Mai întâi că au existat modificări de ultimă secundă.
Forma finală a proiectelor de lege pe care Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului:
PROIECT DE LEGE privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
PROIECT DE LEGE privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 113.
(3) Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.
(4) In cazul in care Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a celor doua Camere.
Au urmat apoi discursurile premierului:
Discursul premierului Emil Boc la angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilorEmil Boc: Doamnă preşedintă a Camerei Deputaţilor, domnule preşedinte al Senatului, doamnelor şi domnilor senatori şi deputati, dragi colegi membri ai Cabinetului, doamnelor si domnilor.
Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea asupra proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Din start, aş vrea să fac precizarea că acest proiect de lege, asupra căruia Guvernul îşi angajează răspunderea nu este un proiect de lege care să vizeze austeritatea, ci este un proiect de lege care vizează eliminarea privilegiilor şi a pensiilor de lux din România. Argumentaţia pentru angajarea răspunderii asupra unui asemenea proiect este următoarea: nu poţi să reduci salarii şi pensii mici, în România, şi să menţii pensii de lux, privilegiate, care nu au la bază principiul contributivităţii. Vreau să fiu foarte clar aici: nu avem nimic împotriva niciunei categorii sociale! Nimeni nu este vinovat, ca şi categorie socială, că astăzi beneficiază de o pensie specială sau de lux. Acestea sunt în baza legilor în vigoare. Problema este că actualul sistem de pensii nu le mai poate susţine. Problema este că România nu-şi mai poate permite pensii de lux. Problema este că România nu-si mai poate permite privilegii. Problema este că trebuie să avem un numitor comun, acela al contributivităţii, atunci când vorbim de acordarea pensiilor în România.
Prin acest proiect de lege se restabileşte dreptatea în sistemul de pensii, se impune principiul contributivităţii şi, aşa cum am spus, se elimină pensiile de lux. Prin pensii de lux înţeleg acele pensii care au fost acordate în baza altor principii, decât principiul contributivităţii. Exemplul cel mai simplu pentru cetăţenii români este acela, potrivit căruia, dacă, pentru marea majoritate a românilor, pensia primită este în funcţie de contribuţie, pentru unii, pensia este rezultatul veniturilor, în proporţie de 80%, din ultima lună. Astfel, dacă cineva, în ultima lună, a reuşit să-şi includă în venituri salariul, sporuri de tot felul, de 100 de milioane de lei vechi, el va primi o pensie şi primeşte o pensie de 80 de milioane de lei vechi, 80% din 100 de milioane, în timp ce el a contribuit la bugetul de asigurări sociale doar pentru 20 de milioane de lei vechi. Diferenţa de la 20 de milioane de lei vechi, cât i se cuvine, până la 80 de milioane, cât primeşte în mână, o plăteşte statul în fiecare lună de la bugetul de stat. În privinţa unor cazuri concrete de acest fel, pot să menţionez faptul că, de exemplu, o persoană care astăzi primeşte în mână 20.531 de lei, adică 200 de milioane, în mod normal, după contribuţie, ar trebui să aibă o pensie de 24 de milioane de lei vechi. Diferenţa de la 24 de milioane la 200 de milioane o punem noi, bugetarii, o punem noi, cetăţenii acestei ţări, care susţinem prin impozite şi taxe bugetul de stat şi exemplele, evident, ar putea continua. În acest moment, datorită acestei modalităţi, raportul dintre cea mai mică şi cea mai mare pensie în România este de 1 la 100 - 350 de lei cea mai mică pensie şi 37.000 de lei, adica 370 de milioane de lei vechi, cea mai mare pensie în sistemul public din România.
Ceea ce noi propunem prin acest proiect de lege, în paralel cu cel de măsuri de austeritate, pe care l-am prezentat anterior, este să încercăm, şi pe această cale, să corectăm derapajele din sistemul de pensii. Iar cei care, astăzi, i-am vazut în opoziţie - lideri de partid care plâng pe umerii pensionarilor, că li se reduc pensiile - i-am văzut mari susţinători ai pensiilor de lux şi ai demiterii Guvernului, prin moţiune de cenzură, pe acest proiect de lege, care vizează eliminarea pensiilor de lux. Trebuie să se stabilească şi trebuie să se lămurească acei lideri politici ce anume doresc. Menţinerea pensiilor de lux, sau măsurile de austeritate, la care s-au declarat şi în raport cu care s-au declarat împotrivă? Pentru că, din acest punct de vedere, altă alternativă nu există.
Acest Proiect de Lege va conduce la recalcularea pensiilor speciale. Aşa cum am declarat public de mai multe ori, în cazul pensiilor militare, din recalcularea lor pe baza procedurii prevăzute de această lege, pensiile care sunt până în trei mii de lei vechi, nu vor fi afectate în urma recalculării şi este vorba de marea majoritate a pensiilor. Celelalte pensii, mai mari, evident vor suferi o scadere în cadrul pensiilor militare la care m-am referit. Pe de altă parte, în cadrul pensiilor speciale numai din recalcularea a 8236 de pensii - repet, 8236 de pensii - vreau să ştiţi că se face o economie la bugetul de stat cu care ar putea fi platite lunar 60 mii de pensii medii. Deci, încă o dată, repet: cu pensiile de lux, peste nivelul contribuţiei, la 8.236 de persoane, cu banii de la bugetul de stat, puşi în plus peste nivelul contribuţiei, se pot plăti 60 de mii de pensii medii în România, într-o lună. De aceea, acest lucru trebuie făcut, de a corecta aceste derapaje din sistemul de pensii, care, repet, nu mai pot fi menţinute, mai ales acum, în condiţiile în care, aţi văzut în ce situaţie ne aflăm, a menţine luxul ar însemna într-adevăr o formă de dispreţ la adresa acelora care au pensii mici în momentul de faţă, în România, şi diminuate temporar datorită condiţiilor economice despre care am vorbit. De asemenea, acest proiect de lege mai are o prevedere: reglementează pensiile de invaliditate, unde, după cum ştiţi, numărul acestora s-a triplat în şase ani de zile, iar proiectul de lege prevede ca într-un an de zile aceste pensii, de invaliditate, să fie reverificate, iar cei care nu sunt într-o asemenea situaţie, să nu mai beneficieze de pensie de invaliditate şi să suporte rigorile legii, pentru că nu se poate ca în unele judeţe din România o treime dintre pensionari să fie cu pensie de invaliditate. Aceasta înseamnă că poarta abuzului a fost larg deschisă, iar o asemenea modalitate de lucru nu mai poate fi tolerată şi deja Ministerul Muncii a declanşat controlul şi în maxim un an de zile va finaliza reverificarea acestor pensii de invaliditate, care nu au acoperire în realitate.
