului UE, respectiv Fondul European Garantare pentru Agricultură şi Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală” a precizat ministru Tabără.
Astfel, pentru anul 2009, au fost plătiţi în 2010, din FEGA, 300.823.852 de euro, iar din FEADR s-au plătit 523.081.884 euro. Din bugetul naţional s-au efectuat plăţi de 308.758.328 de euro.
„A fost primul an în care România, la data de 30 iunie 2010, conform reglementărilor europene, a atins pragul de 96,1% plăţi efectuate, ceea ce ne duce la evitarea aplicării penalităţilor de întârziere” a subliniat Valeriu Tabără.
În ceea ce priveşte plăţile aferente Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) 2010, din FEGA, pentru campania de avans 2010 (16 octombrie 2010, respectiv 21 noiembrie 2010) s-au efectuat plăţi de 207,782 milioane de euro, ca plăţi regulare (de la 1 decembrie 2010, respectiv 30 iunie 2011) s-au acordat 248.975.000 de euro, iar din bugetul naţional, ca plată pe cultură, 219.334.000 de euro.
„Banii sunt în conturile fermierilor şi este un lucru excepţional pentru ceea ce înseamnă campania agricolă de primăvară, pentru că aceşti bani pot să constituie o bază pentru a se cumpăra input-uri pentru agricultură, respectiv seminţe, îngrăşăminte, pesticide, ierbicide şi aşa mai departe” a afirmat ministru Tabără.
De asemenea, în cadrul plăţilor pentru măsurile de piaţă, care includ reconversia în sectorul viti-vinicol, fructe şi lapte în şcoli, grupuri de producători, sprijin pentru persoane defavorizate şi intervenţie pe piaţa de cereale - din FEGA s-au acordat 113.594.697 euro.
La capitolul ajutoare de stat, plăţile naţionale directe în sectorul zootehnic au însumat 685.222.633 de lei pentru cererile care au fost depuse în 2009, iar pentru cererile depuse în 2010 plata naţională directă complementară s-au acordat 724.871.053 de lei, reprezentând 92% din totalul acestora. De asemenea, plata efectuată pentru acciza la motorină achitată până la această dată se ridică la 143.626.417 euro.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 09.03.2011

(sursa: http://www.guv.ro/masuri-guvernamentale-pentru-sprijinirea-sectorului-agricol__l1a112570.html)



HOTĂRÂRE privind stabilirea valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc


HOTĂRÂRE pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale

Plati efectuate de APIA – din FEGA si FEADR

2 comments:

ADRIAN said...

bun dar eu in seara asta am fost la Carrefour si n-am putut sa aleg o fructa romaneasca! numai mere si pere din Ungaria, Austria, Polonia, Belgia, Olanda si te mai miri de pe unde ...
nu stiu insa ce sa ma fac, morcovii si ardeii din Turcia i-am gasit dar sunt ingrijorat ca usturoiul din China nu mai stiu pe ce raft se gasea!

Bibliotecaru said...

Asta pentru că Primul Siloz şi celelalte politici legate de agricultură au rămas un fel de apă de ploaie.

Prevăd că, în scurt timp, România va trebui să redevină ţară agricolă.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.