Politica românească, dar şi cea mondială, au dovedit că pot să ne copleşească cu măsuri extrem de ciudate pentru combaterea crizei. Recunosc că îmi era greu, din punct de vedere logic, să înţeleg cum anume se ajunge la astfel de reacţii ale partidelor politice. Apoi am văzut acest clip şi am început să înţeleg ce anume merge greu cu scoaterea României din criză. Să spunem că România ar fi o piatră, să spunem că cei de la Guvern ar fi un specimen determinat să scoată România din criză... adică din apă... Cam aşa se întâmplă. Observaţi cu atenţie cum stă treaba cu creşterea economică, cu şomajul, deficitul bugetar... Acest clip explică totul.
Întrebarea este dacă vom supravieţuii până ce politicienii vor determina faptul că habar nu au de nimic.
20 comments:
Vasile,
said...
Biblio ,
Nu stiu daca ai inteles, noi, vorbind la modul general , sculele si obsedantul element de sacrificiu si experiente din mana politicienilor vom supravietui,pe linga noi politicienii impartiti in mai multe tabere vor simula un aparent partizanqat cu masele , vor deveni intre timp oligarhi intro altfel de oligarhie decit cea european, oligarhie romaneasca!
Dar bolovanul (adică binele nostru), se va rostogoli spre fundul lacului până ceva rămâne acolo, pe fund, pentru totdeauna. De aceea civilizaţiile explodează pe exponenţială după care dispar foarte brusc la apogeu.
Noi nu mai avem părinţii naţiei aproape, i-am pierdut, i-am uitat... De aceea ne degradăm.
Adrian Paunescu - Repetabila Povara Cine are parinti, pe pamânt nu în gând Mai aude si-n somn ochii lumii plângând Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti, Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc De atâtia copii si de-atât nenoroc Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu, Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei, Care stiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, dupa actele lor, Nu conteaza deloc, ei albira de dor Sa le fie copilul c-o treapta mai domn, Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla, Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva. Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor, Daca nu au murit tristi în casele lor... Între ei si copii e-o prasila de câini, Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are parinti, pe pamânt nu în gând, Mai aude si-n somn ochii lumii plângând. Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns. Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii? Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat, Într-un biet orasel, într-o zare de sat, Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi, Si ca niste stafii, ies arare la porti Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, înca nu e pierdut, Cine are parinti are înca trecut. Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci, Unde-avem si noi însine ai nostri copii. Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi, Si în genere sunt si nitel pisalogi. Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici, Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici, Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal, Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital. Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot, Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot? Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus Pe constiinta povara acestui apus Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer, Se vor împutina cei ce n-au si ne cer. Iar când vom începe si noi a simti Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii, Si abia într-un trist si departe târziu, Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu, Vom pricepe de ce fiii uita curând, Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând, Si de ce înca nu e potop pe cuprins, Desi ploua mereu, desi pururi a nins, Desi lumea în care parinti am ajuns De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns
Vaietele si lacrimile de crocodil ale unui om talentat varsate pentru ca a tradat traditia ,cultul familiei si in special al tatului detinut politic 15 ani membru al PNL! Fiul o rusine politica!
PS. din nou cuvintul de verificare , o coincidenta stranie "mentabot"
Adrian Păunescu nu a făcut niciodată politică. El s-a implicat cu vizite prin partide pentru că nu vroia să stea departe. Altfel nu am auzit să-şi fi pus ideile şi dorinţele în aplicare punând partidul să-i îndeplinească "visele măreţe".
Una peste alta, după revoluţie cred că a făcut mai mult decât toţi ambasadorii, miniştrii de externe şi preşedinţii la un loc pentru relaţia noastră cu Republica Moldova.
A facut politica PCR, a spalat acest partid si a indoctrinat tinerii de ieri , cu metehnle de azi! Bine i-a zis turcul pe stadionul din Constanta cu 30 de ani in urma , Benim Boc tovarase Paunescu , si toti zurbagii au cintat in cor in cor insufletiti de tovarasu paunescu "benim boc,benim boc"! A fost un mic Goebbles din care citez ca sa nu existe nici un dubiu "propaganda are un singur obiectiv: să cucerească masele. Orice mijloc care promovează acest scop este bun; orice mijloc care îl stinghereşte este rău"
@ Vasile, Păi politica cui putea să facă pe timpul lui Ceauşescu?
