15 April 2011

Doamnă Udrea, trebuie să vă dau o replică, că nu mă pot abţine


Publicaţi pe blog următorul articol "USL se teme de votul bucureştenilor la referendumul pe legea capitalei".

Stimată doamnă,
Sunteţi un om politic care nu numai că are o pregătire în drept, dar şi activează într-o firmă de avocatură de succes. Dumneavoastră nu vă temeţi de acele întrebări? Haideţi să vă facă o analiză pe textul legii, eu, un inginer cu pantalonii rupţi în fund, ca să vedeţi pe unde apare eroarea în ecuaţia acestui referendum. Eu nu am treabă cu USL-ul aşa că pot fi "fără frică", doar cu ceva raţiune.

LEGE nr.3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

Această lege spune aşa, şi citez.

Art. 2. - (1) Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român (...)

Art. 13. - (1) Problemele de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local.

(2) Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei sau oraşului ori numai în unele dintre acestea. În cazul referendumului la nivel judeţean, acesta se poate desfăşura în toate comunele şi oraşele din judeţ ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate.

(3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie.

Art. 14. - (1) Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean.

(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective.

Art.2 nu vorbeşte despre referendumul local, este adevărat, dar stabileşte ce reprezintă un referendum. În legătură cu prevederile constituţionale privitoare la referendum şi cu art.1 al legii, referendumul este o exprimare suverană a voinţei. Iată acest lucru se stabileşte că face un referendum, anume la EXPRIMARE A VOINŢEI SUVERANE.

Art. 14 explică procedura de iniţiere a referendumului, anume se spune că referendumul se iniţiază LA PROPUNEREA PRIMARULUI, după caz, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean. Este, evident, o simetrie cu propunerea referendumului naţional de către preşedinte.

Şi acum, pe baza acestor observaţii, să analizăm un pic întrebările referendumului.

- “Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?”
- "Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie?”
- “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?”
- “Sunteţi mulţumiţi de curăţenia în Capitală?”
- “Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?”
- “Sunteţi de acord cu cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?”
- “Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB?”.

Ce spuneţi dumneavoastră despre aceste întrebări?
Îl auzeam astăzi pe foarte-cunoscătorul preşedinte al PSD cum spunea că întrebarea pentru referendum trebuia să fie: „Doriţi desfiinţarea sectoarelor?”. A dat încă o dată dovada faptului că nu ştie despre ce vorbeşte. O asemenea întrebare, simplistă ce-i drept, nu-şi avea locul, pentru că nicăieri în Legea Capitalei nu se face referire la desfiinţarea sectoarelor. Două dintre întrebări fac referire la sectoare („Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie”; „Vă doriţi o Capitală cu 6 sectaore şi şapte administraţii?”) din care reiese cum nu se poate mai clar că PDL Bucureşti nu doreşte desfiinţarea sectoarelor. (http://www.elenaudrea.ro/usl-se-teme-de-votul-bucurestenilor-la-referendumul-pe-legea-capitalei.html)

Haideţi să vă spun eu câte ceva despre întrebări, aşa cum le văd eu... Am să vă spun de ce mă îndoiesc că aceste întrebări sunt măcar legale. Referendumul este un mod de exprimare a VOINŢEI.

Ce fel de voinţă politică (adică legat de probleme ce privesc guvernarea societăţii, că asta înseamnă atributul de "politic") civică reprezintă:
1. “Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?”
2. “Sunteţi mulţumiţi de curăţenia în Capitală?”

De ce nu aţi întrebat "Sunteţi mulţumiţi de prestaţia partidelor politice?". Poate că lumea spunea că NU şi partidele trebuiau desfiinţate. Un referendum nu este un sondaj de opinie în care să întrebi pe cineva dacă este mulţumit. Un referendum este, fără excepţie, un mod de exprimare a voinţei politice. Numai voinţa este un mod de exprimare a suveranităţii. Ce legătură au aceste întrebări de doi lei venite cu un referendum?

Următoarele întrebări sunt relative la exact acelaşi, dar acelaşi, subiect în 5 variante:
1. ”Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie?”
2. “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?”
3. “Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?”
4. “Sunteţi de acord cu cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?”
5. “Sunteti de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB?”.

