04 April 2011

Revin pe 10 aprilie...


... cu forţe împrospătate. Revin mai acid decât în mod normal şi mai disperat de lipsa de reacţie a omului politic. Oricât am încercat, nu pot să stau deoparte şi nici nu vreau să fiu acuzat de cei ce vor veni că nu am făcut nimic pentru a combate dictatura politică a acestei perioade şi a le salva viitorul.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/86/Swords_of_qadisiyah.jpg/800px-Swords_of_qadisiyah.jpg
(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Victory_Arch)

Din mormânt chiar de ar fi, dar sabia democraţiei va obţine victoria!

22 comments:

Daliana Pacuraru said...

Te-am asteptat!

Anonymous said...

Te astept .Te asteptam , pentru ca nu cred ca sunt singura care are nevoie de simtul dreptatii pe care-l ai . In fond bun simt .Daca ar fi foarte putin destepti chiar si cei pe care-i critici ar avea nevoie de tine .
Li

Bibliotecaru said...

Mulţumesc pentru cuvintele de încurajare. Sper să fiu de folos şi democraţia să crească, chiar şi în ritm lent.

Darael said...

Viitorul nu poate fi salvat decat salvand ziua de azi.

Iar azi nu poti sa te salvezi decat numai pe tine. A incerca sa salvezi si pe altii e pierdere de timp (ce timp ? chiar ziua de azi).

Bibliotecaru said...

A merge pe zicerea lui Horaţiu, carpe diem, nu conduce la un viitor mai sigur. Dimpotrivă. Viitorul nu se poate construi decât prin sacrificiul zilei de astăzi.

balbeck said...

Foarte bine...sa-i bagam in saci pe dracii astia si sa le scoatem oasele prin piele.

tibi said...

"TOCMAI ASTA ZICEAM ŞI EU, că vorbim unii despre alţii şi de fapt nu se schimbă nimic esenţial."
"Trăim într-o Românie în care cetăţeanul nu are nici un cuvânt de spus."
"Cât timp nu se rezolvă problema democraţiei, nimic, şi repet, NIMIC nu poate funcţiona cu adevărat normal."

Corect.
Dar ce putem face noi,cetateni obisnuiti, sa impunem (treptat) conducatorilor sa asume public ca vor face (si) ceea ce vrem noi?Si cand putem sa facem ceva in aceasta directie?
Eu cred ca noi putem sa impunem conducatorilor sa promita ca vor face (si) ce vrem noi doar atunci cand au (mare ) nevoie de noi: la alegeri.Si ca sa ii convingem (pe unii dintre candidati) sa promita public ca vor face (si) ceea ce le cerem trebuie ca ceea ce le cerem sa le deie o mare probabilitate de castigare a alegerilor.

Eu vad posibil ca la localele din 2012 sa putem cere unor candidati la functiile de primari si de presedinti de CJ-e sa asume public ca daca vor fi alesi vor respecta urmatoarele doua idei:
1.-vor posta zilnic si detailat absolut toate cheltuielile institutiei (atat cu achizitiile de materiale,servicii si investitii cat si cu personalul)
2.-in cazul in care institutia a pierdut irevocabil un proces va recupera in max 3 luni prejudiciile aduse institutiei(sau va esalona recuperarea sau va intenta proces pentru recuperarea prejudiciilor).

Aceste doua idei sunt corecte si oportune,nu contravin legislatiei si materializarea lor nu necesita cheltuieli.Aceste doua idei sunt si populiste (in sens bun) si asumarea lor de catre candidati credibili ar atrage atentia, simpatia,respectul si sprijinul atat al mijloacelor media neutre cat si al cetatenilor dezamagiti, nehotarati si chiar a celor indiferenti.Ar fi posibil ca unii candidati onesti sa accepte aceste doua idei si sa inteleaga ca asumarea publica a acestora in campania eletorala le-ar asigura victoria.
Si acest alt mod de a castiga alegerile si de a face o altfel de politica ( transparenta totala a cheltuielilor si impunerea responsabilitatii in caz de greseala)ar putea fi un exemplu puternic si pentru alti politicieni si pentru unele partide care la parlamentare ar putea asuma aceste doua idei.

Nu credeti ca ar fi posibila o astfel de modalitate de a obtine din partea unor conducatori sa faca ceea ce le cerem?Nu doriti sa Va implicati intr-o astfel de campanie de presiune asupra candidatilor sa asume astfel de idei concrete?Nu ar putea o astfel de campanie sa aiba o eficienta mai mare decat analizarea la infinit a evenimentelor si a fruntasilor politici?
Mai multe amanunte pe http://sansapentruromania.lefora.com

Bibliotecaru said...