Stimate domn, Personal, dar cred că au fost mulţi ca mine în România, nu am crezut că sistemul comunism va cădea... până în 21 decembrie 1989 când am văzut că sistemul se clatină. Până atunci trăisem că certitudinea că Nicolae Ceauşescu va pica şi va veni în locul lui Nicu Ceauşescu. Domnul Păunescu, şi nu numai domnia sa, era un om adaptat la acele condiţii de viaţă, la fel ca noi toţi, nu exista o alternativă. Şi atunci, pentru Adrian Păunescu a scris patru sau cinci poezii în care apărea cuvântul Ceauşescu spuneţi că a fost mai dăunător decât milioanele de români care acceptau atunci comunismul?
Ştiţi ceva, eu şi familia mea îl consideram atunci pe Adrian Păunesc un poet subversiv regimului. Poezia "repetabilă povară" era un hit al anilor comunismului. Această poezie spune, de exemplu, "Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei, care stiu dureros ce e suta de lei."
Păi ştiţi mulţi oameni pe timpul comunismului care să strige spre societate că nu se ajung cu banii?
Toată lumea căuta "şopârle" în versurile domniei sale care erau împotriva sistemului, care spuneau ceva împotriva dictatorilor...
De exemplu, un cântec interpretat de domnul Hruşcă, Sacra Banalitate, era cântat cu putere de foarte multă lume pentru că, deşi în aparenţă vorbea despre iubire, toată lumea înţelegea că la refren "se ia de soţii Ceauşescu".
Pe toate scenele din lume Mereu, mereu acelaşi nume Mereu, mereu, mereu aceiaşi doi, Un El şi-o Ea, aceeaşi dramă...
Într-o lume fără Crăciun, Cenaclul Flacăra aduceau colinde...
Adrian Păunescu nu a strigat Jos Ceauşescu, nu a strigat nici Jos C0munismul, a strigat însă altceva, mai profund decât căderea comunismului şi a ceauşescului din România, un altceva mai profund care astăzi este vizibil în cei ce conduc.
Intr-un veac cu noapte mare Noi aprindem felinare Ca sa nu fiti tristi
R: Bieti lampagii, prin veacul greu Oriunde-am fi, lucram din greu Dam foc, dam foc, felinarelor
Voi le stingeti catre ziua Iar noi ne luam adio Sarmani artisti
Vine noaptea urmatoare Noi aprindem felinare Spre a fi frumos
Voi le stingeti dusmaneste Voua noaptea va prieste Vai, ce folos
Cineva mereu ne cearta Ca urmam aceasta arta Fara de tumult
Intr-o noapte fara luna Va vom spune "Noapte buna" Umiliti prea mult
Dar ni se va face mila Vom da foc chiar la festila Nu vom rezista
Caci flacara alb-albastra Este meseria noastra Ea si numai ea
Contra noptii tutelare Noi aprindem felinare Pana veti simti
Ca in beznele profunde Azi lumina se acunde In lampagii
Noi artistii fara vine Noi purtam in maini lumina Sa va dam 'napoi
Insa daca va fi cazul Se va termina si gazul Vom arde noi.
Asta într-o lume unde unii se fereau să râdă la bancuri politice.
Daca ne-am asemanat in sentimentul de deznedejde ne-am separat substantial in cea ce priveste de exemplu perceptia asupra unui individ , care se folosea de o anumita labilitate , normala pina la urma , a unei categorii de varsta pentru a idalotriza conducatorul.Versurile pe care le amintesti erau estompate de pauzele "publicitare" in care slavea conducatorul suprem! Sa nu uitam Darie, ca atunci cind cenaclul Flacara se ridica , tatal lui Paunescu abia parasea temnita ... o jartea talentata , un poet agitator care se scalda in ape salamastre, un ciocoi al acelor vremuri , un beneficiar materialist al slugarniciei si meschinismului! Versurile poetului Paunescu au fost murdarite de vorbele imorale ale omului Paunescu!