Este exact "mutarea" de manipulare publică a referendumului cu reducerea sistemului parlamentar la o cameră, şi, implicit, al numărului parlamentarilor la 300. Cei care au stabilit aceste întrebări doresc să convingă pe cei care votează cât de păgubos este sistemul actual cu 7 administraţii la un singur oraş. Nici una din întrebări nu se referă la o întrebare clară prin care se desfiinţează sectoarele, dispar primarii de sector şi consiliile primăriilor de sector, rezultatul fiind rămânerea doar a primăria capitalei, asta este adevărat... dar evident asta se urmăreşte până la urmă.

Întrebarea “Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?” nici măcar nu ar trebui pusă pentru că exact aşa este în prezent… nu s-ar schimba nimic. Asupra ce ar trebui să se exprime bucureştenii? Întrebarea “Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?” se referă şi ea la ceva ce deja există, că doar de aia se dau PUZ-uri pe la Primăria Capitalei. Întrebarea “Sunteţi de acord cu cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?” este absolut penibilă. (Păi ce credeţi că ar putea răspunde, "Nuuuu, vrem să crească cheltuielile pe culmi nebănuite!". Asta este şi o bătaie de joc. De ce nu întrebarea, "vreţi să fie rău şi nu bine?") Întrebarea “Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB?”... doamnă Udrea, aţi fost consilier la primări... Bucureştiul ESTE CONDUS de primarul general şi CGMB, sectoarele au ceva atribuţiuni DELEGATE (descentralizate) de la Primăria Generală.

Pasul următor ar fi ca toate comunele care conţin mai multe sate să se comaseze şi satele să fie desfiinţate... Există un motiv pentru care Bucureştii au 6 sectoare şi acesta nu are nici o legătură cu cine iese primar.

Dar merg şi mai departe...

O a doua chestiune. Cine a propus bazaconiile astea pentru că, din câte înţeleg şi eu legea, CGMB propune întrebările la referendum numai la propunerea primarului. Cum spuneam, este o chestiune de reciprocitate la nivel local al prevederii la nivel naţional. Cum Parlamentul nu poate propune de capul lui un referendum ci doar poate stabili, prin lege, întrebarea la propunerea propusă de preşedinte, nici CGMB nu poate stabili întrebări dacă primarul nu propune subiectul unui anumit referendum. A propus domnului Oprescu aceste 7 probleme?

Legea 3/200 spune aşa:
Art. 14. – (1) Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean.

Au propus domnii primari de sectoare ca să hotărască consiliile sectoarelor sau domnul primar general Oprescu ca să aleagă întrebările CGMB...? A cerut domnul Oprescu să se verifice, prin referendum, mulţumirea faţă de curăţenia în Capitală? Personal cred că nu.

Legea mai reprezintă ceva în ţara asta?, nu de alta, dar noi românii am început să atingem culmile absurdului, chiar statul organizează propria anarhie?

Doamnă Udrea, cu tot respectul, dar nu mai sunteţi deloc politicianul pe care l-am susţinut la alegerile din 2008. V-aţi transformat exact în ceea ce speram să combateţi. Îmi pare foarte rău.

http://www.cdep.ro/parlamentari/l2008/mari/UdreaElena.jpg
(sursa: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=313&leg=2008)

4 comments:

atreides said...

Excelent textul. Cred ca era evident pentru toata lumea ca intrebarile alea 7 sunt absolut imbecile, dar era mai putin evident ca multe dintre ele sunt si ilegale. Foarte buna si demonstratia data prin invocarea paralelismului cu ceea ce se intampla la un referendum national, unde Parlamentul nu are dreptul de a declansa un referendum, si atunci de ce ar avea CGMB?

Bibliotecaru said...

Stimate domn,
Eu nu sunt absolvent de drept.
Din această condiţie umilă mă întreb cum de nu reuşesc aceşti oameni să citească legea? Cât de greu o fi? Sunt foarte mulţi absolvenţi de drept în politică, domnul Boc a predat dreptul, doamna Udrea la fel, amândoi avocaţi... Pe lângă domniile lor alte sute prin partid. Nu zic să ştie legea pe dinafară, deşi aşa ar trebui în cazul unor asemenea legi importante, dar măcar să o citească înainte de a se face de râs.

atreides said...

A, e irelevant ca pedelistii stiu sau nu legea, lor oricum nu le pasa de lege. Intrebarea este de ce nu reusesc cei din opozitie sa citeasca legea? Eu pana acum nu am auzit pe cineva din opozitie sa spuna apasat ca referendumul asta este ILEGAL.

Bibliotecaru said...

Asta mă întreb şi eu. De fiecare dată când ceva este ilegal, se preferă un scandal mediatic în locul aplicării legii.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.