Reiau, şi pe blog, un mesaj pe care l-am adresat doamnei ministru Elena Udrea. Motivul pentru care reiau acel mesaj este că l-am scris în momentul în care furia îmi era proaspătă. Între timp m-am mai calmat şi nu vreau să înlocuiesc acea scriere cu una temperată.
Bibliotecaru says:
@ Elena Udrea
Doamnă ministru,
Aţi fost, şi sunteţi, în guvernul Boc de la bun început şi sunt convins că aţi participat la cele mai importante şedinţe de guvern (dacă nu cumva chiar la toate).
Domnul Boc a făcut primul Buget, cel din 2009, pe creştere economic pozitivă şi a ieşit o creştere economică negativă pronunţată de toată frumuseţea. Domnul Boc a făcut cel de al doilea Buget, cel pe 2010, pe creştere economică pozitivă şi a ieşit, după cum se vede, pe creştere economică negativă pronunţată. Domnul Boc vorbeşte astăzi în faţa Parlamentului de o creştere economică pozitivă pentru Bugetul 2011. Vă întreb, foarte serios, domnul Boc ştie că prin scăderea cheltuielilor nu se poate produce, în nici un fel de ipoteze, creştere economică? Mai mult, domnul Boc nu ştie că, dimpotrivă, prin scăderea cheltuielilor bugetare se obţine o scădere a consumului şi implicit o scădere economică? Cum se poate ca, în condiţiile în care deficitele sunt extraordinar de împovărătoare, domnul Boc să vorbească pentru 2011 despre investiţii în infrastructură, cu aceiaşi largheţe ca în 2008, la preluarea funcţiei de premier. Eu unul nu-mi pot imagina că domnul Boc nu cunoaşte aceste lucruri şi, atunci, singura soluţie logică rămâne că domnul Boc se face că nu le cunoaşte.
Dacă până şi eu, un biet inginer (şi nici măcar atât), îmi dau seama de aceste realităţi, este normal ca premierul României să promoveze aceste idei în faţa Parlamentului României? Cum se poate aşa ceva?
Doamnă Udrea,
De felul meu sunt un om calm cât timp cineva nu încearcă să mă prostească în faţă. Ascultând discursul premierului am simţit o furie care creşte în mine şi îmi face rău. Cum îşi permite premierul României să mă prostească în faţă? Eu am tot încercat să văd în activitatea domnului Boc părţi pozitive şi mi-am luat, de multe ori, bobârnace pentru asta. În acest moment nu mai ştiu ce anume mai pot identifica pozitiv în activitatea domnului Boc dacă chiar a ajuns în stadiul de a mă prosti în faţă… Este o situaţie incredibilă. Înţeleg că politica recurge deseori la ocolirea adevărului, dar o asemenea ocolire a realităţii se vede din spaţiul cosmic, e mai vizibilă decât Marele Zid Chinezesc. Chiar până aici am ajuns noi, românii? Am ajuns să fim prostiţi în faţă că ne va fi bine când toată lumea vede cum ne scufundăm?
Ceea ce se întâmplă la Camera Deputaţilor este, din punctul meu de vedere, poate cel mai ruşinos act al istoriei noastre post revoluţionare (şi am spus “cel mai ruşinos act” din ce în ce mai des în ultimii ani). Situaţia se degradează din ce în ce mai mult şi clasa politică, de la toate partidele (că nici unul nu pare să realizeze exact ce se întâmplă în popor) se îndreaptă spre a fi judecate de Tribunale ale Poporului nu într-o revoluţie ci într-o revoltă spontană apolitică, ca pe vremea lui Horia. Acolo sus se sesizează faptul că între popor şi conducători nu mai este poliţie, nici armată… doar SPP-ul şi Serviciile Secrete? Nu mai este vorba despre salarii şi pensii, nu mai este vorba de TVA şi nu ştiu ce impozit, nici de sărăcie, nici de neputinţă, poporul reacţionează la faptul că este minţit în faţă, tratat cu dispreţ, ca şi când ar fi cineva căruia politică îi dă de pomană şi ar trebui să tacă pentru a nu pierde şi bruma de pâine pe care o primeşte.
Este prea mult. Cu respect aş vrea să atrag atenţia politicienilor că este prea mult. Dacă nu se renunţă la acest drum al indolenţei din partea clasei politice, dacă nu intervine rapid respectul şi politeţea, în scurt timp “târziu” va deveni “prea târziu”. Nu ştiu ce informări face SRI despre starea populaţiei, dar vă spun eu, aşa cum percep ce se întâmplă în jurul meu, că este prea mult.
