şi motivaţii...
(28 Iun 2010) PDF, 183KB
(28 Iun 2010) PDF, 184KB
(28 Iun 2010) PDF, 168KB
Probabil că lumea este interesată de acest fragment din Decizia 872:
IV. Cu referire la critica de neconstituţionalitate privind reducerea
cuantumului pensiilor, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru
următoarele motive:
Pensia este o formă de prestaţie de asigurări sociale plătită lunar
[art.7 alin.(2) şi art.90 alin.(1) din Legea nr.19/2000, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000] în baza
legii, inerentă şi indisolubil legată de calitatea de pensionar, obţinută în
baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale
impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.19/2000,
dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile
legii menţionate, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale. Acesta se organizează şi funcţionează, printre altele şi
pe principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări
sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi
juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale
cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite [art.2
lit.e) din Legea nr.19/2000]. Aceasta înseamnă că pensia, ca prestaţie din
partea sistemului public de pensii, intră sub incidenţa principiului
contributivităţii.
Art.9 alin.(1) teza întâi din legea criticată reglementează diminuarea
cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, de
asemenea, art.9 alin.(2) teza întâi din aceeaşi lege prevede că valoarea
punctului de pensie utilizat pentru determinarea cuantumului brut al
pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în
vigoare a legii este de 622,9 lei. În consecinţă, în mod evident,
prevederile anterior menţionate vizează pensiile contributive cuvenite sau
aflate în plată şi cele ce vor fi stabilite sau acordate.
În cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul adiţional
la Convenţie nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul
regimului de securitate socială. Este la libera apreciere a statului de a
decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a
alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre
aceste regimuri. Singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta
art.14 din Convenţie privind nediscriminarea. Dacă, în schimb, statul a
adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de
asigurări sociale – indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor
contribuţii-, acea legislaţie trebuie să fie considerată ca generând un
interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distincţia dintre beneficiile de natură
contributivă şi cele necontributive sub aspectul incidenţei art.1 din
Protocolul adiţional la Convenţie.
Distinct de exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, Constituţia României prevede, în mod
expres, la art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca drept fundamental. Textul
constituţional nu califică dreptul la pensie doar din perspectiva unui
interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând în mod expres dreptul la
pensie ca un drept fundamental, impune statului obligaţii constituţionale
suplimentare, astfel încât să se asigure un nivel de ocrotire al acestui
drept superior celui prevăzut de Convenţie şi de Protocoalele sale
adiţionale. În aceste condiţii devine aplicabil art.60 din Convenţie,
potrivit căruia „nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi
interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor
oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care această
parte contractantă este parte.”
Curtea constată că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă
din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să
contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la
nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în
perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei
cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii
fiind intrinsec şi indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a
compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile
vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul
principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a
celor ce au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioadă contributivă,
vârstă de pensionare etc.) Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua
toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la
orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale.
Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu
reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui
drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale
(Decizia Curţii Constituţionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.45 din 22 ianuarie 2007),
ele îndreptăţesc persoana care a realizat venituri şi care a plătit contribuţia
sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să
reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieţii.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se
constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate
fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub
forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză,
practic, şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin
aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea, ca
principiu, este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi
temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei
rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanţa dreptului la
pensie.
Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reaşeze sistemul
de calcul al pensiilor, bazându-se, însă, tot pe principiul contributivităţii,
pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea
juridică a acestui domeniu. De aceea, dacă, prin reaşezarea sistemului de
calcul al pensiei în sensul arătat mai sus, rezultă un cuantum mai mic al
acesteia, statul este obligat să adopte reglementări similare art.180 alin.(7)
din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.140 din 1 aprilie 2000, şi anume să menţină în plată cuantumul pensiei
stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai
avantajos. Aceasta este o măsură de protecţie a persoanelor care
beneficiază de pensie în sensul art.47 alin.(2) din Constituţie, constituind,
de asemenea, o speranţă legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile
legale în vigoare cu privire la obţinerea şi încasarea unui anumit cuantum
al pensiei.