Incercati sa deturnati adevarul despre acets poet de curte,eu recunosc a fost un poet bun,imi spuneti sa-l citesc , pai uite ce am citit si in mod normal nu eu ci dumneavoastra ar trebui sa percepeti altfel un talent bolnav!
„Repet, nu era dictator, era preşedintele ţării. «Dictator» a fost numit ulterior de cei care sunt foarte curajoşi după război şi sunt anticomunişti după comunism.
Eu am reacţionat pozitiv la un fapt mai bun care se petrecuse. Faţă de altele n-am reacţionat. Şi «altele» sunt cuprinse în «greşelile care s-au comis» din scrisoare.“ Păunescu susţine ca şi-ar fi dorit să nu fi fost avertizat cu acel „vot de blam“.
Poetul spune că nu a primit nici o reacţie din partea lui Ceauşescu la acea scrisoare şi că i-a mai scris şi cu alte ocazii. Mai declară că l-a iubit pe Ceauşescu, dar că l-a şi contestat. Întrebat de versuri omagiale aduse Tovarăşului, conchide pe un ton nervos: „Parcă sunteţi născuţi din cizma lui Adolf Hitler! De unde atâta fundamentalism, atâta trogloditism? Da’ cine p…a mă-sii sunteţi voi, mă, să mă-ntrebaţi pe mine? Voi ce-aţi făcut? Bate-te cu cenzura şi după aia vorbim!“.
Cuvântarea lui Ceauşescu a inspirat poezia „Vă mulţumesc“
Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă, Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou, Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine Efectul formidabil al unui trăznet viu Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos, Aţi deşteptat întreagă speranţa românească, V-au dat strălimpezime durerile de jos Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor, Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale, Dar oamenii suportă necazul mai uşor Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme Nevoie e de oameni, «nu de justificări», Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod, Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată, Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns, Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte, Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti, Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
Ce radicalitate în felul omenesc De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă, Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc, De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
În vremurile grele pe care le trăim Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare, Dezamorsând minciuna, Eroule sublim, Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem, Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea, Nu nişte reparaţii la vise iluzorii, Ci radicalizarea lăuntrică şi grea, Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti, Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii, Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti: Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou, Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara, Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou, Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
@ Vasile, Versurile despre care vorbesc era pe unul dintre cele mai vândute viniluri din acea vreme şi acolo nu era nicidecum pomenit numele Ceauşescu sau măreţele împliniri.
Interesant că daţi exemplu acestei poezii. După revoluţie era la Nottara o piesă cu Horaţiu Mălăiele numită Scapino. Şi acolo apare următoarea replică (aproximativă)
Eu l-am spus că nu sunteţi dumneavoastră calicul, nu sunteţi boşorogul, nu sunteţi idiotul, tâmpitul, fraierul, cretinul, om de nimic...
Şi aşa mai departe. Cam aşa este şi această poezie. Păi dumneavoastră unde vedeţi pe cineva să spună, în 1986, când Ceauşescu era în plină forţă a idiosincrasiei faţă de critică...
"de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă"
"trăiam exilul himeric în pustiu"
"V-au dat strălimpezime durerile de jos"
"Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor, Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale"
"Acest popor doreşte întregul adevăr Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme Nevoie e de oameni, «nu de justificări», Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme."
"De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns, Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte, Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns"
"Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti, Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti Şi tot ce e valoare în juru-i să adune." (adicălea nu prea e valoare la conducerea ţării)
"Ce radicalitate în felul omenesc De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă, Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc"
"În vremurile grele pe care le trăim Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare"
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem, Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
"Nu nişte reparaţii la vise iluzorii, Ci radicalizarea lăuntrică şi grea, Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti, Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii, Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti: Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
În acel moment Adrian Păunescu era interzis şi nepublicat. În sufletul domniei sale era frustrarea unui om care era odată idol, pentru stadioane întregi, şi acum se vede inutil închis în casă.
Aceste versuri, dacă le priviţi, sunt batjocoritor umflate cu cuvinte precum Geniu, dar bogate în critica sistemului. Păi ştiţi dumneavoastră mulţi oameni care aveau curajul să-i spună, în faţă, preşedintelui Ceauşescu că în România este mizerie, minciună, camarilă incompetentă... şi toate cele spuse în acea poezie?