Dorinţa noastră este ca cei care cu adevarat sunt în pensii de boală, de invaliditate, să primească pensia cuvenită, dar cei care, prin pile sau prin alte modalităţi, au intrat într-un asemenea sistem, să fie trimişi la muncă, pentru că actualul sistem de pensii nu mai poate fi susţinut în asemenea condiţii.
În încheiere, doamnelor şi domnilor, acest proiect de lege, aşa cum am spus, nu este un Proiect de Lege care să vizeze austeritatea, ci unul care să instaleze dreptatea în sistemul de pensii, prin eliminarea pensiilor de lux şi, în aceste condiţii, Guvernul, în baza articolului 114 din Constituţie, îşi angajează raspunderea pe Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Vă mulţumesc!
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 07.06.2010
Domnule preşedinte al Senatului,
doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,
doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,
dragi colegi membri ai Guvernului,
doamnelor şi domnilor,
Suntem în faţa unor decizii extrem de grele şi impopulare, dar care trebuie să fie asumate, pentru a asigura prezentul şi viitorul acestei ţări. Poate niciodată în România n-au fost mai actuale câteva vorbe ale lui Abraham Lincoln, care spunea în felul următor: "Cred cu tărie, în oameni. Dacă le spui adevărul, ei te pot ajuta să înfrunţi orice criză naţională. Cheia este să le prezinţi realitatea".
Adevărul este că ne aflăm în cea mai gravă criză economică, în cea mai gravă recesiune economică din ultimii 60 de ani.
Adevărul este că în plan intern consumăm mai mult decât producem.
Adevărul este că în anii de creştere economică - şi mă refer în special la 2007, 2008 - în mod iresponsabil am crescut salarii şi pensii fără acoperire în productivitatea muncii. Am dat cadouri otrăvite, şi mă refer aici la fosta guvernare, pe care astăzi trebuie să le plătim cu toţii.
Adevărul este că, astăzi, România, în condiţiile în care consumă mai mult decât produce, trebuie să se împrumute cu miliarde de euro.
Adevărul este că dacă nu avem aceşti bani, pentru a ne finanţa deficitul bugetar, vom ajunge în situaţia în care să nu putem plăti salarii şi pensii în această ţară.
De aceea, cu toată greutatea şi vociferările dumneavoastră, o să vă prezint România aşa cum este ea, aşa cum am făcut-o noi toţi, în ultimii 20 de ani, ca politicieni, că ne place sau nu ne place, aşa cum, din nefericire, criza economică de astăzi ne-o arată, cu toate avantajele şi, mai ales, dezavantajele ei.
Astăzi, dacă nu am lua nici un fel de măsură de reducere a cheltuielilor bugetare, deficitul bugetar ar ajunge la 9,1% din PIB, ceea ce ar însemna că România ar trebui să împrumute 11 miliarde de euro; nu am ales o asemenea soluţie. În condiţiile în care ne propunem să avem un deficit bugetar de 6,8%, România are nevoie de 8,4 miliarde de euro în anul 2010, ca o consecinţă a faptului că, în acest moment, se consumă mai mult decât se produce; ca o consecinţă, pe de o parte, a politicilor din ultimii 20 de ani, pe de altă parte, ca o consecinţă a faptului că această criză economică este necruţătoare.
În acest moment, România este parte a unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. În cadrul acestui acord, dacă aplicăm programul de austeritate, de reducere a cheltuielilor bugetare în România până la sfârşitul anului, în cadrul acestui acord vor intra următoarele sume de bani: de la FMI - 2,5 miliarde de euro, bani care vor merge în continuare la Banca Naţională pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării; de la Comisia Europeană - 2,3 miliarde de euro, care vor fi utilizaţi pentru finanţarea deficitului bugetar; de la Banca Mondială - 0,4 miliarde de euro, care vor fi, de asemenea, utilizaţi pentru finanţarea deficitului bugetar; de la BEI, BERD - 0,7 miliarde de euro, care vor fi utilizaţi de către bănci şi de către firme, pentru susţinerea activităţii economice. Chiar şi în aceste condiţii, în care aceşti bani - în urma acordurilor internaţionale ale României - vin pentru finanţarea deficitului, ei nu sunt suficienţi pentru a acoperi necesarul de finanţare a deficitului ţării. Ce-ar însemna, atunci, din această perspectivă, renunţarea la aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare? În primul rând, ar însemna ruperea acordului cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar. Care ar fi consecinţele neaplicării programului de reducere a cheltuielilor bugetare şi de rupere a acordului internaţional? Lucrurile sunt foarte simple şi directe. Am fi în imposibilitatea finanţării deficitului bugetar, de 6,8%, însamnând 8,4 miliarde de euro.
Pe cei care au teoria deficitelor mari şi spun: "faceţi deficite" îi întreb şi de la această tribună: de unde vor veni banii cu care să ne împrumutăm pentru a finanţa deficitul? Nu mai suntem în anul 2008, când, în condiţiile unei creşteri economice de 8%, am avut un deficit de 5,4 şi l-am finanţat din banii obţinuţi prin vânzarea BCR. Nu mai avem BCR de vândut. Deci, atunci, cu acei bani, în loc să se facă în tară kilometri de autostradă, s-a finanţat un deficit al ţării, într-o perioadă de maximă creştere economică. Plătim, acum, iresponsabilitatea acelor vremuri.
Pe plan extern, îmi veţi spune că vom putea lua resursele financiare, dacă nu vom avea acord cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar. Realităţile s-au schimbat dramatic, dragi colegi parlamentari, în ultima vreme, şi în special în 2010. Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Europa! Spania a ieşit pe piaţa externă pentru /.../ în vederea acoperirii deficitului. Nu a reuşit să ia un euro. Portugalia a încercat să ia 5 miliarde de euro şi a reuşit să ia abia 500 de milioane de euro. Grecia a încercat, luni bune în şir, să ia bani de pe piaţa europeană, n-a reuşit şi a trebuit să intre în acord cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Deci, astăzi, lumea s-a schimbat, finanţatorii externi nu mai finanţează deficite. Ţări care nu prezintă credibilitate, în plan intern, n-au nici o şansă să mai obţină soluţii financiare pentru a-şi finanţa deficitele bugetare, adică pentru a-şi finanţa ceea ce consumă mai mult decât produc.