@ tibi
Stimate domn,
Poporul poate face multe. De exemplu ar trebui să impună politicienilor să nu promită nimic. Politicienii nu au de ce să promită altceva poporului român decât ceea ce este în jurământul de care este condiţionată preluarea mandatului. Am să vi-l reamintesc:
“Jur sã-mi dãruiesc toatã puterea si priceperea pentru propãsirea spiritualã si materialã a poporului român, sã respect Constitutia si legile tãrii, sã apãr democratia, drepturile si libertãtile fundamentale ale cetãtenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritorialã a României. Asa sã-mi ajute Dumnezeu!”.

Dacă un politician îşi respectă acest jurământ, este îndeajuns.

Stimate domn, noi votăm anumite funcţii în statul român.

Să-i luăm pe rând.

Mai întâi votăm preşedintele. Ce este preşedintele. Desigur, nu este reprezentantul tuturor românilor, aşa cum spune domnul Băsescu. Preşedintele româniei nu reprezintă românii, ci România.

Ce prerogative are preşedintele României?

Articolul 80: Rolul Preşedintelui
1. Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
2. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Articolul 91: Atribuţii în domeniul politicii externe
1. Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
2. Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
3. Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Articolul 92: Atribuţii în domeniul apărării
1. Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
2. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
3. În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
4. În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

Bibliotecaru said...

(continuare)
deci ce trebuie să facă preşedintele:
1. Să fie un bun diplomat (deci să fie chiar diplomat, că este o meserie).
2. Să aibă minime cunoştinţe militare.
3. Să aibă minime cunoştinţe de drept pentru a înţelege când anume se încalcă Constituţia.
4. Să aibă foarte mult bun-simţ pentru a-şi putea exercita funcţia de mediere (astăzi există chiar meseria de "mediator"... ceea ce ar conduce la o şcoală de drept)

Preşedintele nu are să ne propună nimic în campania electorală, trebuie să ne asigure că este competent şi că îşi poate îndeplini cu succes prerogativele. Un preşedinte, după gustul meu, ar trebui să aibă un grad diplomatic (nu neapărat unul maximal), să aibă studii militare (măcar postuniversitare) şi studii de drept (măcar postuniversitare). În plus să fie un om elegant şi de bun-simţ.

Bibliotecaru said...

(continuare)
Ne mai alegem legislativul, adică senatorii şi deputaţii.

Desigur, şi aceştia ar trebui să aibă o pregătire superioară, dar aici nu mai avem o pregătire standard, este nevoie de toate pregătirile. Desigur, cu siguranţă este nevoie de o pregătire minimă economică şi juridică.

Ceea ce este important la un candidat pentru alegerile legislativului este iniţiativa legislativă. Cetăţeanul ar trebui să aleagă nu între Vasile şi Ion, el ar trebui să aleagă între viziunile legislative pe care candidaţii le prezintă. Pentru a fi democraţie, politicienii trebuie să ducă la îndeplinire voinţa poporului. Cu alte cuvinte nu trebuie să-şi impună, conjunctural, legile, ci să pună în opere legile pe care poporul le indică.

Dacă domnul Boc îşi angajează răspunderea pe legea educaţiei, nimic nu poate fi mai anti-democrat. Democraţia înseamnă că în campania electorală candidaţii expun fiecare proiectul lor de legea educaţiei, se discută diferenţele, avantajele, dezavantajele, pentru ca cetăţeanul să conştientizeze ce anume îi este favorabil şi, la final, cetăţeanul alege candidatul cu cele mai multe iniţiative favorabile. Alesul nu trebuie să promită absolut nimic. După ce este ales şi a ajuns în Parlament, nu trebuie să facă altceva decât să-şi depună iniţiativa (de unul singur sau alături de alţii) şi apoi să o susţină. Astfel se transpune voinţa publică în voinţă legislativă. Timp de 4 ani toate legile importante ale României ar trebui să fie cele trecute prin scrutinul electoral.

Parlamentul la nivel local este Consiliul local şi Judeţean. Şi aici candidaţii ar trebui să aibă o listă de viitoare hotărâri de consiliu din care cetăţenii să aleagă.

