Pentru o Românie care garantează securitatea şi prosperitatea generaţiilor viitoare
Bucureşti, 2010
CUVÂNT ÎNAINTE
Datoria noastră este să lăsăm generaţiilor viitoare o Românie prosperă, mai bine apărată şi mai influentă pe plan internaţional. În 1989, ţara noastră era prăbuşită economic şi izolată politic. Cetăţenii săi deveniseră victimele celor 42 de ani de comunism, un regim ilegitim şi criminal. În 2010, România este o ţară liberă, parte a marii familii a democraţiilor occidentale, membră a Uniunii Europene şi a NATO. România nu a beneficiat niciodată în istoria ei de garanţii de securitate atât de cuprinzătoare precum cele conferite de statutul de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice şi de parteneriatul cu Statele Unite ale Americii. De asemenea, România nu a cunoscut niciodată în istoria ei oportunităţi de dezvoltare mai mari decât cele derivate din statutul de ţară membră a Uniunii Europene. Îmi exprim aici recunoştinţa faţă de cetăţenii români care au susţinut eforturile aderării. De asemenea, nu-i vom uita niciodată pe eroii militari care şi-au sacrificat prezentul pentru ca noi să avem viitor. Sacrificiul lor nu a fost în zadar. Românii şi-au câştigat libertatea cu greu şi au edificat un sistem democratic caracterizat prin drepturi şi libertăţi individuale, pluralism politic, alegeri libere şi corecte, libertate de exprimare, proprietate privată apărată şi garantată, separaţia puterilor în stat. Ca popor care a cunoscut experienţa comunismului, obiectivul nostru naţional este consolidarea democraţiei. Libertatea noastră, statul de drept şi instituţiile sunt expresii ale suveranităţii naţionale, pe care trebuie să le apărăm. În calitate de preşedinte al României, reales în cea mai importantă funcţie din statul român, vreau să transmit un mesaj de încredere. În ultimii 20 de ani, România a evoluat extraordinar prin acţiunea individuală şi comună a cetăţenilor ei. Drumul nu se opreşte aici. Românii vor o ţară modernă, prosperă şi mai sigură. Consider că dorinţa de progres a cetăţenilor României trebuie să fie fundamentul acţiunii noastre. Dar realizarea acestui deziderat ţine de un efort solidar, la care participăm fiecare dintre noi. Avem toate motivele să fim încrezători în calea pe care am ales-o şi să construim împreună o Românie mai bună, ce garantează securitatea şi prosperitatea generaţiilor viitoare.Preşedintele României Traian Băsescu
1. INTRODUCERE
Strategia Naţională de Apărare (SNAp) reprezintă un instrument de lucru prin intermediul căruia, plecând de la nevoia apărării ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale de securitate, se gestionează riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile. Ţinând cont de apartenenţa actuală a României la NATO şi UE, SNAp expune căi şi modalităţi specifice de gestionare a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, constituind baza şi punctul de plecare pentru elaborarea strategiilor sectoriale de răspuns, corelate cu resursele ţării. Perspectiva teoretică de la care s-a pornit este una modernă, ce pune cetăţeanul alături de stat ca subiecţi ai securităţii naţionale şi care reflectă un echilibru între riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile clasice şi cele neconvenţionale. Analiza ia în calcul atât riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile clasice, cele legate de asigurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale unui stat, cât şi preocupările privind garantarea unui nivel ridicat de siguranţă şi protecţie pentru cetăţenii români. Dincolo de instabilitate regională şi terorism, SNAp analizează şi noile tipuri de riscuri şi ameninţări, precum pandemiile, catastrofele naturale, securitatea cibernetică sau energetică. Fără a afecta în mod direct statul, aceşti noi factori, mulţi dintre ei radicalizaţi ca urmare a actualului stadiu de evoluţie a globalizării, pot afecta grav calitatea vieţii şi pune sub semnul întrebării siguranţa cetăţeanului. SNAp reflectă nevoia de a asigura un echilibru firesc între securitatea naţională şi alte domenii vitale, precum economia, sănătatea sau educaţia. SNAp propune un management al sistemului de apărare a ţării cu accent pe gestionarea integrată a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor. Gestionarea integrată are o dublă valenţă. Prima este cea internă, naţională, în spiritul realizării unei comunităţi de securitate, plecând de la constituirea Comunităţii de Informaţii din 2006. A doua valenţă este cea europeană, euroatlantică şi internaţională, România asumându-şi responsabilităţile internaţionale ce-i revin în calitatea sa de membră a ONU, UE, NATO, OSCE şi Consiliului Europei. Ea contribuie împreună cu membrii comunităţii internaţionale la gestionarea problemelor de pe agenda comună de securitate. Cooperarea internaţională are marele avantaj al economisirii resurselor financiare şi materiale, asigurând o eficienţă ridicată eforturilor naţionale. Pe lângă apărarea armată, strategia vizează, totodată, şi alte domenii precum politica externă, ordinea publică, domeniul serviciilor de informaţii, securitatea energetică sau cea cibernetică, securitatea infrastructurii critice etc. SNAp a fost gândită şi elaborată ca un instrument ce dă forţă şi valoare practică preocupărilor instituţiilor statului român în amplul proces de apărare a ţării. SNAp reprezintă un factor integrator, de sinteză, ea fiind operaţionalizată printr-un ansamblu de direcţii de acţiune menite să prevină şi să contracareze eficient riscurile, vulnerabilităţile şi ameninţările. Ulterior adoptării acestui document, executivul şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu vor fi chemate să-şi dezvolte strategii sectoriale, ce vor trebui să conţină măsuri concrete specifice domeniului de acţiune, destinate contracarării şi combaterii riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor din zona lor de responsabilitate.Securitatea şi apărarea naţională
Conceperea SNAp s-a făcut plecând în primul rând de la actualele nevoi de dezvoltare a ţării, ca şi de la necesitatea afirmării sale internaţionale, în special în cadrul NATO şi UE. În acelaşi timp, SNAp este gândită şi proiectată a fi aplicată în limitele matricei de securitate, care cuprinde setul comun de idei, concepte şi teorii dezvoltate şi folosite în gestionarea problemelor de securitate naţională şi internaţională de către toţi membrii NATO şi UE. Această abordare este o consecinţă atât a nevoii de a promova interesele naţionale, cât şi a apartenenţei României la comunitatea euroatlantică de securitate. Matricea de securitate cuprinde următoarele elemente: relaţia securitate – prosperitate – identitate, conceptul multidimensional de securitate, echilibrul între stat şi individ ca beneficiari ai securităţii naţionale, conducere politică şi control democratic în gestionarea integrată a securităţii, gestionarea integrată a securităţii şi ideea de comunitate de securitate. Dorinţa de a oferi o altă calitate vieţii cetăţenilor noştri face ca orice stat, alături de securitate, să fie în egală măsură preocupat de asigurarea unui nivel suficient de prosperitate. Nu în cele din urmă, într-o epocă a globalizării, afirmarea şi promovarea identităţii s-au transformat şi ele în preocupări naţionale, semnificaţiile fiind profunde nu numai pentru securitate, dar şi pentru economie. Reputaţia ţării devine un element de importanţă strategică. Actuala strategie este una multidimensională, multidirecţională şi multifuncţională. Este multidimensională pentru că, pe lângă dimensiunea militară, astăzi sunt la fel de importante dimensiuni precum cea politică, economică, socială şi ecologică. Este multidirecţională pentru că problemele de securitate pot fi în egală măsură vulnerabilităţi sau ameninţări. Este şi multifuncţională, pentru că foloseşte o gamă largă de instrumente, de la forţa militară la diplomaţie, servicii de informaţii şi asistenţă economică. Siguranţa cetăţeanului reprezintă al treilea element al matricei, iar statul are datoria de a identifica strategii sectoriale eficiente de protejare a sa. Procesul de asigurare a apărării şi securităţii naţionale este în primul rând unul politic, responsabilitatea principală revenind executivului şi Parlamentului. Pe de altă parte, pentru a garanta eficienţa efortului şi legitimitatea sa, asigurarea apărării şi securităţii naţionale trebuie realizată sub control democratic. Parlamentul, prin instrumentele specifice, dar şi societatea civilă, prin intermediul organizaţiilor non-guvernamentale, al universităţilor şi al mass-media, sunt în egală măsură chemate şi încurajate să-l exercite. Un alt element este dat de gestionarea integrată a securităţii şi ideea de comunitate de securitate. Conceptul de „comunitate de securitate” este definitoriu pentru statele europene, având două valenţe: una naţională şi o a doua internaţională. Valenţa naţională constă în gestionarea integrată a apărării ţării, în cadrul căreia, plecând de la un scop comun, instituţiile statului se completează şi se sprijină reciproc. Această cerinţă este dată în primul rând de caracterul multidimensional al problemelor de securitate. Pe de altă parte, valenţa internaţională este dată de gestionarea multilaterală a securităţii, care se realizează prin cooperare în cadrul organizaţiilor internaţionale sau a unor coaliţii.Gestionarea securităţii naţionale presupune şi participarea societăţii civile. Într-o ţară democratică, politica de apărare sau de securitate trebuie discutată şi cu societatea civilă. Scopul acestei strategii naţionale de apărare este de a prezenta situaţia mediului de securitate intern şi internaţional, pentru a putea atrage sprijinul cetăţenilor României în promovarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor şi combaterea ameninţărilor şi vulnerabilităţilor contemporane.