Îmi veţi spune să ne împrumutăm din plan intern şi o să vă spun cum stau lucrurile şi aici. În plan intern, nivelul de expunere al băncilor se aproprie de limita maximă de 20%. Ce înseamnă asta, într-un limbaj popular? Că, din banii disponibili pe care o bancă îi are pentru credite, maxim 20% pot să îi acorde statului pentru împrumut. Nivelul de expunere /.../ al băncilor este aproape de 20 %, deci soluţiile pe plan intern sunt destul de reduse. Şi vreau să ştiţi că şi în condiţiile menţinerii acordului cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar, pentru acoperirea deficitului, avem nevoie de circa 3 miliarde de euro de pe piaţa internă sau externă. Dacă nu aplicăm măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, nu avem nici o şansă de a putea asigura aceste resurse financiare.
Mai mult decât atât, dincolo de situaţia deficitului bugetar, în condiţiile în care nu aplicăm măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, se pierde acordul cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. În România nu vor mai putea fi efectuate refinanţări ale băncilor-mamă către băncile fiice pentru credite, pe termen scurt de aproximativ 7 miliarde de euro, şi de 1,3 miliarde de euro pe termen mediu. Ce înseamnă asta? Că, dacă nu suntem credibili în plan extern, dacă ieşim din acordurile care ne dau credibilitate, băncile-mamă nu vor mai da bani pentru refinanţarea creditelor pe termen scurt din România, aflate în curs, ale firmelor şi ale statului, luate de la bănci. Ce înseamnă asta? Firme care vor intra în faliment, firme care vor fi executate, pentru că nu-şi vor putea refinanţa împrumutul, firme care vor fi nevoite să concedieze oameni, şomaj accentuat, criză socială. Este o consecinţă la care vă invit, alături de noi, să meditaţi şi dumneavoastră. De asemenea, în condiţiile în care am ieşi din acordurile internaţionale, băncile nu ar mai fi ţinute de Acordul de la Viena, pentru a nu-şi retrage sumele de bani din băncile din România.
Cu alte cuvinte, doamnelor şi domnilor, sunt extrem de conştient, în momentul în care am venit la această tribună să solicit Parlamentului, practic, un vot de încredere pentru a salva prezentul şi viitorul acestei ţări, ţinând cont de situaţia actuală în care ne aflăm, şi o spun cu maximă responsabilitate: ieşirea din Acordul cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar, ca urmare a neaplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, ar conduce România la incapacitate de plată şi, implicit, la imposibilitatea plăţii pensiilor şi salariilor, începând cu sfârşitul acestui an. Aceasta este realitatea crudă pe care o avem în faţă şi ea rezultă din faptul că, atâta vreme cat consumăm mai mult decât producem şi avem nevoie să ne împrumutăm pentru a finanţa acest deficit pe care-l avem, iar banii nu pot fi găsiţi, ajungem la situaţia cea mai dificilă a ţării: de incapacitate de plată, inclusiv de imposibilitate a plăţii salariilor şi a pensiilor, în România.
Se pune întrebarea: ce soluţii avem, pentru a reduce deficitul bugetar? Din nefericire, aceste deficite s-au accentuat în România. S-a greşit în 2008, fiindcă atunci când am avut creştere economică, în loc să punem bani deoparte pentru vremuri mai grele, i-am cheltuit şi am lăsat ţara datoare. A venit criza economică, în 2009, şi ne-a arătat ce dezechilibre structurale majore avem în cadrul bugetului de stat, generate de faptul că, în această ţară, în ultimii 20 de ani, am conceput politici prin care am pus accentul mai mult pe consum şi mai puţin pe productivitate şi pe muncă. Aceste lucruri le avem în faţa noastră, acum. Putem să ne prefacem că nu le vedem, dar acest lucru ar fi fatal acestei ţări.
Pe bună dreptate românii se întreabă, cetăţenii români se întreabă de ce estimările de la sfârşitul anului trecut erau mai optimiste, de ce nu găsim o altă soluţie mai bună, cum ar fi majorarea TVA-ului, majorarea cotei unice, alături de reducerea salariului bugetarilor - de ce nu optăm pentru asemenea soluţie, de ce suntem nevoiţi acum să luăm măsuri aspre, de austeritate? Şi, pe bună dreptate, cetăţenii români au nevoie de răspunsul la aceste întrebări.
Primul răspuns este acela, pe care deja l-am spus: suntem în mijlocul unei crize economice, în mijlocul unei recesiuni economice fără precedent. Nimeni nu a estimat acest nou val al crizei care a lovit cu putere Uniunea Europeană. De altfel, una din lecţiile de bază ale ultimilor ani - şi, în special, mă refer la ultimii doi - este că nimeni nu a putut prevedea crizele economice, nici durata lor, nici momentul de revenire la normalitate. Uitaţi-vă, din nou, în jurul nostru! Ţările din Uniunea Europeană strâng cureaua şi se grăbesc să-şi reducă cheltuielile publice, pentru a-şi diminua deficitele. Şi, o să vă dau câteva exemple. Vorbim, deja, de pachete de austeritate, de reducere a cheltuielilor bugetare cu 6,2 miliarde de lire în Marea Britanie, cu 24 de miliarde de euro în Italia, cu 5 miliarde de euro în Franţa, cu 10 miliarde de euro în Germania. România are un pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare cu 2,5 miliarde de euro. Credeţi că Marea Britanie, Italia, Franţa, Germania ar lua aceste măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, dacă ar fi bine în Europa? Nu. Pentru că, până spre sfârşitul anului trecut, guvernele şi experţii economici erau convinşi că redresarea economică este foarte aproape, dar nu este aşa. Cazul Greciei este extrem de elocvent, iar, pornind de la situaţia Greciei, creditorii internaţionali s-au uitat cu mult mai multă atenţie la situaţia datoriilor şi la posibilitatea de rambursare a lor, s-au uitat şi se uită cu maximă atenţie la deficitele pe care ţările le au şi, în aceste condiţii, s-a îngustat foarte mult şansa de a obţine bani pentru a putea să-ţi finanţezi deficitul bugetar. Iar România e o ţară care vine, după 2008, cu un deficit de 5,4%, după o economie de 20 de ani în care deficitele structurale s-au accentuat cu criza economică din 2009, cu accentele ei din 2010, şi suntem nevoiţi, pentru a putea proteja viitorul, să luăm acum aceste măsuri dure de reducere a cheltuielilor bugetare.