Primarul, respectiv preşedintele de consiliu judeţean, este executiv. El trebuie să execute ceea ce hotăraşte consiliul.
În alegerea executivului trebuie avută în vedere capacitatea de expertiză. Ar fi normal să alegem primarii cei mai pregătiţi pentru funcţia de primar.

După cum vedeţi, nici aici nu avem promisiuni. Consilieri vor depune proiectele de hotărâri expuse în campanie şi votate cu ocazia alegerilor. Primarii, dacă nu se descurcă, pot fi daţi jos prin referendum.

Bibliotecaru said...

Mai alegem parlamentari europeni. Asemeni cu colegii lor naţionali, parlamentarii europeni trebuie să aibă şi ei proiecte europene.

Alegem şi modalitatea în care se schimbă Constituţia, mai participăm şi la referendumul de demitere al preşedintelui.

Acestea sunt momentele în care voinţa politică publică se transferă în voinţă a politicienilor.

Dacă citiţi atent în Constituţie, nu se spune că voinţa politică este a partidelor sau a oamenilor politici.

Articolul 8: Pluralismul şi partidele politice
1. Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
2. Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

După cum vedeţi, nu se vorbeşte de pluripartidism, se vorbeşte despre un pluralism al societăţii. Cu alte cuvinte societatea are mai multe concepte legate de evoluţia societăţii. Partidele nu fac altceva decât să satisfacă nevoia de schimbare, pun în operă voinţa publică.

Se mai spune iarăşi:
Articolul 90: Referendumul
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Încă o dată, voinţa este a poporului.

Articolul 118: Forţele armate
1. Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii...

Iarăşi voinţa poporului.

Nu veţi găsi nicăieri o referire la voinţa şefilor de partide, a preşedintelui, a premierului... Ei nu pot deţine voinţa pentru că suveranitatea aparţine cetăţenilor, ei sunt doar delegaţi cărora li se deleagă exercitarea suveranităţii. Adică sunt executanţi care pun în operă voinţa poporului.

Cele ce le propuneţi sunt, pur şi simplu, modificări şi adăugiri legislative. Nu au mare importanţă în cazul unui sistem care funcţionează normal, sunt foarte uşor de făcut. Important este ca poporul să devină cu adevărat suveran.

Îmi cer scuze pentru desele greşeli de text, dar sunt foarte obosit. Am ţinut totuşi să vă răspund mai în detaliu chiar şi cu acest risc.

Bibliotecaru said...

@ balbeck
Trebuie să fim şi mulţi pentru asta. :D

balbeck said...

Pai suntem vreo 10 milioane de adulti.De cati avem nevoie?Femeile nu sunt bune?Sa le dam la o parte?hihi

Bibliotecaru said...

Nu numai statutul de adult este important. Este nevoie ca fiecare dintre cei şi cele 10 milioane să-şi cunoască drepturile şi să cunoască şi care este funcţionarea normală a societăţii, aşa cum este ea definită de sistemul instituţional şi de principiile democraţiei şi ale statului de drept. Eu am constatat că foarte puţini români au astfel de preocupări. Cea mai mare parte a românilor sunt preocupaţi numai de lucrurile evidente care, concentrat, se traduce, într-un fel sau altul, la a trăi bine. De aceea a şi prins sloganul prezidenţial. Foarte puţină lume se preocupă de dimensiuni precum "a trăi corect" sau "a trăi principial" sau "a trăi democratic". Românii nu par interesaţi în a se implica în mersul societăţii. Pentru majoritatea românilor acordare unei ore pe zi pentru a sluji (gratis) democraţia este deja prea mult. Câţi dintre români au citit, măcar odată, chiar şi superficial, Constituţia de la cap la coadă? Ne lipseşte implicarea civică. Românii sunt obişnuiţi să seară unui "altul nedefinit" să facă "ce trebuie". Din acest motiv, dacă observaţi, instinctul nu este de a cere cuiva să facă ceea ce trebuie să facă, ci demisia, adică o perioadă de instabilitate urmată de o altă perioadă de incertitudine. Dacă românii ar cere fiecărui angajat la stat într-o funcţie publică să-şi facă treaba pentru care este angajat, şi subliniez TOŢI ROMÂNII, treptat ariviştii nu şi-ar mai dori să ocupe posturi în care ştiu că nu pot exercita funcţia respectivă la nivelul de performanţă şi eficienţă nominală, pentru că i-ar sări imediat în cap mii de români.

Motanul_Incaltat said...

