21 June 2011

Abia acum intru la idei


Observam acum câteva zile că...

Am citit în presă...

Guvernul a adoptat, in sedinta de joi Ordonanta de Urgenta prin care vor fi facute disponibilizarile din cadrul ministerului Administratiei si Internelor, dar si amanarea procedurilor de incadrare in unitatile MAI a tinerilor absolventi ai scolilor de politie.

... dar nu am reuşit să dau de această Ordonanţă de Urgenţă, deşi am căutat-o prin Monitorul Oficial de ieri, şi în cel de azi, şi pe site-ul guvernului...

Există această Ordonanţă de Urgenţă sau este doar o "campanie de intoxicare a mogulilor"?

Este interesant, pentru că dacă se poate accepta ca Ordonanţa de Urgenţă să nu fi fost publicată în Monitorul Oficial (deşi cea legate de gazele naturale, discutată în aceiaşi zi, s-a publicat, deci nu este nimic de ordin tehnic), pe site-ul guvernului, pentru ziua de joi, nu se spune absolut nimic despre această Ordonanţă de Urgenţă.

De aceea mi-am permis gluma cu "campania mogulilor", pentru că, pe de altă parte, nici acest obicei al ziariştilor de a vorbi despre lucruri "din auzite" nu este OK. Un ziarist care funcţiona normal într-o ţară normală nu ar fi spus "Ordonanta de Urgenta prin care vor fi facute disponibilizarile...", ci ar fi spus OUG nr., din anul publicat în monitorul ofical nr., din anul... aşa cum ar sta bine unui instrument de informare a maselor.

Eu aud de câteva zile despre disponibilizările din MAI şi nu am reuşit (desigur, din nepriceperea mea) să găsesc şi să consult acest act normativ, nici pe site-ul guvernului, nici pe site-ul monitorul oficial, nici pe site-ul cdep-ro în secţiunea repertoriului legislativ... Încep să cred că acest document nu există.


Ei bine, astăzi am verificat în e-Monitor (http://www.monitoruloficial.ro/RO/article--e-Monitor--339.html), şi am observat publicarea acestei Ordonanţe de Urgenţă în numărul 433/2011 al Monitorului Oficial. Am răsuflat uşurat pentru că începusem să cred că această Ordonanţă de Urgenţă este de fapt fictivă. Chestiunea este că citind textul acestei OUG, am găsit cu uşurinţă amânarea angajării absolvenţilor pentru după 1 ianuarie 2012, dar nu am văzut nimic despre disponibilizări. Sau poate scrie şi nu observ eu... O să pândesc să apară textul pentru a face un UPDATE cu acesta. Este adevărat, se spune acolo, în preambul, despre reducerea posturilor finanţate în M.A.I. prin Legea 286/2010, adică legea Bugetului de Stat pe anul 2011, dar nu se spune nimic despre disponibilizări.

UPDATE:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 16 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru anul 2011