Pentru că se obţin mult mai greu bani pentru a finanţa deficitele, trebuie acum să încercăm, prin măsuri precise, să corectăm deficitele structurale ale României. Şi, prin urmare, am făcut mai multe analize care este cea mai bună soluţie. Să majorăm taxele? Asta ar însemna să creştem TVA la 24%, să majorăm cota unică la 20% şi să reducem salariile bugetarilor cu 20%. Am ajuns la concluzia că o asemenea soluţie nu ne-ar ajuta să rezolvăm situaţia prezentă, să pregătim ieşirea din criză, relansarea economică şi să dăm posibilitatea ca această ţară să aibă resursele economice necesare spre a merge pe drumul bun. Şi atunci ne-am uitat foarte atent la cauzele cronice ale deficitelor.
Avem un sistem de pensii care nu este sustenabil şi, anul acesta, în condiţiile în care aplicăm aceste măsuri de reducere a pensiilor, ne mai trebuie 1,7 miliarde de euro de la bugetul de stat pentru bugetul de pensii. Salariile bugetarilor au crescut, de asemenea, în ultimii ani în ritmuri care nu au fost susţinute de productivitatea muncii. Avem un sistem de asistenţă socială pe care foarte multe ţări din Uniunea Europeană nu şi-l permit, în condiţiile în care avem o fiscalitate de 16%, ca şi cotă unică. Avem pensii speciale de lux la niveluri uriaşe şi calculate într-un mod sfidător pentru pensionarul de rând. Avem pensii de boală, acordate cu o uşurinţă stupefiantă, ajutoare sociale pentru oameni sănătoşi şi în putere, care ar fi trebuit să-şi câştige singuri existenţa şi nu prin ajutoare de stat. Sunt cauze reale, pe care le avem în ultimii 20 de ani. Vedem în fiecare zi cum descoperim conducători auto cu certificate de handicapat, cum că sunt orbi - şi, recent, 130 şi ceva de cazuri au fost descoperite în Bacău. Sunt consecinţele politicii noastre, a României, ca ţară, din ultimii 20 de ani. Ce facem? Încercăm să corectăm aceste lucruri sau ne prefacem că ele nu există?
Am propus o soluţie responsabilă, de a ne asuma în manieră directă rezolvarea acestor probleme cu care ne confruntăm şi atunci am ajuns în faţa alternativei: mărirea taxelor, plus reducerea cu 20% a salariului bugetarilor, sau alternativa de a nu majora taxele şi de a reduce cheltuielile bugetare cu salarii, pensii şi alte ajutoare sociale. De ce am ales această soluţie?
Care sunt avantajele soluţiei nemajorării taxelor? Dacă majoram taxele, TVA, cota unică, măsuri însoţite de reducerea cu 20% a salariului bugetarilor, am fi compromis orice şansă de creştere economică şi am fi compromis, în primul rând pentru mediul privat, orice şansă de a putea găsi resursele necesare să asigure creşterea economică a ţării. Deficitele nu se reduc prin creşterea impozitelor, ci prin controlul cheltuielilor şi stimularea creşterii economice. Exact asta facem noi: reducem cheltuielile bugetare şi lăsăm maxim de spaţiu financiar pentru mediul privat, astfel încât să poată stimula creşterea economică. Pe de altă parte, salariaţii din sectorul privat au resimţit, în 2009 deja, efectele crizei economice. Dacă am fi recurs la soluţia majorării impozitelor, ar fi însemnat să mai fi lovit încă o dată în salariaţii din sectorul privat, pentru a păstra neatinse veniturile bugetarilor. Nu cred că ar fi fost corect. Să nu uităm că mediul de afaceri, sectorul privat este motorul redresării economice: 3,42 milioane de oameni aduc peste 70% din PIB şi contribuie cu 66,7% din totalul veniturilor bugetului general consolidat, impozite şi taxe. Mai mult, dificultăţile prin care trece economia au generat o situaţie aberantă, şi anume câştigul salarial mediu brut în sectorul privat este de 1.523 de lei, în timp ce în sectorul public este mult mai mare, de 2.350 de lei. Niciunde în lume nu există o asemenea discrepanţă. Ce ar fi însemnat majorarea impozitelor, majorarea taxelor pentru mediul privat? Ar fi însemnat compromiterea motorului redresării economice a ţării, sau, într-un limbaj şi mai popular, dacă sectorul privat reprezintă în acest moment, practic, unicul izvor, unica resursă de creştere economică a ţării, prin majorarea taxelor, nu am fi făcut decât să secăm şi acel ultim izvor care ar putea asigura motorul dezvoltării economice a ţării.
De asemenea, Comisia Naţională de Prognoză, prin simularea pe care a făcut-o, ne arată că majorarea taxelor, în condiţiile actuale, în formula pe care am anunţat-o, ar fi contribuit la faptul ca un număr de cel puţin 50.000 de agenţi economici să-şi înceteze activitatea numai în semestrul II al anului 2010. Cu alte cuvinte, în loc să salvăm agenţi economici, prin creşterea taxelor nu am fi reuşit decât să ducem la dispariţia a cel puţin 50.000 de agenţi economici, din iunie până în decembrie 2010. În al doilea rând, inflaţia. Creşterea taxelor ar fi condus foarte clar la creşterea inflaţiei şi, evident, la scăderea puterii de cumpărare a oamenilor. Am fi ajuns la o inflaţie de aproape 10%. Or, în condiţiile în care nu majorăm taxele şi rămânem în programul de reducere a cheltuielilor bugetare în forma propusă, inflaţia va rămâne la 3,7%.
Trei: cursul euro-leu ar creşte substanţial. Îmi este şi frică să avansez aici o sumă, să avansez o cifră ce ar însemna pentru România, din perspectiva cursului, majorarea cotei unice, majorarea TVA, cu alte cuvinte creşterea impozitelor şi taxelor pe seama mediului privat, în detrimentul şansei acestuia de a asigura relansarea economică.
Patru - consumul final. Sunt date pe care vi le ofer de la Comisia Naţională de Prognoză: consumul final, cât consumă România dacă am creşte taxele - am avea o scădere de 4,4% a consumului final, spre deosebire de o scădere de 2,6% dacă am reduce cheltuielile bugetare în forma propusă de guvern. Deci consumul final al scădea cu 4,4%.
