Forma finală a proiectelor de lege pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului:
- LEGE CADRU PRIVIND SALARIZAREA UNITARĂ A PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 15.09.2009
Au lipsit uralele, aplauzele prelungite, scandările... Domn Băsescu reales! România e-n regres, tot românul e-n deces! URAAAA! uRAAAA! uraaaaaaa! Şi aşa a fost învăţat poporul român să urască conducătorilor de bine, că din ură şi flori de mucigai suntem plămădiţi . Publicul a fost tăcut, au vorbit între ei despre lucruri banale sau poate se chinuiau să convingă garda de corp să le tragă un glonte în cap pentru că nu mai rezistau plictiselii. Eu unul m-am gândit că parlamentarii, dacă sunt supuşi zilnic la un astfel de stres, au dreptul la orice suplimente de venituri şi sporuri de antenă.
Nu scapă nimeni. Într-un final vor veni şi transcripţiunile acestor discursuri interminabile... eu le aştept să apară!
Până atunci o problemă de vocabular... ce înseamnă un mesaj? Cum? Doriţi o propoziţie? Păi să spunem aşa... ARTICOLUL 88 - Mesaje. Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
Ştiu, o să-mi spuneţi că...
MESÁJ s.n. 1. Comunicare oficială adresată de șeful statului către armată, către popor etc. ♦ Document oficial conținând în general puncte de vedere deosebite în probleme la ordinea zilei sau care reclamă o urgentă soluționare. 2. Știre, veste. ♦ Comunicare telefonică făcută la biroul poștal și transmisă destinatarului pe cale poștală. 3. Conținutul de idei al unei opere de artă; nota specială a unui scriitor; semnificație. 4. Mesaj genetic = cantitatea de informații înmagazinată în moleculele acidului ribonucleic ale unui organism dat. 5. (Cib.) Lot de informații formând un tot inteligibil sau exploatabil și transmis deodată.
Totuşi şeful statului nu ne-a comunicat nici că vine cutremurul, nici că începe războiul, nici că viaţa nu mai are rost şi ar fi mai bine se ne luăm gâtul cu cel mai ascuţit cuţit din casă, doar a vrut să ne omoare cu plictiseala...
Până apar discursurile, vă las un surogat la discursurile Boc-Băsescu:
Transcrierea discursului susţinut de primul-ministru Emil Boc cu ocazia angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Domnule Preşedinte al Senatului,
Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor,
Distinşi membri ai Guvernului,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Doamnelor şi domnilor,
Guvernul îşi asumă răspunderea pentru un proiect de lege care vizează salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi care va pune, pentru prima dată, ordine şi echitate în sistemul de salarizare bugetară din România. Această lege va duce la eliminarea decalajelor nejustificate şi în multe cazuri imorale dintre nivelurile de salarizare ale diferitelor categorii socio-profesionale din sectorul public. Legea salarizării unitare va aduce ordine şi echitate atât pe orizontală, între profesii, cât şi pe verticală, prin reducerea diferenţei dintre salariul minim şi cel maxim. Legea se referă la un număr mare de salariaţi. Astăzi, sistemul public numără peste 1.300.000 de angajaţi, adică un sfert din numărul celor care activează în economie. S-a ajuns în această situaţie, ca urmare a creşterii necontrolate a aparatului administrativ. Măsurile luate de fosta guvernare au dus la o sporire fără precedent a cheltuielilor de personal ale sectorului public în ponderea bugetului. Astăzi, avem aproape 9,4% din PIB, mai exact 46 de miliarde de lei, ceea ce practic este produsul ultimilor ani ai fostei guvernări. În elaborarea proiectului am avut în vedere tendinţa firească de aliniere a salariilor la nivelul celor din Uniunea Europeană. Nu trebuie să uităm că evoluţia acestor salarii nu poate fi ruptă de cea a productivităţii muncii specifică României. Am plecat şi de la obiectivul reducerii polarizării sociale. Actualul sistem de salarizare haotic, discriminatoriu şi discreţionar a creat uneori categorii de privilegiaţi şi, din nefericire, de defavorizaţi. Inexistenţa unei legi unitare a salarizării a făcut posibilă apariţia unor "legi speciale", mai avantajoase pentru anumite categorii socio-profesionale. Pe această cale, legile speciale au creat discriminări şi inegalităţi, pe care statul le-a promovat în decursul timpului. Acum, este timpul să luăm o decizie care să aducă echitatea în sistemul de salarizare public din România. Spuneam că avem legi speciale. Astăzi, în România, sunt 39 de legi care vizează salarizarea personalului bugetar, în funcţie de modul în care în ultimii 20 de ani s-a reuşit prin diverse mijloace şi modalităţi să se instituie drepturi şi privilegii salariale pentru diverse categorii socio-profesionale. Nu este vina lor, este vina noastră, a clasei politice, pentru că am permis ca în ultimii 20 de ani să apară 39 de reglementări distincte pentru aceleaşi categorii de personal, personalul bugetar. Acum, vom avea o singură lege a salarizării personalului bugetar, a persoanelor plătite din fonduri publice în România. De asemenea, astăzi, raportul dintre salariul minim şi cel mai mare este de unu la 29. Era mult mai mare, dacă, la 1 ianuarie, nu am fi eliminat salariile de 30.000 de euro, 40.000 de euro, 50.000 de euro la şefii de agenţii guvernamentale. După eliminarea acestora, încă în sistem avem un raport de unu la 29 şi care, prin adoptarea acestei legi, va fi de unu la 12. Asta înseamnă, inevitabil, două lucruri: că cei cu salarii mai mari vor avea creşteri foarte mici sau deloc, iar cei cu salarii mai mici vor avea o creştere accelerată în perioada de implementare în totalitate a legii, 2010-2015.
Este un principiu, care, cred eu, readuce echilibrul, echitatea în sistem, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, între diversele categorii socio-profesionale, pe de o parte, şi în interiorul profesiei, între diferitele gradaţii care există. Acest proiect de lege are trei obiective: echitate, transparenţă şi sustenabilitate - subliniez sustenabilitate, pentru că este important să ştim că această lege are acoperire dincolo de această clădire a Parlamentului şi de declaraţia pe care o fac de la această tribună, adică, acei bani şi acele resurse financiare pe care le punem în lege au acoperire în viaţa economică de zi cu zi, din această ţară. Iar această lege ţine cont de acest lucru şi fundamentează clar şi explicit salariile care sunt plătite din fondurile publice, în perioada 2010-2015. La baza elaborării acestei legi stau mai multe principii, care au fost stabilite încă din anul 2008, dar nu s-a ajuns, pentru că vechiul guvern n-a avut voinţa politică şi forţa unei coaliţii care să susţină un asemenea proiect de lege. De ce credeţi că nu s-a adoptat, în ultimii 20 de ani, acest proiect de lege. Pentru asta este nevoie de un guvern care să se bazeze pe un sprijin parlamentar solid şi pe un parteneriat coerent, pentru că acesta, acest proiect de lege nemulţumeşte pe unii, pentru că se pierd privilegii, şi ştim bine că, atunci când se taie bani, oamenii nu sunt fericiţi, dar ştim la fel de bine că această lege trebuie să fie pentru 22 de milioane de români şi trebuie să fie făcută astfel încât, pentru fiecare profesie, în funcţie de importanţa sa, muncii pe care o prestează, pregătirea profesională şi celelalte criterii avute în lege, legea să fie corectă cu toţi şi nu doar corectă, aşa cum a fost, din punctul unora de vedere, cu unii, până în momentul de faţă. Evident că niciodată resursele financiare nu sunt suficiente şi va fi nevoie de mai mulţi bani, dar va depinde de noi, dacă introducem ordinea în această ţară, sub aspectul reglementărilor, inclusiv din punct de vedere salarial, dar şi cu continuarea celorlalte reforme ale statului, să fim siguri că banii se utilizează corect, cu eficienţă, productivitate şi atunci vom avea salarii, în continuare, mai bune, în România. Vreau să ştiţi că acum, lucrând la această reformă a statului, împreună cu colegii mei, cărora, iarăşi, public, le mulţumesc, din Guvern şi nu numai, avem o poză exactă a statului român în anul 2009, a modului cum, din nefericire, după 1989, trecând la un alt sistem, de la cel comunist, neexistând legi foarte clare şi specifice, care să spună cât se consumă în fiecare domeniu, ce serviciu trebuie să presteze fiecare autoritate pentru cetăţean, cum trebuie s-o plătim - s-a ajuns la foarte multe derapaje. Acum, încercăm să punem ordine prin reforma statului, începând cu această lege, a salarizării personalului bugetar. Spuneam că imaginea pe care o avem este următoarea. Să ne imaginăm simbolic că avem un atelier auto, care are ca obiectiv evident reparaţia maşinilor, şi sunt zece angajaţi. Din cei zece angajaţi de la service, doar trei sunt de specialitate, se ocupă cu aspectele care vizează efectiv service-ul auto. Ceilalţi şapte sunt şefi, femei de serviciu, portari, paznici şi şefi care poartă geanta, sau subşefi care poartă geanta la şefi. Într-o formulă, repet, simbolică, repet, şi îmi asum ceea ce spun, astăzi statul român funcţionează după aproximativ aceeaşi paradigmă. În loc ca în instituţiile statului majoritatea să fie ocupată de cei care au atribuţii specifice pentru prestarea serviciilor pentru cetăţeni, de cele mai multe ori, cei care se ocupă cu geanta şi cu dusul genţii sunt mai mulţi decât cei care fac treabă. Trebuie să inversăm acest raport, şi dacă luăm exemplul service-ului auto, îl explicăm. În service-ul auto trebuie să fie şapte care fac treabă de specialitate şi trei, cel mult, eventual, care conduc şi fac ordine şi asigură partea de întreţinere.
La fel trebuie să facem şi în statul român, să stabilim foarte clar, care sunt autorităţile care prestează servicii pentru cetăţeni, ce servicii prestează ele, care este calitatea acestora pentru cetăţeni şi cum îi plătim. În unele locuri, avem aparat supradimensionat, în altele, se munceşte pe brânci, pentru că este subdimensionat. Această operaţie chirurgicală trebuie făcută. Tăiem acolo unde este aparatul supradimensionat, îmbunătăţim acolo unde este subdimensionat şi îl plătim cum trebuie. Asta, repet, va crea din nou nemulţumiri şi va presupune o decizie fermă a guvernului, dar vă asigur că aceste decizii sunt corecte şi pentru România şi pentru cei 22 de milioane de români. Salarizarea unitară face o breşă şi constituie un prim pas într-un asemenea domeniu. Spuneam că, prin aplicarea acestei legi, îngheţăm ceea ce este foarte mare şi mare, creştem foarte puţin salariile din vârful piramidei, în perioada 2000-2015, şi le creştem în regim accelerat pe cele existente. Dar am conservat un principiu foarte sănătos, şi vreau iarăşi să-l repet şi să-l audă toţi românii şi să eliminăm orice ambiguitate şi confuzie care există în legătură cu acest subiect. Prin trecerea de la actualul sistem de salarizare, cu 39 de legi, la noul sistem de salarizare, cu o singură lege, nicio persoană nu înregistrează o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări. Ca să fiu şi mai explicit şi mai convingător, vă citesc articolul 7, alineatul 2 din lege, aşa cum a fost el formulat: "Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări. Este un principiu pe care îl avem asumat încă din anul 2008 şi care ţine cont de actualele realităţi instituţionale şi de actualele realităţi bugetare din România. Când spuneam că în cazul unor categorii profesionale vom avea creşteri mai mari, în cadrul altor categorii profesionale creşteri salariale mai mici, spun asta în contextul în care, în perioada 2010-2015, media creşterilor salariale va fi de 56%. Asta ce înseamnă? Că la unii va fi mai mare de 56%, la alţii va fi mai mică de 56% şi o să va dau câteva exemple în acest sens pentru a explica câteva din elementele legii. În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, creşterea salarială medie în această perioadă va fi de 78%, deci peste media din sistem de 56%. Pentru sănătate, creşterea va fi de 76%, deci peste media de 56%, cât este în sistem. Pentru funcţionarii publici, creşterea va fi de 70%, deci peste creşterea medie de 56% din sistem. Pentru personalul contractual, creşterea va fi de 62%, deci peste media de 56% din sistem. Şi în cadrul acestor categorii profesionale unele vor avea o creştere mai mare, altele o creştere mai mică. O să luăm câteva exemple pentru a veni în faţa dumneavoastră: profesorul grad didactic din învăţământul preuniversitar, grad didactic I, vechime 35-40 de ani, în acest moment, pentru acest profesor, pot să-i spun că, prin aplicarea prezentei legi, în perioada 2010-2015, salariul va creşte cu 75%. Pentru profesor grad didactic I, vechime 20-25 de ani, 95%. Pentru profesorul debutant, creşterea va fi de 128%. În general, această lege a încurajat intrările în sistem şi a finanţat suplimentar, dacă mă pot exprima plastic, pe cei care intră în sistem pentru a-i încuraja să intre şi în învăţământ, şi în sănătate, cu aceste creşteri salariale despre care am vorbit. La un învăţător debutant creşterea va fi de 82%. La învăţător grad I didactic, vechime 10-14 ani, creşterea este de 83% în această perioadă de implementare a legii. În sistemul universitar, la fel, în timp ce profesorii universitari vor avea o creştere mult mai mică, pentru că ei deja sunt poziţionaţi destul de sus, vom avea o creştere mai mare la asistenţi. De exemplu, la un asistent universitar cu vechime în învăţământ de 2-6 ani creşterea va fi de 70%, deci peste media de 56% din sistem, dar la profesorul universitar va fi sub 30% creşterea în perioada 2015, sub media de 56% cât este în sistem în momentul de faţă. În sănătate, spuneam că media este de 76%. Şi aici, avem diverse categorii profesionale, diverse componente ale mediului de sănătate, cu creşteri salariale diferenţiate. La medicul stagiar, creşterea va fi de 139%, pentru că sunt salarii mici şi, evident, am conceput o creştere accelerată. La asistentul medical debutant, creşterea este de 97%. La asistentul medical, 77%, la medicul specialist, de 72%, la medicul primar, de 39%. În funcţie de modul în care sunt plătiţi şi astăzi, cei care sunt plătiţi mai slab evident că au posibilitatea să fie plătiţi mai bine în perioada următoare.
În ceea ce priveşte magistraţii, vreau să mă uit în ochii fiecărui magistrat din această ţară, şi să spui foarte clar: această lege aplică pentru toată lumea principiul despre care am vorbit. Nimeni nu suferă o diminuare a salariului brut prin intrarea în vigoare a Legii salarizării unice, nici magistraţii. Judecătorii, procurorii sunt trataţi cu respectul cuvenit, în concordanţă cu locul pe care-l au în statul de drept şi nu vor avea o diminuare a drepturilor salariale, începând cu aplicarea, din 2010, a acestei legi. Şi vreau ca acest lucru să se înţeleagă, pentru că nu am creat categorii discriminatorii, încercând să se acrediteze ideea, cum că magistraţii au fost puşi la colţ. Este fals! Nici poveste! Şi ei, la fel ca toţi ceilalţi bugetari, beneficiază în manieră egală şi corectă, de prevederile care ţin de faptul că nu se diminuează salariile. Dar, în acelaşi timp, trebuie s-o spun la fel de corect, că majorările salariale pentru magistraţi, în perioada 2010 - 2015, nu vor mai fi la fel de mari, ca şi pentru profesori, funcţionari publici sau cei din domeniul sănătăţii, pentru că ei acum sunt spre vârful piramidei, şi este firesc, pe de altă parte, să fie aşa. Sunt categorii sociale, precum magistraţii, care nu mai pot presta altceva prin regimul incompatibilităţilor, şi e firesc sa fie poziţionaţi în sistem ca atare, dar în ceea ce priveşte evoluţia salarială, ea este sub media creşterii pe sistem. De exemplu, un judecător sau procuror de Curte de Apel va avea o creştere, respetând ceea ce au în momenutl de faţă, repet, numai de 14% în perioada 2010-2015. Dar, repet, nu pierd nimic din ceea ce au în momentul de faţă. De aceea, vreau să lămurim public, şi această problemă.
În privinţa funcţionarilor publici, spuneam că media creşterilor salariale pentru funcţionarii publici este de 70%, şi, ca exemplu, pentru un consilier juridic superior treapta a III-a, cu studii superioare, creşterea va fi de 107%, în timp ce pentru un consilier superior treapta I va fi de 70% sau pentru un referent principal treapta II-a creşterea va fi chiar de 161%, adică intrările în sistem, pentru cei care sunt cu salarii nici, presupun o creştere accelerată şi care să poată aduce până în 2015, de la 1 la 29, la 1 la 12, cât va fi în acel an, 2015, prin aplicarea consecventă a acestei legi.
Întotdeauna sunt convins că vor fi categorii de salariaţi care vor spune că munca lor este mai importantă şi că merită mai mulţi bani decât alţii. Face parte din natura umană. De aceea această lege nu a fost adoptată până acum, pentru că nimeni nu a avut curajul s-o promoveze. De aceea, să nu uităm că este pentru prima dată când România va avea o lege unică de salarizare a bugetarilor, că toate guvernările anterioare au fugit de asumarea unei răspunderi pentru această reformă, care este absolut necesară, pentru a pune bazele unei ierarhizări echitabile şi coerente a salariilor, în sistemul public. Pentru aceasta, legea pe care v-o propunem este una fără excepţii şi fără privilegii. Şi este una singură. În concluzie, în acelaşi temei constituţional al Articolului 114, Guvernul îşi angajează răspunderea pe proiectul de lege privind salarizarea unitară a personalul plătit din fonduri publice. Vă mulţumesc!
E neprotocolar, dar cred că este corect să mulţumesc, fără a face nominalizări precise pentru că sigur voi uita pe cineva şi va fi incorect, ministerelor de resort, în special Ministerul Muncii şi Finanţelor. Ministerul Muncii şi Finanţelor au lucrat cot la cot în această perioadă de timp împreună cu aparatele de specialişti pe care le-au avut în subordine pentru realizarea acestei legi. Vreau să ştiţi că a fost o muncă de cel puţin şase luni de zile în spatele proiectului pe care îl aveţi dumneavoasatră pe masă. Vreau să mulţumesc fără ipocrizie partenerilor sociali, sindicate şi patronate pentru modul în care s-au implicat. Ştiu că de cele mai multe ori ne-am situat pe poziţii contradictorii, dar a prevalat forţa argumentelor. O lege a salarizării unitare a personalului bugetar trebuie să ţină cont de interesele tuturor bugetarilor şi nu doar de interesele unora dintre bugetari, motiv pentru care de multe ori am fost nevoit să avem dispute contradictorii, dar au fost, eu cred, principiale şi au fost fundamentate în interes public. Eu cred că, dacă, celelalte guverne de până acum au vorbit cu sindicatel şi patronatele, acest guvern a lucrat împreună cu patronatele şi sindicale pentru realizarea acestui proiect de lege, angajament pe care şi-l menţine în continuare Guvernul de a continua dialogul social, de a continua toate proiectele care ţin de componenta social – economică pentru a promova cele mai bune proiecte de lege pentru România şi pentru români. Vă mulţumesc!