2. CONTINUITATE ŞI ADAPTARE
SNAp rămâne consecventă celor mai importante principii şi idei afirmate prin Strategia de Securitate Naţională a României din 2006. În egală măsură, prezenta strategie, urmare a evoluţiilor internaţionale produse, actualizează răspunsul României la principalele probleme cu care este posibil să se confrunte în perioada următoare, propunând soluţii şi căi de gestionare. Plecând de la noul statut pe care ţara noastră urma să îl dobândească, acela de membru UE, alături de calitatea deja obţinută de aliat în cadrul NATO, Strategia de Securitate Naţională a României din 2006 introducea în dezbaterea naţională o serie de teme care şi astăzi îşi dovedesc actualitatea şi importanţa pentru România. Globalizarea rămâne, în continuare, principalul factor de influenţă a mediului de securitate contemporan, astfel încât trebuie surprinse realist şi pragmatic atât riscurile şi ameninţările ce pot avea repercusiuni asupra securităţii naţionale, cât şi oportunităţile apărute în urma proceselor complexe generate de fenomenul globalizării şi care, exploatate în cadrul unor programe coerente, pot contribui la dezvoltarea economică a ţării. România va continua să acţioneze ca un promotor al stabilităţii şi cooperării regionale. Ca stat membru al UE şi al NATO, România are un interes major ca în vecinătatea sa să se afle state stabile, prospere şi democratice, aceasta fiind o condiţie pentru menţinerea păcii, stabilităţii şi creşterii economice regionale în ansamblu. În continuare, ne vom concentra atenţia şi eforturile asupra problemelor şi oportunităţilor specifice Regiunii Extinse a Mării Negre. Importanţa sa geopolitică este dată de învecinarea cu trei regiuni de importanţă deosebită – Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu –, de statutul de zonă de tranzit energetic şi, nu în ultimul rând, de faptul că este spaţiu de manifestare a unor diferenţe culturale şi religioase. România are datoria şi interesul să dezvolte şi să promoveze politici pentru susţinerea dezvoltării regionale către o zonă caracterizată de securitate, stabilitate şi progres şi, în acelaşi timp, să creeze condiţiile utilizării eficiente a potenţialului de coridor energetic al regiunii Mării Negre. Aceeaşi abordare de promotor al stabilităţii şi cooperării regionale o vom avea şi în privinţa parcursului euroatlantic al Balcanilor de Vest. Astăzi, toate statele din această regiune ne sunt alături, fie ca aliaţi în cadrul NATO, fie ca parteneri. Acest fapt constituie un argument puternic pentru asigurarea unui viitor sigur şi paşnic pentru o regiune care a cunoscut un deceniu de conflicte. Parcurgerea traseului către o viitoare aderare la UE va asigura cadrul dezvoltării statelor balcanice şi al atingerii unui nivel de trai decent pentru toţi locuitorii acestora.
Pe plan intern, Strategia Naţională de Apărare vine în sprijinul efortului naţional de modernizare a statului. Buna guvernare rămâne instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi teoriilor în planul vieţii reale, reprezintă o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, factorii implicaţi în procesul bunei guvernări fiind deopotrivă statul şi societatea civilă. Nu în ultimul rând, în linia enunţată în Strategia de Securitate Naţională a României din 2006, actuala strategie susţine importanţa deţinerii de către statul român a unei capacităţi adecvate de adaptare, anticipare şi răspuns, element esenţial al procesului de securitate naţională într-o lume dinamică, într-o permanentă transformare. Rămân necesare cunoaşterea şi evaluarea prospectivă a proceselor interne şi internaţionale, a tendinţelor majore de evoluţie a securităţii internaţionale. Ca membri ai comunităţii euroatlantice, românii se bucură de aceleaşi oportunităţi şi sunt afectaţi de aceleaşi riscuri şi ameninţări ca şi aliaţii şi partenerii noştri. Dacă securitatea tuturor membrilor comunităţii euroatlantice se realizează pe baza solidarităţii şi a cooperării, prosperitatea statelor NATO şi UE izvorăşte atât din cooperare, cât şi din spiritul competitiv al acestora. Pe o piaţă liberă, reuşesc să se menţină şi să se dezvolte doar actorii economici care fac faţă concurenţei. La nivelul statelor, competitivitatea şi eficienţa sunt date de gradul în care acestea reuşesc să îşi utilizeze optimal resursele. Principala resursă a oricărui stat o constituie chiar membrii acestuia. Ca atare, un stat competitiv este unul în care membrii acestuia pot acţiona liberi, în scopul asigurării prosperităţii, demnităţii şi a evoluţiei personale. Hotărâtoare în acest scop sunt politicile adoptate de stat în domeniul educaţiei şi al sănătăţii. O societate în care indivizii au un grad înalt de pregătire este una îndreptată către inovare şi dezvoltare, capabilă să implementeze cele mai noi descoperiri care îmbunătăţesc viaţa membrilor săi. În aceeaşi măsură, starea de sănătate a membrilor unei societăţi are implicaţii directe asupra productivităţii acesteia. În concluzie, gradul de bunăstare al societăţii româneşti este direct influenţat de nivelul de instruire şi de starea de sănătate a întregii populaţii, astfel că statul român va trata cu prioritate aceste domenii. Un alt element care ilustrează gradul de competitivitate al unei societăţi este dat de modul în care aceasta reuşeşte să utilizeze resursele disponibile astfel încât să reducă nivelul ameninţărilor, riscurilor şi a vulnerabilităţilor la care este supusă. Securitatea energetică a unui stat a revenit printre principalele elemente de îngrijorare, având în vedere implicaţiile atât la adresa securităţii membrilor societăţii, cât şi a prosperităţii acestora. Evenimentele recente au demonstrat necesitatea ca statele NATO şi UE să trateze problema asigurării propriei securităţi energetice ca una dintre priorităţile actului de guvernare.
3. INTERESE, VALORI ŞI OBIECTIVE NAŢIONALE DE SECURITATE
Interesele, valorile şi obiectivele naţionale joacă un rol central în definirea strategiei naţionale de apărare, oferindu-i legitimitate. Interesele naţionale sunt perene şi sunt definite în primul rând prin Constituţia României. Interesele naţionale sunt acele nevoi şi aspiraţii esenţiale pentru afirmarea identităţii şi valorilor naţionale, existenţa statului şi asigurarea funcţiilor sale fundamentale. Interesele naţionale sunt caracterul naţional al statului, suveranitatea şi independenţa, unitatea şi indivizibilitatea sa. De asemenea, considerăm interese naţionale, prin importanţa lor pentru ţară, forma republicană de guvernământ, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială, româna. Apărarea intereselor naţionale este considerată a fi obligaţia fiecărui cetăţean al României. Ţară europeană, membră a UE şi a NATO, România împărtăşeşte aceleaşi valori ca şi celelalte state membre: demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţeanului, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea, pluralismul politic, proprietatea privată. Această strategie este consecventă cu responsabilităţile şi angajamentul pentru respectarea dreptului internaţional. Acţiunea internă şi internaţională a statului român poate fi gândită doar în aceste limite. Pentru apărarea intereselor naţionale şi afirmarea valorilor, strategia stabileşte următoarele obiective naţionale de securitate: o apărarea şi promovarea drepturilor omului şi întărirea principiilor de drept internaţional ca fundamente ale stabilităţii şi securităţii internaţionale; o promovarea drepturilor românilor de pretutindeni; o asigurarea unui climat de pace, de stabilitate şi securitate în vecinătatea României; o respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale; o continuarea procesului de modernizare a României; o o mai mare eficienţă în funcţionarea instituţiilor statului; o asigurarea unei capacităţi de apărare armată necesară atât garantării intereselor naţionale, cât şi respectării obligaţiilor internaţionale ce ne revin în urma apartenenţei la NATO şi UE; o creşterea influenţei internaţionale a României; o dezvoltarea capacităţilor naţionale de gestionare a crizelor interne şi internaţionale; o dezvoltarea capacităţilor naţionale de gestionare a urgenţelor civile, în special cele legate de calamităţi naturale sau pandemii; o creşterea influenţei internaţionale a NATO şi UE în paralel cu consolidarea cooperării dintre ele, ca şi a celei dintre SUA şi aliaţii europeni; o dezvoltarea unei economii competitive, durabile şi inclusive, în conformitate cu Strategia Europa 2020 a UE; o asigurarea securităţii energetice; o asigurarea securităţii cibernetice.
În apărarea şi promovarea intereselor, valorilor şi a obiectivelor naţionale de securitate, România respectă principiile dreptului internaţional, dezvoltă dialogul şi cooperarea cu statele interesate şi organizaţiile internaţionale responsabile pentru realizarea stabilităţii şi a securităţii regionale şi globale. Pentru România, sunt esenţiale protejarea şi apărarea intereselor naţionale prin mijloace paşnice, însă statul român îşi rezervă dreptul ca, în situaţii speciale, singur sau împreună cu aliaţii şi partenerii săi, să utilizeze toate elemente de putere, inclusiv capacităţile sale militare, ca soluţii de ultimă instanţă.
4. PRINCIPIILE ŞI CARACTERISTICILE STRATEGIEI NAŢIONALE DE APĂRARE
Principiul priorităţii interesului naţional
Apărarea intereselor naţionale şi a valorilor, precum şi îndeplinirea obiectivelor naţionale de securitate, sunt gândite să se desfăşoare în limitele matricei de securitate şi în spiritul ideii de bună guvernare.
Principiul conformităţii cu abordările europene şi euroatlantice
SNAp a fost elaborată astfel încât să corespundă nevoii de interoperabilitate cu aliaţii noştri din NATO şi UE. Resursele limitate pe care România le poate aloca pentru apărarea şi securitatea naţională, coroborate cu inventarul de riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi, determină cu necesitate acţiunile noastre europene şi euroatlantice, aceasta fiind calea cea mai sigură pentru garantarea îndeplinirii obiectivelor propuse.
Principiul corelării internaţionale
România sprijină şi participă la acţiunea colectivă a instituţiilor internaţionale din care facem parte, în special NATO, UE, ONU, OSCE şi Consiliul Europei. Abordarea multilaterală a riscurilor şi ameninţărilor de securitate rămâne cea mai eficientă, dar şi cea mai puţin costisitoare cale de a ne garanta reciproc un nivel rezonabil de securitate naţională şi o stabilitate suficientă în evoluţiile internaţionale.
