Noua legislatie privind contractele de credit pentru consumatori
a fost aprobata de Guvern
Guvernul Romaniei a adoptat astazi, 9.06.2010, Ordonanta de urgenta privind contractele de credit pentru consumatori. Actul normativ va intra in vigoare in termen de 10 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei. Creditorii sunt obligati sa modifice contractele existente in termen de 90 zile de la intrarea in vigoare a actului normativ.
"In conditiile crizei financiare si economice, consumatorii ce acceseaza credite bancare sunt supusi unor restrictii care distorsioneaza mecanismele pietei si libera concurenta. Pana in prezent, bancile au fost incurajate sa tina "captiv" consumatorul fie prin informare deficitara fie prin comisioane de rambursare anticipata descurajante. Aceste distorsiuni au afectat mediul bancar si mediul de afaceri in general prin ingradirea liberei circulatii a serviciilor. Prezentul act normativ contribuie la intarirea cadrului concurential pe piata serviciilor atat pe plan national cat si la nivelul Uniunii Europene”, a declarat Constantin Cerbulescu, presedinte ANPC.
Actul normativ transpune in legislatia nationala Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, reglementeaza drepturile si obligatiile consumatorilor si ale creditorilor la promovarea, incheierea si derularea diverselor contracte de credit.
Principalele prevederi ale actului normativ:
- Creditorii au dreptul de a percepe un comision de rambursare anticipata de maxim 1% in cazul in care perioada ramasa din contract e mai mare de 1 an si maxim 0.5% pentru perioade sub 1 an.
In cazul rambursarii anticipate a creditului, creditorul este indreptatit la o compensatie pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipata a creditului numai daca rambursarea anticipata intervine intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului este fixa.
- Creditorii sunt obligati sa comunice consumatorilor, inainte de semnarea contractului, toate informatiile relevante printr-un formular standardizat. Formularul standardizat va permite consumatorilor sa analizeze si sa compare cu usurinta ofertele bancilor si sa ia o decizie informata.
Se impune creditorilor si, unde este cazul, intermediarilor de credit, sa ofere consumatorilor explicatii corespunzatoare pentru a permite acestora sa evalueze daca oferta este potrivita nevoilor lor si situatiei lor financiare. Creditorii trebuie sa aiba in vedere explicarea informatiilor precontractuale, caracteristicile esentiale ale produselor propuse si efectele pe care acestea le pot avea asupra consumatorilor. Clarificarile privind calculul dobanzii anuale efective (DAE) permit compararea ofertele diferitilor creditori nationali sau din alte state europene, in vederea alegerii celei mai bune oferte.
- Consumatorul are dreptul de a renunta neconditionat, fara a invoca motive, in termen de 14 zile de la semnare, la un contract de credit.
- Se interzice perceperea comisionului de analiza a dosarului de credit, in cazul in care creditul nu se acorda, precum si perceperea unui comision de depunere/retragere numerar pentru plata ratelor la credit.
- Numarul comisioanelor aferente contractului de credit a fost limitat la patru: comision de administrare credit, comision de rambursare anticipata dupa caz, comision de penalizare pentru intarzierea la plata si comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Actul normativ se aplica contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipoteca sau cu o alta garantie pentru proprietatea imobiliara sau garantate printr-un drept privind proprietatea imobiliara, precum si contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea sau pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei cladiri existente sau proiectate, indiferent de valoarea totala a creditului, precum si contractelor de leasing.
Prevederile noului act normativ se aplica atat contractelor noi cat si celor aflate in derulare, indiferent de valoarea acestora.
Biroul de presa
09.06.2010
(sursa: http://www.anpc.gov.ro/anpc/index.php?option=com_content&view=article&id=257:noua-legislatie-privind-contractele-de-credit-pentru-consumatori-&catid=23:comunicate-de-presa&Itemid=51)
Constantin Cerbulescu: În primul rând, permiteţi-mi să vă spun câteva cuvinte înainte de a-mi pune întrebări. Oricum, multe detalii din punct de vedere tehnic veţi afla şi mai mâine, când vom avea o conferinţă de presă la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în jurul prânzului. Veţi fi anunţaţi fiecare dintre dumneavoastră, cu menţiunea că aş dori să fac câteva precizări înainte de a intra într-o discuţie cu dvs.
În primul rând, vreau să îi mulţumesc primului-ministru pentru interesul cu care a urmărit această ordonanţă de urgenţă. În al doilea rând, aş vrea să mulţumesc colegilor mei care au muncit foarte mult la elaborarea acestei ordonanţe de urgenţă şi tuturor celorlalte instituţii, dar, nu în ultimul rând, aş vrea să vă mulţumesc dvs., mass-media, pentru faptul că v-aţi arătat foarte interesaţi de această ordonanţă pe toată perioada elaborării actului normativ şi pentru că aţi reflectat în mod foarte corect tot ceea ce dorim noi să facem.