Transcrierea discursului susţinut de primul-ministru Emil Boc cu ocazia angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadrul cu CE şi FMI
Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,
Dragi colegi din Guvern,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Onorată asistenţă,
Doamnelor şi domnilor,
Proiectul de lege pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea are, în esenţă, două obiective: primul, reducerea cheltuielilor bugetare şi, al doilea, susţinerea mediului de afaceri, toate în contextul procesului de reformă a statului /.../. Din nefericire, statul român este uneori supradimensionat şi obez iar, în alte componente ale sale, are resurse insuficiente pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de cetăţeni. Reforma statului este dureroasă dar ea presupune luarea unor măsuri decisive, inclusiv cele pe care le propunem astăzi - de desfiinţare, reducere, comasare a unor agenţii guvernamentale, de preluare, la bugetul de stat, a veniturilor acestor agenţii, astfel încât banii publici să fie utilizaţi în interesul tuturor românilor şi nu doar în interesul unor privilegiaţi, care au avut şansa să beneficieze de legi speciale pentru gestionarea secvenţială a resurselor băneşti. În cele ce urmează, o să mă refer foarte pe scurt la cele două obiective pe care legea şi le propune.
Reducerea cheltuielilor bugetare. Statul trebuie reformat pentru a propaga în jur, în societate, respectul pentru banul public. Statul trebuie să dea primul exemplu. El trebuie să fie primul care oferă românilor exemple de răspundere şi eficienţă în cheltuirea banului public.
De când am deschis această ofensivă pentru raţionalizarea cheltuielilor publice - şi am pus cărţile pe masă, transparent, arătând ce există în sistem - aţi putut observa dumneavoastră, ca de altfel toţi românii, derapajele la care am asistat, începând cu acele salarii de 30.000 de euro, 40.000 de euro, 50.000 de euro, care erau, la începutul guvernării noastre, în sistemul agenţiilor guvernamentale, la şefi şi directori; risipa care exista şi încă, pe alocuri, mai există, până la intrarea în vigoare a acestei legi; modul în care diverse agenţii utilizează bugetele lor, rezultate din taxele pe care le plătesc cetăţenii. Aceste lucruri, care s-au perpetuat în ultimii 20 de ani şi care reprezintă o sfidare a modului de utilizare a banului public, trebuie să înceteze. Spun asta, pentru că am venit cu cărţile pe faţă şi am arătat ce am găsim şi găsim în sistem. Am făcut analize riguroase şi venim cu soluţii care se regăsesc în acest proiect de lege.
O parte din soluţii vizează desfiinţarea acelor structuri care nu se mai justifică şi reducerea unor posturi ale agenţiilor guvernamentale din aparatul central care, repet, sunt supradimensionate şi nu răspund obiectivului principal de a oferi servicii cetăţenilor, servicii care să fie de calitate. Din acest punct de vedere, Guvernul pe care îl reprezint a fost consecvent. Reducerea cheltuielilor publice, a excesului de birocraţie a început din primele zile ale guvernării şi, aşa cum spuneam, face parte dintr-o strategie coerentă de reformă a statului român. Am tăiat salariile de 30.000 de euro şi le-am înlocuit cu salarii de maxim 48 de milioane de lei vechi pentru şefii de agenţii. Am desfiinţat Cancelaria Primului-Ministru şi am reorganizat aparatul de lucru al Guvernului, dând de dovadă şi arătând, ca semnal politic, că se poate. Am început, dacă vă amintiţi, cu desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi preluarea atribuţiilor acesteia de către Secretarul General al Guvernului - şi s-a demonstrat că se poate lucra, s-a demonstrat că se poate face această restructurare, dacă există voinţă politică! Am înjumătăţit aparatul de lucru al primului-ministru, în comparaţie cu ceea ce aveau vechii premieri - se demonstrează că se poate! Pentru asta, însă, trebuie să iei astfel de decizii, care trebuie continuate în sistem dar, dacă nu începeau de la nivelul primului-ministru, nu puteam merge mai departe, să solicit celorlalţi din sistem şi să spun: "voi să vă restructuraţi dar eu, la Palatul Victoria, stau cu exact aceeaşi structură cocoloşită pe care mi-a lăsat-o vechiul guvern, extrem de densă şi de care să nu mă ating!". Vom face în continuare aceste demersuri de restructurare! Am blocat angajările din sectorul public şi am îngheţat salariile demnitarilor, am limitat cheltuielile cu bunuri şi servicii pentru a disponibiliza fondurile necesare pentru investiţii. Această reducere a birocraţiei stufoase din agenţiile guvernamentale - simplificarea şi reducerea numărului acestora - va avea efecte pozitive în calitatea serviciilor prestate de agenţii pentru cetăţeni şi pentru mediul de afaceri, aşa cum va avea efecte în reducerea costurilor acestor servicii.
Prin diminuarea cheltuielilor bugetare urmărim adaptarea activităţii aparatului administrativ la condiţiile crizei economice, continuarea planului de investiţii publice pe care l-am propus la începutul anului şi, de asemenea, respectarea angajamentelor pe care le-am asumat prin memorandumul încheiat cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Pentru toate acestea, guvernul a avut în vedere inclusiv reorganizarea autorităţilor şi instituţiilor publice.
De ce am ales să restructurăm agenţiile statului? Răspunsul este foarte clar: este vorba despre un aparat administrativ hipertrofiat şi suprapopulat. O parte a acestor agenţii finanţate extrabugetar s-au transformat, în timp, într-un adevărat sistem de rentă pentru clientela politică. Raţiunea de a fi a unora din aceste instituţii, în cazul în care pentru unele dintre ele a existat vreodată, s-a pierdut pe parcurs. Am să vă dau câteva exemple care reflectă evoluţiile recente din administraţia publică. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, între 2004 şi 2008 numărul angajaţilor din administraţia centrală a crescut cu 37%, de la 159.000 în 2004, la 218.000 în 2008. Mai mult decât atât, într-o agenţie, numărul experţilor variază între doar 40% şi maxim 60% din personal, restul reprezintă aparatul de suport tehnico-administrativ, ceea ce vorbeşte de la sine despre eficienţa acestor structuri şi nu mai reiau comparaţia cu funcţionarea service-lui auto ca mod de exemplificare a funcţionării statului - la acest aspect m-am referit şi atunci. Multe dintre aceste agenţii stabilesc taxe şi tarife, în lipsa unor mecanisme necesare de control. S-a ajuns, astfel, la creşteri ale numărului şi cuantumului tarifelor care trebuie plătite de către populaţie şi de către operatorii economici. Ce se întâmplă însă cu aceste venituri proprii? Am constatat că agenţiile îşi creează rezerve nejustificate care, apoi, sunt risipite pe sedii, mobilier, servicii, prime, sporuri care depăşesc cu mult limita bunului simţ. Agenţiile dispun de fonduri la trezorerie şi în bănci de aproape un miliard de euro, asta în timp ce Ministerul Finanţelor se împrumută cu dobânzi de pe piaţa internă pentru a putea asigura finanţarea deficitului bugetar. Este necesar să punem capăt acestei stări de lucruri, pentru că vorbim de bani publici pe care aceste agenţii îi foloseau discreţionar. Prin reducerile inclusiv de posturi care vor avea loc în urma desfiinţării, restructurării, comasării agenţiilor se vor face economii substanţiale la buget, ele cifrându-se la cel puţin 220 de milioane de lei pentru fiecare an bugetar.
Am schimbat, de asemenea, regimul de finanţare. De acum, aşa-zisele venituri proprii ale agenţiilor – şi, aşa cum aţi aflat, vorbim de aproape un miliard de euro - se vor duce la buget şi se vor întoarce în folosul societăţii, în folosul cetăţenilor. Cu alte cuvinte, ca să folosesc o expresie pe care am mai utilizat-o, am oprit dezmăţul pe bani publici: adio iahturi de 200 de mii de euro, adio maşini de lux, adio salarii de 30 de mii de euro pentru şefii de agenţii, adio posibilităţii agenţiilor guvernamentale de a-şi utiliza veniturile proprii pentru sedii şi mobilier, iahturi, conferinţe internaţionale ţinute pe toate continentele, pe bani publici, fără justificare! Aceşti bani vor intra la bugetul de stat, fiecare agenţie va primi resurse financiare în conformitate cu serviciile pe care le prestează şi vor fi plătiţi ca toţi bugetarii, ca toţi muritorii din această ţară care lucrează în sectorul bugetar. Economiile care se conturează prin preluarea acestor venituri proprii la bugetul de stat se cifrează la cel puţin 100 de milioane de euro, în termeni precişi. Prin proiectul de lege pe care îl propunem inclusiv în vederea îndeplinirii prevederilor din acordul de finanţare cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, luăm măsuri suplimentare pentru consolidarea disciplinei financiare în cadrul regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat. În anii anteriori, respectarea disciplinei financiare în cadrul regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital de stat, a devenit, treptat, un simplu obiectiv declarativ. Nu a contat faptul că rezultatele economice nu justificau majorări salariale sau achiziţii halucinante. Nu a contat nici că multe dintre aceste entităţi exploatează bunuri sau reprezintă monopoluri ale statului, care ar trebui administrate responsabil, în folosul cetăţenilor. Privilegiile şi risipa s-au multiplicat exponenţial, fără ca autorităţile în drept să ia vreo măsură de curăţare a sistemului. Nici măcar atunci când a devenit evident că România nu va fi ocolită de efectele crizei economice şi financiare, nu a fost strânsă cureaua utilizării acestor resurse de către regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, ca de altfel, nici de către agenţiile guvernamentale. Astăzi, suportăm aceste efecte, ale lipsei de responsabilitate. De aceea, proiectul de lege propune completarea cadrului legal în scopul întăririi disciplinei financiare şi al reducerii cheltuielilor, în special a celor de personal, la nivelul regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital de stat. În acest sens, am prevăzut instituirea, la nivel de lege, a politicii salariale a acestor operatori economici şi mandatarea reprezentanţilor statului, respectiv ai autorităţilor administrativ-teritoriale, în organele colegiale şi de conducere pentru aplicarea acestei politici.
Dorim să instituim o practică unitară, la nivelul operatorilor economici cu capital de stat, în ceea ce priveşte termenul de negociere a Contractului Colectiv de Muncă, în corelare cu termenul de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli. Tot aici, am prevăzut termene clare pentru elaborarea bugetelor, pentru prezentarea acestora spre aprobare, precum şi sancţiunile pentru nerespectarea acestor termene.
Această lege, pe aceeaşi linie a raţionalizării cheltuielilor bugetare realizează şi o implementare legislativă a unei propuneri pe care am anunţat-o încă de la începutul actului de guvernare: mă refer, aici, la interzicerea exercitării, la stat, a cumulului între pensie şi salariu. A fost decizia Curţii Constituţionale ca o asemenea iniţiativă să nu poată fi luată prin ordonanţă de urgenţă şi Curtea Constituţională a spus că ea poate fi luată doar prin lege. Astăzi, avem legea prin care stabilim în mod clar, transparent şi onest - spun, în raport cu interesul public - că, la stat, cei care cumulează şi pensia şi salariul, trebuie să aleagă, să opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu; ei pot cumula, în continuare, în sistemul privat. Aici, vreau să fiu foarte clar şi să nu lăsăm urmă de îndoială sau de ambiguitate. Această măsură nu vizează pensionarii cu venituri mici, nu vizează nici pe cei din învăţământ, din sănătate, asistenţii persoanelor cu handicap şi nici actorii - îi vizează pe toţi cei care au o pensie peste 1.670 de lei, cât este salariul mediu brut avut în vedere de această lege. Asta ce înseamnă? Că, după intrarea în vigoare a acestei legi, toţi pensionarii din această ţară care au o pensie sub 1.670 RON, aproximativ 17 milioane de lei vechi, vor putea, în continuare, să cumuleze pensia cu salariul, ţinând cont că nivelul de trai este aşa cum este şi trebuie să aibă o posibilitate de a avea resurse financiare suplimentare pentru a-şi achita obligaţiile sociale şi a putea avea un trai cât de cât decent. Dar pentru toţi ceilalţi pensionari care, astăzi, au o pensie peste 1.670, deci peste aproximativ 17 milioane de lei vechi, aceştia vor trebui, în termenul prevăzut de lege - 15 zile - să opteze: rămân cu salariul sau rămân cu pensia, pentru că statul român are nevoie să pună şi aici ordine, spunând că resursele publice nu sunt nelimitate. Nu avem de-a face cu o îngrădire a dreptului la muncă: persoana în cauză poate, fără nici un fel de probleme, să lucreze în mediu privat şi să cumuleze salariul cu pensia. Dar la stat, unde avem banii pe care-i adunăm din impozite, taxe plătite de cetăţeni, bani publici, trebuie să utilizăm aceşti bani în interesul tuturor şi să ne putem asigura susţinerea financiară a bugetului astfel încât să putem plăti salarii, pensii dar, în acelaşi timp, să avem locuri de muncă pentru cât mai multe persoane din această ţară. De aceea, eu cred că această măsură este una de bun simţ, corectă: pe de o parte, celor cu venituri mici legea le permite, în continuare, să cumuleze dar cei care au peste ceea ce se apreciază, astăzi, ca fiind salariul mediu brut, potrivit legii - deci au un standard peste cel mediu existent în societate, din perspectiva salariului pe care statul îl oferă - aceia trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii. Reamintesc faptul că există ţări în Europa unde acest cumul nu este posibil: Marea Britanie, Suedia, Irlanda, Cehia sau Germania. Sau există forme de limitare a acestui cumul, precum în Franţa, Portugalia sau Grecia. Deci nu este o soluţie care să nu existe în Europa. Am optat, însă, pentru acea soluţie care, repet, să răspundă nevoilor societăţii româneşti, din perspectiva tuturor elementelor despre care am vorbit.
Această lege conţine, aşa cum spuneam, şi câteva măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri.
Pentru că, azi, am vorbit foarte mult despre ceea ce înseamnă bugetul de stat, despre ceea ce înseamnă sistemul bugetar, despre ceea ce înseamnă salariile persoanelor plătite din fonduri publice, pentru că am avut - şi avem - ca obiect legea salarizării personalului bugetar, trebuie să ştim că, în societate, pe lângă personalul bugetar, există mediul privat, există oameni care lucrează în mediul privat. Guvernul, prin măsurile pe care le ia, trebuie să ţină cont, deopotrivă, de interesele tuturor. Şi mai mult decât atât, înainte de a împărţi ceva, trebuie să ai grijă să produci ceva, de aceea spun că susţinerea mediului de afaceri, susţinerea activităţii economice a fost, este şi rămâne o prioritate fundamentală a Guvernului.
Chiar în cadrul legii de astăzi, aducem câteva măsuri suplimentare pe lângă cele pe care le-am luat - respectiv de menţinere a cotei unice, menţinere a TVA-lui, menţinere a unui curs echilibrat euro-leu, schemele de finanţare pentru IMM-uri pe care le-am promovat, sistemul modern de rambursare a TVA-lui, transparent şi care elimină orice formă de privilegiu sau de nedreptate, alături de investiţia publică masivă pe care o facem în economie: cei 20% din banii bugetului care vor fi cheltuiţi pentru investiţii, în acest an, aşa cum au fost anunţaţi. Pe lângă aceste măsuri, astăzi propunem, prin proiectul de lege, scutirea de impozit a profitului reinvestit în echipamente tehnologice (maşini, utilaje sau instalaţii) utilizate în desfăşurarea activităţii de bază. Se urmăreşte, prin acest mecanism, stimularea reînnoirii tehnologice a companiilor din România, cu efecte pozitive asupra competitivităţii. Practic, din evaluările pe care le-am făcut, prin această măsură care vizează scutirea de impozit a profitului reinvestit - corelată cu celelalte măsuri în domeniu - odată cu aplicarea ei, de la 1 octombrie 2009, sumele suplimentare de care vor beneficia firmele pentru investiţii se ridică la aproape 80 de milioane de euro. De asemenea, estimăm că această măsură va conduce şi la o creştere economică de aproximativ 0,5 puncte procentuale, va stimula crearea de noi locuri de muncă, la nivelul anului 2010 va aduce în economia românească cel puţin 15.000 de noi locuri de muncă iar companiile vor fi orientate spre domenii de înaltă tehnologie, în scopul obţinerii de valoare adăugată mare, cu impact asupra producţiei şi exporturilor.
Evident că, în perioada următoare, Guvernul va continua implementarea şi a altor măsuri care să vizeze susţinerea mediului de afaceri, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă pentru români.
Alte două măsuri pe care le propunem vizează stimularea înnoirii parcului naţional auto, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole. Prin această extindere şi perfecţionare a programului "Rabla", de la 1 ianuarie 2010 în program vor fi incluse şi persoanele juridice ca beneficiari; de asemenea, programul va fi extins în domeniul utilajelor agricole, prin includerea tractoarelor şi a altor utilaje în categoria vehiculelor eligibile. Sperăm ca, prin această măsură, să venim în sprijinul industriei auto, al mediului de afaceri şi, în acelaşi timp, să grăbim procesul de reînnoire a parcului auto naţional, prin scoaterea din uz a vehiculelor uzate care se află în proprietatea cetăţenilor şi firmelor din România. Faţă de actualele prevederi ale programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional se aduc următoarele îmbunătăţiri: pe lângă includerea persoanelor juridice, ca beneficiari potenţiali, va fi introdus tichetul valoric având o valoare nominală de 3.800 de lei, ceea ce înseamnă echivalentul primei de casare, acordat în schimbul predării, spre distrugere, a unui autovehicul uzat; tichetul valoric va putea fi utilizat numai în cadrul programului şi numai pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, de la un producător validat; tichetul valoric va fi utilizat fie de către proprietarul autoturismului uzat, fie de către o altă persoană care doreşte să achiziţioneze un autoturism nou, documentul putând fi tranzacţionat. Astfel, programul se va dinamiza şi vor fi eliminate unele dintre incovenientele acestuia, în sensul că persoanele care deţin autovehicule uzate dar nu au totuşi capacitatea financiară de a cumpăra autovehicule noi vor fi stimulate să le predea spre casare, în schimbul obţinerii tichetelor valorice, pe care le pot înstrăina altor persoane juridice sau fizice care doresc înscrierea în program. În ceea ce priveşte programul de stimulare a înnoirii parcului naţional de tractoare, cuantumul primei de casare a fost stabilit la cel mult 17.000 de lei, fără ca aceasta să depăşească 50% din preţul de achiziţie al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi, iar, pentru persoana juridică - 40% din preţul de achiziţie fără TVA. O altă măsură vizează facilitarea accesului la finanţarea acordată beneficiarilor din sectorul agricol şi alimentar: este vorba despre fondurile de garantare puse, anual, la dispoziţia fermierilor si procesatorilor agricoli pentru finanţarea activităţii.
Aceste măsuri propuse pentru sprijinirea sectorului privat, şi anume scutirea de impozit a profitului reinvestit, stimularea înnoirii parcului naţional auto (extinderea programului "Rabla" pentru persoane juridice, ca benenficiari, la tractoare – ca tip de utilaj) şi facilitarea accesului la finanţare acordată beneficiarilor din sectorul agricol şi alimentar se adaugă celorlalte măsuri, deja adoptate, de la începutul mandatului. Ele vin în contextul în care, prin această lege, urmărim restructurarea agenţiilor, reducerea birocraţiei - tot atâtea măsuri care nu au putut decât să ajute deja sectorul privat.
Sectorul privat duce greul crizei economice şi tot el va fi principalul sector care va contribui la relansarea economică. De aceea, Guvernul are datoria să sprijine sectorul economic iar, prin ceea ce facem în sectorul bugetar, să realizăm o reformă a statului care să transforme acest stat in unul funcţional, în interesul cetăţeanului.