De asemenea, Curtea constată şi anumite insuficienţe de redactare a
textului art.9 din lege. Astfel, potrivit art.9 alin.(1) din legea criticată, are
loc o diminuare cu 15% a cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate în
plată, ceea ce coroborat cu art.17 alin.(1) din lege duce la concluzia că o
atare diminuare este temporară – până la 31 decembrie 2010. Însă, cu
privire la pensiile ce vor fi stabilite sau acordate, a fost diminuată chiar
valoarea punctului de pensie, astfel încât coroborarea acestui text legal cu
art.17 alin.(1) din lege nu mai apare ca fiind una clară, ceea ce înseamnă
că pentru aceste pensii legiuitorul va trebui să adopte ulterior o lege
pentru a le aduce după 1 ianuarie 2011 la nivelul pensiilor care erau în
plată la momentul intrării în vigoare a legii criticate. Altfel, s-ar crea o
diferenţă de tratament nepermisă între pensiile aflate în plată şi cele ce
vor fi stabilite sau acordate. Mai mult, proporţional, valoarea punctului de
pensie în ipoteza art.9 alin.(1) din lege ar fi mai mică decât cea
reglementată de art.9 alin.(2) din lege, ceea ce este, de asemenea,
inadmisibil.
Totodată, Curtea constată că dificultăţile bugetului asigurărilor
sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării,
chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie
neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către
stat.
De asemenea, Curtea observă şi unele considerente de principiu
referitoare la dreptul la pensie în jurisprudenţa altor curţi constituţionale.
Astfel, Curtea Constituţională a Ungariei, prin Decizia nr.455/B/1995, a
stabilit că pensia calculată după regulile sistemului de asigurări sociale nu
poate fi afectată, iar prin Decizia nr.277/B/1997 a statuat că modificarea
unilaterală a cuantumului pensiilor este neconstituţională, cu referire
directă la imposibilitatea legiuitorului de a scădea pensiile mari pentru a
creşte pensiile mici. Totodată, prin Decizia nr.39/1999 (XII.21), aceeaşi
instanţă constituţională a statuat că pensia (contributivă) este un drept
câştigat şi cumpărat într-o atât de mare măsură, încât modificarea
cuantumului său nominal este neconstituţională. De altfel, considerente
similare se regăsesc şi în Decizia Curţii Constituţionale din Letonia
nr.2009-43-01 din 21 decembrie 2009.
În consecinţă, având în vedere gradul ridicat de protecţie oferit prin
Constituţie acestui drept, pentru motivele sus arătate, reducerea
cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent şi indiferent de
perioadă, nu poate fi realizată. Rezultă că art.53 din Constituţie nu poate
fi invocat ca temei pentru restrângerea exerciţiului dreptului la pensie.
Totodată, Curtea constată că, potrivit art.54 lit.a) din Legea
nr.19/2000, invaliditatea de gradul I este caracterizată „prin pierderea
totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie
sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau
supraveghere permanentă din partea altei persoane”. În consecinţă,
diminuarea cu 15% a indemnizaţiilor de însoţitor pentru pensionarii de
invaliditate gradul I, precum şi stabilirea unei valori a punctului de pensie
inferioară celei existente necesară la calculul cuantumului brut al
indemnizaţiei de însoţitor contravine art.47 alin.(1) din Constituţie, statul
neîndeplinindu-şi obligaţia de a lua măsuri adecvate de protecţie socială.
IV. Curtea constată că prestaţiile sociale care au fost eliminate de
textul art.16 din legea criticată nu sunt prevăzute la nivel constituţional,
astfel încât legiuitorul este liber să aprecieze asupra acordării sau
neacordării acestora, în funcţie de posibilităţile bugetare ale statului. În
consecinţă, eliminarea acestor prestaţii sociale nu contravine prevederilor
constituţionale invocate.
