Programul PNL. 8. SISTEMUL DE PENSII

---

NOTĂ: PROGRAMUL A FOST RETRAS DIN SPAŢIUL INTERNET FĂRĂ SĂ SE ANUNŢE DE CE. Ceea ce urmează trebuie citit cu o oarecare rezervă până ce PNL lămureşte care este problema.

---

Spune-ţi părerea

8. SISTEMUL DE PENSII

Toate sistemele de pensii, oricare ar fi tipul lor de organizare, sunt supuse presiunii reformelor în principal din cauze naturale: îmbătrânirea populaţiei concomitent cu reducerea natalităţii şi creşterea duratei medii de viaţă. În numele sustenabilităţii acestor sisteme, care au implicaţii deosebite asupra finanţelor publice naţionale, se vehiculează fie necesitatea creşterii vârstei de pensionare sau restrângerea condiţiilor de retragere anticipată din activitate fie, dimpotrivă, scăderea vârstei de intrare pe piaţa muncii.

Sistemele de pensii de tip pay-as-you-go (PAYG), bazate pe solidaritatea dintre generaţii, se confruntă cu probleme şi deficite financiare din ce în ce mai acute. Toate aceste fenomene, fie că sunt de esenţă demografică sau fiscală se răsfrâng în reducerea ratei de dependenţă (respectiv creşterea relativă a numărului de pensionari în raport cu numărul de contribuabili). Asemenea evoluţii se manifestă în majoritatea ţărilor lumii.

În Uniunea Europeană, schimbările demografice vor remodela întreaga societate. Se estimează că, în ţările europene, între anii 2010-2050, se va modifica fundamental structura populaţiei pe grupe de vârstă, în sensul îmbătrânirii. Cei cu vârste de peste 65 de ani vor reprezenta în anul 2050 peste 30% din totalul populaţiei, faţă de 17% în prezent, în timp ce ponderea populaţiei de până la 24 de ani, se va reduce în acelaşi interval de timp, de la 30% la 23%. Acest proces de îmbătrânire a populaţiei este similar în multe alte ţări, dezvoltate sau aflate în dezvoltare.

Realitatea din România arată că riscurile sistemului preponderent redistributiv au început să se resimtă şi asupra generaţiilor tinere şi active. Astfel, atâta vreme cât plata pensiilor depinde de echilibrul raportului dintre numărul de angajaţi şi cei retraşi din activitate (pe baza principiului solidarităţii dintre generaţii) riscurile sunt proporţionale cu cele demografice, de migraţie, economice etc.; cu cât mai multe riscuri cu atât mai multe motive pentru reformarea acestor sisteme. Se dovedeşte că sistemul actual nu numai că sacrifică generaţia viitoare prin punerea sub semnul întrebării a cuantumului pensiei ce o vor primi, ci şi generaţia actuală care se zbate la limita suportabilului. Impunerea forţată a principiului solidarităţii nu reprezintă soluţia pentru viitor.

Ca şi celelalte ţări foste socialiste, România a intrat în perioada de tranziţie cu un sistem de pensii PAYG în care pensionarii sunt plătiţi din contribuţiile salariaţilor actuali, iar cuantumul pensiilor este legat de nivelul venitului (cu perioade de contribuţii minime), dar nu direct relaţionat de contribuţia totală (in special cazul perioadelor asimilate: stagiul militar, studiile superioare). Guvernul a reacţionat prin creşterea ratei de contribuţie şi reducerea valorii pensiei. Din 1990, rata a crescut mai mult de două ori (de la 17% la 35%). România are acum una din cele mai ridicate rate de contribuţie socială în raport cu celelalte economii în tranziţie. Pe de alta parte valoarea reala a pensiei a scăzut, cea mai mică rată fiind in 1997, 49,7% din pensia reală existentă în 1990, ca putere de cumpărare, iar rata de înlocuire a ajuns la un minim de 35% în 1995 faţă de 44,6% în 1990. Dintr-o analiza a CN Cartel Alfa făcută în octombrie 2009 rezulta faptul ca la 1 leu contribuit, se primeşte o pensie 0,25 de bani, adică un randament nominal de -75%.