Va asteptam cu interes pentru ideile Dvs.!
Nici nu credeam ca veti putea sta deoparte. Este bine ca va implicati si va expuneti punctul de vedere.
Am remarcat comentariul facut de Dvs. aici, cel din April 7, 2011 8:12 PM, care incepe cu: "Nu numai statutul de adult este important. Este nevoie ca fiecare dintre cei şi cele 10 milioane să-şi cunoască drepturile şi să cunoască şi care este funcţionarea normală a societăţii, aşa cum este ea definită de sistemul instituţional şi de principiile democraţiei şi ale statului de drept. Eu am constatat că foarte puţini români au astfel de preocupări. Cea mai mare parte a românilor sunt preocupaţi numai de lucrurile evidente care, concentrat, se traduce, într-un fel sau altul, la a trăi bine. De aceea a şi prins sloganul prezidenţial. Foarte puţină lume se preocupă de dimensiuni precum "a trăi corect" sau "a trăi principial" sau "a trăi democratic". Românii nu par interesaţi în a se implica în mersul societăţii."
Interesant!

Motanul_Incaltat said...

"Poporul poate face multe. De exemplu ar trebui să impună politicienilor să nu promită nimic."
Sau, in cazul in care politicienii se angajeaza in promisiuni fata de popor, sa-si respecte promisiunile facute. Chiar definitia promisiunii data in DEX conduce spre o astfel de concluzie:
http://dexonline.ro/definitie/promite
Daca a promis, atunci ar trebui sa si faca ceea ce a promis. Dar daca a promis una si face altceva...? Sau oferta electorala e una si ceea ce pune in practica partidul X e altceva...? In cazurile acestea avem o problema, o problema care e destul de serioasa. Sau critica adversarul politic de pe anumite baze, dar nu are o solutie mai buna decat el, decat la modul declarativ, concret nu. Pentru ca daca ar avea o astfel de solutie mai buna, atunci s-ar putea face o dezbatere publica. Care e parerea Dvs?

Motanul_Incaltat said...

Spre ex. eu as fi dorit sa vad un raspuns din partea stangii politice la Platforma Celor 35 de Pasi - http://cristianpreda.ro/2011/03/30/4685/ - pe care sunt convins ca ati citit-o cu mare atentie. Cum critica stanga politica, la modul concret, aceasta platforma de dreapta? Daca am vedea punctul de vedere al stangii am putea avea tabloul complet, ca sa zic asa. Iar o dezbatere serioasa, fara invective si atacuri la persoana, obiectiva, lucida, nedemagogica, principiala si de buna credinta cred ca ar fi de dorit. Pentru ca democratia inseamna si dezbaterea unor idei, valori, concepte iar prin dezbatere se pot identifica si solutiile potrivite pentru cetateni si societate. Evident, o dezbatere se poate realiza in parlament, dar poate fi si publica, deschisa cu larga participare si a cetatenilor. La noi nu prea vad un astfel de spirit ci, mai degraba, unul spune ceva, celalalt spune altceva si cu asta s-a terminat totul, presarat cu ingrediente de genul: atacuri la persoana, invective, insulte chiar, demagogie. Insa o dezbatere presupune argumentatie si gandire asupra problemelor, excluzand ingredientele aratate mai sus.

Bibliotecaru said...

@ Motanul_Incaltat

Contractul social dintre societate şi politician nu ar trebui să aibă drept intermediar PROMISIUNEA şi capacitatea de a elimina problemele sociale printr-o anumită metodă. Esenţa democraţiei este ca POPORUL să aibă voinţă politică şi ALEŞII (fie că vorbim despre partide politice, fie că vorbim despre independenţi) să ducă la îndeplinire voinţa politică a poporului.

Am să vă dau un exemplu în viaţa de zi cu zi pentru alegerile parlamentare, dat fiind că Parlamentul este esenţa instituţională a democraţiei.

Să presupunem că avem o asociaţie de locatari (proprietari). La un moment dat apare nevoia schimbării ţevilor de calorifer. Asociaţia cade de acord că ţevile de calorifer noi sunt o necesitate. Asociaţia se strânge şi reprezentanţii diferitelor firme îşi fac publicitate. O firmă pune ţevi de cupru, o altă firmă pune ţevi de plumb, o altă firmă pune ţevi de PEXAL, altă firmă pune ţevi de PPE. Fiecare firmă îşi prezintă într-o formă avantajoasă metoda sa astfel încât, la final, asociaţia ştie exact ce avantaje şi dezavantaje are fiecare metodă. Fiecare membru al asociaţiei deliberează propria viziune a raportului preţ/calitate şi, la final, votează o anumită firmă. Se ajunge astfel, în urma votului, la o firmă care va executa lucrarea fiind cea care are o majoritate de voturi, un compromis mediat al voinţei membrilor asociaţiei. Această firmă face lucrarea în condiţii optime şi nevoia asociaţiei se încheie.