Caracterul activ şi anticipativ
Provocările la adresa securităţii vor fi abordate cât mai devreme posibil. În acest context, se impune îmbunătăţirea mijloacelor de a identifica cât mai rapid riscurile viitoare la adresa securităţii şi dezvoltarea capacităţilor de acţiune preventivă.
Caracterul participativ
Gestionarea securităţii naţionale presupune participarea, cel puţin prin consultări, a societăţii civile, fie că aceasta reacţionează prin intermediul presei sau al ONG-urilor specializate. Într-o ţară democratică, politica de securitate este legitimată şi de societatea civilă şi atitudinea ei.
Asigurarea securităţii naţionale necesită o abordare bazată pe dezvoltarea de parteneriate. În mod tradiţional, puterea învestită cu gestionarea concretă a ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii naţionale este executivul. Tot mai frecvent, natura în continuă schimbare a riscurilor şi ameninţărilor şi înţelegerea mai bună a modalităţilor de a le atenua sau elimina reclamă dezvoltarea unor parteneriate mai largi, inclusiv cu organizaţii private.
Caracterul pragmatic şi funcţional
Strategia corelează resursele cu obiectivele, încurajând iniţiativa. Este în egală măsură un efort intelectual dar şi o platformă integrată pentru acţiune. Pentru a avea valoare, Strategia trebuie urmată de planuri concrete de acţiune şi de politici specifice, sectoriale. Pentru punerea în aplicare a Strategiei, instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale trebuie să dezvolte un set de capacităţi puternice, echilibrate şi flexibile. Pentru a-şi gestiona riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile cu care se confruntă, România trebuie să dispună de resurse, forţe şi mijloace proprii.
5. MEDIUL INTERNAŢIONAL DE SECURITATE
Situaţia internaţională este marcată de fluiditate şi impredictibilitate, în cadrul acestui tablou, conflicte şi crize care păreau distincte şi izolate având tendinţa de a se interconecta. Această tendinţă este foarte vizibilă pe întreaga arie ce se extinde din Nordul Africii, trecând prin Orientul Mijlociu, spre Asia Centrală şi ajungând până în peninsula Coreeană. Pe acest fond, ameninţarea teroristă persistă. Campania împotriva acestui flagel se poartă pe două fronturi. Unul este cel din Afganistan, acolo unde NATO conduce ofensiva militară împotriva celulelor teroriste aliate cu fostul regim taliban. Succesul acestei implicări se traduce prin returnarea statului în mâinile propriilor cetăţeni. A fost îndepărtat de la putere regimul taliban, afganii alegându-şi conducătorii şi reprezentanţii în mod democratic. Au fost puse bazele unor instituţii de stat şi a început construcţia unor elemente care să ridice standardul de viaţă al tuturor afganilor. În acelaşi timp, persistă ameninţarea fostelor celule teroriste care nu au fost încă eradicate. Al doilea front de luptă este cel intern şi vizează combaterea planurilor reţelelor teroriste globale de a duce la îndeplinire noi atentate criminale. În ultimii ani, pe fondul regrupării comunităţii euroatlantice în faţa acestei noi forme de ameninţare, am putut constata o deplasare a atentatelor teroriste şi a altor acţiuni criminale asemănătoare dinspre America de Nord şi Europa, către alte zone din Asia sau Africa. Persistă şi îngrijorarea cu privire la proliferarea armelor de distrugere în masă. Existenţa unor arme cu mare capacitate distructivă va constitui permanent o tentaţie, cu atât mai mult cu cât noile evoluţii în plan tehnologic fac ca acestea să devină mai uşor accesibile. Apar noi mijloace de ducere a acestor arme la ţinte din ce în ce mai îndepărtate. Pe baza acestor considerente, devine necesară sporirea eforturilor de detectare şi prevenire, atât prin întărirea regimului internaţional de verificare şi control, cât şi prin dezvoltarea unor programe de combatere a ameninţărilor, care să descurajeze şi să înlăture tentaţia înarmării. În aceşti ultimi ani am fost martorii unei degradări a mediului de securitate pe continentul european şi în regiunile imediat învecinate acestuia. Cele mai îngrijorătoare evenimente care au marcat agenda de securitate au vizat: compromiterea regimului de control al armamentului, care a asigurat transparenţa şi securitatea pe întreg continentul european, mai bine de două decenii; reapariţia conflictelor militare convenţionale între state membre ale spaţiului european; compromiterea unor principii de drept internaţional, cum ar fi respectul suveranităţii naţionale sau inviolabilitatea frontierelor, care guvernează sistemul internaţional actual; întreruperea alimentării cu gaze a consumatorilor europeni etc. Strategia de Securitate Naţională a României din 2006 propune o nouă paradigmă de realizare a securităţii şi stabilităţii regionale, una care are la bază principiul conform căruia soluţiile la problemele regionale trebuie să vină preponderent din cadrul regiunii. Pornind de la această viziune, România a promovat o serie de proiecte prin care a urmărit atât atragerea partenerilor regionali în rezolvarea problemelor specifice regiunii, cât şi implicarea aliaţilor şi a partenerilor din NATO şi UE în asumarea şi îndeplinirea obiectivelor care figurează pe agenda Regiunii Extinse a Mării Negre. O sursă de ameninţare la adresa securităţii tuturor statelor din regiunea Mării Negre o constituie perpetuarea conflictelor îngheţate. După aproape două decenii scurse de la declanşarea acestora, comunitatea internaţională nu a reuşit să găsească soluţii viabile care să conducă la rezolvarea acestor conflicte. Dimpotrivă, ignorarea sau nerespectarea principiilor de drept care stau la baza actualului sistem internaţional au avut drept urmare întărirea mişcărilor secesioniste şi a promotorilor acestora. Considerăm că acesta este un moment de cotitură în care statele europene trebuie să îşi demonstreze ataşamentul pentru valorile şi principiile care au constituit fundamentul atâtor decenii de securitate, stabilitate, pace şi prosperitate în Europa. Ca urmare a demersurilor României, susţinute de o serie de aliaţi cu interese similare, problematica specifică regiunii Mării Negre a fost inclusă pe agenda NATO. Summitul organizat la Bucureşti, în 2008, a consacrat, prin deciziile adoptate, un nou pas în relaţiile Alianţei cu statele din vecinătatea balcanică şi pontică, cu privire la invitarea unor noi membri şi extinderea nivelului parteneriatelor cu statele din regiune. De asemenea, au fost incluse pe agenda de securitate a aliaţilor teme noi, cum ar fi securitatea energetică sau dezvoltarea de opţiuni pentru o arhitectură cuprinzătoare de apărare antirachetă, conform principiilor indivizibilităţii şi solidarităţii aliate. În perioada scursă din 2006 am fost martorii unor regrese în mediul de securitate al continentului european. Unul din cei mai importanţi parteneri în cadrul regimului de control al armamentelor convenţionale din Europa a decis să suspende unilateral aplicarea prevederilor tratatului destinat să asigure un cadru transparent şi predictibil şi să reducă sau chiar să elimine posibilitatea declanşării unui conflict militar între statele părţi. Conflictul declanşat în vara anului 2008 între Federaţia Rusă şi Georgia demonstrează faptul că, în lipsa unei atenţii constante şi a unei implicări de substanţă din partea tuturor membrilor comunităţii euroatlantice, riscurile şi ameninţările pe care le consideram de domeniul trecutului vor reveni pe agenda noastră de securitate.
Crizele gazului care s-au făcut resimţite în toată Europa în iernile ultimilor ani au demonstrat vulnerabilitatea statelor europene în faţa întreruperii fluxului de resurse energetice. Din acest punct de vedere, a devenit clar că una dintre principalele ameninţări la adresa securităţii statelor europene o constituie dificultatea de a-şi asigura o protecţie adecvată în acest domeniu. Ca atare, decizia luată de statele membre NATO de a combate acest risc în mod unitar este un prim pas important în direcţia creşterii securităţii energetice a statelor europene. Începând cu anul 2008, societatea internaţională a asistat la declanşarea celei mai grave şi mai complexe crize economice din ultimii 20 de ani. Implicaţiile acestui fenomen sunt atât de natură geopolitică, cât şi strategică, influenţând ierarhiile de putere, dar şi capacitatea statelor de asumare a responsabilităţilor internaţionale. Competiţia economică globală, din ce în ce mai intensă, poate duce la diluarea apetenţei pentru gestionarea multinaţională a unor probleme şi la intensificarea naţionalismelor politice. Riscurile şi ameninţările pe care statele vor trebui să le gestioneze vor fi din ce în ce mai interdependente, transnaţionale şi complexe în substanţa lor, ceea ce va presupune multiple formate de cooperare internaţională, bilaterale, multilaterale, regionale sau chiar globale. Mediul de securitate este influenţat de dispariţia distincţiei dintre intern şi extern, ca şi de situaţia prelungirii neclarificării unor litigii frontaliere importante. Pentru ţările care contestă actualele reguli de gestionare a relaţiilor internaţionale, folosirea forţei militare reprezintă în continuare o opţiune importantă, aşa după cum, din păcate, s-a văzut pe timpul conflictului din Caucazul de Sud. Nu în ultimul rând, trebuie subliniată vulnerabilitatea noastră ca societăţi deschise. Revoluţia informaţională şi tehnologică este în egală măsură accesibilă nouă, ca şi competitorilor sau adversarilor noştri. Depindem de buna funcţionare a multiplelor reţele care ne structurează economia şi viaţa, fie că vorbim de internet sau de zborurile transcontinentale. Depindem de accesul la materii prime şi în special la energie, aşa după cum depindem şi de păstrarea libertăţii comerţului ca şi a liberului acces la informaţii. Alături de integritatea teritoriului şi de suveranitate, multe din aceste elemente sunt şi ele vitale pentru securitatea şi prosperitatea noastră. Declanşarea acestor crize şi conflicte ne face să privim cu preocupare către viitorul securităţii europene. În acelaşi timp, considerăm că acesta este un moment de cotitură în care statele europene trebuie să îşi demonstreze ataşamentul pentru valorile şi principiile care au constituit fundamentul atâtor decenii de securitate, stabilitate, pace şi prosperitate în Europa.
