28 January 2010

Cipsurile şi implanturile mamare, de la preşedinte la preşedinte


Toată lumea îşi aduce aminte de reclama la cipsuri care oferea bani pentru implanturi mamare. Ai poftă? Poţi câştiga 2000 de euro pentru silicoanele care îl ţine pe prietenul tău lângă tine. Mai pe larg...


Pasul 1, sesizarea CNA:
Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

Bucureşti, 21 ianuarie 2010
Nr. 37/


Domnului

Răsvan Popescu,

Preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului


Stimate domnule Preşedinte,

În ultima perioadă, tot mai multe spoturi publicitare transmise de mass media abundă de stereotipuri sexiste şi mesaje misogine, menite să aducă atingere demnităţii femeii şi să trivializeze imaginea acesteia.

De curând a apărut o nouă reclamă la un produs marca Lay’s, produs care se adresează în special tinerilor, care inoculează ideea că tinerele fete şi adolescente trebuie să consume acest produs pentru a-şi putea finanţa operaţii estetice, mesajul transmis fiind acela că o femeie se defineşte exclusiv prin atributele sale fizice.
Consider că acest mesaj este deosebit de periculos pentru tinerele fete, de natură să le influenţeze în plan emoţional şi să le determine să se concentreze doar asupra înfăţişării, în detrimentul unei personalităţi armonioase şi, în final, sănătoase.
Acest spot reprezintă un nou exemplu al felului în care femeia este prezentată ca obiect, ca agent de marketing, mesajul reclamei neavând nici o legătură cu produsul promovat şi întărind stereotipul periculos al “femeii obiect decorativ” .
În virtutea atribuţiilor ce vă revin, vă solicit intervenţia fermă asupra modului în care media audio vizuală prezintă imaginea femeii.


PREŞEDINTĂ


Cristina Ancuţa Pocora

(sursa: http://blog.cristinapocora.ro/?p=1068)

Pasul 2, decizia CNA:

Decizia nr. 202 din 26.01.2010

26.01.2010

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 26 ianuarie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat sesizările înregistrate sub nr. 301/12.01.2010, nr. 687/20.01.2010, nr. 688/20.01.2010, nr. 742/21.01.2010, nr. 824/21.01.2010 şi nr. C131/26.01.2010, precum şi raportul întocmit de Direcţia Monitorizare privind spotul publicitar pentru chipsurile „Lay’s”, difuzat de posturile de televiziune.

Spotul are următorul conţinut :

Doi tineri îndrăgostiţi stau îmbrăţişaţi într-un colţ, în timp ce o altă tânără trece pe lângă ei mâncând din chipsurile Lay’s. Peste imagini este suprapusă o voce din off care spune următoarele: Îţi cam place prietenul tău, nu? O vezi pe fata aia? Şi ea îl place. Uite că şi-a cumpărat o pungă de Lay’s pentru că îi era poftă şi probabil o să câştige 2000 de euro la promoţie. Apoi o să-şi pună silicoane şi într-o zi o să dea peste prietenul tău, din întâmplare, evident. Iar tu vei rămâne singură. Fii pe fază, câştigă tu 2.000 de euro pe zi şi nu-i lăsa să ajungă în buzunarul cui nu trebuie. Trimite codul din pachet prin SMS la 1828 sau înscrie-l pe fiipefază.ro.

În imagini este redată acţiunea evocată de vocea din off, respectiv cum cealaltă tânără câştigă premiul ce-i va permite să-şi facă implanturi cu silicon. Într-un alt moment, ea îl întâlneşte în autobuz pe prietenul fetei de la început şi ajunge să-l cucerească datorită sânilor ei. Speriată de perspectivă, fata aleargă din braţele tânărului la automatul unde se află chipsurile şi-i cere prietenului ei să-i cumpere o pungă de chipsuri Lay’s.

Pe ecran este afişat textul: FII PE FAZĂ! CÂŞTIGĂ TU 2.000 DE EURO PE ZI. În final apare o pungă de chipsuri Lay’s pe care scrie Salted! Fără E-uri. Fii pe fază, Câştigă tu 2.000 de euro pe zi, iar, alături de pungă, scrie mare, negru pe fond galben SMS 1828 www.fiipefaza.ro.

În partea de jos a ecranului se mai află scrise cu galben nişte informaţii cu caractere atât de mici, încât nu sunt lizibile.

Analizând spotul publicitar, membrii Consiliului au constatat că acesta încalcă dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit c) şi alin. (2) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale art. 107 şi art. 114 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor Legii audiovizualului:
Art. 29
(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:
c) să nu prejudicieze demnitatea umană;
(2) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor şi, în special:
a) să nu instige în mod direct minorii să cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experienţă ori a credulităţii acestora.

Conform dispoziţiilor Codului audiovizualului:
Art. 107
Publicitatea şi teleshoppingul trebuie să servească interesul public prin respectarea regulilor informării şi ale unei competiţii corecte.
Art. 114
(2) Orice informaţie sau avertizare difuzată sub formă de videotext va fi prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, astfel încât să fie clar percepută de telespectatori.

În urma analizării spotului, membrii Consiliului au constatat că mesajul transmis de acesta este de natură a afecta demnitatea umană şi poate provoca daune morale sau mentale minorilor, exploatând lipsa de experienţă şi credulitatea acestora, fapte ce contravin prevederilor art. 29 din Legea audiovizualului.

Astfel, Consiliul a considerat că de natură a afecta demnitatea umană este faptul că telespectatorului i se induce ideea că, indiferent de calităţile morale, intelectuale sau educaţionale ale unei persoane, singurul aspect care contează sau care determină o alegere în plan personal, fie pentru bărbaţi, fie pentru femei, este aspectul fizic.

De asemenea, membrii Consiliului au apreciat că mesajul spotului este, în egală măsură, unul de natură a influenţa în mod periculos copiii şi adolescenţii, întrucât acreditează ideea că banii oferiţi ca premiu pentru a încuraja vânzarea produsului, bani ce ar putea fi folosiţi pentru îmbunătăţirea aspectului fizic, ar realiza condiţia unei relaţii de durată sau de succes.

Consiliul a considerat că, plasând pe un loc secund produsul alimentar promovat (produs care este consumat nu numai de tineri, ci şi de copii, care asociază produsul cu reclama şi cu mesajul acesteia), spotul evidenţiază în mod preponderent premiul în bani şi un model, presupus facil, de reuşită în societate şi în relaţiile interumane, având la bază aspectul fizic, ceea ce poate deveni un model pentru minori, având în vedere credulitatea, precum şi lipsa lor de experienţă, dar şi de discernământ.

Membrii Consiliului au apeciat că astfel de aspecte sunt de natură a afecta, pe de o parte, demnitatea umană, iar pe de altă parte, dezvoltarea minorilor, întrucât plasează pe primul loc aspectul fizic al persoanei şi duc în derizoriu alte componente sau alţi factori ce stau la baza relaţiilor sociale.

La vizionarea spotului, Consiliul a mai constatat că acesta nu respectă nici regulile privind informarea corectă a telespectatorilor, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 107 din Codul audiovizualului.

Astfel, publicul nu este informat în mod clar şi fără echivoc despre faptul că premiul nu este garantat fiecărui cumpărător, ci el constituie în fapt o promoţie, cu o durată limitată în timp, iar pentru a-l câştiga se organizează o tragere la sorţi, o loterie.

Totodată, între textul afişat pe ecran şi informaţia sonoră nu există identitate, respectiv pe ecran este titrată o informaţie incompletă: „FII PE FAZĂ! CÂŞTIGĂ TU 2.000 DE EURO PE ZI”, în timp ce mesajul sonor are următorul conţinut: „Fii pe fază, câştigă tu 2.000 de euro pe zi şi nu-i lăsa să ajungă în buzunarul cui nu trebuie. Trimite codul din pachet prin SMS la 1828 sau înscrie-l pe fiipefază.ro.”

De asemenea, modul în care este difuzat spotul încalcă şi prevederile alin. (2) al art. 114 din Codul audiovizualului, întrucât nu prezintă în mod lizibil informaţiile care apar în partea de jos a ecranului, acestea fiind prezentate cu litere foarte mici, comparativ cu celelalte informaţii cuprinse în spot care sunt scrise cu litere normale. Acest fapt este de natură să prejudicieze publicul telespectator, care nu are posibilitatea să perceapă în mod corect oferta pentru chipsurile Lay’s, pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză, în calitate de potenţial consumator al acestor produse.