În procesul de restructurare a agenţiilor - vreau să ştiţi că am avut în vedere 223 de agenţii care au fost analizate - prin această lege şi prin alte hotărâri de guvern pe care le-am promovat sau le vom promova numărul de agenţii rămâne 112; dintre acestea, 33 sunt obligatorii, în cadrul reglementărilor pe care le avem cu Uniunea Europeană. Vor fi reduse posturi prin legea de faţă - aproape 8.200 de posturi - iar, prin restul restructurărilor pe care le vom face, prin hotărâri de guvern deja adoptate sau care vor fi aprobate, vom mai avea în vedere şi alte mii de posturi care vor fi restructurate, cu asigurarea mecanismelor de protecţie socială şi de compensare prevăzute de lege, potrivit Codului Muncii şi actelor normative în vigoare.
Această lege se încadrează, aşa cum spuneam, în procesul de reformă a statului, care va continua.
Avem, până la sfârşitul acestei luni, termen să adoptăm standardele naţionale de cost, cantitative şi calitative; aceste standarde vor coborî la nivel local şi ne vor spune, foarte exact, cel puţin două lucruri: care sunt structurile teritoriale sau cele subordonate ministerelor care vor trebui să mai funcţioneze în România şi, în al doilea rând, ce servicii prestează acestea pentru cetăţeni, care sunt standardele de calitate şi în ce număr, câte persoane vor trebui angajate acolo pentru a presta servicii de calitate. Guvernul, prin procesul de descentralizare care este în plin proces de desfăşurare, va rezolva şi această problemă: va transfera responsabil, spre administraţiile locale, pe baza principiului subsidiarităţii, foarte multe atribuţii dar însoţite de responsabilităţi şi cu verificarea standardelor de calitate. Este, iarăşi, un demers extrem de dureros dar atât de necesar României, un demers care va viza, practic, eficienţa funcţionării statului român şi a modului în care banii publici vor fi cheltuiţi efectiv în interesul cetăţenilor. Standardele de cost ne vor spune, în prelungirea acestei legi, câte persoane, de exemplu, trebuie să existe la o structură descentralizată a Ministerului Agriculturii - pentru că tot am discutat în Guvern, la o direcţie agricolă - ce servicii va presta aceasta şi câte persoane vor trebui angajate; standardul de cost ne va spune: ne trebuie o sută de persoane sau 80, acum putem să observăm că avem 150 sau 140. Va trebui să descentralizăm competenţele, atribuţiile dar şi resursa umană necesară care să se încadreze în aceste limite şi care înseamnă, repet, reforma statului, dureroasă dar, în acelaşi timp, necesară pentru ceea ce înseamnă funcţionarea instituţională a statului român.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
am ajuns la finalul prezentării mele de astăzi.
Formal, vreau să declar că, în temeiul art. 114 din Constituţie, Guvernul îşi angajează răspunderea pentru proiectul de lege /privind reorganizarea/ unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului cadru cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Transcrierea discursului susţinut de primul-ministru Emil Boc cu ocazia angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii Educaţiei Naţionale
Domnule Preşedinte al Senatului,
Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor,
Doamnelor şi domnilor miniştri,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Doamnelor şi domnilor,
Guvernul PSD- PD-L pe care îl reprezint a fost format în baza Parteneriatului pentru România încheiat între PD-L şi PSD. Cele două partide componente ale Parteneriatului pentru România şi-au asumat cel puţin două obiective fundamentale, în momentul în care au decis formarea acestui Guvern. Cele două obiective fundamentale sunt următoarele: Unu - depăşirea efectelor crizei economice, cu consecinţe cât mai puţin grave pentru cetăţeni şi, doi - realizarea reformei statului român, adică adoptarea acelor legi care vor moderniza statul român, acele legi care nu au fost adoptate până acum, datorită faptului că vechile coaliţii, vechile guverne nu au avut curajul să ia decizii majore în aceste domenii, în ultimii 20 de ani. Fie că vorbim de salarizare unică, fie că vorbim de restructurarea aparatului de stat şi desfiinţarea agenţiilor, fie că vorbim de o lege a educaţiei naţionale care să schimbe structural sistemul de învăţământ, sunt lucruri asupra cărora acest Guvern şi-a asumat răspunderea şi astăzi vine în faţa dumneavoastră cu proiectele finalizate. N-o să mă refer la primul obiectiv, de data aceasta, cel cu privire la gestionarea crizei economice, pentru ca impactul ei asupra oamenilor din această ţară să fie cât mai mic. Pot să spun însă, totuşi, că prin ceea ce au făcut, prin cele aproape nouă luni de guvernare, Guvernul PSD - PD-L a reuşit, în condiţii dificile din punct de vedere economic, pe de o parte, să păstreze cota unică de impozitare de 16%, să menţină acelaşi nivel al TVA-ului, de 19%, să păstreze un curs echilibrat între euro şi leu, să poată asigura plata salariilor, a pensiilor şi a alocaţiilor sociale, ca obligaţii fundamentale ale statului pentru cetăţeni, să instituie pensia socială minimă de 350 de lei, începând cu 1 octombrie, să poată da un mic spor la pensii pentru cei care sunt mai vulnerabili în societate şi sunt afectaţi de efectele crizei, să păstreze o rată a şomajului de 6,3% - care este una din cele mai mici din Uniunea Europeană - cu alte cuvinte, să încercăm prin îmbinarea măsurilor economice cu cele de protecţie socială să păstrăm echilibrul în societate. Poate este un succes al acestui Guvern că a reuşit până în acest moment, în aceste condiţii, să găsească echilibrul prin susţinerea mediului de afaceri, dar şi prin protejarea categoriilor defavorizate pentru ca efectele crizei să fie diminuate cât a fost posibil. O să vorbim altădată despre aceste măsuri, deşi astăzi avem o măsură - şi mă refer aici la neimpozitarea profitului reinvestit - care se va aplica de la 1 octombrie şi are vine în continuarea celor precizate.
Reforma sistemului educaţional face parte din angajamentul de reformă a statului român. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când ne-am câştigat şi recâştigat libertatea. România este o ţară europeană liberă. Am scăpat de statul opresiv comunist, dar statul de azi i-a moştenit destule metehne - şi vom face astăzi referire şi la salarizare unică, şi la agenţiile guvernamentale apărute ca ciupercile după ploaie în sistemul nostru instituţional şi care, practic, au paralizat, în multe domenii funcţionarea statului.
Statul român de azi nu este nici suficient de european, şi nici îndeajuns de folositor cetăţenilor săi. Statul, şi nu cetăţeanul, a fost marele beneficiar al ultimilor 20 de ani. Statul român, astăzi, este puţin pentru foarte mulţi şi este foarte mult pentru puţini! Statul a lucrat mai mult în favoarea lui decât în slujba cetăţeanului. Am auzit, după 1989, foarte multe guverne, foarte mulţi oameni politici care au spus ceea ce spunem şi noi: statul român trebuie reformat. Din nefericire, aceste cuvinte, în decursul timpului, nu au schimbat lucrurile în fond şi pe fond, în România. Acum, nu mai putem amâna! 20 de ani au fost de ajuns! Acum, este timpul faptelor! De aceea, Guvernul pe care îl reprezint nu mai vorbeşte de lucruri abstracte, nu vine în faţa Parlamentului să facă declaraţii de intenţii, vine în faţa dumneavoastră, cu trei proiecte majore de reformare a statului român şi pentru care vă cerem astăzi încrederea!
Aceste proiecte fundamentale de lege - că vorbim de educaţie naţională, de salarizare unică, de restructurarea aparatului de stat - sunt trei legi care afectează viaţa românilor şi o vor schimba în bine prin faptul că statul român se va schimba, chiar dacă asta presupune luarea unor măsuri mai dure, dar corecte pentru cele 22 de milioane de români. Şi poate - repet, încă o dată spun - doar un asemenea Guvern, care s-a format în baza Parteneriatului pentru România, poate realiza aceste lucruri; pentru că dacă aceste lucruri nu le face, cu existenţa lui cu greu se poate justifica.
Legea Educaţiei Naţionale este proiectul pe care îl voi prezenta în cele ce urmează şi asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, în temeiul articolului nr. 114 din Constituţie. La baza realizării proiectului de lege care vizează educaţia naţională stau Pactul Naţional pentru Educaţie şi Strategia Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii, ambele documente asumate în cadrul Programului de guvernare. Poate este un caz unic când, cu privire la un domeniu, există un consens politic cu privire la ceea ce avem de făcut, şi anume: consensul politic a fost câştigat în 2008, când s-a semnat Pactul Naţional pentru Educaţie de către toate partidele parlamentare. Programul de guvernare se subsumează şi include Pactul Naţional pentru Educaţie, iar Legea Educaţiei Naţionale, cu care venim în faţa dumneavoastră, este o aplicare a ceea ce noi am decis, am convenit, a ceea ce noi - partidele politice parlamentare, dar şi organizaţii sindicale şi ONG-uri - anul trecut, în 2008, am căzut de acord că trebuie făcut pentru reformarea sistemului educaţional. De aceea, în minutele care urmează, voi prezenta foarte pe scurt câteva din elementele structurale ale proiectului de lege şi care, aşa cum am spus, se încadrează în strategia Programului de guvernare.
Cu privire la învăţământul preuniversitar şi educaţia permanentă - avem învăţământul obligatoriu de zece clase şi obligativitatea grupei pregătitoare. Studiile arată că educaţia timpurie, inclusiv cuprinderea unei părţi a ei în învăţământul obligatoriu, aşa cum am făcut, este cea mai eficientă investiţie în educaţie! Grupa pregătitoare obligatorie produce egalitate de şanse şi echitatea oportunităţilor de învăţare. Pe de altă parte, optimizează şi asigură adaptarea la cerinţele şcolii şi îmbunătăţeşte performanţa copiilor în primele clase. De aceea, proiectul Legii Educaţiei Naţionale încorporează această prevedere, care rezultă din Pactul Naţional pentru Educaţie.
Un alt element important vizează centrarea curriculumului pe cele opt competenţe cheie agreate şi utilizate, în Uniunea Europeană - şi aici veţi vedea că este o modificare de structură, de concepţie, în raport cu ceea ce învaţă copiii noştri, astăzi. După intrarea în vigoare a acestei legi, după elaborarea normelor metodologice de către minister, care vor pune în aplicare ceea ce decidem astăzi, copiii noştri vor învăţa ce învaţă toţi copiii din Uniunea Europeană. Şi cu asta răspund poate şi la o critică, venită din partea unora sau altora, că ar trebui să nu adoptăm acum Legea Educaţiei Naţionale, fie că este campanie electorală, fie că este criză economică. Vreau să ştiţi că această lege, care reformează structural sistemul educaţional, va avea nevoie de un interval de timp pentru punerea ei în aplicare, timp în care ministerul să pregătească actele normative care rezultă din aplicarea legii, ca o bună parte din aceste prevederi, care înseamnă noi manuale, noi programe de învăţământ, noi consilii de administraţie, înseamnă modificarea a ceea ce practic copiii noştri vor învăţa. Înseamnă că lucrurile trebuie pregătite de acum, ca în anul şcolar următor, ele să intre în vigoare. Ele trebuie pregătite şi trebuie pregătiţi şi profesorii, ca aceste lucruri să fie făcute, şi o să vedeţi exemplele. Mă refer acum la cele opt competenţe cheie agreate la nivelul Uniunii Europene - toate analizele de specialitate şi cercetările din domeniul ştiinţelor învăţării spun foarte clar că ceea ce învaţă copiii noştri trebuie să fie centrat pe competenţe mai mult şi mai puţin pe informaţii. Din nefericire, toate rezultatele internaţionale, toate testările internaţionale la care copiii noştri au participat - dar nu am în vedere aici olimpiadele internaţionale, care sunt produsul unor copii de excepţie sau unor mobilizări de excepţie din partea cadrelor didactice - cu excepţia olimpiadelor, stăm foarte prost la evaluările internaţionale în ceea ce priveşte învăţământul din România şi răspunsul la întrebarea „ce învaţă elevul?”, pentru că ne-am obişnuit şi e mai uşor pentru un cadru didactic să-i toarne informaţii în cap elevului şi să-l pună să le reproducă la şcoală şi să-i dea o notă. E foarte simplu să faci acest lucru, dar când îţi pui întrebarea, de ce de multe ori şcoala nu ne învaţă cum să învăţăm şi cum să ne descurcăm în viaţă, ne întrebăm de ce nu se face acest lucru, pentru că ceea noi le oferim copiilor prin manualele pe care le avem, prin programele şcolare astăzi, nu pune accentul pe formarea de competenţe, ci pe acumularea de informaţii. Informaţiile trebuie să rămână, sunt o parte importantă, dar ele acum pot fi luate din foarte multe alte mijloace alternative, de la internet şi calculator prin alte mijloace de informare. Putem apăsa o tastă pe calculator sau pe internet şi să obţinem informaţii, însă capacitatea de a avea competenţe într-un anumit domeniu şi abilităţi ele trebuie să fie formate de către şcoală, iar acelea, repet, sunt preluate din Uniunea Europeană. Şi o să vă spun şi o să prezint în faţa dumneavoastră că aceste competenţe practic vizează învăţarea copiilor noştri să ştie să rezolve probleme. E mare transformare în evoluţia sistemului educaţional, de a-l obliga în continuare să reproducă informaţii sau de a-i da abilităţi să judece, pe baza datelor pe care i le dăm şi el să ia decizii şi să rezolve probleme. Îi vor fi utile şi în şcoală, dar şi în viaţă, după ce părăseşte băncile şcolii.
Cele opt competenţe fundamentale care vor sta la baza a ceea ce vor învăţa copiii noştri sunt cele opt-cheie, care sunt şi în Uniunea Europeană, şi vi le prezint. 1. comunicarea în limba română, după caz, în limba maternă; 2. comunicarea în limbi străine; 3. competenţe în matematică şi competenţe fundamentale în ştiinţă şi tehnologii; 4. competenţe digitale - calculatorul este, practic, acum, a doua natură a elevului. Trebuie să ne adaptăm şi să ştim că utilizarea tehnicii infomaţionale este un produs şi, în acelaşi timp, o necesitate pentru elev, indiferent unde învaţă el, la sat sau la oraş, şi competenţele digitale trebuie să fie susţinute; 5. a învăţa să înveţi - şi aş pune accentul pe această componentă. Se vorbeşte în popor: „nu-i da omului câte un peşte în fiecare zi, ca să-l hrăneşti. Învaţă-l să prindă peşte şi se va descurca singur toată viaţa”. Grosso modo, la fel trebuie făcut şi în sistemul de educaţie. Trebuie să-i dăm copilului, elevului, abilităţile prin care el să ştie să înveţe, cum să înveţe, ca el să se descurce toată viaţa. Trebuie să renunţăm la modalitatea prin care doar îi solicităm informaţii, aşa cum facem acum, pentru că dacă aceste informaţii nu se integrează, ele nu produc nici un rezultat. Astăzi învăţăm informaţiile, le reproducem, luăm nota zece, dar când punem elevul să coreleze acele informaţii de la fizică, chimie, biologie într-un tot integrat, de foarte multe ori, nu reuşeşte, pentru că noi, profesorii, nu învăţăm copiii să integreze aceste informaţii, pe care le iau de la mai multe discipline, pentru că viaţa ne pune în contact cu foarte multe domenii. A încerca în continuare să-i predăm copilului informaţii izolate, fără ca ele să fie integrate, repet, ne va conduce la situaţia de a pregăti elevi care nu vor răspunde nici pieţei forţei de muncă pe care o avem şi nici rezistenţei, în ceea ce înseamnă evoluţia în viaţă. A 6-a competenţă vizează competenţele sociale şi civice, a 7-a, iniţiativa de antreprenoriat - am evoluat de la sistemul comunist, gata cu mentalitatea egalitară. Trebuie să le spunem de la grupa pregătitoare, de la grădiniţă, să-i învăţăm pe cei care sunt preşcolari, pe elevi, să cultive spiritul de antreprenoriat, spiritul care să-i conducă după aceea să se descurce în economia de piaţă, într-o democraţie autentică, bazată pe egalitate de şanse şi care trebuie să fie fundamentul unei societăţi democratice.
Spuneam că venim după un regim comunist cu foarte multe metehne. Mai avem încă din regimul comunist metehne care, încă, din nefericire, se perpetuează, de multe ori, şi în sistemul educaţional. Ultima, sensibilitatea şi expresia culturală, adică, într-adevăr, de a cultiva elevilor ataşamentul faţă de valorile, tradiţiile, de istoria naţională, de simbolurile naţionale, de ceea ce înseamnă artă, cultură românească şi contemporană. Aceste competenţe sunt compatibile cu competenţele promovate la nivelul Uniunii Europene şi asigură flexibilitatea învăţării. Absolvenţii învăţământului obligatoriu vor dobândi aceste competenţe la nivel de bază şi gradăm: pentru învăţământul obligatoriu, trebuie să ai aceste competenţe la un nivel de bază, iar absolvenţii de liceu, la un nivel avansat. Dar, există continuitate între ciclurile de învăţământ. Pe lângă şi pe baza acestor compentenţe, se va putea stabili foarte clar, ce vrem să ştie elevul, pe fiecare ciclu de studii. Pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, conţinuturile de învăţare se vor organiza în aşa fel, încât să contribuie coordonat la formarea competenţelor menţionate.
Criteriul principal de evaluare şi aprobare a unui manual şcolar va fi legat de măsura în care contribuie la formarea competenţelor menţionate. Vom avea noi manuale, care vor fi axate pe aceste competenţe. Vor fi noi manuale care vor fi simplificate ca informaţie şi vor pune accentul pe formarea de competenţe. Aceste lucruri pot fi făcute prin Legea Educaţiei Naţionale.
De asemenea, ţinând cont de evoluţia minţii elevilor şi de facilităţile oferite de tehnologia avansată, se constituie prin lege, Biblioteca şcolară virtuală, astfel încât, cele mai bune resurse de învăţare să fie accesibile oricărui elev nelimitat. Lecţiile celor mai buni profesori vor fi procesate digital şi stocate pe platforma de e-learning. Prin internet, orice elev va avea astfel acces la lecţiile celui mai bun profesor. Pentru fiecare disciplină se va crea o bază de resurse digitale, astfel încât fiecare profesor sau elev să poată avea acces rapid şi gratuit la informaţiile şi instrumentele necesare pentru o învăţare cât mai eficientă. Asta înseamnă să utilizăm ceea ce înseamnă tehnologia avansată şi internetul. Biblioteca aceasta virtuală va pune la dispoziţia oricărui elev, indiferent că el locuieşte la sat sau la oraş, acces nelimitat şi gratuit, la aceste resurse ale învăţării. Va fi şi o competiţie între profesori. Lecţiile cele mai bune vor fi postate pe internet, astfel încât elevul poate să compare cum i se predă lui disciplina de Istorie, faţă de modul în care se predă, la o altă şcoală, disciplina de Istorie, la aceeaşi clasă şi cu aceeaşi programă. Toate utilizate prin facilităţile tehnicii informaţionale.
