22 December 2010

Domnul Băsescu a găsit nişte moguli şi prin UE


Nu am înţeles prea bine cine este de vină. Cu siguranţă însă nu este de vină europeanul Traian Băsescu care este o fiinţă perfectă şi fără de greşeală.

COMUNICAT DE PRESĂ
(21 decembrie 2010)

REF: Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut marţi, 21 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă cu privire la accesul României în spaţiul Schengen Vă prezentăm textul declaraţiei de presă:

„Bună seara. Declaraţia pe care doresc să o fac este legată strict de scrisoarea ministrului de Interne francez şi a ministrului de Interne german, este vorba de scrisoarea comună adresată Comisiei Europene legat de accesul României în spaţiul Schengen. Apreciez că scrisoarea celor doi miniştri este un act de discriminare la adresa României. Vă pot informa că la ultimul Consiliu European am avut o intervenţie în care am arătat ca România este pregătită din punct de vedere tehnic. De asemenea, în intervenţie am arătat că juridic aderarea unui stat la spaţiul Schengen se face prin aplicarea acquis-ului Schengen. De asemenea, în intervenţie am exprimat punctul de vedere că introducerea de noi condiţionalităţi pentru accesul în spaţiul Schengen contravine dreptului european şi crează un precedent inacceptabil, nu numai pentru România, dar pentru orice alt stat al Uniunii Europene. România are un tratat de aderare la Uniunea Europeană, tratat în care sunt precis stipulate condiţiile de acces în spaţiul Schengen. Mai mult decât atât, România şi-a stabilit ca obiectiv intrarea în spaţiul Schengen în aprilie 2011, dată la care noi am considerat că putem îndeplini toate condiţionalităţile tehnice. Vreau să fac precizarea că intrarea unei ţări în spaţiul Schengen are numai condiţionalităţi tehnice. Din acest punct de vedere, vă informez că toate rapoartele care vizau pregătirea din punct de vedere tehnic a României pentru intrarea în spaţiul Schengen arată că România a îndeplinit condiţiile tehnice, inclusiv ultimul raport, cel din luna decembrie.

În acelaşi timp, trebuie să remarc că scrisoarea, aşa cum v-am spus, este o discriminare, adică amânarea intrării României în spaţiul Schengen, dar scrisoarea conţine şi realităţi ale noastre, realităţi care nu pot fi contestate, pentru că şi eu şi mulţi alţii şi dumneavoastră, presa, le-aţi semnalat frecvent. Pe fond, este vorba despre funcţionarea justiţiei şi a instituţiilor statului. Trebuie să admitem că încă avem probleme majore în funcţionarea CSM-ului şi modul cum s-au desfăşurat alegerile pentru noul CSM este deja notat şi a creat multe semne de întrebare cu privire la unii membri ai CSM care sunt la al doilea mandat; de asemenea, îndeplinirea obligaţiilor CSM cu privire la funcţionarea inspecţiei ş.a.m.d., sunt elemente care sunt reale.

Nu în ultimul rând, numai săptămânile trecute am văzut că Parlamentul nu înţelege că deciziile de protejare a unor membri ai săi din punct de vedere al accesului justiţiei la ei este, de asemenea, un risc pe care Parlamentul şi l-a asumat, dar prin care a dat un element în plus de analiză că în România politicul, Parlamentul, protejează oameni presupuşi a fi implicaţi în fapte de corupţie. Deci, menţin afirmaţia că accesul în spaţiul Schengen este o problemă legată de îndeplinirea unui acquis Shengen care este strict tehnic, menţin afirmaţia că cei doi miniştri au o atitudine de discriminare a României şi a românilor, din punct de vedere al drepturilor dobândite de români odată cu intrarea în UE, şi anume aceea de a fi parte a spaţiului Schengen. Dar, în acelaşi timp, observ că se fac legături incorecte, dar cu privire la fapte reale legate de modul cum funcţionează instituţiile noastre, în mod deosebit CSM-ul, Parlamentul României, care a blocat anchete ale Parchetului şi, nu în ultimul rând, atunci când este vorba de pedepsirea faptelor de corupţie, lipsa de reacţie, nu a procurorilor, ci a judecătorilor, în ceea ce priveşte mai rapida judecare a dosarelor de corupţie, mai ales cele legate de corupţia la nivel înalt.