6. RISCURI, AMENINŢĂRI, VULNERABILITĂŢI
În zona apărării şi securităţii naţionale, riscul este definit drept probabilitatea de a se produce o pagubă semnificativă la adresa intereselor, valorilor sau obiectivelor naţionale de securitate. În contextul acestei strategii, ameninţările sunt factori cu origine externă prin care sunt afectate grav interesele, valorile şi obiectivele naţionale de securitate. Factorii din interiorul societăţii care potenţează acţiunea ameninţărilor sunt denumiţi vulnerabilităţi. Scopul Strategiei Naţionale de Apărare este de a asigura un management modern şi eficient al riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, urmărind, într-o primă fază, inventarierea, prevenirea sau reducerea lor şi, ulterior, combaterea acestora. Raportul vulnerabilitate–ameninţare este foarte important. Pentru o ţară care parcurge paşi importanţi în direcţia modernizării, cum este şi cazul României, vulnerabilităţile pot fi la fel de importante precum ameninţările. O criză majoră în domenii precum educaţia sau sănătatea pot vulnerabiliza statul, afectându-i funcţionarea şi diminuându-i capacitatea de reacţie.
6.1. RISCURI ŞI AMENINŢĂRI
Principalele riscuri şi ameninţări la adresa României sunt: o extinderea modalităţilor de manifestare a fenomenului terorist în plan internaţional, prin diversificarea bazei de sprijin şi recrutare, precum şi apariţia unor riscuri noi generate de radicalizare religioasă, terorism cibernetic sau propagandă în mediul virtual; o proliferarea armelor de distrugere în masă precum şi dezvoltarea programelor de rachete balistice; emergenţa unor entităţi statale sau non-statale în măsură să dobândească unele capacităţi de producere a armelor de distrugere în masă; o criminalitatea organizată (cu caracter naţional, dar şi transfrontalier), cu un ridicat potenţial de adaptare şi capacitate de acţiune crescută în contextul crizei economice; insecuritatea publică şi personală – multiplicarea şi consolidarea grupurilor de crimă organizată pe fondul carenţelor în funcţionarea instituţiilor de impunere şi respectare a legii; o traficul şi consumul de droguri; o menţinerea unui nivel ridicat de instabilitate şi insecuritate în zona Mării Negre; o perpetuarea incertitudinilor în zona Balcanilor de Vest; o fragilitatea sistemului financiar internaţional; o spionajul şi alte acţiuni ostile ale unor servicii de informaţii, activităţile şi preocupările informative ale unor actori non-statali orientate spre influenţarea actului decizional, inclusiv a deciziei politice, a mass-media sau a opiniei publice; o proliferarea unor manifestări radicale, iredentiste sau extremiste care pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor, coeziunea socială sau relaţiile interetnice; o riscurile de sănătate publică, pandemii; o degradarea mediului înconjurător şi dezastrele naturale, inclusiv cele generate de schimbările climatice.
6.2. VULNERABILITĂŢI
Principalele vulnerabilităţi ale României sunt:
- diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii ale statului; o capacitatea administrativă redusă la nivel central şi local;
- politizarea excesivă a unor instituţii, atât la nivel local cât şi naţional;
- corupţia, cu implicaţii asupra funcţionării instituţiilor statului şi cu efecte negative asupra vieţii cetăţeanului;
- evaziunea fiscală, contrabanda şi practicile specifice economiei subterane;
- lipsa unui mecanism coerent de previziune, prognoză, programare, planificare, execuţie şi control care să susţină conducerea bugetară în sistem multianual şi pe bază de rezultate, pornind de la coerenţă în formularea şi implementarea politicilor publice şi în aşa fel încât să fie respectat nivelul unor indicatori care este stabilit în funcţie de diverse interese, înţelegeri şi tratate ale României pe plan internaţional;
- dezechilibre bugetare generate de decizii politice greşite;
- scăderea calităţii serviciilor publice de sănătate;
- crima organizată, presiunile şi influenţa pe care aceasta încearcă să le exercite asupra instituţiilor statului, asupra mass-media şi asupra unor reprezentanţi ai clasei politice;
- fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora;
- presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului;
- decalajul de dezvoltare între regiunile României; o tendinţele demografice negative şi procesul de îmbătrânire a populaţiei;
- calitatea scăzută a sistemului de educaţie prin degradarea actului educaţional, cu efecte directe asupra evoluţiei societăţii româneşti prin deprofesionalizarea acesteia;
- degradarea coeziunii familiilor ca urmare a fenomenului de migraţie, cu consecinţe puternic negative asupra copiilor şi tinerilor; o deficienţe în protecţia şi funcţionarea infrastructurii critice.
7. APĂRAREA ROMÂNIEI:
DIRECŢII DE ACŢIUNE EXTERNE ŞI INTERNE
DIRECŢII DE ACŢIUNE EXTERNE ŞI INTERNE
Apărarea României reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse, a mijloacelor şi metodelor specifice necesare pentru a proteja interesele, valorile şi obiectivele naţionale de securitate de riscurile şi ameninţările la care pot fi supuse. Succesul apărării duce la obţinerea securităţii, o stare care, în condiţia sa ideală, ar fi caracterizată prin absenţa riscurilor şi a ameninţărilor. Statul român dispune de două modalităţi prin intermediul cărora combate riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile identificate în acest document: pe de-o parte, concentrând resursele proprii, naţionale, şi pe de altă parte cooperând cu aliaţii şi partenerii internaţionali.
7.1. ACŢIUNEA EXTERNĂ
Agenda de politică externă a României se bazează pe participarea prioritară la proiectul european, pe apartenenţa la o Alianţă Nord-Atlantică adaptată provocărilor globalizării, o relaţie transatlantică solidă şi o politică de vecinătate activă. Ţara noastră va continua să-şi asume responsabilităţile ce îi revin din calitatea sa de membru al NATO şi UE, contribuind ca şi până acum la succesul misiunilor derulate împreună cu aliaţii noştri. Viitorul nostru ca ţară depinde şi de succesul celor două instituţii internaţionale din care facem parte. Vom continua să ne apărăm aliaţii, aşa după cum ştim că şi aliaţii ne apără pe noi. Cuvintele de ordine care vor descrie, în continuare, substanţa politicii româneşti în domeniul securităţii internaţionale vor fi predictibilitatea şi responsabilitatea. Consolidarea influenţei UE în lume, creşterea rolului său global constituie un interes major pentru România. Pentru ţara noastră, apartenenţa la Uniunea Europeană reprezintă o garanţie suplimentară pentru securitate şi prosperitate. Ratificarea Tratatului de la Lisabona semnifică parcurgerea unei etape importante a unui proces cu o istorie unică, oferind Uniunii instituţii modernizate şi metode de lucru optimizate, capabile să răspundă provocărilor generate de o lume internaţională în reaşezare. UE este din ce în ce mai mult un actor mondial, acţiunile sale având impact în domenii foarte importante pentru stabilitatea internaţională. Valorile sale fundamentale constituie baza relaţiilor sale externe, plecând de la convingerea că democraţia, respectarea drepturile omului sau un nivel ridicat de trai sunt obiective valabile în întreaga lume. UE a devenit un actor recunoscut şi în domeniul gestionării crizelor internaţionale, cu o capacitate tot mai mare de acţiune în ce priveşte chestiunile de politică externă şi de securitate. Realizările de până acum ale UE în acest domeniu sunt remarcabile. În contextul Politicii Externe şi de Securitate Comună a Uniunii Europene şi al Politicii Europene de Securitate şi Apărare au fost definite importante obiective militare şi civile, au fost înfiinţate structuri politico-militare pentru operaţii, a fost creată o Agenţie Europeană de Apărare şi a fost formulată propria Strategie Europeană de Securitate. Astfel, Europa are acum premisele pentru a-şi îndeplini mai eficient partea sa de responsabilitate în ce priveşte securitatea globală în viitor şi pentru a contribui la a face lumea un loc mai sigur.
