OK, înţeleg cum stă treaba cu criza şi toate celelalte... dar se fac investiţii care nu produc bani, se cheltuie banii degeaba. Nu vorbim aici numai de câte o telegondolă sau alte investiţii de milioane de euro, eu vorbesc chiar şi de investiţiile privaţilor în turism. În ultimii ani s-au deschis multe unităţi hoteliere, s-a dezvoltat foarte mult agroturismul, s-au făcut reclame peste reclame, brand de ţară... câte şi mai câte... Veniturile scad. Iată ştirea:
Veniturile industriei turistice din România s-au redus cu 16% în ultimii patru ani, până la 1,5 miliarde euro în 2011, în principal din cauza scăderii numărului de turişti străini şi a cheltuielilor acestora, piaţa locală fiind una dintre cele mai afectate de criză din regiune, potrivit PwC România.Turismul Romaniei 2011
Cheltuielile turiştilor străini au scăzut de la peste 750 de milioane euro în 2008 la mai puţin de 600 milioane euro în 2011, în vreme ce turiştii autohtoni şi-au redus cheltuielile în această perioadă de la 1,01 miliarde euro la 900 milioane euro. În ultimii patru ani, rata medie anuală de creştere a industriei turistice locale a fost negativă, respectiv -5,7%, a anunţat compania de consultanţă şi audit.
"Recesiunea a avut un impact sever asupra industriei turistice a ţărilor central şi est-europene, Polonia, Slovacia şi România fiind pieţele cel mai afectate. Recesiunea a redus veniturile disponibile ale consumatorilor, care s-au văzut astfel nevoiţi să-şi reducă cheltuielile pentru vacanţe. De departe, cel mai afectat segment de aceste schimbări în comportamentul consumatorilor a fost cel al vacanţelor în străinătate, turiştii români reducându-şi cheltuielile cu 30%, de la 460 de milioane euro în 2008 la 310 milioane euro în 2011", a declarat într-un comunicat Andrei Creţu, manager în cadrul PwC România şi unul dintre autorii studiului.
Studiul arată că industria turistică din România a contribuit cu 1,4% la PIB, dar, dacă se adaugă şi contribuţiile indirecte şi cele induse, turismul aduce aproape 6 miliarde de euro la PIB-ul României. Sectorul turistic românesc are însă o contribuţie redusă la PIB în comparaţie cu alte ţări din regiune, în condiţiile în care în Bulgaria reprezintă 3,6% din PIB, în Ungaria 4%, iar în Republica Cehă 2,8%.
"Deşi sectorul turistic al României are un potenţial real de creştere, infrastructura de transport şi cea hotelieră inadecvată împiedică dezvoltarea acestuia. De asemenea, sectorul resimte lipsa unui număr suficient de personal calificat în domeniu (bucătari, ospătari, cameriste), în principal ca urmare a faptului că mulţi dintre românii cu astfel de calificări au preferat să lucreze în străinătate, în vreme ce şcolile şi liceele profesionale nu furnizează suficienţi absolvenţi cu pregătirea necesară", a adăugat reprezentantul PwC, care a arătat că intensificarea competiţiei aşteptată în acest domeniu va duce la o îmbunătăţire a calităţii serviciilor turistice.
Raportul arată totodată că România are una dintre cele mai scăzute rate de ocupare hotelieră din Europa, de 26%, în timp ce hotelurile din Bucureşti au un grad de ocupare mai mult decât dublu (62%). Cu toate acestea, veniturile pe cameră disponibilă (REVpar) au scăzut chiar şi în Bucureşti în ultimii patru ani. În afară de recesiune, creşterea ofertei hoteliere din Bucureşti este responsabilă de deteriorarea indicatorului, potrivit companiei de consultanţă.
(http://www.mediafax.ro/economic/veniturile-din-turism-au-scazut-in-romania-cu-16-in-ultimii-patru-ani-care-sunt-principalele-probleme-ale-pietei-9733315)
Şi totuşi ce ar mai trebui turismului să aducă bani? Investiţiile nu produc bunăstare, atunci ce?