În al cincilea rând, Produsul Intern Brut (PIB). Dacă am creşte taxele, PIB ar avea o scădere de 2% (-2%), ceea ce ar însemna compromiterea oricărei şanse de creştere economică şi în 2011, când am rămâne tot cu -1, -1,5%. Dacă nu creştem taxele, în 2010 vom rămâne la zero sau uşor negativ, dar nu vom ajunge la minus doi creştere economică şi putem spera la creştere pozitivă pe 2011. Asta înseamnă să ai resursele economice să poţi plăti sănătos salarii şi pensii în această ţară, din ceea ce produce România, nu din ceea ce se împrumută această ţară, din cauza politicilor despre care am vorbit. Deci, şi din acest punct de vedere soluţia nemajorării taxelor este cea mai bună.
Şase - majorarea taxelor ar conduce iremediabil la înrăutăţirea climatului investiţional intern. Pe de o parte, ar fi stopate investiţiile private în cea mai mare parte, pe de altă parte, s-ar reduce investiţiile străine. Tot din analizele Comisiei Naţionale de Prognoză: dacă am creşte fiscalitatea acum în România, investiţiile străine directe ar rămâne la 2,7 miliarde de euro. Dacă nu creşte fiscalitatea şi aplicăm acest program de reducere a cheltuielilor bugetare, vom avea investiţii străine directe de 4,5 miliarde de euro. Ştim foarte simplu, ştim cu toţii, nu-ţi trebuie cunoştinţe mari de economie, că investiţiile aduc locuri de muncă, investiţiile aduc impozite şi taxe la bugetul de stat, impozitele şi taxele plătite aduc resurse pentru salarii şi pensii. Deci, dacă nu suntem conştienţi de acest lucru şi, din motive populiste sau de altă natură, spunem că mai bine creşte fiscalitatea, atunci, din nefericire, compromitem şansa aceasta de a avea o creştere economică sănătoasă.
Şapte - şomajul. Dacă se majorează taxele, avem la sfârşitul anului 2010 peste 850 mii de şomeri ca urmare a creşterii fiscalităţii, majorării cotei unice şi a TVA. Dacă nu majorăm taxele şi rămânem pe programul nostru, avem 755 mii de şomeri. Fiecare loc de muncă este important în această ţară. Orice om care are un loc de muncă este un om care nu este atât de afectat de grija zilei de mâine. De aceea, şi din perspectiva creşterii şomajului, soluţia de a nu creşte fiscalitatea este cea mai bună.
Opt - creşterea muncii la negru. Ştim cu toţii, fără a avea, iarăşi, cunoştinţe extraordinare de economie: creşterea fiscalităţii conduce la creşterea muncii la negru. Ca urmare a majorării fiscalităţi, dacă am fi optat pentru asemenea soluţie, numărul suplimentar de salariaţi, faţă de cel existent, în economia ascunsă ar fi de încă 90 mii de persoane. 90 mii de persoane care nu ar plăti impozite şi taxe ar sta în economia ascunsă şi, în consecinţă, ar determina diminuarea veniturilor la bugetul de stat, inclusiv pentru investiţi, salarii şi pensii.
Iată câteva dintre argumentele pentru care Guvernul a optat, din perspectiva consecinţelor, pentru soluţia nemajorării fiscalităţii. Şi mai sunt alte motive, acum de natură structurală, la care o să mă refer în cele ce urmează. Şi aici avem o rădăcină, pe de o parte, în modelul economic al României din ultimii 20 de ani, un model economic care, din nefericire, n-a fost fundamentat pe creştere economică bazată pe productivitate ci, de cele mai multe ori, pe o creştere economică bazată pe împrumut şi consum şi pe situaţii conjuncturale de creştere economică.
Am avut intrarea în Uniunea Europeană, o situaţie extrem de favorabilă, care a atras în România capitaluri străine, investiţii directe, dar n-am folosit acel avantaj imediat al intrării României în Uniunea Europeană pentru a consolida mai multe resurse finaniciare pentru investiţi, pentru autostrăzi, pentru locuri de muncă, ci am trimis pe cei mai mulţi în consum şi am lăsat ţara cu un deficit de 5,4%, în 2008, deficit record al României până la acea vreme. Deci, iată că acum plătim o asemenea consecinţă.
În manieră grafică, începând cu 2007, din nou s-a rupt raportul dintre productivitate şi salarii în România, şi îl puteţi observa: în timp ce productivitatea muncii a luat-o în jos, câştigul salarial mediu brut public a luat-o în sus, adică salarii plătite fără acoperire.
În anii 2007-2008, începând cu mijlocul lui 2007, s-au adoptat politici iresponsabile - şi spun iarăşi acest lucru, ştiind ce spun - de creştere fără acoperire a unor drepturi salariale şi de pensii. Au fost creşteri conjuncturale şi, în loc să se aplice conjunctural o creştere de pensie sub forma unui ajutor, s-a preferat, din motive electorale, să se crească pensiile, să se dubleze, considerând că, pentru totdeauna, România va avea aceleaşi resurse economice pe care le-a avut ca urmare a intrării în UE. Viaţa ne-a arătat că, dacă nu am fructificat acel moment pentru a pune bani pentru investiţii şi i-am trimis în consum, acum plătim acel preţ. Numai în 2007 şi în 2008, au fost adoptate 20 de acte normative de creştere a salariilor şi a pensiilor. Vreau să fiu bine înţeles! Nu e un lucru rău să creşti salariile şi pensiile în România; e un lucru bun, cu condiţia să nu fie cadouri otrăvite. Au fost cadouri otrăvite din motive electorale, date de vechea guvernare - 9 ordonanţe de guvern în 2007, 11 în 2008. Nici o ţară din lume nu a avut o asemenea performanţă de acte normative de creştere, în doi ani, a salariilor şi a pensiilor şi, repet, nu ar fi un lucru rău să crească salariile şi pensiile, dar cu condiţia să nu plătim mai târziu consecinţele unor cadouri otrăvite, care, aşa cum s-a demonstrat, odată cu venirea crizei economice, nu au acoperire acele creşteri în economia reală. Şi să mergem mai departe, pentru că veţi spune că nu am acoperire în ceea ce spun.