Pentru aceste considerente, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea deîndată în legalitate în privinţa spotului „Lay’s” difuzat de posturile de televiziune.

Paul 3, răspunsul CNA:



Paul 4, Reflectarea răspunsului:

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
27 ianuarie 2010

C O M U N I C A T
ÎN ROMÂNIA SE MAI FACE DREPTATE! UNEORI!

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, somarea cu intrarea în legalitate a clipului publicitar pentru chipsurile Lay's, ceea ce implică interzicerea difuzării acestuia în forma iniţială.

Decizia CNA vine ca urmare a sesizării pe care am facut-o, zilele trecute. Prin intervenţia mea, anunţam CNA-ul cu privire la remarcile sexiste care apar în reclama pentru chipsurile Lay’s.
În acel spot, tinerele femei sunt incurajate să-şi pună silicoane pentru că aşa ar fi sigure că-şi vor păstra iubiţii, mesajul transmis fiind acela că o femeie se defineşte exclusiv prin atributele sale fizice. În sesizarea mea, consideram că mesajul reclamei este deosebit de periculos pentru tinerele fete, de natură să le influenţeze în plan emoţional şi să le determine să se concentreze doar asupra înfăţişării, în detrimentul unei personalităţi armonioase şi, în final, sănătoase.

În şedinţa de ieri, membrii CNA mi-au dat, însă, dreptate aşa că spotul va fi interzis.
Prin decizia Consiliului, consider că am câştigat o mică bătălie împotriva celor care cred că femeia poate fi catalogată drept obiect.
Până la victoria finală, mai este, însă, cale lungă. Din păcate, România este încă o ţară în care femeia are multe momente în care este profund discriminată.
Totuşi, salut intervenţia şi decizia de ieri a Consiliului Naţional al Audiovizualului. A fost un prim pas în tratarea cu seriozitate a modului în care imaginea femeii este reflectată de mass-media audiovizuală. CNA are, însă, datoria să monitorizeze, în continuare, să sesizeze şi să sancţioneze mesajele care lezează demnitatea femeilor.


PREŞEDINTĂ,

Cristina Ancuţa POCORA
(sursa: http://blog.cristinapocora.ro/?p=1086)

Putere şi coaliţie



Bitza - Numele tau

Nu stiu de ce,

Pasari albe se ivesc din nou pe cer

Numele
ti-l scriu si pier.

Stiu ca n-auzi acuma pentru prima oara

Da-n general cu ce masori ti se masoara

Nu sunt vreun psiholog da ai probleme tu cu tine

D-asta acolo unde mergi nu e loc si pentru mine.

Sa nu te minti , ca o sa vorbeasca vinu’

C-o sa te mint la fel si uite asa se duce timpu

An dupa an , luna dupa luna

Am si uitat de cand nu ne-am mai zis o vorba buna.


Te vedeam in fiecare zi era la fel


Acelasi certuri fara scop si tel

Ramai asa cum esti acolo-n lumea ta

Nu vrei sa schimbi nimic,atunci nu ma schimba

Sa iti dai seama ca am lipsit ceva

Atunci cand o sa vezi ca nu mai sunt in preajma ta

Sa te gandesti doar la mine mereu

Si ce-ai in jur sa-ti spuna doar numele meu

Mereu…


Sper sa iti fie dor de mine, cand ma asculti

Cand te gandesti la noi sa nu poti sa ma uiti

Poti sa apartii oricui,nu e treaba mea

Stiu ca o sa-ti gasesti pe altcineva


Da chiar si asa,sa simti ca este altceva

Ca nu sunt eu si ca ai vrea sa fie asa

Sa fiu in mintea ta in fiecare zi mereu

Tot ce ai in jur sa-ti spuna doar numele meu.

Orice film, prietenul sau carte

Sa-ti povesteasca despre mine inca o parte

De lucrurile bune,atunci cand n-o sa fiu

Sa iti dai seama,cand o sa fie prea tarziu

Ti-a venit taxiul,dute pe drumul tau


Ca tie nu ti-e bine decat cand mi-e mie rau

Sa te gandesti doar la mine mereu

Si ce ai in jur sa-ti spuna doar numele meu

Mereu…

România hrănindu-şi poporul


http://www.razvanpop.ro/blog/wp-content/uploads/2009/12/1984-somalia.jpg
(sursa: http://www.razvanpop.ro/blog/wp-content/uploads/2009/12/1984-somalia.jpg)


Am să mai adaug nişte versuri geniale care mi-au venit astăzi pe vârful neuronului:

Un fluture are în bătaia de aripi o şoaptă
De pulberi d-alabastru marmorate de ger
Sclipindu-şi lumina devenită inaptă
Să readucă-n omidă fluturii ce pier.

27 January 2010

Dl. Ion Iliescu despre momentul zilei


Elena Vijulie: Se va impune limitarea puterilor presedintelui?
Ion Iliescu: Bineinteles. Bine, ele si acum, prin Constitutie, nu sunt foarte mari.

(sursa: http://ioniliescu.wordpress.com/interviu-romania-libera-25-ianuarie-2010/)

Audierea lui Dacian Cioloş



anul 74



FLORIN PIERSIC


florin piersic


Dem Radulescu & Florin Piersic


Repetabila povara


Pintea - Secvente cu Florin Piersic

Politica bunul simţ


Doamna Diana Tuşa atrage atenţia asupra unui semn de normalitate bine venit în lumea de astăzi a politicii rugoase. Ce bine vine acest semn de bun-simţ inimii mele triste!


http://dianatusa.ro/wp-content/gallery/diverse-2010-1/multumiri-vladescu.jpg
(sursa: http://dianatusa.ro/?p=1590)

25 January 2010

"Afaceri" reload


Anul trecut domnul Videanu încerca o "afacere" ciudată cu gazul. Domnul Videanu declară situaţie de urgenţă, gazul se achiziţionează indiferent de preţ, mult timp după ce "ruşii au dat drumul la gaz", a rămas un semn de întrebare pe care nu s-a obosit nimeni să-l înlăture

7 ianuarie 2009: Adriean Videanu: Stare de urgenta in sistemul energetic

7 ianuarie 2009: Videanu revine: E situatie, nu stare de urgenta

Ei bine, acea stare se repetă astăzi.

25 ianuarie 2010: Autorităţile au declarat situaţie de urgenţă în aprovizionarea cu gaze

Urmăreşte cineva banii?

http://www.cotidianul.ro/fileadmin/2008/Ianuarie/05-01-08/x_videanu.jpg
(sursa: http://www.cotidianul.ro/videanu_s_a_intors_cursa_lufthansa_de_frankfurt_ora_23_05-37521.html)


Oare spre cine arată domnul Videanu?

Miron Mitrea, o nou viziune


Este vremea reconstrucţiilor partidelor politice. Mi-am propus ca, pe cât posibil, să urmăresc şi să mediatizez aceste dorinţe de transformare.

http://mmitrea.files.wordpress.com/2008/09/cropped-header_blue.jpg

In ultimii douazeci de ani am oscilat intre viziunea unui stat paternalist, omniprezent si hiperactiv si cea a unui stat minimal, care asista, aproape indiferent, la efortul societatii de a face fata diferitelor provocari.

Actualul stat, cu toate imperfectiunile si cu toate costurile sale, este rezultatul acestor evolutii, deseori contradictorii. Criza economica de proportii prin care trecem si ultima criza politica au aratat ca aceasta constructie statala si-a atins limitele functionale si ca reformarea ei este deja o chestiune urgenta.

Dacia noastră aur poartă...












24 January 2010

Adrian Năstase propune o nouă stângă românească


Este vremea reconstrucţiilor partidelor politice, Mi-am propus ca, pe cât posibil, să urmăresc şi să mediatizez aceste dorinţe de transformare.

Direcţii ale reconstructiei

Misiunea PSD este să promoveze crearea unei naţiuni civice, bazată pe egalitatea şi libertatea cetăţenilor, să sprijine realizarea unui societăţi moderne, bazate pe activismul civic. Pentru aceasta trebuie să redefinim conceptual ce fel de stat dorim să avem, ce fel de atitudine ar trebui să avem în raport cu acesta, care ar trebui să fie raporturile dintre individ şi comunitate, dintre muncă şi capital, să găsim cel mai bun echilibru între drepturile şi libertăţile sociale.

