05 December 2010

Omul statuie


Când am deschis dimineaţă geamul mi s-a părut că mă-presoară un miros de iarnă. Apoi am văzut că eu împresuram iarna cu un miros de moarte. Deşi faptul că murim în fiecare clipă este deja un truism, de fiecare dată este o surpriză să constaţi, iar şi iar, acest lucru penibil de banal...

Şi mi-am adus aminte...

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/d/d8/Bust_Vieru_2.jpg/384px-Bust_Vieru_2.jpg

(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru)

Nu am moarte cu tine nimic
de Grigore Vieru

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.


Şi parcă l-am auzit apoi adăugând, în gând...

Şi ieri, şi astăzi, mereu,
Încovrigat de grijă de pâine,
Stau alături de bunul Dumnezeu
Plecat din prezent spre ziua de mâine.

D-aceea moarte îţi spun
Ţi-e sfada în noapte tăcută şi rece,
Voi lua din mine doar gândul cel bun
Vino degrabă şi mă petrece.

1 comment:

theodora0303 said...

Superb!
Multumesc ca mi-ati adus aminte!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.