Ceea ce învaţă elevii implică şi o reformă a modului în care sunt evaluaţi elevii. Dacă schimbăm şi ceea ce învaţă elevii şi punem accentul nu neapărat pe informaţii, ci mai mult pe competenţe, trebuie să modificăm şi evaluările. Adică evaluarea nu trebuie să mai fie una strictă, rigidă. Oferirea de informaţii, reproducere de informaţii, note de la 1 la 10, mecanic. Acum, evaluările pe care le propunem în această lege sunt de trei feluri: evaluări sumative, evaluări predictive şi evaluări formative, care ţin cont de evoluţia copilului din grădiniţă până când părăseşte şcoala. De exemplu, încă din momentul în care pleacă de la grădiniţă, copilul va primi de la educator un raport cu privire la evoluţia cunoştinţelor cognitive, la evoluţia stării emoţionale, la abilităţile pe care le are copilul, adică o sinteză care vizează starea de pornire educaţională a copilului, cu care se duce în clasa I şi se constituie portofoliul pentru educaţie şi care-l urmăreşte toată viaţa, cât este în sistemul educaţional. Şi acolo se vede, în clasa I avem nevoie să lucrăm mai mult la componenta emoţională sau mai puţin la cealaltă, mai mult la competenţele de Limba română şi profesorul poate să individualizeze planul de învăţare a elevului pe parcursul şcolii. Două avantaje majore: părintele primeşte un raport periodic de la şcoală, ce progrese a făcut copilul. Pe de altă parte, putem să evaluăm profesorul ce a făcut la clasă, pentru că ştim de unde a pornit şi vedem unde a ajuns. Dacă nu s-a întâmplat nici un progres, înseamnă că şi profesorul nu şi-a făcut datoria şi nu şi-a adaptat programa de învăţământ şi predarea în consonanţă cu interesul elevului. Veţi vedea că în lege, din ceea ce predă la clasă profesorul, pe baza programei şcolare, am lăsat 25% timp profesorului să adapteze ceea ce predă la nevoile elevului. Deci, programa şcoală acoperă 75%, programa de învăţământ a materiei. 25% rămâne la profesor şi el trebuie să-i individualizeze, cei foarte buni lucrează într-un anumit fel. Pe cei care sunt mai slabi îi ajută. Pe cei care trebuie să-şi consolideze informaţiile, le face un program individualizat. Asta înseamnă să punem elevul în centrul procesului educaţional, păstrând, evident, relaţia directă cu părinţii, pentru că numai prin acest parteneriat şcoală-elev şi părinţi se poate îmbunătăţi calitatea actului educaţional.
Evident, pe lângă aceste evaluări formative şi predictive, există şi evaluările sumative, pe care le avem prevăzute în lege, iar evaluările acestea se fac în felul următor: evaluările sumative la nivelul unităţii de învăţământ sunt organizate la finalul clasei a II-a, a VI-a şi a X-a, iar evaluările sumative la nivel naţional se fac la sfârşitul clasei a IV-a şi a VIII-a şi, evident, la sfârşitul clasei a XII-a prin examenul de bacalaureat.
În privinţa trecerii din clasa a VIII-a în clasa a IX-a, am venit iarăşi cu un element care răspunde nevoilor şcolii şi lăsăm liceelor posibilitatea să opteze cum fac selecţia pentru cei care trec din clasa a VIII-a în clasa a IX-a: poate fi o soluţie bazată doar pe media notelor din clasele V-VIII, la care se adaugă rezultatul testării naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a şi, în ordinea aceasta, să se facă admiterea - e decizia liceului dacă face aşa. Dar liceul are posibilitatea să impună şi o soluţie cu testarea elevilor /.../. În lege, se spune foarte clar: "La 1 septembrie a anului precedent organizării concursului de testare pentru elevii care trec din clasa a VIII-a în a IX-a, liceul spune
În privinţa bacalaureatului, aici, iarăşi, procedura s-a simplificat. La sfârşitul clasei a XII-a, în luna iunie, când până acum susţineau 6, 7, 8 probe într-un interval extrem de scurt şi cu un program foarte aglomerat, care-i punea pe elevi în dificultate, acum susţin, la sfârşitul clasei a XII-a, trei probe scrise. E vorba de proba scrisă la limba şi literatura română, care este obligatorie şi comună pentru toate filierele, profilurile şi specializările, după care avem o probă scrisă diferenţiată în funcţie de profil şi filieră, fie matematică, fie istorie - deci una din cele două - şi a treia probă scrisă, la care elevul poate opta, în funcţie de filieră şi profil, pentru o disciplină, din două pachete pe care le are la dispoziţie, şi anume, dintre fizică, chimie, biologie sau informatică, va opta pentru o disciplină şi, pe de altă parte, dintre geografie, filozofie, logică, argumentare şi comunicare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie, va putea alege o alta disciplină, în funcţie de filiera şi profilul de unde provine. Acestea sunt examenele şi, evident, limba şi literatura maternă, probă comună pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, la toate filierele, profilurile şi specializările.
Pe parcursul anului şcolar, pentru a evita supraîncărcarea elevului din clasa a XII-a, care se gândeşte şi la admiterea la facultate - pentru că urmează intrarea în facultate şi universităţile sunt libere să decidă ce formă adoptă pentru intrarea în universitate - am pus pe parcursul anului obţinerea unor evaluări la trei componente fundamentale. Prima - evaluarea competenţelor lingvistice şi de comunicare orală în limba română; a doua - evaluarea competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională iar, dacă elevul are deja o diplomă recunoscută la nivel internaţional, i se recunoaşte, nu trebuie să mai susţină această probă care o face pe parcursul anului, oricum; şi, a treia - evaluare a competenţelor digitale. Repet, aici nu dăm note, aici facem evaluare de competenţă după model european. La competenţele digitale se va şti foarte clar - de la A1, A2, A3, B, B2, B4 - ce nivel de competenţă de utilizare a calculatorului are elevul. Nu este o condiţie să obţină un anumit nivel de competenţă pentru a merge la probele scrise de la sfârşitul liceului, dar trebuie să aibă evaluările, pentru că merge după aceea şi le poate utiliza în viaţă şi spune: „la clasa a VIII-a eu am competenţă digitală într-o limbă străină de forma A sau B", în funcţie de cum va fi stabilită de către minister această metodologie. Repet, testele competenţă trebuie să fie susţinute, cu certificatul pe care să-l ai la dispoziţie, dar nu contează un anumit nivel pentru a te putea prezenta la examenul scris de bacalaureat pe baza celor trei probe despre care am vorbit.
Aceste elemente, aşa cum am spus, rezolvă problema legată de modul în care evaluăm ceea ce învaţă copiii noştri şi mutăm accentul de la ce este acum informaţie, mergând pe competenţe. Nu mai punem accentul total, aşa cum se pune acum, din nefericire, doar pe ierarhizarea elevilor, ci păstrăm un anumit nivel de ierarhizare a elevilor dar oferim un feed-back, un răspuns şi părinţilor, şi copilului cu privire la ce se întâmplă în procesul de învăţare. Şi aici v-am spus despre portofoliul de educaţie, care-l urmăreşte de la grădiniţă până la sfârşitul şcolii şi care arată modul în care evoluează copilul în şcoală.
Un alt element foarte important şi structural, care schimbă - eu spun, din temelii - sistemul educaţional vizează flexibilizarea curriculum-ului. Această flexibilizare a curriculum-ului se realizează pe două dimensiuni.
Prima dimensiune este creşterea proporţiei orelor, în curricula la dispoziţia şcolii. Şi aici, facem ceea ce se întâmplă în Europa şi a avut succes: lăsăm şcoala, lăsăm comunitatea locală, lăsăm mediul de afaceri să stabilească un anumit număr de discipline care se studiază la nivelul şcolii, la nivelul liceului sau la nivelul învăţământului secundar. De aceea, potrivit Legii educaţiei naţionale, planurile unui cadru de învăţământ secundar cuprind următoarele: 60% discipline din trunchiul comun, se fac peste tot, 20% curriculum diferenţiat şi 20% curriculum la decizia şcolii. Deci, 20% din ce vor învăţa copiii noştri se va decide la nivelul şcolii, în funcţie de nevoile elevilor, de nevoile comunităţii, şcolile putând astfel să se diferenţieze şi în raport de ceea ce oferă, după sfârşitul şcolii, pentru mediul de afaceri, pentru comunitatea locală. Potrivit Legii educaţiei, articolul 45, alineatul 4: „Disciplinele şi activităţile cuprinse în curriculum, la decizia şcolii, se stabilesc de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, pe baza consultării cu cadrele didactice, cu elevi, cu părinţii, cu autorităţile locale şi cu comunitatea oamenilor de afaceri”. Deci, împreună stabilesc partea aceea, de 20%, care trebuie studiată acolo. Dau exemplu subiectiv: la Cluj, Nokia. Poate am nevoie să întăresc componenta tehnologiei informaţiei şi a studiului legat de calculatoare, pentru că am nevoie de forţă de muncă bine pregătită, pe mai multe nivele. Şcoala are posibilitatea să decidă - măresc numărul de ore aici sau stabilesc, aici, componenta aceasta, limita la 20%. În altă parte, sunt alte profesii, la fel de generoase şi care dau posibilitatea şcolii să individualizeze ceea ce învaţă.
A doua modalitate prin care se realizează flexibilizarea curriculum-ului se face prin creşterea gradului de libertate a profesorului, în implementarea curriculumului în interiorul fiecărei discipline. Am spus mai înainte, generic, acest lucru. În articolul 46, alineatul 1 din lege, se spune: "Programele şcolare vor acoperi maxim 75% din numărul de ore alocate disciplinei din planurile cadru de învăţământ. Cadrul didactic dispune de minim 25% din numărul de ore alocate fiecărei discipline pentru implementarea planurilor individualizate de învăţare şi optimizare a învăţării la clasă a elevilor". Cu alte cuvinte, profesorul va decide dacă procentul de 25% din timp îl va folosi pentru învăţarea remedială, adică pentru copiii care au probleme de învăţare, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea celor capabili de performanţe superioare. În aceste condiţii, poţi să-i ceri şi profesorului o examinare mult mai atentă şi o evaluare mult mai precisă, pentru că i-am lăsat la dispoziţie 25% să-şi poată modula ceea ce predă în funcţie de nevoile elevului. Iar dacă în portofoliul de educaţie nu sunt progrese în ceea ce vizează calitatea educaţională pentru elev, atunci înseamnă că la nivelul profesorului avem o problemă şi, în evaluările pe care le facem, trebuie să ne uităm la salarizare mai mică sau la alte elemente care să poată diferenţia cadrele didactice care lucrează cu adevărat, faţă de cele care nu pun interes să individualizeze programa de învăţare, în conformitate cu particularităţile elevilor.
Aici, mai este un element extrem de important care, iarăşi, va reprezenta o modificare de structură în sistemul de învăţământ preuniversitar. Formula din lege este următoarea: „numărul de ore alocat disciplinelor din planul cadru de învăţământ este cuprins între cel mult 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar şi cel mult 30 de ore pe săptămână la învăţământul secundar”. Veţi spune: nimic nu s-a schimbat. Veţi spune din nou: copiii noştri vor sta şase ore la şcoală, vor munci mai mult decât părinţii, vor veni acasă obosiţi, nu vor avea timp pentru ei, nu vor avea timp să-şi facă temele sau, dacă punem timpul în care îşi fac şi temele, lucrează mai mult decât noi, adulţii, mai mult de opt ore. Am făcut o breşă fundamentală în acest domeniu şi am spus în lege: „aceste ore, până la 30 maxim în secundar, până la 20 în primar, sunt alocate atât pentru predare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate”. Facem pasul spre programul "Şcoala după şcoală". Sunt părinte, la fel ca dumneavoastră. Vedem copilul nostru, care pleacă la şcoală dimineaţă, cu un ghiozdan pe care nu-l poate duce în spate şi se încovoaie sub povara materialelor pe care le are în ghiozdan. Simplificăm acum, prin ceea ce învaţă copilul, şi rezolvăm problema. De multe ori, copilul ajunge acasă, după şase, şapte sau chiar opt ore de când a plecat la şcoală. Mai stă trei-patru ore să-şi facă temele şi, când ajunge şi părintele să poată să aibă o discuţie cu copilul, acesta este obosit, nu mai are timp pentru activităţi sportive, pentru alte activităţi care să-l reîntregească pe elev în formarea lui. Acum, vrem să simplificăm acest lucru, dar nu prin faptul că trimitem copilul acasă, după patru ore, ca să stea în stradă, să intre în găşti de cartier sau - doamne fereşte! - să ajungă la consumul de droguri. Spunem: cât stă copilul în şcoală, în interiorul celor cinci-şase ore, îi dăm posibilitatea să îşi facă şi o parte din temele pe care le are de făcut la disciplinele pentru a doua azi, astfel încât el, atunci când merge acasă, să poată avea temele făcute, sau cea mai mare parte dintre ele rezolvate, pentru a putea să aibă timp şi pentru familie, şi pentru alt tip de /valenţe/ personale pe care le are în competiţiile artistice, sportive sau de altă natură. Asta înseamnă că, într-adevăr, trebuie să schimbăm modul profesorului, de gândire, modul de alcătuire al manualelor. De aceea v-am spus că avem nevoie de timp ca aceste lucruri să se implementeze - şi ele se vor implementa. Ele se corelează cu ce am spus aici, programul "Şcoala după şcoală". Obiectivul nostru este: copilul - după opt ore în care are parte de şcoală, partea de pregătire a lecţiilor, partea de servire a mesei, partea de recreere - a venit acasă şi, la fel ca părinţii după opt ore de muncă, este liber sau, repet, poate să se implice în activităţi extraşcolare.
Am pus la punct, aici, programul "Şcoala după şcoală" - în parteneriat cu părinţii, evident, cu şcolile şi cu mediul de afaceri - ca practic, pe de o parte să ne asigurăm că elevii noştri, copiii noştri sunt în activităţi educative prinşi şi nu în alte activităţi antisociale dar, în acelaşi timp, îi lăsăm să şi respire, să poată medita puţin şi la ceea se întâmplă în jurul lor şi să poată să-şi formeze competenţele despre care am vorbit.
Un alt element important vizează descentralizarea şi aceasta are mai multe componente: pe linia desemnării consiliului de administraţie, a numirii directorilor de şcoli sau pe descentralizarea financiară - şi am să vă ofer câteva exemple. Promit că doar la această lege vorbesc mai mult, la celelalte voi fi foarte scurt, pentru că acum văd că am depăşit puţin timpul.
Consiliul de administraţie al şcolii. Se va întări rolul consiliului de administraţie al şcolii în alegerea directorilor, gestionarea intereselor şcolii şi reducerea rolului inspectoratului şcolar în acest proces. Poate dura dar începe diminuarea decisivă a rolului inspectoratului şcolar, poate încă nu suficient de mult, mai este încă loc, dar punem accentul pe ceea ce înseamnă comunitatea locală: părinte, administraţie locală, cadre didactice. Din acest punct de vedere, consiliul de administraţie al şcolilor este format din o treime cadre didactice, o treime reprezentanţi administraţiei locale, o treime reprezentanţi ai părinţilor. Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se face în urma câştigării concursului organizat de Consiliul de administraţie al şcolii, cu participarea unui reprezentant al inspectoratului şcolar. Nu mai organizează inspectoratul şcolar, ca până acum. Acum, consiliul de administraţie al şcolii alege directorul. Acolo participă şi un reprezentant - dar participă, şi doar unul - din partea inspectoratului şcolar pentru a stabili directorul de şcoală care va fi mult mai legat, acum, de ceea ce înseamnă comunitate, părinţi şi interesele elevilor.
De asemenea, descentralizarea financiară are trei componente: finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară, prin care încurajăm competiţia între şcoli. Finanţarea de bază merge la toată lumea. Dar, de acolo, încolo, cea complementară şi cea suplimentară merg în funcţie de performanţă şi de calitate iar asta dă posibilitate şi părinţilor să aleagă cea mai bună şcoală, şi şcolilor să intre într-o competiţie pentru a da cea mai bună ofertă educaţională posibilă.
În ceea ce priveşte crearea contului bancar pentru educaţia permanentă: se instituie contul bancar pentru fiecare nou-născut din România, în valoare de 500 de euro. Ce înseamnă asta? - că, din 2010, fiecare nou-născut din această ţară va avea un cont deschis pe numele lui, cu echivalentul în lei a 500 de euro. Acest cont nu va putea fi utilizat până când minorul nu împlineşte vârsta de 14 ani. După vârsta de 14 ani, aceşti bani vor putea fi utilizaţi numai pentru activităţi legate de procesul de învăţământ: de la rechizite şcolare la computere sau, mai încolo, plătirea unor eventuale taxe de şcolarizare, dacă optează pentru un alt sistem decât cel de stat. Introducem un cult pentru educaţie chiar de la naştere. Subliniem, încă o dată, faptul că, în România, educaţia este, de departe, singura investiţie pentru care nu există riscul falimentului. Cred că nu mai există o altă investiţie, în această lume, care să nu aibă pericolul falimentului. Educaţia vă asigur că are acest avantaj - că, oricât am investi, nu există riscul falimentului. Dăm posibilitatea părintelui să-şi direcţioneze, dacă doreşte, cei 2% din impozitul care poate fi direcţionat, potrivit legii, pentru majorarea acestui cont destinat educaţiei. Părintele poate depune şi el sume suplimentare de bani, dacă doreşte, evident - /.../ deductibilă - pentru a se gândi la educaţia copilului său. Şi cred că /se/ va schimba, inclusiv la nivel mental, modul în care vom privi educaţia în această ţară.
Aplicarea principiului finanţarea urmează elevul, respectiv preşcolarul. Aici, este iarăşi o mutaţie, aşa cum am spus, de bază! Stabilim foarte clar că finanţarea de bază urmează elevul sau preşcolarul, indiferent de furnizorul de educaţie. Vă dau un exemplu concret şi pe care îl avem la lege: de la învăţământul preşcolar, de la trei ani, până la învăţământul obligatoriu, de zece clase, această finanţare de bază se duce pe /elevi/ sau preşcolari, indiferent dacă este învăţământ de stat sau învăţământ particular dar acreditat. Această finanţare de bază /urmează/ elevul. Marele avantaj va fi la învăţământul preşcolar, 3-6 ani, unde avem nevoie grădiniţă. Avem o deficienţă majoră, o problemă majoră cu numărul redus de grădiniţe din această ţară. Practic, vom încuraja construcţia de grădiniţe private, spunând foarte simplu că finanţarea de bază a preşcolarului merge acolo unde duce părintele copilul: la o grădiniţă de stat sau o grădiniţă particulară. Evident că tot ce înseamnă peste finanţarea de bază este datoria şcolii sau a mediului privat, dacă oferă condiţii mai bune, şi părintele decide. Dar e important că şi aici se deschide competiţia. Se sparg nişte mentalităţi pe care credeam odată că nu ne vom putea atinge de ele şi lăsăm posibilitatea părintelui de a-şi duce copilul acolo unde el simte că există calitate şi performanţă, pentru că statul îi spune: "acolo unde e calitate, acolo finanţăm!". Unde decide părintele că merge preşcolarul, acolo susţinem această finanţare.
Nu în ultimul rând, tot din Pactul Naţional pentru Educaţie - depolitizarea directorilor de şcoli. Şcoala este separată de influenţa politică prin faptul că directorul nu mai poate fi membru al unui partid politic.
În privinţa învăţământului superior, modificările din nou sunt de substanţă şi merg pe aceeaşi linie: descentralizare şi instituirea calităţii, ca prim element de ierarhizare a tuturor instituţiilor de învăţământ superior din România. De aceea, avem o diferenţiere a universităţilor în funcţie de performanţe şi care duce la o clasificare riguroasă a universităţilor, astfel încât fiecare student, fiecare părinte, fiecare om din această ţară să ştie standardele fiecărei universităţi.