PS.
În cer scuze, poate am sărit un pic calul… Sper însă să luaţi în serios cele ce le scriu, pentru că România nu-şi mai suportă politicienii (încă o dată, toţi politicienii şi nu numai unii de la un anumit partid).
Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor deputaţi, distinşi colegi, în primul rând, vreau să mulţumesc grupului PNL pentru invitaţia adresată de a participa la această dezbatere. Nu pot, însă, să mă declar mulţumit după modul în care a început această dezbatere, întrucât, în loc să se fi fundamentat pe soluţii şi propuneri concrete cu privire la componenta economico-socială a ţării, am asistat la o listă demagogică de declaraţii politice. Eu o să încerc să nu vă prezint toate materialele pe care le-au pregătit colegii mei, ci să vă prezint, într-o formulă sintetică, câteva răspunsuri la întrebări pe care şi românii le aşteaptă şi, cu siguranţă, dumneavoastră cu atât mai mult. Nu pot însă să nu-l întreb pe domnul Tăriceanu, pentru că dacă era cineva în măsură să ceara socoteală pentru perioada aceasta, cu siguranţă acela nu era în măsură să fie domnul Călin Popescu-Tăriceanu. Spun asta pentru că, îl întreb pe domnia sa şi dacă are răspunsul, îl rog să ne comunice şi nouă: ce ţară din lume a reuşit să aibă „performanţa” pe care a avut-o România în 2008, când premier era Călin Popescu-Tăriceanu, şi pe o creştere economică de peste 8% să lase ţara cu un deficit de 5,4%, să consume toţi banii din vânzarea BCR-ului, să facă cinci kilometri de autostrada şi să trimită toţi banii pe cheltuieli cu substrat politic, fără a lăsa în această ţară urme de cheltuială eficientă a banului public - şi domnul Tăriceanu are pretenţia ca noi să plătim în continuare acelaşi nivel al salariilor şi pensiilor, uitând că întreaga lume a intrat într-o criză economică şi că, de la o creştere de plus opt, România a suferit o contracţie economică de 7%; n-am mai avut banii pe care i-a tocat din vânzarea BCR-ului, peste trei miliarde de euro; a accentuat dezechilibrele structurale pe care ţara le are, nu a orientat banii spre investiţii, ci i-a adus în consum şi a agravat, practic, situaţia României odată cu intrarea în criza economică globală. Din nefericire, vechiul guvern nu a reuşit să fructifice avantajul extraordinar al intrării României în Uniunea Europeană - fluxurile de capital străin, creşterea economică. A fost o şansă irosită pentru România, pentru că, dacă acei ani - 2007-2008 - erau folosiţi de Călin Popescu-Tăriceanu pentru a aduce bani în investiţii, atunci alta era situaţia şi în 2009 şi în 2010, pentru că România nu trebuia să corecteze acum derapajele din anii 2008, ci, dimpotrivă, avea resursele de o creştere economică sănătoasă. Toate acestea nu s-au întâmplat şi sunt realităţi pe care le cunoaşteţi foarte bine, de aceea cred că nu dumneavoastră eraţi cel abilitat să faceţi astăzi declaraţia pe care aţi făcut-o, având în vedere precedentul guvernării din anul 2008.
Acum, voi fi foarte scurt cu privire la ceea ce este şi ceea ce avem de făcut - şi aici voi fi foarte sincer şi direct.
Unu: greul nu a trecut încă şi lunile următoare vor fi decisive pentru ceea ce înseamnă consolidarea reformelor începute şi asigurarea temeiurilor sănătoase pentru creşterea economică din 2011. Subliniez: o creştere economică fundamentată pe productivitate, pe investiţii, pe locuri de muncă, şi nu una pe împrumut şi consum, aşa cum au promovat-o cei din Partidul Naţional Liberal.
Doi: vreau să vă asigur că oricine era la guvernare în locul nostru era obligat să ia aceleaşi decizii corecte cu 22 de milioane de români, dureroase, din punct de vedere politic, dar necesare României.
În al treilea rând, vreau să vă mai spun un lucru: cu politici populiste de genul celor promovate astăzi de opoziţie, România nu va ieşi din recesiune şi nu va putea să aibă o creştere economică sănătoasă în anii următori. Oricât de dur sună pentru dumneavoastră, v-o spun direct şi precis: cu populisme nu scoatem ţara din criză, din recesiune, şi s-o ducem pe creştere economică.