Să facem paralela la Parlament. După cum ştiţi, Parlamentul reprezintă LEGISLATIVUL. Ce anume se stabileşte prin legislaţie? Legislaţia stabileşte, într-un fel sau altul, modul în care societatea funcţionează. Nu stabileşte kilometri de autostradă, nu stabileşte preţul la pâine, nu stabileşte când iese România din criză... Parlamentul face legi şi atât. Legea reprezintă şasiul social, partea de stabilitate a unui mecanism social coerent funcţional. Legea repară acest mecanism şi stabileşte principiile prin care zeci de milioane de oameni devin o comuniune de oameni. Alegerea Parlamentului este deci, alegerea regulilor de conduită a societăţii.
(Va Continua)

Bibliotecaru said...

(continuare)
Şi acum să stabilim raportul dintre asociaţia de locatari şi poporul român.

Evident, în exemplul de mai sus locatarii (proprietarii) sunt poporul, firmele sunt partidele politice şi independenţii care candidează, schimbarea ţevilor reprezintă problema socială.

Cum ar trebui deci să funcţioneze alegerea parlamentarilor României...?

Mai întâi se identifică nevoia socială, de exemplu modificarea Educaţiei, Sănătăţii, Salarizării, Sistemul de pensii, şi aşa mai departe. Cetăţenii îşi exprimă astfel voinţa politică de a schimba ceva în societatea românească.

Partidele vin şi prezintă iniţiativa legislativă prin care vor să repare fiecare dintre problemele sociale apărute. Atenţie, iniţiativele legislative (prezentate în forma de depunere în parlament) trebuie făcute înainte ca partidul să ajungă în Parlament, nu după aceea. Politicienii nu au dreptul să inventeze pe parcurs. Parlamentarul trebuie să lucreze în cei patru ani numai iniţiative prezentate în campania electorală (mă refer la legile importante care au legătură cu indicaţia poporului de problemă socială şi nu la cele de rutină legislativă). Cetăţenii deliberează între variantele prezentate şi, la finalul deliberării, aleg partidul care are cele mai multe iniţiative legislative care sunt conforme cu doleanţa sa şi cât mai puţine iniţiative care sunt contrare doleanţei sale.

Avem deci o ţintă de voinţă politică desemnată de cetăţeni (cum era schimbarea ţevilor în exemplu) şi mai multe partide care prezintă metode de rezolvare, de atingere a ţintei politice (fiecare metodă de ţeavă reprezintă doctrina politică). Partidele vor depune soluţii reieşite din doctrina lor politică astfel încât totul are o coerenţă funcţională şi poporul alege varianta care consideră că este cea mai potrivită.

Ce face parlamentarul o dată ales? Îşi depune iniţiativa în Parlament (nimeni nu-l poate împiedica să facă asta, deci nu se pune problema că cineva îl împiedică să ducă la îndeplinire mandatul dat de popor) şi apoi o susţine în faţa Parlamentului astfel încât să există o cale de mijloc cât mai apropiată de dorinţa cetăţeanului.

După cum vedeţi, parlamentarul nu trebuie să promită nimic, pentru că el nu este ales (nu ar trebui să fie ales) pentru o promisiune, ci pentru ceea ce ştie să facă, adică să depună o iniţiativă în parlament şi să-şi susţină conceptul dezvoltat chiar de el. Nu-l pune nimeni să facă autostrăzi sau altceva.

Desigur, în momentul în care domnul Boc a angajat răspunderea guvernului pe aceste legi, domnia sa a furat voinţa politică a poporului pentru a-şi exprima propria sa voinţă politică. Această Angajare a Răspunderii este chiar mai gravă decât alegerea parlamentarilor fără ca principiile democraţiei să se respecte. Domnia sa a identificat nevoia socială şi a impus şi o cale a rezolvării, în timp ce poporul nu a avut nimic de spus.