Garantăm autonomia universitară, numai că spunem foarte clar că autonomia universitară nu este nelimitată şi în afara legii. În cazul în care vor mai putea apărea incidente de genul "Spiru Haret" , această lege spune foarte clar: mergem de la o primă măsură, care poate fi suspendarea rectorului, până la desfiinţarea universităţii, pentru că, în asemenea situaţii, punem în pericol funcţionarea normală şi încrederea în sistemul educaţional. Deci, cei care, în dispreţul legii, organizează examene de admitere, înmatriculează studenţi, oferă diplome nerecunoscute de statul român din perspectiva calităţii, aceste lucruri trebuie oprite; iar legea le opreşte, instituind răspunderea publică a universităţilor pentru asemenea acte şi, în acelaşi timp, ierarhizează universităţile şi le oferă /celor interesaţi/ informaţiile necesare.
Creşte autonomia universitară prin împuternicirea Senatului să stabilească structura internă a universităţilor. Înfiinţarea / desfiinţarea universităţilor rămâne la nivelul senatelor universitare, care au această putere de decizie şi apreciere.
Se înfiinţează Registrul Matricol Unic, ca o bază de date electronică pentru toţi studenţii, de la toate universităţile acreditate, care face transparent traseul lor educaţional şi împiedică falsificarea diplomelor.
Un element, iarăşi, de noutate pe care legea îl presupune, din nou, o modificare de fond care credem noi că va crea concurenţă - în sensul bun al cuvântului - şi susţinere a performanţei universitare: eliminăm criteriul vechimii, pentru avansarea în interiorul sistemului de învăţământ superior. Acum, pentru a trece de la o anumită treaptă universitară la alta, de la asistent, la lector, de la lector, la conferenţiar, de la conferenţiar, la profesor, trebuie să stai cel puţin, un număr de ani fix în acea poziţie, după care, chiar dacă ai îndeplinite condiţiile academice, nu poţi promova până nu trece intervalul acela de timp. Punem stop unei asemenea practici şi dăm liber competenţei şi valorii universitare. Poţi să fii profesor universitar şi la o vârstă sub 30 de ani, după cum nu vei ajunge niciodată profesor universitar, indiferent ce vârstă ai, dacă nu ai standardele academice îndeplinite. Prin aceasta, răspundem şi nevoii foarte multor tineri din această ţară care ne-au spus: "pot să fiu în Statele Unite sau în Marea Britanie profesor universitar dar în România trebuie să aştept
Se instituie şi aici finanţarea de bază, finanţarea suplimentară şi complementară a universităţilor, în aceleaşi coordonate, pentru a susţine performanţa academică şi universitară.
Se instituie un cod de etică şi un raport anual al rectorului, pentru prezentarea stării universităţii - şi la aspectele calitative, şi la conflictele de interese, şi cu privire la modul în care există un raport cu studenţii, şi la implicarea lor în viaţa academică, deci responsabilizăm universitatea în raport cu societatea, cu privire la ceea ce ei desfăşoară.
Deschidem posibilitatea instituirii în mediul universitar, în învăţământul superior, a sistemului managerial care vizează conducerea universităţilor. Avem sistemul colegial de astăzi, bazat pe alegere şi vot. Deschidem posibilitatea ca universităţile, prin cartă, să poată opta şi pentru sistemul managerial în conducerea lor. Asta înseamnă că va apărea, din start, competiţie între universităţi. Vom vedea ce sistem va fi mai eficient pentru calitatea actului educaţional din România - cel colegial, îmbunătăţit de această lege, sau cel managerial pe care îl deschidem astăzi, oferind posibilitatea universităţilor să decidă.
Întărim controlul calităţii actului academic prin oferirea de garanţii suplimentare instituţiilor de verificare a calităţii, întrucât acestea sunt independente şi autonome iar deciziile lor sunt suverane şi, practic, singurul element în ierarhizarea universităţilor, în acreditarea programelor de studii, în acreditarea masteratelor să fie elementul care vizează calitatea şi nu alte elemente complementare.
De asemenea, reglementăm conflictele de interese, introducem regimul incompatibilităţilor, astfel încât să ne asigurăm că, pe de o parte, în universităţi doar interesul academic este servit. Pe de altă parte, sancţionăm drastic plagiatul şi anulăm orice post, indiferent când a fost obţinut, dacă el s-a obţinut prin fraudă şi plagiat - tot ca element, repet, de întărire a spiritului de responsabilitate publică al universităţii şi pe de altă parte, de întărire a controlului calităţii actului managerial şi academic.
Doamnelor şi domnilor,
sunt multe alte lucruri noi care provoacă schimbări de structură şi de fond în sistemul educaţional din România. Pentru ca acest lucru să aibă loc, am venit astăzi în faţa Parlamentului şi, în mod oficial, declar că Guvernul, în temeiul Constituţiei, îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul de Lege care vizează Educaţia Naţională.
Este un proiect extrem de important şi vreau să mulţumesc tuturor acelora care s-au implicat - sunt foarte mulţi, poate aş nedreptăţi pe cineva dacă aş încerca să menţionez pe unii sau pe alţii care au contribuit decisiv la fundamentarea acestor lucruri. Vreau să ştiţi că nu sunt creaţiile mele. Eu doar le-am analizat cu colegii mei şi, împreună cu Ministerul Educaţiei, le-am pus în această formulă a legii, încât să fie cea mai bună formulă posibilă pentru sistemul educaţional din România. Au participat de la toţi cei care au lucrat la Pactul Naţional pentru Educaţie, la toţi cei care lucrează în Ministerul Educaţiei, la consultarea cu societatea civilă organizată de Parlamentul României.
Vă mulţumesc dumneavoastră pentru efortul pe care l-aţi depus de a citi, analiza şi formula amendamente! Am preluat peste 50 de amendamente formulate de dumneavoastră, în completarea acestei Legi a Educaţiei Naţionale, amendamente care s-au integrat, repet, în ceea ce cu toţii am convenit: Pactul Naţional pentru Educaţie.
Vă mulţumesc tuturor şi să sperăm că, odată cu adoptarea acestei legi, fiecare dintre noi vom fi mândri că am contribuit la schimbarea sistemului educaţional din România.
Vă mulţumesc!
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 15.09.2009
(sursa: http://www.guv.ro/)
MESAJUL
preşedintelui României, Traian Băsescu,
în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului
(15 septembrie 2009)
Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor,
Domnule Prim-ministru,
Stimaţi membri ai Guvernului,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Stimaţi invitaţi,
Dragi români,
Această zi este o zi importantă pentru România. Este un examen de maturitate pentru întreaga clasă politică.
Guvernul României şi-a asumat răspunderea pentru trei pachete de legi care pot aduce importante modificări în funcţionarea statului.
Marea majoritate a românilor îşi doreşte un sistem de educaţie performant, care să asigure şanse reale tinerilor pe piaţa muncii, iar comunitatea locală vrea şcoala mai aproape de ea.
Majoritatea românilor doreşte funcţionari publici plătiţi după merit, care să servească competent interesul cetăţeanului.
Majoritatea românilor îşi doreşte un aparat de stat suplu şi eficient, nu o puzderie de agenţii bugetofage.
Este o schimbare radicală de care România are nevoie şi pe care românii o aşteaptă de mulţi ani.
Salut curajul actualului cabinet şi al actualei coaliţii de guvernare de a-şi asuma politic un pas important în modernizarea statului.
Pe actualele reforme, clasa politică poate construi un stat modern, un stat european care să servească interesele cetăţenilor.
Nu mai e loc de ezitări şi tergiversări.
Unii îşi pierd privilegiile pe care le-au avut până acum, alţii sunt nevoiţi să se adapteze unor noi standarde de performanţă.
Astăzi poate înceta complicitatea între clientela politică şi politicieni pentru blocarea reformelor.
Din acest punct România nu mai poate merge decât înainte.
Orice lege e perfectibilă. Dar actualele legi sunt clădite pe principii care nu pot fi contestate de cei care doresc modernizarea României.
România este acum afectată de criza economică mondială. Cu siguranţă nu o puteam evita. Dar am convingerea că puteam plăti un cost mai mic al crizei dacă, după intrarea în Uniunea Europeană, în 2007 şi 2008 nu intervenea blocarea sau amânarea procesului de reformă a instituţiilor şi de modernizare a statului.
Fără să ducem la capăt aceste reforme, românii vor suferi întotdeauna mai mult decât alţi europeni de pe urma oricăror crize economice sau financiare.
Aici, în plenul Parlamentului, am depus jurământul în calitate de Preşedinte al României. Mă întorc astăzi aici, după 5 ani, în faţa reprezentanţilor aleşi ai poporului pentru un bilanţ onest al mandatului meu.
Acum cinci ani am declarat chiar în acest loc: ”Vreau sa fim alături într-un efort comun şi susţinut de a moderniza România pe baza principiilor statului de drept, o Românie demnă şi încrezătoare în viitorul ei. ”
Dragi români,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Cel mai mare privilegiu pe care îl poţi avea într-o viaţă de om este acela de a fi Preşedintele ţării tale. Am onoarea, din 2004, să îmi slujesc naţiunea şi să o ajut să progreseze ca şi preşedinte al României. România este o ţară cu o democraţie tânără, plină de vitalitate, în continuă creştere, capabilă să se reinventeze pe sine. De la începutul mandatului meu de Preşedinte au existat dezbateri legitime asupra unora dintre deciziile pe care le-am luat, dar este de necontestat faptul că am evoluat cu toţii, că pentru România s-au deschis în ultimii ani ferestre de oportunităţi şi că am stabilit câteva direcţii care vor ghida cursul ţării noastre în viitor. Astăzi vreau să folosesc şansa de a mă adresa Parlamentului pentru a împărtăşi cetăţenilor României câteva gânduri despre drumul pe care l-am parcurs împreună în ultimii cinci ani şi despre viitorul naţiunii.
Poate că pentru mulţi politicieni sau oameni de afaceri, care aveau probleme cu instituţiile statului, nu am fost Preşedintele pe care şi l-au dorit. Dar în fiecare moment al mandatului meu m-am gândit ce Preşedinte îşi doresc românii.
Care sunt aşteptările celor mai mulţi dintre români de la Preşedintele lor şi ce trebuie să fac eu pentru a îmi îndeplini misiunea. Înţelegerea mea, de-a lungul întregului mandat a fost că românii îşi doresc un Preşedinte care să contribuie la modernizarea ţării, un Preşedinte care să nu facă niciun fel de compromisuri cu oameni din sistemul pe care îl eticheta în campania din 2004 şi după aceea, a fi un sistem ticăloşit şi eu nu am făcut aceste compromisuri.
Să ne aducem aminte că România anului 2004 era o Românie în care începea să se consolideze un nou Partid Stat arbitrar, care tolera corupţia la nivel înalt, limita libertatea presei şi marginaliza opoziţia.
În anul 2004, victoria mea ca reprezentant al Alianţei Dreptate şi Adevăr a fost o victorie a nevoii de schimbare, a nevoii de deschidere a instituţiilor Statului către societate, a nevoii ca demnităţile publice să nu mai fie locuri de refugiu faţă de acţiunea Justiţiei.
Românii au votat un Preşedinte care să îşi asume misiunea de a duce România în Uniunea Europeană, de a moderniza România, de a acţiona pentru a reforma instituţiile.
Mi-am asumat această misiune.
În ultimii 5 ani am acţionat pentru a duce la bun sfârşit acest mandat.
Nu am ezitat niciodată să critic acele instituţii ale statului sau pe acei politicieni care au blocat reforme esenţiale pentru modernizarea României. Din păcate ele au fost considerate de prea multe ori, atacuri.
Am spus lucrurilor pe nume, pentru că românii îşi doresc un preşedinte care să le spună adevărul.
Am impulsionat instituţiile statului să îşi facă datoria, pentru că românii vor instituţii în care să aibă încredere.
Poate am făcut şi greşeli. Nu ascund acest lucru. Dar întotdeauna am acţionat cum am crezut că este mai bine pentru oameni. Pentru milioanele de români care şi-au dorit un preşedinte implicat, un preşedinte jucător, nu unul spectator.
Doar românii pot judeca ce am făcut şi ce nu am făcut bine.
Este adevărat că, de multe ori, fiind prea aproape de evenimente, nu mai realizăm cât de mult s-a schimbat România în aceşti ani.
După cinci ani, românii au câteva certitudini care înseamnă tot atâţia paşi în modernizarea României:
Unu: România este membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană.
Doi: Autorităţile judiciare competente nu mai au reţineri în anchetarea foştilor şi actualilor miniştri
Trei: Cota unică de impozitare este de 16%.
Patru: Presa îşi ia atâta libertate câtă vrea.
Cinci: Adevărul despre crimele comunismului a fost făcut public în această sală.
Şase: Două milioane de dosare alei fostei securităţi au fost predate CNSAS.
Şapte: Românii nu mai votează liste, votează oameni pentru Parlamentul României.
Opt: România a trecut proba consecvenţei în politica externă .
Nouă: Marea Neagră, Dunărea şi NABUCCO au devenit oficial proiecte europene, cum despre ele vorbeam în campania din 2004.
Zece: Preşedintele românilor nu a făcut niciun fel de compromisuri – nici măcar compromisul tăcerii - cu oameni şi structuri pe care în 2004 le considera parte a sistemului ticăloşit.
Unsprezece: Avem o pensie minimă garantată şi pentru acei vârstnici care nu au contribuit la sistemul de pensii.
Doisprezece: S-au simplificat procedurile pentru redobândirea cetăţeniei române şi creşterea numărului de burse pentru studenţii din Republica Moldova.
Tot după cinci ani de zile putem spune că:
- nu s-a realizat reforma constituţională;
- nu există nicio condamnare definitivă a unui înalt demnitar – şi aici este responsabilitatea judecătorilor;
- există încă o neîncredere a partenerilor europeni faţă de justiţia din România;
- Parlamentul încă blochează unele dosare de presupusă corupţie.
Realizările şi neîmplinirile acestui mandat sunt efectul unei confruntări permanente ale forţelor reformiste din societate cu inerţia, cu obişnuinţa, cu dorinţa oamenilor de a-şi păstra privilegiile, cu interesele personale sau de grup, avantajate de vechea orânduire.
Această confruntare a atins apogeul în primăvara lui 2007. Probabil, va mai fi şi un apogeu la sfârşitul mandatului. Atunci, la doar câteva luni după ce România reuşise, în urma unor eforturi extraordinare, să devină ţară membră a Uniunii Europene, o coaliţie rapid formată a decis, ignorând legea noastră fundamentală, că Preşedintele trebuie înlăturat.
În ciuda avizului Curţii Constituţionale, care a constatat că nu a existat nicio încălcare a Constituţiei din partea Preşedintelui României, o majoritate parlamentară de 75% a votat pentru suspendarea Preşedintelui ales. A fost remarcabilă şi eficienţa comisiei parlamentare, condusă de domnul senator Voiculescu, în a inventa încălcări constituţionale acolo unde nu erau.
După o lună, prin referendum naţional, 75% dintre români s-au pronunţat pentru rămânerea în funcţie a Preşedintelui.
A fost dovada că rezistenţa la schimbare de la nivel politic nu poate frâna dorinţa de schimbare a cetăţenilor. Dar, în final, a fost şi un test al maturităţii democraţiei din România. Românii nu s-au lăsat păcăliţi şi au dat un semnal ferm partidelor politice că procesul de modernizare a statului trebuie să continue.
Să ne amintim că în urmă cu 5 ani, România era în afara Uniunii Europene.
Astăzi, România este stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Aderarea ne-a adus o perioadă de creştere economică datorată investiţiilor, o creştere a nivelului de trai şi o creştere a prestigiului României pe plan internaţional.
În ultimul an, apartenenţa noastră la Uniunea Europeană ne-a oferit şansa de a micşora costurile sociale ale crizei şi stabilitatea necesară pentru ca România să continue să fie o ţintă privilegiată a investiţiilor străine.
Acum câteva zile am fost la fabrica Ford din Craiova, unde investiţiile au continuat şi deja se produc automobile.
Apartenenţa la piaţa comună europeană a contribuit la succesul pe care mari producători, cum este Dacia-Renault, l-au avut în ultimele luni. Chiar în ciuda crizei economice.
Dragi români,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Să ne amintim că în urmă cu 5 ani, în economia românească munca era descurajată. Cei care munceau mai mult erau impozitaţi mai mult. Clasa de mijloc era considerată un fel de duşman de clasă, care trebuie impozitat la maxim.
În 2004, am promis românilor că, împreună cu guvernul Alianţei Dreptate şi Adevăr vom încuraja munca.
Că munca bine făcută va fi şi bine plătită.
Am convingerea că introducerea cotei unice de impozitare de 16%, pentru care am militat încă din campania electorală din 2004, pe care am susţinut-o din prima zi a mandatului meu şi chiar după schimbarea de guvern din 2008, a avut un rol crucial în creşterea prosperităţii economice din ultimii cinci ani.
Patru din cei cinci ani ai mandatului meu au fost caracterizaţi de o creştere economică fără precedent în istoria contemporană a României.
Cu privire la evoluţia veniturilor populaţiei şi a creşterii nivelului de trai, Comisia Naţională de Prognoză relevă următoarele date :
În perioada 2004 – iulie 2009 s-a realizat o consistentă creştere a salariilor şi a pensiilor astfel salariul mediu brut a crescut de la 818 la 1901 lei, pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut de la 232 la 714 RON, iar pensia medie de asigurări sociale în agricultură a crescut de la 74 la 301 RON.
În acelaşi timp, stocul investiţiilor străine directe a crescut în intervalul 2004 – iulie 2009, de la 15 miliarde Euro la 55,6 miliarde Euro.
În cazul sărăciei absolute, cea care de fapt reflectă dimensiunea fenomenului propriu-zis, în perioada 2004-2008 numărul persoanelor sărace în sens absolut s-a micşorat de la 4,1 milioane persoane în 2004 la 1,2 milioane persoane în 2008 – date Institutul Naţional de Statistică. Din cauza crizei economice Banca Mondială a prognozat pentru 2009 o creştere a ratei sărăciei absolute la un număr de aproximativ 1,6 milioane persoane sărace ca efect al pierderii locurilor de muncă sau a reducerii veniturilor.
Chiar în situaţia unor venituri reduse la bugetul de stat faţă de anul 2008, salariile, pensile, ajutoarele sociale vor fi plătite la timp, dar vom continua şi investiţiile.
În continuare, singurul mod în care putem realiza echilibrul între resursele bugetare şi ordinea socială este de a produce politici sociale prudente, coerente, bine focalizate şi eficiente.
Aş vrea să ştiţi că în România, în mod direct sau indirect, există 11 milioane de asistaţi, prea mult.
Unul din palierele reformei structurale a statului ar trebui să vizeze flexibilizarea pieţei muncii, ca instrument de combatere a sărăciei.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi populaţiei din mediul rural. Nu este prima oară când declar că rezerva strategică de eficienţă a României este la ţară, în mediul rural. Nu putem continua cu o pondere ridicată de 30% a populaţiei ocupată în sectorul agricol şi, în acelaşi timp, cu o pondere redusă a salariaţilor în mediul rural.
O modificare structurală, care să aibă în vedere reducerea locurilor de muncă în agricultură şi generarea acestora în alte sectoare, va moderniza şi va aduce beneficii celor care trăiesc la sate.
Cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare o reprezintă cheltuielile pentru pensii. Acest efort bugetar nu este determinat doar de numărul mare de pensionari, ci ascunde multe abuzuri, printre care aş aminti pensiile de lux, sau cele frauduloase, precum şi o parte din pensiile de invaliditate. Menţinerea acestor practici afectează sistemul de pensii.
Mai mult, pentru a face faţă şi tendinţelor socio-demografice, sunt necesare acţiuni care să vizeze: reducerea numărului de pensionari prin creşterea vârstei medii de pensionare şi prin egalizarea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei şi, de asemenea, unificarea sistemului public de pensii.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Ca preşedinte nu m-am implicat activ decât în zone ale activităţii economice şi sociale care erau prioritare pentru români. Un astfel de sector este sectorul de sănătate.
Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice din România a purtat un dialog timp de mai bine de un an cu toţi actorii din sistemul sanitar (sindicate, patronate, organizaţii profesionale, asociaţii ale pacienţilor) şi a propus o serie de soluţii pentru ameliorarea situaţiei din sistemul sanitar.
Actualul guvern şi actualul ministru al Sănătăţii şi-au însuşit atât raportul, cât şi soluţiile propuse şi au elaborat un calendar de implementare a acestora, program pe care până în prezent l-au respectat.
La 1 iunie 2009 au fost finalizate primele 10 ghiduri de practică medicală pentru primele 10 afecţiuni ca incidenţă. Aceste ghiduri, care vor fi extinse şi pentru alte afecţiuni, sunt deosebit de importante, atât pentru pacient, cât şi pentru medic, care va putea fi protejat de acuzaţii de malpraxis, cât şi pentru sistem, care va avea un control mai bun asupra procedurilor.
De asemenea, primele 22 de spitale au fost transferate către administraţia locală. Un număr mare de spitale a intrat într-un program de modernizare.
Trebuie să continuăm pe acest drum, sănătatea fiind una dintre priorităţile cetăţeanului.
Trebuie crescute, în perioada următoare, alocările financiare pentru sănătate, concomitent cu optimizarea alocării resurselor în interiorul sistemului. Majorarea salariilor din sectorul sanitar este absolut necesară, dar odată cu reformarea completă a sistemului.
Cu siguranţă reformele în curs vor duce la creşterea calităţii asistenţei medicale
Am predat deja la Cameră acest raport pe sănătate, care sunt convins, este util comisiei de specialitate, având în vedere că a fost elaborate de cei mai reputaţi specialişti în domeniu.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Să ne amintim că în urmă cu 5 ani, învăţământul era subfinanţat şi centralizat. Că părinţii şi comunităţile locale nu aveau niciun cuvânt de spus şi că totul era hotărât de la centru.
Reforma sistemului educaţional a constituit un punct central al mandatului din perioada 2004-2009. Pentru învăţământul românesc reforma este vitală. M-am implicat şi am susţinut constant alocarea a cel puţin 6% din PIB pentru bugetul educaţiei, tocmai ca reforma să poată fi implementată.
Am înţeles că reprezint interesele celor care sunt direct afectaţi de lipsa de performanţă a sistemului de învăţământ (elevi, studenţi, părinţi, profesori) prin crearea unei Comisii Prezidenţiale ce a reunit experţi în educaţie şi care a avut drept scop furnizarea unui diagnostic şi o serie de soluţii cu privire la reforma sistemului educaţional.
Pe baza Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul Educaţiei şi Cercetării, elaborată de această Comisie, a fost semnat, în 2008, Pactul Naţional pentru Educaţie.
Plecând de la acest Pact, care a arătat că există un consens al clasei politice privind necesitatea ca domeniul educaţiei să devină un domeniu prioritar, experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile au elaborat, într-un spirit nepartizan, o strategie pentru reforma învăţământului românesc şi o serie de soluţii legislative.
Această expertiză a fost pusă la dispoziţia Guvernului.
Ştiu că profesorii au fost dezamăgiţi că legea privind creşterea salariilor nu a fost pusă în aplicare la sfârşitul anului 2008. A fost o lege pe care a votat-o Parlamentul în unanimitate, pe care a susţinut-o ministrul Educaţiei din acel moment şi pe care eu am promulgat-o.
Din păcate, nu au existat resursele necesare pentru a se aplica. Criza economică a afectat sever încasările bugetului pentru anul 2009.
Am convingerea că profesorii merită mai mult, ca şi medicii sau alte categorii de bugetari. Dar creşterile de salarii în sectorul public trebuie să fie corelate cu creşterea productivităţii muncii în economie şi cu performanţele fiecăruia.
Noua lege a salarizării în domeniul bugetar, pe care Guvernul şi-a asumat astăzi răspunderea, pune ordine în sectorul de stat. Odată aplicată această lege vom putea avea creşteri salariale sustenabile şi echitabile.
Doamnelor şi domnilor,
Am avut o preocupare constantă pentru diminuarea riscurilor sociale cauzate de politici demografice inconsistente, care au fost aplicate pe parcursul mai multor decenii.
În ultimii 20 de ani, populaţia României s-a redus permanent. Există previziuni conform cărora, dacă se păstrează nivelul actual al ratei fertilităţii totale, atunci, România va avea circa 16,7 milioane de locuitori în anul 2050 şi doar circa 11,9 milioane de locuitori în anul 2075.
Trebuie să renunţăm la incoerenţa decizională şi instituţională, la experimentarea continuă, provizoratul şi incertitudinea din sfera politicilor sociale, care au fost estompate în ultimii 7-8 ani de creşterea economică şi de posibilitatea de a lucra în străinătate. Fără politici coerente aplicate astăzi, România riscă agravarea în perspectivă a unor procese cum sunt: reducerea natalităţii, reducerea numărului absolut al populaţiei, îmbătrânirea demografică, reducerea numărului persoanelor active şi creşterea numărului de persoane inactive care depind de o persoană activă şi aşa mai departe. De altfel, în acest scop am şi decis înfiinţarea unei Comisii Prezidenţiale care să analizeze riscurile sociale şi demografice din România. Avem nevoie de politici sociale echitabile, coerente, bine focalizate, eficiente, care să reducă riscurile şi să menţină echilibrul bugetar. Pe termen lung, trebuie să ne preocupe nu numai asigurarea creşterii natalităţii, dar şi existenţa unor finanţe publice solide. Pe termen scurt şi probabil mediu, trebuie să avem în vedere şi efectele crizei economice mondiale.
Principala problemă constă în reducerea veniturilor statului pe fondul nevoii sale de a creşte cheltuielile de protecţie socială.
În ceea ce priveşte implicaţiile economice ale îmbătrânirii populaţiei, consider că este crucială o restructurare radicală a sistemului de pensii şi asigurări sociale şi medicale.
Îmbătrânirea demografică este mai puternică în mediu rural. Aceasta generează o rată anuală mai mare de decese şi, ca urmare, sporul natural este puternic negativ la sate, minus 4 la sută şi se află în jurul lui zero în urban.
Ruralul se confruntă şi cu probleme sociale mai grave. Ponderea populaţiei rurale aflate sub pragul sărăciei este de peste trei ori mai mare decât cea a fragmentului corespunzător din urban.
Tratarea problemei demografice impune şi politici coerente cu privire la migraţie. În special după intrarea României în Uniunea Europeană, a avut loc o veritabilă explozie a migraţiei externe, componenta majoră fiind cea a migraţiei temporare pentru muncă.
Procese economice şi sociale majore ale ţării sunt condiţionate prin plecarea la lucru în străinătate, prin revenirea în ţară şi prin imigrarea din străinătate în România.
Migraţia este un „fenomen social total” prin care pot fi „citite” oportunităţi şi probleme, istorie, prezent şi viitor la nivelul societăţii româneşti. Multe dintre problemele nerezolvate de tranziţia spre economie de piaţă şi spre un stat al bunăstării au fost abordate de către o bună parte dintre români, „pe cont propriu”, prin emigrare temporară în străinătate.
În concluzie, problema demografică trebuie tratată în perspectivă în contextul îmbunătăţirii mecanismelor de alocare eficientă a resurselor şi de creştere a randamentului factorilor de producţie. În acest sens, în mod deosebit, trebuie luată în considerare nevoia de utilizare eficientă a resurselor umane, fixând ca obiectiv strategic creşterea productivităţii muncii având la bază creşterea performanţei. Aceasta trebuie să aibă la bază creşterea performanţelor sistemului naţional de educaţie pe fundalul îmbunătăţirii politicilor publice de creare de locuri de muncă, în principal în activităţi creatoare de valoare adăugată mai mare.
Raportul Comisiei Prezidenţiale l-am predat doamnei preşedinte, ca de altfel şi raportul legat de Educaţie cu toate diagnosticele din acest raport. Dacă sunt de interes pentru comisiile parlamentare să ştiţi că există.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Să ne amintim că în urmă cu 5 ani, simpla idee de a investiga un ministru sau parlamentar suspectat de corupţie era în sine un subiect tabu. În ultimii ani, instituţiile au început să funcţioneze. Din 2005, Departamentul Naţional Anticorupţie a trimis în judecată un număr de 20 de foşti sau actuali miniştri şi parlamentari, din tot spectrul politic.
Acestea sunt realităţi indiscutabile. Fapte.
Ca Preşedinte, am fost conştient că românii îşi doreau ca legea să fie egală pentru toţi. De aceea, am cerut permanent Guvernului să adopte reformele necesare.
Am considerat că datoria mea politică şi constituţională este să stopez orice ingerinţă a factorului politic în actul de justiţie.
Conform atribuţiilor mele constituţionale, am promovat şi susţinut persoane independente politic faţă de grupurile de interese nelegitime, pe care le-am considerat capabile să dea eficienţă şi credibilitate modernizării sistemului juridic.
Rezultatele Direcţiei Naţionale AntiCorupţie, remarcate şi de ultimul Raport pe Justiţie al Uniunii Europene, şi în general schimbarea atitudinii Parchetului faţă de puterea politică, precum şi consecinţele introducerii unor declaraţii de avere pentru demnitari, înalţi funcţionari şi magistraţi, sunt numai câteva elemente care despart radical situaţia de astăzi, faţă de cea de acum cinci ani.
În primii doi ani ai mandatului, am colaborat bine cu guvernul pentru a depolitiza parchetele, pentru a introduce în sistem procurori tineri şi alte reforme necesare sistemului judiciar. În acest fel, am reuşit să evităm clauza de salvgardare.
Din păcate, după aderare, reformele din justiţie au fost amânate sau chiar blocate până la începutul actualei guvernări. Rezultatul s-a văzut: deşi DNA a trimis spre instanţele de judecată 20 de dosare de actuali şi foşti demnitari, nu există nicio condamnare definitivă. Instanţa de judecată este locul în care apar tergiversări şi blocaje procedurale.
Deşi am reuşit să evităm activarea clauzei de salvgardare în 2009, am rămas cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene.
Trebuie să continuăm procesul de reformă în justiţie.
Nu mă aştept să fie uşor. Ştiu însă cu certitudine că se poate.
Împreună cu Guvernul, cu judecătorii şi procurorii, cu fiecare om din sistemul judiciar, cu Parlamentul, vom reuşi. Şi asta vă spun în calitate de Preşedinte al României şi de român responsabil de soarta României.
În ultimele 9 luni am colaborat bine cu actualul guvern şi acum avem două coduri – civil şi penal - moderne, adaptate realităţilor acestor zile şi practicilor europene în materie.
Prin acest pas reluăm reformele blocate la începutul anului 2007, care vor duce la modernizarea justiţiei din România. Dar avem urgent nevoie de Codurile de procedură, pentru a crea Justiţiei condiţii să progreseze.
Reforma justiţiei a început în 2004, prin legi noi prin aducerea de oameni noi. Peste 1200 de magistraţi au părăsit sistemul şi aproape 1500 de tineri au devenit procurori şi judecători. Ce vedeţi acum în justiţie este în primul rând, pe de o parte rezultatul faptului că magistraţii se bucură de totală libertate, pe de altă parte, este evident că nu ştiu ce să facă cu această libertate. Am convingerea că este o etapă prin care justiţia, ca şi presa, trebuie să treacă pentru a se maturiza.
Ei, magistraţii, sunt chemaţi să garanteze accesul liber al românilor la justiţie şi se pare că au uitat să citească articolul 21 din Constituţia României.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Să ne amintim că în urmă cu 5 ani, România era un stat care ascundea adevărul despre perioada comunistă prin păstrarea sigiliului asupra arhivelor.
Consider că un moment important al mandatului meu s-a petrecut chiar în această sală, pe 18 decembrie 2006, când pentru prima dată regimul comunist din România a fost condamnat oficial. Nu a fost condamnat ca doctrină, ci a fost condamnat pentru crimele acestui regim în spaţiul românesc. Şi repet încă odată, a fost un regim ilegitim şi criminal, un regim care s-a instaurat şi s-a prăbuşit cu tancuri în stradă.
Prin gestul condamnării regimului comunist am vrut să pun întreg mandatul meu sub semnul unei schimbări definitive a atitudinii instituţiilor statului faţă de problematica trecutului totalitar. Iar primul, şi poate cel mai semnificativ semn al schimbării acestei atitudini, a fost transferul a două milioane de dosare din custodia SRI şi a altor instituţii spre custodia CNSAS. După 2005, şi mai ales după iulie 2007, s-a produs o deschidere fără precedent a arhivelor create de instituţiile fostului Partid Comunist.
Am considerat că o democraţie fără memorie este una aflată în gravă suferinţă. Nu trebuie să uităm, pentru a putea să evităm erorile trecutului.
Am denunţat ferm şi consecinţele Pactului Ribbentropp–Molotov. Am recunoscut responsabilitatea României, ca de altfel şi domnul preşedinte Ion Iliescu, privind Holocaustul, inclusiv cu referire la etnicii romi deportaţi în Transnistria. Astăzi în şcoli există un manual despre Holocaust.
În acelaşi sens, al desprinderii de trecut, am considerat că este o prioritate reforma serviciilor de informaţii. Am vrut să elimin orice suspiciune asupra unor structuri ale statului care trebuie să servească în primul rând siguranţa naţională a ţării.
Din acest motiv, pentru prima dată în ultimii 20 ani, am numit directorii SRI şi SIE din partide care se aflau în opoziţie faţă de Preşedinte.
Am asigurat continuarea înlocuirii cadrelor de conducere a celor două servicii cu oameni tineri, din noua generaţie de profesionişti ai informaţiilor. Aceşti oameni sunt educaţi în spiritul valorilor occidentale ale democraţiei şi, datorită vârstei, neafectaţi de sechelele trecutului comunist.
O nemulţumire a mea este nefinalizarea, nici până acum, a dosarelor revoluţiei.
Avem un singur mare adevăr - o revoluţie şi o mineriadă în care avem peste 1600 de morţi, dar nu avem vinovaţi.
Această mare nedreptate trebuie îndreptată, cu atât mai mult cu cât au trecut 20 de ani şi nu există un răspuns clar.Aici aş vrea să fiu foarte bine înţeles. Eu nu cer Justiţiei o anume soluţie ci cer Justiţiei să dea o soluţie, lucru pe care este obligată să o facă.
Această mare obligaţie faţă de cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim liber trebuie îndeplinită.
Şi nu voi înceta să cer instituţiilor abilitate să îşi facă treaba până la capăt.
Am această datorie ca preşedinte al României şi ca român responsabil de soarta acestei ţări.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Securitatea naţională a fost una din preocupările mele majore în acest mandat.
În perioada 2005-2009, funcţionarea CSAT a fost subsumată efortului general de modernizare a României.
În calitatea mea de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, am acţionat cu prioritate pentru a asigura funcţionarea instituţiilor sistemului naţional de securitate pe principii de legalitate, profesionalism, eficienţă şi neimplicare politică.
În cei cinci ani de funcţionare ai CSAT am reuşit câteva realizări semnificative, având un impact pozitiv asupra funcţionării sistemului de securitate naţională, inclusiv asupra performanţei sale.
Pentru a asigura o funcţionare unitară şi integrată a sistemului de securitate naţională, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în şedinţa din 17 aprilie 2006, am adoptat Strategia de Securitate Naţională a României.
Aceasta reprezintă un document modern care reflectă aspiraţiile actuale ale României şi acoperă obligaţiile statului român, atât în faţa propriilor cetăţeni, cât şi în raport cu alianţele şi organizaţiile internaţionale din care facem parte.
Creşterea calităţii în funcţionarea serviciilor de informaţii a fost posibilă prin reorganizare şi întinerire. CSAT a aprobat reconfigurarea serviciilor de informaţii şi unele modificări ale regulamentelor de organizare şi funcţionare.
Pentru prima dată, după 60 de ani, serviciile româneşti de informaţii revin la o organizare pe model occidental, reforma lor fiind inspirată şi asistată de omoloagele din Occident.
Performanţa profesională înregistrată în timpul misiunilor naţionale sau internaţionale, arată că am făcut ce trebuia.
Responsabilitatea faţă de aşteptările societăţii civile poate fi demonstrată cel mai bine prin transferul către CNSAS a dosarelor fostei Securităţi. Hotărârile Consiliului au constituit factorul decisiv în accelerarea procesului de desecretizare şi transfer al dosarelor în cauză.
Tot sub preşedinţia mea, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărât instituirea Comunităţii Naţionale de Informaţii, având ca principală misiune integrarea informaţiilor provenite de la toate structurile.
Am încurajat şi sprijinit o relaţie transatlantică puternică şi o cooperare cât mai strânsă între NATO şi Uniunea Europeană. În toţi aceşti ani, România a demonstrat, militar şi informativ, că din punct de vedere strategic este un câştig pentru NATO şi pentru Uniunea Europeană.
Noul profil internaţional al României a fost întărit şi prin continuarea cu succes a misiunilor internaţionale asumate, indiferent că acestea au fost în Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Afganistan sau în Irak. Performanţa militarilor noştri a fost foarte bună şi ea a adus ţării multiple aprecieri internaţionale.
Pe fondul creşterii ameninţării teroriste la nivel global, una dintre preocupările principale ale Consiliului a constituit-o optimizarea capacităţii operaţionale a componentelor Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului şi crearea condiţiilor necesare implementării unor măsuri pentru diminuarea factorilor de risc asociaţi acestui fenomen.
În martie 2005, trei jurnalişti români au fost răpiţi în Irak.
După două luni serviciile de informaţii au reuşit, printr-o bună colaborare a instituţiilor statului, să-i aducă pe cei trei jurnalişti, teferi, în ţară. Acest episod a demonstrat capacitatea instituţiilor care au atribuţii în domeniul siguranţei naţionale de a lucra eficient, împreună cu partenerii vest-europeni, în rezolvarea unor chestiuni sensibile pe agenda luptei împotriva terorismului internaţional.
Pe partea de combatere a corupţiei şi a criminalităţii organizate, un pas înainte în asigurarea unui mai bun management al acţiunilor de asigurare a ordinii publice l-a constituit înfiinţarea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, conceput în urma documentării realizate de către specialişti ai Ministerului Administraţiei şi Internelor în ţări din Uniunea Europenă.
Ca Preşedinte al CSAT, am susţinut asumarea responsabilităţii în zona securităţii energetice, în vederea alinierii la politicile Uniunii Europene. Am cerut Guvernului să realizeze strategia energetică a României pentru perioada 2007 – 2020. Acest document are în vedere implicarea României în proiecte importante cum ar fi proiectul „Nabucco” şi conducta de petrol Constanţa - Trieste. În acest context, Guvernul a lansat şi un concept privind diplomaţia energetică, având în vedere lărgirea acestuia pe pieţe cum ar fi cea din jurul Mării Caspice, Orientul Apropiat sau Africa de Nord.
Am aprobat retragerea din Irak a trupelor româneşti în vara acestui an. Aceasta decizie , in baza memorandumului semnat cu guvernul irakian, marchează sfârşitul celei mai complexe misiuni a armatei române după cel de-al doilea război mondial. Peste 8400 de militari români au onorat cuvântul dat de România ca aliat şi şi-au făcut cu cinste datoria timp de şase ani, în condiţii grele. Mă închin în memoria militarilor căzuţi în Irak şi Afganistan, căzuţi la datorie sub drapelul patriei.