8 comments:
Biblio,
a.După cum ştiţi, nu fac analize pe domenii în care nişte şmecheri câştigă căciuli de bani fără să facă mai nimic. O să spun doar că turistul rabdă la disconfort ca baba la frumuseţe cu o singură condiţie: să aibă ce vedea. La noi ce, Doamne iartă-mă, să vadă? Să nu-mi spuneţi de frumuseţi naturale şi tradiţii, că râd. Mai mult, la noi e trendy cuvântul slugă. Ori "ei" sunt slugi, asta e peiorativ, ori "noi" suntem slugi, asta e autocompătimire. Cu un asemenea cuvânt în vocabularul curent, din nou, de unde naiba să se recruteze oameni de bună calitate în servicii?
b. Off topic: după ce aseară un politician bolşevic minoritar a pus judeţul meu pe "axa răului", constat în dimineaţa asta că ţuţării pedelişti uită că partidul lor iubit e pregătit de rezistenţă şi în Munţii Neamţului nu doar în cafenelele Clujului. Hehe...
PS. Dacă n-o să plouă, în week-end o să fac o incursiune în secuime. Locuri frumoase, oameni statornici, amabili, civilizaţi. Mai ales secuii...
@ nimrod
În România cel mai bine se vinde sexul. Respectiv pe plaja fete fără sutien, în cluburi fete îmbrăcate sumar dansând pe cuburi...
Dacă faceţi poze frumoase în secuime... vi le pun pe blog. :D
Biblio,
Un posibil raspuns ar fi banii negri, posibilitatile noastre de a pune in circulatie acesti bani.
Daca luam Costinestiul , sau Vama Veche, localitati de la Marea Neagra in care turismul tip "aveti o camera" a explodat dupa 90 prin inzecirea locurilor de cazare la vile , sau daca luam o alta localitate de la munte unde deasemeni dezvoltarea turistica a explodat , Moeciu , as fi curios statistic citi bani se revad oficial in turism de la aceste locatii ???
De cealalta parte este adevarat ca hotelierii romani nu pot tine pasul cu oferta bulgarilor.Fenomenul insa se manifesta si la altii , ex.grecii care nu pot tine pasul cu oferta fabuloasa a Turciei desi si ei sunt mult mai iestini decit oferta roomaneasca sau bulgareasca!
@ Vasile,
Să o luăm altfel. Dacă dumneavoastră aţi fi proprietarul turismului românesc şi aţi dori să-l dezvoltaţi, este evident că aţi face investiţii menite să aducă mai mulţi turişti sau să vindeţi mai bine serviciile pe care le oferiţi pe infrastructura existentă.
Acum vă întreb eu, domnia voastră aţi insista pe investiţi care observaţi că nu vă bagă în buzunar bani sau aţi regândi strategia dacă aţi observa că banii investiţi nu produc un surplus de încasări?
Eu despre asta vorbesc.
Din ceea ce se întâmplă observ că investiţi bani în timp ce vi se întorc din ce în ce mai puţini bani din exploatarea unei infrastructuri în creştere... Este evidentă o greşeală de management.
Când scade numărul de vizitatori este clar că nu are rost să faci mai multe locuri de cazare sau cine ştie ce locuri de distracţie pentru milioane de turişti. Sau îmbunătăţeşti calitatea serviciilor păstrând costurile totuşi scăzute şi preţurile şi tarifele la fel, sau scazi tarifele şi preţurile (sau amândouă).
Aici mi se pare mie că turismul românesc a luat-o razna, şi aici nu mă refer la ministerul turismului ci la calitatea managementului turismului în general.
Eu as zice ca ce s-a facut, s-a facut pe criterii strict de clientela politica, fara nicio strategie integrata. Nu poti sa faci turism daca imparti 100 de lei in 10 locuri.
Pui 80 de lei pe un loc (Delta, litoral, Valea Prahovei, Apuseni, etc) si restul plombezi pe ici pe colo, dar acolo unde ai pariat, te bati sa dezvolti un brand de talie mondiala, ceva pentru care sa devii cunoscut si sa produca cu adevarat bani pentru o regiune.
Dupa ce ai creat 1 model de succes, il multiplici. Dar noi nu am creat acel model de succes.
Nu am creat un model de succes, dar l-am multiplicat.
Biblio,
Surplusul de care vorbesti , exista ...eu am sugerat acest lucru.
o mare parte din s-a construit in localitatile indicate de mine prin efortul financiar direct al locuitorilor din zona ,s-a creat din acest surplus.
In mod sigur nu din investitii sau ajutoare din alte parti sau surse.
@ Vasile
Atunci greşeşte statistica care constată o scădere dramatică?
Post a Comment