De rezultatele muncii noastre, de modul în care vom reuşi să ducem aceste reforme până la capăt depinde succesul economic al anilor viitori. Efectul pozitiv al măsurilor noastre se vor vedea începând cu 2011 şi cu anii următori, când România va putea să aibă o economie bazată pe o creştere economică sănătoasă, unde să nu mai fie nevoie să lăsăm deficite de 5,4 pe o creştere economică de 5,8, să avem mai mulţi bani pentru ceea ce înseamnă dezvoltare, să fructificăm avantajele competitive pe care această ţară le are, să cheltuim atât cât producem şi să punem accent pe ceea ce înseamnă dezvoltare, cu mai puţin populism, dar cu mai mult sânge rece în luarea deciziilor corecte pentru România.
De aceea, obiectivul fundamental al nostru este acela de a consolida reformele începute, de a lua în continuare acele decizii care sunt necesare pentru a păstra un deficit bugetar care să poată fi acoperit. Asta înseamnă 6,8 în 2010, 4,4 în 2011, iar acest deficit, repet, să poată fi acoperit. Nu mai sunt vremurile din anul 2008 şi fiecare român o poate resimţi când vede că nu mai există credit cu buletinul. La o scara macro, aşa stau situaţiile şi pe plan mondial. Banii sunt scumpi, împrumuturile nu se mai dau uşor. Pentru a putea să iei bani, trebuie să fii credibil, iar România, cu politicile promovate în 2008, când am avut doar o creştere fundamentată pe consum şi împrumut, nu poate merge mai departe. Avem nevoie în primul rând să ne facem ordine în propria ogradă şi asta a început Guvernul să facă începând cu 2009, prin restructurarea importantelor sectoare ale vieţii publice şi ale economiei. Avem nevoie să găsim, în primul rând la noi acasă, resurse bugetare suplimentare pentru a le duce spre investiţii şi locuri de muncă. Nu exista altă cale de creştere economică, doamnelor şi domnilor, decât acea cale a susţinerii investiţiilor, a locurilor de muncă şi a reducerii cheltuielilor, în conformitate cu ceea ce un stat îşi poate permite. Daca cineva crede că se mai poate trăi cu deficite care să nu aibă acoperire, că se pot împrumuta bani fără costuri uriaşe pentru ţară, pentru generaţiile viitoare, se înşeală.
Ceea ce facem noi astăzi este să facem acele reforme în plan intern, prin care să disponibilizăm cât mai multe resurse spre partea de investiţii, spre partea de dezvoltare, spre partea de infrastructură, singura care poate duce la o creştere economică sănătoasă şi, de asemenea, să investim în cercetare şi inovare, în transport şi energie regenerabilă, să creăm un mediu mult mai prietenos pentru mediul de afaceri, prin reducerea birocraţiei şi a altor mecanisme care astăzi îngreunează funcţionarea mediului de afaceri şi, repet, nu în ultimul rând, printr-o forţă de muncă bine pregătită, capabilă să facă faţă provocărilor mileniului în care trăim. De aceea, vreau să mai răspund punctual la câteva provocări lansate aici. S-a spus că acest guvern nu a luat nicio măsură anticriză, nu a luat nicio măsură în aceşti doi ani, pentru susţinerea activităţii economice. Este un lucru fals. Nu vreau să prezint aici un bilanţ triumfalist, nu vreau, însă, nici să cădem în cealaltă extremă, în care totul este negativist şi nimic nu se face, ci să spunem lucrurilor pe nume.