Partidul Naţional Liberal este convins că sustenabilitatea unui sistem de pensii ţine de aplicarea principiului contributivităţii, prin acumulare, şi al responsabilităţii individuale.

Permanenta recalculare a pensiilor nu a făcut decât să prelungească agonia sistemului public de pensii.

Reforma de căpătâi a sistemului de pensii impune dezvoltarea unui sistem durabil de conturi individuale de economisire pentru pensii publice, care să preia ca pondere un procent tot mai mare din venitul de înlocuire si totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului.

Funcţia definitorie a Guvernului este aceea de a asigura, pe de o parte, un sistem eficient de colectare a contribuţiilor şi, pe de altă parte, o instituţie de supraveghere a pieţei eficientă şi competentă.

Reducerea şi îmbătrânirea populaţiei înseamnă presiuni financiare tot mai mari pe umerii bugetului public de pensii, care trebuie să susţină, cu tot mai puţini contributori (salariaţi şi plătitori de contribuţii sociale), un număr tot mai mare de beneficiari (pensionari din sistemul public).

Rezolvarea dezechilibrelor sistemului public de pensii necesită dezvoltarea imperativă a sistemului pensiilor bazat pe principiul contributivităţii, prin care fiecare român va economisi pentru propriul viitor, banii fiind investiţi pe termen lung, în loc sa fie cheltuiţi imediat. Participanţii sunt proprietarii contului personal în care îşi economisesc banii de pensie; concurenţa dintre administratorii fondurilor de pensii asigură eficienţa sistemului, adică randamente sporite la investiţiile pe termen lung susţinute cu banii participanţilor. Nu în ultimul rând, acest sistem cultivă responsabilitatea individuală, spiritul de prevedere şi economisirea, cu rezultate pozitive asupra performanţei economice generale.

Sistemul pensiilor publice administrat în regim asemanator celui investitional privat, este garantat de stat, si presupune o perioada de aproximativ 18 ani de implementare, pentru a acoperi toate generatiile aflate în plată/care vor intra în plată, potrivit principiului actual bazat pe susţinerea inter-generaţională.

În prezent, tot mai multe guverne recurg la soluţia pensiilor private pentru a-şi reforma sistemul public de pensii. Modelul pensiilor ocupaţionale, foarte răspândit în Europa de Vest, este adoptat şi de Statele Unite ale Americii, dar şi de multe alte ţări. La nivel global, activele totale ale fondurilor de pensii private erau de circa 20-25 de mii de miliarde (trilioane) de euro, la finele anului 2008. Numărul celor care economisesc pentru bătrâneţe în diverse scheme de pensii private a ajuns, în prezent, să depăşească un miliard de persoane. În 2008 în Romania au fost virate la Pilonul II 206.3 mil euro de la 4.031.421 participanţi, locul 2 în Europa Centrala si de Est ca număr (dupa Polonia) dar ca sumă suntem în urmă (0,4% din ponderea Europei Centrale si de Est ) iar la Pilonul III suma a fost mult mai mică: 21 mil euro de la 150.745 participanţi.

Acesta este contextul în care, în spiritul viziunii liberale, Guvernul a introdus in 2007 sistemul de pensii private, potrivit unui model testat şi recomandat de către Banca Mondială. Sistemul de pensii private multipilon este compus din pilonul II – obligatoriu şi pilonul III – facultativ. În prezent, zeci de ţări din întreaga lume au adoptat sisteme de pensii multipilon asemănătoare, pe construcţia recomandată de Banca Mondială. În regiunea Europei Centrale şi de Est, 11 state au adoptat modelul de pensii private de tip multipilon. Reforma pensiilor a început în regiune in 1994, întâi cu pilonul III de pensii private facultative şi apoi cu pilonul II de pensii private obligatorii.