NATO reprezintă un garant al integrităţii teritoriale şi al suveranităţii României, al ordinii de drept. NATO a oferit României posibilitatea ca, pentru prima data în istoria sa modernă, să fie într-o strânsă relaţie de securitate, în acelaşi timp, cu aproape toate statele NATO şi UE. Pentru prima dată, cetăţenii României beneficiază de cele mai bune garanţii de securitate posibile. Dincolo de apărarea colectivă, NATO contribuie activ la apărarea statelor membre şi în zona noilor riscuri de securitate, precum terorismul, crizele regionale, proliferarea armelor de distrugere în masă, riscuri cibernetice sau energetice. Nu în ultimul rând, România beneficiază şi de pe urma relaţiilor bilaterale speciale pe care NATO le dezvoltă cu statele continentului european şi nu numai, fie că vorbim de Republica Moldova, Serbia, Rusia, Georgia sau Ucraina. În acest secol, într-un mediu de securitate global, este vital ca NATO să rămână braţul înarmat al comunităţii euroatlantice, având viziunea, strategia şi resursele necesare protejării societăţilor noastre. Prin adoptarea unui nou Concept Strategic, Alianţa va demonstra voinţa statelor membre de a oferi răspunsuri adecvate ameninţărilor cu care se confruntă în acest început de secol. Parteneriatul dintre NATO şi UE este unul dintre pilonii arhitecturii de securitate europene şi transatlantice. Problemele fundamentale ale securităţii internaţionale pot fi abordate de către europeni numai printr-un efort comun, împreună cu Statele Unite ale Americii, iar acest fapt va rămâne valabil şi în viitor. UE şi NATO nu sunt concurente, ambele aduc contribuţii vitale pentru securitatea noastră. România va continua să depună eforturi pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două organizaţii, cu respectarea autonomiei decizionale şi a specificului fiecărei organizaţii în parte, într-un mod care să ducă la o cooperare mai strânsă şi o eficienţă sporită, prin care să se evite suprapunerile şi care să întărească securitatea europeană şi transatlantică în general. Legăturile dintre România şi SUA vor fi cultivate în permanenţă şi adâncite prin consultare reciprocă şi acţiune internaţională coordonată. Sub raportul relaţiilor bilaterale, România îşi propune să dezvolte parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, pe componentele sale esenţiale: dialog politic, securitate internaţională şi cooperare economică. Politica externă a României în relaţia cu statele din vecinătatea estică şi sud-estică se va baza, în continuare, pe solidaritate şi valorificarea oportunităţilor. Vom continua să sprijinim parcursul euroatlantic pe care şi l-au asumat ţările riverane Mării Negre, conştienţi fiind de efectele benefice ale îndeplinirii criteriilor de membru al comunităţii euroatlantice asupra îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei, al modului de interacţiune dintre state şi al extinderii spaţiului securităţii şi prosperităţii în Europa. Republica Moldova reprezintă un caz aparte ce beneficiază de un interes special din partea României şi de susţinere în vederea integrării în familia europeană. Prin aderarea Republicii Moldova la spaţiul comun european vor putea fi eliminate ultimele bariere care au separat o naţiune. De asemenea, vor fi create premisele pentru extinderea spaţiului de securitate şi prosperitate în vecinătatea estică a Europei şi soluţionarea conflictului transnistrean, în conformitate cu principiile de drept internaţional şi angajamentele luate de către toate părţile implicate. Staţionarea unor trupe străine, fără acordul ţării gazdă, în apropierea graniţelor României constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale, din acest motiv ţara noastră înţelege să continue să se implice activ în promovarea unei soluţii care să vizeze demilitarizarea regiunii, prin retragerea trupelor şi a armamentelor staţionate ilegal.
Pentru ţara noastră, o importanţă egală cu vecinătatea estică o au Balcanii de Vest. România are nevoie, în imediata sa vecinătate, de o zonă stabilă şi prosperă, ceea ce, pentru statele din Balcanii de Vest, se traduce în susţinerea proceselor de integrare europeană şi euroatlantică. Avem o cooperare economică în creştere cu aceste ţări, am obţinut sprijinul lor pentru proiecte de dezvoltare regională, cum ar fi coridorul de transport dunărean, şi suntem puternic implicaţi în misiunile de stabilizare din zonă. Importanţa strategică a statelor din Caucazul de Sud şi Asia Centrală se menţine ridicată. Din această perspectivă, obiectivul României este de a fructifica relaţia privilegiată pe care a stabilit-o cu aceste ţări, pentru a valorifica potenţialul de cooperare în domenii precum energia, transportul sau infrastructura. Abordarea României faţă de problematica Orientului Mijlociu va lua în considerare atât implicaţiile situaţiei de securitate din această regiune asupra ţării noastre, cât şi modalităţile prin care statele din regiune pot contribui la securitatea statelor europene, cel puţin în domeniul energetic, având în vedere resursele importante de care dispun şi poziţia acestora de state de tranzit al hidrocarburilor către consumatorii europeni. Pornind de la această viziune, România va continua tradiţia unei implicări echidistante în susţinerea procesului de pace din Orientul Mijlociu şi a dezvoltării cooperării cu toate statele din regiune. Vom continua să consolidăm relaţiile cu ţările cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU.
7.2. ACŢIUNEA INTERNĂ
Apărarea armată
Pentru următorii ani, România nu percepe o ameninţare militară directă. Apărarea armată a României trebuie să fie garantată de o politică externă activă şi eficientă şi de forţe armate credibile, capabile să răspundă utilizării forţei militare împotriva ţării sau ameninţării cu folosirea forţei militare. Obiectivul principal îl constituie menţinerea şi dezvoltarea capabilităţilor de apărare pentru acţiune la potenţial maxim, în scopul descurajării oricărui agresor de a utiliza forţa militară împotriva României, atât prin efort propriu, cât şi prin cooperare cu aliaţii noştri. Forţe bine motivate şi pregătite, echipate corespunzător, precum şi o voinţă naţională de a ne apăra militar ţara, constituie elemente de credibilitate. Apartenenţa României la NATO şi UE, ca şi cooperarea internaţională în domeniul apărării, susţin capacitatea şi credibilitatea apărării României. Participarea la gestionarea crizelor internaţionale îmbunătăţeşte securitatea României şi favorizează interoperabilitatea internaţională. Promptitudinea apărării trebuie să fie în concordanţă cu evoluţia mediului de securitate actual. Acest lucru necesită capacităţi eficiente de avertizare timpurie, de realizare a imaginii unice a situaţiei, în timp real, de acţiune oportună şi eficientă în orice situaţie, precum şi un sistem stabil şi eficient de conducere, comandă şi control. România este, de asemenea, pregătită să angajeze capabilităţile sale de apărare pentru a sprijini alte autorităţi publice în vederea asigurării funcţiilor vitale ale societăţii, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Noile tehnologii şi tactici transformă războiul. Viteza, tempo-ul, mobilitatea, cunoaşterea situaţiei, dimensiunea efectelor şi exploatarea spaţiului devin tot mai importante. Războiul informaţional şi cooperarea între diverşi actori sunt în creştere. România trebuie să fie în măsură să descurajeze folosirea forţei militare împotriva sa sau ameninţarea cu aceasta. Cu toate acestea, în cazul utilizării forţei militare împotriva României, forţele armate trebuie să fie capabile să respingă atacul, utilizând în acelaşi timp sprijinul NATO. Forţele armate (structuri militare în principal, dar şi forţe de poliţie, jandarmerie sau alte agenţii din sectorul de securitate) trebuie să fie: o dislocabile – pot fi trimise către sursa problemei; o angajabile – pot fi angajate în apărarea teritoriului naţional sau în procese de stabilizare, reconstrucţie şi asistenţă umanitară a altor ţări; o durabile – posibil a fi menţinute în operaţiuni în afara ţării pe perioade lungi, pentru crearea mediului de securitate care să permită asigurarea unei păci durabile prin intermediul eforturilor politice, sociale şi economice. Operaţiunile viitoare nu trebuie doar să fie desfăşurate în comun, ci şi integrate. Forţele armate vor trebui să interacţioneze la nivel tactic cu forţe şi entităţi aparţinând altor ministere şi agenţii (poliţie, jandarmerie, servicii de informaţii), cu organisme neguvernamentale, organizaţii publice şi companii comerciale. Este foarte probabil ca operaţiunile viitoare de apărare şi securitate să nu fie desfăşurate individual, ci ca parte a unei coaliţii (de ex. cu ONU, NATO, UE, SUA sau constituite ad-hoc). Conflictele viitoare vor necesita sisteme de culegere de informaţii, acest factor urmând să joace un rol mult mai important decât până în prezent, cu implicaţii semnificative pentru procesul de comandă şi control. România trebuie să deţină o capacitate de apărare suficientă care să îi permită protejarea intereselor şi îndeplinirea în acelaşi timp a angajamentelor asumate ca stat membru NATO sau UE. Capacitatea de apărare rezultă din acţiuni coordonate, în principal în domeniul militar. Transformarea capacităţii de apărare reprezintă condiţia sine qua non pentru realizarea celorlalte obiective strategice ale apărării. Obiectivul principal al transformării militare este realizarea de capacităţi cu un grad ridicat de sustenabilitate şi interoperabilitate, flexibile, mobile, uşor de desfăşurat în zona de operaţii, capabile să participe la întreaga gamă de operaţii şi misiuni naţionale dar şi ale ONU, NATO, UE sau ale altor organizaţii. Principalele direcţii de acţiune în domeniul transformării militare sunt: o finalizarea revizuirii structurii de forţe şi a procesului de operaţionalizare; o creşterea nivelului de pregătire a personalului şi implementarea noului model de management al resurselor umane; o respectarea angajamentelor în domeniul capacităţilor asumate faţă de NATO şi UE; o continuarea eficientizării sistemului de planificare multianuală a resurselor; o optimizarea sistemului de achiziţii în domeniul militar în vederea înzestrării forţelor armate cu echipamente moderne şi performante;
o dezvoltarea elementelor de infrastructură care să asigure capacităţi de dislocare, staţionare şi antrenament pentru forţele naţionale şi cele aliate, conform conceptului de Sprijin al Naţiunii Gazdă (HNS); o valorificarea lecţiilor învăţate referitoare la transformările inerente noilor moduri de ducere a războiului; o crearea unor structuri de comandă şi control flexibile; o valorificarea superioară a tehnologiilor specifice; o dezvoltarea sistemului de informaţii pentru apărare; o dezvoltarea, pe baza standardelor NATO şi UE, a reţelelor de comunicaţii şi informatice ale tuturor structurilor implicate în sistemul naţional de apărare şi interconectarea acestora în Sistemul General de Comunicaţii NATO (NGCS); o implicarea, în cat mai mare măsură, a operatorilor economici autohtoni, în principal în calitate de integratori de produse, sprijinind cooperarea acestora cu firme străine de prestigiu în fabricaţia de tehnică militară, în condiţiile stimulării de know-how şi dezvoltării de tehnologii moderne; o alinierea domeniului cercetării şi tehnologiei la priorităţile privind transformarea NATO şi la mediul de securitate viitor, inclusiv la cele privind vulnerabilitatea din spaţiul cibernetic; o participarea la programe şi proiecte internaţionale în domeniile de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei; o conectarea la programele şi proiectele Agenţiei Europene de Apărare (EDA) în domeniul cercetării, tehnologiilor şi armamentelor; o armonizarea învăţământului militar cu politicile NATO şi UE din domeniul educaţiei şi asigurarea specialiştilor necesari, conform standardelor şi cerinţelor de securitate şi apărare a ţării. Forţele armate vor fi pregătite diferenţiat şi diversificat, pentru misiuni clasice şi neconvenţionale, orientate spre obiective, în rândul cărora misiunile antiteroriste, respectiv cele de contraproliferare, contrainsurgenţă şi reconstrucţie post-conflict vor avea o pondere însemnată. De asemenea, va fi acordată o atenţie deosebită cooperării cu organizaţiile non-guvernamentale, entităţi care joacă un rol tot mai important în actualele operaţii de stabilizare şi reconstrucţie. Totodată, vor fi menţinute şi dezvoltate capacităţi adecvate de intervenţie umanitară, în sprijinul autorităţilor publice, în cazul unor urgenţe civile. Odată cu încetarea oficială a misiunii armatei române în cadrul Coaliţiei Multinaţionale din Irak (31 iulie 2009), principalele teatre de operaţiuni în care sunt dislocate trupe române sunt Afganistanul şi Balcanii de Vest. La acestea se adaugă un număr redus de militari dislocaţi în cadrul misiunilor sub egida ONU din Congo, Coasta de Fildeş, Liberia, Sudan sau Nepal. De asemenea, singura prezenţă militară românească în Irak este în cadrul Misiunii NATO de Pregătire (NATO Training Mission in Iraq).