Fondul de salarii în sectorul public. Cifrele nu ne înşeală: în 2004, fondul de salarii era de 17,6 miliarde de lei, am ajuns, în 2008, la 45,6 miliarde lei. Se pune întrebarea: a crescut economia, a crescut productivitatea muncii, care să ne permită o asemenea dublare, aproape triplare, a fondului de salarii din sectorul public? În 2009, am reuşit să punem capacul pe oală, pentru că, nu uitaţi, 11 acte normative au fost adoptate în 2008, care urmau să se aplice în integralitate în 2009 şi mai departe. Am reuşit să temperăm acele creşteri şi să menţinem în anul 2009 aproximativ acelaşi nivel al cheltuielilor cu salariile şi, amintiţi-vă că, am luat chiar măsuri de a acorda concediu fără plată bugetarilor, pentru a le ţine sub control. Ce ar fi însemnat dacă şi în 2009 urmam aceeaşi politică a cabinetului anterior? Ajungeam la aproape 50 de miliarde de lei cheltuieli cu fondul de salarii.
Să mergem mai departe: punctul de pensie. În doi ani de zile, din septembrie 2006 până în octombrie 2008, s-a dublat: 339 de lei în septembrie 2006, 697 de lei în octombrie 2008. Repet, e bine că mărim pensii în această ţară, dar e bine să le oferim pensionarilor pensia cu o mână şi să nu fim nevoiţi, după aceea, să le spunem că nu mai are acoperire, aşa cum s-a întâmplat în 2007 şi în 2008, pentru că, din motive electorale - şi atunci, guvernul de atunci a recurs la o asemenea modalitate. Dacă avea acoperire în productivitatea muncii, era foarte bine şi cu toţii ne-am fi dorit acest lucru, dar, uitaţi cum stau lucrurile cu productivitatea raportată la creşterea pensiilor.
Evoluţia pensiilor. Dacă astăzi avem o pensie medie, media actuală, de 711 lei, dacă pensia ar fi fost corelată cu inflaţia şi creşterea economică, în 2009 ar fi trebuit să fie de 374 de lei. Diferenţa de la 374 lei la 711 lei e cadoul otrăvit al vechii guvernări. Asta este realitatea, pentru că n-are acoperire în ceea ce înseamnă creştere economică. S-au dat pensii contra voturi de către guvernarea liberală susţinută de PSD, în perioada 2007-2008. Aceasta este realitatea pe care românii trebuie s-o cunoască.
Cheltuielile de asistenţă socială, 22,4 miliarde de lei în 2004, 38 miliarde de lei în 2007, 54 de miliarde de lei în 2008. Numai dacă ne uităm la comparaţia 2007- 2008, s-au dublat cheltuielile cu asistenţa socială. Nu putem să avem şi asistenţă socială, la standardele cele mai avansate din Europa, dar să avem şi fiscalitate scăzută. Din nefericire, această politică şi-a arătat, încă o dată, nesusţinerea de către economie. Şi acum uitaţi-vă la bugetul de asigurări sociale, cum a evoluat. Şi când vorbeam de un model economic din ultimii 20 de ani. În 1990, erau 2,2 plătitori de prestaţii sociale, deci 2,2 plătitori la un beneficiar de prestaţii sociale - pensionari, şomeri sau persoane cu dizabilităţi. Acum, în 2009, avem 0,8 plătitori la un beneficiar. Acest sistem nu se mai poate susţine, este un lucru de ordinul evidenţei şi asta este consecinţa unui model din ultimii 20 de ani, când foarte mulţi oameni la vârste la care încă mai puteau munci au fost trimişi în pensie. La o situaţie în care numărul pensiilor de boală s-a triplat, de la 300.000 la 900.000, în câţiva ani, datorită acestui sistem pe care noi, cu toţii, l-am tolerat datorită faptului că am acceptat pensii de lux şi pensii speciale care să nu aibă la bază principiul contributivităţii, aici am ajuns noi, cu toţii. Clasa politică a generat o asemenea soluţie în ultimii 20 de ani.
Trebuie să avem curajul şi să recunoaştem că acest lucru s-a întâmplat şi că acest lucru l-am promovat în ultimii 20 de ani. Preferaţi să minţim în continuare din acest punct de vedere al evoluţiei din ultimii 20 de ani? Câte guverne au fost, din '90 şi până în prezent, care au dat legi privind pensiile speciale? Foarte multe. Câte guverne au dat privilegii? Foarte multe. Câte guverne au dat pensii de lux? Foarte multe. Acest lucru nu mai poate continua. Ne place sau nu ne place, o asemenea situaţie, acum, în contextul crizei economice, trebuie să fie stopată şi să facem curăţenie acolo unde, în ultimii 20 de ani, practic, nimeni nu a avut curajul să facă.
Ne veţi spune: „bun, ce se întâmplă dacă adoptăm acest program de reducere a cheltuielilor bugetare?”. În primul rând, vreau să ştiţi, şi cetăţenii români trebuie să ştie că lăsăm şanse maxime, atâtea câte pot exista, mediului privat, mediului economic, pentru a putea să asigure relansarea economiei. Relansarea economiei înseamnă locuri de muncă şi mai multe impozite şi taxe plătite la bugetul de stat. De aceea, acest program are în continuarea lui măsuri care vizează susţinerea activităţii economice - şi le răspund şi multor colegi de-ai mei, care se întreabă, pe bună dreptate: „dar, avem şi măsuri de susţinere a activităţii economice?'. Evident că ele, atâtea câte pot fi în condiţiile unui deficit de 6,8%, vor fi aplicate. Şi o să vă dau câteva exemple, pentru că vor fi alte situaţii în care vom veni în faţa Parlamentului pentru a vă prezenta legile, fie ale descentralizării, fie ale combaterii evaziunii fiscale, fie ale susţinerii mediului de afaceri, fie ale modificării Codului fiscal.
În primul rând, e vorba de faptul că, în aceste condiţii, avem posibilitatea ca, pentru firme, să avem un miliard de euro cu care să se achite datoriile, datorii ale firmelor, care le vor permite, plătite fiind de către stat, să-şi continue activitatea şi să genereze resurse economice.
