Bugetele mai multor ministere au fost suplimentate, de la Fondul de Rezervă, cu suma de 1,220 de miliarde de lei, preponderent pentru plata arieratelor
Executivul a alocat astăzi aproximativ 1,220 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară ministerelor Transporturilor, Mediului, Dezvoltării Regionale, Administraţiei şi Internelor, Apărării şi Finanţelor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
„Aproape jumătate din această sumă, aproximativ 593 de milioane de lei, este destinată plăţii arieratelor în domeniul transporturilor. Este o măsură cu impact asupra mediului privat. Guvernul îşi respectă promisiunile faţă de actorii privaţi şi faţă de FMI, CE şi BM privind reducerea arieratelor în economie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Astfel, au fost alocate 550 de milioane de lei Ministerului Transporturilor pentru plata unor datorii mai vechi de 90 de zile, în unele cazuri chiar datorii de un an, operatorilor de transport rutier.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a menţionat următoarele exemple:
• Suma de 64,016 milioane de lei se achită operatorilor din domeniul transporturilor care au oferit servicii pensionarilor, studenţilor şi elevilor, categorii de persoane care beneficiază de facilităţi pentru transport;
• Suma de 42,534 milioane de lei va fi plătită pentru reparaţii la metrou;
• Pentru întreţinerea infrastructurii rutiere – constructori care au lucrat pentru CNADNR - se va achita suma de 44,800 de milioane de lei;
• Pentru o parte din constructorii care au executat, tot pentru CNADNR, lucrări de reabilitare şi modernizare de drumuri naţionale se plăteşte suma de 115 milioane de lei;
• Pentru constructorii care au reabilitat linii de cale ferată se va plăti suma de 241,801 milioane de lei.
Printr-un alt act normativ s-a alocat, tot Ministerului Transporturilor, suma de 43 de milioane de lei pentru operatorii şi constructorii care au realizat reabilitări de drumuri şi cale ferată.
Tot pentru plata unor datorii acumulate, în cea mai mare parte către operatorii privaţi, au fost alocate 68 de milioane de lei Ministerului Mediului. „Ministerul Mediului beneficiază de 68 milioane de lei suplimentar - 66 de milioane pentru programe multianuale pe reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi 2 milioane pentru unele lucrări de investiţii la Romsilva. Vrem să ne achităm toate datoriile pe care le avem faţă de constructor”, a afirmat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai anunţat că Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului i-a fost alocată suma de 71 de milioane de lei, din care 47 de milioane de lei pentru achitarea primei de la stat acordată tinerilor care economisesc în vederea construirii şi reabilitării locuinţelor. De asemenea, a fost suplimentat Programul ANL cu 24 de milioane de lei, având în vedere succesul de care se bucură.
Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor se va suplimenta cu 187 de milioane de lei pentru plata unor obligaţii ale ministerului. Vor fi onorate, de asemenea, obligaţii de plată aferente anului 2010 ale Ministerului Apărării Naţionale în valoare de 16,286 de milioane de lei.
Ministerul Finanţelor a primit suplimentar 200 de milioane de lei, sumă care va fi distribuită Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului pentru finanţarea unor proiecte incluse în Programele PHARE şi ISPA. Cofinanţarea la proiectele finanţate din fonduri de preaderare se asigură de la Ministerul Finanţelor, prin bugetul Acţiunilor Generale.
Tot astăzi, s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 86 de milioane de lei, bani care vor fi destinaţi susţinerii primăriilor pentru plata arieratelor, a menţionat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Vezi link:
Declaraţii de presă susţinute de purtătorul de cuvânt al guvernului, Ioana Muntean la finalul şedinţei de Guvern
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 15.12.2010
(sursa: http://www.guv.ro/bugetele-mai-multor-ministere-au-fost-suplimentate-de-la-fondul-de-rezerva-cu-suma-de-1-220-de-miliarde-de-lei-preponderent-pentru-plata__l1a111360.html)
http://freelex.wolterskluwer.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=136623
http://freelex.wolterskluwer.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=136624
http://freelex.wolterskluwer.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=136620
http://freelex.wolterskluwer.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=136636
No comments:
Post a Comment