Apărarea antirachetă
Evaluările efectuate la nivel naţional şi în cadrul NATO indică faptul că ameninţările cu rachete, în special cu rachete balistice purtătoare de arme de distrugere în masă, constituie ameninţări reale, aflate în dezvoltare, şi care trebuie contracarate eficient. Dezvoltarea unui sistem integrat de apărare antirachetă, bazat pe capacităţi de detecţie şi interceptare, reprezintă o componentă esenţială a răspunsului la acest tip de ameninţări. În contextul evoluţiilor dezvoltării sistemelor de apărare împotriva rachetelor balistice, demersurile României au avut la bază conectarea la eforturile aliate şi asigurarea acoperirii întregului teritoriu naţional. România şi-a concentrat eforturile pe susţinerea şi promovarea iniţiativei NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, plecând de la următoarele argumente: o lipsa unui sistem integrat NATO care să asigure apărarea întregului teritoriu şi a populaţiei statelor aliate; o ameninţările generate de perfecţionarea sistemelor de rachete şi a armamentului de distrugere în masă, precum şi de accesibilitatea acestor tehnologii pentru actori din zonele de risc; o efectele distructive ale unui atac cu rachete purtătoare de încărcături chimice, bacteriologice sau nucleare exclud opţiunea unei atitudini pasive faţă de această ameninţare; o evaluările aliate privind riscurile şi ameninţările cu rachete evidenţiază interesul unor naţiuni de a dezvolta aceste sisteme şi de a creşte raza de acţiune a rachetelor balistice; o localizarea României în zona de sud-est a NATO, în apropierea unor zone cu potenţial destabilizator, creşte riscul lovirii teritoriului naţional de către actorii din aceste zone cu sistemele pe care le deţin în prezent. România nu dispune în prezent de capacităţi de apărare împotriva rachetelor balistice. Demersul României pe această linie a pornit de la premisa că interesele de securitate în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice nu pot fi asigurate exclusiv prin efort naţional, întrucât România nu are potenţialul de a dezvolta un asemenea sistem de apărare teritorială. Din această perspectivă, proiectul bilateral dezvoltat cu SUA va reprezenta o contribuţie concretă la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă preconizat de NATO.
Ordinea publică
În spaţiul european, pentru fiecare cetăţean trebuie să existe un mediu de securitate, în care libertatea, securitatea şi justiţia sunt garantate. Astăzi este necesar să se construiască un sistem integrat de ordine publică orientat pro-activ către nevoile de securitate şi în serviciul cetăţenilor. Pornind de la această viziune, acţiunea instituţiilor statului român responsabile cu asigurarea ordinii publice se vor concentra asupra următoarelor direcţii de acţiune: 1. Îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului, principalele domenii de intervenţie vizând: creşterea performanţei dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică în sistem integrat; reducerea numărului de persoane decedate ca urmare a accidentelor de circulaţie, prin îmbunătăţirea siguranţei traficului rutier; reducerea numărului de infracţiuni stradale; menţinerea unui procent de peste 90% al intervenţiilor sub 10 minute la apelurile de urgenţă ale cetăţenilor; creşterea fermităţii în aplicarea legii. 2. Reducerea impactului criminalităţii organizate, transfrontaliere şi a terorismului Obiectivul strategic se află pe agenda publică, fiind în lista de priorităţi din procesul de integrare în Uniunea Europeană. Principalele domenii de intervenţie specifice acestui obiectiv strategic sunt: combaterea traficului şi consumului de droguri şi, totodată, îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă a victimelor; asigurarea unei politici coerente şi eficiente de combatere a migraţiei ilegale; prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi înlăturarea efectelor negative pe care acesta le are asupra cetăţenilor şi asupra societăţii; prevenirea şi combaterea fenomenului criminalităţii informatice; lupta împotriva spălării banilor şi finanţării activităţilor infracţionale, inclusiv a terorismului. 3. Securizarea frontierei, în special a celei externe a Uniunii Europene de pe teritoriul României, reprezintă un domeniu prioritar pentru viitorul apropiat al României, din perspectiva aderării la spaţiul Schengen. Securizarea frontierei vizează în principal protejarea cetăţenilor în Europa, în cadrul unei „societăţi globale”. Având în vedere rolul important pe care îl joacă managementul integrat al frontierelor în domeniul securităţii la nivel european, România îşi propune să contribuie activ la consolidarea mecanismului de gestionare integrată a frontierelor, pornind chiar de la conceptul european de securizare a frontierei. 4. Consolidarea managementului integrat al crizelor de ordine publică şi situaţiilor de urgenţă Principalele domenii de intervenţie referitoare la acest obiectiv strategic includ: perfecţionarea sistemului integrat de gestionare a crizelor din domeniul Ordine Publică; îmbunătăţirea mecanismelor de răspuns şi gestionare a situaţiilor de urgenţă şi asigurarea funcţiilor de sprijin de către structurile cu atribuţii în domeniul ordinii publice; politici în domeniul managementului stărilor excepţionale.
Combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale
Scopul oricăror măsuri de reducere şi combatere a evaziunii fiscale, a fraudei vamale şi a contrabandei este să conducă la creşterea nivelului de recuperare a prejudiciilor cauzate prin acte ilicite, la ridicarea gradului de colectare a veniturilor la bugetul statului şi la diminuarea economiei subterane. Principalele direcţii de acţiune avute în vedere sunt: promovarea unui sistem integrat informativ interinstituţional de acţiuni, capabil să elaboreze proceduri comune şi unitare de colectare a datelor privind modalităţile de manifestare a acestor fenomene ilicite; monitorizarea tuturor operaţiunilor susceptibile de a se realiza prin mijloace şi metode evazioniste în domeniile cu evaziune fiscală ridicată; implementarea unui sistem de management al cazurilor care să permită îmbunătăţirea administrării probatoriului şi reducerea timpilor de soluţionare a dosarelor din domeniul economic instrumentate de Poliţia Română şi Garda Financiară; îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi coroborarea acţiunilor între structurile de aplicare a legii, în special dintre Parchete, Poliţia Română, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Agenţia Naţională de Administrate Fiscală şi Garda Financiară, precum şi sprijinirea activităţilor desfăşurate la nivelul Europol în Dosarele Analitice deschise pentru combaterea fraudelor intracomunitare şi cu produse accizabile; consolidarea capabilităţilor de acţiune prin instituţionalizarea echipelor mixte în puncte strategice din fluxurile de persoane, bunuri şi bani; creşterea nivelului de recuperare a prejudiciilor cauzate, prin perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul măsurilor asiguratorii şi armonizarea legislaţiei româneşti cu cea comunitară, în ceea ce priveşte oficiile de recuperare a creanţelor; crearea la nivel naţional a centrului unic de combatere a evaziunii şi a unui sistem informatic integrat care va interconecta bazele de date ale principalelor instituţii cu rol în prevenirea şi combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale, a spălării banilor, a contrabandei etc
Direcţii de acţiune pentru Comunitatea Naţională de Informaţii şi serviciile de informaţii
În ultimii ani, asistăm la un proces de revenire a serviciilor româneşti de informaţii la o organizare modernă, transformarea lor fiind inspirată şi asistată de instituţiile similare din statele aliate. Creşterea calităţii în funcţionarea serviciilor de informaţii a fost posibilă prin reorganizare şi întinerire. Reconfigurarea sub toate aspectele a serviciilor de informaţii a făcut ca aceste instituţii să fie compatibile şi interoperabile cu cele ale aliaţilor. Din această perspectivă, România a demonstrat că este un câştig pentru NATO şi pentru Uniunea Europeană. Schimbările care au loc în mediul de securitate internaţional şi revoluţia mediilor de informare fac ca volumul de date şi informaţii necesare pentru susţinerea deciziilor politice să crească. Pe acest fond, sistemele de informaţii din toate statele aliate caută formule de acţiune în cadrul unor ansambluri funcţionale sinergice, de natură să dea valoare adăugată capacităţilor individuale, care, însumate strict aritmetic, nu ar reuşi să răspundă eficient provocărilor tot mai solicitante. După o studiere aprofundată a practicilor de succes în materie, a fost înfiinţată Comunitatea Naţională de Informaţii, având ca principală misiune integrarea informaţiilor provenite de la toate structurile. Alte obiective ale Comunităţii Naţionale de Informaţii vizează gestionarea mai bună a resurselor, practici uniforme şi considerabil mai eficiente – inclusiv în termeni de costuri – de atragere, formare şi dezvoltare a capitalului uman, eficienţă ridicată a operaţiunilor şi calitate înaltă a produselor informaţionale. Comunitatea Naţională de Informaţii reprezintă cadrul funcţional prin care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării îşi exercită prerogativa de organizare şi coordonare unitară a activităţilor de informaţii pentru securitatea naţională, prin formate specializate pe dimensiunile esenţiale ale activităţii de informaţii: acţiunea operativă (Consiliul Operativ) şi informarea beneficiarilor (Oficiul pentru Informaţii Integrate). Introducerea planificării demersului informativ naţional prin Planul Naţional de Priorităţi Informative, care stabileşte principalele ţinte ale cercetării informative, în acord cu cerinţele beneficiarilor, asigură concentrarea capacităţilor şi resurselor în realizarea obiectivelor de securitate naţională. Constituirea unui cadru formal de încurajare a schimburilor între analiştii din structurile componente ale Comunităţii Naţionale de Informaţii reprezintă primul pas în direcţia culturii „distribuţiei informaţiei”.