:)
Păi îmi oferiţi contra-argumente chiar la părerea dumneavoastră.
Stimate domn, Adrian Păunescu are mii de poezii. Din acestea, cele convenabile regimului sunt mult sub 10. Cele sociale, care criticau sistemul, sunt cu sutele.
Marele talent , limbist infect declara sec "ca la iubit". Indiferent ce potivatie a avut el sau Egoul lui, nici chiar fi-su indreptatit sa faca o asemenea declaratia , nu a facuto. Marele poet Paunescu ,avangardistul cu versul tip hei rup...a facut buum in viata de toatre zilele, curvar ,mincinos, libidinos,arivist de ultima speta, a ramas un nostalgic de tot dispretul!
De ce va mai plangeti de societate? Nu este nevoie sa respectati o opinie ci sa o analizati la rece, cu argumente si cu intrebarea ,de ce! Cu alte cuvinte d'aia n'are ursul coada!
@ Vasile, Stimate domn, Eu sunt un om sensibil, chiar dacă nu par. În momentul în care cineva ce vorbeşte cu mine foloseşte expresii precum "limbist infect" sau "curvar ,mincinos, libidinos,arivist de ultima speta", eu nu mai pot aduce nici un fel de argument, nu pot să întreb nimic, nu mai pot să accept nici un fel de argument, comunicarea relativă la subiect este definitiv blocată. Ce argumente mai pot urma după un astfel de limbaj, ce aş mai putea să spun? Aş putea să spun ceva care să vă întoarcă la un astfel de limbaj, aţi putea dumneavoastră să mă aduceţi pe mine să folosesc un astfel de limbaj? Este mult mai cuminte să închei discuţia pentru a nu vă mai sili să folosiţi un astfel de limbaj care nu este unul legat de o discuţie intelectuală.
V-am argumentat motivul meu de a închide discuţia şi sper că înţelegeţi punctul meu de vedere.
Eu va inteleg sensibilitatile dar hai sa nu fim monorotiti , atata timp cit declamati " filtre de ratiune", sau cu ce am fost eu mai prejos neintelectualul vasile decit intelectualul pe care il santificati prin expresia in plina emisiune : Da’ cine p…a mă-sii sunteţi voi, mă, să mă-ntrebaţi pe mine? Voi ce-aţi făcut? Bate-te cu cenzura şi după aia vorbim!“. Ori lasi ratiunea de o parte ori lasi balta simturile si devi cu adevarat radical cu piciorele pe pamant! Am incheitat discutia neintelectuala despre cel care ar fi trebuit sa fie condamnat cit era in viata la cel putin 5-6 procese de viol sau pedofilie avind in vedere faptul ca "fetitele" erau totusi minore!
Toţi cei care comentează pe blogul meu poartă răspunderea afirmaţiilor lor. Se consideră implicită rugămintea mea ca afirmaţiile să fie însoţite de probe. În caz contrar, recomand celorlalţi cititori care citesc aceste comentarii să considere, la fel ca şi mine, că sunt banale elemente de propagandă fără nici un fel de acoperire.
The Portable Jack Kerouac
-
I have lots of things to teach you now,
in case we ever meet, concerning the message
that was transmitted to me under a pine tree in North Carolina
...
Inalienabilitatea teritorială
-
Tot auzim de diferite chestii inalienabile pe care apoi le observăm nu
tocmai inalienabile… Citeam o ştire care spunea aşa “Ambasadorul Italiei,
Mario Cosp...
Scrisoare deschisă către Serviciile Secrete
-
------------------------------
Doamnelor şi domnilor,
Politica vrea să vă capteze şi să vă folosească ca poliţie politică, acum
nu mai este nici o îndoială...
20 comments:
Biblio ,
Nu stiu daca ai inteles, noi, vorbind la modul general , sculele si obsedantul element de sacrificiu si experiente din mana politicienilor vom supravietui,pe linga noi politicienii impartiti in mai multe tabere vor simula un aparent partizanqat cu masele , vor deveni intre timp oligarhi intro altfel de oligarhie decit cea european, oligarhie romaneasca!