În acţiunea sa, PSD trebuie să ţină cont de faptul că sub un anumit nivel de sărăcie orice fel de civism şi de participare devin ori imposibile, ori exclusiv violent-revoluţionare, uneori antisistem. În fapt, nici liberalismul, nici creştin-democraţia nu sunt adversarii cei mai perfizi şi corozivi ai social-democraţiei, ci populismul, încarnat de diverse personaje şi sub diverse forme. Aşadar, principalul nostru adversar ideologic este populismul. Pe acesta trebuie să-l combatem, pentru a reface încrederea oamenilor în partidele politice având valori doctrinare stabile.

În contextul vieţii politice din România trebuie să reafirmăm faptul că sistemul bicameral reprezintă o condiţie esenţială a asigurării reprezentării echitabile a curentelor din societate, astfel încât, din dinamica activităţii parlamentare să apară cele mai bune soluţii, iar interesele minoritare să fie şi acestea reprezentate. În statele de mărime medie şi mare şi care au vocaţie democratică, sistemul parlamentar are o organizare bicamerală, aceasta fiind, totodată, o garanţie împotriva manifestărilor tiranice, fie că este vorba de cele venite din partea unei persoane sau a unui partid care aspiră să controleze întreaga scenă politică. Doar în „democraţiile sultanale” parlamentele sunt instituţii fără putere, aflate de facto sub controlul şefului statului. Pentru un stat membru al Uniunii Europene, nu poate fi acceptată reducerea parlamentului la un rol pur decorativ.

PSD trebuie să militeze nu doar pentru formula de „egalitate a şanselor”, ci şi pentru cea de „egalitate ca incluziune”. Incluziunea are, în acest caz, un sens foarte larg: cetăţenie, drepturi politice şi civile, obligaţii sociale. De asemenea, se referă la oportunităţile şi implicarea în spaţiul public. Într-o societate în care munca rămâne principalul instrument pentru supravieţuire, dar şi pentru respectul de sine şi nivelul de trai, accesul la muncă este principalul cadru de oportunităţi. Educaţia este un alt cadru. La fel, asistenţa medicală şi asigurările sociale. Politica noastră trebuie să se orienteze către susţinerea includerii sociale. Solidaritatea reprezintă principiul de bază, iar incluziunea socială – efectul dezirabil. Această incluziune îi vizează nu numai pe săraci, ci şi pe bogaţi. Frecvent ei se autoexclud ori sunt marginalizaţi de ura săracilor.

http://nastase.files.wordpress.com/2007/07/headernastasedoi.jpg

PSD trebuie să construiască un ascensor social diferit de cel care a funcţionat în perioada celor 20 de ani de tranziţie. Munca şi încurajarea iniţiativei, iar nu specula şi relaţiile clientelare trebuie să constituie motoarele principale care pun în mişcare ascensorul social. Societatea românească trebuie să îşi stabilească ierarhii ale valorilor, criterii ale meritelor şi utilităţii sociale. Mesajul nostru cu valoare etică trebuie să fie acela că nu se poate cumpăra orice având bani. Suntem în favoarea unei economii de piaţă, dar nu a unei societăţi de piaţă. România nu poate deveni un uriaş bazar în care se cumpără şi se vând funcţii publice, demnităţi, grade profesionale şi, în general, tot ceea ce trebuie obţinut prin muncă şi efort. Nu aceasta este societatea în care dorim să trăim.

PSD trebuie să conceapă o strategie pentru asigurarea echilibrului dintre protecţia şi asistenţa socială directe – acordată prin ajutoare dirijate doar categoriilor excluse şi vădit defavorizate – şi protecţia socială indirectă – realizată prin îmbunătăţirea serviciilor publice precum sănătatea, învăţământul, curăţenia mediului.

Vorbind despre redistribuţie ajungem, în mod firesc, şi la problema creării bogăţiei. În opinia mea, Statul român trebuie să se afirme ca partener activ în acţiunea politică de promovare a unui cadru economic definit de principiile responsabilităţii economice şi sociale faţă de ceilalţi şi a responsabilităţii economice şi ecologice pentru generaţiile viitoare. Nu trebuie să ne gândim doar cum redistribuim bogăţia, ci şi cum o putem produce. Din acest punct de vedere, ca principal instrument aflat la dispoziţia statului, Politica fiscală de tip social-democrat are două obiective:

  • asigurarea unei redistribuiri a veniturilor pentru satisfacerea nevoilor comune, fie că vorbim de asistenţa socială directă sau de investiţii în capitalul uman. De asemenea, fiscalitatea trebuie să redevină, acum mai mult ca oricând, un instrument al redistribuţiei pentru a corecta inegalităţile sociale majore;
  • determinarea anumitor comportamente ale agenţilor economico-sociali, în sensul creşterii dinamismului şi eficienţei acestora, încurajând însă şi responsabilitatea lor socială.

Ca atare, sistemul fiscal trebuie să fie de tip diferenţiat, flexibil, pentru a putea asigura un echilibru între cele două obiective ale politicii fiscale, enunţate anterior.

Într-o lume globalizată trebuie, însă, să asigurăm un echilibru între dezideratul unei societăţi fără şomaj şi o necesară flexibilitate a condiţiilor de intrare şi ieşire de pe piaţa forţei de muncă. Iar acest echilibru se poate realiza prin introducerea în cadrul relaţiilor de producţie a unui parteneriat între angajaţi şi angajatori, între sindicate şi organizaţii patronale, atât la nivel intern, cât şi la nivel transnaţional.

De asemenea, sistemul protecţiei sociale trebuie să creeze motivaţia unei mai mari iniţiativei private şi o trecere de la stadiul de bugetar la cel de liber întreprinzător.

(informaţia completă: http://nastase.wordpress.com/2010/01/24/stanga-romaneasca-reconstructie-ideologica-si-modernizare-a-actiunii-politice/)

Teze pentru Reconstrucţia Ideologică a Partidului Social Democrat

Unirea cea Mică


(Hadol Nouvelle Carte d'Europe, sursa: http://www.bimcc.org/articles/20071116_BIMCC_Formatting_Europe_Conf_Abstract_6_barron.pdf)


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/96/Romania_1859-1878.png
(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Principatelor_Rom%C3%A2ne)


Unirea s-a făcut sub norocul unui amănunt "scăpat"Convenţiei de la Paris, 7 august 1858, şi anume că în textul Convenţiei nu se stipula ca domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane diferite.

Adunarea electivă a Ţării Româneşti era dominată de conservatori, 46 din cele 72 mandate.

Unirea a trecut însă peste Adunarea Electivă fiind ajutată de presiunea maselor, liberalii mai radicali organizând o efervescenţă în rândul populaţiei astfel încât peste 30 000 oameni au creat o presiune membrilor Adunării.

Vorbele lui I.G. Valentineanu, „să năvălească în Cameră şi să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei".

După cum vedem, istoria unirii nu este tocmai una romanţată şi plină de bucurie, dar mai ales este semnul că ea nu s-a făcut printr-o funcţionare a mecanismelor democratice, asta deşi instituţional mecanismele erau democratice (desigur, democratice pentru acel nivel de dezvoltare socială, nu în înţelesul de astăzi). Pentru a se înfăptui această unire, s-a recurs la şiretlicurile politicii care încă acţionează şi în ziua de astăzi. Mai întâi s-a manipulat un act în afara spiritului lui astfel încât interpretările au folosit lacunele documentului pentru a se obţine ceea ce se dorea. Apoi s-a constatat că Adunarea electivă avea, ca şi acum, interese proprii, diferite faţă de interesul şi dorinţa poporului. O minoritate a adunării a indus, prin manipulare, o isterie a maselor. Masele au împins membrii Adunării elective să adopte, imperativ, o decizie cu care nu era de acord.