Probabil că lumea este interesată de acest fragment din Decizia 872:
IV. Cu referire la critica de neconstituţionalitate privind reducerea
cuantumului pensiilor, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru
următoarele motive:
Pensia este o formă de prestaţie de asigurări sociale plătită lunar
[art.7 alin.(2) şi art.90 alin.(1) din Legea nr.19/2000, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000] în baza
legii, inerentă şi indisolubil legată de calitatea de pensionar, obţinută în
baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale
impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.19/2000,
dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile
legii menţionate, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale. Acesta se organizează şi funcţionează, printre altele şi
pe principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări
sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi
juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale
cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite [art.2
lit.e) din Legea nr.19/2000]. Aceasta înseamnă că pensia, ca prestaţie din
partea sistemului public de pensii, intră sub incidenţa principiului
contributivităţii.
Art.9 alin.(1) teza întâi din legea criticată reglementează diminuarea
cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, de
asemenea, art.9 alin.(2) teza întâi din aceeaşi lege prevede că valoarea
punctului de pensie utilizat pentru determinarea cuantumului brut al
pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în
vigoare a legii este de 622,9 lei. În consecinţă, în mod evident,
prevederile anterior menţionate vizează pensiile contributive cuvenite sau
aflate în plată şi cele ce vor fi stabilite sau acordate.
În cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul adiţional
la Convenţie nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul
regimului de securitate socială. Este la libera apreciere a statului de a
decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a
alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre
aceste regimuri. Singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta
art.14 din Convenţie privind nediscriminarea. Dacă, în schimb, statul a
adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de
asigurări sociale – indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor
contribuţii-, acea legislaţie trebuie să fie considerată ca generând un
interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distincţia dintre beneficiile de natură
contributivă şi cele necontributive sub aspectul incidenţei art.1 din
Protocolul adiţional la Convenţie.
Distinct de exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, Constituţia României prevede, în mod
expres, la art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca drept fundamental. Textul
constituţional nu califică dreptul la pensie doar din perspectiva unui
interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând în mod expres dreptul la
pensie ca un drept fundamental, impune statului obligaţii constituţionale
suplimentare, astfel încât să se asigure un nivel de ocrotire al acestui
drept superior celui prevăzut de Convenţie şi de Protocoalele sale
adiţionale. În aceste condiţii devine aplicabil art.60 din Convenţie,
potrivit căruia „nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi
interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor
oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care această
parte contractantă este parte.”
Curtea constată că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă
din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să
contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la
nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în
perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei
cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii
fiind intrinsec şi indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a
compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile
vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul
principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a
celor ce au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioadă contributivă,
vârstă de pensionare etc.) Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua
toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la
orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale.
Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu
reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui
drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale
(Decizia Curţii Constituţionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.45 din 22 ianuarie 2007),
ele îndreptăţesc persoana care a realizat venituri şi care a plătit contribuţia
sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să
reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieţii.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se
constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate
fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub
forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză,
practic, şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin
aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea, ca
principiu, este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi
temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei
rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanţa dreptului la
pensie.
Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reaşeze sistemul
de calcul al pensiilor, bazându-se, însă, tot pe principiul contributivităţii,
pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea
juridică a acestui domeniu. De aceea, dacă, prin reaşezarea sistemului de
calcul al pensiei în sensul arătat mai sus, rezultă un cuantum mai mic al
acesteia, statul este obligat să adopte reglementări similare art.180 alin.(7)
din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.140 din 1 aprilie 2000, şi anume să menţină în plată cuantumul pensiei
stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai
avantajos. Aceasta este o măsură de protecţie a persoanelor care
beneficiază de pensie în sensul art.47 alin.(2) din Constituţie, constituind,
de asemenea, o speranţă legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile
legale în vigoare cu privire la obţinerea şi încasarea unui anumit cuantum
al pensiei.