Aşa cum spunea şi domnul prim-ministru, am avut în intenţie şi am transpus în această ordonanţă de urgenţă, directiva, care era obligatorie, dar am venit şi cu nişte măsuri suplimentare. Aş vrea să fac şi nişte precizări în legătură cu acestea: în directivă se vorbea numai despre creditul de consum; noi am aplicat tot ceea ce înseamnă rambursare anticipată şi aceste comisioane de 0,5% până la 1% şi la creditul ipotecar şi la creditul pentru leasing. În ordonanţa de urgenţă veţi vedea că apare această precizare. Mai mult decât atât, am introdus în ordonanţă - şi am avut şi acordul Comisiei Europene - prevederea ca acest comision de rambursare anticipată care va intra în vigoare, procentul fiind de 0,5% sau de 1%, în funcţie de durata de rambursare a creditului, să fie aplicat şi creditelor de consum în derulare. Este o măsură care va veni în avantajul foarte multor consumatori, pentru că, dacă am fi rămas numai la faza prevăzută de directivă, creditul de consum din momentul apariţiei în legislaţia ţării respective, ar fi însemnat că ea nu avea nici o influenţă asupra creditului de consum. Ştim foarte bine cum s-au acordat şi câte credite de consum au fost înainte de apariţia ordonanţei de urgenţă şi câte sunt şi după apariţia ordonanţei de urgenţă. Acestea sunt lucrurile pe care le-aş preciza. În plus, aş adăuga faptul că ordonanţa de urgenţă urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Sperăm ca în cursul zilei de mâine să o avem deja în Monitorul Oficial.
Din punctul nostru de vedere, UE ne-a impus ca termen de adoptare şi aprobare a acestei prevederi, 11 iunie. Guvernul a aprobat-o astăzi, 9 iunie, deci, suntem una dintre puţinele ţări care am făcut acest lucru la termen. Dacă dvs. aveţi maxim două întrebări...
V-am spus, mâine vom avea o conferinţă de presă în jurul prânzului, unde vă vom acorda mult mai multe detalii tehnice. Împreună cu colegii mei vă vom spune foarte multe legate de această ordonanţă de urgenţă care, din punctul meu de vedere, va veni în sprijinul a aproape 8 milioane de consumatori.
Băncile vor avea un termen de 90 de zile în care vor trebui să facă nişte modificări la contracte, prin acte adiţionale, la contracte şi, bineînţeles, spunem noi că vom avea în continuare sprijinul dvs. Mulţumesc.
Reporter: La un moment dat nu se punea problema eliminării totale a comisionului, să fie comision zero de rambursare anticipată?
Constantin Cerbulescu: Nu s-a discutat niciodată. În directiva europeană el este 0,5 - 1%. Într-adevăr, comisionul nu se aplică - şi aici este de reţinut - la creditele a căror dobândă nu este fixă. Acolo nu se aplică şi nu se ia comision.
Reporter: Pentru creditele aflate deja în derulare se schimbă comisioanele de rambursare anticipată inclusiv pentru cele ipotecare şi de leasing?
Constantin Cerbulescu: Pentru absolut toate. Şi pentru creditul de consum şi pentru creditul ipotecar şi cel de leasing.
Reporter: Şi acel formular cu informaţii pre-contractuale, spuneţi-ne şi nouă punctual, vă rog frumos, ce este obligată fiecare bancă să introducă în acel formular?
Constantin Cerbulescu: Formularul există în anexa ordonanţei de urgenţă. O să vi-l punem la dispoziţie mâine...
Reporter: Poate ni-l puneţi la dispoziţie astăzi?
Ioana Muntean: Este în regulă. O să vi-l dăm.
Constantin Cerbulescu: Vi-l punem la dispoziţie astăzi. Cu sprijinul Guvernului o să-l tipărim şi o să vi-l dăm. Ordonanţa de urgenţă există. Nu este niciun fel de problemă. Îl avem. Este un formular care are foarte multe date pe care le solicită consumatorul şi banca i le pune la dispoziţie. Haideţi să ne uităm peste formularul respectiv, în mare. El face referire la descrierea principalelor caracteristici ale produsului de credit, iar acolo banca este obligată să-i spună absolut toate comisioanele pe care le-ar solicita, tot ceea ce înseamnă valoarea creditului, în primul rând, numărul ratelor în funcţie de perioada de rambursare a creditului pe care o solicită consumatorul şi, în acelaşi timp, să-i dea şi un desfăşurător exact cu situaţia în care el ar accesa acest credit. El va fi, deci, în cunoştinţă de cauză în momentul în care primeşte acest formular, dacă este de specialitate îl studiază acasă şi poate să-şi facă o părere vis-a-vis de tot ceea ce îi impune banca. Dacă nu este de specialitate, poate consulta un coleg, un specialist, un om care să-i spună dacă merită sau nu merită să facă operaţiunea respectivă la banca respectivă. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că există acele 14 zile în care el se poate răzgândi, în eventualitatea în care a semnat contractul respectiv, nu i se percepe absolut nici o penalizare, poate renunţa fără nici un fel de problemă. Dacă a accesat totuşi, în aceste 14 zile, o rată din creditul respectiv, el va rambursa contravaloarea ratei respective în termen de maxim 30 de zile, dar cu menţiunea că el trebuie să facă notificare; deci, în momentul în care se răzgândeşte vis-a-vis de contractul respectiv trebuie să trimită o notificare băncii, în scris, prin poştă cu confirmare de primire sau direct la bancă, primind o confirmare că s-a primit. Din momentul acela creditul se consideră că nu este accesat şi că nu mai are nici un fel de problemă cu banca.