Conventia de la Paris, 1858, august 7 , Paris

Art. 1. Principatele Moldovei si Valahiei , constitue de acum inainte sub
denumirea “ Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei “ , raman sub suzeranitatea Maiestatii Sale Sultanul.
Art. 2. […] principatele vor continua sa se bucure , sub garantia colectiva a puterilor contractante, de privilegiile si imunitatile pe care le au. In consecinta , principatele se vor administra liber si in afara de orice amestec al Sublimei Porti […] .
Art. 3. Puterile publice vor fi incredintate in fiecare principat unui hospodar si unei adunari elective actionand […] , cu concursul unei comisii centrale comune celor doua principate.
Art. 4. Puterea executiva va fi exercitata de catre hospodar.
Art. 5. Puterea legislativa va fi exercitata in mod colectiv, de catre hospodar, adunare si comisia centrala.
Art. 6. Legile prezentand un interes special pentru fiecare principat, vor fi pregatite de catre hospodar si votate de catre adunare. Legile prezentand un interes special pentru ambele principate vor fi pregatite de catre comisia centrala si supuse votarii adunarilor de catre hospodari.
Art. 8. Principatele vor plati curtii suzerane un tribut anual , al carui total ramane fixat la suma de 1 500 000 de piastri pentru Moldova si 2 500 000 de piastri pentru Valahia. [...] tratatele internationale care vor fi incheiate de curtea suzerana cu puterile straine vor fi aplicate in tot ceea ce nu va duce la prejudicierea imunitatii lor.
Art. 10 Hospodarul va fi ales de catre adunare pe viata .
Art. 13 Este eligibil in functia de hospodar oricine are varsta de 35 ani, e nascut din tata moldovean sau valah, poate justifica un venit funciar de 3 000 de galbeni , cu conditia sa fi indeplinit functii publice timp de zece ani sau face parte din adunari.
Art. 14 Domnitorul guverneaza cu ajutorul ministrilor numiti de el. El are dreptul de a gratia si pe cel de a comuta pedepsele in materie criminala, fara a putea insa a intervenii in administrarea justitiei. El face numirile in toata slujbele administratiei publice [...].
Art. 15 Orice act intocmit de domnitor trebuie sa fie contrasemnat de catre ministrii de resort.
Art. 17 Adunarea va fi convocata de domnitor [...].
Art. 25 Nici un impozit nu va putea fi stabilit sau perceput fara consimtamantul adunarii.
Art. 27 Comisia centrala isi va avea sediul la Focsani.
Ea va fi compusa din 16 membri, 8 moldoveni si 8 valahi [...].
Art. 38 Se va infiinta o Inalta curte de justitie si casatie, comuna ambelor Principate. Ea isi va avea sediul la Focsani.
Art. 42 Militiile regulate, existente acum in ambele principate, vor primi o organizare identica, spre a putea, la nevoie, sa se uneasca si sa formeze o singura armata.
Art. 43 Militiile trebuie sa se reuneasca ori de cate ori siguranta interna sau cea a hotarelor va fi amenintata..
Art. 44 Comandantul sef va fi desemnat alternativ de fiecare domnitor, cand va fi cazul sa se reuneasca mititiile.
Art. 46 Moldovenii si valahii vor fi cu totii egali in fata impozitului si vor fi in aceeasi masura admisi in slujbele politice intr-unul din Principate.
Libertatea lor individuala le va fi garantata.
Nimeni nu va putea fi expropriat decat legal, din motiv de interes public si contra unei despagubiri.
Toate privilegiile, scutirile sau monopolurile de care se mai bucura unele clase se vor desfiinta si se va proceda fara intarziere la revizuirea legii care reglementeaza raporturile proprietarilor de pamant cu cultivatorii, in vederea imbunatatirii starii taranilor.

http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:JxobtSRMVsZPJM:http://www.cimec.ro/p/Clasate/DOC_6916500_31-11.jpg
http://athenian-legacy.com/ro/wp-content/uploads/2009/08/de-theodor-aman.jpg
(Theodor Aman, sursa: http://athenian-legacy.com/2009/08/firmanul-turcesc-garantia-colectiva-a-marilor-puteri-1856-1858-si-unirea-1859/)

22 January 2010

E frig şi domnul Geoană... tremură-n amurg



http://www.studentie.ro/img/parteneriate/585382571450_Ocracoke_at_Sunset.jpg
(sursa: http://www.studentie.ro/img/parteneriate/585382571450_Ocracoke_at_Sunset.jpg)

Amurg violet de George Bacovia


Amurg de toamnă violet ...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odăjdii violete --
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet ...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet ...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

UPDATE:

Sfinx - Intr-un cer violet
Asculta mai multe audio Muzica

21 January 2010

Roşia Montana va ajunge, probabil, în atenţia UE


Cu siguranta numele Rosia Montana suna tot mai familiar pentru institutiile europene, ca si pentru cetatenii europeni. Vorbim despre o zona a Romaniei binecuvantata cu peisaje frumoase, cu vestigii istorice care au atras atentia UNESCO, cu traditii si istorie nepretuite, aflate acum sub spectrul distrugerii. Exploatarea miniera cu cianuri, care ameninta sa anihileze integritatea si valorile acestei asezari, se contureaza din nou ca o perspectiva reala. In ultimele saptamani, guvernul si presedintele de la Bucuresti au dat de inteles ca distrugerea regiunii, prin permiterea inceperii acestei exploatari, poate fi considerata acceptabila.

Voi adresa Parlamentului European si Comisiei Europene rugamintea ferma de a lua in considerare interventia, de la nivelul forurilor de conducere ale UE, pentru a stopa ceea ce va fi, fara indoiala un dezastru ecologic si uman. Romanii din zona Rosia Montana sunt in egala masura europeni. Din pacate, nu li s-au oferit suficiente sanse de viitor, desi posibilitatile existau, turismul arheologic fiind doar una dintre ele (specialistii spun ca Rosia Montana ar putea deveni UNESCO World Heritage Site, element de patrimoniu mondial). Acum insa, lipsa lor de perspective, saracia lor sunt pe cale de a fi cumparate, pe un pret de nimic, de o companie lipsita de constiinta ecologica, beneficiind de complicitatea unui guvern gata sa faca tranzactii pe seama mediului inconjurator, daca pretul aurului este in crestere.

Comisarul desemnat pentru portofoliul Mediului, intrebat la audieri, nu s-a angajat sa actioneze pentru scoaterea in afara legii a mineritului cu cianuri. Domnia sa a vorbit, ca si predecesorii sai, despre drepturile statelor membre de a actiona asa cum doresc, si despre posibila implicare a comisiei numai daca apar probleme de poluare transfrontaliera.

Cred ca raspunsul Comisiei Europene trebuie sa fie unul mult mai ferm. Nu putem astepta sa aiba loc o noua catastrofa, pentru a actiona. Suntem Uniunea Europeana si ne consideram, pe buna dreptate, un deschizator de drumuri in domeniul protejarii mediului. La Copenhaga, in decembrie, nu s-au facut pasi inainte cu adevarat puternici in favoarea mediului. Noi avem acum ocazia de a face un astfel de pas, concret si decis, aratand lumii intregi ce este de facut, pentru un viitor sustenabil. Sa actionam impotriva mineritului cu cianuri, si copiii nostri ne vor multumi.

(sursa: http://dacianasarbu.wordpress.com/2010/01/19/rosia-montana-trebuie-sa-intre-pe-agenda-ue/)

http://stiride10.ro/wp-content/uploads/2009/11/Daciana-Sarbu.jpg
(sursa: http://stiride10.ro/daciana-sarbu-sesizeaza-cna-ul-in-legatura-cu-o-reclama-tv/7456)
Eu nu înţeleg de ce clasa politică nu se implică mai mult în România. Desigur, este vorba despre foarte mulţi bani dar şi despre o distrugere clară a mediului şi o sabie deasupra capului în ceea ce priveşte poluarea. Să nu uităm şi faptul că am mai avut o experienţă relativă la poluarea cu cianuri. Să nu uităm şi, mai ales, să nu fim indiferenţi.

20 January 2010

Bitoanele şi manetele premierului


În mod normal ar trebui să fiu iniţiator, dar eu nu sunt nici măcar la avizator...
Asta mi-a atras la început atenţia. Mă întrebam ce mai este normal, ce interese se învârt, cine profită, cine a făcut textul... cine profită...
Apoi am auzit lovitura butonului de tip "mute".

Foaie verde de nisip
Nu mai am de spus nimic...

Să lăsăm fişierul video să vorbească de la sine:

Nu vreau să zic nimic, fac doar o listă de link-uri


13 Februarie 2008
MAFIA U.D.M.R. DEFRISEAZA PADURILE ROMÂNIEI

25 Mar 2008
UDMR continua sa caute paduri

19 DECEMBRIE 2009
UDMR ia Sănătatea, Cultura şi Mediul. Gyorgy Frunda cerea Ministerul Dezvoltării de la Elena Udrea

30 decembrie 2009
Attila Cherestoy artizan al transferarii padurilor de la agricultura la ministerul condus de un maghiar, da, ministerul mediului!

20 Ianuarie 2010
UDMR va conduce Garda Financiara, Garda de Mediu si Inspectoratul de Stat in Constructii

http://media.roportal.ro/forum/uploads/1110239836/gallery_4801_2_77871.jpg
(sursa: http://www.roportal.ro/discutii/index.php?autocom=gallery&req=si&img=275)

19 January 2010

Miros de sărăcie


Cum miroase sărăcia? A sudoare rece, a fum de gunoi, a frică...