Dar bolovanul (adică binele nostru), se va rostogoli spre fundul lacului până ceva rămâne acolo, pe fund, pentru totdeauna. De aceea civilizaţiile explodează pe exponenţială după care dispar foarte brusc la apogeu.
Noi nu mai avem părinţii naţiei aproape, i-am pierdut, i-am uitat... De aceea ne degradăm.
Adrian Paunescu - Repetabila Povara
Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns
lol :)
da' finalul o fo' buun!
Vaietele si lacrimile de crocodil ale unui om talentat varsate pentru ca a tradat traditia ,cultul familiei si in special al tatului detinut politic 15 ani membru al PNL!
Fiul o rusine politica!
PS.
din nou cuvintul de verificare , o coincidenta stranie "mentabot"
Adrian Păunescu nu a făcut niciodată politică. El s-a implicat cu vizite prin partide pentru că nu vroia să stea departe. Altfel nu am auzit să-şi fi pus ideile şi dorinţele în aplicare punând partidul să-i îndeplinească "visele măreţe".
Una peste alta, după revoluţie cred că a făcut mai mult decât toţi ambasadorii, miniştrii de externe şi preşedinţii la un loc pentru relaţia noastră cu Republica Moldova.
Imi pare rau,
A facut politica PCR, a spalat acest partid si a indoctrinat tinerii de ieri , cu metehnle de azi!
Bine i-a zis turcul pe stadionul din Constanta cu 30 de ani in urma , Benim Boc tovarase Paunescu , si toti zurbagii au cintat in cor in cor insufletiti de tovarasu paunescu "benim boc,benim boc"!
A fost un mic Goebbles din care citez ca sa nu existe nici un dubiu "propaganda are un singur obiectiv: să cucerească masele. Orice mijloc care promovează acest scop este bun; orice mijloc care îl stinghereşte este rău"
@ Vasile,
Păi politica cui putea să facă pe timpul lui Ceauşescu?
Stimate domn,
Personal, dar cred că au fost mulţi ca mine în România, nu am crezut că sistemul comunism va cădea... până în 21 decembrie 1989 când am văzut că sistemul se clatină. Până atunci trăisem că certitudinea că Nicolae Ceauşescu va pica şi va veni în locul lui Nicu Ceauşescu. Domnul Păunescu, şi nu numai domnia sa, era un om adaptat la acele condiţii de viaţă, la fel ca noi toţi, nu exista o alternativă. Şi atunci, pentru Adrian Păunescu a scris patru sau cinci poezii în care apărea cuvântul Ceauşescu spuneţi că a fost mai dăunător decât milioanele de români care acceptau atunci comunismul?
Ştiţi ceva, eu şi familia mea îl consideram atunci pe Adrian Păunesc un poet subversiv regimului. Poezia "repetabilă povară" era un hit al anilor comunismului. Această poezie spune, de exemplu, "Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei, care stiu dureros ce e suta de lei."
Păi ştiţi mulţi oameni pe timpul comunismului care să strige spre societate că nu se ajung cu banii?
Toată lumea căuta "şopârle" în versurile domniei sale care erau împotriva sistemului, care spuneau ceva împotriva dictatorilor...
De exemplu, un cântec interpretat de domnul Hruşcă, Sacra Banalitate, era cântat cu putere de foarte multă lume pentru că, deşi în aparenţă vorbea despre iubire, toată lumea înţelegea că la refren "se ia de soţii Ceauşescu".
Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu acelaşi nume
Mereu, mereu, mereu aceiaşi doi,
Un El şi-o Ea, aceeaşi dramă...
Într-o lume fără Crăciun, Cenaclul Flacăra aduceau colinde...
Adrian Păunescu nu a strigat Jos Ceauşescu, nu a strigat nici Jos C0munismul, a strigat însă altceva, mai profund decât căderea comunismului şi a ceauşescului din România, un altceva mai profund care astăzi este vizibil în cei ce conduc.