Obiectivele Comunităţii Naţionale de Informaţii
1. Asigurarea unui flux diversificat de produse analitice necesare susţinerii procesului decizional de nivel strategic. O atenţie specială trebuie acordată corelării evoluţiilor de pe palierele intern şi extern ale securităţii. 2. Consolidarea funcţionalităţii Comunităţii Naţionale de Informaţii, prin întărirea capacităţii de gestionare a Consiliului Operativ, perfecţionarea cadrului de cooperare informativ-operativă inter-agenţii şi operaţionalizarea la parametrii proiectaţi a Oficiului pentru Informaţii Integrate. 3. Operaţionalizarea proiectelor informative naţionale. 4. Dezvoltarea comunităţii analitice de informaţii, care va acţiona ca o veritabilă platformă de competenţă pentru misiunea de informare strategică a beneficiarilor.
Obiectivele serviciilor de informaţii
Dincolo de perfecţionarea cooperării în interiorul Comunităţii Naţionale de Informaţii în următorii ani, obiectivele serviciilor de informaţii trebuie să aibă în vedere dinamica actuală şi previzibilă a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor şi vizează: o cunoaşterea, prevenirea şi contracararea riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale, conform competenţelor proprii, precum şi apărarea şi promovarea intereselor naţionale, a valorilor şi obiectivelor naţionale de securitate; o fundamentarea deciziilor şi politicilor de apărare a ţării prin creşterea calităţii produselor serviciilor de informaţii şi prin dialog constant cu beneficiarii; o îmbunătăţirea capacităţilor de avertizare timpurie privind evoluţii potenţial periculoase pentru România, în special apariţia surprizelor strategice; o contracararea acţiunilor de influenţare subversivă a deciziei politice şi strategice de către servicii de informaţii adverse; o creşterea capacităţilor operative pentru: combaterea ameninţărilor subsumate fenomenului terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă, precum şi a riscurilor cibernetice; contracararea acţiunilor de spionaj şi influenţă ale unor actori interni şi internaţionali, îndreptate împotriva intereselor naţionale, a valorilor şi a obiectivelor naţionale de securitate; combaterea crimei organizate transfrontaliere; protejarea intereselor economice de nivel strategic, în special în ceea ce priveşte consolidarea securităţii energetice a statului român; o dezvoltarea parteneriatelor cu serviciile de informaţii aliate şi partenere, pentru o abordare cuprinzătoare a riscurilor şi provocărilor de securitate;
contribuţii la dezvoltarea culturii de securitate prin extinderea dialogului cu societatea civilă.
Industria naţională de securitate
Industria naţională de securitate reprezintă industria de apărare, căreia i se adaugă acele unităţi economice şi capacităţi de producţie necesare asigurării securităţii energetice, cibernetice sau a protecţiei infrastructurilor critice. Industria de securitate, parte componentă a industriei naţionale, se va dezvolta pe coordonatele restructurării şi eficientizării activităţilor, pe criterii de rentabilitate, corelate cu nevoile reale ale sistemului naţional de securitate. În acest domeniu, se acţionează pentru: o restructurarea, dezvoltarea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie militară şi de securitate, inclusiv prin cooperări cu companii de prestigiu din ţări membre NATO şi ale Uniunii Europene; o dezvoltarea parteneriatelor de tip public-privat în domeniu; o satisfacerea cerinţelor privind înzestrarea forţelor române participante la misiuni NATO şi pentru asigurarea interoperabilităţii echipamentelor militare furnizate cu cele din dotarea trupelor NATO; o dezvoltarea bazei industriale şi tehnologice a apărării naţionale; o racordarea întreprinderilor româneşti de profil la activităţile Agenţiei Europene de Apărare.
Securitatea energetică
În conformitate cu prevederile Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007-2020, unul dintre principalele obiective naţionale îl reprezintă securitatea energetică. Asigurarea securităţii energetice are rol important în garantarea securităţii naţionale prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare şi creşterea eficienţei energetice. În raport cu condiţiile şi nivelul de dezvoltare economică şi socială a ţării, cu gradul evolutiv de îndeplinire a programelor de măsuri din sfera energetică, corelate cu strategiile Uniunii Europene în acest domeniu, se va acţiona cu prioritate pentru: o promovarea unor proiecte multinaţionale care să asigure diversificarea accesului la resurse energetice de materii prime, în mod special de gaze şi petrol; o creşterea capacităţilor şi a producţiei de hidroenergie; o creşterea ponderii producţiei de energie din surse regenerabile sau alternative în balanţa energetică a ţării; o intensificarea preocupărilor pentru finalizarea şi consolidarea cadrului legal, a condiţiilor de funcţionare tehnologice normale legate de securitatea instalaţiilor, a capacităţilor de depozitare, a reţelelor şi infrastructurilor energetice, inclusiv a instalaţiilor nucleare, în acord cu reglementările şi standardele tehnice europene; o încurajarea proiectelor destinate să asigure creşterea capacităţii de interconectare a sistemului electroenergetic şi de gaze naturale cu sistemele altor ţări; o îmbunătăţirea competitivităţii pieţelor de energie electrică şi de gaze naturale, corelarea acestora şi participarea activă la formarea pieţei interne de energie a Uniunii Europene, dar şi la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere, ţinând seama de interesele consumatorilor din România. Aceste programe şi proiecte trebuie să asigure promovarea eficienţei energetice şi a surselor regenerabile de energie, cu impact redus asupra mediului, creşterea securităţii în alimentarea cu energie a ţării, de orice tip, şi diminuarea gradului de dependenţă a României de importuri.
Dimensiunea cibernetică a securităţii
Dezvoltarea societăţii informaţionale reprezintă un obiectiv fundamental al României pe termen mediu şi lung. Introducerea noilor tehnologii, dezvoltarea alternativei electronice şi interconectarea soluţiilor informatice au generat, pe lângă avantajele recunoscute, şi o serie de riscuri asociate. Atacurile informatice devin din ce în ce mai frecvente, iar natura informaţiilor tranzacţionate impune o abordare integrată. Cooperarea privind principalele direcţii de acţiune la nivel european şi internaţional este esenţială, comunitatea internaţională încercând să răspundă la acest nou tip de ameninţare la adresa securităţii şi a interesului naţional. Creşterea numărului şi gradului de utilizare a serviciilor electronice cere un grad de securizare avansat, având în vedere că atacurile informatice devin tot mai frecvente şi mai complexe.
Drept urmare, se impune dezvoltarea accelerată a CERT-RO (Computer Emergency Response Team), precum şi a proiectelor şi programelor acestuia, ca obiectiv tactic în creşterea capabilităţilor româneşti de răspuns la incidentele de securitate din domeniul informatic. Principalele direcţii de acţiune în domeniul securităţii cibernetice includ: o fundamentarea unei strategii de securitate cibernetică în România, armonizată cu prevederile europene şi internaţionale; o asigurarea interoperabilităţii structurilor de securitate cibernetică şi CERT-urilor din România în interiorul ţării, cât şi cu structurile similare ale Uniunii Europene şi internaţionale; o stabilirea unor standarde minime de securitate ce trebuie îndeplinite de organisme publice şi private în domeniul protecţiei infrastructurii informatice critice; o integrarea într-o politică unitară a reglementărilor, procedurilor operaţionale şi instrumentelor tehnice disponibile în domeniul securităţii tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor la nivel local, cu accent pe capacitatea de reacţie; o constituirea unei comunităţi de specialişti în domeniul securităţii informaţiilor şi reţelelor la nivelul României şi stabilirea punctelor de contact către comunităţile din alte ţări; o operaţionalizarea unui punct central de contact la nivel naţional care să răspundă la incidente de securitate cibernetică, conform cerinţelor europene şi NATO.