"Nu poate exista înţelegere între mâini şi creier decât dacă inima este mediatorul.

Scufundarea în infern, îndobitocirea, privirea în pământ, soarele înlocuit de reflectoare, mersul în pluton, marşul, marşul, marşul...

Metropolis (1927)



























Oare unde, oare când
Coboară viaţa-mi în mormânt.

Am încercat să fiu mediator, dar nu s-a putut.

18 January 2010

70:30


Rezultatele la colegiul întâi al circumscripţiei Bucureşti s-au aflat.
Radu Stroe a obţinut 7.625 de voturi, reprezentând 70,17% din voturile valabil exprimate, iar candidatul PDL Honorius Prigoană a obţinut 3.242 voturi, reprezentând 29,83% din voturile valabil exprimate.
Prezenţa la urne a fost de 27,11%, adică 11.006 alegători.
11006-7625-3242=139 voturi care nu au fost valabil exprimate. 126 de voturi nule (0,31%) şi 13 voturi albe (0,032%)

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/5362957/1/radu-stroe-honorius-prigoana.jpg?width=605
(sursa: http://www.mediafax.ro/politic/rezultate-finale-stroe-70-17-prigoana-29-83-5362957/foto)


Interesant este că domnul H. Prigonă a pierdut ca şi cum nu s-ar fi prezentat la vot diferenţa dintre 30% participare la vot şi 60% participare la vot (ca la prezidenţiale).

17 January 2010

Fiţi cuminţi


15 January 2010

Eminescu


ADIO

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rĕmăi, rĕmăi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astazi dar tu fă ce vrei,
De astazi nu’mi mai pasă,
Că cea mai dulce’ntre femei
Mĕ lasa.

Căci nu mai am de obicei
Ca ’n zilele acele,
Să mĕ imbĕt şi de scăntei
Din stele,

Cănd degerănd atătea dăti,
Eu mĕ uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arati
La geamuri.

O, căt eram de fericit
Să mergem impreună,
Sub acel farmec linistit
De luna!

Şi când în taină mĕ rugam
Ca noaptea ’n loc să stee,
În veci alături să te am,
Femee!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De cari azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astazi dacă mai ascult
Nimicurile aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate ’n lunci
Şi tremura pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii sĕrii cei de ’ntăi
Eu n’o voiu mai privi-o...
De-aceea ’n urma mea rĕmăi-
- Adio!

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/a7/Mihai_Eminescu_-_Poesii.jpg/250px-Mihai_Eminescu_-_Poesii.jpg

Volumul Poesii apărut la Editura SOCECU & Comp. - BUCURESTI în anul 1884, tipărită în Stabilimentul grafic SOCECU & TECLU - BUCURESTI 96 Strada Berzi...

14 January 2010

Greaţă


Nesimţirea parlamentară a ajuns la noi culmi pe care nu le-am visat nici în coşmarul meu cel mai cumplit. Dezbaterea parlamentară a Legii Bugetului de Stat a ajuns un asemenea circ degustător încât am fost nevoit să schimb programul TV pentru a scăpa de senzaţia de greaţă. "Stimaţi" parlamentari, domniile voastre vă vedeţi cum arătaţi? Aţi reuşit să mai coborâţi încă o treaptă, chiar şi acum când credeam că mai jos nu se poate. Ţara moare şi parlamentarul se scarpină! Mi-e greaţă de voi pentru totala lipsă de respect pe care o acordaţi ţării voastre şi poporului vostru. GREAŢĂ!






Îmi pare rău că nu am găsit înregistrarea în care domnul Meleşcanu, conducătorul şedinţei, ajusta rezultatul votului pentru "a da mai bine". Este incredibil unde s-a ajuns.

Şi totuşi...

Domnule premier Boc...


... ne puteţi spune care sunt raţiunile de alegere ale conductei de gaz ce va rezolva problemele energetice ale României? M-ar interesa nişte calcule, economice şi politice.

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20100112_0556/1.jpg


(sursa: http://www.adevarul.ro/financiar/Ultimatum_de_la_rusi-_vreti_sau_nu_in_South_Stream_0_188381633.html)

13 January 2010

La bugetul sărac, numai boii trag


Bugetul Sărac în stadiul de proiect

Desigur... cu cifre puţine
Dar, mă rog... în fine

Un singur lucru este mai rău decât peste 9000 de amendamente... să nu treci niciunul.

http://www.marionwhylton.com/images/Bovine_Curiosity.jpg
(Marion W. Hylton - "Bovine Curiosity", acuarelă sursa: http://www.marionwhylton.com/)

Cantecul asta-i despre noi
E un cantec simplu despre vaci si boi
De la sate cu carutze colorate
'n care trec tigani
Si canta pe la spate.



Fara Zahar - De la sate

Bucureşti 1872, Micul Paris

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgLlwFnkPISNzreO45XTRayUHsZSyTTsyBb2fyWuhgezi8CnM9xB7yQvySRcRuxiCrEG-IPW-GiLcU3pvrApuhliUw3RlDAUAbpKIQxcsM1puYzoL-KgXrASvIg6-NrLq4aRrybQcLUCFo/


https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhIlHvVHiNRJl8rQjy4_BiRErd6YZv_DR3FfLDVKPSQRB98tBqQ7CQ5VkAasJoM6EbivzZUdYMxwldkt9ogUpTsMHeFaRa-7xrzddtqjHK37WMaYWHD1TVaCi-IGEapO-miw12j9AsYc_A/
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh5TR5B3Y5SWoT8ZtBQW58JUmtpEWQbo8xuDqTTjENKUJOibbw_I6WEmkyIzPG_QiMIjiKHxVQhxnWezhW2cBUjFIjTi3htgFBlWVEdLwO7H_wF7q43yh3e3V4J56pOk9DmoNLutBtDc0U/
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgJomVts-pLPghvPmE00WNlMvbDzzE4cCHmpED3GXWPua6V5O2JtRU2XZ8WQUG-Jenrm77QAhzFhxtuPhNcfaJ1zPOy-INPZ_LEm3cY9TJzZ0OYKUygZuJ83V3aH9hTzjS_CHsYvn24el8/
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiYn9EgMOrrMIU71dBmRuwx4n4zix9TY7-wPdSlCgBUjKBRzg14Vye9O1Fl2oh3YdthgpA_o0j0uC9CZvRfljI_Dd0DdEQIO_ogVsnjoXqoXSPTNVMUGFaG3EiEb0xEGi7kLWcN2W19IDM/
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjtLwUkzyxAsFcYYwcoGl90KYhjYSsLDipJcEDiSt-U386H4iJexC6fHUKOAF2j_1ghX5hYxF1kwIM-Ok-ZMdNPNt5aUf6d0N9u2gL03LtdIGl9te3Di8mUhU-gGymq3KmzLpkj5KnkhJw/
https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg05eB3Ofo32OBTV9R_6ZLg8ILFOWMeVgqm_xm3Hi3ycSRONAOOTBsLAPE5dTl6IQwmv4uFy1J2LmmMlu1_1EOyhoHAKikpVWb3Dx1Yqo-YJn13-0cZvIgin0p2NfJ7bFS5_NXKOm4L2gk/http://www.bucurestiromania.ro/wp-content/uploads/2008/11/bucuresti_halele_brancovenesc.jpg
(sursa: http://www.bucurestiromania.ro/2008/11/poze-vechi-din-bucuresti/)

12 January 2010

Dincolo de înţelesul ascuns, tot eu


Mi-a intrat prea mult în sânge să ascund lucrurile în spatele altor cuvinte, de parcă adevărul ar trebui mai întâi câştigat. Mi-a devenit o a doua natură în a constrânge realitatea în percepţie şi intuiţie pentru a nu exprima realitatea,, la rându-mi jumătate prin percepţie, la vedere, jumătate prin intuiţie, ascuns.


Cuvinte stricate - Tudor Arghezi



Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi is
Bolnave de ras.

S-au stricat cuvintele mele!
Umbla prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărtişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâsticite şi neroade
Din salcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Şi pe cobza de stele.

Huleşte-le!

http://www.poezie.ro/images/articles/1833904-feat.jpg
(sursa: http://www.poezie.ro/index.php/article/1833904/Festival_Interna%C5%A3ional_de_Literatur%C4%83_%60Tudor_Arghezi%60,_Tg-Jiu)

08 January 2010

Litere, cifre, Bugetul de Stat


OK, nu e chiar bugetul ci o povestire destul de banală... Eu am reuşit să citesc cu uşurinţă, cu atâta uşurinţă încât îmi dau seama că sunt dislexic...