Reporter: Mai sunt şi alte notificări în afară de cele trei principale?
Constatin Cerbulescu: Asta ar fi în mare; în rest, sunt modificări prin acest contract-standard vis-a-vis de o informare cât mai corectă, precisă, şi, din punct de vedere al consumatorului, el să fie în cunoştinţă de cauză şi să ia o hotărâre în cunoştinţă de cauză vis-a-vis de credit.
Reporter: Efectiv, băncile când trebuie să pună în aplicare această măsură?
Constatin Cerbulescu: Din momentul apariţiei în Monitorul Oficial, ei având obligaţia ca în maxim 90 de zile să trimită şi înştiinţări către consumatori.
Reporter: ...deci, peste 3 luni de zile.
Constatin Cerbulescu: La 10 zile de la apariţia în Monitorul Oficial, ordonanţa de urgenţă intră în vigoare şi au un termen de maxim 90 de zile în care ei trebuie să facă notificarea în scris către consumatori. Dar, consumatorul se poate prezenta şi la bancă şi să ia la cunoştinţă direct de lucrul acesta.
Reporter: Deci, banca este obligată să aplice măsura după 10 zile
Constantin Cerbulescu: După 10 zile de la apariţia în Monitorul Oficial.
Reporter: Şi, în cazul în care cineva se răzgândeşte şi după 14 zile renunţă la credit, i se rambursează comisionul de acordare a creditului, de exemplu? Bănuiesc că acel comision de analiză nu.
Constantin Cerbulescu: Comisionul de analiză nu mai există, el a dispărut.
Reporter: Am înţeles. Dar comisionul de acordare a creditului ?
Constantin Cerbulescu: Dacă nu este prevăzut în ordonanţă - ordonanţa face nişte precizări vis-a-vis de comisioane - băncile nu au voie să facă nici un fel de modificare faţă de ceea ce este scris în ordonanţă. Ele vor avea maxim..., din câte am cunoştinţă, dar nu vreau să greşesc şi vă voi spune mai multe detalii mâine. S-au limitat comisioanele la maxim 4 asemenea comisioane.
Reporter: Dacă renunţi la credit trebuie să duc toţi bani la bancă chiar dacă am scos mai puţin pentru că mi s-a reţinut instant un comision.
Constatin Cerbulescu: Operaţiunile pe care banca le va face trebuie să respecte ceea ce scrie în ordonanţă.
Reporter: Există o penalizare pentru băncile care nu aplică legea?
Constatin Cerbulescu: Există capitolul de sancţiuni, unde sunt prevăzute amenzi, deci băncile pot fi amendate cu sume destul de importante pentru ele şi, dacă aveţi în vedere numai faptul că în ultimi doi ani de zile există 140 de procese pe care Autoritatea le are cu băncile legate de clauze abuzive în contracte, dintre acestea un număr de 14 au fost câştigate de noi - unul acum vreo trei săptămâni de zile cu o bancă din România. Sigur băncile au primit şi vor primi (amenzi); dacă nu respectă legislaţia, scrie foarte clar că vor fi sancţionate. Vă aşteptăm mâine, dacă sunteţi interesaţi de mai multe detalii, la conferinţa de presă.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 09.06.2010
Proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind contractele de credit
Notă de fundamentare
Punctul de vedere european:
2 comments:
@Biblio,
Nu e vorba de nici un muşchi... E vorba de nişte reeşalonări de sume mari şi foarte mari în viitorul apropiat de care, de fapt, presa a vorbit în ultimul timp... Oricum, ca să parafrazez o prietenă de-a mea mătrăşită recent din presa locală, astea-s aşa, să ne ia faţa, ca să nu vedem mafiotul care pleacă de la puşcărie călare pe un cal de sute de mii de euro dar şi pe sistemul de valori românesc, de doi bani.
Sau de o directivă europeană...
Post a Comment