În ciuda multelor încercări din aceşti ani de a politiza prezenţa soldaţilor români în Irak, personal am fost adeptul menţinerii cuvântului dat. România a rămas astfel un stat responsabil, predictibil şi de încredere pentru aliaţii noştri.
Am apreciat că obligaţiile asumate în mandatul preşedintelui Ion Iliescu sunt obligaţii ale României şi ele trebuie duse până la capăt, indiferent dacă astăzi , după ce am intrat în NATO şi UE, acest lucru ne place sau nu, fie că vorbim despre angajamentele noastre în Balcanii de Vest sau în Afganistan.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Să ne amintim că, până în urmă cu 5 ani, România bătea încă la porţile Uniunii Europene. Să ne amintim că în 2004, chiar dacă negocierile erau finalizate, era pusă sub semnul întrebării data aderării la Uniunea Europeană, datorită clauzei speciale pe justiţie, precum şi a altor carenţe administrative, mai ales în domenii precum agricultura, mediu şi concurenţa.
A fost un efort intern şi de politică externă consistent pentru ca 1 ianuarie 2007 să fie momentul aderării, un efort care s-a atins pe durata mai multor ani, şi la care au contribuit toate partidele politice, alături de români.
Astăzi, ţara noastră are un profil internaţional bine conturat.
Deplina recunoaştere a României ca stat credibil şi predictibil, ataşat valorilor euro-atlantice, a venit odată cu summitul NATO din primăvara anului 2008. A fost, fără îndoială, o reconfirmare a poziţiei României pe scena internaţională, de care trebuie să fim mândri.
Ca preşedinte am acţionat pentru ca vocea României să fie auzită în lume.
Nu mi-a fost teamă să spun şi adevăruri incomode, care au trebuit spuse.
Un stat care nu are curajul să stea drept în relaţiile internaţionale va fi călcat în picioare.
Am dezvoltat relaţiile deja bune cu partenerii noştri europeni şi nord-americani, precum şi cu ţări prietene de pe toate continentele.
Aş menţiona, în acest sens, cu deosebire, consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, precum şi dezvoltarea unor parteneriate similare cu Republica Franceză şi Republica Coreea. În cursul lunii viitoare, România va încheia un parteneriat strategic cu Polonia, care va conferi noi valenţe eforturilor noastre în Uniunea Europeană şi în vecinătate.
Consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii are la bază interesele noastre comune, ce vizează securitatea şi prosperitatea cetăţenilor noştri, dar poate mai înainte de toate, valorile libertăţii şi democraţiei. De la începutul mandatului meu am considerat că, alături de prezenţa în structurile euro-atlantice, numai o relaţie consolidată cu SUA poate da României garanţiile de securitate pe termen lung, de care avem nevoie. În acest sens, amintesc semnarea, în anul 2005, a „Acordului dintre România şi SUA privind activitatea forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României”. În baza Acordului, militari americani operează şi se instruiesc, împreună cu soldaţi români, în cadrul facilităţilor militare din zona Dobrogei.
Fără îndoială că această colaborare va întări eforturile noastre privind asigurarea unui climat de stabilitate şi securitate la Marea Neagră.
Suntem parte a proiectului Nabucco şi am dovedit o prezenţă activă în domeniul cooperării politice şi economice din zona Mării Negre. Proiectul Nabucco e un proiect faţă de care mulţi politicieni şi analişti români s-au arătat sceptici. Dar Nabucco e în curs de realizare. La capătul unui uriaş efort diplomatic al statelor participante la proiect, s-a semnat recent, la Ankara, acordul de construire a gazoductului. Securitatea energetică a ţării este o prioritate şi trebuie să rămână o prioritate, nu doar pentru a asigura diversificarea surselor şi necesarul de consum, ci pentru a menţine suveranitatea naţională şi autonomia deciziilor politice ale guvernelor României.
Vreau să afirm, de asemenea, că România a reuşit să aşeze problema zonei Mării Negre pe agenda Uniunii Europene, pornind de la interesul nostru naţional. Este crucial pentru România ca la frontiera UE şi NATO să se afle un spaţiu de securitate şi prosperitate.
Evenimentele ne-au confirmat evaluarea.
Conflictul ruso-georgian a trezit Europa la realitate. România şi-a confirmat încă o dată capacitatea de expertiză referitoare la această zonă, precum şi corectitudinea evaluării strategice făcute, atunci când prezenta „salba” de conflicte îngheţate din jurul Mării Negre ca pe un element de risc la adresa securităţii naţionale şi a păcii în regiune - Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno Karabach. Avem nevoie de Rusia în soluţionarea acestor probleme de securitate: Rusia trebuie însă să joace acest rol cu responsabilitate şi bună credinţă. România doreşte o relaţie pragmatică, bazata pe încredere şi respectarea intereselor reciproce cu Federaţia Rusă.
În pofida celor care doresc să minimalizeze importanţa acordată regiunii Mării Negre de către comunitatea euroatlantică, amintesc procesele care au fost lansate în perioada 2005-2009, ca urmare a eforturilor diplomatice ale României: Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat, Euroregiunea Mării Negre sub egida Consiliului Europei, Sinergia Mării Negre în cadrul Uniunii Europene, precum şi asigurarea implicării NATO, în premieră, în această regiune, ca urmare a rezoluţiei Summit-ului NATO de la Bucureşti. Au fost, dacă vreţi, succese ale politicii externe româneşti care au plecat de la interesul naţional, cu reverberaţii regionale importante în domeniul dezvoltării, al democratizării şi al comunicării între ţările riverane la Marea Neagră.
O altă iniţiativă promovată de România, care a avut un ecou favorabil la nivelul Uniunii Europene este proiectul pentru o Strategie a Uniunii în regiunea Dunării. Ne-a bucurat faptul că la Consiliul European din iunie Comisia a fost mandatată să elaboreze viitoarea Strategie a Uniunii în regiunea Dunării. Această strategie va contribui la valorificarea potenţialului economic şi de transport fluvial al Dunării în perspectiva dezvoltării legăturii Dunăre – Main – Rin.
Statul român a obţinut în timpul mandatului meu o decizie favorabilă a Curţii de la Haga, în diferendul cu Ucraina privitor la delimitarea platoului continental si a zonei economice exclusive în Marea Neagră. A fost un efort dificil, dus la bun sfârşit de o nouă generaţie de diplomaţi excepţionali.
Victoria României la Haga este doar un exemplu care confirmă ce poate realiza România, dacă ştim să ne apărăm drepturile.
Ca si poziţia României în cazul statutului provinciei Kosovo, victoria României la Haga demonstrează soliditatea abordării pe care am susţinut-o în aceşti ani, în relaţiile dintre state: aceea a supremaţiei dreptului internaţional, a forţei dreptului în locul dreptului forţei, după cum spunea Nicolae Titulescu.
Doamnelor şi domnilor,
Faptul că am insistat pe problematica euroatlantică, nu înseamnă că interesele strategice ale României se limitează strict la acest spaţiu. Am extins relaţiile cu statele din Caucaz si Asia Centrală. La sfârşitul acestei luni vom semna un parteneriat cu Republica Azerbaidjan, care devine un pol energetic pentru România.
Vizitele frecvente în Orientul Mijlociu şi în zona Golfului demonstrează că problemele regiunii nu ne-au fost şi nu ne pot fi indiferente. Dorim să promovăm mai atent şi, acolo unde este nevoie, să regăsim intensitatea anterioară a relaţiilor cu aceste state.
Anvergura şi dinamismul Chinei potenţează extinderea relaţiilor tradiţionale. În egală măsură, căutăm să dezvoltăm accelerat legăturile cu Japonia, Republica Coreea, India şi alte state asiatice. Aş dori să vă informez că este în curs de finalizare un Raport complet legat de detalii, el merge până la detaliu cu privire la politica externă derulată din decembrie 2004 şi până acum, odată cu încheierea mandatului voi transmite Parlamentului un exemplar, Guvernului un exemplar, la Cotroceni un exemplar şi unul la mine.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Relaţia cu diaspora a reprezentat una dintre priorităţile mandatului meu de Preşedinte şi de fiecare dată când am vizitat ţări pe teritoriul cărora se aflau aceste comunităţi, am avut un dialog constructiv cu reprezentanţii acestora.
Dorinţa mea este ca toţi cei care simt româneşte, indiferent unde trăiesc, să simtă că fac parte din acelaşi popor: poporul român.
Respectarea drepturilor comunităţilor româneşti din vecinătatea apropiată României – Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria - a fost un subiect constant pe agenda mea.
Aici, vreau să fac o menţiune legată de realităţile politicii noastre externe, vecinilor noştrii foarte rar li s-au spus punctele noastre de vedere cu privire la modul cum sunt tratate comunităţile româneşti din apropierea frontierelor.
Am acordat o atenţie specială românilor din Republica Moldova şi Ucraina – cele mai numeroase comunităţi istorice din afara graniţelor.
Am susţinut în permanenţă aspiraţiile europene ale cetăţenilor din Republica Moldova, dar a fost dificil să oferim un sprijin mai consistent procesului de apropiere de Europa, câtă vreme fostele autorităţi moldovene nu şi-au respectat angajamentele în privinţa acestui parcurs.
Românii din Republica Moldova trebuie să simtă că au în România un aliat pe care se pot baza.
Am acţionat, în toţi aceşti 5 ani, pentru a dovedi că România este un astfel de aliat.
În urma mesajului adresat Camerelor reunite ale Parlamentului din 14 aprilie 2009, şi vă mulţumesc pentru ceea ce urmează, s-a reuşit să îndeplinim două obiective: sporirea numărului de locuri în universităţi pentru tinerii din Republica Moldova, anul acesta numărul de locuri alocate a crescut cu încă o mie, şi simplificarea procedurilor birocratice de redobândire a cetăţeniei.
Anul acesta numărul burselor a crescut cu încă 1000.
Realitatea ultimilor 10 ani a indicat şi o altă prioritate pe care trebuie să o avem: protejarea drepturilor românilor care muncesc în state membre ale Uniunii Europene.
Ei trebuie să ştie că sunt respectaţi, că toţi cetăţenii europeni sunt egali. Am fost martori la interpretări excesive sau abuzive ale unor reglementări europene în materie de liberă circulaţie a cetăţenilor. Avem o mare responsabilitate în a semnala şi a face tot ce este posibil pentru a preveni astfel de situaţii.
Comunităţile româneşti din străinătate trebuie sprijinite mult mai vizibil de către statul român.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Ca Preşedinte al României, am considerat că problemele minorităţilor trebuie abordate frontal, asigurând suveranitatea şi indivizibilitatea statului, concomitent cu păstrarea şi dezvoltarea identităţii minorităţilor.
În perioada mandatului meu a fost îmbunătăţită legislaţia care ajută minorităţile naţionale să-şi păstreze, dezvolte şi exprime identitatea. Relaţiile interetnice s-au desfăşurat în matca lor firească, în acord cu normele şi practicile europene. În Parlament şi în Guvern, organizaţiile minorităţilor naţionale au contribuit, alături de partidele politice, la dezvoltarea democratică a României.
În acelaşi timp, am avut curajul să abordez frontal probleme sensibile care ţin de minoritatea maghiară din România, mai ales în zonele cu mare concentrare de cetăţeni români de etnie maghiară, cum sunt Harghita şi Covasna. Am mers la faţa locului, am discutat atât cu reprezentanţii minorităţii maghiare care fac parte din autorităţile locale, cât şi cu reprezentanţii românilor, minoritari în regiune, cu societatea civilă şi cu reprezentanţii cultelor, cu oameni obişnuiţi.
Am spus lucrurilor pe nume. România este stat independent, suveran, indivizibil. Nu putem negocia articolul 1 al Constituţie. Acesta a rămas crezul meu şi l-am transmis faţă în faţă concetăţenilor noştri maghiari din Harghita şi Covasna. În ce priveşte autonomia locală, am fost şi rămân un partizan al descentralizării şi al apropierii deciziilor de cetăţean, la nivelul comunităţilor locale. Atâta autonomie la Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, câtă la Tulcea şi Caracal.
Rămân sensibil în continuare la problema educaţiei în limba minorităţilor. Am spus-o răspicat, de câte ori am avut ocazia. Să le dăm o şansă copiilor de etnie maghiară din Harghita şi Covasna să înveţe limba română, pentru că astfel ei vor avea o şansă în plus pe piaţa muncii.
Am susţinut predarea limbii române copiilor maghiari, cu precădere în cadrul învăţământului obligatoriu, prin metode care să ţină cont de faptul că o bună parte dintre ei , în mod deosebit cei din mediul rural, nu cunosc limba română la intrarea în sistemul de învăţământ.
Am discutat deseori probleme legate de accesul maghiarilor şi românilor în administraţia publică din zonele cu populaţie majoritară de etnie maghiară.
Cred cu convingere că românii şi maghiarii din aceste regiuni pot asigura o reprezentare mai echilibrată în aparatul administrativ local, în funcţie de apartenenţa etnică, dar şi de competenţă. Cred că românii din Harghita şi Covasna trebuie să aibă acces egal la funcţiile care se ocupă prin concurs în administraţia locală, cum şi maghiarii din Harghita şi Covasna trebuie să aibă acces la funcţiile numite din deconcentrate.
Aşa cum am observat în desele mele vizite în Transilvania, românii şi maghiarii trăiesc în bună înţelegere. Nu există diferenţe majore între oamenii simpli din regiunile cu o compoziţie etnică mixtă.
De aceea, am considerat că este important ca politicienii români şi maghiari să îşi tempereze discursul şi să cadă de acord asupra unor principii generale, de la care niciuna din părţi nu trebuie să abdice.
Romii reprezintă o altă minoritate importantă care trăieşte în România. Am arătat în repetate rânduri că problema romilor este o problemă extrem de complexă. Cu ocazia unor evenimente tragice, în care au fost implicaţi cetăţeni români de etnie romă, chestiunea romilor a devenit mult mai vizibilă pentru factorii de decizie europeni.
Am susţinut un sprijin mai ridicat al autorităţilor de la Bruxelles pentru a rezolva problemele cu care se confruntă romii din toată Europa, dar în special cei care trăiesc în ţările sud-est europene.
Vorbim de o minoritate răspândită teritorial, cu o serie de tradiţii specifice, cu o mobilitate teritorială foarte ridicată. Problema fundamentală a romilor de pretutindeni rămâne integrarea lor socială.
Trebuie să continuăm procesul de înregistrare oficială a etnicilor romi, pentru ca aceştia să poată accesa toate beneficiile asociate cetăţeniei române. Există fonduri europene substanţiale pentru programe destinate romilor.
Organizaţiile romilor, alături de autorităţile administrative, poartă răspunderea ca acestea să fie cheltuite cât mai eficient, în beneficiul efectiv al comunităţilor de romi. Dar dincolo de programe şi ONG-uri, cred că romii trebuie să facă două lucruri esenţiale: primul: să-şi trimită copiii la şcoală, al doilea: să se creştineze.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Să ne amintim că până în urmă cu cinci ani, presa era sub papucul politicienilor de la putere.
Poate mai mult decât orice, România de astăzi înseamnă o Românie care crede în pluralism şi în libertatea de expresie.
Am preluat mandatul de Preşedinte după o perioadă în care s-au petrecut grave derapaje de la democraţie. În 2004 aveam o presă timorată, supusă unor presiuni de ordin politic şi economic din partea guvernului PSD de atunci.
În aceşti cinci ani presa a avut atâta libertate cât a dorit să îşi ia.
A avut libertatea să critice neîngrădit orice persoană aflată în funcţii publice, de la Preşedintele României până la premier, miniştri şi parlamentari.
Nu am cunoştinţă în această perioadă de vreun jurnalist care să fi avut de suferit din cauză că a criticat puterea. În ce mă priveşte, am respectat întotdeauna libertatea de opinie, chiar atunci când s-au formulat critici nedrepte sau calomnii la adresa mea.
Astăzi, fiecare jurnalist are libertatea de a spune ce crede sau ce i se cere, fără să se teamă de repercusiuni politice, ca la începutul anilor 2000. Pe zi ce trece apare, însă, o nouă problemă: presiunile politice au fost înlocuite de presiunile patronilor de presă.
Analiza Oxford Analitica, incriminată chiar de cei vizaţi, este elocventă şi se constituie într-o analiză încă blândă a mizeriei şi şantajului existente în parte a presei româneşti.
Ca şi justiţia, dar din motive diferite, presa trebuie să-şi autoregleze funcţionarea. Şi presa, şi justiţia trebuie să înţeleagă că politicul nu va mai interveni. Singure trebuie să-şi găsească drumul integrării şi recunoaşterii ca puteri în stat.
Aici, rolul Preşedintelui este doar de a ridica un semn de întrebare, lucru pe care îl fac şi astăzi. Este rolul presei româneşti şi a societăţii civile să ia măsuri în această direcţie.
Doamnelor şi domnilor,
Dragi români,
Să ne amintim că, până în urmă cu cinci ani, românii erau obligaţi să voteze liste de partid, deşi vroiau să voteze oameni.
Acum, fiecare dintre dumneavoastră aţi fost ales prin vot uninominal şi aveţi o datorie directă faţă de românii care v-au votat şi nu faţă de partidul care v-a pus pe listă.
Este o fundaţie pe care ca Preşedinte am susţinut-o pentru România.
Ştiu că mai sunt multe de făcut în această privinţă, dar am reuşit un pas important: votul uninominal atât la nivelul parlamentarilor, cât şi la nivelul preşedinţilor consiliilor judeţene.
Este o formă de vot uninominal perfectibilă.
În noiembrie 2007, pentru prima oară în ultimii 20 ani, Preşedintele României a convocat un referendum prin care românii au avut posibilitatea să aleagă forma de vot. Chiar nevalidat, succesul referendumului – peste 80% dintre românii care s-au prezentat la urne au fost în favoarea introducerii votului uninominal – mi-a arătat că am mers pe un drum corect.
Această doleanţă a românilor a fost pusă în practică chiar la alegerile locale şi parlamentare din 2008. Cred că o formă mai clară de vot uninominal se dovedeşte necesară.
Votul uninominal este însă doar fundaţia – pe care am susţinut-o - pentru reformarea clasei politice româneşti. Nu trebuie să ne oprim la fundaţie. De aceea, vă reamintesc faptul că reforma clasei politice româneşti nu poate ocoli Parlamentul. Reformarea Parlamentului trebuie să fie următorul pas pe drumul reformării clasei politice.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Un domeniu pe care îl consider o prioritate naţională este cel al protejării şi promovării patrimoniului cultural naţional.
În aprilie 2008 am aprobat înfiinţarea Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniul construit, situri istorice şi naturale, cu scopul principal de a realiza un diagnostic şi de a identifica măsuri necesare cooperării instituţionale şi implementării politicilor prioritare pentru patrimoniu.
În septembrie 2008, Comisia a propus un set de măsuri urgente, pe care le-am asumat şi le-am transmis Parlamentului şi Guvernului. Ţin să vă mulţumesc pentru reacţia imediată la propunerile făcute de Comisia Prezidenţială. Consider că datoria noastră faţă de patrimoniu este o datorie faţă de propria noastră identitate. Totodată, patrimoniul cultural trebuie să devină, în cadrul proiectelor integrate, o sursă de regenerare urbană şi de dezvoltare regională.
În ceea ce priveşte viziunea pe care am adoptat-o în privinţa relaţiei dintre stat şi culte este cea potrivit căreia o Europă unită nu poate fi decât o Europă a valorilor care creează solidaritate.