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

Pentru Guvernaţii şi Parlamentarii României, o sârbă alertă, cântată de nea Nelu Panchiosu, cu teme bugetare:



06 January 2010

Principiile doboară ordinul politic


Se spune că funcţia doboară gradul. Constatat, cu bucurie, că principiile unui om politic pot subordona ordinul venit pe calea disciplinei de partid. În istoria României au existat, relativ multe, semne de "insubordonare", în fapt manifestări de conştiinţă politică. De cele mai multe ori ele s-au sfârşit cu sancţiuni, dovadă clară a lipsei de democratizare a partidelor politice, sancţiuni din partea unei oligarhii politice copiate din sistemul "democratic" al partidelor comuniste. În România este momentul în care ar trebui să se schimbe mentalitatea omului politic şi să existe o democratizare, întreaga societate vrea acest lucru şi membrii marcanţi ai partidelor înţeleg că este nevoie de o schimbare reală, democraţia la nivelul partidelor nu mai pot fi mimate, încălcările de statut nu mai pot fi ascunse. Democraţia înseamnă că masa partidului hotărăşte ce să execute vârful şi nu că masa partidului acceptă, prin Congres, ce hotărăşte vârful să execute. Fisura apare din faptul că vârful hotărăşte candidaţii şi nu fiecare organizaţie la nivelul căruia este "postul scos la concurs electoral".

Experiența pe care n-o vreau

Candidatul Prigoană Honorius e bun, zice premierul Boc pe 4 ianuarie, deoarece are experiență în afaceri.
Eu și amicul Voinescu nu suntem buni, zice tot premierul Boc a doua zi, pe 5 ianuarie, deoarece nu avem experiență în partid.
Sunt puțin mirat. Eu îl respectam pe dl Boc tocmai pentru că NU provine din lumea afacerilor întrepătrunse cu politica.
Iar acum aflu de la domnia sa că, de fapt, respectă DOAR lumea afacerilor și crede că, dacă n-ai această „origine sănătoasă”, nu… ai experiență. Tare m-aș bucura să clarificăm cestiunea!
Dl Boc nu ne oferă, mie și lui Sever Voinescu, foarte multe speranțe: în replica domniei sale, premierul folosește, așa cum remarca și un cititor al blogului, o inedită (ne)concordanță a timpurilor: ”dacă VOR PARTICiPA la întâlnirile de partid care AU AVUT LOC se vor lămuri”.
Mai e ceva. Dl premier poate îmbrățișa orice opinii. Dar e bine să vadă și consecințele lor.
În ceea ce mă privește, eu cred, de pildă, că fenomenul de oligarhizare a partidelor și, prin ele, a vieții publice trebuie stopat. Președintele Băsescu a asumat această credință cu forță și PDL a subscris discursului anti-oligarhi. A făcut-o și dl Boc.
Numai că PDL în general și dl Boc în particular au o problemă dacă văd oligarhia doar în curtea adversarilor.
Desemnarea lui Prigoană jr drept candidat este semnul unei tendințe clare de oligarhizare a PDL.
Iar dacă e cineva care crede că oligarhii noștri sunt mai buni decât oligarhii lor, acela se înșală.
A avea experiență nu poate însemna a ignora adevărurile care sar în ochi.
Sau, mă rog, eu nu vreau să am o asemenea experiență…

(sursa: http://cristianpreda.ro)

Vreti sa participati la un efort de echipa?

ianuarie 4, 2010 de Adrian Năstase

(...)
Acest blog a cuprins, mai ales in ultimele luni, foarte multe comentarii valoroase despre viitorul nostru ca partid. Ce vreau acum este sa reluam, mai organizat, acest exercitiu al ideilor cu privire la viitorul nostru, ca partid. Fiindca in urma acestui exercitiu putem, sper, sa rezolvam cele mai importante trei probleme ale noastre: 1. faptul ca am devenit un partid de rangul doi, pierzandu-ne obisnuinta de a castiga si combativitatea, 2. faptul ca ne-am destructurat organizatoric si 3. faptul ca am uitat sa construim proiecte si viziuni cu privire la viitorul nostru politic si cu privire la viitorul pozitiv al Romaniei. Inainte de a da nume, trebuie sa gasim solutii la aceste probleme. Sigur insa ca si numele, asociate cu aceste solutii, vor conta.
Pentru orice partid, principala provocare consta in plierea sa la nevoile unei societati in schimbare, ale carei caracteristici nu mai sunt aceleasi ca acum 20 sau chiar 10 ani. Putem sa ne uitam doar la modificarile din structura electoratului PSD, pentru a intelege despre ce vorbim. Eu cred ca pasii de viitor trebuie sa depinda, pana la urma, si de relationarea noastra cu cei care ne aleg constant sau cu cei care privesc PSD ca pe o posibila alternativa. Pana la urma, PSD a fost, in acesti ani, partidul cel mai fidel fata de curentul politic a carui reprezentare si-a asumat-o la inceputul anilor ’90.
Or, cu privire la acesti pasi, indraznesc sa va lansez aici, pe blog, o provocare, in perspectiva Consiliului National de la sfarsitul lunii si a Congresului care va urma. Cei mai multi dintre voi pareti interesati de pozitia stangii politice romanesti, de directia si de rezultatele PSD. De-a lungul timpului, ati oferit idei utile, unele care au putut fi preluate, altele nu, insa toate au constituit un feedback extrem de necesar, si acesta a fost unul dintre obiectivele deschiderii acestui blog. Acum, astept de la voi noi idei despre ce credeti ca ar trebuie sa faca PSD, pe termen scurt, mediu si chiar lung (celor care deja au facut asta, le cer doar sa resintetizeze cele mai puternice solutii pe care le gandesc). Pana la urma, si voi puteti face parte, direct sau indirect, din echipa ce poate decide viitorul stangii romanesti si raspunsuri adecvate la asteptarile voastre politice.
Fireste ca o astfel de discutie nu poate avea loc decat intr-un cadru mai larg, care sa se refere la situatia stangii europene in ansamblu, in aceasta perioada de criza sau, dupa unii, de final de criza economica. S-a vorbit mult despre faptul ca problemele economice si sociale din aceasta perioada ar fi creat un context predilect pentru un succes al stangii. Daca ne uitam la cele mai recente runde de alegeri din plan european vedem ca lucrurile nu sunt deloc asa, iar raspunsul la intrebarea de ce? nu este inca satisfacator.

Astept cu interes comentariile si sugestiile voastre referitoare la linile de refondare ideologica a partidului si la directiile de actiune politica in contextul noului sau statut – acela de partid de opozitie.

(sursa: http://nastase.wordpress.com/)


PSD UMILIT DE HREBENCIUCI

decembrie 30, 2009 de Miron Mitrea

Spuneam in urma cu putin timp ca in PSD avem nevoie de o perioada de liniste. De o perioada in care sa ne gandim cu totii la reconstructia partidului. Eu, unul, m-am conformat. Dar, in ultimele zile, lucrurile au luat din nou o turnura inacceptabila, care ma obliga sa iau atitudine. Dupa atatia ani in PSD, imi este foarte greu sa accept ca partidul nu are resursele necesare sa participe cu un candidat propriu la alegerile din Colegiul 1 Bucuresti. Suntem anuntati ca noi il sustinem pe candidatul PNL.

Din nou se fac aranjamente politice la masa lui Hrebenciuc in numele partidului. Iar noi suntem pusi in fata faptului implinit si obligati sa acceptam cu umilinta aceste mizerii. Pana cand stimati colegi? Cat de umiliti trebuie sa fim ca sa ajungem la concluzia ca actuala conducere nu mai poate ramane in functie? Ne sunt calcate in picioare identitatea si demnitatea. Intelegerea lui Hrebenciuc pentru sustinerea bunului sau prieten si partener de negocieri Radu Stroe demonstreaza inca o data ca Mircea Geoana conduce partidul dupa interesele hrebenciucilor din jurul sau.

Nu l-am auzit pe Crin Antonescu sa multumeasca pentru acest cadou. Nici nu avea cum. In urma cu vreo 10 zile tocmai a anuntat ca orice intelegere cu PSD s-a incheiat. Si atunci? Conducerea statutara a partidului nu mai are niciun cuvant de spus? Se pare ca nu. Stimati colegi, daca ii lasam pe Geoana si pe hrebenciucii lui sa se joace in continuare cu destinul PSD, n-o sa mai putem sterge de pe noi stampila de “partid pres”.

P.S. De ce tace Ion Iliescu ?