Desăvârşirea reformei sistemului de pensii necesită, în viziunea Partidului Naţional Liberal, câteva măsuri clare:

1.Trecerea treptată de la sistemul solidarităţii între generaţii (plata pensiilor din contribuţia angajaţilor) la principiul contributivităţii. Acest principiu presupune acumularea contribuţiei la asigurări sociale în conturi personale, administrate o parte de stat şi o parte în sistem privat (de ex. pilonul II de pensii). În perioada de trecere la noul sistem, trebuie asigurată corelarea valorii punctului de pensie cu salariul mediu pe economie prin păstrarea raportului de 45% dintre valoarea unui punct de pensie şi salariul mediu;

2.Scăderea sistematică a cotelor de contribuţie de asigurări sociale, până la înjumătăţirea lor în decurs de câţiva ani. Pe termen lung, în funcţie de performanţele sistemului de pensii private, poate fi luată în considerare o reducere continuă a contribuţiilor la sistemul public de pensii precum şi posibilitatea individului de a alege modalităţile de participare.

Toţi cei care au contribuit la sistemul public pot rămâne în acest sistem, urmând să primească pensia stabilită de Sistemul Asigurărilor Sociale. Pilonul I de pensii va funcţiona până se va plăti ultima pensie a celor care au contribuit la vechiul sistem;

3.Utilizarea, în perioada de tranziţie a sistemului de pensii, a anumitor măsuri de atenuare a costurilor reformei, cum ar fi: degrevarea bugetului asigurărilor sociale de stat de cheltuieli care pot fi suportate din alte surse de finanţare; îmbunătăţirea ratei de dependenţă, prin creşterea progresivă a numărului de contribuabili şi prin descurajarea pensionării anticipate, în vederea realizării unui echilibru între posibilităţile sistemului şi nivelul de atractivitate a unei astfel de pensii şi alinierii la legislaţia europeană în domeniu;

4.Dezvoltarea susţinută a pilonului II pe principiile economice ale contributivităţii şi ale administrării private a conturilor individuale de economisire pentru pensie. Numai treptat, pensiile private obligatorii, cunoscute ca pilonul II al sistemului de asigurări sociale, vor fi depăşite de un sistem de pensii private voluntare, în care rolul statului nu va mai fi acela de a colecta contribuţiile şi a le redirecţiona către fondurile de pensii. Fiecare angajat va fi în măsură să îşi stabilească procentul de contribuţie, urmând ca angajatorul să-l reţină şi să-l vireze în contul individual al angajatului, deschis la fondul de pensii la care a subscris. Nivelul contribuţiei la fondul de pensii nu trebuie, însă, să fie mai mic decât un nivel minimal stabilit prin lege;

5.Reglementarea stimulativă a pieţei asigurărilor sociale şi a fondurilor de pensii. Intrarea pe piaţa asigurărilor sociale a unor noi fonduri trebuie să fie una liberă, însă reglementată stimulativ şi transparent: condiţionalitatea unui capital minim fiind corelată cu numărul de membri contributori. De asemenea, fiecare angajat poate schimba fondul de pensii de maxim două ori pe an. Se impune eliminarea restricţiilor existente în prezent cu privire la structura portofoliului de investiţii, fiecare fond de pensii putând să-şi gestioneze liber capitalul, în vederea maximizării randamentului operaţional;

6.Crearea cadrului legal de garantare a nivelului pensiei, redeventă a pilonului II de pensii;

7.Sustinerea schemelor de pensii facultative, prin eliminarea plafonului de impozitare la sumele peste valoarea actuală (200 euro/salariat) angajatorilor care contribuie la un astfel de sistem pentru salariaţii proprii.

Tabloul reformării sistemului de pensii este mai larg şi are implicaţii financiare deosebite. Principalele elemente enumerate mai sus arată, însă, că este nevoie de o reformare fermă pentru a putea asigura pensii decente pensionarilor actuali şi, mai presus de toate, siguranţa de mâine a copiilor şi tinerilor noştri. Această viziune conduce la trecerea de la impunerea principiului „solidarităţii inter-generaţionale” la afirmarea responsabilităţii individuale. Numai aşa vom transforma solidaritatea forţată dintre generaţii, într-o solidaritate reală.