Aceste valori sunt cultivate de comunităţile religioase. Personal, am abordat relaţia instituţională dintre stat şi culte ca o relaţie de dialog şi cooperare, o relaţie de parteneriat între stat şi biserică. Respectarea autonomiei cultelor şi, totodată, a contribuţiei lor istorice şi actuale la binele comun, reprezintă principii care m-au ghidat în acţiunea publică şi care se regăsesc în Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, promulgată în decembrie 2006.
Priorităţile mandatului meu au constat în dezvoltarea acestui cadru legal şi în asigurarea asistenţei spirituale şi identitare a românilor din diaspora, indiferent de confesiune religioasă: ortodocşi, catolici, greco-catolici, penticostali, adventişti, musulmani sau mozaici.
Am considerat esenţial, pentru prezent şi viitor, parteneriatul dintre stat şi biserică, având în vedere valorile promovate de Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte, dar şi capacitatea Bisericii Ortodoxe Române de a se implica în problematica socială şi educaţională a comunităţilor.
Am subliniat, cu prilejul evenimentelor care au marcat în ultimii ani viaţa Bisericii Ortodoxe Române, rolul acesteia, ca biserică a majorităţii cetăţenilor, în definirea identităţii noastre istorice şi spirituale.
Având în vedere situaţia nou creată de fenomenul migraţiei, România şi-a exprimat gratitudinea pentru solidaritatea Sfântului Scaun şi a Bisericii Catolice, care a venit în întâmpinarea comunităţilor româneşti din diaspora. Vă pot informa că în Italia peste 1000 de biserici catolice au fost puse la dispoziţia ortodocşilor români pentru a putea să-şi ţină slujbele de duminică. Acelaşi fenomen este semnalat în Spania, unde Biserica Catolică a dat o atenţie deosebită românilor.
Pentru mine, în calitate de Preşedinte al României, respectul faţă de adeziunea religioasă a cetăţenilor înseamnă, de asemenea, încurajarea constantă a asumării memoriei şi a recunoaşterii diversităţii religioase din România, aşa cum a reieşit şi cu prilejul Adunării Ecumenice Europene, desfăşurată în 2007, la Sibiu.
Convingerea mea este că o civilizaţie a păcii nu poate fi construită fără o cultură a dialogului. Doar cunoscându-ne mai bine şi învăţând unii de la alţii, vom putea înţelege şi trăi diversitatea credinţelor şi a tradiţiilor ca pe o adevărată bogăţie.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Dintre proiectele cu care am pornit la drum în mandatul meu o atenţie aparte am acordat-o reformării Constituţiei.
Am jurat să respect şi să apăr Constituţia
Faptul că îi apreciem principiile şi o respectăm nu înseamnă să închidem ochii la limitările şi la defectele sale.
Aceste limitări şi defecte au ieşit în evidenţă pe parcursul celor cinci ani de mandat. Motivele sunt numeroase.
Iată de ce am cerut Comisiei Prezidenţiale pentru Studierea Regimului Politic şi Constituţional să pregătească un raport ştiinţific despre limitele şi defectele actualei Constituţii şi despre direcţiile eventuale de revizuire. Am cerut explicit includerea în Comisie a unor specialişti cu sensibilităţi teoretice şi politice diverse.
În ce mă priveşte consider că actuala reformă constituţională trebuie să aibă patru obiective majore: desenarea mai clară a raporturilor dintre autorităţile publice, restructurarea legislativului, introducerea unui mecanism de deblocare a crizelor politice, clarificarea atributului de mediator al Preşedintelui României.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Conform Constituţiei, Preşedintele “veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice”. În acest scop, el exercită şi “funcţia de mediere”. Ca instituţie, Preşedintelui i se recunoaşte o funcţie precisă pe lângă celelalte puteri ale statului. El nu se poate substitui lor, dar are dreptul şi datoria să intervină atunci când acestea sunt în conflict sau nefuncţionale.
În raport cu puterea legislativă, am exercitat funcţia de cenzură a acelor acte emise de Parlament care veneau împotriva interesului public. Un exemplu este legea care stipula privilegii pentru deputaţi şi senatori. Am refuzat promulgarea unor asemenea legi, întorcându-le la Parlament.
În cinci ani am sesizat Curtea Constituţională în 14 cazuri, o cifră comparabilă cu a altor Preşedinţi ai statelor cu democraţii consolidate.
În Avizul Constituţional din 5 Aprilie 2007, spre exemplu, care a avut ca obiect propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui, Curtea Constituţională a stabilit că nu m-am făcut vinovat de fapte de natură să atragă suspendarea. Avizul Consultativ este a reafirma dreptul Preşedintelui României de a avea poziţii politice proprii pe care să le afirme în sfera publică.
M-am adresat Camerelor reunite ale Parlamentului de unsprezece ori, pe teme politice şi economice. În luna septembrie a anului trecut am avertizat, în faţa Camerelor reunite, asupra evoluţiilor îngrijorătoare ale unor indicatori economici, o evoluţie ce reflecta nevoia urgentă, în acel moment, de reforme structurale care nu s-au produs din lipsa voinţei politice, dar şi din considerente electorale. Nu aş vrea să înţelegeţi de aici că am avut viziunea crizei. Pur şi simplu erau nişte semnale de oarecare reducere a veniturilor în bugetul de stat şi atunci am cerut Guvernului şi m-am adresat dumneavoastră să trecem la reducerea cheltuielilor cu aparatul de stat.
Răspunsul la criza economică mondială l-am gândit ca un efort de echipă. În ocazii precum negocierile cu Fondul Monetar Internaţional am făcut o echipă cu miniştrii, cu liderii politici, precum şi cu reprezentanţi ai sindicatelor şi sectorului privat.
În toată perioada mandatului meu, Banca Naţională a României a fost un adevărat partener, atât al meu, cât şi al Guvernului. Banca Naţională a supravegheat atent sistemul bancar. Iar rezultatele se văd: acesta este într-o stare mult mai bună în România decât în alte ţări. Astfel, am redus riscurile structurale la adresa economiei româneşti.
Am insistat, atât la formarea Guvernului, cât şi pe timpul funcţionării sale, asupra nevoii de a separa interesele de afaceri şi activitatea în funcţiile publice. Am acordat o atenţie specială integrităţii membrilor Guvernului şi nu am ezitat să folosesc prerogativele mele legale şi constituţionale atunci când autorităţile judiciare au cerut oficial anchetarea unor membri ai Executivului.
După alegerile parlamentare din 2008, am reuşit, folosind prerogativele constituţionale, să aduc la aceeaşi masă PSD şi PD-L. Poate ar fi fost mai potrivită chiar o coaliţie mai largă, în aşa fel încât să atingem cele două obiective fundamentale: reforma statului şi diminuarea efectelor crizei.
Din punct de vedere ideologic, evident că aş fi preferat o coaliţie de guvernare formată din PD-L, PNL şi UDMR. Acest lucru nu a fost posibil din cauza refuzului unor lideri liberali de a se alătura unei asemenea coaliţii de centru-dreapta. De cealaltă parte, PSD nu a acceptat prezenţa UDMR într-o coaliţie guvernamentală.
În aceste condiţii, soluţia adoptată a stat sub semnul urgenţei şi nevoii de a avea un guvern cu un solid sprijin parlamentar. În calitate de Preşedinte am acţionat pragmatic, în limitele Constituţiei, în interesul românilor, trecând peste adversităţile politice cu PSD. Am considerat alianţa de guvernare PD-L – PSD, un compromis politic necesar în interes public şi aşa o apreciez şi acum.
Dragi români,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Am venit astăzi, aici, să vorbesc nu doar despre ultimii cinci ani, ci şi despre viitor, pornind de la realităţile economice de astăzi.
În primele trei trimestre ale anului 2009, tendinţele nesustenabile apărute în ultimii ani au fost inversate. Corecţiile care au avut loc în această perioadă au fost semnificative şi s-au reflectat în ajustări importante ale unor indicatori macroeconomici. Ele au fost necesare pentru a reduce vulnerabilităţile externe acumulate şi pentru a readuce rating-ul de ţară la nivelul de “investment”.
Reducerea deficitului de cont curent reprezintă cea mai profundă corecţie. Se estimează că, la sfârşitul anului 2009, deficitul contului curent va fi de 5-6% din PIB, nivel considerat sustenabil de către finanţatorii externi, faţă de 12,3 % din PIB în 2008. Comparativ cu anul trecut, finanţarea deficitului de cont curent se bazează mai mult pe investiţii străine directe. Se estimează că anul 2009 va aduce acoperirea integrală a deficitului de cont current din investiţii directe, comparativ cu aproximativ 50% în anul precedent.
Rata inflaţiei, după o creştere consemnată în primul trimestru al anului 2009, determinată mai ales de deprecierea corectivă a leului, a revenit la trendul descendent. Mai mult, în ultimile două luni, ratele lunare ale inflaţiei au fost uşor negative. De la 6,7% în ianuarie 2009, inflaţia a scăzut sub 5% în august 2009, existând şanse reale de încadrare a ratei inflaţiei în banda de variaţie în jurul ţintei stabilite, 3,5% ±1 rata de inflaţie anualizată .
Rezerva valutară s-a majorat pe parcursul acestui an cu 1,5 miliarde euro, ajungând la
27,5 miliarde euro, în august 2009, în condiţiile în care Banca Naţională a României a eliberat o parte importantă din rezervele minime obligatorii. La nivelul actual al rezervelor au contribuit şi finanţările de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.
Criza financiară şi unele ajustări pe care le-a determinat au condus la recesiune. În semestrul I 2009, ritmul de creştere economică a coborât în teritoriul negativ, minus 7,6% faţă de semestrul similar al anului 2008. În România, după ce în anul 2008, creşterea economică a înregistrat nivelul de plus 7,1%, se estimează că, în anul 2009, creşterea economică va înregistra nivelul de circa minus 8% faţă de anul 2008.
Situaţia bugetară este încă foarte dificilă, iar acest lucru se datorează în mare măsură caracterului prociclic al politicii fiscale în anii precedenţi.
Cel mai important câştig al procesului de ajustare l-a reprezentat recâştigarea încrederii investitorilor străini, reflectat prin scăderea, în ultimele luni, a riscului de ţară. Indicatorul cel mai semnificativ al percepţiei investitorilor privind riscul de ţară – marja CDS– a scăzut de la 780, în februarie, la puţin peste 250, în septembrie 2009.
Încrederea va continua să crească pe măsură ce va continua implementarea de politici guvernamentale coerente. Apropos, atenţie ce faceţi cu legile de astăzi. Se ştie că reducerea fluxurilor de capital face ca redresarea să fie lentă. Principala grijă a autorităţilor trebuie să fie nu atât grăbirea reluării creşterii, cât producerea condiţiilor pentru o redresare de calitate şi durabilă. Mi-aş permite să spun: o redresare bazată în primul rand pe investiţii şi abia, în al doilea rând, pe consum. Odată cu semnele opririi declinului în marile economii ale lumii, vom vedea semnele reluării creşterii şi la noi. Deja se văd aceste semne în industria prelucrătoare şi în unele servicii.
Este posibil ca în trimestrul IV al anului 2009 să constatăm o revenire consistentă a Produsului Intern Brut faţă de trimestrul IV 2008, fără a fi totuşi o creştere pozitivă. Creşterea pozitivă va fi reluată în anul 2010. Şi ca să nu fie confuzii, în trimestrul al IV- lea 2008, creşterea economică a fost de numai 2,4. De aceea, în trimestrul IV va apărea o redresare fată de anul 2008, dar la nivel de 2,4, nu de 9,1, cât a fost în trimestrul al III- lea 2008.
Este adevărat că economia României a crescut în ultimii cinci ani şi odată cu ea au crescut şi salariile şi pensiile şi ajutoarele sociale. Dar mai ales acum, în perioada de criză, am considerat că este obligaţia mea să merg printre oameni, ca şi a dumneavoastră de altfel.
Cei afectaţi de criză nu au sentimentul că facem suficient pentru ei. Din acest punct de vedere abordarea mea nu poate fi decât realistă, şi anume aceea că „nu există soluţii miraculoase”.
Soluţiile pe care vi le propun pentru viitor pornesc de la acelaşi imperativ al modernizării statului, a societăţii, a României, ca soluţie temeinică ce ne va da o creştere economică durabilă pe termen lung şi ne va face mai puţin vulnerabili la crizele globale ale viitorului.
Legile pe care astăzi Guvernul şi-a asumat răspunderea nu pot fi decât începutul unor reforme structurale profunde, pe care ar fi trebuit să le declanşăm încă din 2007, imediat după aderarea la Uniunea Europeană. Lupta pentru valori nu se opreşte nici odată cu Condamnarea comunismului şi nici odată cu intrarea în Uniunea Europeană şi nici odată cu asumarea răspunderii pe legile de astăzi.
De aceea, aş enumera câteva dintre priorităţile pe termen mediu pe care eu le voi susţine cu argumente şi public şi în relaţia cu partidele, dar şi în relaţia cu Guvernul:
1. Reforma Constituţională, necesară pentru trecerea la parlament unicameral, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului, pentru stabilirea mecanismelor de deblocare a crizelor politice, pentru clarificarea calităţii de mediator a preşedintelui între puterile statului, dar şi între puterile statului şi societate. Stimaţi membri ai Parlamentului, aş vrea să vă dau o explicaţie legată de parlamentul unicameral. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, practic, România va mai avea o Cameră la Bruxelles şi Strasbourg. Pentru că Parlamentul de la Strasbourg, Bruxelles, depinde unde îşi ţine şedinţele, devine coparticipant la executarea puterii alături de Consiliul European şi de Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că foarte frecvent, sau de fiecare dată, conform Tratatului, ori de câte ori va trebui adoptată o decizie a Parlamentului European va trebui consultat Parlamentul naţional, ceea ce implică un parteneriat între Parlamentul de la Bucureşti şi Parlamentul European.
2. Un al doilea obiectiv care mi se pare extreme de important, în reforma statului este legat de reforma sistemului de pensii, pentru ca acesta să devină echitabil prin aplicarea principiului contributivităţii.
3.Un al treilea obiectiv care ar trebui să fie prioritar este elaborarea Codului Asistenţei Sociale El necesar deoarece în momentul de faţă există peste 202 drepturi de asistenţă socială, reglementate prin 179 de acte normative. Există segmente importante de beneficiari care nu se află în categoria persoanelor care să necesite protecţie socială specială. Aici aş vrea să fac o precizare pentru că am făcut o afirmaţie legată de 11 milioane de asistaţi. Când acreditez această cifră am în vedere şi realitatea faptului că şi oameni bogaţi care sunt cuplaţi la încălzire centrală, la Bucureşti, primesc subvenţia pentru încălzire, în mod indirect. Eu cred că esenţa ar fi să focusăm mai bine resursele destinate protecţiei sociale.
4. Un alt obiectiv prioritar este introducerea standardelor de cost în administraţia centrală şi locală . Este un efort pe care Guvernul îl pregăteşte şi îl voi susţine fără reserve,
5. Un alt obiectiv ar fi accelerarea proceselor de descentralizare şi creştere a autonomiei locale.Aici trebuie să înţelegem că pînă când nu vom lăsa soarta comunităţilor în mâinile lor va exista un ridicat nivel de insatisfacţie faţă de conducerea centrală. Creşterea nivelului de autonomie al comunităţilor locale este fundamental pentru evoluţia pozitivă a României.
6. De asemenea, o altă prioritate îmi pare a fi gestionarea politicilor fiscale, monetare şi a situaţiei macroeconomice astfel încât România să adere la zona Euro în anul 2014. Nu trebuie să ne descurajeze criza economică, avem disponibilitatea să ne încadrăm în parametrii de aderare.
7. Un alt obiectiv prioritar ar trebui să fie intrarea României în spaţiul Schengen în anul 2011.
8. În sfârşit, susţinerea dezvoltării agriculturii, a industriei alimentare şi a turismului, ca sectoare de activitate pentru care România are condiţii naturale excepţionale.
9. Un alt obiectiv-accelerarea procesului de cadastrare şi intabulare a tuturor terenurilor agricole. Situaţia actuală a cadastrului face ca terenurile să nu potă fi vândute cu uşurinţă.
10. De asemenea, o prioritate care mi se pare extrem de importantă este ca numirile în funcţii de conducere în administraţia centrală şi locală să se facă în primul rând pe criterii de competenţă.
11. De asemenea, vă mai propun adoptarea în regim de urgenţă a codurilor de procedură penală şi civilă, pentru ca justiţia să aibă instrumentele necesare soluţionării cauzelor într-un timp rezonabil.
12. În sfârşit, modificarea structurii Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât o treime din membrii CSM să fie reprezentanţi ai Societăţii Civile şi acest lucru stă în mâna dumneavoastră.
13.Adoptarea legii răspunderii fiscale.
14.De asemenea, declanşarea unui proces vast de simplificare a legislaţiei în toate domeniile, inclusiv în domeniul fiscal. Practic, datorită multitudinii de acte normative pe fiecare domeniu, atât justiţia, dar şi agenţii economici şi organele de control sunt frecvent puse în faţa interpretărilor diferite, datorită formulărilor neclare şi, de multe ori, contradictorii.
15. O alta prioritate ar fi utilizarea rapidă şi eficientă a fondurilor puse la dispoziţia României de Uniunea Europeană. Avem programe de 54 de miliarde, din care 32 de miliarde de Euro de la Uniunea Europeană, avem 4-5 miliarde de la Banca Europeană de Investiţii şi Banca Mondială şi noi nu accelerăm investiţiile.
16.O altă prioritate ar fi dezvoltarea unui sistem naţional de colectare şi distribuire a producţiei de legume şi fructe, produse de micii fermieri. Îi vedeţi toţi, pe marginea drumurilor, încercând să vânda roşii, vinete, pepeni, castraveţi, tot ce pot. Nu au acces în hipermarketuri pentru că niciodată un hipermarket nu o să cumpere de pe marginea drumului. Poate fi chiar o iniţiativă legislativă care să stabilească 10-15 astfel de centre de colectare regionale şi Guvernul să o pună în aplicare, măcar unul sau două să înceapă la anul.
O altă prioritate pare a fi începerea lucrărilor la reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă .
17.În sfârsit, trebuie modificat Codul Muncii pentru flexibilizarea forţei de muncă.
18.Trebuie adoptate politici de stimulare a creşterii natalităţii, inclusiv prin acordarea de stimulente materiale şi fiscal pentru mame.
19. Un punct extrem de important, şi simt că a devenit o prioritate majoră pentru România, este promovarea identităţii naţionale în interiorul Uniunii Europene, dar şi la noi acasă.
20. De asemenea, o prioritate trebuie să fie consolidarea, în continuare, a parteneriatelor strategice cu Statele Unite şi Franţa, precum şi a relaţiilor cu statele din Orientul Mijlociu, Zona Caspică şi Asia Centrală.
21.Nu în ultimul rând, reevaluarea relaţiilor cu Republica Moldova şi sprijinirea necondiţionată a acestei ţări pentru consolidarea statutului de aspirant la intrare în Uniunea Europeană.
22. Şi, o rugăminte speciala, pentru dumneavostră, Parlamentul Romaniei, să urmariţi accelerarea procesului de acordare a cetăţeniei române pentru cei care si-au pierdut cetăţenia abuziv şi pentru familiile lor.
Sunt convins că punerea în practică a acestor priorităţi reprezintă tot atâţia paşi înainte în procesul de modernizare a României.
Vă mulţumesc pentru răbdarea pe care aţi avut-o! Vă mulţumesc!
Departamentul de Comunicare Publică
15 Septembrie 2009
No comments:
Post a Comment