De asemenea, Curtea constată şi anumite insuficienţe de redactare a
textului art.9 din lege. Astfel, potrivit art.9 alin.(1) din legea criticată, are
loc o diminuare cu 15% a cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate în
plată, ceea ce coroborat cu art.17 alin.(1) din lege duce la concluzia că o
atare diminuare este temporară – până la 31 decembrie 2010. Însă, cu
privire la pensiile ce vor fi stabilite sau acordate, a fost diminuată chiar
valoarea punctului de pensie, astfel încât coroborarea acestui text legal cu
art.17 alin.(1) din lege nu mai apare ca fiind una clară, ceea ce înseamnă
că pentru aceste pensii legiuitorul va trebui să adopte ulterior o lege
pentru a le aduce după 1 ianuarie 2011 la nivelul pensiilor care erau în
plată la momentul intrării în vigoare a legii criticate. Altfel, s-ar crea o
diferenţă de tratament nepermisă între pensiile aflate în plată şi cele ce
vor fi stabilite sau acordate. Mai mult, proporţional, valoarea punctului de
pensie în ipoteza art.9 alin.(1) din lege ar fi mai mică decât cea
reglementată de art.9 alin.(2) din lege, ceea ce este, de asemenea,
inadmisibil.
Totodată, Curtea constată că dificultăţile bugetului asigurărilor
sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării,
chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie
neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către
stat.
De asemenea, Curtea observă şi unele considerente de principiu
referitoare la dreptul la pensie în jurisprudenţa altor curţi constituţionale.
Astfel, Curtea Constituţională a Ungariei, prin Decizia nr.455/B/1995, a
stabilit că pensia calculată după regulile sistemului de asigurări sociale nu
poate fi afectată, iar prin Decizia nr.277/B/1997 a statuat că modificarea
unilaterală a cuantumului pensiilor este neconstituţională, cu referire
directă la imposibilitatea legiuitorului de a scădea pensiile mari pentru a
creşte pensiile mici. Totodată, prin Decizia nr.39/1999 (XII.21), aceeaşi
instanţă constituţională a statuat că pensia (contributivă) este un drept
câştigat şi cumpărat într-o atât de mare măsură, încât modificarea
cuantumului său nominal este neconstituţională. De altfel, considerente
similare se regăsesc şi în Decizia Curţii Constituţionale din Letonia
nr.2009-43-01 din 21 decembrie 2009.
În consecinţă, având în vedere gradul ridicat de protecţie oferit prin
Constituţie acestui drept, pentru motivele sus arătate, reducerea
cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent şi indiferent de
perioadă, nu poate fi realizată. Rezultă că art.53 din Constituţie nu poate
fi invocat ca temei pentru restrângerea exerciţiului dreptului la pensie.
Totodată, Curtea constată că, potrivit art.54 lit.a) din Legea
nr.19/2000, invaliditatea de gradul I este caracterizată „prin pierderea
totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie
sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau
supraveghere permanentă din partea altei persoane”. În consecinţă,
diminuarea cu 15% a indemnizaţiilor de însoţitor pentru pensionarii de
invaliditate gradul I, precum şi stabilirea unei valori a punctului de pensie
inferioară celei existente necesară la calculul cuantumului brut al
indemnizaţiei de însoţitor contravine art.47 alin.(1) din Constituţie, statul
neîndeplinindu-şi obligaţia de a lua măsuri adecvate de protecţie socială.
IV. Curtea constată că prestaţiile sociale care au fost eliminate de
textul art.16 din legea criticată nu sunt prevăzute la nivel constituţional,
astfel încât legiuitorul este liber să aprecieze asupra acordării sau
neacordării acestora, în funcţie de posibilităţile bugetare ale statului. În
consecinţă, eliminarea acestor prestaţii sociale nu contravine prevederilor
constituţionale invocate.
No comments:
Post a Comment