(sursa: http://blog.mmitrea.ro/)

Lista luărilor de poziţie poate continua... întrebarea este dacă sunt îndeajuns de multe şi de puternice pentru ca masa partidului din care provin să preia conducerea sau vor provoca eventual doar o "rotaţie a cadrelor". Sper să nu se ajungă la simple excluderi din partid.

03 January 2010

Un semn


Poate că debandada din sistemul de sănătate românesc nu este vizibilă din spaţiul cosmic... dar evident este vizibilă din vecini.

Când statul român nu poate, când românii nu pot, poate pot străinii. Se spunea la intrarea în criza economico-financiară că soluţia ieşirii din criză sunt investiţiile masive în zonele care "scot bani". Clasa politică se arăta din ce în ce mai doctă şi înşira investiţii în autostrăzi, agricultură, turism... Ei bine, nu s-a întâmplat nimic. Iată însă o ştire care m-a umplut nu numai de mirare, dar şi de respect. Respect faţă de vecinii noştri pe care numai acum câţiva ani îi identificam, cu auto-liniştire, în urma noastră în ţările europene.

O nouă reţea de spitale private în România de Roxana Vântu, Adevărul, Duminică 3 ian 2010

http://medya.todayszaman.com/todayszaman/2010/01/02/medicana-01.jpg
(sursa: Today's Zaman, http://medya.todayszaman.com/todayszaman/2010/01/02/medicana-01.jpg)

Una dintre cele mai mari reţele de spitale private din Turcia, Medicana Hospital plănuieşte să se extindă în România şi în Bulgaria, potrivit ziarului Today's Zaman.
(citeşte mai departe)

Până acum credeam că asigurările nu permit transformarea medicinei într-o afacere, iată însă că sunt unii care ar vrea să încerce. Eu mă întreb... de ce nu români?
http://medya.todayszaman.com/todayszaman/2010/01/02/medicana.jpg
(Hüseyin Bozkurt, http://todayszaman.com/tz-web/news-197288-105-medicana-hospital-expands-abroad-eyes-multibillion-dollar-market.html)

02 January 2010

Urătura statului către popor


http://www.dincalarasi.ro/wp-content/uploads/2009/10/Traian-Basescu-mos-Craciun-trucaj.jpg
(sursa: http://www.poznasu.ro/pozne/urari-de-craciun-fericit-si-urari-de-revelion/)
Mesajul de Anul Nou
al preşedintelui României, Traian Băsescu
(31 decembrie 2009)


La mulţi ani, români! La mulţi ani, români din interiorul frontierelor şi din afara frontierelor României! La mulţi ani, cetăţeni români, etnici romi, maghiari, ucraineni, tătari, turci, sârbi şi de orice altă naţionalitate sub cetăţenie română! La mulţi ani, Armatei Române, fie ea acasă sau în teatrele de operaţii din Afganistan sau din Bacanii de Vest! 2009 a fost un an dificil, un an în care peste România a trecut criza globală, care ne-a afectat dar nu ne-a îngenuncheat! 2009 a fost şi un an în care am avut parte de crize politice, crize politice pe care românii le-au tranşat prin votul lor pe 6 decembrie, atunci când au decis să fiu preşedinte al tuturor românilor pentru încă un mandat! Le mulţumesc şi celor care, prin votul lor, m-au sprijinit, le mulţumesc şi acelora care, prin votul lor, mi-au dat o lecţie! Certitudinea votului din 6 decembrie rămâne că politicienii care pot să câştige sunt aceia care îşi iau ca aliat poporul român.

Începem un An Nou, 2010, un an care trebuie dedicat reformei statului. Pe 22 noiembrie cea mai mare parte a românilor a votat pentru ca statul român să fie reformat, reformat începând cu cea mai importantă instituţie a statului, cu Parlamentul României. Dar reforma statului nu înseamnă doar Parlamentul României. Trebuie să reformăm, să modernizăm sistemul de educaţie. Numai aşa copiii noştri vor avea şanse să facă performanţă. Numai aşa România - în ansamblul ei - va putea deveni o ţară performantă. Trebuie să reformăm sistemul de sănătate. Trebuie să consolidăm clasa de mijloc.

Trebuie să avem grijă de valorificarea avantajelor pe care ni le-a dat Dumnezeu.
Avem condiţii să avem o agricultură performantă, un turism de succes, să dezvoltăm o industrie IT pentru care România are suficient de multe creiere. Avem nevoie de o justiţie dreaptă, o justiţie egală pentru toţi, fie ei oameni politici sau oameni simpli, fie ei oameni cu bani sau oameni fără bani.

Avem nevoie ca, în perspectiva anilor viitori, să facem din solidaritate un mod de a trăi. Românii trebuie să fie solidari cu aspiraţiile lor, trebuie să fie solidari cu ei şi, toţi la un loc, solidari cu ţara. Nu avem de ce să nu fim mândri de ţara noastră. Istoria ţării, cultura, tradiţiile noastre sunt cele care îi recomandă pe români ca una din cele mai puternice naţiuni ale Uniunii Europene.

Din acest motiv, cred că fiecare trebuie să avem în minte că dragostea de ţară înseamnă patriotism. Iar, patriotismul este parte a solidarităţii noastre cu ţara în care trăim, cu ţara pe care o iubim. Peste numai două minute, vom intra în anul 2010. Va fi un an în care vom scăpa de criză, va fi un an în care optimismul va fi cel care ne va anima să depăşim momentul pe care l-am trăit în anul 2009. 2010 va fi, în acelaşi timp, anul în care se va hotărî dacă suntem capabili să rămânem loiali comenzii pe care poporul român ne-a dat-o pe 22 noiembrie. Oamenii politici au de trecut testul loialităţii şi al fidelităţii faţă de propriul lor popor. Comanda primită de la români pe 22 noiembrie nu poate să fie negociată. Avem toţi obligaţia să răspundem acestei comenzi, acestei voinţe pe care românii au exprimat-o prin vot şi în cel mai democratic mod. Cred că esenţa evoluţiei noastre pozitive în perioada următoare este reforma statului. Fără reforma statului nu vom putea valorifica în favoarea românilor creşterea economică ce va fi reluată în al doilea trimestru al anului 2010.

Perimteţi-mi dragi români să închei urându-vă multă sănătate, bucurie, fericire în familii şi, cel mai important lucru, solidaritate. Solidaritatea cu noi înşine şi cu obiectivele noastre. Vă doresc la toţi, La Mulţi Ani!

La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, români! La Mulţi Ani, ţară dragă!

Departamentul de Comunicare Publică
31 Decembrie 2009
(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=9588&_PRID=)

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/3700457/1/boc-primar.jpg
(sursa: http://www.mediafax.ro/politic/premierul-emil-boc-a-demisionat-din-functia-de-primar-3700457)

Primul-ministru Emil Boc a adresat tuturor românilor un mesaj de Anul Nou

Stimaţi cetăţeni ai României,
Mă onorează să vă adresez, în numele Guvernului şi al meu personal, cele mai bune urări cu ocazia acestui nou început de an.
Vreau să vă asigur că primele noastre gânduri, ale membrilor Guvernului, se îndreaptă spre dumneavoastră, spre felul în care vă putem servi cel mai bine interesele, în condiţii nu foarte uşoare din punct de vedere economic şi social. Este datoria noastră, dar este, în acelaşi timp, dorinţa noastră sinceră, motivată, puternică, pentru îndeplinirea căreia nici un efort nu este prea mare.
Tot ce ne stă în putinţă, tot ce ţine de priceperea, de munca şi perseverenţa noastră va fi făcut în anul care vine şi în întreg mandatul actualului Executiv!
Vremurile nu foarte prielnice au şi părţile lor bune: ne ajută să avem mai mult curaj, să ne apropiem de lucrurile care contează cu adevărat, să reuşim mai mult decât credem.
În acest fel puteţi fi partenerii noştri: folosindu-vă capacităţile, ideile, acţionând.
O ţară cu cetăţeni inteligenţi şi activi este o ţară care nu are de ce să se teamă de viitor!

