14 January 2013

Zvon infirmat


Sistemul de ştiri şi propagandă a încercat o intoxicare sau, de cealaltă parte, apa cu degetul... să vadă ce spune poporul. Zvonul spunea că Traian Băsescu şi PDL doresc să pună drept candidatul lor pentru alegerile prezidenţiale un PSD-ist. Este vorba despre Cristian Diaconescu.

Sigur, domnul Diaconescu nu mai este membru PSD. Nici nu ar putea fi, de vreme ce este consilier prezidenţial coordonator, şef al Cancelariei prezidenţiale pe la Cotroceni... Dar Cristian Diaconescu a fost funcţie înaltă în PSD, apoi funcţie înaltă în UNPR care revine în PSD... Până acum deci a fost numai membru PSD.

Am adresat întrebarea următoare doamnei Elena Udrea:

Bibliotecaru on said:
Astăzi am fost şocat de o informaţie… nici nu ştiu cum să-i spun.
Am aflat că a apărut, pe surse, un candidat susţinut de Traian Băsescu şi o parte din PDL pentru prezidenţiale, Cristian Diaconescu. Adică nu au reuşit să găsească un PDL-ist şi au pus un PSD-ist? Frumoasă surpriză. O fi adevărat… că mie chiar nu-mi vine să cred.

Cât de "deşteaptă" era întrebare am aflat abia mai târziu pentru că...

Ştirea suna astfel: „Surse din PDL au declarat că viitorul candidat la preşedinţie agreat de Traian Băsescu este chiar consilierul sau, Cristian Diaconescu, care ar urma să ocupe şi un viitor loc de lider, fie al PDL, fie al unei grupări a forţelor de dreapta. În acest fel, Traian Băsescu încearcă să se pună de acord cu gruparea Blaga, care l-ar agrea pe Diaconescu, în dauna aripii Udrea-Falcă...”.
De ce avea nevoie Elena Udrea de această „ştire” (livrată presei chiar din zona ei de influenţă) este uşor de explicat: pentru a acuza concurenţa din partid (gruparea Blaga) că aduce iarăşi un „stranier” să decidă. Este ştiut faptul că „experienţa” MRU locomotivă la PDL a fost un fiasco, iar Udrea a criticat şi critică şi acum soluţia de împrumut. Dacă MRU a fost implantat de Traian Băsescu – deci „şeful nu poate fi atacat”, o eventuală implantare a lui Diaconescu de către Blaga poate fi atacată. Şi aşa a şi fost.
(http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-nu-mai-spune-nu-sefiei-pdl-204327/)

Doamna Udrea nu mi-a răspuns direct pe blog, dar mi-a oferit răspunsul la o emisiune TV consemnată în acelaşi articol de mai sus:

"O speculaţie de presă, un joc de presă. Aţi găsit un candidat al dreptei cu un om de stânga"

Iată că a venit şi reacţia, aproape timidă, a domnul Cristian Diaconescu:

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, luni, că nu a avut “absolut nicio discuţie” cu preşedintele Traian Băsescu sau cu reprezentanţi din PDL despre posibila sa participare într-un scrutin prezidenţial.

Ce spune Cristian Diaconescu despre candidatura la Președinție 
“Referitor la o serie de afirmaţii apărute recent în presă, fac precizarea că, nu a existat absolut nicio discuţie cu preşedintele României, domnul Traian Basescu sau vreun partid al alianţei A.R.D., în legătură cu o posibilă participare a mea într-o cursă prezidenţială”, a declarat consilierul prezidenţial Diaconescu. ”Îmi voi continua activitatea în Administraţia Prezidenţială”, a mai spus şeful Cancelariei prezidenţiale.
(http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-nu-mai-spune-nu-sefiei-pdl-204327/)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.