De asemenea, vom avea reprioritizarea investiţiilor publice pentru a finaliza ce se poate încheia şi pentru a cheltui cu maximă eficienţă banii pentru investiţii. În al treilea rând, sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii prin extinderea plafonului de garanţii guvernamentale. Şi aici am în vedere faptul că, prin capitalizarea celor două fonduri, a Fondului creditului rural şi a Fondului de garantare pentru IMM-uri, firmele vor beneficia de credite pentru susţinerea activităţii economice, bani care rezultă din economiile pe care le face la bugetul de stat şi care vor putea fi utilizaţi, prin mecanismul garanţiilor guvernamentale, spre susţinerea activităţii economice.
Evaziunea fiscală. Deja am adoptat în guvern un act normativ extrem de complex, care vine într-o bătălie directă cu acest fenomen, pentru a aduce mai mulţi bani la bugetul de stat.
Promovarea exporturilor, impunerea standardelor de cost pentru lucrări de infrastructură. Nici un guvern din ultimii 20 de ani nu a avut acest curaj, să vină şi să spună cât costă un kilometru de drum judeţean, cât costă un kilometru de drum comunal, cât costă reparaţia sau clădirea unei şcoli. Deja, 15 tipuri de lucrări din România au standarde de cost. 20 de ani nimeni nu a avut acest curaj. 15 tipuri de lucrări deja au standarde de cost, în România, prin standarde realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale. Urmează, în perioada următoare, să fie adoptate şi celelalte standarde de cost, care vor aduce economii substanţiale la bugetul de stat.
Modificarea legislaţiei achiziţiilor publice, concomitent cu adoptarea legii parteneriatului public-privat, ne vor da soluţiile necesare pentru susţinerea investiţiilor în continuare. Transparenţa licitaţiilor prin majorarea plafonului la 40%, unde se realizează achiziţii în sistem electronic. Acest sistem, de asemenea, aduce resurse financiare suplimentare.
Stimularea înfiinţării micro-întreprinderilor de către tineri - un proiect care va fi adoptat de către guvern şi va da posibilitatea celor cu idei în afaceri, prin facilităţi şi scutiri fiscale, să susţină activitatea economică.
De asemenea, Programul "Prima casă" sau Programul "Rabla", programe care au demonstrat că sunt benefice, vor fi continuate. Vom menţine facilităţile acordate de guvern pentru firmele care angajează şomeri prin preluarea plăţii contribuţiilor sociale de către stat sau prin menţinerea prevederilor referitoare la şomajul tehnic.
Nu în ultimul rând, aş menţiona faptul că acest program de reducere a cheltuielilor bugetare, ne va permite să avem resursele financiare pentru cofinantarea proiectelor europene, adică pentru a avea bani cu care să putem aduce bani europeni în România şi să realizăm investiţiile necesare.
Pe de altă parte, acest program de reducere a cheltuielilor bugetare va fi dublat de măsuri sporite de austeritate la nivelul autorităţilor publice. O reducere cu 20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, a cheltuielilor materiale, cu alte cuvinte, de la cheltuieli cu maşini, telefoane, benzină, la alte tipuri de cheltuieli materiale, pe lângă o reducere cu 15% care deja a fost efectuată. De asemenea, reducerea numărului de agenţii, inclusiv a structurilor deconcentrate ale acestora, care nu se justifică, la nivel judeţean sau la nivel regional; plafonarea salariilor mari, pentru 2010, la unele companii de stat, în semn de solidaritate cu toţi ceilalţi care o duc greu, în România, în momentul de faţă.
Asemenea măsuri vor fi continuate, pentru că ele nu pot să rămână doar la nivelul salariilor şi al pensiilor. Sunt convins că, la nivelul administraţiilor locale, prin legea pe care am finalizat-o, vom reduce abuzul cheltuielilor nejustificate, pentru că, dacă pe primele luni ale anului 2010, la nivel central, ministerele au realizat o reducere a cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 3%, ele au crescut cu 13% la nivel local; aici va trebui, în continuare, să facem ordine. Acum, facem ordine în sistemul bugetar. Avem legea educaţiei naţionale, o lege extrem de importantă pentru reforma sistemului de educaţie. Reforma sistemului de pensii este în linie dreaptă. Legea care urmează să fie prezentată în faţa dumneavoastră spre angajare elimină pensiile de lux şi privilegiile, continuată cu legea care se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, pentru a asigura o reformă reală a sistemului de pensii. Descentralizarea este în linie dreaptă. Săptămâna trecută, guvernul a adoptat un pachet de acte normative pentru descentralizarea în domeniul sănătăţii şi peste 300 de spitale fără datorii pleacă spre autorităţile locale, pentru a realiza o descentralizare, pentru că cei de la nivel local ştiu cel mai bine ce trebuie făcut acolo.
Vreau să înţelegeţi că această reformă a sistemului bugetar e o componentă a reformei statului, reformă de care România are nevoie după 20 de ani. Din nefericire, ea a fost amânată atât de mult timp. Vreau să ştiţi că nu este un lucru plăcut pentru un prim-ministru să vină în faţa dumneavoastră şi să vă propună un asemenea program de austeritate. Vreau, de asemenea, să ştiţi că am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să nu afectăm prestaţii sociale şi oameni care sunt într-o situaţie foarte, foarte dificilă. De aceea, prin programul pe care l-am propus, vreau să ştiţi că nu se diminuează următoarele prestaţii sociale:
Unu - salariul minim de 600 de lei nu este afectat. Asta ce înseamnă? Că nimeni în România nu va avea un salariu sub 600 de lei;
În al doilea rând, pensia socială minimă garantată nu este afectată. Nici o pensie nu va scădea sub 350 de lei - şi mulţumesc colegilor mei din coaliţie, care susţin guvernul, pentru modul în care am discutat în această perioadă de timp, astfel încât să găsim soluţii ca aceste categorii ale pensionarilor care au cele mai mici venituri să fie ajutaţi în această perioadă dificilă;
venitul minim garantat nu este afectat, dar el este extrem de bine ţintit pentru persoane care au cu adevărat nevoie de venitul minim garantat. Pentru că, din nefericire, în ultimii 20 de ani, s-a utilizat acest instrument al venitului minim garantat, pentru a da ajutoare şi celor care aveau Mercedesuri în curte şi vile, şi acelora care trăiau de pe o zi pe alta. Acest venit minim garantat trebuie restrâns şi deja Ministerul Muncii desfăşoară controale în teritoriu, astfel încât cei care nu merită să nu beneficieze de venitul minim garantat, iar cei cu adevărat în nevoie să aibă sprijinul statului într-o asemenea situaţie;
Nu sunt afectate bursele pentru studenţi, pentru doctoranzi, pentru elevii de liceu, auditorii de justiţie;
Renta viageră acordată sportivilor de performanţă nu este afectată.