Dragi români de peste hotare,
În egală măsură gândurile noastre se îndreaptă spre dumneavoastră, cu respect faţă de eforturile pe care le faceţi, inclusiv efortul de a fi departe de patrie, cu recunoştinţă faţă de cei care ne reprezintă cu cinste.
Dacă de multe ori aţi avut parte de o mediatizare disproporţionată, în sensul reflectării mai degrabă a incidentelor, noi şi dumneavoastră ştim că majoritatea românilor de peste graniţe se bucură de respect în comunităţile în care trăiesc, respect câştigat prin muncă, inteligenţă, talent, onoare, curaj, spirit prietenesc.
Doresc să vă lansez şi dumneavoastră o invitaţie, românilor din diaspora apreciaţi în comunităţile din care faceţi parte: să renunţaţi la o parte din discreţie şi să vă afirmaţi public imaginea câştigată în mediul apropiat. Pentru că, în felul acesta, veţi împiedica înţelegerea greşită a românităţii de către cei care nu au ocazia să vă cunoască direct.

Dragi români,
Esenţa mesajului meu, atât către dumneavoastră cei din ţară, cât şi către cei dintre străinătate, este aceasta: să înţelegem că ne condiţionăm reciproc destinele, să fim conştienţi că de solidaritatea şi performanţa fiecăruia dintre noi depinde viitorul tuturor!

Un An Nou optimist şi fericit!
La Mulţi Ani!

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 31.12.2009
(sursa: http://www.guv.ro/primul-ministru-emil-boc-a-adresat-tuturor-romanilor-un-mesaj-de-anul-nou__l1a107556.html)



Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a luat acasă 27 din cele 29 de cadouri pe care le-a primit în diverse ocazii protocolare în anul 2009. Şefa Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a lăsat în patrimoniul instituţiei toate dele 25 de daruri primite. Cel puţin aşa rezultă din lista publicată pe site-ul Parlamentului de către dei doi demnitari. (sursa: http://www.realitatea.net/roberta-anastase-a-lasat-camerei-cadourile-de-la-delegatiile-straine-geoana-le-a-pastrat-majoritatea_693615.html)

Nici Roberta Anastase, nici Mircea Geoană, nu au lăsat un mesaj din partea parlamentului pentru poporul român...

(sursa: http://max-media.blogspot.com/2009/03/presedinta-camerei-deputatilor-roberta.html)
http://zing.ro/imagini/politica/carti%20postale%20cu%20mesajul%20mircea%20geoana-p-8382.jpg
(sursa: http://3210.ro/sonisphere%20festival.html)

01 January 2010

Dacă este 1 ianuarie, atunci se citesc moliftele sfântului Vasile


Blestemu-te pe tine, incepatorul rautitilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei.

MOLITFELE

(adica blestemele Marelui Vasilie pentru cei ce patimesc de la diavoli si pentru toata neputinta, care se citesc numai de catre preot, in ziua Sfantului Vasilie, la slujbele de obste randuite, sau la orice alta neputinta grava).

Rugaciunea (1)
Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe carele nimenea dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de care se teme si se cutremura toata faptura; carele a aruncat din cer pe capetenia lngerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare; si pe ingerii cei dimpreuna cu dansul protivnici, facuti diavoli i-a aruncat in intunerecul cel adanc al iadului, fa, ca blestemul acesta ce se face in numele Tau cel infricosat, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si tuturor taberilor lui, ce au cazut dimpreuna cu dansul din lumina cea de sus, si pune-I pe fuga; si-i porunceste lui si diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nicio vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia tiria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrijmasului.

Ca se lauda si se mareste si de toata suflarea cu frica se slaveste Prea Sfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea (2)
Domnului sa ne rugam.

Blestemu-te pe tine, incepatorul rautitilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei.

Blestemu-te pe tine cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului.

Blestemu-te pe tine si pe toati puterea cea cazuta ce a urmat vointa tale. Blestemu-te pe tine duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, cu Adonai cu Eloi, Dumnezeul cel Atotputernic; iesi si te departeaza dela robul lui Dumnezeu (N).

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu, carele prin cuvant toate le-a zidit; si cu Domnul nostru lisus Hristos, Fiul Lui cel unul nascut, carele mai nainte de veci negrait si fara de patima s'a nascut dintr'lnsul; cu cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau, si mai innainte prin legea firii I-a invatat acestea, si cu priveghere ingereasca I-a pazit.; cu cel ce a innecat pacatul cu ape de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici, si turnul faradelegilor la sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa Ia ars, intru a carui marturie fumega fum nestins; cu cela ce marea cu toiagul a despartit si pe popor I-a trecut cu picioare neudate, iar pe tiranul Faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri in veci a innecat-o.

Te blestem cu cel care, la plinirea vremii, din Fecioara Curata negrait s-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; carele a binevoit sa spele prin Botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem.

Blestemu-te pe tine cu cela ce s'a botezat in lordan si ne-a dat noua prin apa, si prin har, chipul nestricaciunii; de carele ingerii si toate puterile ceresti s'au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului, si cand pogorlrea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii.

Blestemu-te pe tine cu Cela ce a certat vantul si a linistit viforul marii; carele a isgonit cetele diavolilor; carele prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru; si celor muti le-a dat grai; cel ce a curatit ranele leprosilor si pe morti din gropa i-a inviat; cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadut prin inviere I-a pradat; si toata omenirea a intocmit-o s-a nu mai fie cucerita de moarte.

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu Atottiitorul, Carele a insufletit pe oameni cu glas de Dumnezeu insuflat si dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea.a umplut-o de dreapta credinta.

Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Veelzevuv sau cela ce scuturi, de te arati ca sarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care navalesti infricosind, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau intru boala, sau in neputinta sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de desmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara de astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa, sau din balta, sau din trestie, sau din noroae, sau din orice fel de materie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul biii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim sau de unde nu stim, sau cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit; piei si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu.

Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat, si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N); ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrisnirea dintilor te asteapta ca rasplatire pentru neascultare.

Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vre-o alta viclenie de duhuri necurate; ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locueste, ci il cerceteaza singur Dumnezeu cela ce leaga pe toti care vatama si uneltesc asupra chipului Sau; cela ce in lanturi te-a aruncat in intunerecul iadului, pentru noaptea si ziua cea lungata, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor.

Ca mare este frica de Dumnezeu, si mare este marirea (slava) Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si sin vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea (3)
Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul slavitelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; cela ce ai deslegat sufletele cele legate cu moartea, si prin unul nascut Fiul Tau ai luminat Pe omul cel patruns de intunerec; cela ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului dela noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantut lui Dumnezeu, carele cu moartea Ta ne-ai facut pe noi nemuritori, si ne-ai slavit cu slava Ta; cela ce cu invierea Ta ne-ai daruit noua sa ne ridicam dela oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; cela ce ai luat asupra-Ti sfarimarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; carele ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea intru nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, cel de a caruia frica se topesc muntii, suspinand, dimpreuna cu taria de sub cer; de a caruia putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a caruia porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s'au pus, ci suspinand asteapta porunca Ta; de a carui frica toata faptura se chinueste oftand cu suspinuri negraite, si avand porunca s-a astepte vremea sa; de care toata firea cea protivnica a fugit si oastea vrijmasului s'a domolitg diavolut a cazut, sarpele s'a calcat, si balaurut s'a strivit; prin care neamurile ce te-au marturisit s'au luminat si s'au intarit intru Tine, Doamne; prin carele viata s'a aratat, nadejdea s'a intemeiat, credinta s'a intarit, Evanghelia s'a propovaduit, prin carele omul cel pamantesc s'a innoit intru Tine. Caci cine este ca Tine Dumnezeule cel Atotputernic..?

Pentru aceasta Te rugam pe Tine, Dumnezeule al Parintilor si Doamne al milei, cela ce esti mai innainte de veci si mai pre sus de fire, primeste pe acesta ce a venit la Tine pentru numele Tau Cel sfant, si al iubitului Tau Fiu, Iisus, Hristos, si al Sfantului si Prea Puternicului si de viata Facatorului Tau Duh,

Izgoneste din sufletul lui toata neputinta, tot duhult necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, imputit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara de chip, fara de rusine.

Asa, Dumnezeule, departeaza dela robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraia cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastamparul, si tot cugetul viclean.

Asa, Doamne Dumnezeul nostru, insufla intr-Insul Duhul Tau cel pasnic, ca pazit fiind de el, sa faca roduri de credinta,de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadeide, de blandete, de indelunga rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere.

Ca acesta se marturiseste a fi robul Tau, intru numele lui Iisus Hristos, Domnul nostru, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-o impreuna cu Ingerii, Arhangheiii, Domniiie cele marite (slavite) si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inimiile noastre, ca puternic esti, Doamne, si Tie marire (slava) innaltam impreuna cu unul nascut Fiul Tau si cu Prea Sfantut si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

(sursa: http://www.resurse-ortodoxe.ro/rugaciuni/moliftele-sfantului-vasile/)

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.