27 January 2013

Leapşa


Sancţiunile economice sunt dureroase... dar se poate supravieţui. "Sancţiunile cu arme" sunt însă letale. Fie că vorbim despre "eliberări de sub dictatori", fie că vorbim despre "democratizări", fie că vorbim despre "lupta împotriva terorismului", fie că vorbim despre "lupta sfântă"... până la urmă există o spirală a răzbunării care conduce la moarte. Sancţiunile economice, sancţiuni letale... ceva bun nu are cum să se întâmple.

Este evident că NATO este buluc peste Iran, nu atât că acesta face bombe atomice, nu pentru că va trimite rachete în Europa pentru a da de lucru scutului anti-rachete de la Deveselu... ci pentru că Iranul are Petrol cu majusculă.

Ştire:
Iranul amenință că va opri exportul petrolier în țările din Uniunea Europeană care au impus embargo-ul. Declarația făcută de ministrul iranian al petrolului, Rostam Ghassemi, vine pe fondul amânării de către Parlamentul Iranului a unei legi care interzice exporturile de petrol în respectivele țări europene.
Petrolul și restricțiile – Iranul amenință UE
În 2012, UE a aprobat impunerea unor sancțiuni Iranului, pentru a crește presiunea în privința programului nuclear iranian mult disputat. În replică, ministrul iranian al petrolului, Rostam Ghassemi, a declarat că Iranul va opri exportul în unele țări, potrivit Reuters. Parlamentul iranian va vota pentru oprirea exporturilor către Uniunea Europeană săptămâna viitoare.
În urma declarațiilor lui Ghassemi, prețul petrolului brut de tip Brent a crescut la aproximativ 111.50 dolari pe baril.
(http://www.dcnews.ro/2013/01/petrolul-si-restrictiile-iranul-ameninta-ue/)
Programul nuclear Iranian a condus în 2010 la preocupări din partea UE. Astfel anul trecut Consiliul Uniunii Europene a impus sancţiuni, embargo pentru exportul de petrol, îngheţarea unor active ale Băncii Centrale Iraniene, împiedicarea comerţului cu metale preţioase şi petrochimie. La nivelul anului 2008 vorbim despre 11,3 miliarde exporturi şi 14,1 miliarde importuri între Iran şi UE. Iranul importă din UE mecanizare şi transport (54,6%), bunuri manufacturiere (16,9%) şi produse chimice (12,1%)

Intrând pe această pagină...

http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries/iran/

... observăm că balanţa economic înclină spre Iran cu trecerea timpului.

Iranul face deci un joc inteligent... în măsura în care nu va rămâne cu petrolul nevândut.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.