Azi noapte am văzut, la TVR 1, un film de excepţie: Băiatul din Mâcon,în regia lui Peter Greenaway. Chiar aveam nevoie de acest film în acest moment din viaţa mea. Un film numai în aparenţă grotesc, în realitate o lupă spre interiorul omului, la fel cu esenţa din Capriciile lui Goya.
(sursa: http://www.tate.org.uk/tateetc/issue8/goya.htm)
În aparenţă vorbim despre corupţia societăţii, în realitate este vorba despre conştiinţă, despre nevoia de minune, nevoia de supraveghere... Vorbim despre distrugerea şi disoluţia simbolurilor, pângărire, egoism, mercantilismul social atunci când se tratează spiritul. Într-o raportare a societăţii la principii, filmul dezavuează un fel de alt nou testament, o religie a intereselor...
Concluzia cea mai importantă este că viciile omului nu sunt undeva aşezate individual, ci în fiecare dintre noi, în oricine... nu este nevoie decât de un prilej al optimul dezvoltării acestora încât să ne preia fiinţa. legătura dintre Divinitate şi Diavol este deci omul şi raportarea sa la perfecţiune, la probabilitate şi la deferenţa asupra celui ce este deasupra puterilor sale.
De fapt, trăim într-o lume în care toţi suntem actori şi spectatori în acelaşi timp, finalul filmului dovedeşte chiar acest lucru, că nu există o limită a scenei care să pună în siguranţă spectatorul de ceea ce se petrece pe scenă.
(sursa: http://www.megavideo.com/?v=9E3WBGJ7)
No comments:
Post a Comment