Protecţia infrastructurii critice
Securitatea cetăţenilor şi a statelor este influenţată, în mod organic, de funcţionarea continuă a unor sisteme integrate complexe de infrastructuri care asigură serviciile esenţiale tuturor domeniilor vieţii sociale. Infrastructura poate fi definită ca ansamblul elementelor materiale (construcţii, echipamente, instalaţii, mijloace de transport, repere materiale valorizate simbolic), organizaţionale (reţele de transport şi telecomunicaţii, sistemele energetice, de aprovizionare, de conducere, educaţionale, de sănătate) şi informaţionale (date, informaţii, circuite, fluxuri, tehnici şi proceduri) ale unui macrosistem social, care îi asigură funcţionalitatea şi viabilitatea în contextul general al dezvoltării sociale. Orice infrastructură ineficient gestionată/protejată se poate afla în situaţii critice, marcate de momente de criză organizaţională/funcţională, care pot genera schimbări bruşte, decisive, cu consecinţe negative în planul securităţii naţionale. Utilizăm sintagma „infrastructură critică” pentru orice entitate economică funcţională, care oferă produse/bunuri şi servicii de utilitate publică, vitale pentru întreaga societate, şi a cărei distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncţionare produce un impact major asupra populaţiei şi economiei la nivel naţional sau regional. În esenţă, „infrastructurile critice” sunt sisteme complexe de tip reţea sau conţin astfel de subsisteme, dar pot fi incluse şi obiective punctuale, de importanţă naţională. Având în vedere dependenţa mare faţă de serviciile oferite de infrastructurile critice, societatea poate deveni vulnerabilă. Această vulnerabilitate poate creşte nu doar ca urmare a riscurilor şi ameninţărilor, ci şi din cauza interdependenţelor dintre diferitele infrastructuri din interiorul sistemelor relevante. Din această perspectivă, componentele de acest gen reprezintă un ansamblu de elemente materiale (echipamente, instalaţii, lucrări de artă, capacităţi de transport etc.), organizaţionale (reţele de transport, sisteme energetice, producţie şi distribuţie a produselor petroliere şi gazelor naturale etc.) şi informaţionale (fluxuri şi reţele de transmisii date, tehnici şi proceduri) aparţinând unui macrosistem economico-social căruia îi asigură funcţionalitatea şi viabilitatea. Conceptul de infrastructură critică şi protecţie a acesteia a îmbrăcat, pe parcursul timpului, mai multe forme de abordare, diversitatea fiind dată de specificitatea tehnico-economică, reperele de studiu, coordonatele evoluţiilor riscurilor şi strategiile adoptate la nivelul diferitelor state sau diverselor tipuri organizaţionale. În materia protecţiei infrastructurilor critice, atenţia statului şi a societăţii trebuie direcţionată, în principal, pe două mari categorii de ameninţări: cea teroristă şi cea implicată de „riscurile naturale", ce au un impact tot mai mare asupra infrastructurii. În egală măsură, nu trebuie omise acţiunile de sabotaj sau riscurile cibernetice. Principiul de bază al conceptului de protecţie a infrastructurilor critice îl reprezintă cooperarea, pe toate palierele, între autorităţile publice responsabile şi partenerii privaţi, fapt ce conferă, prin coagularea măsurilor în strânsă corelaţie cu resursele necesare, obţinerea sinergiei în planul stării de stabilitate şi securitate naţională. În acţiunea lor integrată, instituţiile statului trebuie să urmărească următoarele obiective: o adoptarea unei strategii naţionale de protecţie a infrastructurilor critice; o implementarea unui mecanism de identificare şi desemnare a infrastructurilor critice naţionale şi europene; o asigurarea unui sistem naţional optim de avertizare timpurie prin operaţionalizarea fluxului informaţional; o instituirea măsurilor adecvate de realizare a protecţiei infrastructurilor critice identificate şi a măsurilor de intervenţie preventivă; o dezvoltarea relaţiilor de cooperare la nivel naţional, regional şi internaţional.
Managementul crizelor
Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, de la măsurile de prevenire a crizelor până la apărarea colectivă, România are în vedere implementarea completă a sistemului naţional integrat de gestionare a crizelor. Acest sistem urmăreşte asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţionalitate a tuturor structurilor de decizie şi execuţie cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor interne sau externe. În acelaşi timp, sistemul va avea capacitatea de a răspunde adecvat diferitelor situaţii de criză, asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei. O componentă esenţială a funcţionării eficiente a sistemului naţional de management al crizelor o reprezintă angajarea autorităţilor locale şi a populaţiei, în funcţie de situaţie, în susţinerea efortului de gestionare, reconstrucţie şi management al consecinţelor, în urma unor situaţii de criză sau urgenţe civile.
Direcţiile principale de acţiune sunt: o perfecţionarea sistemului naţional de management al crizelor; o pregătirea instituţiilor şi a populaţiei pentru situaţii de criză şi de urgenţe civile; o dezvoltarea capacităţilor tehnice de asistenţă a decidenţilor în luarea deciziei în timp de criză; o pregătirea decidenţilor pentru a reacţiona şi a alege deciziile potrivite în situaţii de criză.
Resursele pentru realizarea securităţii naţionale
Realizarea obiectivelor strategiei naţionale de apărare a ţării implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a susţinerii politice şi civice. Experienţa de peste două decenii în dinamizarea eforturilor vizând construcţia democraţiei şi a prosperităţii dă măsura maturităţii societăţii româneşti, iar apartenenţa ţării noastre la comunitatea euroatlantică reprezintă principala garanţie de securitate. Susţinerea eforturilor naţionale pentru dezvoltarea capacităţilor necesare în domeniul securităţii şi apărării se bazează pe utilizarea eficientă a întregii game de resurse la dispoziţie, în special a celor umane, materiale şi financiare. Aplicarea sistemului de planificare, programare şi evaluare a forţelor, activităţilor şi resurselor instituţiilor din cadrul Sistemului naţional de securitate şi a bugetării pe programe vor contribui în mod esenţial la o planificare şi utilizare cu maximă eficienţă a resurselor financiare, în funcţie de obiectivele şi misiunile cuprinse în strategie. Atenţia este concentrată asupra utilizării acestor resurse cu eficienţă, urmărindu-se următoarele direcţii generale de acţiune: o generalizarea aplicării managementului resurselor pe bază de programe multianuale şi priorităţi de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării; o creşterea transparenţei utilizării fondurilor publice şi a responsabilităţii faţă de contribuabil; o perfecţionarea sistemului de pregătire a populaţiei pentru apărare. România participă la bugetele comune (civil, militar, de infrastructură) ale Alianţei şi la Programul NATO pentru investiţii de securitate. Participarea la bugetele comune este o parte a aranjamentelor multianuale de management al resurselor şi cerinţelor aliate stabilite în cadrul Alianţei. Ţara noastră preia integral obligaţia finanţării participării la activităţile prevăzute în cadrul Programului Individual de Parteneriat, precum şi cheltuielile necesare susţinerii personalului român care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurilor politice şi militare integrate ale Alianţei.
Dimensiunea intelectuală, educaţională şi culturală a securităţii naţionale
Apărarea ţării şi realizarea stării de securitate naţională presupun în primul rând un demers intelectual creativ, fiind importante educaţia, cercetarea şi cultura de securitate. Educaţia este primul pilon, care permite apărării naţionale şi sectorului de securitate să se adapteze pentru a răspunde noilor provocări. Avem nevoie de o nouă calitate a învăţământului militar, de ordine publică şi de informaţii, ceea ce presupune deplina compatibilizare a programelor de învăţământ cu cele ale ţărilor NATO şi UE. Al doilea pilon este reprezentat de cercetarea ştiinţifică, demers important pentru înţelegerea naturii ameninţărilor actuale, studiind implicaţiile acestora. Această înţelegere trebuie să fie transferată instituţiilor statului într-un mod care să le permită să dezvolte politici adecvate. În egală măsură, este important ca opinia publică, societatea civilă, diversele centre de reflecţie şi gândire să poată participa la acest efort, contribuind cu propria expertiză. Cel de-al treilea pilon este „cultura de securitate” prin care înţelegem valori, norme, atitudini sau acţiuni care determină înţelegerea şi asimilarea conceptului de securitate şi a celorlalte concepte derivate: securitate naţională, securitate internaţională, securitate colectivă, insecuritate, securitate cooperativă, politica de securitate etc. Dezvoltarea învăţământului de ştiinţe sociale – în special ştiinţele politice, relaţiile internaţionale şi studiile de securitate – a condus la democratizarea domeniului apărării şi securităţii naţionale. Ca urmare a numărului tot mai mare de studenţi şi absolvenţi specializaţi în aceste discipline, expertiza nu mai este apanajul statului, ceea ce are un efect pozitiv asupra dialogului dintre stat şi societatea civilă, contribuind la creşterea calităţii actului de guvernare în zona apărării şi securităţii naţionale.
(sursa: http://www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp.pdf)
(desenul este puţin trucat... dar numai puţin)COMUNICAT DE PRESĂ
(22 iunie 2010)
REF: Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Marţi, 22 iunie a.c., a avut loc la Palatul Cotroceni şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.La şedinţă au participat primul-ministru al României, Emil Boc; ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga; ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea; ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi; ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu; ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu; ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu; directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu; adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, Ion Grosu; şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin; consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Iulian Fota; consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale; secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor; purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Valeriu Turcan.
În cadrul şedinţei, membrii CSAT au analizat Strategia Naţională de Apărare a Ţării, propusă de preşedintele României.
În urma dezbaterilor din cadrul şedinţei, a fost luată decizia de înaintare a documentului către Parlamentul României spre aprobare, în temeiul art. 65, alin. (2), lit f), din Constituţia României, şi al prevederilor Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării. Documentul reprezintă instrumentul de lucru în baza căruia instituţiile din domeniul securităţii naţionale sunt chemate să elaboreze propriile strategii sectoriale ce vor conţine măsurile concrete destinate contracarării şi combaterii riscurilor şi ameninţărilor.
În scrisoarea de înaintare, adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, şeful statului îşi exprimă disponibilitatea de a fi receptiv la recomandările membrilor Parlamentului cu ocazia dezbaterilor din forul Legislativ pe tema Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării.
De asemenea, în cadrul şedinţei au fost aprobate forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului statului român, în anul 2011. Faţă de anul curent, în anul 2011 forţele Armatei României disponibile pentru misiuni externe vor scădea cu 319 militari.
CSAT se va reuni din nou în şedinţă, în cursul săptămânii viitoare, pentru a analiza măsurile ce se impun în continuare în vederea diminuării evaziunii fiscale şi a contrabandei.
Textul Strategiei Naţionale de Apărare a României, poate fi consultat aici >>>vezi documentul >>>
Departamentul de Comunicare Publică
22 Iunie 2010
(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12191&_PRID=lazi)
2 comments:
Am avut un moment de emoţie, da' m-am liniştit. Zice şi de internet:"...sau propagandă în mediul virtual...".
Şi uite-aşa, în loc să se gândească să pună un impozit şi pe informaţie îşi propun s-o strângă de gât. Doamne, ce penibil!
Ar trebui să mă reapuc de poezie... că scriu cifrat şi nu se prinde nimeni... doar posteritatea.
Post a Comment