Intr-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca sa nu fiti tristi
R: Bieti lampagii, prin veacul greu
Oriunde-am fi, lucram din greu
Dam foc, dam foc, felinarelor
Voi le stingeti catre ziua
Iar noi ne luam adio
Sarmani artisti
Vine noaptea urmatoare
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos
Voi le stingeti dusmaneste
Voua noaptea va prieste
Vai, ce folos
Cineva mereu ne cearta
Ca urmam aceasta arta
Fara de tumult
Intr-o noapte fara luna
Va vom spune "Noapte buna"
Umiliti prea mult
Dar ni se va face mila
Vom da foc chiar la festila
Nu vom rezista
Caci flacara alb-albastra
Este meseria noastra
Ea si numai ea
Contra noptii tutelare
Noi aprindem felinare
Pana veti simti
Ca in beznele profunde
Azi lumina se acunde
In lampagii
Noi artistii fara vine
Noi purtam in maini lumina
Sa va dam 'napoi
Insa daca va fi cazul
Se va termina si gazul
Vom arde noi.
Asta într-o lume unde unii se fereau să râdă la bancuri politice.
Sau o melodie cântată puternic, de un stadion întreg... Citiţi şi înţelegeţi manifestul împotriva comunistoizilor...
Adrian Paunescu - Iubiti-va pe tunuri
Luaţi o carte de poezie a lui Adrian Păunescu şi citiţi-o cu atenţie, fără idei preconcepute. Poate ajungeţi la altă concluzie.
Bibio,
Daca ne-am asemanat in sentimentul de deznedejde ne-am separat substantial in cea ce priveste de exemplu perceptia asupra unui individ , care se folosea de o anumita labilitate , normala pina la urma , a unei categorii de varsta pentru a idalotriza conducatorul.Versurile pe care le amintesti erau estompate de pauzele "publicitare" in care slavea conducatorul suprem!
Sa nu uitam Darie, ca atunci cind cenaclul Flacara se ridica , tatal lui Paunescu abia parasea
temnita ... o jartea talentata , un poet agitator care se scalda in ape salamastre, un ciocoi al acelor vremuri , un beneficiar materialist al slugarniciei si meschinismului!
Versurile poetului Paunescu au fost murdarite de vorbele imorale ale omului Paunescu!
Incercati sa deturnati adevarul despre acets poet de curte,eu recunosc a fost un poet bun,imi spuneti sa-l citesc , pai uite ce am citit si in mod normal nu eu ci dumneavoastra ar trebui sa percepeti altfel un talent bolnav!
„Repet, nu era dictator, era preşedintele ţării. «Dictator» a fost numit ulterior de cei care sunt foarte curajoşi după război şi sunt anticomunişti după comunism.
Eu am reacţionat pozitiv la un fapt mai bun care se petrecuse. Faţă de altele n-am reacţionat. Şi «altele» sunt cuprinse în «greşelile care s-au comis» din scrisoare.“ Păunescu susţine ca şi-ar fi dorit să nu fi fost avertizat cu acel „vot de blam“.
Poetul spune că nu a primit nici o reacţie din partea lui Ceauşescu la acea scrisoare şi că i-a mai scris şi cu alte ocazii. Mai declară că l-a iubit pe Ceauşescu, dar că l-a şi contestat. Întrebat de versuri omagiale aduse Tovarăşului, conchide pe un ton nervos: „Parcă sunteţi născuţi din cizma lui Adolf Hitler! De unde atâta fundamentalism, atâta trogloditism? Da’ cine p…a mă-sii sunteţi voi, mă, să mă-ntrebaţi pe mine? Voi ce-aţi făcut? Bate-te cu cenzura şi după aia vorbim!“.
Cuvântarea lui Ceauşescu a inspirat poezia „Vă mulţumesc“
Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
Să vină Adevărul, să vină Primăvara.
Adrian Păunescu 7-8 februarie 1986“
@ Vasile,
Versurile despre care vorbesc era pe unul dintre cele mai vândute viniluri din acea vreme şi acolo nu era nicidecum pomenit numele Ceauşescu sau măreţele împliniri.
Interesant că daţi exemplu acestei poezii. După revoluţie era la Nottara o piesă cu Horaţiu Mălăiele numită Scapino. Şi acolo apare următoarea replică (aproximativă)
Eu l-am spus că nu sunteţi dumneavoastră calicul, nu sunteţi boşorogul, nu sunteţi idiotul, tâmpitul, fraierul, cretinul, om de nimic...