Şi, din acest punct de vedere, vă prezint doar zece măsuri pe care le-am avut în vedere şi pe care le aplicăm în continuare, astfel încât să putem susţine activitatea economică şi, implicit, să intre în categoria măsurilor anticriză. În primul rând, menţinerea cotei unice de impozitare de 16%. Am venit aici, în fata Parlamentului, ne-am pus mandatele pe masa pentru a apăra cota unică şi TVA-ul. Dumneavoastră aţi fost aceia care aţi sesizat Curtea Constituţională şi, datorită deciziei Curţii, nu am avut o altă alternativă cu privire la TVA. Neimpozitarea profitului reinvestit - o altă masură pe care am promovat-o şi o sustinem în continuare. În al treilea rând, firmele care angajează şomeri nu plătesc contribuţii de asigurări sociale, măsură pe care am promovat-o începând cu anul 2010. În al patrulea rând, în cadrul şomajului tehnic, am scutit de la plata contribuţiilor de asigurări sociale şi angajatorul şi angajatul pe perioada şomajului tehnic şi vreau să ştiţi că, fără o asemenea masură, şomajul ar fi depăşit 10%, şi în 2009, şi în 2010. Spun asta în conditiile în care, în 2009, au beneficiat peste 6.987 de firme, pentru 292 de mii de salariaţi. Iar în 2010, deja 7.000 de firme pentru 204 mii de persoane, au beneficiat de această măsură, tocmai pentru a putea ajuta să trecem prin această perioadă dificilă. Şomajul, aşa cum aţi putut observa, este în limite controlabile, este 7,4% astăzi - şi evident că ţinem cont de aspectul sezonier -, el a scăzut, în ultimele luni, şi, din fericire, este încă cu mult sub media din UE. Programul "Prima casă" care, astazi, are acordate 25.799 de garantii de peste 1 miliard de euro, Programul "Rabla" - pâna în prezent, 183.675 de maşini au fost casate şi au fost cumpărate 35.900 de maşini noi, dintre care foarte multe maşini autohtone, maşini din România, sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, prin intermediul Fondului de garantare şi contragarantare. Vreau să ştiţi că, numai în 2010, s-au acordat garanţii în valoare de 643 de milioane de euro, care contribuie la crearea şi menţinerea a peste 139 de mii de locuri de muncă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 2009, iar, prin această intervenţie directă, firmele au beneficiat şi beneficiază, în continuare, de sprijinul statului. De asemenea, amânarea la plată a obligaţiilor restante ale agenţilor economici afectaţi de criza economico-financiară, prin care firmele aflate în dificultate, datorită crizei, au această facilitate, de amânare la plată.
Am menţinut cota redusă de TVA, de 5%, la construcţia de locuinţe cu caracter social, o masură pe care am menţinut-o şi în 2009, şi în 2010; compensarea TVA-ului de plătit cu cel de rambursat sau eliminarea, comasarea sau reducerea a aproximativ 215 taxe şi tarife cu caracter nefiscal.
Sunt câteva din măsurile pe care le-am avut şi le promovăm în continuare şi v-aş mai întreba un lucru, pentru că iarăşi se spune că nu am făcut nimic pentru mediul de afaceri, o întrebare directă ar fi aceea: dacă România nu avea acordurile internaţionale prin care să consolideze rezerva valutară a Băncii Naţionale şi cursul ar fi fost de cinci-şase ori sau mai mare, care era situaţia firmelor din România? Care era situaţia cetăţenilor care au credite în valută? Am făcut un efort, am încheiat acordul cu organismele internaţionale, am realizat un parteneriat cu Banca Naţională pentru corelarea politicilor monetare cu cele fiscale şi banii de la FMI merg în proporţie mare la Banca Naţională pentru consolidarea rezervei valutare şi pentru menţinerea unui curs echilibrat euro-leu. Am avut experienţe în trecut şi ştim ce a însemnat dublarea cursului în doar câteva luni. Am evitat acest lucru şi, evident, prin politica pe care o promovăm în continuare avem în vedere menţinerea unui curs echilibrat al raportului dintre euro şi leu.
Acum, aşa cum am spus la începutul discursului, greul încă nu a trecut, avem de consolidat reformele începute, de pregătit bugetul anului 2011, un buget care porneşte de la următoarele premise: deficit 4,4, creştere economică între 1,5 si 2% şi asigurarea resurselor financiare pentru investiţii şi cofinanţarea proiectelor europene. Obiectivul major al anului 2011 este asigurarea de resurse financiare suplimentare pentru investiţii şi cofinanţarea proiectelor europene. Ce înseamnă asta? Banii din buget vor fi orientaţi spre dezvoltare. Am avut cinci miliarde de lei bani pentru cofinanţarea proiectelor europene în 2010, vom avea cel puţin nouă miliarde de lei în 2011 pentru cofinţarea proiectelor europene. Asta înseamnă să ai o viziune pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea economică sănătoasă a ţării. Putem să ducem banii aceştia în consum, îi vom cheltui foarte repede, iar ţara nu va ramâne nici cu infrastructura, nici cu fonduri europene atrase. Putem face acest lucru, dar ar însemna să compromitem şi şansa de redresare economică şi şansa generaţiilor următoare de a trăi într-o Românie cu o creătere economică sănătoasă. Avem şansa aceasta a fondurilor europene. Sunt bani ieftini, pentru care doar trebuie să punem partea noastră de cofinanţare. Dacă însa vom da toţi banii pentru consum, nu vom aduce bani europeni pentru asigurarea cofinanţării proiectelor europene: nu vom realiza nici autostrăzi, nici investiţii de mediu, nici de educaţie, nici în administraţia publică locală, nici în şcoli, nici în spitale, îi vom duce pe consum. Românii nu ne vor ierta dacă am face acest lucru şi acest guvern a preferat să-şi asume costuri politice de moment pentru ca în 2011 să avem asigurate resurse financiare, oricum limitate, pentru această finanţare a banilor europeni sub forma absorbţiei lor în vederea realizării lucrărilor de infrastructură.