Lucrul care dincolo de discriminare ajunge în zona exagerărilor din scrisoarea celor doi miniştri este legat de faptul că domnii miniştrii leagă, nici mai mult nici mai puţin, accesul României în spaţiul Schengen de gestionarea frontierelor la nivelul Uniunii Europene, ca şi cum ar putea fi impusă României în responsabilitate situaţia proastei gestionări a frontierelor, ceea ce permite un acces larg, aş spune, a numeroase persoane în spaţiul UE. E vorba de imigraţia ilegală. De asemenea, cei doi miniştri fac referire la politica de azil a Uniunii Europene, ca şi cum aceasta ar avea o legătură directă cu accesul României în spaţiul Schengen. Este, în opinia mea, o argumentaţie forţată şi ea este făcută exact din lipsa de argumente pentru ca România să nu intre în spaţiul Schengen. Nu vreau să analizez motivaţia acestei atitudini a celor doi miniştri.

Sper ca în perioada următoare, imediat după sărbătorile de iarnă, să putem clarifica toate aceste lucruri şi la nivel bilateral şi la nivelul Uniunii. Cu siguranţă însă că pentru a fi un bun membru al Uniunii Europene va trebui să accelerăm şi reformele în administraţie, să fim eficienţi şi în combaterea corupţiei şi, mai ales, să luăm acele măsuri de reformă în administraţia publică care să ne permită o corectă şi transparentă gestionare a fondurilor publice, fie că este vorba de bani din bugetul de stat sau de bani ai Uniunii Europene. Dar toate acestea nu au nicio legătură cu criteriile tehnice pe care un stat trebuie să le îndeplinească pentru a intra în spaţiul Schengen. Nu este o favoare, ci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o şi în calitate de şef de stat am obligaţia ca la nivelul Uniunii Europene, dar şi în relaţia cu cele două state să clarific în timp util chestiunea poziţiei celor doi miniştri de interne.

Aş vrea să mai corectez un lucru asupra căruia se speculează. În momentul de faţă, în urma deciziei COREPER s-a înaintat la Parlament documentaţia pentru avizul Parlamentului, aviz consultativ pentru intrare în UE. Se pare că a început o dezbatere, eu am făcut această afirmaţie că Franţa, Germania, Olanda nu s-au opus transmiterii documentaţiei, solicitării către Parlament, aşa este, în momentul de faţă documentaţia se află în Parlamentul European, dar decizia cu privire la accesul în spaţiul Schengen o ia JAI, Consiliu JAI. Deci, acolo se va lua decizia, iar cei doi miniştri cer o amânare a discutării accesului României în spaţiul Schengen, discutare care era programată în JAI pentru luna febriarie.

Aceasta este poziţia statului român, şi anume aceea că nu vom accepta o discriminare din partea nimănui, fie ea şi din partea celor mai puternic state ale Uniunii Europene şi atenţionarea că un precedent de încălcare a Tratatului de aderare al unui stat este un lucru care poate conduce la alte abuzuri în continuare, iar România are dreptul să se bată pentru drepturile ei. Nu am avut aceste condiţionalităţi pentru intrare în spaţiul Schengen, de aceea considerăm că este o discriminare. Trebuie să avem aceleaşi condiţii de acces în spaţiul Schengen pe care l-au avut toate statele, inclusiv cele care au intrat cu doi-trei ani înaintea noastră şi aşa cum precizează şi Tratatul nostru de aderare. Aceasta este declaraţia pe care am vrut să o fac. O seară bună şi, dacă nu ne mai vedem, sărbători cu bine!”

Departamentul de Comunicare Publică
21 Decembrie 2010

(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12640&_PRID=lazi)

Domnule preşedinte,
Am o nedumerire... De ce să nu ne mai vedem? Doriţi să ne concediaţi din calitatea noastră de cetăţeni sau doriţi să vă daţi demisia? Sper că nu vă gândiţi la ceva mai sumbru.

2 comments:

nimrod said...

@Biblio,

Preşedintele e supărat degeaba. Câtă vreme în România poţi avea, după cum s-a văzut, zeci de identităţi (vezi şi mafiotul "meu" next door, cu cel puţin două)mi se pare normală atitudinea franco-germană... Evident, pentru eşecul ăsta ar trebui să cadă nişte capete da' cin' să le taie şi, cum Spaţiul Schengen e un concept cam abstract pentru târgoveţi, nu rămâne decât dulcea propagandă anti-occidentală şi înfierarea post-proletară a vinovaţilor de serviciu din interior!

Bibliotecaru said...

Dar asta nu scuză evidenta lipsă de responsabilitate.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.