Şi aşa mai departe. Cam aşa este şi această poezie. Păi dumneavoastră unde vedeţi pe cineva să spună, în 1986, când Ceauşescu era în plină forţă a idiosincrasiei faţă de critică...
"de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă"
"trăiam exilul himeric în pustiu"
"V-au dat strălimpezime durerile de jos"
"Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale"
"Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme."
"De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns"
"Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune." (adicălea nu prea e valoare la conducerea ţării)
"Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc"
"În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare"
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
"Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Să vină Adevărul, să vină Primăvara.
În acel moment Adrian Păunescu era interzis şi nepublicat. În sufletul domniei sale era frustrarea unui om care era odată idol, pentru stadioane întregi, şi acum se vede inutil închis în casă.
Aceste versuri, dacă le priviţi, sunt batjocoritor umflate cu cuvinte precum Geniu, dar bogate în critica sistemului. Păi ştiţi dumneavoastră mulţi oameni care aveau curajul să-i spună, în faţă, preşedintelui Ceauşescu că în România este mizerie, minciună, camarilă incompetentă... şi toate cele spuse în acea poezie?
:)
Păi îmi oferiţi contra-argumente chiar la părerea dumneavoastră.
Stimate domn,
Adrian Păunescu are mii de poezii. Din acestea, cele convenabile regimului sunt mult sub 10. Cele sociale, care criticau sistemul, sunt cu sutele.
:D versurile erau şi nu era...
Nu-mi merge tastatura şi este foarte stresant... :( Scuzaţi greşelile.
Esti in eroare c9ompleta domnule,
Marele talent , limbist infect declara sec "ca la iubit". Indiferent ce potivatie a avut el sau Egoul lui, nici chiar fi-su indreptatit sa faca o asemenea declaratia , nu a facuto.
Marele poet Paunescu ,avangardistul cu versul tip hei rup...a facut buum in viata de toatre zilele, curvar ,mincinos, libidinos,arivist de ultima speta,
a ramas un nostalgic de tot dispretul!
Nu e musai sa avem aceleaşi păreri. Vă respect opinia, dar nu o împărtăşesc.
Biblio,
De ce va mai plangeti de societate?
Nu este nevoie sa respectati o opinie ci sa o analizati la rece, cu argumente si cu intrebarea ,de ce!
Cu alte cuvinte d'aia n'are ursul coada!
@ Vasile,
Stimate domn,
Eu sunt un om sensibil, chiar dacă nu par. În momentul în care cineva ce vorbeşte cu mine foloseşte expresii precum "limbist infect" sau "curvar ,mincinos, libidinos,arivist de ultima speta", eu nu mai pot aduce nici un fel de argument, nu pot să întreb nimic, nu mai pot să accept nici un fel de argument, comunicarea relativă la subiect este definitiv blocată. Ce argumente mai pot urma după un astfel de limbaj, ce aş mai putea să spun? Aş putea să spun ceva care să vă întoarcă la un astfel de limbaj, aţi putea dumneavoastră să mă aduceţi pe mine să folosesc un astfel de limbaj? Este mult mai cuminte să închei discuţia pentru a nu vă mai sili să folosiţi un astfel de limbaj care nu este unul legat de o discuţie intelectuală.
V-am argumentat motivul meu de a închide discuţia şi sper că înţelegeţi punctul meu de vedere.
Biblio,
Eu va inteleg sensibilitatile dar hai sa nu fim monorotiti , atata timp cit declamati " filtre de ratiune", sau cu ce am fost eu mai prejos neintelectualul vasile decit intelectualul pe care il santificati prin expresia in plina emisiune : Da’ cine p…a mă-sii sunteţi voi, mă, să mă-ntrebaţi pe mine? Voi ce-aţi făcut? Bate-te cu cenzura şi după aia vorbim!“.
Ori lasi ratiunea de o parte ori lasi balta simturile si devi cu adevarat radical cu piciorele pe pamant!
Am incheitat discutia neintelectuala despre cel care ar fi trebuit sa fie condamnat cit era in viata la cel putin 5-6 procese de viol sau pedofilie avind in vedere faptul ca "fetitele" erau totusi minore!
Post a Comment