Pentru ca România să aibă mai mulţi bani pentru ceea ce înseamnă dezvoltare, am spus un lucru: trebuie, în primul rând, să-şi facă ordine în plan intern şi să continue reformele începute şi pentru asta trebuie, în continuare, să aloce pentru fiecare sector atât cât este necesar şi să aducă mai multe resurse care au fost cheltuite abuziv în trecut, fără acoperire, fără susţinere, spre partea şi componenta de dezvoltare economică.
O să fac o scurtă trecere în revistă a locurilor de unde se poate face, în continuare, treabă. În primul rând, reforma fiscală. Am adoptat Legea responsabilităţii fiscale la nivel naţional care pune ordine în ceea ce înseamnă programarea multianuală, veniturile, cheltuielile la bugetul de stat, astfel încât ele să fie acordate conform priorităţilor de dezvoltare şi nu priorităţilor strict legate de politici populiste şi de consum. La nivel local, prin Ordonanţa 63, am introdus aceeaşi responsabilitate în privinţa cheltuielilor banilor publici, în vederea eliminării arieratelor, a întocmirii bugetelor pe principii sănătoase şi a realizării de investiţii în limita resurselor existente şi cu control public. Această reformă trebuie să meargă mai departe şi va fi consolidată prin strategia financiar-fiscală pentru anii următori şi evident prin Legea bugetului pe anul 2011. Reforma sistemului de pensii - credeţi că ar fi cineva din clasa politică aflată la putere să spună „noi nu dorim să mărim pensiile”, dacă ţara şi-ar putea permite? Dar repet, nu populist, ci uitându-ne la cifre şi la ziua de mâine, de poimâine şi la anii următori. Ţara poate să plătească atât cât are resurse. Această reformă pe care am propus-o, în doi paşi, reprezintă un prim pas în direcţia eliminării deficitelor sau diminuării, mai bine spus, a deficitelor de la fondul de pensii. În primul rând, ştiţi bine, am eliminat pensiile speciale, am eliminat pensiile de lux şi am impus principiul contributivităţii, un principiu sănătos, corect, cu 22 de milioane de români, chiar dacă, sectorial, el aduce nemulţumiri, dar este corect cu toţi pensionarii din această ţară care, repet, se uită la dreptate, adică să vadă că cel care contribuie primeşte pensie în măsura contribuţiei pe care o are şi nu pe alte criterii. Am eliminat abuzurile în privinţa pensiilor de invaliditate sau a pensionărilor anticipate, prin măsurile dispuse de control şi revalorizare a dosarelor existente, ţinând cont de faptul că atât pensiile de invaliditate, cât şi pensionarile anticipate, au căpătat proporţii care nu pot fi susţinute de economia românească.
În vederea asigurării sustenabilităţii financiare a sistemului, lucrurile sunt iarăşi foarte clare. Contribuim cu 31,3 şi plătim 39,9, în condiţiile în care raportul dintre salariaţi, în sens larg, şi pensionari din toate sistemele este 1-1. Dacă ne referim doar la salariaţii cu carte de muncă, raportul este defavorabil salariaţilor, în sensul că avem doar 4.960 de salariaţi cu contract de muncă, în timp ce avem 5.700.000 de pensionari; 5.500.000 din domeniul public, 200.000 aproximativ din sistemele speciale. Dacă însă la salariaţii cu carte de muncă adăugăm şomerii şi ceilalţi cu contract individual de asigurare, ajungem la 5.619.000 asiguraţi. Deci, aproximativ un raport de 1-1, dar, repet, contribuţiile sunt pe măsura lui 31,3, iar ponderea pe care o are valoarea punctului de pensie în salariul mediu brut este de 39,9. În acele condiţii, însă, în 2011, în condiţiile şi în forma adoptată de dumneavoastră ne mai trebuie peste trei miliarde de euro în 2011, ca să susţinem pensiile în vederea plăţilor aşa cum sunt în legea actuală. Dacă s-ar opta pentru o altă variantă, ar fi nevoie, în 2011, de cinci miliarde de euro, de o creştere suplimentară a deficitului. Credeţi că aceşti bani îi luăm uşor de undeva? Ei trebuie luaţi de la dezvoltare sau împrumutaţi. Întrebarea se ridică: te mai împrumută cineva doar pentru consum? Vă asigur că nu, de aceea putem fi populişti şi putem să spunem orice; dacă vrem însă să fim corecţi, ca pensiile să poată fi plătite, ca ţara să aibă totuşi şi ceva resurse pentru dezvoltare, trebuie să acceptăm această reformă a sistemului de pensii.