Mai sus (April 6, 2011 9:56 PM) aveţi şi ce spune Constituţia despre voinţa politică. Concluzia este că voinţa este NUMAI A CETĂŢENILOR. Ea a fost furată de domnul Boc şi domnia sa nu a păţit absolut nimic. În mod normal trebuia să facă puşcărie până ce nu mai ştia cum arată România de dincolo de gratii. Iată totuşi că nu s-a întâmplat aşa.

Bibliotecaru said...

@ Motanul_Incaltat

Relativ la cele 35 de puncte ale domnului Preda (bănuiesc că sunt de fapt ale doamnei Macovei), cred că sună bine pentru faptul că sunt făcute astfel încât să sune bine. Citite cu atenţie însă... altă treabă (şi deloc bine făcută).

Părerea mea despre aceste puncte am expus-o domnului Preda pe un canal privat, pentru că m-am cam săturat de microcefalii iubitori de Băsescu să mă atace în limbaj de cartier. Mai bine nu le mai dau prilejul să facă asta.

Motanul_Incaltat said...

@Bibliotecaru
Dar cum vedeti problema angajarii raspunderii Guvernului? Constitutia permite acest lucru - art.114. Si in vechea Constitutie, cea din 1991, era prevazut lucrul acesta, la art.113; textul art.113 e aproape identic cu cel din Constitutia actuala, practic nu s-a schimbat nimic. Nu se specifica nicio limita de cate ori isi poate angaja Guvernul raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului. Pe scurt, spune doar ce se intampla daca Guvernul este demis printr-o motiune de cenzura, ce se intampla daca nu e demis si ce se intampla daca Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate, potrivit al.3. De aici rezulta ca daca Guvernul este sustinut de o majoritate in Parlament, acesta isi poate angaja raspunderea asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege, fara ca o eventuala motiune de cenzura sa aiba sanse de succes. Iar despre raspunderea membrilor Guvernului spune art.109 din Constitutia in vigoare. Dar angajarea raspunderii Guvernului nu reprezinta ceva ilegal. Este democratic in sensul ca exista si posibilitatea pentru ca sa fie demis prin motiune de cenzura, deci nu putem privi aceasta angajare a raspunderii ca pe ceva in care Guvernul isi impune vointa intr-un mod autoritar, fara ca cineva sa-si poata exprima si dezaprobarea si, chiar mai mult, Presedintele poate cere reexaminarea legii adoptate.

Bibliotecaru said...

@ Motanul_Incaltat

"Angajarea răspunderii guvernului" nu reprezintă o metodă de legiferare, aşa cum crede domnul Boc şi probabil majoritatea politicienilor. Acest instrument este necesar schimbării programului de guvernare.

Constituţia spune aşa:
ARTICOLUL 103 - Investitura
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

ARTICOLUL 102 - Rolul si structura
(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.

ARTICOLUL 114 - Angajarea raspunderii Guvernului
(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.


Cu alte cuvinte, premierul prezintă, la investitură, un Program de Guvernare şi o listă de miniştrii. Partea importantă a Guvernului este chiar Programul de Guvernare, lista de miniştri nu reprezintă decât nişte cetăţeni care au misiunea de a îndeplini Programul de Guvernare.

De aceea se cere votul Parlamentului, nu la orice schimbare în cadrul membrilor Guvernului, ci doar dacă se schimbă structura POLITICĂ (adică modalitatea de a guverna, de a aduce la îndeplinire programul de guvernare), cf art. 85.

Ei bine, angajarea răspunderii guvernului permite premierului să spună Parlamentului că este nevoie de o modificare a Programului de Guvernare (modificare care poate fi la nivel de întreg programul, de o parte a programului, vezi declaraţia, sau, punctual, pe o singură lege). Practic, fie tacit, fie efectiv, dacă se depune moţiune de cenzură, Parlamentul aprobă (sau nu) modificarea Programului de Guvernare... şi nu neapărat legea respectivă. Este evident, dacă nu aprobă modificarea Programului de Guvernare, Guvernul trebuie să cadă prin rezultatul moţiunii de cenzură... după cum moţiunea de cenzură (cea de la art. 113 de această dată) îndepărtează membrii guvernului dacă aceştia nu duc la îndeplinire Programul de Guvernare. Cum? Prin RETRAGEREA ÎNCREDERII.

Vedeţi cum formulează Constituţia? Introduce o relaţie între Parlament şi Guvern prin ÎNCREDERE. Evident este vorba despre încrederea pe care parlamentarii o au că membrii guvernului vor îndeplini Programul de Guvernare.

După cum vedeţi, nu legea în sine este importantă.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.