În privinţa venitului minim garantat, vreau să înţelegeţi că, de exemplu, o persoană singură în România are asigurat de către stat un nivel al venitului minim garantat de 125 de lei. Cu alte cuvinte, statul pune diferenţa până la 125 de lei sau până la 225 de lei; dacă este vorba de o familie cu două persoane - până la 313 lei; dacă este vorba de o familie cu trei persoane - până la 390 lei; dacă este vorba de o familie cu patru persoane - până la 462 lei; dacă e vorba de o familie cu cinci persoane - până la 462 lei. Acest venit minim garantat nu este afectat, dar, el, repet, este ţintit doar la acele persoane care se află într-o asemenea situaţie.
De asemenea, alocaţia de stat pentru copii nu este afectată, nici alocaţia de 42 de lei, care se acordă copiilor care au împlinit vârsta de 2 ani, nici alocaţia de 2 milioane de lei vechi, care se acordă copiilor, până la împlinirea vârstei de doi ani;
De asemenea, alocaţia de stat pentru copii cu handicap şi toate indemnizaţiile de creştere a copiilor cu handicap nu sunt afectate;
Alocaţia complementară nu este afectată;
alocaţia nonparentală nu este afectată, alocaţia de plasament nu este afectată.
Deci, în privinţa prestaţiilor sociale care nu sunt afectate: indemnizaţiile, aşa cum am spus, ale persoanelor cu handicap, indemnizaţiile veteranilor de război, ale persoanelor persecutate politic, indemnizaţiile persoanelor pentru detaşamente de muncă, indemnizaţiile pensionarilor din uniuni de creatori. Aceste indemnizaţii nu sunt afectate. Cu alte cuvinte, am încercat ca toţi cei care nu au posibilitate să muncească, nu au posibilitate de un venit complementar, pe de altă parte, să nu fie afectaţi şi să reducem şi să minimizăm, cu alte cuvinte, costurile sociale ale acestui program de reducere a cheltuielilor bugetare.
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,
În ultimii 20 de ani, la acest microfon au venit foarte mulţi prim-miniştri care, din motive electorale, v-au propus măriri de salarii, măriri de pensii, fără să aibă acoperire în creşterea economică a ţării şi în situaţia ţării. Aş fi dorit să fi fost şi eu într-o situaţie în care, având la bază o creştere economică sănătoasă, să dăm românilor atât cât se putea în materia creşterilor drepturilor salariale şi a drepturilor de pensii. Astăzi, gândul meu merge, în primul rând, spre românii obişnuiţi, salariaţi bugetari şi pensionari care ştiu că o duc greu cu veniturile pe care le au şi pe care le vor avea diminuate, dar, la fel de sincer, vreau să le spun şi să mă uit în ochii lor şi să-i asigur că, în momentul în care am venit cu această soluţie, a fost o soluţie pe care am analizat-o cu toţi cei care sunt abilitaţi în această ţară să ia decizii economice şi decizii politice în arcul guvernamental - de la Banca Naţională şi Preşedinţia României, la Ministerul Finanţelor /.../ experţi în micro şi macroeconomie.
Soluţia pe care v-o propunem în acest moment este cea mai bună, chiar dacă foarte dureroasă, pentru a ne asigura că vom putea plăti, la sfârşitul anului şi în anul viitor, salarii şi pensii în această ţară, chiar dacă sunt diminuate, în acest moment. De ce am curaj să mă uit în ochii românilor? Pentru că sunt un om care vine de jos, vine din mediul rural, am fost parlamentar, am fost primar, şi ştiu viaţa de zi cu zi a românilor. Cunosc foarte bine prin ce trec pensionarii şi oamenii de rând şi de aceea, am ales soluţia responsabilităţii, să vin în faţa lor să le spun: am ales răul cel mai mic, adică, prefer ca România să poată asigura plata salariilor şi a pensiilor, chiar diminuate, decât să fie puse în situaţia, la sfârşitul anului, de a nu le plăti deloc şi de a ajunge la incapacitate de plată şi de a compromite orice şansă a mediului privat de a asigura repornirea motoarelor economiei. Este dureros pe termen scurt, dar va fi sănătos pe termen mediu şi lung.
Aceste măsuri, aşa cum le vedeţi, sunt cu caracter temporar până la 31 decembrie 2010. Iar începând cu 2011, dacă acest program se aplică, vom începe să avem o creştere sănătoasă cu acoperire reală a salariilor şi a pensiilor în România şi ne vom putea plăti - acest lucru este cel mai important - şi ţara nu va fi în incapacitate de plată şi mediul economic va reuşi să menţină şi să creeze noi locuri de muncă. Aceasta este miza momentului. Sunt mulţi care n-o înţeleg. Este foarte simplu, să strigi "Jos, Guvernul!” dar, vă asigur că nu vin banii pentru finanţarea deficitului cu o asemenea măsură.
Nu m-am agăţat niciodată de funcţia de prim-ministru şi n-o voi face niciodată, dar ştiu că am şi o responsabilitate, în spatele acestei funcţii. Iar a fi populist şi a lăsa ţara să meargă în direcţia în care a mers în ultimii 20 de ani, cu lucrurile grave, petrecute în 2007 şi în 2008, ar însemna să conduc ţara în pragul falimentului şi să ajungem la acea situaţie nedorită, în care nu să se pună situaţia de a avea pensii şi salarii diminuate, ci de a nu le putea plăti luni în şir, în această ţară, deloc.
În aceste condiţii, doamnelor şi domnilor, Guvernul, în temeiul articolului 14 din Constituţia României, îşi angajează răspunderea asupra proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Vă mulţumesc!
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 07.06.2010
(sursa: http://www.guv.ro/forma-finala-a-proiectelor-de-lege-pe-care-guvernul-isi-angajeaza-raspunderea-in-fata-parlamentului__l1a109308.html http://www.guv.ro/guvernul-si-a-angajat-raspunderea-pe-proiectul-de-lege-privind-stabilirea-unor-masuri-in-domeniul-pensiilor__l1a109310.html http://www.guv.ro/guvernul-si-a-angajat-raspunderea-pe-proiectul-de-lege-privind-unele-masuri-necesare-in-vederea-restabilirii-echilibrului-bugetar__l1a109312.html)
No comments:
Post a Comment