În vederea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal pentru anul 2011 prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010,
ţinând seama de reducerea numărului de posturi finanţate în Ministerul Administraţiei şi Internelor, începând cu trimestrul al II-lea al acestui an, prin Legea nr. 286/2010,
având în vedere efectele crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor de acordare a drepturilor salariale ale categoriilor profesionale plătite din fonduri publice, precum şi necesitatea asigurării încadrării în numărul de indicatori de personal prevăzuţi în finanţare de Legea nr. 286/2010,
ţinând cont de faptul că la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor necesitatea asigurării fondurilor bugetare pentru acordarea drepturilor salariale ale personalului propriu, aşa cum este definit prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, constituie o prioritate imediata, în acest context, neadoptarea prezentului act normativ putând avea drept consecinţă, pe de o parte, intrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în culpă contractuală prin nerespectarea obligaţiilor asumate în angajamentele încheiate cu studenţii şi elevii din instituţiile de formare profesională iniţială, în sensul încadrării promoţiilor de absolvenţi, iar pe de altă parte, nerespectarea Legii nr. 286/2010,
întrucât toate aceste elemente vizează direct interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
(1)Drepturile prevăzute la art. 21 alin. (2)-(5) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se acordă poliţiştilor şi cadrelor militare ale căror raporturi de serviciu încetează, respectiv sunt trecute în rezervă în cursul anului 2011, în cadrul procesului de reorganizare instituţională desfăşurat în vederea încadrării în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2011, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin derogare de la prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Modul de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabileşte prin norme metodologice elaborate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 2
Poliţiştii şi cadrele militare în activitate care solicită în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi data de 31 decembrie 2011, prin demisie sau la cerere, încetarea raporturilor de serviciu sau trecerea în rezervă, sunt exoneraţi de la plata cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării şi a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară sau în străinătate, prevăzute de angajamentele/contractele încheiate potrivit legii.
Art. 3
(1)Încadrarea absolvenţilor promoţiilor anului 2011 ale instituţiilor de formare profesională iniţială din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a absolvenţilor promoţiilor anului 2011 ale instituţiilor de învăţământ din structura Ministerului Apărării Naţionale pregătiţi pentru nevoile Ministerului Administraţiei şi Internelor se realizează cu data de 1 ianuarie 2012, fără a depăşi numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010.
(2)Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă vor dispune măsurile necesare astfel încât organizarea şi desfăşurarea activităţilor de absolvire a instituţiilor de formare profesională iniţială din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor, acordarea gradelor profesionale/militare absolvenţilor şi repartizarea acestora pe unităţi să se realizeze în perioada 12-30 decembrie 2011.
(3)Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Direcţia Generală Logistică vor dispune măsurile necesare astfel încât activităţile specifice pentru acordarea gradelor profesionale/militare absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale pregătiţi pentru nevoile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi repartizarea acestora la unităţi să se realizeze în perioada 28-30 decembrie 2011.
(4)Finalizarea studiilor universitare de licenţă din anul universitar 2010-2011 pentru studenţii Facultăţii de Poliţie şi cei ai Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" se desfăşoară potrivit calendarului aprobat prin dispoziţie a rectorului instituţiei de învăţământ, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
(5)Numirea în funcţie a absolvenţilor repartizaţi la unităţile din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor se realizează cu data de 1 ianuarie 2012, iar prezentarea acestora la respectivele unităţi se face în data de 3 ianuarie 2012.
-****-

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Constantin-Traian Igaş

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Ialomiţianu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 433 din data de 21 iunie 2011
(sursa: http://freelex.juridic.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=140963)

4 comments:

Aura V said...

In principiu ei nu au angajat in totalitate nici absolventii de anul trecut. Diminuarea bugetului ministerului se face de la 1,74% din PIB în 2010, până la 1,17% din PIB în 2013. Exista deja proiectul de lege inițiat de M.A.I. privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2011, lege respinsa de Camera la 24 mai dupa ce puterea n-a putut mobiliza numarul suficient de parlamentari (167). Ca de obicei, "trebuie" sa se apeleze la diverse tertipuri.

Bibliotecaru said...

@ Aura V

Stimată doamnă,

Aş adăuga... tertipuri pentru care nimeni nu este sancţionat, deşi rezultatul votului este falsificat. A vota pentru altcineva poate nu este foarte grav privit ca încălcare a regulamentului camerei, dar este, în mod evident, o însuşire de identitate.

Nu mai ştiu dacă este sau nu în vigoare, dar parcă, pe timpuri, exista următorul text în Codul Penal:
Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau a menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept.


Articolul este destul de clar, proba este şi ea foarte clară... şi totuşi legea nu se aplică.

nimrod said...

Ei, "probă clară"! Nişte pixeli, acolo...

Bibliotecaru said...

Pixelizăm imediat în clar... că trebuie să apară şi versiunea gratuită a Monitorului Oficial... De ce nu este Monitorul Oficial oferit "din start" gratuit... e altă poveste.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.