Doamnelor, domnilor... nu sunt candidaturi la PDL, sunt moţiuni.
Schema este următoarea:
1. Se face o moţiune, adică alternativa programatică în privinţa liniei politice a
partidului. (domnul Boc trebuie să-şi depună o alternativă la propria linie politică)
2. Se strâng semnăturile şi adeziunea a 35 de membrii care să formeze grupul de promovare a moţiunii.
3. Se depune moţiunea la Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale cu cel puţin 30 de zile înainte de Convenţia Naţională (nu există o limită de timp în cealaltă parte, doar înainte cu 30 de zile)
4. În termen de trei zile Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale analizează moţiunile alături de trei membri ai grupului de promovare ai fiecărei moţiuni.
5. În limita a cinci zile de la depunere Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale oferă un răspuns în scris prin care se argumentează acceptarea sau respingerea moţiunii.
6. În cazul în care moţiunea nu este acceptată, există o cale de atac, liderul moţiunii putând depune, în termen de 3 zile o contestaţie la Consiliul Naţional de Coordonare, care, la rândul lui, trebuie să soluţioneze cauza în termen de maxim 7 zile.
7. Proiectele acceptate se distribuie în teritoriu şi moţiunile sunt promovate de către grupul de promovare.
8. Cu cel puţin zece zile înainte de data Convenţiei Naţionale, se fac dezbateri pe moţiuni cu membrii Colegiului Director Judeţean.
9. Consiliul Director Judeţean se pronunţă, prin vot secret, asupra susţinerii uneia sau mai multor moţiuni iar decizia se transmite către Comisia de Organizare a Convenţiei Naţionale.
10. Pentru a merge mai departe, moţiunea trebuie să fi întrunit votul favorabil a cel puţin 10 Colegii Directoare Judeţene.
11. Un număr de 5 membrii susţinători vor prezenta moţiunile care îndeplinesc condiţia de mai sus la Convenţia Naţională.
12. La Convenţia Naţională se alege moţiunea. Cea câştigătoare devine Programul politic de acţiune al Partidului Democrat Liberal.
13. Preşedintele PDL va fi liderul moţiunii câştigătoare.
După cum vedeţi nu prea este de fapt vorba despre alegerea preşedintelui PDL, ci despre alegerea Programul politic de acţiune al Partidului Democrat Liberal.
Sper să apuc şi eu să citesc aceste moţiuni. Vreau să verific cu ochii mei dacă ele sunt, din punct de vedere doctrinar, în linia creştin-democrată, liberal şi conservatoare, conform statutului. De asemenea vrea să văd ce anume schimbă domnul Boc la propriul Program (cel cu care a câştigat data trecută).
PS.
Îmi pare rău că m-am oprit la 13… Sper să nu poarte ghinion moţiunilor PDL.
Trei moţiuni, Boc, Blaga şi Paleologu. Deşi domnul Paleologu este, evident, un "iepure", cum se spune în atletism, eu cred, paradoxal, că ar putea fi un preşedinte mai bun pentru PDL decât ceilalţi doi.
(sursa: http://www.zp.ro/index.php?module=pgcalendar&tid=6&year=2007&month=9)
2 comments:
Paste fericit!
Mulţumesc frumos. Şi eu vă doresc Sărbători Pascale Fericite!
¡Felices Pascuas!
Post a Comment