Am văzut o dezbatere foarte acerbă cu privire la vârstele de pensionare. Vreau să se ştie foarte clar şi răspicat: până în 2015 creşterea vârstelor de pensionare la 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei se face în baza actualei legi în vigoare. Repet, până în 2015 nu s-a modificat nimic. Este ceea ce s-a adoptat în trecut. Egalizarea vârstelor de pensionare este avută în vedere în anul 2030, pentu a putea asigura o susţinere pe termen mediu ţi lung a bugetului de pensii. Deci, pentru toţi românii care astăzi se uită doar la ce spun, în manieră greşită, unii din opoziţie, vârsta de pensionare nu creşte pâna în anul 2014, este în concordanţă cu ceea ce este în legea actuală în vigoare. După aceea, urmează pâna în 2030 să se egalizeze vârstele de pensionare, conform prevederilor legale. În concluzie, această reformă a sistemului de pensii reprezintă primul pas în direcţia asigurării dreptăţii în sistemul de pensii şi asigurării sustenabilităţii acestuia pe termen mediu şi lung, a acestui sistem financiar al susţinerii pensiilor. Fac o scurtă paranteză, vă rog să-mi permiteţi să îi mulţumesc de la această tribună fostului meu coleg Şeitan pentru efortul depus la elaborarea Legii pensiilor, atât în calitate de consilier de stat al primului-ministru, cât şi în calitate de fost ministru şi am convingerea că actualul ministru, Botiş, a preluat excelent, din mers şi în calitate de vicepreşedinte al comisiei, care cunoştea foarte bine proiectul, dar şi în calitate de membru al Guvernului, problema reformei sistemului de pensii şi o va duce mai departe.
În al treilea rând, reforma salarizării personalului plătit din fonduri publice: am găsit în 2009, când am ajuns la guvernare, la sfârşitul anului 2008, un procent din PIB alocat salarizării personalului plătit din fonduri publice care nu putea fi susţinut de către România şi care depaşeşte cu mult orice nivel existent în UE. Am găsit, de asemenea, un număr de personal supradimensionat în aparatul bugetar, care nu mai putea funcţiona într-o asemenea situaţie. Am găsit salarii ale bugetarilor de lux din agenţii şi din alte componente - de 30.000 de euro, de 40.000 de euro şi aşa mai departe. Am fost nevoiţi, evident, să curmăm acele salarii de lux şi să promovăm o lege care sa aduca echilibru în sistemul salarizarii personalului bugetar. Când am ajuns la guvernare, în 2008, erau 1.398.757 de bugetari, în iulie 2010 sunt 1.350.000 de bugetari în sistem. De asemenea, în 2010 au fost adoptate acte normative pentru disponibilizarea a încă 77.000 de bugetari, acte normative adoptate de Guvern astfel încât sectorul bugetar să ajungă la o dimensiune care să poată fi sustenabilă din punct de vedere financiar, şi acele resurse pe care le avem să le utilizăm în interes public. De aceea, construcţia bugetului pe 2011 şi Legea salarizării unitare ce va fi adoptată în această toamnă porneşte de la două elemente-cheie. În primul rând, un număr de bugetari de maxim 1.290.000 pentru 2011 şi o masă bugetară de 39 de miliarde de ron, la care se adaugă contribuţiile pentru cei care au intrat din sistemele speciale la pensii şi fac parte acum din sistemul integrat al pensiilor publice din România.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 20.09.2010
(sursa: http://www.guv.ro/alocutiunea-primului-ministru-emil-boc-la-dezbaterile-politice-de-la-camera-deputatilor-cu-tema-situatia-prezenta-si-evolutia-socio-economica-a__l1a110457.html)
