OK, titlul este forţat... dar asta numai ca să vă atrag atenţia.
Ce spune cultura română? Spune...
"TIPĂTESCU: Zoe! Zoe! fii bărbată..."
Prefectul Tipătescu spune consoartei lui Zaharia Trahanache, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului Şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii... spune că soarta potrivnică trebuie privită în faţă cu demnitate, în speranţa că lucrurile se vor rezolva cumva de la sine, în ultimul moment.
Antipozii acestui moment de literatură aplicată din Scrisoarea Pierdută a lui Caragiale îi regăsim la Anatole France în capodopera, de mici dimensiuni, Putois.
"Zoe, tot ce trăieşte pe lume este sortit suferinţei!"
Simţiţi antipozii? Renunţarea la luptă? Renunţarea la speranţă? Renunţarea la demnitatea spartă a celui înfrânt?
Putois este despre cel mai închipuit dintre grădinarii lumii. Doamna Bergeret spusese doamnei Cornouiller o mică minciună, anume că-şi aştepta grădinarul, pe domnul Putois. Acest grădinar, o dată inventat, născut la maturitate din neant, a căpătat formă, personalitate, oraşul a început să povestească despre el, ba tăia lemne cuiva, ba tocmai ce trecuse pe stradă.
Unde vreau să ajung? Răbdare, vă spun imediat.
Am citit acum câteva zile recenzia domnului Vladimir Tismăneanu Comunismul ca ispita globala: In cautarea Paradisului terestru apărută în “Times Literary Supplement” (8 iunie 2012) la cartea lui Michael David-Fox, Showcasing the Great Experiment: Cultural Diplomacy and Western Visitors to the Soviet Union. 1921-1941. Oxford and New York: Oxford University Press, 2012.
Domnia sa vorbeşte despre capacitatea comunismului de a convinge intelectuali prin propagandă (mă rog, asta am sintetizat eu).
I-am "răspuns" aşa:
Bibliotecaru spune:Avem o lume într-o formă coerentă... de cât timp?... să spunem 200 de ani. Ca şi Putois-mul lui Anatole France, cineva a inventat nevoia de politică şi politicieni.
@ Vladimir Tismăneanu
În general “paradisul” este concluzia unui serviciu de propagandă. În timp ce am trăit cu toţii nişte “alimentare pline numai când se făcea poza” şi “propaganda raţionalului în economica centralizată”… din vest ne invada un sistem cu mult mai perfid de propagandă indus în filme cu “americani fericiţi că trăiesc în ca mai puternică ţară a lumii”. Cine spune că substratul “luptei de clasă” este legat de conştiinţa ideologică, nu ştie ce vorbeşte. Românul privea serialul Dallas mai ales ca să vadă luxul de acolo şi să se imagineze şi el făcând nişte afaceri de câteva milioane pentru a putea exista într-o vilă, un fotoliu de piele, un Mercedes decapotabil, un trabuc între două telefoane de maximă importanţă, şi neveste/soţi precum personajele din serial… Comunismul spunea că imperialismul, societatea cosmopolită, internaţională, şi supraconsumul, sunt entităţi decadente. Criza economică mondială provocată de SUA stă mărturie că au avut dreptate. Pe de altă parte, raţionalismul sărăciei este etern, România a plecat de la stadiul de sărăcie şi, după 20 de ani de iluzii, a ajuns la stadiul de sărăcie lucie… iată că şi “occidentalii” au avut dreptate.
Până la urmă avem un război între o ideologie legată de societatea de consum, care exploatează natura imorală a omului, şi o ideologie care pleacă de la transformarea peste noapte a omului în arhetipul “Omul Nou” cuprins de un fel de moralitate proletară atotcuprinzătoare, prin această incapabil de atingere a idealului ideologic, deci utopic (şi, până la urmă, la fel de imoral, căci natura umană nu este efemeră, nu se schimbă cu ideologia şi sistemul social).
Până la urmă marea minciună ar putea fi faptul că omenirea are cu adevărat nevoie de un concept politic pentru a exista, respectiv că are nevoie şi de politicieni şi nu doar de un corp de specialişti în guvernare (cu o programă şi un examen prin care pregătirea poate fi cuantificată). Până la urmă conceptul politic nu face altceva decât să permită anumitor “oameni de partid” accesul la nişte funcţii pentru care nu sunt cu adevărat pregătiţi (şcoliţi) în numele unui inefabil scop politic.
Sunt zeci de mii de dovezi că politica este dăunătoare societăţii. Nu vorbim numai despre corupţie şi lucruri minore la nivelul istoriei mondiale, se ajunge până la zecile războaie mai mari sau mai mici. Miliarde de morţi, sute de mii de miliarde în valută forte, poate milioane de miliarde? Şi asta pentru ce? Nu am identificat în istorie nici măcar un lucru cert care să fie benefic omenirii. Nimic din beneficiile politicii nu s-a manifestat până acum, începând cu predictibilitatea dezvoltării sociale. Te pune pe gânduri, nu-i aşa?
V-a relatat Bibliotecaru.
